prima intrare ți-a pierdut umbra mai rămâne să visezi oamenii la care nu te-ai gândit niciodată acest dublu sens între a veni și a pleca nu poți lua cu tine decât jumătate din amintiri și pașii învățați pe dinafară până la locul obișnuit unde ești tu acel bleu ciel în privirea dinspre orașul de sticlă
ți-am promis că o să construiesc un clopot din care să îți iasă culorile cea dintâi să fie oranj ca norul în care locuiesc cu vedere spre poarta de abanos
apoi o să fumăm împreună o țigară o dăm de la unul la celălalt lăsând pe ea însemnele celorlalte vieți treisprezece din mine treisprezece din tine și singurătatea de pe coloanele vertebrale
e suficient timp îți spun încă n-au crescut apele nu s-a întărit pământul sub tălpi ne mișcăm precum amibele doar avem drumuri false și senzația interminabilă de fluid sângeriu în care ne înecăm cu ochii larg deschiși dinspre haos către alt haos lege și cuvânt
dar iubesc liniștea ta und freiheit ist mein weg für immer
dar iubești liniștea mea și libertatea este drumul tău pentru totdeauna
fumul se întinde subțire spre marginea interioară ne transcrie scheletele inima inima inima
așa să fie clopotul cu lăuntrul fumuriu să scrijelești doar în zâmbet
inima inima inima
Comentarii
Aranca -
orase de sticla, oameni de sticla sub clopote mari de liniste din care se sterg culorile, amintirile, solfegiile in doi... "dar iubesc liniștea ta und freiheit ist mein weg für immer dar iubești liniștea mea și libertatea este drumul tău pentru totdeauna" frumos. asa e inima sub clopotul de sticla, de buna voie, captiva.
francisc -
textul imi aminteste de corespondenta senzatiilor poetice, de indiscernabilele paradigme de ne-intelegere a lucrurilor de constructia unui clopot care sa amplifice si sa piarda sau sa nasca culorile. daca ele au un nume, in poezia feminina ele isi au locul in mod frecvent. dar la fel de important ramane si spatiul creat de liniste. el face posibila propagarea funiilor de care tragi sa anunti nasterea poetului in lume drumul sau ptr totdeauna si nu haosul care il urmeaza. asa e posibila risipirea si contopirea cu ....zambetul scheletelor.
Imparateasa -
Aranca, ai dezlegat esentialul, intr-adevar aceasta captivitatea e ca o forma de protejare, pentru liniste, pentru stergerea contururilor uneori benefica. Francisc, multumesc pentru comentariul atent si ingrijit, a fost ca un balsam pentru mine; frumos ai spus "contopirea cu zambetul scheletelor", m-a dus cu gandul la o reala comuniune intre exterior si interior, poate chiar o buna impacare cu subconstientul. asa se spune ca se tin minte toate visele.