cocardă neagră cu tricolor, panglică neagră pe inimă neagră,
glas amuţit cînd oamenii aşteptau glasul să-i mîntuie,
pierderea e grea, prietene.
nişte pitici cocoţaţi pe coline, alţi pitici adunînd ţărîna
cu lopeţi, unii cu palmele.
aşa manifest pentru aşa popor, ruşine mîncătorilor de baliverne,
ascultacilor de bîrfe şi bîrfitorilor ruşine!
a fost o dată ca niciodată, va mai fi cînd se va povesti!
a fost odată un om cu lacrimi în ochi cît pentru o mie de ochi,
cu vorbe de înălţare cît pentru o înălţare adevărată,
au fost urechi cît o naţie de poeţi, (astăzi ne numesc la mişto cocalarii).
da, sîntem poeţi cum patria e o poezie romantică,
da, sîntem poeţi cum cum dulceaţa pe pîinea cuptorului,
drumurile cu praf se acoperă, urmele amitirilor,
şi nimeni nu poate numi şoimul sau vulturul
cioară!
drapelul în bernă pentru un veac, cum drapelul în bernă a stat anul ăsta
mai mult de un an!
coatele încă fac drum, coatele se tocesc, coatelor pauză şi cotitorilor!
astăzi se aprind lumînări,
vieru întinde braţele şi tatiana.