Finalul este sugestiv şi periplul poetic reuşit, aşa cum l-a definit şi Alex. Întotdeauna găsesc în versurile tale praful de aur prelins de pe buzele copilăriei. Şi îmi place. Cu prietenie.

salut, cristina :). pentru că vrei să vezi şi alte păreri, uite, încerc să aşez poezia asta aşa, pe gustul meu. şi atât...

am prins autobuzul Saurer
avea motorul în față și tușea

îi doream să se facă bine
am avut și eu o mână în ghips
ştiu că durerea nu te lasă la joacă
aș fi vrut să-l prind
doar așa
de-un fald
să mă-nvârtă o dată
să mă pierd în vîrtej ca îngerul cu trompetă
din afişul acela imens
să fi văzut de unde vin napolitanele cu cacao
desfăcute un pic
doar atât cât să știu
că undeva
trăiește

eu m-am jucat în gropile de metrou
și-am plâns că mi-am pierdut stiloul panda
apoi am salvat vrăbii un an de zile
orice copil ar fi știut că
degeaba

înjur ca și cum aș pune fructe verzi în pomi
și m-aș ruga la dumnezeu să nu se-așeze nimic
rămâne mereu o distanță minusculă pe care
nu-i bine să o respiri

odată am șters cu mâneca un raft plin
știu doar că multe s-au spart
mereu mi se spune ai grijă

și am

doar părul nu mi-l strâng fiindcă vreau
să rămână
roșu drăcesc lângă tot

- de obicei pe mine mă interesează ideile, ce e dincolo de cuvinte, de aceea nu dau o foarte mare importanţă formei, aşezării versurilor. dacă un text mă pune pe gânduri şi îmi creează acea stare aparte, să-i spun, e ok. iar textul ăsta da, m-a atras. din toate micile modificări de aici cred că doar acel "lângă care" ar trebui evitat, pentru că sună aiurea :), în rest e doar o părere, e un mod de a citi, nici măcar o sugestie... dacă foloseşte ceva, e ok :)

numai bine, cristina
alex