Poeţii sunt foooarte nesuferiţi, poetesele imprevizibile. Ce ne mai rămâne, Călin? Să fim iubiţi.
O notă destul de calmă aş spune dacă nu aş fi sărită.
Plăcutu la cititoriu.
toată încărcătura, toate enumerările apasă greu peste atmosfera poemului și cu greu îl tîrăsc spre finalul care e o eliberare binemeritată. se simte cum crește tensiunea pînă la acel simplu și cuceritor „tu unde pleci?”. deasemenea, unele imagini ți se întipăresc pur și simplu.
Alternanța de timpuri verbale, partea cu dihorul, cu gânditul, cu mătușa... nu fac chiar bine textului. Ce mai rămâne: "senzația că a rămas ceva neterminat și eu mă legăn în copaci privesc în jos mi se face rău când lucrurile încep să se așeze lent".
Eu i-as pune titlul ,,Dreptul la căldură" :)
Mi-a plăcut mult interpretarea ta, Paul. Nostalgiile de iarnă au o anume duiosie si-s frumoase, si calde, si albe... Mulţumesc mult.
Cred că este una dintre cele mai "genuine" poezii pe care le-am citit pe pagina ta. Cu precădere prima și ultima strofă, combinând un ritm și un son ca de poveste cu gustul amărui al maturității. Un fel de privire pe geam: de partea aceasta copilul, de partea cealaltă maturitatea, văzută ca o lume rămasă străină sufletului, cu luminile, promisiunile și iluziile ei. (Cred că mă deranjează puțin modul în care s-a reflectat lumina becului sau blitzului în geam.) Mă vor urmări "tes chevaux de sable"... de peste dune. M-au dus cu gândul la aceștia aceștia.
Ma deranjeaza putin rima interioara trece/petrece. Gandindu-ma putin, facusi o descoperire suprarealista:
fără să-mi lase nici măcar iluzia
că am fi putut arunca împreună
o noapte
pe gardul...
din fata casei
La furat de zarzare ne introduce in vechiul simbolism si parca as evita folosirea expresiei in tabloul postmodernist din primele versuri (cu oarecare sciziuni optzeciste datorare spatiului ingust, interiorizarii, sumbrului danielcorbian).
sapphire, multumesc. cat despre decizia de a nu publica... mai degraba ai renunta a fi moderator, daca tot vrei sa renunti la una din cele doua. dar cel mai bine n-ai renunta la nici una. oricare dintre ele cred ca iti dauneaza.
prin urmare, ai observat bine, Viorel, că îmi schimb stilul, dar o fac preferențial și în niciun caz prescriptiv. știu și cunoști la fel de bine expresii biblice cu "Dumnezeu s-a mâniat" ori "se mâniase", deci am simțit impulsul, corect de altfel, de a-L descrie în raport cu mine. cât despre sisif, l-am făcut amnezic și fericit. iar pentru aprecierea ta îți mulțumesc frumos! acestea fiind zise... acta est fabula.
Cred că poemul tău ar mai putea purta un subtitlu: Nu privi înapoi! Într-adevăr, nimic nu este întîmplător și eu am avut aceeași senzație trecînd printre draperiile căptușite cu draperii de catifea neagră: "Lăsați orice speranță voi care intrați!" Dar mi-a trecut. Am privit mai tîrziu lucrurile cu mai multă detașare, printr-o prismă scăldată în lumina binefăcătoare a soarelui și lucrurile au dobîndit și alte nuanțe. De fapt ele nu sînt niciodată perfect albe sau perfect negre, nu sînt nici măcar gri. Ideile inserate de tine sînt creionate cu acuratețe. Fain textul și merită aplauze! Nu mai dau penițe pentru că nu vreau să-l indispun pe Virgil. Dar vreau să știi că mi-a plăcut.
Stiu Andrei ca ai inteles ceea ce avea textul de transmis... nici macar nu e mare lucru daca tii mintea deschisa si sufletul atent la esenta si mai putin urechile deschise spre o abordare dogmatica. Te apreciez pentru faptul ca alegi sa empatizezi mai degraba decat sa devii penibil crezandu-te depozitarul adevarului, fie si a aceluia de conjunctura.
și slăbiciunile omenești trebuie învățate, nu? ce-ar fi dacă ar fi facultăți unde să existe cursuri de predat lenea, mândria, zgârcenia etc. poate că le-am ocoli mai cu îndemânare. "arta e o violenta camuflata" - da, îmi place mult ideea asta. nu știu ce să cred însă când unii vorbesc despre arta războiului.
simt talent aici și nu mă sfiesc să o spun! poate trei personaje în unul, așa aș citi eu. oricum te voi mai plictisi cu comentariile mele, asta o știi deja. ai o vârstă frumosă când imaginația sau experiența pot spune ceva. insistă doar, mădă!
comentariul tău este mediocru şi nu poemul; punctuaţia este pusă exact acolo unde îi este locul.
Pe lângă asta, te-aş ruga să comentezi textul şi nu comentariile ori atitudinile userilor, altfel încalci regulamentul.
„În tot acest amalgam, observăm că poezia a pierdut mult din prestigiul ei.” - parol că nu știu de unde și pînă unde „observăm”. Un astfel de limbaj ex catedra este cel puțin amuzant. Și nu o spun de dragul de a fi Gică contra. Ci pentru că nu observ nimic din ceea ce afirmă autorul. Și dacă asupra observațiilor avem probleme atunci cu siguranță ca nici hermeneutica fenomenului nu prea mai are multe proptele iar soluțiile nici nu știu dacă mai au vreo importanță.
Și spun că nu observ pentru că pe de o parte poezia, fie ca specie literară, fie ca esență a artelor, nu a fost niciodată ceva „cu prestigiu” (deși pe bune că nici la ce fel de prestigiu se referă exact autorul nu prea îmi dau seama). Se referă cumva la un fel de faimă în lumea „maselor”? Se referă la un fel de modă? Se referă la un fel de formă principală de manifestare culturală(sic!)? Nu îmi este clar. În orice caz, pe de o parte poeții au trăit și au murit săraci cam întotdeauna. Poezia a fost o îndeletnicire relativ admirată dar în același timp privită ca ceva nu tocmai serios de cînd este ea. Pe de altă parte oamenii citesc și se străduie să scrie poezie și în epoca aceasta tot mai digitalizată sau îmbibată de tehnologie. Există festivaluri, edituri, multiple prezențe online în o mulțime de limbi. Îmi este destul de greu să înțeleg la ce fel de „prestigiu” sîntem invitați să fim de acord că observăm că s-a pierdut.” N-am auzit pe nimeni spunînd că trebuie să fii tîmpit să scrii poezii. Zilele trecute citeam despre un parlamentar islandez care este un colaborator apropiat al faimosului (de acum) Julian Assange și se menționa cu relativă apreciere că este și poetă și că și-a publicat primul volum la 20 de ani. Există politicieni care scriu versuri, revoluționari și artiști. Merg în secțiunea de poezie a unei librării ca Borders sau Barnes & Noble și este enormă, atît contemporani cît și clasici. Nu prea pricep la ce prestigiu se referă autorul.
„Poezia a pierdut mult din substanţa intelectuală, reflexivă, raţională.” Ei bine, lăsînd la o parte faptul că (vorbind in extemis) nu sînt convins că iraționalul este neaparat nepoetic. (La urma urmei onirismul, dada sau multe alte modalități moderne sau post moderne de a face poezie, ar fi excluse din „clubul poeziei” dacă poezie ar trebui neaparat să fie „intelectuală, reflexivă, raționalaă). Deci, pe lîngă faptul că nu există nici un fel de „lege” literară care să circumscrie poezia doar raționalismului sau reflexiei filosofice, dacă într-adevăr există o astfel de „pierdere de substanță intelectuală” eu zic slavă Domnului. Pentru că din modestele mele obsevații pot spune că marea problemă nu este că omul acestui secol nu gîndește ci că nu simte. De fapt nici nu mai are timp sau abilitate să își asculte inima. Îi este chiar jenă să o mai facă. Și nu aș vrea să se creadă că sînt un anti-intelectualist, sau un anti-rațional. Departe de mine. Dar poezia nu este doar reflexie filosofică sau meditație intelectuală. Dacă se oprește la asta pur și simplu nu este poezie. Pentru că poezia este în esența ei un fenomen cu substrat metafizic. Este (sau conține) un ceva ce nu poți explica folosind absolut orice lege a universului material. Simplu spus, are putere. Cînd este poezie.
A spune că „poezia trebuie să poarte un mesaj intelctual şi că trebuie să fie precisă în acest sens” este relativ ridicol în opinia mea. Pentru că un „mesaj intelectual” are și o carte de bucate sau un paragraf din constituție. Sau un articol de ziar. Dar ele nu sînt și nu pot fi niciodată poezie. Poezia se folosește de „materialul intelectual”, de raționalitatea intrinsecă procesului comunicării. Dar este cu mult mai mult decît atît. Altfel nu este poezie.
Mi se pare apoi periculoasă respingerea conceptelor de „inspiraţie”, „inconştient” sau „muză”. Cînd cineva spune astfel de lucruri mă îndoiesc că are habar de poezie. Nu mă refer la meșteșugul literar. Mă refer la poezie. La acea scînteie intefabilă care face un suport banal să devină o forță. Citești descrierea unui oraș și a unei înmormîntări vara acompaniată de obsesiva repetare a cuvîntului plumb și nu mai este același banal fapt divers. Este o imagine care te transportă și te transpune și simți aproape între dinți praful orașului, căldura moleșitoare și povara unei zile care nu se mai termină precum o înmormîntare de vară. A-mi spune că totul este aici comunicare intelectuală(sic!) mi se pare jenant.
Evident, nu orice elucubrație sau înșiruire de cuvinte, sau descriere de întîmplări emoționale este poezie. Așa cum spunea și Adrian mai înainte, miza poeziei este capacitatea de a transpune, a reprezenta în așa fel încît „să spună mult mai mult dincolo de cuvinte”. Iar „cum” se reușește asta reprezintă diferența de carate între un poet și un om care se străduie să scrie versuri. De cînd este Hermeneia am întîlnit oameni cu idei bune și coerente dar care nu reușeau sub nici o formă să facă din ele poezie. Și chiar aș spune că admir pe cei care reușesc(și asta este talent) să scrie o amestecătură de imagini dar care reușesc să îmi transmită ceva. De fapt aproape că văd poezia ca fiind acel mesaj subliminal ascuns în zgomotul de fond al unei pelicule video. Unii psihologi și propagandiști au încercat asta. Ei bine, asta este tehnologie și psihologie la urma urmei. Poezia reușește (cînd reușește) să facă „asta” în mod natural.
Nu cred că este menirea poeziei să facă instructaj sau să comunice. Cît cred că este menită să transmită(care în opinia mea este altceva decît a comunica) și să exprime(să reprezinte) cu putere inefabilă. De aceea în antichitate alături de profeție și eros, poezia era cea de-a treia manifestare atribuită unei „manii”. Poetul, ca și profetul sau îndrăgostitul, erau priviți într-un anumit sens ca fiind „posedați” de o astfel de „manie” specifică care nu se mai supunea controlului rațional. Mă îndoiesc că anticii greșeau foarte mult privind în felul acesta poezia.
ce să-i faci nea bobadil sufăr și io de boala asta a ne-auto-luării în serios deși chestiunea în cauză ar merita o foarte serioasă abordare cum spui și spui foarte bine...:) voi reveni la temă cînd va fi sigur cîte victime sunt...deocamdată nu se știe...și flacăra olimpică aleargă inperturbabil mai departe...:) amical și cvasi-serios, george cel asztalos
Bianca, mulțumesc pt atenționare typo. da, acele 2 versuri erau inițial parte din strofa anterioară lor. Așa desprinse, de fapt așa intercalate între sensuri cred că necesită un prezent. Nu viitor. Am găsit o soluție, care a dat adâncime și unui sens din strofa ce succede pater. Cumva am mizat pe declarativ la final. De aceea voi lăsa așa, măcar un timp. Revenind într-o altă vreme asupra ei, voi vedea atunci dacă atenuez declarativul. Bună vederea ta, azi. Merci.
Eu cred că, poate prin natura lucrurilor, ori poate pur și simplu pentru că suntem români (eh, da, iar prilej să se agite spiritele), noi nu ne menținem prea lesne în limitele unei relații profesionale. Virgil, este lesne de înțeles că Ioana s-a simțit jignită de faptul că eu am sugerat că ea n-ar fi înțeles textul tău și că te-a jignit pe tine. Dar pe cât de lesne este de înțeles, am să o spun și am să repet asta, noi nu putem purta un dialog cu argumente și contraargumente fără să ne legăm de interlocutor, fără să sărim 5 metri în sus de mândrie etc. Ioana, intervenția mea este în calitate de moderator. Dacă tu spui ceva pe care eu îl consider că nu se încadrează în regulament, eu voi interveni. Și nu am cerut nimănui să își ceară scuze, dar asta este o politică personală, pentru că mie îmi pare atât de supralicitată, falsă și inutilă chestia asta în relațiile profesionale, repet. Să nu confundăm. In astfel de situații, scuzele nu ajută la nimic. Eu am fost jignită în repetate rînduri de foarte mulți aici, numai pentru că am intervenit ca moderator, și sunt convinsă că voi mai fi. Dar chiar nu mă afectează. Chiar tu, în fiecare din comentariile tale, ai lansat ceva care se referă strict la persoana mea. Ioana, nu mă cunoști, nu te cunosc. Nu mă interesează de ce reacționezi tu într-un fel sau altul și nu-ți fac procese de conștiință. La mine unu și cu unu fac doi. Am considerat că ai înțeles poezia (subliniez asta!), și că ai făcut un comentariu ironic cu dublu sens la adresa autorului ei. Tu ai venit și ai dat-o, și mi-e greu să spun asta, dar ca de obicei, cotită, acuzându-mă pe mine de, ia să vedem: că nu știu să fac diferența între eul liric și autor, că exagerez, că nu sunt rațională. Ei, asta să fie pierderea mea, Ioana. Dar dă-mi voie să fac două lucruri: să cred în continuare că ai folosit intenționat un comentariu peiorativ la adresa autorului, înțelegând foarte bine sensul poeziei; și, în același timp, să iau în considerare afirmația ta cum că nicidecum nu acesta ți-a fost intenția, și să oprim lucrurile aici (pentru că dacă ai fi mers mai departe, aș fi propus sancționarea, dar așa sunt obligată să iau în considerare ceea ce spui, pentru că nu suntem aici la judecată). Dar Ioana, nu pot să-mi cer scuze pentru că am acționat așa cum îmi dictează conștiința, fără nici o legătură cu persoana ta. A, îți pot spune, complet ieșind pentru prima și ultima dată din "papucii" profesionali, că este adevărat că în relații de prietenie nu contează intenția ci ce a ieșit, și că în astfel de situații e cazul uneori în viață să spui "îmi pare rău", chiar când intenția nu ți-a fost de a jigni sau de a răni, pe principiul "iadul e pavat cu intenții bune", atunci poate că amândouă ar trebui să spunem "îmi pare rău". Dar noi nu suntem în relații de prietenie, ci profesionale, și avem dreptul de a spune ceea ce gândim, atâta vreme cât nu ne legăm de persoana interlocutorului. Dacă aș ajunge să-mi fie teamă să mai intervin pentru că toți se vor simți jigniți că am considerat că au greșit, m-aș lăsa de a fi moderator pe hermeneia. Așa că, îmi pare rău, Ioana, dar nu mușc momeala asta.
să revezi te rog poemele din seria yerba mate ale lui virgil titarenco
apoi să tragi ce conculzie vrei tu dar recomandarea mea e să scrii cum scriai tu înainte că poemele astea de stare apatică nu-ți ies și știi de ce? pentru că tu ești un poet mai degrabă grobian.
desigur omul cât trăiește încearcă
Cristina, mai multa atentie la comentarii. Normal ca am ce sa te invat, eu ma pricep la transmodernism, daca stiai despre ce este vorba iti gaseai cuvintele de prima data si nu te lungeai in comentarii incercand sa explici ceva ce nu intelegi. In al doilea rand, textul e facut, e lucrat, nu numai ca se observa dar autorul a si recunoscut ca este o varianta finala a unui text mai vechi. Deci nu stiu despre ce lirism unitar vorbesti, lirismul unitar se vede clar la un text cursiv, fara modificari, fara cautari si fara imagini fumate (daca este sa te citez). M-am bagat in discutie pentru clarificari. Deci, nu numai ca am calitatea de a te invata dar sunt si mai atent la detalii. Nu te infuria, pastreaza-ti calmul, accepta ca altii se pricep mai bine ca tine in a explica niste tendinte, curente.
Craciun Fericit va doresc si eu iar tie Virgile iti semnalez ca pana una alta cum ii spui tu dreapta politica si culturala conduce Romania la ora actuala (la ministerul culturii este pus chiar un maghiar, funny right?) prin votul diasporei care a facut diferenta. Un subiect de gandire (cel putin pentru mine) in urmatorii ani. Andu
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Poeţii sunt foooarte nesuferiţi, poetesele imprevizibile. Ce ne mai rămâne, Călin? Să fim iubiţi.
O notă destul de calmă aş spune dacă nu aş fi sărită.
Plăcutu la cititoriu.
Silvia
pentru textul : Despre cum să te faci util în fața poetului detoată încărcătura, toate enumerările apasă greu peste atmosfera poemului și cu greu îl tîrăsc spre finalul care e o eliberare binemeritată. se simte cum crește tensiunea pînă la acel simplu și cuceritor „tu unde pleci?”. deasemenea, unele imagini ți se întipăresc pur și simplu.
pentru textul : Mor pomii Tel Avivului deAlternanța de timpuri verbale, partea cu dihorul, cu gânditul, cu mătușa... nu fac chiar bine textului. Ce mai rămâne: "senzația că a rămas ceva neterminat și eu mă legăn în copaci privesc în jos mi se face rău când lucrurile încep să se așeze lent".
pentru textul : dar nu vine niciodată dese spune despre cineva care a murit... deci eu tot cred că este vorba despre vladimir ilici lenin !
pentru textul : se duc pe rând, priveşte-i vladimir deEu i-as pune titlul ,,Dreptul la căldură" :)
pentru textul : Haiku (7) deMi-a plăcut mult interpretarea ta, Paul. Nostalgiile de iarnă au o anume duiosie si-s frumoase, si calde, si albe... Mulţumesc mult.
Cred că este una dintre cele mai "genuine" poezii pe care le-am citit pe pagina ta. Cu precădere prima și ultima strofă, combinând un ritm și un son ca de poveste cu gustul amărui al maturității. Un fel de privire pe geam: de partea aceasta copilul, de partea cealaltă maturitatea, văzută ca o lume rămasă străină sufletului, cu luminile, promisiunile și iluziile ei. (Cred că mă deranjează puțin modul în care s-a reflectat lumina becului sau blitzului în geam.) Mă vor urmări "tes chevaux de sable"... de peste dune. M-au dus cu gândul la aceștia aceștia.
pentru textul : mes chevaux de sable se sont perdus desi uite cum pentru asta
"și ochii mei vor fi minunați de cât cer
a încăput în trupul tău firav"
imi pare bine ca am trecut in seara asta pe aici
pentru textul : lasoul de aur deMa deranjeaza putin rima interioara trece/petrece. Gandindu-ma putin, facusi o descoperire suprarealista:
fără să-mi lase nici măcar iluzia
că am fi putut arunca împreună
o noapte
pe gardul...
din fata casei
La furat de zarzare ne introduce in vechiul simbolism si parca as evita folosirea expresiei in tabloul postmodernist din primele versuri (cu oarecare sciziuni optzeciste datorare spatiului ingust, interiorizarii, sumbrului danielcorbian).
pentru textul : primăvara asta scălîmbă I deErata Manolescu
pentru textul : Singur desi sa nu uit penita pe care textul si autorul o merita cu desavîrsire (suna cam standard, dar n-am gasit altceva si penita vreau sa dau!)
pentru textul : toaca este acum în perioada sistolă deprea mult mereu, niciodată, niciun, etc. şi foarte multă negaţie în text care vine în defavoarea poeziei tale:)
pentru textul : ziua cu patru pereţi desapphire, multumesc. cat despre decizia de a nu publica... mai degraba ai renunta a fi moderator, daca tot vrei sa renunti la una din cele doua. dar cel mai bine n-ai renunta la nici una. oricare dintre ele cred ca iti dauneaza.
pentru textul : Moderator pe hermeneia deprin urmare, ai observat bine, Viorel, că îmi schimb stilul, dar o fac preferențial și în niciun caz prescriptiv. știu și cunoști la fel de bine expresii biblice cu "Dumnezeu s-a mâniat" ori "se mâniase", deci am simțit impulsul, corect de altfel, de a-L descrie în raport cu mine. cât despre sisif, l-am făcut amnezic și fericit. iar pentru aprecierea ta îți mulțumesc frumos! acestea fiind zise... acta est fabula.
pentru textul : springfield & treehouses deTandru, romantic, elegant.
pentru textul : Je t'aime, băi desă conteze, contează.
pentru textul : omul cu toate zilele bune deun discurs simplu, dar de efect. mai simplu: mi-a plăcut !
foarte frumos
pentru textul : halucinogenetic demoartea nu trebuie s-o înţelegem. Moartea trebuie să o conştientizăm, doar aşa vom trăi fiecare clipă la maxim.
pentru textul : frica de moarte deCred că poemul tău ar mai putea purta un subtitlu: Nu privi înapoi! Într-adevăr, nimic nu este întîmplător și eu am avut aceeași senzație trecînd printre draperiile căptușite cu draperii de catifea neagră: "Lăsați orice speranță voi care intrați!" Dar mi-a trecut. Am privit mai tîrziu lucrurile cu mai multă detașare, printr-o prismă scăldată în lumina binefăcătoare a soarelui și lucrurile au dobîndit și alte nuanțe. De fapt ele nu sînt niciodată perfect albe sau perfect negre, nu sînt nici măcar gri. Ideile inserate de tine sînt creionate cu acuratețe. Fain textul și merită aplauze! Nu mai dau penițe pentru că nu vreau să-l indispun pe Virgil. Dar vreau să știi că mi-a plăcut.
pentru textul : în anul fiarelor deStiu Andrei ca ai inteles ceea ce avea textul de transmis... nici macar nu e mare lucru daca tii mintea deschisa si sufletul atent la esenta si mai putin urechile deschise spre o abordare dogmatica. Te apreciez pentru faptul ca alegi sa empatizezi mai degraba decat sa devii penibil crezandu-te depozitarul adevarului, fie si a aceluia de conjunctura.
pentru textul : fado curvo deși slăbiciunile omenești trebuie învățate, nu? ce-ar fi dacă ar fi facultăți unde să existe cursuri de predat lenea, mândria, zgârcenia etc. poate că le-am ocoli mai cu îndemânare. "arta e o violenta camuflata" - da, îmi place mult ideea asta. nu știu ce să cred însă când unii vorbesc despre arta războiului.
pentru textul : sonografie deatenție la greșelile de gramatică. te rog să le corectezi
pentru textul : Onoarea hoţilor de cai 2 desimt talent aici și nu mă sfiesc să o spun! poate trei personaje în unul, așa aș citi eu. oricum te voi mai plictisi cu comentariile mele, asta o știi deja. ai o vârstă frumosă când imaginația sau experiența pot spune ceva. insistă doar, mădă!
pentru textul : Between the bars decomentariul tău este mediocru şi nu poemul; punctuaţia este pusă exact acolo unde îi este locul.
Pe lângă asta, te-aş ruga să comentezi textul şi nu comentariile ori atitudinile userilor, altfel încalci regulamentul.
Eugen
pentru textul : Conul de umbră de02.06.2012;
11:39
„În tot acest amalgam, observăm că poezia a pierdut mult din prestigiul ei.” - parol că nu știu de unde și pînă unde „observăm”. Un astfel de limbaj ex catedra este cel puțin amuzant. Și nu o spun de dragul de a fi Gică contra. Ci pentru că nu observ nimic din ceea ce afirmă autorul. Și dacă asupra observațiilor avem probleme atunci cu siguranță ca nici hermeneutica fenomenului nu prea mai are multe proptele iar soluțiile nici nu știu dacă mai au vreo importanță.
Și spun că nu observ pentru că pe de o parte poezia, fie ca specie literară, fie ca esență a artelor, nu a fost niciodată ceva „cu prestigiu” (deși pe bune că nici la ce fel de prestigiu se referă exact autorul nu prea îmi dau seama). Se referă cumva la un fel de faimă în lumea „maselor”? Se referă la un fel de modă? Se referă la un fel de formă principală de manifestare culturală(sic!)? Nu îmi este clar. În orice caz, pe de o parte poeții au trăit și au murit săraci cam întotdeauna. Poezia a fost o îndeletnicire relativ admirată dar în același timp privită ca ceva nu tocmai serios de cînd este ea. Pe de altă parte oamenii citesc și se străduie să scrie poezie și în epoca aceasta tot mai digitalizată sau îmbibată de tehnologie. Există festivaluri, edituri, multiple prezențe online în o mulțime de limbi. Îmi este destul de greu să înțeleg la ce fel de „prestigiu” sîntem invitați să fim de acord că observăm că s-a pierdut.” N-am auzit pe nimeni spunînd că trebuie să fii tîmpit să scrii poezii. Zilele trecute citeam despre un parlamentar islandez care este un colaborator apropiat al faimosului (de acum) Julian Assange și se menționa cu relativă apreciere că este și poetă și că și-a publicat primul volum la 20 de ani. Există politicieni care scriu versuri, revoluționari și artiști. Merg în secțiunea de poezie a unei librării ca Borders sau Barnes & Noble și este enormă, atît contemporani cît și clasici. Nu prea pricep la ce prestigiu se referă autorul.
„Poezia a pierdut mult din substanţa intelectuală, reflexivă, raţională.” Ei bine, lăsînd la o parte faptul că (vorbind in extemis) nu sînt convins că iraționalul este neaparat nepoetic. (La urma urmei onirismul, dada sau multe alte modalități moderne sau post moderne de a face poezie, ar fi excluse din „clubul poeziei” dacă poezie ar trebui neaparat să fie „intelectuală, reflexivă, raționalaă). Deci, pe lîngă faptul că nu există nici un fel de „lege” literară care să circumscrie poezia doar raționalismului sau reflexiei filosofice, dacă într-adevăr există o astfel de „pierdere de substanță intelectuală” eu zic slavă Domnului. Pentru că din modestele mele obsevații pot spune că marea problemă nu este că omul acestui secol nu gîndește ci că nu simte. De fapt nici nu mai are timp sau abilitate să își asculte inima. Îi este chiar jenă să o mai facă. Și nu aș vrea să se creadă că sînt un anti-intelectualist, sau un anti-rațional. Departe de mine. Dar poezia nu este doar reflexie filosofică sau meditație intelectuală. Dacă se oprește la asta pur și simplu nu este poezie. Pentru că poezia este în esența ei un fenomen cu substrat metafizic. Este (sau conține) un ceva ce nu poți explica folosind absolut orice lege a universului material. Simplu spus, are putere. Cînd este poezie.
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei deA spune că „poezia trebuie să poarte un mesaj intelctual şi că trebuie să fie precisă în acest sens” este relativ ridicol în opinia mea. Pentru că un „mesaj intelectual” are și o carte de bucate sau un paragraf din constituție. Sau un articol de ziar. Dar ele nu sînt și nu pot fi niciodată poezie. Poezia se folosește de „materialul intelectual”, de raționalitatea intrinsecă procesului comunicării. Dar este cu mult mai mult decît atît. Altfel nu este poezie.
Mi se pare apoi periculoasă respingerea conceptelor de „inspiraţie”, „inconştient” sau „muză”. Cînd cineva spune astfel de lucruri mă îndoiesc că are habar de poezie. Nu mă refer la meșteșugul literar. Mă refer la poezie. La acea scînteie intefabilă care face un suport banal să devină o forță. Citești descrierea unui oraș și a unei înmormîntări vara acompaniată de obsesiva repetare a cuvîntului plumb și nu mai este același banal fapt divers. Este o imagine care te transportă și te transpune și simți aproape între dinți praful orașului, căldura moleșitoare și povara unei zile care nu se mai termină precum o înmormîntare de vară. A-mi spune că totul este aici comunicare intelectuală(sic!) mi se pare jenant.
Evident, nu orice elucubrație sau înșiruire de cuvinte, sau descriere de întîmplări emoționale este poezie. Așa cum spunea și Adrian mai înainte, miza poeziei este capacitatea de a transpune, a reprezenta în așa fel încît „să spună mult mai mult dincolo de cuvinte”. Iar „cum” se reușește asta reprezintă diferența de carate între un poet și un om care se străduie să scrie versuri. De cînd este Hermeneia am întîlnit oameni cu idei bune și coerente dar care nu reușeau sub nici o formă să facă din ele poezie. Și chiar aș spune că admir pe cei care reușesc(și asta este talent) să scrie o amestecătură de imagini dar care reușesc să îmi transmită ceva. De fapt aproape că văd poezia ca fiind acel mesaj subliminal ascuns în zgomotul de fond al unei pelicule video. Unii psihologi și propagandiști au încercat asta. Ei bine, asta este tehnologie și psihologie la urma urmei. Poezia reușește (cînd reușește) să facă „asta” în mod natural.
Nu cred că este menirea poeziei să facă instructaj sau să comunice. Cît cred că este menită să transmită(care în opinia mea este altceva decît a comunica) și să exprime(să reprezinte) cu putere inefabilă. De aceea în antichitate alături de profeție și eros, poezia era cea de-a treia manifestare atribuită unei „manii”. Poetul, ca și profetul sau îndrăgostitul, erau priviți într-un anumit sens ca fiind „posedați” de o astfel de „manie” specifică care nu se mai supunea controlului rațional. Mă îndoiesc că anticii greșeau foarte mult privind în felul acesta poezia.
ce să-i faci nea bobadil sufăr și io de boala asta a ne-auto-luării în serios deși chestiunea în cauză ar merita o foarte serioasă abordare cum spui și spui foarte bine...:) voi reveni la temă cînd va fi sigur cîte victime sunt...deocamdată nu se știe...și flacăra olimpică aleargă inperturbabil mai departe...:) amical și cvasi-serios, george cel asztalos
pentru textul : De ce mă Shanghai deBianca, mulțumesc pt atenționare typo. da, acele 2 versuri erau inițial parte din strofa anterioară lor. Așa desprinse, de fapt așa intercalate între sensuri cred că necesită un prezent. Nu viitor. Am găsit o soluție, care a dat adâncime și unui sens din strofa ce succede pater. Cumva am mizat pe declarativ la final. De aceea voi lăsa așa, măcar un timp. Revenind într-o altă vreme asupra ei, voi vedea atunci dacă atenuez declarativul. Bună vederea ta, azi. Merci.
pentru textul : negro sombra deEu cred că, poate prin natura lucrurilor, ori poate pur și simplu pentru că suntem români (eh, da, iar prilej să se agite spiritele), noi nu ne menținem prea lesne în limitele unei relații profesionale. Virgil, este lesne de înțeles că Ioana s-a simțit jignită de faptul că eu am sugerat că ea n-ar fi înțeles textul tău și că te-a jignit pe tine. Dar pe cât de lesne este de înțeles, am să o spun și am să repet asta, noi nu putem purta un dialog cu argumente și contraargumente fără să ne legăm de interlocutor, fără să sărim 5 metri în sus de mândrie etc. Ioana, intervenția mea este în calitate de moderator. Dacă tu spui ceva pe care eu îl consider că nu se încadrează în regulament, eu voi interveni. Și nu am cerut nimănui să își ceară scuze, dar asta este o politică personală, pentru că mie îmi pare atât de supralicitată, falsă și inutilă chestia asta în relațiile profesionale, repet. Să nu confundăm. In astfel de situații, scuzele nu ajută la nimic. Eu am fost jignită în repetate rînduri de foarte mulți aici, numai pentru că am intervenit ca moderator, și sunt convinsă că voi mai fi. Dar chiar nu mă afectează. Chiar tu, în fiecare din comentariile tale, ai lansat ceva care se referă strict la persoana mea. Ioana, nu mă cunoști, nu te cunosc. Nu mă interesează de ce reacționezi tu într-un fel sau altul și nu-ți fac procese de conștiință. La mine unu și cu unu fac doi. Am considerat că ai înțeles poezia (subliniez asta!), și că ai făcut un comentariu ironic cu dublu sens la adresa autorului ei. Tu ai venit și ai dat-o, și mi-e greu să spun asta, dar ca de obicei, cotită, acuzându-mă pe mine de, ia să vedem: că nu știu să fac diferența între eul liric și autor, că exagerez, că nu sunt rațională. Ei, asta să fie pierderea mea, Ioana. Dar dă-mi voie să fac două lucruri: să cred în continuare că ai folosit intenționat un comentariu peiorativ la adresa autorului, înțelegând foarte bine sensul poeziei; și, în același timp, să iau în considerare afirmația ta cum că nicidecum nu acesta ți-a fost intenția, și să oprim lucrurile aici (pentru că dacă ai fi mers mai departe, aș fi propus sancționarea, dar așa sunt obligată să iau în considerare ceea ce spui, pentru că nu suntem aici la judecată). Dar Ioana, nu pot să-mi cer scuze pentru că am acționat așa cum îmi dictează conștiința, fără nici o legătură cu persoana ta. A, îți pot spune, complet ieșind pentru prima și ultima dată din "papucii" profesionali, că este adevărat că în relații de prietenie nu contează intenția ci ce a ieșit, și că în astfel de situații e cazul uneori în viață să spui "îmi pare rău", chiar când intenția nu ți-a fost de a jigni sau de a răni, pe principiul "iadul e pavat cu intenții bune", atunci poate că amândouă ar trebui să spunem "îmi pare rău". Dar noi nu suntem în relații de prietenie, ci profesionale, și avem dreptul de a spune ceea ce gândim, atâta vreme cât nu ne legăm de persoana interlocutorului. Dacă aș ajunge să-mi fie teamă să mai intervin pentru că toți se vor simți jigniți că am considerat că au greșit, m-aș lăsa de a fi moderator pe hermeneia. Așa că, îmi pare rău, Ioana, dar nu mușc momeala asta.
pentru textul : e bună tipa desă revezi te rog poemele din seria yerba mate ale lui virgil titarenco
pentru textul : văd cireși de smoală deapoi să tragi ce conculzie vrei tu dar recomandarea mea e să scrii cum scriai tu înainte că poemele astea de stare apatică nu-ți ies și știi de ce? pentru că tu ești un poet mai degrabă grobian.
desigur omul cât trăiește încearcă
Cristina, mai multa atentie la comentarii. Normal ca am ce sa te invat, eu ma pricep la transmodernism, daca stiai despre ce este vorba iti gaseai cuvintele de prima data si nu te lungeai in comentarii incercand sa explici ceva ce nu intelegi. In al doilea rand, textul e facut, e lucrat, nu numai ca se observa dar autorul a si recunoscut ca este o varianta finala a unui text mai vechi. Deci nu stiu despre ce lirism unitar vorbesti, lirismul unitar se vede clar la un text cursiv, fara modificari, fara cautari si fara imagini fumate (daca este sa te citez). M-am bagat in discutie pentru clarificari. Deci, nu numai ca am calitatea de a te invata dar sunt si mai atent la detalii. Nu te infuria, pastreaza-ti calmul, accepta ca altii se pricep mai bine ca tine in a explica niste tendinte, curente.
pentru textul : Solilocvii aride deCraciun Fericit va doresc si eu iar tie Virgile iti semnalez ca pana una alta cum ii spui tu dreapta politica si culturala conduce Romania la ora actuala (la ministerul culturii este pus chiar un maghiar, funny right?) prin votul diasporei care a facut diferenta. Un subiect de gandire (cel putin pentru mine) in urmatorii ani. Andu
pentru textul : Crăciun Fericit - 2009 dePagini