Da.
La alt text al autorului („Perpetuum robia”) concluzionam: „un nihilism spus cu preţiozitate, fără trăire”.
De această dată este cu totul altceva. Ni se oferă măsura talentului autorului dusă la cote neaşteptat de înalte în cadrul unei poezii de stare în care trăirea unui nihilism total, depăşind chiar pe cel al lui Nietzsche (umbrit, într-o oarecare măsură prin mijirea „Voinţei de Putere”) este atât de acaparatoare încât orice interpretare discursivă pare exclusă. Încă din 1910, Maxim Hudson observa: „Luată ad litteram poezia este fără sens. Este un bun test al poeziei ca atunci când este luată ad litteram duce la nonsens”. Pentru cele de mai sus, peniţă.
Dar,
Nu mă poate opri nimeni ca, trezindu-mă din admiraţie, să nu-mi amintesc că un text poetic poate (şi trebuie) dezghiocat pe niveluri de semnificaţie, din ce în ce mai profunde: „informaţie de suprafaţă” şi „informaţie de adâncime” – Jakko Hintikka; „metaforă vie” şi „metaforă moartă” – Ricoeur; „metaforă revelatoare” şi „metaforă plasticizantă” – Blaga; şi toate acestea conducând, în final, la „metafora cuvânt”, „metafora propoziţie/frază” şi „metafora text, ca întreg” – din nou Ricoeur. Prostul meu obicei este să mă opresc, de obicei. la ultima. De multe ori trecând peste primele două. De această dată însă, metaforizarea strălucită (şi nu strălucitoare) chiar la nivel de „întreg” m-a făcut să acord peniţa la o primă citire şi să o menţin chiar la a doua şi a treia.
Dar, dar…revenind la Hintikka, întrebarea dacă, nu cumva, informaţia de suprafaţă (chiar dacă la nivelul întregului) nu mi-a jucat festa, precum şi finului observator Tudor Cristea? Nu-mi dă pace. Şi cred că da. Pentru că, aşa cum mărturiseşte chiar autorul, ataşamentul său de aşa zisa „Cotitură lingvistică” se pare nu numai că-l caracterizează, dar îl şi limitează poetic.
Să ne reamintim, pe scurt, câteva lucruri, dar esenţiale, despre zisa „Cotitură”.
După cum observa Adrian-Paul Iliescu, istoria gândirii moderne ar putea fi scrisă ca “istorie a eliminării treptate dar sistematice a transcendentului din univers”. Când Napoleon Bonaparte îl va întreba pe Laplace de ce în Mecanica cerească nu există nici o referire la Dumnezeu, acesta îi va răspunde: “Sire, je n’avais pas besoin de cette hypothèse!” (Sire, n-am avut nevoie de această ipoteză !). Să înlocuim ”Dumnezeu” şi alte conotaţii şi denotaţii privind ”Divinitatea” pentru a ieşi de sub imperiul religiozităţii şi să ne oprim la ”transcendent” despre care nu se poate vorbi, prin definiţie, nicicum. Cu atât mai puţin în termeni de : control, consens intersubicetiv şi inteligibilitate necondiţionată. Instituirea lor în cultura ştiinţifică occidentală se explică prin importantele avantaje metodologice pe care acestea le oferă (mai cu seamă în analiza critică a teoriilor şi în explicarea “progresului teoretic”). Altfel spus, în spatele acestui ideal se ascunde o strategie a eficacităţii (desigur, este vorba de eficacitatea demersului ştiinţific).
Însă în alte domenii ale cunoaşterii (mai ales filosofie şi artă), eficacitatea are alt rol sau este altfel concepută; astfel, în aceste domenii exigenţele enumerate mai sus sunt mult slăbite sau au alt rang de importanţă: inteligibilitatea, consensul şi uniformitatea sunt sacrificate în favoarea altor valori. Contrastul maxim îl găsim între matematică şi genurile culturale “neeficace” (de pildă poezia, unde inteligibilitatea necondiţionată, consensul şi uniformitatea nu numai că nu reprezintă cerinţe generale, dar sunt adesea evitate, fiind considerate indicatori ai eşecului, nu ai succesului). Şi, în acest sens, cum se poate manifesta aici ”Cotitura” ? Printr-o deviaţie. Să-i zicem, ”semantică” : a vorbi consensual şi inteligibil, dar cu totul neuniform şi cifrat, dar extrem de coherent personal şi univoc, printr-o ”logică poetică” perfectă, despre ”lipsa oricărei transcendenţe”, de pe poziţiile unui nihilism exacerbat. Şi este firesc să răspundem astăzi, în toiul curentelor “postmoderniste”, dacă este legitimă pretenţia de a generaliza acest ideal de raţionalitate la toate domeniile cunoaşterii (şi, uneori, chiar la toate domeniile vieţii spirituale)? Căci nu poate să nu-mi vină în minte ironia postmodernistă avant la letter a lui Kierkegaard: ” Delicatul joc al muşchilor ironiei presupune un dinamism neîncetat, eliberează sinele din chingile imediatităţii, formează o comunitate de iniţiaţi care comunică telegrafic, eliptic, paradoxal şi rafinat; schimbă cu nonşalanţă măştile posibilităţilor existenţiale, se pierde voluptos într-o infinitate interioară care se dovedeşte însă, în final inexistentă deoarece întoarcerea analitică asupra ei nu se face în interior ci din afară. Prin exterioritatea perversităţii hedonice a ludicului”. Iar acest text de excepţie, recunosc, al autorului care mi-a provocat apariţia acestor gânduri, ilustrează, cred, extrem de pregnant o asemenea ironie de ciclare în gol având drept centru „Nimicul”. Ea ilustrând în chip exemplar, de aceea consider textul respectiv „de excepţie”, un drum înfundat în care, din nefericire, o parte însemnată de pe la noi şi de aiurea a textelor poetice continuă să se îndrepte în numele unei aşa zise „recuperări a realului” şi de „întoarcere la lucruri mici”.
Cred însă cu tărie că menirea, în continuare, a artei, a poeticului, este nu aceea că „despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă” (Wittgenstein), ci de a vorbi cu cuvintele tăcerii metaforei vii, revelatoare, adică „să se arate” astfel încât receptorul să nu se oprească la degetul celui care arată ci spre ceea ce „se arată”. Fie acesta chiar şi „transcendentul”. Despre care şi aşa „nu se poate spune nimic”
Mi-am permis să postez acest text care s-a lungit peste măsură în speranţa că va isca discuţii, pro sau contra, argumentate, fără patimă sau parti-pris-uri.
Raluca, te rog sa fie ultima data cind abuzezi de facilitatea comentariilor.
Nu cred ca am inteles nici pina acum ce are textul acesta cu feminitatea. Poate are ceva cu nereusita de a o intelege. Si in ordinea asta de idei m-as intreba daca o femeie este mai putin feminina daca lucreaza la un tractor si e plina de vaselina decit daca este imbracata in mireasa. Evident, intrebarea este retorica. Pentru ca s-a scris suficient despre toate aceste conditionari si prejudecati culturale. Este o femeie cu sini mai mici mai putin feminina? Sau este o femeie de 100 de ani mai putin feminina? Sau este o femeie care nu poate face copii mai putin feminina? Sau o femeie la menopauza? Sau o femeie soldat? Ma tem ca ideile textului reprezinta doar o nisa subculturala. Care poate fi, in extremis, privita si ca o prejudecata. Iar acel "sine qua non" ma convinge de aceasta.
Frumos poem, Paul. De cum am citit titlul mi-am amintit zicala "no strings attached" și iată cum prima strofă completează ideea. Remarc strofele doi și trei. Foarte interesante ideile din spatele metaforelor acolo. Well done... și de data aceasta.
părinții noștri cumpărau lapte și iaurt, stând la cozi infernale de la ceasurile 4-5 dimineața, atunci când nimic nu era "la liber", sau de aiurea, cineva, îmi spusese tata mie (eu aveam doar trei ani pe atunci - nu aveam cum să-mi amintesc) avea să descopere imaginea unui pionier care din lipsă de inspirație, ca să participe și el la diverse evenimente patriotice sau nu, dădea copy-paste (cred sau poate mă înșel, atunci nu exista google) pe orice lucrare artistică i se părea lui mai drăguță și o așeza cu o foarte mare nonșalanță pe o pagină de autor, unde prin America... sau uneori, același pionier îi învăța pe unii pseoudopoeți cum să stea cu vreo două-trei tratate din filosofia pământului pe genunchi sau cum să facă o critică a rațiunii pure necintind direct de pe foile manualului în cauză, ci pur și simplu dând clicuri pe pagina pionierului. Iată cum am reușit și eu să înțeleg anumite aspecte legate de filosofie și poezie, cât de frumos se îmbină cele două când există bunăvoință sau cineva care să le deschidă ochii mari cât cepele. Aș lăsa o peniță, dar pentru comentariile cititorilor nu se prea poate. Despre imagini, am vorbit mai sus. Mulțumesc.
da.
cum ar fi femeia cu bărbatul. amândoi sunt oameni. religios vorbind ei nu pot trăi unul fără celălalt. sunt truisme, părerea mea.
de ex: eu vin cu femeia şi dacă dvs. nu veniţi cu bărbatul, femeia rămâne incompletă. şi invers.
nu e mare chestie dar e important, nu?
Virgil, îţi foarte mulţumesc pentru atenţie şi pentru reclamă! :). Ştii, stiu bine că ofer site-ului Hermeneia, dar, să fim corecţi, şi primesc.
Silvia, merci! Felicitări şi ţie, pentru premiul 1 de la "Moştenirea Văcăreştilor", secţiunea proza.
Dragul meu coleg Dorin, lasă că, anul trecut, m-am lăudat cu alt concurs, şi aşa bine m-am simţit, că mi-e şi jenă de ruşine. Am avut noroc chior că tu ai volum, n-ai putut să participi, şi, uite aşa, m-am fofilat niţel mai sus. Dar dacă ştiam că se lasă cu pupături cozaniene, acceptam şi o menţiune, ba chiar luam trenul pe jos pâna acolo. Vine Virtualia curând, nu ştiu ce s-o ivi până atunci, dar dacă e şi eşti şi suntem, te las să mă laşi să te pup cu zgomot. Şi apoi mă risc să-ţi dau un kil de vin, deşi nu ştiu dacă dupa alcool ies din tine draci sau îngeri. Hai merci şi la altă citronadă.
http://en.wikipedia.org/wiki/Phone_Booth_(film)
Oricum merită văzut chiar dacă s-ar putea face referire doar la finalul poemului, însă cel mai important, cred eu.
Margas
Pe care usa din dos am plecat? Faptul ca am acceptat sa fiu editor pe un alt site si n-ai acceptat si nu te-am anuntat??
Sa-ti aduc aminte de faptul ca eram editor sef peste... mine si Bianca Goean? Asta dupa ce te parasise si Alma si Bianca?
Am fost prost ca am tacut.
Cit despre presupusa mea magarie nici macar nu-mi bat capul. Ai inceput cu un comentariu pe care te credeai indrepatit sa-l faci. Ti-am raspuns intr-o calitate in care mai mult decit orice sint indreptatit sa o fac. in rest, doar fixatii. Iar textul era un editorial. Doar ca tu simulezi literatura. Atita tot. De acum nu mai raspund. Suspenda-mi contul fa ce vrei. Esti director nu? in primul rind ar trebui sa-ti ceri scuze tu pentru confuzia de nume. Si nu ma lua cu faze gen ca faceai altceva in timp ce raspundeai. In al doilea rind, tu confunzi comenturile cu textul. de fapt asta se intimpla cind o iei la modul personal. Si nu numai cu mine. Pt ca, acolo unde am pus suflet revin tot timpul sa vad ce se mai intimpla. Ca un fel de ti-am spus eu. Iar scuze nu am sa-mi cer pentru motivele de mai sus. Mi se pare o mojicie sa uiti numele omului care te-a ajutat si mi se pare de tot rahatul sa te bati cu pumnul in piept pentru ceva ce nu ai trait. Mie mi s-a acrit. Am pus punct aici.
Textul e limpede, are auto-ironie si umor (negru) de calitate. Imi place ritmul asta si umorul in catren care imi aminteste de Ghiocel (Laurentiu Orasanu)... asta ca sa vorbesc de clasici in viata :-) Nu prea ma impac cu expresia "sa imi cante ceasul"... nu ar fi mai bine "sa imi sune ceasul"? Parca asa se si zice, desi poti sa te gandesti si la cucul corespunzator din ceas, la o adica. In mod normal, ti-as fi raspuns tot cu un catren la acest poem, dar deocamdata ma abtin ca sa nu supar pe cineva pe aici. Dar poate altadata voi face o parodie, cine stie... textul e inspirant, oricum. Andu
zimbesc. e un fel de compliment cu ciudat (ca sa ma abtin sa spun altfel) ce scrie aici sixtus. evident inseamna ca nu ii place ce scriu eu sau cum scriu eu. probabil (daca ar fi sa fiu ironic) as putea spune ca problema cu tehnica se trage de la inginerie. si aici sint tentat sa ii dau dreptate. n-am vocatie tehnica. sau cum ar spune cineva, trag liniile mult prea groase. de fapt oriana nu face decit sa sublinieze si mai mult asta. desi cele doua comentarii par a se contrazice. redundante, stingacii. parantezele drepte nu stiu daca au vreun rost. e o tehnica proasta, cum spuneam mai sus.
“Să facem un salt înafara luminii” în care tu şi cu mine, un el şi un ea, două pronume şi cu noi două patru tăceri, un singur înţeles, doar pentru noi “singurii vii”. “Strada aceasta” pe care ne lăsăm pielea de şarpe cu încetinitorul. Câtă măiestrie, cât detaliu poate să existe într-un “strigăt cu încetinitorul” la Adriana Lisandru în acest poem. Frica vine din cunoaştere, Adriana, iar când vine peste tine ca o avalanşă de metaforă scrobită cu aracet - cum îmi duceam eu fundiţele, la şcoală, pe creştet a învăţătură, aşa îmi privesc viaţa, acum, prin această “măciulie de mac”. Şi din ce par, cu atât devin. Frumos poem. Deosebit!
fiecare poet este profet la masa de scris/în el circulă tot felul de personaje cu mâinile goale/cu legende proprii/iată-mă și pe mine captivă în povestea ta. apropo de nick-ul tau aveam versurile de mai sus scrise de mai mult timp, acum mi le-am amintit. referitor la poem, cel mai mult mi-a placut: în timp ce eu priveam dezbrăcarea ta de mine/ai ajus să semeni cu o zeiță egipteană/rece și mereu din profil. licenta poetica downloatez poezii este originala si reluarea in final a primului vers, ca un laitmotiv, vine sa accetueze zona firewire are esti si in care se intampla chestiuni high-tech la nivel poetic.nanotehnologie si metafore intr-un circuit online. scrijelirea, tatuarea, cioplirea in piele/pe piele cu poezii am mai intalnit-o. mcm
Este nevoie de mult talent pentru a materializa prin cuvant repere ale unor astfel de experiente. Eu nu am reusit niciodata decat sa sugerez, poate doar sa aproximez palid astfel de trairi. Te felicit pentru ca tu reusesti mai mult.
Cred că îi vedem cu toții și pe aceștia, poate doar e mai greu să ne imaginăm poveștile lor nespuse. Ori poate că mult mai adesea tocmai astfel de oameni au câte una de spus, iar noi nu avem timp să o descoperim. Dinspre mine, este cât se poate de "materializată" așa cum este. Nu știu ce și dacă va mai fi ceva dincolo. Mulțumesc de ochiul atent, la rându-ți.
Virigil, e o trecere voită de la un eu la un tu (cu anumite nuanțe biografice), de aceea în prima strofă este "nu caut" și în a doua "nu atingi", în a treia "nu semna". Am evitat folosirea și a pronumelor, conform tehnici poetice, ele fiind implicite. Iar acea "înclinare" am lăsat-o ca proces, ca acțiune, nu a devenit deja atribut al tăcerii. Dar sugestia ta este totuși potrivită prin aceea că tu ai văzut actul deja devenit. Mulțumesc, e genul de comentariu care construiește.
faină ideea cu părinții substantive din care rezultă un verb. acțiunea adică. caligrafia modelată în zbuciumul mării, privirea răsărită peste țărm, axiomele drept corijare a raportului la sine ("restul împărțiriii la sine") și felul în care te-ai îmbrăcat în iubire. punct slab în exprimare este "cu_coada" și cred că se putea comprima exprimarea. sau poate tot farmecul constă în descriptiv și înșiruire detailată. oricum e bun textul și finalul memorabil. mi-l însemn în carnețelul cu citate alese.
Da, textul se vrea ambiguu, dar nu macabru bineînțeles. Deocamdată cel puțin, autorul nu dorește dezvăluirea subiectului, și lasă forma așa. Cu toate riscurile. Expresiile "bucată de carne" și "hrănindu-se" se vor spiritualizate. Hm!, dar nu neapărat. "Știind-o așa", adică hrănindu-se, da, hrănindu-se din mine însumi. Așa cum se hrănește o ființă dintr-o altă ființă. E o întreagă serie, urmăriți "Fardad"; e cuvânt cheie, alături de "chemare". Și da, "nerăspunsă" e cel mai potrivit atribut. Mulțumesc pentru intervenții. Chiar mă interesează părerea cititorilor, motiv pentru care voi dori, cred, să înlătur impresia de macabru, dar încă nu știu cum.
Cred că amândoi am făcut o confuzie, domnule Virgil. Cred în continuare că linkuri spre siteuri tip bibliotecă, cum sunt multe pe internet, (poate nu cel pe care l-am dat eu e cel mai bun), pot fi postate la anumite texte dacă e necesar. Dar eu mi-am dat seama abia acum că un text celebru al lui Caragiale, adică "Triumful talentului" nu este necesar de dat ca link, fiindcă oamenii îl pot oricând reciti într-o bibliotecă sau pe net, sau l-au citit deja. Adică linkul scade din valoarea micului meu text care îl interpretează pe Caragiale, în cazul că textul meu are vreo valoare. Totuşi, în cazul unui eseu referinţele ştiu că sunt necesare la subsol. Totuşi în cazul unei interpretări a unui text mai puţin cunoscut, linkul cred că e necesar. Când legile sau regulamentele sunt confuze sau nu se aplică în toate cazurile, e mai greu să ghiceşti ce e mai bine. Fiindcă textul meu e fără pretenţie de exegeză, şi reprezintă doar note de lectură, am hotărât să renunţ la linkul spre textul lui Caragiale, oricum prea cunoscut şi uşor de găsit de către cei care vor să îl citească.
mie imi place abundenta aia de "care", da o nuanta jucausa, face ca discursul sa nu fie luat in serios printr-o modalitate folosita in vorbire (mi-a amintit de marin moraru, desigur, fara a face trimitere acolo; are insa acel ceva hatru). din acelasi motiv imi place si ascunzisul din scoica, parca razi in felul asta de babele carora le-ai spune-o asa raspicat doar ca sa faca ochii mari si sa le cada plasele din mana.
nu cred ca a doua steluta ar fi prea mult la textul asta, e original, iese suficient din sabloane, atrage atentia asupra autorului; deci pentru mine - descoperire.
ba era cazul, aalizei. si daca nu intelegi de ce probabil ca nu ai inteles ce inseamna limbajul obscen sau injuratura. Dar de fapt sint uimit cita energie (vrednica de o cauza mai buna) risipesti ori de cite ori se pune problema sa desparti firul in patru vis a vis de acest subiect. Chiar te pasioneaza asa de mult?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Da.
pentru textul : p.s deLa alt text al autorului („Perpetuum robia”) concluzionam: „un nihilism spus cu preţiozitate, fără trăire”.
De această dată este cu totul altceva. Ni se oferă măsura talentului autorului dusă la cote neaşteptat de înalte în cadrul unei poezii de stare în care trăirea unui nihilism total, depăşind chiar pe cel al lui Nietzsche (umbrit, într-o oarecare măsură prin mijirea „Voinţei de Putere”) este atât de acaparatoare încât orice interpretare discursivă pare exclusă. Încă din 1910, Maxim Hudson observa: „Luată ad litteram poezia este fără sens. Este un bun test al poeziei ca atunci când este luată ad litteram duce la nonsens”. Pentru cele de mai sus, peniţă.
Dar,
Nu mă poate opri nimeni ca, trezindu-mă din admiraţie, să nu-mi amintesc că un text poetic poate (şi trebuie) dezghiocat pe niveluri de semnificaţie, din ce în ce mai profunde: „informaţie de suprafaţă” şi „informaţie de adâncime” – Jakko Hintikka; „metaforă vie” şi „metaforă moartă” – Ricoeur; „metaforă revelatoare” şi „metaforă plasticizantă” – Blaga; şi toate acestea conducând, în final, la „metafora cuvânt”, „metafora propoziţie/frază” şi „metafora text, ca întreg” – din nou Ricoeur. Prostul meu obicei este să mă opresc, de obicei. la ultima. De multe ori trecând peste primele două. De această dată însă, metaforizarea strălucită (şi nu strălucitoare) chiar la nivel de „întreg” m-a făcut să acord peniţa la o primă citire şi să o menţin chiar la a doua şi a treia.
Dar, dar…revenind la Hintikka, întrebarea dacă, nu cumva, informaţia de suprafaţă (chiar dacă la nivelul întregului) nu mi-a jucat festa, precum şi finului observator Tudor Cristea? Nu-mi dă pace. Şi cred că da. Pentru că, aşa cum mărturiseşte chiar autorul, ataşamentul său de aşa zisa „Cotitură lingvistică” se pare nu numai că-l caracterizează, dar îl şi limitează poetic.
Să ne reamintim, pe scurt, câteva lucruri, dar esenţiale, despre zisa „Cotitură”.
După cum observa Adrian-Paul Iliescu, istoria gândirii moderne ar putea fi scrisă ca “istorie a eliminării treptate dar sistematice a transcendentului din univers”. Când Napoleon Bonaparte îl va întreba pe Laplace de ce în Mecanica cerească nu există nici o referire la Dumnezeu, acesta îi va răspunde: “Sire, je n’avais pas besoin de cette hypothèse!” (Sire, n-am avut nevoie de această ipoteză !). Să înlocuim ”Dumnezeu” şi alte conotaţii şi denotaţii privind ”Divinitatea” pentru a ieşi de sub imperiul religiozităţii şi să ne oprim la ”transcendent” despre care nu se poate vorbi, prin definiţie, nicicum. Cu atât mai puţin în termeni de : control, consens intersubicetiv şi inteligibilitate necondiţionată. Instituirea lor în cultura ştiinţifică occidentală se explică prin importantele avantaje metodologice pe care acestea le oferă (mai cu seamă în analiza critică a teoriilor şi în explicarea “progresului teoretic”). Altfel spus, în spatele acestui ideal se ascunde o strategie a eficacităţii (desigur, este vorba de eficacitatea demersului ştiinţific).
Însă în alte domenii ale cunoaşterii (mai ales filosofie şi artă), eficacitatea are alt rol sau este altfel concepută; astfel, în aceste domenii exigenţele enumerate mai sus sunt mult slăbite sau au alt rang de importanţă: inteligibilitatea, consensul şi uniformitatea sunt sacrificate în favoarea altor valori. Contrastul maxim îl găsim între matematică şi genurile culturale “neeficace” (de pildă poezia, unde inteligibilitatea necondiţionată, consensul şi uniformitatea nu numai că nu reprezintă cerinţe generale, dar sunt adesea evitate, fiind considerate indicatori ai eşecului, nu ai succesului). Şi, în acest sens, cum se poate manifesta aici ”Cotitura” ? Printr-o deviaţie. Să-i zicem, ”semantică” : a vorbi consensual şi inteligibil, dar cu totul neuniform şi cifrat, dar extrem de coherent personal şi univoc, printr-o ”logică poetică” perfectă, despre ”lipsa oricărei transcendenţe”, de pe poziţiile unui nihilism exacerbat. Şi este firesc să răspundem astăzi, în toiul curentelor “postmoderniste”, dacă este legitimă pretenţia de a generaliza acest ideal de raţionalitate la toate domeniile cunoaşterii (şi, uneori, chiar la toate domeniile vieţii spirituale)? Căci nu poate să nu-mi vină în minte ironia postmodernistă avant la letter a lui Kierkegaard: ” Delicatul joc al muşchilor ironiei presupune un dinamism neîncetat, eliberează sinele din chingile imediatităţii, formează o comunitate de iniţiaţi care comunică telegrafic, eliptic, paradoxal şi rafinat; schimbă cu nonşalanţă măştile posibilităţilor existenţiale, se pierde voluptos într-o infinitate interioară care se dovedeşte însă, în final inexistentă deoarece întoarcerea analitică asupra ei nu se face în interior ci din afară. Prin exterioritatea perversităţii hedonice a ludicului”. Iar acest text de excepţie, recunosc, al autorului care mi-a provocat apariţia acestor gânduri, ilustrează, cred, extrem de pregnant o asemenea ironie de ciclare în gol având drept centru „Nimicul”. Ea ilustrând în chip exemplar, de aceea consider textul respectiv „de excepţie”, un drum înfundat în care, din nefericire, o parte însemnată de pe la noi şi de aiurea a textelor poetice continuă să se îndrepte în numele unei aşa zise „recuperări a realului” şi de „întoarcere la lucruri mici”.
Cred însă cu tărie că menirea, în continuare, a artei, a poeticului, este nu aceea că „despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă” (Wittgenstein), ci de a vorbi cu cuvintele tăcerii metaforei vii, revelatoare, adică „să se arate” astfel încât receptorul să nu se oprească la degetul celui care arată ci spre ceea ce „se arată”. Fie acesta chiar şi „transcendentul”. Despre care şi aşa „nu se poate spune nimic”
Mi-am permis să postez acest text care s-a lungit peste măsură în speranţa că va isca discuţii, pro sau contra, argumentate, fără patimă sau parti-pris-uri.
Interesanta ideea despre singularitate, dar nu am inteles daca paragrafele care urmeaza o exemplifica sau sunt idei separate.
pentru textul : Orgasm de un anumit fel deeu am senzatia ca m-am retras dar tu nu te prinzi
pentru textul : fericirea II deRaluca, te rog sa fie ultima data cind abuzezi de facilitatea comentariilor.
pentru textul : Feminitate sine qua non deNu cred ca am inteles nici pina acum ce are textul acesta cu feminitatea. Poate are ceva cu nereusita de a o intelege. Si in ordinea asta de idei m-as intreba daca o femeie este mai putin feminina daca lucreaza la un tractor si e plina de vaselina decit daca este imbracata in mireasa. Evident, intrebarea este retorica. Pentru ca s-a scris suficient despre toate aceste conditionari si prejudecati culturale. Este o femeie cu sini mai mici mai putin feminina? Sau este o femeie de 100 de ani mai putin feminina? Sau este o femeie care nu poate face copii mai putin feminina? Sau o femeie la menopauza? Sau o femeie soldat? Ma tem ca ideile textului reprezinta doar o nisa subculturala. Care poate fi, in extremis, privita si ca o prejudecata. Iar acel "sine qua non" ma convinge de aceasta.
Frumos poem, Paul. De cum am citit titlul mi-am amintit zicala "no strings attached" și iată cum prima strofă completează ideea. Remarc strofele doi și trei. Foarte interesante ideile din spatele metaforelor acolo. Well done... și de data aceasta.
pentru textul : și mă ofer ca un cec în alb depărinții noștri cumpărau lapte și iaurt, stând la cozi infernale de la ceasurile 4-5 dimineața, atunci când nimic nu era "la liber", sau de aiurea, cineva, îmi spusese tata mie (eu aveam doar trei ani pe atunci - nu aveam cum să-mi amintesc) avea să descopere imaginea unui pionier care din lipsă de inspirație, ca să participe și el la diverse evenimente patriotice sau nu, dădea copy-paste (cred sau poate mă înșel, atunci nu exista google) pe orice lucrare artistică i se părea lui mai drăguță și o așeza cu o foarte mare nonșalanță pe o pagină de autor, unde prin America... sau uneori, același pionier îi învăța pe unii pseoudopoeți cum să stea cu vreo două-trei tratate din filosofia pământului pe genunchi sau cum să facă o critică a rațiunii pure necintind direct de pe foile manualului în cauză, ci pur și simplu dând clicuri pe pagina pionierului. Iată cum am reușit și eu să înțeleg anumite aspecte legate de filosofie și poezie, cât de frumos se îmbină cele două când există bunăvoință sau cineva care să le deschidă ochii mari cât cepele. Aș lăsa o peniță, dar pentru comentariile cititorilor nu se prea poate. Despre imagini, am vorbit mai sus. Mulțumesc.
pentru textul : Șoarecele și Pisica deda.
pentru textul : Epifanigramă (2) decum ar fi femeia cu bărbatul. amândoi sunt oameni. religios vorbind ei nu pot trăi unul fără celălalt. sunt truisme, părerea mea.
de ex: eu vin cu femeia şi dacă dvs. nu veniţi cu bărbatul, femeia rămâne incompletă. şi invers.
nu e mare chestie dar e important, nu?
mie imi place, e simpla si naiva. lucreaza nitel la final, ca tonul epic e fain.
pentru textul : desene deVirgil, îţi foarte mulţumesc pentru atenţie şi pentru reclamă! :). Ştii, stiu bine că ofer site-ului Hermeneia, dar, să fim corecţi, şi primesc.
Silvia, merci! Felicitări şi ţie, pentru premiul 1 de la "Moştenirea Văcăreştilor", secţiunea proza.
Dragul meu coleg Dorin, lasă că, anul trecut, m-am lăudat cu alt concurs, şi aşa bine m-am simţit, că mi-e şi jenă de ruşine. Am avut noroc chior că tu ai volum, n-ai putut să participi, şi, uite aşa, m-am fofilat niţel mai sus. Dar dacă ştiam că se lasă cu pupături cozaniene, acceptam şi o menţiune, ba chiar luam trenul pe jos pâna acolo. Vine Virtualia curând, nu ştiu ce s-o ivi până atunci, dar dacă e şi eşti şi suntem, te las să mă laşi să te pup cu zgomot. Şi apoi mă risc să-ţi dau un kil de vin, deşi nu ştiu dacă dupa alcool ies din tine draci sau îngeri. Hai merci şi la altă citronadă.
pentru textul : Adrian Agheorghesei la Tecuci deda, poate si eu stiu, desi in ultima vreme ma cam indoiesc.. multumesc pentru trecere, paul.
pentru textul : unintended dehttp://en.wikipedia.org/wiki/Phone_Booth_(film)
pentru textul : cu urechea lipită de al nouălea cer deOricum merită văzut chiar dacă s-ar putea face referire doar la finalul poemului, însă cel mai important, cred eu.
Margas
Pe care usa din dos am plecat? Faptul ca am acceptat sa fiu editor pe un alt site si n-ai acceptat si nu te-am anuntat??
pentru textul : despre inundaţii. altfel deSa-ti aduc aminte de faptul ca eram editor sef peste... mine si Bianca Goean? Asta dupa ce te parasise si Alma si Bianca?
Am fost prost ca am tacut.
Cit despre presupusa mea magarie nici macar nu-mi bat capul. Ai inceput cu un comentariu pe care te credeai indrepatit sa-l faci. Ti-am raspuns intr-o calitate in care mai mult decit orice sint indreptatit sa o fac. in rest, doar fixatii. Iar textul era un editorial. Doar ca tu simulezi literatura. Atita tot. De acum nu mai raspund. Suspenda-mi contul fa ce vrei. Esti director nu? in primul rind ar trebui sa-ti ceri scuze tu pentru confuzia de nume. Si nu ma lua cu faze gen ca faceai altceva in timp ce raspundeai. In al doilea rind, tu confunzi comenturile cu textul. de fapt asta se intimpla cind o iei la modul personal. Si nu numai cu mine. Pt ca, acolo unde am pus suflet revin tot timpul sa vad ce se mai intimpla. Ca un fel de ti-am spus eu. Iar scuze nu am sa-mi cer pentru motivele de mai sus. Mi se pare o mojicie sa uiti numele omului care te-a ajutat si mi se pare de tot rahatul sa te bati cu pumnul in piept pentru ceva ce nu ai trait. Mie mi s-a acrit. Am pus punct aici.
Textul e limpede, are auto-ironie si umor (negru) de calitate. Imi place ritmul asta si umorul in catren care imi aminteste de Ghiocel (Laurentiu Orasanu)... asta ca sa vorbesc de clasici in viata :-) Nu prea ma impac cu expresia "sa imi cante ceasul"... nu ar fi mai bine "sa imi sune ceasul"? Parca asa se si zice, desi poti sa te gandesti si la cucul corespunzator din ceas, la o adica. In mod normal, ti-as fi raspuns tot cu un catren la acest poem, dar deocamdata ma abtin ca sa nu supar pe cineva pe aici. Dar poate altadata voi face o parodie, cine stie... textul e inspirant, oricum. Andu
pentru textul : vreau să dansez pe lame de cuțite devă mulţumesc pentru citire, domnule Virgil Titarenco
gînduri bune,
pentru textul : peretelui din gînd degeorge
accept critica de la unul mai bun decat mine, prietene. vezi ce e cu "bunul simt", ai trecut la lovituri sub centura.
pentru textul : hiatus dezimbesc. e un fel de compliment cu ciudat (ca sa ma abtin sa spun altfel) ce scrie aici sixtus. evident inseamna ca nu ii place ce scriu eu sau cum scriu eu. probabil (daca ar fi sa fiu ironic) as putea spune ca problema cu tehnica se trage de la inginerie. si aici sint tentat sa ii dau dreptate. n-am vocatie tehnica. sau cum ar spune cineva, trag liniile mult prea groase. de fapt oriana nu face decit sa sublinieze si mai mult asta. desi cele doua comentarii par a se contrazice. redundante, stingacii. parantezele drepte nu stiu daca au vreun rost. e o tehnica proasta, cum spuneam mai sus.
pentru textul : dark glaze deun poem cu formă impecabilă. cred însă că forma a făcut ca mesajul să nu fie întocmai exprimat de titlu. la multi ani!
pentru textul : Îmblânzirea licornului de“Să facem un salt înafara luminii” în care tu şi cu mine, un el şi un ea, două pronume şi cu noi două patru tăceri, un singur înţeles, doar pentru noi “singurii vii”. “Strada aceasta” pe care ne lăsăm pielea de şarpe cu încetinitorul. Câtă măiestrie, cât detaliu poate să existe într-un “strigăt cu încetinitorul” la Adriana Lisandru în acest poem. Frica vine din cunoaştere, Adriana, iar când vine peste tine ca o avalanşă de metaforă scrobită cu aracet - cum îmi duceam eu fundiţele, la şcoală, pe creştet a învăţătură, aşa îmi privesc viaţa, acum, prin această “măciulie de mac”. Şi din ce par, cu atât devin. Frumos poem. Deosebit!
pentru textul : contre-jour defiecare poet este profet la masa de scris/în el circulă tot felul de personaje cu mâinile goale/cu legende proprii/iată-mă și pe mine captivă în povestea ta. apropo de nick-ul tau aveam versurile de mai sus scrise de mai mult timp, acum mi le-am amintit. referitor la poem, cel mai mult mi-a placut: în timp ce eu priveam dezbrăcarea ta de mine/ai ajus să semeni cu o zeiță egipteană/rece și mereu din profil. licenta poetica downloatez poezii este originala si reluarea in final a primului vers, ca un laitmotiv, vine sa accetueze zona firewire are esti si in care se intampla chestiuni high-tech la nivel poetic.nanotehnologie si metafore intr-un circuit online. scrijelirea, tatuarea, cioplirea in piele/pe piele cu poezii am mai intalnit-o. mcm
pentru textul : downloadez poezii deEste nevoie de mult talent pentru a materializa prin cuvant repere ale unor astfel de experiente. Eu nu am reusit niciodata decat sa sugerez, poate doar sa aproximez palid astfel de trairi. Te felicit pentru ca tu reusesti mai mult.
pentru textul : Meditație deCred că îi vedem cu toții și pe aceștia, poate doar e mai greu să ne imaginăm poveștile lor nespuse. Ori poate că mult mai adesea tocmai astfel de oameni au câte una de spus, iar noi nu avem timp să o descoperim. Dinspre mine, este cât se poate de "materializată" așa cum este. Nu știu ce și dacă va mai fi ceva dincolo. Mulțumesc de ochiul atent, la rându-ți.
pentru textul : Regele pescar deVirigil, e o trecere voită de la un eu la un tu (cu anumite nuanțe biografice), de aceea în prima strofă este "nu caut" și în a doua "nu atingi", în a treia "nu semna". Am evitat folosirea și a pronumelor, conform tehnici poetice, ele fiind implicite. Iar acea "înclinare" am lăsat-o ca proces, ca acțiune, nu a devenit deja atribut al tăcerii. Dar sugestia ta este totuși potrivită prin aceea că tu ai văzut actul deja devenit. Mulțumesc, e genul de comentariu care construiește.
pentru textul : Manuscris pe ape defaină ideea cu părinții substantive din care rezultă un verb. acțiunea adică. caligrafia modelată în zbuciumul mării, privirea răsărită peste țărm, axiomele drept corijare a raportului la sine ("restul împărțiriii la sine") și felul în care te-ai îmbrăcat în iubire. punct slab în exprimare este "cu_coada" și cred că se putea comprima exprimarea. sau poate tot farmecul constă în descriptiv și înșiruire detailată. oricum e bun textul și finalul memorabil. mi-l însemn în carnețelul cu citate alese.
pentru textul : din scrisoarea unui caligraf către Alesandros de... erată: titlu ceva gen Blind Neo:)
pentru textul : caut femeie decâmpul de lavandă este poate cea mai expresivă pagină pentru dragoste :).
la mulţi ani, Cătălina!
pentru textul : de vorbă cu tine III deDa, textul se vrea ambiguu, dar nu macabru bineînțeles. Deocamdată cel puțin, autorul nu dorește dezvăluirea subiectului, și lasă forma așa. Cu toate riscurile. Expresiile "bucată de carne" și "hrănindu-se" se vor spiritualizate. Hm!, dar nu neapărat. "Știind-o așa", adică hrănindu-se, da, hrănindu-se din mine însumi. Așa cum se hrănește o ființă dintr-o altă ființă. E o întreagă serie, urmăriți "Fardad"; e cuvânt cheie, alături de "chemare". Și da, "nerăspunsă" e cel mai potrivit atribut. Mulțumesc pentru intervenții. Chiar mă interesează părerea cititorilor, motiv pentru care voi dori, cred, să înlătur impresia de macabru, dar încă nu știu cum.
pentru textul : Cântecul unei chemări nerăspunse demultumesc frumos, e mai bine cum mi-ai sugerat, am modificat! multumesc, o seara faina!
pentru textul : Kore merge mai departe deCred că amândoi am făcut o confuzie, domnule Virgil. Cred în continuare că linkuri spre siteuri tip bibliotecă, cum sunt multe pe internet, (poate nu cel pe care l-am dat eu e cel mai bun), pot fi postate la anumite texte dacă e necesar. Dar eu mi-am dat seama abia acum că un text celebru al lui Caragiale, adică "Triumful talentului" nu este necesar de dat ca link, fiindcă oamenii îl pot oricând reciti într-o bibliotecă sau pe net, sau l-au citit deja. Adică linkul scade din valoarea micului meu text care îl interpretează pe Caragiale, în cazul că textul meu are vreo valoare. Totuşi, în cazul unui eseu referinţele ştiu că sunt necesare la subsol. Totuşi în cazul unei interpretări a unui text mai puţin cunoscut, linkul cred că e necesar. Când legile sau regulamentele sunt confuze sau nu se aplică în toate cazurile, e mai greu să ghiceşti ce e mai bine. Fiindcă textul meu e fără pretenţie de exegeză, şi reprezintă doar note de lectură, am hotărât să renunţ la linkul spre textul lui Caragiale, oricum prea cunoscut şi uşor de găsit de către cei care vor să îl citească.
pentru textul : Scurt pe doi demie imi place abundenta aia de "care", da o nuanta jucausa, face ca discursul sa nu fie luat in serios printr-o modalitate folosita in vorbire (mi-a amintit de marin moraru, desigur, fara a face trimitere acolo; are insa acel ceva hatru). din acelasi motiv imi place si ascunzisul din scoica, parca razi in felul asta de babele carora le-ai spune-o asa raspicat doar ca sa faca ochii mari si sa le cada plasele din mana.
pentru textul : micul război de pe scară denu cred ca a doua steluta ar fi prea mult la textul asta, e original, iese suficient din sabloane, atrage atentia asupra autorului; deci pentru mine - descoperire.
ba era cazul, aalizei. si daca nu intelegi de ce probabil ca nu ai inteles ce inseamna limbajul obscen sau injuratura. Dar de fapt sint uimit cita energie (vrednica de o cauza mai buna) risipesti ori de cite ori se pune problema sa desparti firul in patru vis a vis de acest subiect. Chiar te pasioneaza asa de mult?
pentru textul : keep my secret well dePagini