Găsesc aici câteva imagini ce îmi rețin atenția prin forța de a transmite o stare: - "nu deosebim orbul de lună" - îmi amintesc de orbul Pap din romanul "Sanctuar" de W.Faulkner, simbol al destinului implacabil și inexplicabil. deși era și nevăzător, și fără glas, și fără auz, autorul îl plasa în miezul celor mai importante evenimente, ca pe un martor în ultimă instanță, cu scopul de a scoate în evidență neputința cunoașterii absolute - observ o notă de obstrucție în "cuvintele / se înghesuie pe gaura cheii", care se evaporă prin versurile "tăcerea mi se strecoară ca un fum din palme / în palmele tale acolo unde eu încep" "în fața porților au crescut porți" pare a fi deschiderea ca reacție la deschidere. aș fi insistat pe jocul dintre deschis și închis. totuși, "pieptul spart" și "ferestrele sparte" induc un act trecut de violență, rememorat într-un spațiu unde porțile nu-și mai au rostul, pentru că au devenit coji.