te rog sa editezi si sa corectezi punctuatia in acest text

Adrian, nu m-ai înțeles. Firescul ei de femeie cerebrală, inteligentă și urâtă putea fi redat și altfel, într-un mod care să pară natural (și nu banal, și nu comun). Așa este-ul tău sună fals, când personjul nu vrea să fie fals, ci vrea să fie cât mai natural, pentru a nu ridica îndoieli și deconspira natura lui criminală. Revino pe text peste un an. Vei vedea diferența. Te sfătuiesc cu tot dragul, căci știu că ești un autor, chiar dacă de poezie, valoros. Textul acesta este un exercițiu (o schiță, ar fost foarte fain dacă intrai mai mult în psihologia personajelor) iar prozatoric vorbind, nu e unul prea reușit. Nu-i un dezastru, proza e multă muncă, tehnică și talent. E diferită de poezie. E normal să scârțâie la început.

Referitor la ceea ce ar trebui să nu existe pe site, comentariul anterior al domnului supranumit „actaeon” deține anvergura unui exemplu evident. Între „Iti voi vinde un secret” și „cei care aleg sa-si vanda micimea sufletului pe aici” nu există oponență, ci dezvăluiri turbulente ale firii, ale inconștientului, drapat în impresii, imprecații, neargumentări și retorism: - „Ma declar inca o data uimit de ceea ce imi este dat sa vad...” – pregătirea discursului, prolog ce emite scenic aglomerarea declarativă a conținutului; - „Iti voi vinde un secret” – nuanță mercantilă și frivolă sub masca familiarismului sfătos; - „...in mod normal analiza unui text ... impune un efort de intelegere a continutului materialului si nu numai o citire pe diagonala... Dumneata ai realizat toate acestea?” – „clamatul efort de ințelegere” al unui anume text a avut drept rezultat, în cazul acestui comentator rămas uimit și cu semne de întrebare inutile, o singură referință privind textul în cauză, și anume că e „o poezie despre care cred ca recitata fiind si-ar desavarsi frumusetea” – adică „Ana are mere”? - și mai ce are Ana? - nu știm, că a plecat să le mănânce, lângă „colaceii din cuptor". Ne va spune după ce își va desăvârși digestia, despre ce și cum. - „Sau prezenta sub acest text tine doar de orgoliu si narcisism...?” - deja o anumită poziționare demiurgică, deși cu livrea, cea a autorizării „prezenței” sub text (adică: „tu ce cauți, mă, pe aici, ai bilet?”); - „...bati campii acum si nici macar nu o faci cu gratie.” – „baterea câmpiilor” nu e susținută, aici, nu e argumentată (desigur, ne-am obișnuit), iar grația care, într-o confruntare literară, e dată de eleganța de stil, trebuie contorizată neutru, asupra acesteia neputându-se pronunța, în mod obiectiv, niciunul dintre cei implicați; paradoxal, „grația” e "abuzată" chiar de către cel ale cărui „grații” sunt rezumate fundamental și cacofonic - atrag atenția că expresia „bati campii si nici macar nu o faci cu gratie” e cunoscută, ea fiind preluată, fără ghilimelele de rigoare (meteahnă veche, proverbială aproape), din vocabularul specific unui alt comentator, de pe „agonia” (I.P.); „...dumneata ramai sclavul aparentelor, al intelesului comun, literal...” – iarăși inducerea unor simple impresii personale, pentru că nuanțele interpretative, dezvăluite în detaliu, anterior, au rămas la fel de străine comentatorului sau sunt eludate până la punctele semnelor de întrebare „și/sau” din comentariul meu precedent; ”...hai sa nu prostituam in asa fel cuvintele incat sa ne limitam la un limbaj sarac ci mai degraba sa tindem spre imbogatirea acestuia asa cum este si firesc intr-o lume civilizata” – domnul comentator setează ilogic sensurile și pare a nu avea cunoștință de faptul că „prostituarea cuvintelor” înseamnă, în primul rând, utilizarea lor nerațională, în construcții semantice ambigue; trebuie precizat că „îmbogățirea limbajului”, în accepția acestui comentator, constă în „saltimbanc” sau în „copil maturizat prea devreme”, precum și în construcții cacofonice puerile, exemplificate deja („critica considerand”); - „Problema grava este insa alta... te invit sa faci un efort mental si sa te intrebi:” – incercări de largă respirație cerebrală, decisă, a problemelor proprii, a uimirilor, permutate către preopinent – da, aici intervin „problemele grave”, ale eludărilor, improvizațiilor personale cu alura oneroasă, întrucât: 1. Pe acest site nu am făcut decât un singur comentariu, care este o analiză neconvențională și neutră, dar precisă, legată strict de textul în cauză. Se poate verifica. Așa că toate retorismele grosiere ale comentatorului referitoare la modul meu de a comenta pe „hermeneia.com” sunt standardizate teatral, au fond mimetic inclus, cu ochii înălțați, rugător, spre divinitate și gradul de salubritate tinzând, asimptotic, către 0, dinspre minus. 2. Comentatorul se miră, iarăși, riscând să rămână astfel incomod poziționat, de faptul că nu au existat „reacții” asemănătoare, dar uită să precizeze dacă la alte texte a postat același comentariu sau nu. Și, până la urmă, de ce să nu-l fi postat? Cele 4 rânduri și jumătate având, în lipsă de altceva, măcar calitatea de necontestat a interschimbabilității: „E pana la urma felul tau de a expune viata ca aporie, contorsionand limbajul pentru a reda sensuri pe o multitudine de nivele hermeneutice... un fel de reprezentatie a unui saltimbanc care descopera viata cu profunzimea unui copil, maturizat prea devreme de o iarna deloc blanda... o poezie despre care cred ca recitata fiind si-ar desavarsi frumusetea.”- actaeon Rog frumos ca, solidar din punct de vedere literar, autorul care a mai zărit acest comentariu sub textul său să îmi explice de ce nu a „reacționat” asemănător mie. 3. Indiferent dacă acel comentariu a fost elogios sau denigrator, intențional sau nu, el este de neacceptat din cauza: neargumentării, banalității, simultaneității sensuale aproape grotești, fapt explicat pe larg anterior. E de preferat o critică aspră, dar pe text, cu argumente, nu cu impresii și etalări de măști friabile. - „E caraghios ca nu constientizezi ca genul acesta de comentarii de care esti atat de atasat incalca tocmai punctele 2, 4, 7 si 8 din "programul" enuntat de tine.” – „caraghios” e de ce comentatorul a sărit din enumerare celelalte puncte, putând susține, la fel de veridic, „încălcarea punctelor 1-10”; - „Lasa domnule la o parte accesele astea de orgoliu aiurit” – încă un model de exprimare confuză: nu se spune clar ale cui sunt „accesele astea de orgoliu aiurit”- putem presupune că e o autocritică luminată (s-ar traduce în „lasă-mă, domnule, în pace, așa sunt eu, orgolios și aiurit, mai tinerel și fără experiență, trebuie să fiu înțeles”), exprimată îmbucurător, chiar dacă tardiv; - „genul de exprimari tendentioase (sa le zicem pe nume... barfe, stifturi, fitile)” – are loc aici o aplicare de etichete și perdele de fum, comentatorul în cauză, cunoscut în domeniul specificat, dând deja probe dublu veleitare, de exprimare: autoritară (chiar amuzant-amenințătoare – cea cu oponetul „micimii sufletești”) sau săritor-îndatoritoare (a se urmări și celelalte intervenții ale dumisale); exemplu de prezentare a meritelor, de captare a „bunăvoințelor”: „Celor pe care i-am invitat sa scrie pe hermeneia.com le-am spus ca aici exista un spatiu deschis...” – deci a făcut reclamă – omul ăsta chiar merită un sincer bravo din partea colectivității și nu numai... - „Te rog din suflet nu te mai fa de rusine cu o astfel de atitudine, macar pentru faptul ca pana una alta reprezinti comunitatea din Iasi.” – mod de exprimare patetic și fals, jenant pentru un adult; - „daca vei avea vreodata de ales intre mine si Dedal considera ca eu cedez toate potentialele demnitati de acest gen in favoarea sa” – același mod de prezentare, falsă, a pretinsei generozități, în condițiile în care e clar: autorul știe că așa numitul „Dedal” nu va ajunge niciodată în situația din enunț, din motive diverse (unul dintre ele este că „Dedal” n-are timpul necesar disponibilității spre această activitate, iar domnul „actaeon” este foarte bine...informat, și în această privință). Dacă „interesul” său pe „hermeneia.com” ar fi fost numai cel al scrierii, atunci „actaeon” ar fi putut exprima renunțarea la demnitățile editoriale, fără impunerea singuranțelor condiționale, așa după cum „Dedal” s-a exprimat deja. Propunerile cuprinse în „idee” sunt grile și grilaje irelevante, cu ascunzișuri subiective, ale cuiva care nu prea pare a avea alte griji (sau, dacă le are, ele sunt foarte mici, comparativ) ele s-au mai spus și cu alte prilejuri (ar fi trebuit ca buna cuviință a autorului – actaeon - să îl determine menționarea măcar a acestui fapt). Un singur amendament s-ar cuveni, la propunerea nr.1. Ca același termen de „neintervenție”, de 24 de ore de la postare, să fie aplicat, în primul rând, eventualilor comentatori, astfel încât aceștia să posede cel puțin premizele temporale ale citirii, înțelegerii, documentării și analizei argumentate pentru textul în cauză. Și e clar de ce o spun și va fi clar pentru toți cei care vor trece de acum încolo prin situații „de genul celei traite de mine pe hermeneia.com”. Vor fi din ce în ce mai mulți, dacă nu va avea loc acea „educare”, absolut necesară, după cum s-a văzut, a comentatorilor (mai ales a celor de genul „închipuit-cultur`nic`”). În concluzie, deși cu pretenții exhaustive, comentariul precedent al numitului „actaeon”, adresat, cel puțin neprincipial, nu autorului sub textul căruia s-a așezat sau „agorei”, ci altui comentator, păcătuiește prin patetism, exprimare condensată și arțăgoasă a frustrărilor, colaj hilar de servitute și autoritarism, falsitate, lipsă de echilibru și argumente, alternând zonele de protuberanțe nervoase gen filipică în derivă, cu cele de prefăcută cuvioșenie, are imanențe scolastice, dar și burlești, involuntare. E un exemplu de comentariu fără stil, majoritar grosier, de joasă ținută, cu haos al structurii, trădând grave dezordini interioare, un comentariu care poate face de râs nu numai pe autorul lui, ci și comunitățile în care își găsește loc sub impresia de auto-clamată autoritate. Atrag atenția, poate e cineva care nu observă, că m-am referit strict la comentariul anterior și nu la autorul său, „actaeon”. La mulți ani!

bobadil, poate ai „organizat, jurizat și plătit”. dar nu aici. așa că nu are niciun rost toată abureala asta.

simpluț textul, mai degrabă un fel de cîntecel

mi se pare în plus acel „și” de la începutul strofei a doua.
iar cei doi „de” din penultimul și ultimul vers mi se par la fel de „nepoetici”

Un poem frumos, rotund, aerisit, o emoție curată. Drumul acela cu autobuzul, o alegorie uitată din copilărie și de care aici mi-a făcut bine să-mi reamintesc.
Halta din final nu prea merge cu autobuzul dar ... mă rog autoarea să hotărască dacă o face stație sau face autobuzul tren, ce mai contează când poezia e la locul ei?
Aș găsi totuși alt titlu și aș lăsa 'still haven't find...' - ul lui U2 în subtitlu. Doar o părere...
Felicitări pentru un poem reușit.
Margas

nu pot sa cred cum pot trece neobservate aceste comentarii si cum nimeni nu zice nimic?
pentru ca daca cuvintele din comentariul facut de Margas au fost veninoase, atunci cuvintelei lui Adrian au fost mult mai mult decat atat.
a spune cuiva ca: „te strivesc precum un gandac de bucatarie” mi se pare destul de grav ca incidentul sa fie fost macar semnalat de cineva, iar la scuzele pe care si le-a cerut Marga, au venit alte jigniri si alte atacuri la persoana... si totusi aceeasi tacere de parca toate astea nu s-ar intampla pe un site literar.
imi cer scuze ca nu e un comentariul pe text asa cum cere regulamentul, dar efectiv am ramas surprinsa sa constat cata ura si razbunare poate exista intre oameni, fara ca cineva sa aiba vreun folos din asta.

Dl Paul, eu nu sunt critic literar, eu îmi spun părerea personală despre text, așa cum nu m-a învățat nimeni și așa cum văd eu lucrurile. Există alți critici de specialitate care o pot face cu profesionalism și competență. Îmi cer scuze pentru deranj.

Adevărul e că nu prea am mai scris, e drept. Între timp mi s-au schimbat ceva priorități în viață. Partea de mijloc e cea mai ... trăită... sunt acolo cîțiva oameni care mi-au marcat ultimul an. Poate de aceea e mai reușită. Cum am spus și în "biografie" cînd mă voi întoarce, mă voi întoarce aici. Mulțumesc pentru re-primire.

Virgil, eu am multe pacate, unul din ele este cel de a inventa cuvinte sau imprumutul de la altii. E nevoie uneori de sonor, sau de un tric neasteptat ca sa nu cadem in banal. Ma gindesc la Hayden care in mijlocul unei simfonii plicticoase ("Surpriza" ) trintea un bubuit de tobe de scula din somn publicul ce motaia pe acolo.

Ca să nu mai fiu acuzat că sînt graficianul de curte al odiosului regim titarencian, îți dedic și ție o odă feng shui în trei brush-uri, două pettern-ri și 72 pixels/inch. Cu mulțumiri etc. etc.

Foarte bun articolul, scris cu profesionalism! Ai încercat și o definire a stilului prin comparație, prin încadrare în sistem: "Arhitectura lui Richard Rogers este puternic marcată de Școala engleză de arhitectură a anilor 70 și în aceeași măsură de rădăcinile sale italiene nativ-sensibile la concepția unui oraș în care se definesc relațiile dintre cadrul natural urban și posibilitatea integrării sociale a populației. Este marcat ireversibil de creația americanului Frank Lloyd Wright (1867-1959) de casele sale usoniene sinteză originală între planificarea orașelor și arhitectura organică" Felicitări, Marina! Despre expoziție ce să spun? Aș vrea s-o văd măcar pe internet, e posibil?

multumesc pentru lectura si comentariu!