Mi-a plăcut recitalul.

un text ce merită remarcat pentru metaforele sale originale: "cine se naște cu iubirea în coloană va fi ascuțit de doruri ca o sabie" "sufletul îl cărăm în spate ca pe - un tovarăș de front ranița devine targă lăsând să ne adulmece ostiile aerului" "în ultima ulcică am lăsat pene să doarmă pe ele greieri inima lor e o cutie de vioară albastră" "căci frumusețea își poartă războaiele în ritm de clopot" dincolo de cuvinte, o sensibilitate de o factură specială. "orașele nu or să aibă niciodată miros de fân doar cetățile sacre" (o clipă mi-am amintit de Ostia Antica din această primăvară și mirosul de fân din marele castru roman...) rima din penultimul vers involuntară cred, taie brusc ritmul întregului ( ...cred că și repetiția lui în și în- ): "în bulboana îngândurată, timpanul a primit o piatră" fiecare purtăm în buzunarele sufletului atâtea cronici anacronice... un poem deosebit. fotografiile par puțin mari.

ce pansament bun de pus pe suflet pentru amintiri mi-ai lăsat azi cu aceste versuri!

"aşa zăvorâţi în singurătăţile noastre
cu inima rămasă afară"

Mulţumesc.

Tot respectul și toată admirația mea pentru aceste evenimente "Virtualia"! Nu am avut posibilitatea să particip în mod direct, deși mi-aș dori, fiindcă Iașiul e departe, însă foarte primitor! Aștept cronici ale evenimentului și doresc în continuare mult succes acestui deja renumit printre noi, cenaclu! Deosebit este afisul! Superb! Cu stimă!

Astăzi este o zi în tristă în orașul meu Ioana, tristă ca Jane Doe a ta. S-au aprins făclii primele frunze căzute. În privința spiritului de paternitate al poetului ți-aș da replica unui cunoscut autor: "Cu tot ce-a scris poetul nu-i patern/ El ca Saturn, copiii și-i mănîncă/ Nici versul ce-a rămas nu e etern/ Chiar dacă va dura o clipă încă". Eu nu sînt prietena ta Ioana, singurul meu prieten, adevărul, ar fi gelos, dar îmi place teribil cum scrii și nu pot să nu-ți spun asta odată și odată . :) și totuși (; .

acei oameni au prieteni adevăraţi, eu tot la final mă opresc, într-adevăr e foarte bun.

imi aminteste despre o poveste a cioburilor din viata mea: cum ingropam fiecare pui de vrabie lipsita de viata gasita, jalea ce ne cuprindea copii fiind, dupa faptura lui Dumnezeu. deosebit poemul din care subliniez modul de interpretare al Creatiei si Creatorului: "Când nu are sfinți la-ndemână Dumnezeu lucrează prin cioburi: le culege din țărână, privește-ndelung noroiul amestecat cu iarbă, îl dă ușor la o parte, îl curăță cu mâinile umezite de liniște până ce-apare o sclipire în care-și oglindește chipul." "Când nu are sfinți la-ndemână, Dumnezeu aprinde din frunze uscate un foc în jurul căruia toate ființele vin să-și încălzească mâinile tremurânde."

tocmai am citit un calup de vreo 6 poezii scrise de tine. nu am sa las semn in dreptul fiecareia din ele.

nu stiu cata dreptate am, la modul obiectiv. sunt o persoana care a scris cca 10 poezii in toata viata ei. care incearca. tocmai de aceea ma simt in fata poeziilor tale ca un copil mic in fata vitrinei cu jucarii. as vrea sa fie toate ale mele.

chiar m-au impresionat poeziile tale. asta pentru ca imi pare ca ai reusit sa gasesti dozele perfecte de sensibilitate/ metafora/ un anumit soi de intimitate cu cititorul/ de intimitate cu forma poeziei in sine.

ce pot sa-ti spun. felicitari! cred ca pana la urma de asta se si merita sa scrii poezie. sa faci pe cineva fericit intr-o seara oarecare.

asa ca nu conta prea mult pe mine. da' nu-i nimic...tu scandezi, eu bat tobele. :)

"siropos" este un fel de a fi. recunosc că scriu siropos şi uneori sunt de-a dreptul patetică. c'est moi! uneori pot fi şi intrigantă. atunci nu mă recunosc nici măcar eu. mă bucur că, totuşi, o imagine te-a agăţat.

"eternul acum" dă sens absolut textului. este de fapt esența lui. "lăsînd timpul să doarmă ghemuit ca un melc în eternul acum", imagistică superbă și esență. în poetică e foarte greu de împușcat doi iepuri. știu despre ce vorbesc. mizez pe final, fără niciun dubiu.

loool, Vlad, e un poem mult mai fain decât cel parodiat:) ești un fel de George Topârceanu cu Vara la Țară:)))
ei da, acum am și seara faină:))) ai semnul meu de apreciere pentru stil și nu numai:)))
week-end mumos:))

e un compliment ce spui tu, Adrian, în finalul comentariului, pentru care îți mulțumesc.
oarecum țin la acest text. de aceea sublinierea ta îmi este tare de folos.

domnule Titarenco, de aceea va rog sa mi-l spuneți. Nu era vorba de comunism aici (deși eu am trăit nu 29, ci 44 de ani în comunism), ci de felul în care noi, românii, am ratat șansa care părea a ni se fi oferit în decembrie 1989. Românii n-au învățat să fure în comunism (atunci abia se "ciupea", nu se fura cu adevărat - eu locuiam în același bloc cu primarul orașului, deși eram profesor de liceu, diferența era că el avea apartament la et. I și parchet pe jos, iar eu la III, cu linoleum), acesta e un exercițiu milenar, care acum, la noi, a recăpătat condițiile ideale de exercitare. Știți ce spun cronicile românești? Că domnii noștri strângeau banii de tribut și apoi îi furau, spunându-le turcilor că n-au reușit să-i strângă. Așa fac mafioții noștri politici și acum: fură banii împrumutați de la FMI și de la alte surse. Poate nu știți că România are 70 de miliarde de euro datorie (nu vă înfioară suma asta, având în vedere faptul că România ceaușistă avea doar 10 miliarde - pentru care a plătit 27 - și noi am îndurat atâta) și că din banii ăștia nu s-a realizat absolut nimic? În schimb, au apărut sute de milionari în euro. De unde, daca economia noastra nu produce nimic? E o scuză că în Bangladesh e la fel? Haida-de! Cât despre ce am făcut eu în timpul comunismului, să fiți sigur că tocmai ce am făcut îmi dă tăria morală și creditul de a spune ce spun. Nu încercați să loviți sub centură, pentru că atunci ajung să nu mă îndoiesc doar de capacitatea dvs. de analiză, dar și de caracter. Nu-mi vorbiți în lozinci, că nu mă convingeți. Lozincile (comuniste) nu m-au convins nici când aveam șapte ani, nici când aveam 18, nici când aveam 30 și nici 40. Să vă spun un secret: fiul meu locuiește din 2001 în Canada, unde e ziarist, dar înțelege lucrurile altfel decât dvs., adică mult mai nuanțat. Cu toate că era de un radicalism agresiv la plecare.