Paul... uimitele mele multumiri! :)

Adrian, nu-i rău deloc textul acesta, deși poate parcă prea ironic pentru câtă amărăciune implicită. Și poate ar mai merge lucrat la versul "diurn mult înainte de venirea amanților gălăgioși.", pentru că accentuează o latură care nu este deloc definitorie pentru o gheișă. Parcă e prea mare contrastul... și apoi ai mai sugerat ideea aceasta (indirect și mai reușit) cu câteva versuri mai sus, vorbind de avorturi iar acolo aș renunța la explicativul "adică": "Gheișele își purtau povara / avorturi / în coșuri de orez împleticit cu mersul lor legănat..." De final, m-am gândit la o chestie, poate asta te ambiționează. Sper să observi diferențele. Și mă gândesc că totuși, în cele din urmă, dacă vrei să scrii în română (și eu mă bucur că o faci), va trebui să fii mai atent. Am priceput mesajul tău la un alt text unde ți-am atras atenția asupra acestor aspecte, și acesta este felul meu de a avea îngăduință :-) Cele două gheișe intrară în urbea Kyoto exact la ora la care cucii imperiali se duceau la culcare ca să facă loc altor păsări pline de ciudățenii formale, purtând uniforme caligrafiate cu pana unei colege sacrificate, aleasă prin sorți aleatorici ca să balanseze orgoliile funcționarilor mărunți ce tropăiau în mătăsuri înflorate la ușa superiorilor influențiali așteptând favoruri și acareturi după cum performau în luptele de dincolo de islaz. Gheișele își purtau povara adică avorturile în coșuri de orez împleticit cu mersul lor legănat pe brazdele abstracte trasate cu linia de bambus pe planuri sobre emoțional. Sufereau amândouă de hipotensiune căci nu credeau în iubire nici compasiune nu prea aveau deși doctorul oficial le-o căuta în urina limpede culeasă diurn mult înainte de venirea amanților gălăgioși. Incapacitatea de a exprima emoții, împreună cu obsesia perfecționistă a scrisului cu pana de gâscă indicau mari nelegiuiri comise într-o viață anterioară. Spre rămășițele serii, obosite și pline de praf cele două doamne fură primite cu plecăciuni ce izbucneau malițioase din evantaiul brodat al șambelanului de gardă. Concursul începu fără un timp anume dar se cerea scrisul fără încetare de poezie. La lumina lumânărilor de seu femeile în chimonouri înarmate doar cu sabia inspirației se așternură la scris versuri. Mâini delicate caligrafiau febrile toate poveștile, toate catrenele posibile, epigramele în haikometri, tokomanii delicați de o frumusețe sublimă. Spre zori fură găsite moarte de epuizare cu degetele roase până la sânge, îngropate sub mii de foi de papirus caligrafiate mărunt cu tot ce se putea scrie vreodată. Nu mai rămase nimic de inventat decât acest umil text, scăpat din vedere, ultimul... Cuvintele în italice: primul nu mi se pare că are sens în context, poate ai vrut să spui altceva... dacă totuși nu l-ai folosit greșit, atunci e vina mea că nu am priceput. Al doilea... eu nu știu să existe in vocabular. Sau e intenționat? :-)

cred ca ai dreptate. parerea mea este ca usr este o gluma. sau, ca sa fiu mai serios, un container. adica o asociatie. la fel ca asociatia geamgiilor sau a brutarilor. asta nu are nici o legatura cu calitatea sau sansele de dezvoltare personala. iar premiile sint ca si penitele pe aici. depinde cine le ofera. in orice caz, calitatea a fost intotdeauna o functie inversa cantitatii. iar constringerea, dificultatea (chiar suferinta) au fost mult mai propice talentului decit baltirea sindrofiilor si a cumetriilor.
in ce priveste prezenta si "lupta" pe internet, desi este si ea pasibila sa fie plina de manelisme si gunoaie, faptul ca te expune la o competitie acerba este foarte benefic. ai mult mai multe sanse aici sa inveti sa scrii si sa fii critic cu tine si cu altii.

Albil este si culoarea doliului la asiatici. Doar in cateva cuvinte este prinsa o multitudine de sigestii

stau și mă întreb cum de nu își dă autorul seama de ridicolul confuziei între jocul de cuvinte și poezie. Pentru că dacă dublul sens al cuvîntului gol/goală poate genera anecdote sau jocuri de cuvinte, cu siguranță însă că e aproape imposibil să asimilezi asta cu poezia. pur și simplu nu merge.
iar finalul „aş fi putut muri
dar tu erai goală
pe piedestalul ochiului meu de sticlă
(şi oricum aş fi murit cu ochii deschişi)”

e de-a dreptul hilar prin „tîlcul adînc din puțul gîndirii” cu care ne „lămurește” despre ce este vorba.

dar poate s-a vrut parodie și nu m-am prins eu.

monica, de ce imi spui cozane? argumentatia mea era una impaciuitoare, nu neaparat ce cred eu despre problema in cauza. sa ne gandim insa o secunda numai la critica contemporana a oricarei etici. sa ne gandim la critica oricarei cauzalitati si psihanalitici. sa ne gandim si la critica gandirii in sine. si apoi nu vom mai face presupuneri, indiferent de pre-supozitiile avute. apreciez insa faptul ca vrei sa intelegi blestemul dane, rasuceste gatul, ca merita! vladimir, cu siguranta dan cunoaste riscurile orizontalitatii

Jur că ăsta e primul concurs de orice fel pe care îl cunosc în care premiul întâi nu se acordă
Pentru restul e ca și cum ai alerga dar ai ieși maxim pe locul doi.
PS pentru Consiliu
Scuze dar câtă vreme se păstrează sistemul actual, eu mă voi semna în titlul comentariului, nu e contra Regulamentului

un gândac de colorado?!

mi-a păcut cum se strecoară printre degete gâza, cuvântul, ceva-ul acela care are amprentă. parfumul. ce ştim noi care! :)

Asa e, n-am avut intentia sa ma apropii de atmosfera din film, insa recunosc ca a avut un impact asupra mea, drept urmare si titlul de aici. Asta este primul text pe care il scriu in acest registru, posibil ca de asta a avut un zbor asa de jos:)

Care a fost miscarea cu candelabrele? Cu zanele cum ramane?

Ar putea fi chiar interesant un eseu pe tema lucrurilor inutile și imperios necesare a ne ocupa spațiul vital. Dar e jurnal și îmi permit să privesc dincolo de cuvinte, pe masa ta de lucru, apoi dincolo de lucruri, în colecția de vise din copilărie. (Ce văd, nu ține de critica literară.) Se spune că e bine să arunci amintirile, din timp în timp, pentru a face loc altor amintiri (asta fiind o expresie politicoasă a lui mai fă și tu ordine). (Și mai ai niște typos.)

da dom'le, asa da. nici nu trebuie sa te pricepi la poezie, (oare exista stiinta asta a poeziei?..) ca sa simti gustul sarat al prafului rascolit de vint. Sa stai sus pe capota unui Plymouth 55 si sa privesti un Sion pamintesc peste marile canioane ale despartirii. Uneori ma intreb cum mai ai timp sa te gindesti la numele filozofilor cind volumul tacerii este pus la maxim

mă amuzi andule... în afară de joca de-a cuvintele te mai pricepi și la altceva?... nu-mi răspunde... era retorică..

fara "dorul foșnind la urechi” - prea prozaic, uzitat și aș fi preferat ”Să rămân prizonieră într-un câmp cu levănțică, Nudă, să mă adâncesc în presimțirea iubirii” - goală poate fi și o sticlă, nudă numai o femeie fara ”presimțirea iubrii” - e prea explicit As fi preferat ”Să mă adâncesc în presimțire” - lasa cititorul sa mearga in imaginatia lui mai departe, arta nu e in a spune ci in a-l face pe cititor sa se trezeasca spunind. Excelent ”Glasul meu să se facă delfin,”...