Orice comentariu pe care il fac are o anumita sustinere. Incerc sa fiu cat mai degajat si sa va las pe dv sa luati deciziile care trebuie. Daimonul are o istorie lunga in poezia romaneasca. Si nu am vrut sa va zic ca poemul dv se aseamana, tematic, cu acela al lui Nichita Stanescu - Daimonul meu catre mine. Puteti sa asociati substantivele poezie si daimon si apoi sa cautati pe Google. Lectura bogata, sau cel putin cautarea pe Google, pot fi de mare ajutor in procesul formarii dv ca poet. Va multumesc.

Oana, mă bucur că sunt printre cei pe care îi lecturezi...
Daniela, înțeleg gestul tău ca o rezonare alături de mesaj și îți mulțumesc!
Ernst, mi se pare de prost gust ca să nu zic numai prost, a dubla o evidență declarată. E ca și cum ți-aș spune: nu mă interesează părerea ta și tu replici: nu te interesează părerea mea. Cred că am fost clar!

plăcut imaginea mării citind pe zid, apele dus-întors la zidul care stă neclintit. poate citi cineva pînă la capăt taina lui, viaţa lui?! şi câte perechi nu-şi vor fi desenat acolo propria inimă?!

răspunsul fundamental, Virgil – care, sper să mă crezi, este mult mai real decât întrebarea ta absolut retorică, nu fundamentală – ar suna cam așa: ce te faci atunci când “tema” este rezultatul realității, al unui existențialism frust, iar acela descris este o ființă despre care simți și gândești asemeni lui Byron: „aici zace cel mai bun prieten al omului, care a avut toate calitățile lui și nici unul dintre defecte”? poate că a dezvolta “metafizici” pe marginea unor astfel de subiecte ne ajută să gândim mai departe, însă nu sunt sigur că asta ne ajută să devenim cu adevărat oameni; cred că ceea ce ție îți scapă (subliniez, cred, am și eu limitele mele) este că acela din groapă nu este „povestitorul”, ci dublul său, identicul său și că mirosurile acelea nu numai că deja ai sentimentul acut că „nu le-ai simțit de multă vreme”, dar nici nu le vei mai simți niciodată (nu la fel). poate că, privit din afară, textul pare un fel de pură filozofare negativistă; te asigur că este numai o "comemorare"; nu am pretenția că am reușit, am încercat, am exprimat ce am simțit și am gândit, atâta tot. mulțumesc pentru lectură și pentru semn. cu respect, Vasile Munteanu

n-ați citit „o noapte cu patria” a lui mihail gălățanu, înseamnă. v-o recomand. cît despre textul lui nick, bănuiesc că e ironic la adresa transformării sărbătorilor religioase în niște kitsch-uri (de către) media ș.a.m.d...

aş reciti-o

Consider începutul reușit, ideea bună dar relativ mediu reprezentată în poem. Pe măsură ce poemul înaintează, se scurtează și spațiul, și timpul, parcă :).

Citindu-te de mai multă vreme, am încercat să urmăresc o linie, un stil al tău și cred că aș putea spune acum că începe să se contureze. Dacă ți-aș spune că acest poem mai trebuie lucrat și dacă ți-aș da o variantă, ar fi stilul meu. Poate tocmai acest aparent exces de balast e de fapt un stil propriu. Sunt câteva versuri de remarcat, cum ar fi "nimeni nu mai are nevoie de semne".

Virgil, este exact un citat dintr-un comentariu anterior al tău, la acest text. E între ghilimele. Deci nu e răstălmăcire și nici generalizare. Am înțeles ce era de înțeles din răspunsul tău.

există laitmotive grafice și acelea sînt pattern-urile, adică un fragment de textură care repetat va umple toată suprafața definită de artist.
de pildă, o textură care ne arată un zid de carămidă ar putea fi definită ca un pattern. dar nu este tocmai un laitmotiv grafic pentru că nu toate cărămizile sînt la fel. în schimb, dacă izolăm o cărămidă și o repetăm pe suprafața de lucru în linii/coloane, da, acela e un pattern.
un exemplu pentru o mai bună înțelegere- vă amintiți fețele de masă din mușama cu imprimeuri într-o paletă cromatică uneori stridentă?
de pildă o floare într-un chenar dublu, motivul repetîndu-se pe toată suprafața? iată un pattern, un laitmotiv grafic.
Repere grafice din gama pattern-urilor găsim de altfel pe ouă încondeiate, în arta olăritului, cusătură în arnici pe pînză de casă, scoarțe etc.

este un poem frumos, suna bine, are si nerv si onestitate si atmosfera. nu cred ca-mi suna primul vers dpdv al logicii poetice, chiar daca inteleg conotatia (e clar ca prin vizor poti vedea, nu si trai; si de ce inversat?). si de ce "îşi consultă in scop medicinal ceasul de buzunar ruginit". aici nu inteleg, iar. congrat.

"Röntgen" iradiaza cu multa tandrete. Imagini frumoase, amintiri ce aduc o dulce nostalgie in suflet. Am citit poezia retraind anumite sentimente si am ramas cu senzatia unui efect de reverberatie. E totusi un vers care poate mi-ar fi placut sa sune altfel, e vorba de "soare sălciu gâlgâind peste mucusul zilei de ieri". In rest, frumos, frumos, chiar prea frumos parca. Violeta

Virgile vreau sa te felicit pentru noua versiune de site desi nu as avea dupa mine suficiente motive sa o fac. Dar un efort ca acesta ramane un efort care trebuie salutat. Ce nu inteleg eu este puzderia asta de nou-veniti pe Hermeneia direct de la gradinita. Am o banuiala, dar nu ma impacientez, nici vorba de asa ceva. Succes in continuare iti doresc, eu o sa sterg multe texte sper sa nu te superi din aceasta cauza (oricum o sa si las destule) si te asigur de toata simpatia mea in continuare, citita atat pe romaneste cat si pe englezeste.
La multi ani!
Andu

Ce text! Nu l-as fi citit din cauza titlului deja perimat. Dar ce text interesant! Atat de bine surprinse imaginile realului! De ce e suspendat contul? Btw, ca tot vine Directorul in tara, va invit la Iasi sa discutam despre poezie si alte lucruri plictisitoare =)). Sa dau si o penita, una pentru cei 6 miliarde. Cam asa.