e o atmosfera provinciala decupata parca din filmele lui Tarkovski, o cadere sublima in golul amintirilor altora, o calatorie silentioasa, obosita, prin semne, anotimpuri... totul pare o trecere a ta din tine insuti, desincronizata, defazata, anacronica: "îl strig să nu rămînă în urmă să nu le privească mai mult de o clipă să nu le sărute și mai ales să nu intre în visele lor decolorate în care aleargă asemeni unor paiațe despuiate de absolut în pagini de carte" cauta POEZIA. intr-o zi vei descoperi ca EA te-a regasit demult, cindva...

sunt absolut incredibilă, cer iertare juriului, dar pe bune că nu mi-am dat seama. trebuie să-mi pun un încetinitor la degete, că tot scriu și ochii-mi tot fug. de acuma erata la erata la erata:)) Nietzsche! HA! uite că a ieșit:p

Mie mi-a plăcut povestea asta de tristă amintire. Aici îl recunosc pe cel cu cizme şi şubă de oaie pe fostul inginer stagiar Virgil Titarenco, care n-a fost membru de partid şi care s-a luptat şi el cu demonii vremii ca noi toţi ăştia puţin mai în vârstă. Şi alţi demoni vin şi altă luptă trebuie să ducem.

eu nu am rezervere intrucat e vorba de primul act sexual.so...textul poate o sa se destepte in timp...abia s-a nascut, poate fi si prost, multumesc de trecerea obiectiva

și felicitări și sărbătorire și cele cuvenite.
dar eu te întreb așa, pentru mine, tu nu ai popularizat textul ăsta ieșit câștigător înainte de încheierea perioadei de jurizare de pe H?
la o întrebare simplă, aștept un răspuns simplu.
în rest, cele bune houțulule,
Andu

Nu stiu daca poemul e nou sau mi se pare mie ca e un poem mai vechi, din seria celor cu cocktail-uri, care mi-au atras prima oara atentia asupra poetului Emil Pal pe agonia? :-) Oricum ar fi, textura poetica e reusita, aceeasi circularitate, simbioza dintre inceput si final prin prisma "dorului de tine" devenit maladiv, bolnavicios, aproape dezumanizant. Intreg peisajul din corpul textului vine sa sustina aceasta idee centrala. Oamenii si lucrurile urmeaza sa impartaseasca o soarta absurda, condamnati la ne-evolutie, la static, chiar si la moarte (oare nu intamplator oamenii erau tot 42, precum cele sase saptamani de priveghi, precum "zilele in care nu se intampla nimic"?) Din nou insa ma vad nevoit sa subliniez o abordare poetica neplacuta mie la Emil Pal, anume ca undeva, prin mijlocul textului, exista aproape mereu un pasaj care "rupe vraja poetica si nu stiu daca asta face bine cititului. In cazul de fata este pasajul cu balciul care, prin simbolistica aparte, ar face mai degraba obiectul unei intregi dezvoltari ulterioare in loc de a fi inserat aici aparent fortat. As mai corecta "am impresia că toți copii pământului se joacă pe spatele meu numai că toți copii pămîntului sunt zile în care nu se întîmplă nimic" scriind "copii" cu trei de "i". Un text care mi-a placut. Bobadil.

Vio_B, am discutat, se rezolva! se va face dreptate. putintica rabdare, doar.

(eu nu prea cred în coincidențe, bobadil! vine iar o serie de ieșiri în decor? sau tocmai ai evitat una?)
am să mă prefac că nu înțeleg ce vrei să spui cu “foloasele limbilor românești”, ești mai familiar cu acest gen de limbaj.
nici faptul că tu nu recunoști o simplă accentuare folosită de omileticieni lejer și nu numai de ei, ci de oameni în general, oratori sau scriitori, nu ți-l reproșez.
că se întâmplă să auzim câini care și mârâie… eh, un exces de-al tău de zel… erai memorabil cu un vers ca acesta “aud câinii”, wow!!!
și acum serios: îți reproșez că ai promis să te ții departe de textele mele la solicitarea subsemnatului (solicitare întemeiată pentru că nu constatasem o stabilitate emotivă susținută de cunoștințe utile mie în comentariile tale și îți spun acestea lent încet fără grabă) și nu ai făcut-o.
mai pe înțeles, comentezi în funcție de cum ți-a ieșit omleta.
da, ai umor. dar ce să fac eu cu umorul tău? ete mă mai amuz când te apucă damblaua și vrei să enervezi pe cineva.
hai papapa-papapa!

*catalogată

in poemele lui Mircea Florin Sandru regasesc intotdeauna proiectia dureroasa a sufletului citadin grefat pe coordonatele unei lumi agresive, vernaculare. poemele sint mai mult decit o evadare din anodin: un protest cronicizat, un cancer al disperarii. mai regasim oare linistea inflorita in noi? "vino și tu cât mai ai timp vor trage podul și nu-ți vei mai aduce aminte de mine." deosebit. vom veni.

te rog sa editezi si sa corectezi punctuatia in acest text

merci ana, si ma bucur ca ai observat exact ce trebuia... de fapt, intre timp am pus pe site si crezul meu literar, care de altfel a fost si publicat, prin septembrie, intr-un supliment de cultură pitestean. despre suprarealism si nu numai vorbesc si acolo. a... si... nu ca ar avea vreo legătură directa cu literatura, dar indirect are, "suprarealismul, intre pictura si literatura" a fost titlul eseului meu de admitere la UNA-ITA :) merci, te mai astept :)

multumesc pentru trecere, francisc!

Ioana, de vreo trei zile astept ca cineva curajos sa se incumete la un comentariu adevarat - poemul merita cu prisosinta. Nu, eu nu sunt desul de curajoasa, pe mine m-a luat si m-a tras in adancul "marii fotonice" si inca nu mi-am venit in fire si in cuvinte. Daca s-ar fi intamplat, l-as fi premiat. Cred ca e unul din acele texte pe care nu le poti uita cu usurinta.