Promisiune: remodelarea poemului. Fiindcă tu știi cum aud eu un poem, îți las aici versiunea mea, fără explicații, fiindcă știi că nu am timpul necesar deocamdată și nici word-ul pentru a le scrie aparte: mi-e frică îmi doresc un somn uriaș să îmi pot ascunde duminicile verzi și trimite în voie cărți poștale acum vreau să te lipesc de mine să închidem împreună arterele nopții, cartea aceasta cu povești să îi spunem copilului meu “noapte bună! în noaptea asta inventăm povești” să-i promitem că mâine vom desena pe asfalt un oraș apoi un ocean o statuie și o ușă deschisă ca o aripă albă de înger mi-e frică îmi doresc un somn uriaș am toate oglinzile bântuite simt dorul acela până la măduvă văd lacrima mamei. fiul nu atinge telefonul. la mână port un ceas are o lumină roșie aș vrea să-l pot programa să mă trezească într-o altă viață umblu cu brațele desfăcute prin orașe de ape din palmele mele apar case. străzi cu un singur nume Route 66 și cuvintele într-o defilare de fum caut trenurile de sticlă. mă opresc și mă rog aștept să-mi strige cineva numele prin gară. ("nasc case" și "paradă de" - am schimbat pt muzicalitate, în rest am eliminat ce am simțit eu că este surplus. iar ici-colo am nuanțat. nu e mare diferența. nu am schimbat nici sens, nici idee, nici imagine. doar expresia, ușor)