pacat ca acest colaj nu este mai vizionat. este bun si bine realizat. poate daca ai fi inceput cu limba romana sau franceza...?! iar drumul sunetului, in vibratie catre varsare, in zgomot, este magistral. picatura care a umplut paharul...?! este, iata, o alta viziune asupra lucrurilor... imi permit sa adaug un fel de subtitlu: "teoria gestului complet". felicitari, marlena
Virgil și Adrian, iertat să-mi fie dar îmi vine greu să mai zic ceva în acest context care seamănă cu celebra vorbă 'când doi îți spun că ești beat du-te și te culcă' Aparent, eu sunt cea 'beată' aici. Prefer deocamdată să o las așa pentru că a argumenta suplimentar consider că m-ar descalifica.
Însă pe finalul dizertației tale, Virgil (să îmi spui dacă te jignește adresarea mea directă, eu nu asta intenționez) mi se pare că forțezi un pic comparațiile. Eu oricum , cel puțin în comentarii mă abțin cât pot de mult de la comparații cu autori consacrați, din simplul motiv că aceste comparații mi se par nelalocul lor. Dar dacă tu Virgil, crezi că ai vreo legătură cu Arghezi, chiar și la nivel de comparație în subsolul unui text, atunci eu sunt cea în derivă.
Iar 'băltoacă' e vulgar pentru că așa e cuvântul ăsta, vulgar. Ție nu ți se pare? Iată cât de diferite pot să ne fie percepțiile...
Marga
când acasă înseamnă "lumina polară" fiecare împătimit este un rege și, precum un rege deposedat, se poate autoîncuraja în singurătatea și ostilitatea exilului exclamând: "natura sunt eu!" iată-ne, prin urmare, ca niște școlari uimiți, așezați în primele rânduri ale unui matineu unde vizionăm un film care atribuie universalității particularități ale toposului și dimensiunii copleșitoare specifice pustietății rusești. exteriorul pare să anuleze exteriorului orice temporalitate, suntem într-un autentic "vid istoric", în care protagoniștilor (acelora care au scăpat cu viață) ciclul care tocmai se încheie le-a anulat orice cardinalitate, iar ciclul care tocmai începe este încă lipsit de o punte de legătură, de o stea polară prin raportare la care omul, această ființă neputincioasă și debusolată atunci când nu ține în mână o armă, să își găsească locul în lumea în care trăiește. și, totuși, în această feneomenologie primordială, ceva închis în caldul nestins al inimii se mai poate parcurge"trecutul greu ca o bârnă/ kyдà?/ acasă". cu drag, Vasile Munteanu
Joaca de-a amintirea sfârșește într-un memento abrupt și de aceea de o gravitate surprinzătoare.
Doar ultimul vers din strofa întâi mi se pare prea melodramatic.
... unii vor crede ce vor căci este firesc a avea propriile unghiuri de reflectare. katya, e un poem care mi-a plăcut. te recitesc cu plăcere și iată, ies din umbră:) cu gânduri bune, paul
hoinăream adesea prin venele tale cu demoni închegați cu dîre chei ușile tale se deschid prea simplu mai rămîn cît aș privi un rubik rezolvat apoi mă voi reda mie
fiecare pastram jumatate dintr-o alta dimineata printre asternuturi si amintiri imagini deosebite "ce religie amestecată ești tu copac fulgerat căutându-și mereu rădăcinile uitate în oasele mele" cred ca acest vers ar trebui putin reluat "mâinile tale-mi dăruiesc cadouri de întâlnire"
eu, de cand sunt membru aici pe Hermeneia am perceput un mediu cald, cu precadere barbatesc. sper sa nu-mi atrag pe viitor altceva, deoarece in mine e uneori o fetita ce imi blocheaza creierul si face inadins presiuni enervante asupra altora folosindu-se de cuvinte..de fapt e provocata uneori.
Ce este nostalgia? Linda Hurcheon, spune, citându-l, printer alţii, pe B.Rumel ("Theory of Nostalgic and Egoic Sentiments," Psychological Bulletin 30 (1933): 656-7).
“What exactly is "nostalgia," though? Or perhaps the first question really should be: what WAS nostalgia? With its Greek roots--nostos, meaning "to return home" and algos, meaning "pain"--this word sounds so familiar to us that we may forget that it is a relatively new word, as words go. It was coined in 1688 by a 19-year old Swiss student in his medical dissertation as a sophisticated (or perhaps pedantic) way to talk about a literally lethal kind of severe homesickness (of Swiss mercenaries far from their mountainous home). This medical-pathological definition of nostalgia allowed for a remedy: the return home, or sometimes merely the promise of it. The experiencing and the attributing of a nostalgic response appeared well before this, of course. Think of the psalmist's remembering of Zion while weeping by the waters of Babylon. But the term itself seems to be culturally and historically specific.”
“Între nostalgie şi ironie există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune um înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte de un trecut idealizat de pe poziţiile unui present mizer” spune Geo Săvulescu, menţionând că preia un gând al subsemnatului din cadrul unor întâlniri particulare.
Aceasta duplicitate se strecoară din ce în ce mai insistent în unele texte postmoderniste (sau postmoderne care vizează, de această dată, reîntoarcerea la Sacralitate în locul unei învînrtiri în jurul Nimicului. Este ceea ce se întâmpla şi pe la noi, mai ales în producţii ale unor autori, originari din Republica Moldova, cum este şi Eugen Bot (dar ea este la ea acasă, din ce în ce mai frecvent şi la autori autohtoni sau la cei din diasporă, mai ales ceea occidental, mergând din Europa, e. g. Anni- Lorei Mainka până în USA şi Canada, e.g. Luminiţa Suse). O dată şi odată sper să reuşesc o analiză în acest sens.
Poate că nu este cazul cu textul de faţă unde faţeta ironică este estompată până la a nu mai putea fi sesizată. În schimb parte «nostalgic» este «la ea acasă».
„Vântul ne suflă orbește din față,
până ajungem să nu mai vedem
drumul de întoarcere către casă”
Şi citatele pot continua.
Revenind la textul prezent şi urmărind evoluţia în timp a autorului, observ o schimbare în bine a prozodiei care tinde, acum, să evite prozaismul, diluare prin explicaţii discursive care „taie” sugestibilitatea poetică. Rămâne, pe mai departe, să se concentreze pe „concentrarea” exprimării (cu atât mai mult cu cât posibilităţi are) lungirea excesivă a textelor fiindu-i potrivnică (ducând la redundanţe).
Pentru că a venit vorba despre „lungimea” textelor poetice. Este cu totul altul cazul cu scrierile lui Leonard Ancuţa în cadrul cărora delirul psihedelic produce, de multe ori, indisght-uri neaşteptate; dar numai atunci când metaforizarea dusă la extrem, nu devine prohibitivă printr-o aglomerare care oboseşte. Cred că scrierile (atât poetice cât şi cele în proză) ale acestui autor se înscriu în ceea ce s-ar pute numi „creative writting” (a se vedea Huruki Murakami). Dar despre asta cu ală ocazie.
învăț singurătatea pe degete
când o scarpin la ureche își lasă capul
pe genunchi până la os - asta mi-a ramas in creieri:) altfel, trista... ca o poezie de vineri seara. stiu ca e mai mult aici, da' nu m-am priceput eu. multam, mare multam!
de a cere ori nu iertare aici, este bine că eşti exigent cu alţii ca şi cu tine. să ştii că şi eu aş fi vrut să iasă o poezie cu rimă, însă, am considerat că nu e felul meu de a mă exprima în versuri. am lăsat în urmă perioada aceea din mai multe motive. şi să nu spunem cine a început cu ironiile.
ai dreptate, ne-am îndepărtat de text.
deci, Paul, am vrut să-l scot în evidenţă pe el, nu pe mine, de aceea, posibil că aportul meu este nesemnificativ. nu ştiu dacă am procedat cel mai bine, dar asta mi-a fost intenţia. aşa mi-a venit un gând.
acuma nu ştiu, voi băieţii ştiţi întotdeauna când gândul acela pe care vrei să-l exprimi într-un anume fel, în felul propriu să zicem, are valoare şi câtă?! din punctul meu de vedere, textul ăsta are un ceva anume. sper să nu fiu chiar aşa de subiectivă.
mulţumesc, Paul, şi încă o dată, aş vrea să nu fie cu supărare că mi-am susţinut punctul de vedere.
eşti binevenit în pagina aceasta.
O viziune aparte care transpare chiar din titlu. Sunt câteva cuvinte / expresii care ar putea fi lucrate, în opinia mea: "în așteptarea sicriului", "cu un zîmbet" (cere adjectiv sau adverb la "jonglează" - cum?), "acrișor", "neverosimil", rima "mine / vine". O altă dimensiune: " uterul sufletului".
da, simți omul foarte bine, Viorel. și cred la rândul meu că nu ești străin de ce simt eu, însă poate greșesc. nu vreau să mă aventurez în presupuneri. mă bucură popasul tău pentru care îți mulțumesc frumos! gând bun! om bun!
Raluca... păi ce facem cu "aridul"?:)
Sebi, nu mai ești un novice ca să îți sugerez eu ceva, dar dacă insiști am să spun doar că mi-aș dori să nu întâlnesc locuri comune în poemul tău, să îl mai cureți puțin în partea mediană, să eviți reluarea unei idei, chiar dacă este justificată și să dai un aer natural, cu care m-ai obișnuit, poemelor tale.
Bref, nu îți fac o variantă pe text, contez pe experiența ta. Dar dacă insiști, îmi voi lua timp! Asta dacă este un text la care ții. Eu te citesc în continuare cu plăcere! Salutări dintr-o seară tecuceană!
daca 3 omuleti ar cobori inaintea mea, eu as scoate din buzunar ultimul meu poem, l as recita, iar ei atunci ar cadea in genunchi si mi s ar inchina. eu i as lua de mana si i as ridica, semn de modestie personala, si i as ruga de acum inainte sa ma comenteze non stop si endetail si ei ar incepe cu textul "de cine m am indragostit recent"
"bastida valului" sună ciudat Bastida sugerează o fortificație, iar valul este nesigur, efemer. Sau poate exact pe această contradicție ai mizat? "ard păsări mari de lemn suflet fără chip" asta îmi sună prea optzecist... ar merita reformulat, așa mi se pare M-a impresionat "elocvența firului de iarbă", și finalul "inimă de pământ/ întotdeauna/ de două ori/ toamna" Îmi place atmosfera poemului de nostalgie difuză, căutându-și o cale zen dinspre resemnare spre împăcare. Te citesc cu plăcere, sunt sigur de câte ori deschid pagina ta că voi găsi Poezie. Poezia aceea care hrănește sufletul obosit...
Imi pare rau sa fiu tocmai eu primul pe aici sa las un comentariu mai critic la acest text pe care uite, acum cand am revenit dupa o absenta, il descopar apreciat si recomandat. Adriana e o poeta sensibila iar lirica ei pot recunoaste deschis m-a surprins nu doar o singura data printr-o profunzime care nu este la indemana oricui, potentata de un limbaj poetic nuantat si care de cele mai multe ori mi-a amintit de incantarea de a privi indelung o orhidee. Din pacate acest poem nu este decat unul extrem de sensibilicos si ma mira cata audienta are acest gen de abordare pe aici, pe Hermeneia. Acest poem imi suna ca un anunt umanitar, unul foarte reusit desigur, din pacate numic mai mult. De la inceput si pana la sfarsit pomul este mai previzibil decat boleroul lui Ravel, parca cerseste o lacrima, e plin de garoafe, de rosu, de rochii de mireasa, de rugaciuni, de spitale si de fluturi (un poem de tip Ioana Negoescu as zice, dar ea scrie un pic mai avizat, mai concentrat si mai expresiv pe acest subiect). Asta e, imi pare rau, n-am tacut din gura pentru ca Adriana you mean something to me. Andu P.S. Cred ca penultima strofa e ok... daca n-ar fi rochiile alea de mireasa... dar stiu, nu se poate face nimic. Eminescu a murit traiasca telenovela ! (sorry again)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
dimpotrivă, eu cred că acest text se poate transforma în două texte sau poate deveni chiar început de nuvelă.
pentru textul : cerul vânăt mă doare timid a bătătură desi la profil si e- ul pe care l-am mancat de la aceeasi !
pentru textul : Concursul de Poezie „Astenie de primăvară - Hermeneia 2014” - rezultatele votului juriului depacat ca acest colaj nu este mai vizionat. este bun si bine realizat. poate daca ai fi inceput cu limba romana sau franceza...?! iar drumul sunetului, in vibratie catre varsare, in zgomot, este magistral. picatura care a umplut paharul...?! este, iata, o alta viziune asupra lucrurilor... imi permit sa adaug un fel de subtitlu: "teoria gestului complet". felicitari, marlena
pentru textul : טיפת צליל deVirgil și Adrian, iertat să-mi fie dar îmi vine greu să mai zic ceva în acest context care seamănă cu celebra vorbă 'când doi îți spun că ești beat du-te și te culcă' Aparent, eu sunt cea 'beată' aici. Prefer deocamdată să o las așa pentru că a argumenta suplimentar consider că m-ar descalifica.
pentru textul : dade I - varianta 2 deÎnsă pe finalul dizertației tale, Virgil (să îmi spui dacă te jignește adresarea mea directă, eu nu asta intenționez) mi se pare că forțezi un pic comparațiile. Eu oricum , cel puțin în comentarii mă abțin cât pot de mult de la comparații cu autori consacrați, din simplul motiv că aceste comparații mi se par nelalocul lor. Dar dacă tu Virgil, crezi că ai vreo legătură cu Arghezi, chiar și la nivel de comparație în subsolul unui text, atunci eu sunt cea în derivă.
Iar 'băltoacă' e vulgar pentru că așa e cuvântul ăsta, vulgar. Ție nu ți se pare? Iată cât de diferite pot să ne fie percepțiile...
Marga
când acasă înseamnă "lumina polară" fiecare împătimit este un rege și, precum un rege deposedat, se poate autoîncuraja în singurătatea și ostilitatea exilului exclamând: "natura sunt eu!" iată-ne, prin urmare, ca niște școlari uimiți, așezați în primele rânduri ale unui matineu unde vizionăm un film care atribuie universalității particularități ale toposului și dimensiunii copleșitoare specifice pustietății rusești. exteriorul pare să anuleze exteriorului orice temporalitate, suntem într-un autentic "vid istoric", în care protagoniștilor (acelora care au scăpat cu viață) ciclul care tocmai se încheie le-a anulat orice cardinalitate, iar ciclul care tocmai începe este încă lipsit de o punte de legătură, de o stea polară prin raportare la care omul, această ființă neputincioasă și debusolată atunci când nu ține în mână o armă, să își găsească locul în lumea în care trăiește. și, totuși, în această feneomenologie primordială, ceva închis în caldul nestins al inimii se mai poate parcurge"trecutul greu ca o bârnă/ kyдà?/ acasă". cu drag, Vasile Munteanu
pentru textul : lumina din samovar deJoaca de-a amintirea sfârșește într-un memento abrupt și de aceea de o gravitate surprinzătoare.
pentru textul : Oala cu lapte deDoar ultimul vers din strofa întâi mi se pare prea melodramatic.
... unii vor crede ce vor căci este firesc a avea propriile unghiuri de reflectare. katya, e un poem care mi-a plăcut. te recitesc cu plăcere și iată, ies din umbră:) cu gânduri bune, paul
pentru textul : Helen dehoinăream adesea prin venele tale cu demoni închegați cu dîre chei ușile tale se deschid prea simplu mai rămîn cît aș privi un rubik rezolvat apoi mă voi reda mie
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 17 defiecare pastram jumatate dintr-o alta dimineata printre asternuturi si amintiri imagini deosebite "ce religie amestecată ești tu copac fulgerat căutându-și mereu rădăcinile uitate în oasele mele" cred ca acest vers ar trebui putin reluat "mâinile tale-mi dăruiesc cadouri de întâlnire"
pentru textul : jumătatea unei dimineți deeu, de cand sunt membru aici pe Hermeneia am perceput un mediu cald, cu precadere barbatesc. sper sa nu-mi atrag pe viitor altceva, deoarece in mine e uneori o fetita ce imi blocheaza creierul si face inadins presiuni enervante asupra altora folosindu-se de cuvinte..de fapt e provocata uneori.
pentru textul : starea hermeneia demulțumesc pentru comentarii și observații. am modificat puțin.
pentru textul : nevoia de predictibil I deIoane. Cand un text se loveste de un cap si suna a gol, nu intotdeauna textul este de vina. Bineinteles ca se poate si invers. Ciao.
pentru textul : Câte ceva despre simțul intern deCe este nostalgia? Linda Hurcheon, spune, citându-l, printer alţii, pe B.Rumel ("Theory of Nostalgic and Egoic Sentiments," Psychological Bulletin 30 (1933): 656-7).
“What exactly is "nostalgia," though? Or perhaps the first question really should be: what WAS nostalgia? With its Greek roots--nostos, meaning "to return home" and algos, meaning "pain"--this word sounds so familiar to us that we may forget that it is a relatively new word, as words go. It was coined in 1688 by a 19-year old Swiss student in his medical dissertation as a sophisticated (or perhaps pedantic) way to talk about a literally lethal kind of severe homesickness (of Swiss mercenaries far from their mountainous home). This medical-pathological definition of nostalgia allowed for a remedy: the return home, or sometimes merely the promise of it. The experiencing and the attributing of a nostalgic response appeared well before this, of course. Think of the psalmist's remembering of Zion while weeping by the waters of Babylon. But the term itself seems to be culturally and historically specific.”
“Între nostalgie şi ironie există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune um înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte de un trecut idealizat de pe poziţiile unui present mizer” spune Geo Săvulescu, menţionând că preia un gând al subsemnatului din cadrul unor întâlniri particulare.
Aceasta duplicitate se strecoară din ce în ce mai insistent în unele texte postmoderniste (sau postmoderne care vizează, de această dată, reîntoarcerea la Sacralitate în locul unei învînrtiri în jurul Nimicului. Este ceea ce se întâmpla şi pe la noi, mai ales în producţii ale unor autori, originari din Republica Moldova, cum este şi Eugen Bot (dar ea este la ea acasă, din ce în ce mai frecvent şi la autori autohtoni sau la cei din diasporă, mai ales ceea occidental, mergând din Europa, e. g. Anni- Lorei Mainka până în USA şi Canada, e.g. Luminiţa Suse). O dată şi odată sper să reuşesc o analiză în acest sens.
pentru textul : Încotro(II) dePoate că nu este cazul cu textul de faţă unde faţeta ironică este estompată până la a nu mai putea fi sesizată. În schimb parte «nostalgic» este «la ea acasă».
„Vântul ne suflă orbește din față,
până ajungem să nu mai vedem
drumul de întoarcere către casă”
Şi citatele pot continua.
Revenind la textul prezent şi urmărind evoluţia în timp a autorului, observ o schimbare în bine a prozodiei care tinde, acum, să evite prozaismul, diluare prin explicaţii discursive care „taie” sugestibilitatea poetică. Rămâne, pe mai departe, să se concentreze pe „concentrarea” exprimării (cu atât mai mult cu cât posibilităţi are) lungirea excesivă a textelor fiindu-i potrivnică (ducând la redundanţe).
Pentru că a venit vorba despre „lungimea” textelor poetice. Este cu totul altul cazul cu scrierile lui Leonard Ancuţa în cadrul cărora delirul psihedelic produce, de multe ori, indisght-uri neaşteptate; dar numai atunci când metaforizarea dusă la extrem, nu devine prohibitivă printr-o aglomerare care oboseşte. Cred că scrierile (atât poetice cât şi cele în proză) ale acestui autor se înscriu în ceea ce s-ar pute numi „creative writting” (a se vedea Huruki Murakami). Dar despre asta cu ală ocazie.
Regret excluderea lui Boba. Pacat ca nu s-a limitat (doar) la postarea de poezii.
pentru textul : poem single deînvăț singurătatea pe degete
pentru textul : suntem trei decând o scarpin la ureche își lasă capul
pe genunchi până la os - asta mi-a ramas in creieri:) altfel, trista... ca o poezie de vineri seara. stiu ca e mai mult aici, da' nu m-am priceput eu. multam, mare multam!
de a cere ori nu iertare aici, este bine că eşti exigent cu alţii ca şi cu tine. să ştii că şi eu aş fi vrut să iasă o poezie cu rimă, însă, am considerat că nu e felul meu de a mă exprima în versuri. am lăsat în urmă perioada aceea din mai multe motive. şi să nu spunem cine a început cu ironiile.
ai dreptate, ne-am îndepărtat de text.
deci, Paul, am vrut să-l scot în evidenţă pe el, nu pe mine, de aceea, posibil că aportul meu este nesemnificativ. nu ştiu dacă am procedat cel mai bine, dar asta mi-a fost intenţia. aşa mi-a venit un gând.
acuma nu ştiu, voi băieţii ştiţi întotdeauna când gândul acela pe care vrei să-l exprimi într-un anume fel, în felul propriu să zicem, are valoare şi câtă?! din punctul meu de vedere, textul ăsta are un ceva anume. sper să nu fiu chiar aşa de subiectivă.
mulţumesc, Paul, şi încă o dată, aş vrea să nu fie cu supărare că mi-am susţinut punctul de vedere.
eşti binevenit în pagina aceasta.
numai bine şi ţie!
pentru textul : emindoină deO viziune aparte care transpare chiar din titlu. Sunt câteva cuvinte / expresii care ar putea fi lucrate, în opinia mea: "în așteptarea sicriului", "cu un zîmbet" (cere adjectiv sau adverb la "jonglează" - cum?), "acrișor", "neverosimil", rima "mine / vine". O altă dimensiune: " uterul sufletului".
pentru textul : apocalipsa după mine deDeci și tu ești o fericită... Mulțumiri, Mariana!
pentru textul : Adriana Lisandru - despre ea, niciodată deda, simți omul foarte bine, Viorel. și cred la rândul meu că nu ești străin de ce simt eu, însă poate greșesc. nu vreau să mă aventurez în presupuneri. mă bucură popasul tău pentru care îți mulțumesc frumos! gând bun! om bun!
pentru textul : lullaby deRaluca... păi ce facem cu "aridul"?:)
"si afara ploua ploua/e trecut de ora noua/si in povestea noastra/nu e loc de Dumneavoastra..." imi place, ioana.:)
pentru textul : Fotografii cu oameni mici deda, bobadil, da!... asta am facut dintotdeauna si asta am sa fac pe viitor. multumesc pentru incurajare!
pentru textul : Stare de extaz deSebi, nu mai ești un novice ca să îți sugerez eu ceva, dar dacă insiști am să spun doar că mi-aș dori să nu întâlnesc locuri comune în poemul tău, să îl mai cureți puțin în partea mediană, să eviți reluarea unei idei, chiar dacă este justificată și să dai un aer natural, cu care m-ai obișnuit, poemelor tale.
pentru textul : poveste din mărul pierdut ( II) deBref, nu îți fac o variantă pe text, contez pe experiența ta. Dar dacă insiști, îmi voi lua timp! Asta dacă este un text la care ții. Eu te citesc în continuare cu plăcere! Salutări dintr-o seară tecuceană!
recomand cititorilor anteriori să fie atenţi la primele două versuri... aşa , ca un joc de glezne...
pentru textul : cînd calul troian a intrat în cetate deEste aproape acelaşi lucru, Nicholas :) Oricum poemul este în prezent, nu imită slăbiciuni ale copilăriei.
pentru textul : cafeaua de la ora 3 AM dedaca 3 omuleti ar cobori inaintea mea, eu as scoate din buzunar ultimul meu poem, l as recita, iar ei atunci ar cadea in genunchi si mi s ar inchina. eu i as lua de mana si i as ridica, semn de modestie personala, si i as ruga de acum inainte sa ma comenteze non stop si endetail si ei ar incepe cu textul "de cine m am indragostit recent"
pentru textul : Ce rost are poezia? deAm parcurs cu plăcere, pentru ca în cele din urmă să fiu de-a dreptul plăcut ”șocat” de un final foarte izbutit.
pentru textul : pentru a vedea trebuie să închidem ochii deAi perfecta dreptate, o scapare infantila, am corectat-o. Iti multumesc pentru atentia cu care ai citit.
pentru textul : Mila Domnului de"bastida valului" sună ciudat Bastida sugerează o fortificație, iar valul este nesigur, efemer. Sau poate exact pe această contradicție ai mizat? "ard păsări mari de lemn suflet fără chip" asta îmi sună prea optzecist... ar merita reformulat, așa mi se pare M-a impresionat "elocvența firului de iarbă", și finalul "inimă de pământ/ întotdeauna/ de două ori/ toamna" Îmi place atmosfera poemului de nostalgie difuză, căutându-și o cale zen dinspre resemnare spre împăcare. Te citesc cu plăcere, sunt sigur de câte ori deschid pagina ta că voi găsi Poezie. Poezia aceea care hrănește sufletul obosit...
pentru textul : din penumbră deFelicitări câştigătorilor, dar şi organizatorilor şi juriului, care au depus un efort considerabil pentru realizarea acestui concurs :). La mai multe!
pentru textul : Rezultatele Concursului de Poezie „Astenie de primăvară – Hermeneia 2010” deImi pare rau sa fiu tocmai eu primul pe aici sa las un comentariu mai critic la acest text pe care uite, acum cand am revenit dupa o absenta, il descopar apreciat si recomandat. Adriana e o poeta sensibila iar lirica ei pot recunoaste deschis m-a surprins nu doar o singura data printr-o profunzime care nu este la indemana oricui, potentata de un limbaj poetic nuantat si care de cele mai multe ori mi-a amintit de incantarea de a privi indelung o orhidee. Din pacate acest poem nu este decat unul extrem de sensibilicos si ma mira cata audienta are acest gen de abordare pe aici, pe Hermeneia. Acest poem imi suna ca un anunt umanitar, unul foarte reusit desigur, din pacate numic mai mult. De la inceput si pana la sfarsit pomul este mai previzibil decat boleroul lui Ravel, parca cerseste o lacrima, e plin de garoafe, de rosu, de rochii de mireasa, de rugaciuni, de spitale si de fluturi (un poem de tip Ioana Negoescu as zice, dar ea scrie un pic mai avizat, mai concentrat si mai expresiv pe acest subiect). Asta e, imi pare rau, n-am tacut din gura pentru ca Adriana you mean something to me. Andu P.S. Cred ca penultima strofa e ok... daca n-ar fi rochiile alea de mireasa... dar stiu, nu se poate face nimic. Eminescu a murit traiasca telenovela ! (sorry again)
pentru textul : reportaj despre pantofii roşii ai Anei dePagini