solomon -
nimic din lumea asta găsită înghețată
in pijama decolorată cu dungi alb negru
pe chei de fetele din schimbul trei de la amit
nu voi recunoaște la morga
va promit la toți
și mie îmi promit
o voi privi lung pe sub cearșaf
cum așteaptă încrîncenată mântuirea
unei făclii de lumânare
cât să-i dezghețe bruma cazută
peste pleoapă
doar
cât să lase apă
n-o recunosc
n-am cunoscut-o niciodată
voi spune cu bărbia ridicată
ca nici măcar din gura mea
un abur s-o atingă
agață-i eticheta de falangă
și bag-o-n frigider din nou
jane doe
Poezie:
Comentarii
solomon -
dragi colegi, am postat acest poem aici ca sa va aflu parerea despre el. indiferent daca este sau nu una buna. ma indoiesc din ce in ce mai tare ca as avea vreo legatura cu scrisul si ma genadescca foarte multi dintre cei care ma comentau la un moment dat imi apreciau textele doar pentru ca se considerau prietenii mei in acel moment. ma intereseaza opinia voastra sincera, este importanta pentru mine, nu este prima data cand va rog asta. nu vreau sa va necajiti pe mine pentru ca actualul conflict din H nu ma intereseaza deloc si nu ma implic. astept opiniile voastre. iar daca doriti opiniile mele la textele dumneavoastra sa imi spuneti iar, pentru ca incep sa ma indoiesc si de asta. va multumesc.
Virgil -
mai jane doe, care e problema? moartea? pai moartea nu e o problema,... decit de timp. deci, vrei parerea mea? asa ca intre prieteni? tu ai vocatie cinematografica, textul tau plezneste, adica te plezneste. de ce totusi ai pus insa atit de putina poezie in el? de ce l-ai facut mai degraba manifest?
solomon -
virgil, textul asta se doreste rece ca moartea lumii dupa inghet. cereia eu personal nu i-as da nici cea mai mica sansa de resuscitare. cel putin azi, la ora 20 si 18, ora romaniei. cine ma poate condamna ca sunt subiectiva?! la naiba, sunt artist, nu?! profesionist. dar cinism nu cred ca are. are?
Virgil -
nu mai jane dodo, cinism eu zic ca are zero, adica de loc, nix, nema, zip, nada. si nici mila nu mi se face. dar cu poeziua tot nu mi-ai spus, sau acum e noapte, e?
Sapphire -
Întrebarea este oare ea te-ar recunoaște, Ioana? Cine e Jane Doe... I wonder. Norocul nostru că se aprind lumânări și pentru sufletele necunoscuților, iar asta îmi spune și mie că nu e nici un pic de cinism autentic aici. Ceea ce observ este că sentimentul din lanul de maci a evoluat aici, și nu neaparat într-o direcție fericită. ca expresie... mda. Dar nici nu mă așteptam la altceva din partea ta. Ceea ce nu îmi place ar fi forma aceea de manifest pe care o remarca și Virgil: "va promit la toți și mie îmi promit" Dar am impresia că tu ții prea mult tocmai la asta, nu de alta, dar altfel ți-ai da toată dragostea pe față. Și numai Dumnezeu știe că nu ne putem permite așa ceva... la loc în frigider... n-am avut niciodată nimic de-a face cu ea, iar ea oricum nu mai poate spune nimic.
solomon -
vrei sa-ti spun? hai sa-ti spun. sa o consideram o scapare poetica, o largire a bretelei sandalei pe calcai. am fost convinsa ca sunt un om bun si generos. puteam sa bag mana in foc pentru mine. saptamanile trecute am avut o discutie cu un amic bun care mi-a zis asa: "ioana, tu reactionezi in oglinda: oferi cand ti se ofera, iei cand ti se ia, tipi cand se tipa la tine, etc". am avut atunci revelatia. chiar sunt o cutie de rezonanta. am repetat de cateva ori si o mai spun o data. pentru mine poezia nu este un mijloc literar si nici a life style, este a healing method subconstienta, ca un fel de autoreglare a functiilor organismului. eu nu sar pe poezie de sus, nu vin in zbor planat pe ea, nu o inventez, ma hranesc cu ea, o las sa ma inventeze ea pe mine, sa ma construiasca. oricat m-am straduit sa o aduc din exterior inauntru nu am reusit decat un fake ordinar. o replica. poezia este modul meu de a comunica, de a intelege lumea si de a o iubi, este galceava mea cu ea. chiar asa. eu nu am crez poetic. am stare poetica. folosesc poezia ca pe un organ al fericirii, ca pe o glanda, scrisul imi secreta endorfine. stiu ca este extrem de neprofesionist ce spun aici si ca breteaua mea de la sanda a iesit definitiv din catarama si s-a mai rupt si tocul, dar cred ca era nevoie de lamurirea asta. uneori este bine sa cunoastem si autorul. poezia nu umba singura decat in tratatele literare. altfel, sta in fruntea parintelui ei ca o stea sau ca o cicatrice.
Younger Sister -
Astăzi este o zi în tristă în orașul meu Ioana, tristă ca Jane Doe a ta. S-au aprins făclii primele frunze căzute. În privința spiritului de paternitate al poetului ți-aș da replica unui cunoscut autor: "Cu tot ce-a scris poetul nu-i patern/ El ca Saturn, copiii și-i mănîncă/ Nici versul ce-a rămas nu e etern/ Chiar dacă va dura o clipă încă". Eu nu sînt prietena ta Ioana, singurul meu prieten, adevărul, ar fi gelos, dar îmi place teribil cum scrii și nu pot să nu-ți spun asta odată și odată . :) și totuși (; .
francisc -
cred ca pana la urma epicur avea dreptate cand spunea ca moartea nu exista. numai mortii care, rand pe rand, se contamineaza treptat, uneori chiar prin evitarea sentimentalismelor poetice, de dorul de viata. cine nu vrea moartea, stie ca ea a cuprins-o deja, adica, nu mai are nicio legatura cu ea. ca, daca moartea exista, atunci totul este permis. iar atitudinea autentica vizeaza tocmai acest refuz absurd al atingerii. de aici exterioritatea declarata a poeziei fata de propria sa moarte. amagirea celorlalti, fireste ca justificabila, in raport cu distantarea de iluzionarile frecvente ridica o intrebare: cum murim?
solomon -
ca o gura de pelin si una de ulei de masline am simtit poemul asta cum trece prin mine. m-am situat de toate partile cearsafului, ca sa fiu sincera. si nu as avea de ce sa fiu altfel. universul mi-e martor ca nu sunt decat un om si nimic mai mult. nu, nu voi scoate poemul pentru a sterge confesiunea. el se continua cu ce facem noi acum, dedesubt. o asemenea stare de gratie nu am mai patit de ceva vreme si stiu cui ii pot multumi. mamei ca m-a nascut pe pamant, intr-o felie de lume cu 4 anotimpuri. naan, ma bucur ca ne recunoastem, cumva. eu sunt prietenoasa, chiar daca nu ma despart ever de pelerina de tabla zincata. dorin, mereu invat cate ceva de la tine. deseori, pe mine-insami.
Aritmosa -
De obicei reușesc să fac și abstracție de contextul în care a apărut un text și ce am citit mai sus mi-a plăcut. Nu am rezonat la „amit” și nu aș fi scris „bag-o-n” într-un text atât de scurt. Stau să-mi amintesc dacă am mai întâlnit rimă la tine? Până la urmă și temperatura la care îngheață apa poate fi o temperatură ridicată pentru alte stări. Nici minus infinitul nu e chiar de neînțeles și de nerecunoscut. Uneori afli o mulțime de lucruri interesante și aici, cum ar fi că minus infinitul stă la masă cu plus infinitul.
solomon -
monica, la + si - infinit am realizat ca voi afla, de atunci mai departe, in viata, lucruri despre care nu voi afla nimic, niciodata. de curand, incerca cineva sa-mi explic, iar, cum ar trebui sa conceptualizez infinitul. nu a reusit. mi-am adus aminte ca am un poem vechi care ar putea sa-ti mai spuna ceva despre cearta mea cu infinitul. sper sa-l citesti. abia l-am pus. nu fi prea drastica... chiar e unul vechi. :) ma bucur ca-ti place jane doe.