din punctul meu de vedere "se aşază pe pleoape" intră atât de des în sfera de banalizare a unui vers. exemple nu îţi dau (nu cinci, niciunul) se găsesc pe net, nu asta este ideea, că doar nu am zis de plagiat. dar dacă citeşti aşa: tăcerea mi se aşază pe pleoape, e un vers banal. adică hai să înlocuim tăcerea cu: tristeţea, singurătatea, urâţenia, întunericul, lumina ... mi se aşază pe pleoape. Ca să reziste, construcţia ar fi trebuit să fie susţinută de elemente mai tari, să iasă din banal, ea devine astfel clişeu. Am zis slab pentru că nu m-am aşteptat să găsesc la tine, în poezie, formulări nefericite.
Este doar o părere de care poţi să ţii cont ori ba.
maitre, mi-a fost intotdeauna urat de omul ipocrit si actorul cabotin. Stefan Iordache este un minunat, un adevarat. recunosc ca l-am avut si pe el in minte cand am scris. dar mai mult pe cei de langa. ti se pare siropos poemul? multumesc ...
Încep prin a cere iertare (iar!!) pentru întârziere şi prin a mulţumi pentru comentariu. Am încă o variantă a poeziei de faţă ceva mai la deal pe listă. Mi s-a părut că le amestec cam mult şi că ideea se cam pierduse. Dacă ai dispoziţie, te aştept cu un comm şi la cealaltă variantă. Dacă nu, nu-i bai :).
da, regretabil dezacord. dar să sperăm că e corectabil. textul lasă o anumită aromă de inefabil și frumos vetust. mai puțin ultimele două rînduri care comit păcatul evidentului.
un traseu al cuvintelor ce zboara, trecatoare intr-o lume a semnelor gravate; doar acele cuvinte asa cum raman ele nude, neajutorate, tintuite in sufletul nostru...
Da, e mult mai coerent acum. Mi-ai amintit și de Blaga: "e-atâta liniște în jur că mi se pare că aud/cum se izbesc de geamuri razele de lună" (desigur, aici, în poezia ta este cumva negativul, e moartea, nu viața)
"o primăvară neagră îți mîngîie părul", "ne logodim cu disperare", "forțăm mâna lui dumnezeu"... imi plac imaginile puternice în cadre mici... poezia ca fotografie sau, mai bine spus, ca un tablou de magritte in care nu știi pe unde să intrii și încotro să iesi, în care te simți mic deși te știi mare.
Anunț pentru participanții la lansarea de la Iași: Vă rog să trimiteți email la adresa [email protected], în care să specificați, până joi, 7 iunie, următoarele: - numele dvs. - localitatea - dacă aveți nevoie de rezervare pentru cazare. Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă așteptăm!
o succesiune de stari si de trairi care penduleaza intre polul exprimat si cel sugerat al gandului, nu exista fir rosu, el lasa loc tainei, permite libertatea citirii pe un portativ personal... nici nu e nevoie de un contur, asa poti alege singura nuanta care se potriveste.
mi-a placut prin usurinta cu care se deruleaza imaginile, prin forta si ineditul imaginilor create... cred ca este un poem foarte bun, dens, elaborat!
Foarte interesanta si chiar deosebita aceasta munca de a traduce/re-interpreta opera marelui Will (si a oricarui mare creator). Insa nu cred ca in structura actuala a site-ului Hermeneia asemenea postari sunt potrivite, imi cer scuze nu vreau sa necajesc nici pe cei care ne asigura aici acest spatiu virtual si fac tot posibilul sunt sigur... si nici pe tine, Cristi. Dar cred ca in forma actuala a site-ului ar trebui sa ne restrangem la texte originale si bine selectate. Plus ca nu vad cine, Cristi, in afara de foarte putini initiati, ar putea sa-ti ofere un feed-back constructiv corespunzator unui asemena efort. Andu
Sebi Șufariu, mulțumesc de vizită și pentru cuvinte. Mă bucură nespus faptul că ai rezonat. Aveam oarece îndoieli înainte de postare, că textul va fi citit în răspăr sau interpretat pe dos/greșit. Mă bucur că nu s-a întâmplat așa, cel puțin cu o parte din ei.
Ați surprins exact "ștersăturile" din text, la "cancere" nu am știut ce "formă" să aleg (inițial era altfel scris), iar finalul încearcă să sugereze ideea de demult (optzecistă, cum a spus Virgil), când scriam eu însămi scrisori în plicuri timbrate (păstrez într-o ladă corespondența cu o prietenă de departe, o scrisoare pe săptămână, mai bine de 15 ani...). Textul nu e decât un flash al unei stări(nu am publicat decât rar astfel de texte, nu pentru că le consider slăbuțe - deși acesta e adevărul! :) - ci pentru că îmi par dezvelitoare de suflet) - și încerc să nu fie prea mult spam :)). Vă mulțumesc pentru păreri.
Virgil, gestul tău(de a trimite textul în șantier), precum și interpretările tale sînt jalnice. Nu e prima dată când comiți un asemenea abuz în ce mă privește. Cunosc bine calitatea textelor mele, public pe hermeneia de peste 3 ani, citesc tot ce se postează aici . Textul de mai sus e peste media a ceea ce se publică în general pe aici. Și dacă tot ai adus vorba de consecvență morală, dacă ai fi încercat să-i rămâi fidel acestei consecvențe , ai fi trimis alături de textul meu încă vreo 10-15 texte în șantier. Dar tu asta nu faci. Uite, asta numesc eu inconsecvență morală și ipocrizie.
Daca n-ai fi scris tu textul asta, probabil l-as fi scris eu sau cineva care simte la fel. M-a cam lasat mut. Dezinvoltura si neconditionarea. Asta cred eu ca e unul din cele mai bune texte pe care le-am citit in ultima perioada. Incerc sa disociez depresia de sarbatori si alte cele umane. Dar nu prea pot. Foarte bun. Fiti-ar universul tau dual.
ce vremuri!! vremea lui HCODE! m-a apucat nostalgia. vremea lui Hermeneia v.1.0. nu ştiu de ce am impresia că pe vremea aceea eram mai buni. la suflet.
Adrian,
Prima observaţie ar fi că se scrie MOTTO, nu MOTO!
A doua, că mottoul (nu motto-ul!) e cam lung. De fapt, nu e, propriu-zis, un motto. Textul, în întregul lui, e alcătuit din două secvenţe. Fiecare e remarcabilă, în felul ei - mai ales prima, care e, într-adevăr, în stilul Brumaru sau Dimov. Doar că, după opinia mea (şi după gustul meu), ele nu se leagă. Mai exact, nu se suportă, iar prima secvenţă o pune în inferioritate (pe nedrept!) pe cea de-a doua, prin muzicalitate. E avantajul pe care poezia clasică de bună calitate îl va avea întotdeauna faţă de poezia în vers liber. De altminteri, cultivarea ambelor stiluri indică, să zicem, un soi de scindare a eului. Măcar de natură...stilistică.
Cred ca unele idei va scapa, din varii motive, poate o dorinta de epatare ? De exemplu acel "anacronic", care strica naturaletea limbajului de la inceputul textului inainte de a intra in acel amalgam. Anacronismul ar trebui sa fie sugerat de context, pare denotativ.
Sunt pasaje care capata o profunzime aparte. Mi-au placut:
"eşti pasăre pom victimă clown
câteodată zbori ca un fulg de zăpadă
alteori simţi că ai picioarele în butuci"
"percepţia de frumos ciopârţită
ca hiroshima în ziua fatidică"
si pasaje care pica in banal, aproape plictis
"deunăzi mă culcasem flămând
anticipând o plimbare prin restaurantul golden corral
- all you can eat -
m-am trezit undeva pe champs elysees"
"soldaţi roboţi beau hennessy sub un arbore ciung
câteva divizii blindate se îndreptau spre megiddo" (inteleg intentia, dar pare ca e pus acolo, negandit... doar sa se ajunga mai repede la final- pare fortat)
Mi-ar fi placut ca textul sa fie putin mai "concentrat", ma rog, parerea mea...
curios, in fata catorva oameni nu am indoieli. uite un lucru la care ar trebui sa ma gandesc, raportul normal ar trebui sa fie invers. in orice caz, acum gandesc ca multumirea n-are legatura cu numarul, nici cu omul, ci cu omul pe care-l astepti.
ca tot m-am gandit la asta am zis sa ti-o spun, cat de gogoman suna.
1)„Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei, ceva ce să mă satisfacă pe mine?”
Poezia (veritabilă, de care vorbea Adrian), nu trebuie să fie. „A trebui” este, din punctul meu de vedere, un verb care sufocă poezia. Și, fir-ar să fie, o spun din experiență, și cu amărăciune o spun. Am avut momente în care am căutat-o, am dorit-o prea mult, și cu atât mai hotărâtă s-a ascuns. Mi-a lăsat pe masă doar o fotografie de-a mea, în care cu greu mă recunoșteam.
- „Sau ar trebui să fie ceva rezultat în urma înfrînării, abținerii mele (ca autor) de a mă satisface (estetic, comunicațional, artistic, filosofic, teologic, ideatic, etc) de dragul atingerii unei anumite reușite (sau perfecțiuni) artistice, estetice, comunicaționale, etc) obiective, neutre, separate de mine.”
Pentru că aici vorbim de ceva ce ar trebui să rezulte din lupta cu noi înșine, cu ego-ul nostru (deci nu cu poezia), indiferent de forma sub care noi/el ne manifestăm/se manifestă („(estetic, comunicațional, artistic” ș.a.m.d.), spun că da, uneori m-am înfrânat, dar nu de dragul „atingerii unei anumite reușite”, indiferent de natura ei, ci pentru că realizam că anumite stări, gânduri, emoții chiar, încă nu „s-au copt” în mine, dar sunt în pârg, ca să zic așa. E o stare greu de descris, o fierbere lăuntrică fără arsură sau durere, o bucurie a așteptării „nou-născutului” ce va să vină în curând, căruia îi simți mișcările și te temi să forțezi nașterea, pentru că l-ai ucide.
- „Sau, este aceeași abținere (înfrînare, etc) - deci autoconstrîngere - de dragul întîmpinării așteptărilor estetice, ideatice, etc, ale celor ce o vor citi sau asculta?”
Nu! Să întârzii nașterea pentru că s-ar putea să nu-i placă lui Gheorghiță ochii copilului azi, ci abia mâine sau poimâine? :)) eu nu sunt mamă, e drept, dar nu dintr-un astfel de motiv.... :)
Mi-a plăcut mult ce am citit aici, chiar m-am bucurat că Virgil ne-a invitat la această „masă rotundă”, mai ales argumentele aduse de Adrian și Silvia, unul abordând problema mai analitic, celălalt (cealaltă) fiind mai aproape de revelație, de transă, de nespusul care încearcă să se spună.
Am rămas însă cu un nod în… cuvinte când am văzut ce spune Masha, anume că „N-am văzut niciun împătimit pînă acum care să nu își dorească progresul, în unele cazuri, cu orice preț.”
Acest „cu orice preț” (râd! fără să vreau, tastasem „preș”), mă sperie. Pentru că prețul este atât poezia „în sine și prin sine”, cât și… noi înșine, mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să achităm factura. :) Masha, te rog, spune-mi că nu asta ai vrut să spui, că am înțeles eu greșit! :)
sunt oarecum emoționată pentru că e un poem special pentru mine, la care țin nu știu de ce, mă bucur că ți-a plăcut. mărturisesc, l-am scris la prima mână, nu a fost așadar intervenție pe text, de aceea îmi cer scuze pentru greșeala de typo. am corectat, e perfect acum.
să ne citim cu bine, și toate cele calde de Sărbători, că uite, e Moș iarnă și pe la noi :)
Un text bine scris, discursul susținut încât pare desprins din real. Finalul scenei permite o continuare așteptată de cititor, probabil în același stil al povestirii. M-a suprins puțin stilul, diferit față de ce ai scris până acum. Te-ai gândit să scrii proză?
Era un experiment. Dar prea "experiment" (nu n sensul in care se intelege, pe aici, experimentul). Dar cum curiozitatea e o boala a femeilor pe care...o au toti barbatii, o sa il re-postez acum
Felicitari, Alina! Iata ce trebuie neamului nostru: perseverenta, incredere in fortele proprii si viziune. Ma bucur ca Virtualia merge mai departe. Felicitarile mele!
mi-a făcut bine acest poem... nu știu dacă e nostalgia sau melancolia după acele vremuri când îți citeam volumul... dar întotdeauna am rămas undeva în acei ani în care mi-era dor de poeziile tale. las un semn amintitor cu aceeași senzație incomparabilă, inconfundabilă de tihnă după vizionarea unui film bun. de Ingmar Bergman să spunem.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
din punctul meu de vedere "se aşază pe pleoape" intră atât de des în sfera de banalizare a unui vers. exemple nu îţi dau (nu cinci, niciunul) se găsesc pe net, nu asta este ideea, că doar nu am zis de plagiat. dar dacă citeşti aşa: tăcerea mi se aşază pe pleoape, e un vers banal. adică hai să înlocuim tăcerea cu: tristeţea, singurătatea, urâţenia, întunericul, lumina ... mi se aşază pe pleoape. Ca să reziste, construcţia ar fi trebuit să fie susţinută de elemente mai tari, să iasă din banal, ea devine astfel clişeu. Am zis slab pentru că nu m-am aşteptat să găsesc la tine, în poezie, formulări nefericite.
pentru textul : oolong tea deEste doar o părere de care poţi să ţii cont ori ba.
maitre, mi-a fost intotdeauna urat de omul ipocrit si actorul cabotin. Stefan Iordache este un minunat, un adevarat. recunosc ca l-am avut si pe el in minte cand am scris. dar mai mult pe cei de langa. ti se pare siropos poemul? multumesc ...
pentru textul : vine iarna, bătrâne ! deÎncep prin a cere iertare (iar!!) pentru întârziere şi prin a mulţumi pentru comentariu. Am încă o variantă a poeziei de faţă ceva mai la deal pe listă. Mi s-a părut că le amestec cam mult şi că ideea se cam pierduse. Dacă ai dispoziţie, te aştept cu un comm şi la cealaltă variantă. Dacă nu, nu-i bai :).
Sarut mâinile.
pentru textul : E. R. deda, regretabil dezacord. dar să sperăm că e corectabil. textul lasă o anumită aromă de inefabil și frumos vetust. mai puțin ultimele două rînduri care comit păcatul evidentului.
pentru textul : chipul demultului deDe acoed, Margas.
De aceea am avut grije sB spun: "fără a avea pretenţia că din ce cele ce urmează ar rezulta un „zen hibernal" "
Teoria, ca teoria. Practica ne omoara!
pentru textul : zen hibernal deun traseu al cuvintelor ce zboara, trecatoare intr-o lume a semnelor gravate; doar acele cuvinte asa cum raman ele nude, neajutorate, tintuite in sufletul nostru...
pentru textul : Soudain la durée se déploie deDa, e mult mai coerent acum. Mi-ai amintit și de Blaga: "e-atâta liniște în jur că mi se pare că aud/cum se izbesc de geamuri razele de lună" (desigur, aici, în poezia ta este cumva negativul, e moartea, nu viața)
pentru textul : Foamea de"o primăvară neagră îți mîngîie părul", "ne logodim cu disperare", "forțăm mâna lui dumnezeu"... imi plac imaginile puternice în cadre mici... poezia ca fotografie sau, mai bine spus, ca un tablou de magritte in care nu știi pe unde să intrii și încotro să iesi, în care te simți mic deși te știi mare.
pentru textul : antiplatonice VII deAnunț pentru participanții la lansarea de la Iași: Vă rog să trimiteți email la adresa [email protected], în care să specificați, până joi, 7 iunie, următoarele: - numele dvs. - localitatea - dacă aveți nevoie de rezervare pentru cazare. Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă așteptăm!
pentru textul : Lansarea volumului Mirabile Dictu deo succesiune de stari si de trairi care penduleaza intre polul exprimat si cel sugerat al gandului, nu exista fir rosu, el lasa loc tainei, permite libertatea citirii pe un portativ personal... nici nu e nevoie de un contur, asa poti alege singura nuanta care se potriveste.
pentru textul : o aplecare spre interior demi-a placut prin usurinta cu care se deruleaza imaginile, prin forta si ineditul imaginilor create... cred ca este un poem foarte bun, dens, elaborat!
Foarte interesanta si chiar deosebita aceasta munca de a traduce/re-interpreta opera marelui Will (si a oricarui mare creator). Insa nu cred ca in structura actuala a site-ului Hermeneia asemenea postari sunt potrivite, imi cer scuze nu vreau sa necajesc nici pe cei care ne asigura aici acest spatiu virtual si fac tot posibilul sunt sigur... si nici pe tine, Cristi. Dar cred ca in forma actuala a site-ului ar trebui sa ne restrangem la texte originale si bine selectate. Plus ca nu vad cine, Cristi, in afara de foarte putini initiati, ar putea sa-ti ofere un feed-back constructiv corespunzator unui asemena efort. Andu
pentru textul : Sonet XXIV de William Shakespeare deSebi Șufariu, mulțumesc de vizită și pentru cuvinte. Mă bucură nespus faptul că ai rezonat. Aveam oarece îndoieli înainte de postare, că textul va fi citit în răspăr sau interpretat pe dos/greșit. Mă bucur că nu s-a întâmplat așa, cel puțin cu o parte din ei.
Duminică frumoasă să ai
pentru textul : Dus-întors deToate cele bune,
Eugen.
toate faine mai putin „totusi”. ca lupu' vine oricum...:)
pentru textul : locul în care m-am întâmplat deAți surprins exact "ștersăturile" din text, la "cancere" nu am știut ce "formă" să aleg (inițial era altfel scris), iar finalul încearcă să sugereze ideea de demult (optzecistă, cum a spus Virgil), când scriam eu însămi scrisori în plicuri timbrate (păstrez într-o ladă corespondența cu o prietenă de departe, o scrisoare pe săptămână, mai bine de 15 ani...). Textul nu e decât un flash al unei stări(nu am publicat decât rar astfel de texte, nu pentru că le consider slăbuțe - deși acesta e adevărul! :) - ci pentru că îmi par dezvelitoare de suflet) - și încerc să nu fie prea mult spam :)). Vă mulțumesc pentru păreri.
pentru textul : blog de iarnă deVirgil, gestul tău(de a trimite textul în șantier), precum și interpretările tale sînt jalnice. Nu e prima dată când comiți un asemenea abuz în ce mă privește. Cunosc bine calitatea textelor mele, public pe hermeneia de peste 3 ani, citesc tot ce se postează aici . Textul de mai sus e peste media a ceea ce se publică în general pe aici. Și dacă tot ai adus vorba de consecvență morală, dacă ai fi încercat să-i rămâi fidel acestei consecvențe , ai fi trimis alături de textul meu încă vreo 10-15 texte în șantier. Dar tu asta nu faci. Uite, asta numesc eu inconsecvență morală și ipocrizie.
Spor la scris,
pentru textul : Singurătate în doi; cu luna în piața romană. deEugen
Daca n-ai fi scris tu textul asta, probabil l-as fi scris eu sau cineva care simte la fel. M-a cam lasat mut. Dezinvoltura si neconditionarea. Asta cred eu ca e unul din cele mai bune texte pe care le-am citit in ultima perioada. Incerc sa disociez depresia de sarbatori si alte cele umane. Dar nu prea pot. Foarte bun. Fiti-ar universul tau dual.
pentru textul : let's get together dece vremuri!! vremea lui HCODE! m-a apucat nostalgia. vremea lui Hermeneia v.1.0. nu ştiu de ce am impresia că pe vremea aceea eram mai buni. la suflet.
pentru textul : În căutarea lui "non-breaking space" sau monstrul HTML din sertar deAdrian,
pentru textul : Plăci vinil peste ospicii dePrima observaţie ar fi că se scrie MOTTO, nu MOTO!
A doua, că mottoul (nu motto-ul!) e cam lung. De fapt, nu e, propriu-zis, un motto. Textul, în întregul lui, e alcătuit din două secvenţe. Fiecare e remarcabilă, în felul ei - mai ales prima, care e, într-adevăr, în stilul Brumaru sau Dimov. Doar că, după opinia mea (şi după gustul meu), ele nu se leagă. Mai exact, nu se suportă, iar prima secvenţă o pune în inferioritate (pe nedrept!) pe cea de-a doua, prin muzicalitate. E avantajul pe care poezia clasică de bună calitate îl va avea întotdeauna faţă de poezia în vers liber. De altminteri, cultivarea ambelor stiluri indică, să zicem, un soi de scindare a eului. Măcar de natură...stilistică.
Cred ca unele idei va scapa, din varii motive, poate o dorinta de epatare ? De exemplu acel "anacronic", care strica naturaletea limbajului de la inceputul textului inainte de a intra in acel amalgam. Anacronismul ar trebui sa fie sugerat de context, pare denotativ.
Sunt pasaje care capata o profunzime aparte. Mi-au placut:
"eşti pasăre pom victimă clown
câteodată zbori ca un fulg de zăpadă
alteori simţi că ai picioarele în butuci"
"percepţia de frumos ciopârţită
ca hiroshima în ziua fatidică"
si pasaje care pica in banal, aproape plictis
"deunăzi mă culcasem flămând
anticipând o plimbare prin restaurantul golden corral
- all you can eat -
m-am trezit undeva pe champs elysees"
"soldaţi roboţi beau hennessy sub un arbore ciung
câteva divizii blindate se îndreptau spre megiddo" (inteleg intentia, dar pare ca e pus acolo, negandit... doar sa se ajunga mai repede la final- pare fortat)
Mi-ar fi placut ca textul sa fie putin mai "concentrat", ma rog, parerea mea...
ialin
pentru textul : în limba surdo-muţilor decurios, in fata catorva oameni nu am indoieli. uite un lucru la care ar trebui sa ma gandesc, raportul normal ar trebui sa fie invers. in orice caz, acum gandesc ca multumirea n-are legatura cu numarul, nici cu omul, ci cu omul pe care-l astepti.
pentru textul : Mulţimi deca tot m-am gandit la asta am zis sa ti-o spun, cat de gogoman suna.
Mulțumesc pentru comentariu și apreciere. Te mai aștept
pentru textul : Primul strigăt de1)„Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei, ceva ce să mă satisfacă pe mine?”
Poezia (veritabilă, de care vorbea Adrian), nu trebuie să fie. „A trebui” este, din punctul meu de vedere, un verb care sufocă poezia. Și, fir-ar să fie, o spun din experiență, și cu amărăciune o spun. Am avut momente în care am căutat-o, am dorit-o prea mult, și cu atât mai hotărâtă s-a ascuns. Mi-a lăsat pe masă doar o fotografie de-a mea, în care cu greu mă recunoșteam.
- „Sau ar trebui să fie ceva rezultat în urma înfrînării, abținerii mele (ca autor) de a mă satisface (estetic, comunicațional, artistic, filosofic, teologic, ideatic, etc) de dragul atingerii unei anumite reușite (sau perfecțiuni) artistice, estetice, comunicaționale, etc) obiective, neutre, separate de mine.”
Pentru că aici vorbim de ceva ce ar trebui să rezulte din lupta cu noi înșine, cu ego-ul nostru (deci nu cu poezia), indiferent de forma sub care noi/el ne manifestăm/se manifestă („(estetic, comunicațional, artistic” ș.a.m.d.), spun că da, uneori m-am înfrânat, dar nu de dragul „atingerii unei anumite reușite”, indiferent de natura ei, ci pentru că realizam că anumite stări, gânduri, emoții chiar, încă nu „s-au copt” în mine, dar sunt în pârg, ca să zic așa. E o stare greu de descris, o fierbere lăuntrică fără arsură sau durere, o bucurie a așteptării „nou-născutului” ce va să vină în curând, căruia îi simți mișcările și te temi să forțezi nașterea, pentru că l-ai ucide.
- „Sau, este aceeași abținere (înfrînare, etc) - deci autoconstrîngere - de dragul întîmpinării așteptărilor estetice, ideatice, etc, ale celor ce o vor citi sau asculta?”
Nu! Să întârzii nașterea pentru că s-ar putea să nu-i placă lui Gheorghiță ochii copilului azi, ci abia mâine sau poimâine? :)) eu nu sunt mamă, e drept, dar nu dintr-un astfel de motiv.... :)
Mi-a plăcut mult ce am citit aici, chiar m-am bucurat că Virgil ne-a invitat la această „masă rotundă”, mai ales argumentele aduse de Adrian și Silvia, unul abordând problema mai analitic, celălalt (cealaltă) fiind mai aproape de revelație, de transă, de nespusul care încearcă să se spună.
Am rămas însă cu un nod în… cuvinte când am văzut ce spune Masha, anume că „N-am văzut niciun împătimit pînă acum care să nu își dorească progresul, în unele cazuri, cu orice preț.”
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deAcest „cu orice preț” (râd! fără să vreau, tastasem „preș”), mă sperie. Pentru că prețul este atât poezia „în sine și prin sine”, cât și… noi înșine, mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să achităm factura. :) Masha, te rog, spune-mi că nu asta ai vrut să spui, că am înțeles eu greșit! :)
sunt oarecum emoționată pentru că e un poem special pentru mine, la care țin nu știu de ce, mă bucur că ți-a plăcut. mărturisesc, l-am scris la prima mână, nu a fost așadar intervenție pe text, de aceea îmi cer scuze pentru greșeala de typo. am corectat, e perfect acum.
să ne citim cu bine, și toate cele calde de Sărbători, că uite, e Moș iarnă și pe la noi :)
pentru textul : negru deeu iți mulțumesc foarte mult Oriana și imi permit să editez traducerea separat.
pentru textul : peisaj cu hieroglifă deFrumos final!
pentru textul : mov deUn text bine scris, discursul susținut încât pare desprins din real. Finalul scenei permite o continuare așteptată de cititor, probabil în același stil al povestirii. M-a suprins puțin stilul, diferit față de ce ai scris până acum. Te-ai gândit să scrii proză?
pentru textul : din dialogurile misogine ale lui Fane și Costi - partea întîi deEra un experiment. Dar prea "experiment" (nu n sensul in care se intelege, pe aici, experimentul). Dar cum curiozitatea e o boala a femeilor pe care...o au toti barbatii, o sa il re-postez acum
pentru textul : Doar un nebun frumos deautobiografic text intr-adevar... mai bine l-ai transforma in proza. ca e deja mort si ingropat ca poezie.
pentru textul : o singură cameră fără ferestre deFelicitari, Alina! Iata ce trebuie neamului nostru: perseverenta, incredere in fortele proprii si viziune. Ma bucur ca Virtualia merge mai departe. Felicitarile mele!
pentru textul : Cenaclul Virtualia Iași - la ediția a XI-a demi-a făcut bine acest poem... nu știu dacă e nostalgia sau melancolia după acele vremuri când îți citeam volumul... dar întotdeauna am rămas undeva în acei ani în care mi-era dor de poeziile tale. las un semn amintitor cu aceeași senzație incomparabilă, inconfundabilă de tihnă după vizionarea unui film bun. de Ingmar Bergman să spunem.
pentru textul : povestea florilor de mireasă ▒ dePagini