interesant text și mărturisesc că îl așteptam. în același timp m-aș fi așteptat să fie mai „literar”. îmi pare relativ nelucrat. dar îți poartă amprenta. și îmi va face întotdeauna plăcere să îți citesc textele în ciuda antipatiei pe care mi-o porți. una din încercările mele de a separa opera de autor.
Acest text va fi citit de mulți cu stângăcie ori privit cu scepticism. Păcat. Va trece astfel neobservat, căci nu va atrage rapacitatea căutătorilor de senzațional și nici mecantilismul prozelițior culturali de tarabă. Dar, ce avem aici este embrionul unui manifest literar. Acesta poate trăi ori muri. Și astfel, viață ori moartea lui va purta chipul nostru.
draga mea Cristina, mă tem că ți-ar prinde bine dacă ai citi încă o dată, rar și cu atenție, ce am scris eu. și dacă nu te-ai încrîncena așa de tare. că nu face bine.
pe bune. ai putea descoperi eventual că ideea cu auto-gratularea nu are nicio legătură în sine cu faptul că respingi ideea pleonasmului din acel vers. e absurd să mă acuzi de așa ceva. eu credeam că tu ți-ai dat seama, dar dacă nu, îți pot arăta.
ideea cu auto-gratularea se referea în esență la următoarele afirmații (în special la forma lor și nu la obiectul în sine):
„deşi am mai primit aceeaşi critică pe un alt site, îmi menţin părerea” + „e un poem cald, emoţional, nu e scris de dragul intelectualizării”. adică, noi trebuie să înțelegem că tu ți-l lauzi că e „cald și emoțional” (deși e puțin cam de prost gust să ți-l auto-lauzi) dar modul cum o spui este că, de vreme ce e, vezi doamne, „cald și emoțional”, nu prea mai poate să suporte nicio critică. dacă ție asta nu îți sună ridicol, I rest my case...
apoi, „Repet, cred că e mai bine cum am scris eu. E ca un poem-poveste.”. deci... e, vezi doamne, ca un „poem-poveste”. nu știu exact ce vrea să spună asta dar sună, cum să spun.... impresionant (sau impresionabil). și probabil, conform logicii tale, din cauza asta (că e „poem-poveste”... e mai bine „cum ai scris” tu. nu știu cum să îți spun, dar mie îmi sună ridicol. deci fiindcă este... înseamnă că (cum) ai scris tu e... mai bine....
nu mai am nimic de adăugat.
în ce privește aluziile tale cu favorți și dulcegării, te asigur că nu mă deranjează sau afectează cu ceva. nu ești nici prima și nici ultima care aruncă cu vorbe aiurea. cînd vei veni cu exemple concrete și nu cu calomnii jenante îți promit că te voi băga în seamă. pînă atunci nu îmi pari decît o persoană frustrată care nu știe cum să se refuleze. atît.
Ce înseamnă "el se va numenii"? cumva e "se va numeni"? Cred că e un text care se citește greu, încet, se revine asupra versurilor. Am considerat că sunt versuri. În imagine este un început de eclipsă?
Cuvintele tale mă fac să visez frumos, să sper că volumul de poezie la care lucrez de ceva timp (poemul de faţă fiind inclus în el) va fi pe placul cititorilor.
Aş putea să spun că tăcerile acestea, dacă nu sunt ale lui Simion, cum ne-a obişnuit autorul Turburea, de la o seamă de vreme, sunt ale unui guşter ce-şi poartă o parte din vină într-o “eternitate atemporală”. Aşteptarea îmbracă haina unei căderi “dacă nu ar fi aşteptarea” care “să-i cadă pe piept”, moartea ar fi mai rapidă, rece, nu atât de caldă. E bună liniştea şi împăcarea „soldatului”, sub scut, “aproape linişte”, este învingător.
Frumos lucrat cadrul, din personaje care se pot identifica armonios. O combinaţie scurtă de trăiri sugerate printr-o singură respiraţie. Totul se reduce la sonorizare mută. Practic e o vizuală. E minunat să putem avea fiecare dintre noi, cu noi, un guşter atunci când aşteptarea ni se apropie. Eu nu mă tem.
foarte încîlcit text. cred că ar fi benefic ca autorul să își citească textele cu voce tare înaite de a le publica. să se pună în locul celui ce citește și să se întrebe dacă îi place ce citește, dacă îi transmite ceva în mod liric. am citit textul de mai multe ori și mi-a lăsat senzația unui text confuz și nereușit. de exemplu, acea explicație din versul doi te face să te tot întrebi ce legătură logică sau metafizică poate avea cu versul unu. de fapt determinantele sărind de la primul vers pînă la versul 5 sînt foart greu de urmărit. și apoi ajungi să te întrebi:... ce sînt alea... brațele... îmblînzirii? greu de imaginat.
expresia „viul realității” sună aproape tautologic.
ultima întrebare a textului vine așa din senin și habar nu ai ce legătură are cu restul.
doar simple observații.
Mh, aş întreba autorul care-i ideea acestui text. Ok, cititorul este plimbat pe nişte străzi (unele slab luminate, altele în beznă, altele cu lumină difuză, altele cu lumină galbenă, altele foarte slab luminate, altele şi mai slab luminate - înţelegeţi ideea), apoi facem stânga/dreapta/urcăm/coborâm, pentru a ni se spune că personajul îşi bagă mână în chiloţi, ca să-şi ruleze penisul. Iaca fain!
revin ca sa fac eu pauze in discursuri.
cred cu toata puterea ca spiritul pisicilor, arhitectul e o inteligenta asemenea inteligentei, spiritului, arhitectului omului. el stie, primul, al doilea si cunoaste...sa zicem. iar daca stie....miauuuuu.....
oricum as reprezenta arhitectul omului tot asa as reprezenta arhitectii celorlalte specii. ne iubim deci si suntem asemanatori, stim aceasi cuantica, fizica, chimie. ne iubim.
si nu e un singur arhitect aici la nivel de stim...
O lectură retrospectivă sensibilă, catifelată aș zice eu, cum poate doar privind prin ochii unui copil se poate scrie. Empatizezi cu figura copilului, cu părerea de rău legată de personajului mutului. Cred că asta face din text mai mult decât o simplă relatare a unor amintiri, a unor contexte sociale, a unor clădiri, faptul că reușește să sensibilizeze, ajunge să dea viață detaliilor.
Sunt unele greșeli: ¨Am uiata să amintesc că¨, ¨de altefel¨, ¨aş cum¨.
Spor la scris în continuare. :)
Parcurgând cu atenție presa de azi, am dat cu uimire peste această nouă publicație, și iată, tocmai mă grăbeam a saluta curajul de a apărea într-o zi de 1 aprilie, și încă mai mult, imaginația ludică a redactorului șef, când am constatat, într-un elan avocățesc, următoarele: 1) Nu cunoaștem echipa redacțională, nu știm pe cine să felicităm / urechem; 2) textul este trecut la "Info", pentru publicarea lui aici ar fi trebuit anunțată conducerea hermeneia. Să fi dorit oare autorul să nu strice surpriza? Să fi uitat oare regulamentul, pe care suntem convinși că îl cunoaște? Oricare ar fi situația, îi recomandăm să schimbe încadrarea... vizuală cred că ar fi mai potrivit. 3) categoric nu mi-ar sta bine cu barbă. Iar de Virgil nu mă pronunț... chit că e de față! And... last, but not the least: PROTESTEZ! Zâmbind, pe jumătate, Bianca.
Adriana Lisandru, solilocvială această poemă a ta! Dialogul imaginar pe care-l propui cititorului ține, nu atât de confesivitate cât de introspecție - la modul melancolic. Or melancolia, exhibată, conferă o ușoară notă de sentențiozitate zicerii poetice - în sensul bun, în acest poem - pentru că subliniază acel ton de tristețe resemnată și asumată, tristețe pentru a cărei maturitate poetică remarc și eu acest text. Preferatele mele: "același schelălăit prelung al orașului ca o eșarfă dusă de vânt" Ioan Jorz
pentru mine nu e nicio problemă, rolul acestor expresii e de a întări anumite însuşiri.
...
a fost odată ca niciodată
un uriaş cu ochii albastri
îndrăgostit de o femeie mărunţică
ea visa să aibă o căsuţă foarte mică
(Nazim Hikmet)
aşa. îmi place poemul tău/abordarea pentru că are identitate în contextul reconfigurărilor structurale din poezia actuală. apreciez la o creaţie reperele care ţin de complexul expresiei artistice şi nu tematica care se pliază pe algoritmi temporali. un întreg oscilînd între revelaţie şi îndoială. pot să am o slăbiciune pentru strofa doi? şi nu ştiu de ce pentru canarul albastru care indiferent de simbol am încredere că se va transforma în cuvînt.
am strania senzaţie că ai făcut sau ţi-ai un dar! să fie de vină febra sărbătorilor?
"și dacă aș găsi în șanțuri un pian aș cânta până ce toate pietrele din jur s-ar face un castel sau o cupolă" asta e tot ce m-a afectat. Nu-ti fie cu suparare. Sa ai pace, Dancus
Mult mai bun cum e acum. Meniul de la ultimele comentarii nu mai e "pestriţ", ceea ce îmi bucură ochiul. Totodată, size-ul şi fontul diferit (pare-mi-se) sunt o cale mai decentă de-a diferenţia textul de comentariu ori autor.
Aseară, la ultimele postări, orice pagină accesam, mă trezeam mereu pe prima.
poezia aceasta ma conduce, nu stiu de ce, spre mitul creatorului, a unui Pygmalion care se indragosteste de propria sa creatie, in cautarea perfectiunii, de propria ura/dragoste (atit de identice la gradul maxim de intensitate), tot urind/iubind. ura/dragostea cad parca sub efectul negarii negatiei (negatia se intoarce impotriva sa si se substituie siesi) : "urăsc cuvintele care îmi vin în minte despre tine/ seducători eunuci adulmecîndu-te laș" si "urăsc această dragoste/ cu care te mîzgălesc pe față/ negru demențial de subțire/ caligrafic pe umeri și coapse" (expresii poetice de un lirism seducator). poezia nu este decit un manifest, un fel de a iubi/a uri o Galatee unica, aceasta rana ascunsa maligna sfisietoare. nu este ura/dragoste sa nu te striveasca...transcenderea (trecerea dincolo - de la ura la dragoste) este o punte atit de subtire, de paianjen... a iubi sau a uri nu este decit un exercitiu in "aruncarea sortilor" pentru a afla voia Lui, (practicata atit in Vechiul cit si Noul Testament) caruia de altfel ne subordonam in totalitate.
Chiar, ce seamana universurile. Dar cred ca e doar pentru ca pasii lor au trecut prin aceleasi locuri, in timpuri diferite, iar noi, cei care ii recunoastem, vedem doar cat de mica e lumea: aceleasi sunete, aceleasi culori, doar cuvintele diferite. De aceea, noi, poetii, vorbim aceeasi limba. Si de aceea suntem neintelesi. :)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
interesant text și mărturisesc că îl așteptam. în același timp m-aș fi așteptat să fie mai „literar”. îmi pare relativ nelucrat. dar îți poartă amprenta. și îmi va face întotdeauna plăcere să îți citesc textele în ciuda antipatiei pe care mi-o porți. una din încercările mele de a separa opera de autor.
pentru textul : london here i come deun poem lipsit de mesaj liric, dar perfect in alcatuirea tehnica. pareile despre perfectiune sau lirism se dezbat inca.
pentru textul : Poemul e zidit în insonor deAcest text va fi citit de mulți cu stângăcie ori privit cu scepticism. Păcat. Va trece astfel neobservat, căci nu va atrage rapacitatea căutătorilor de senzațional și nici mecantilismul prozelițior culturali de tarabă. Dar, ce avem aici este embrionul unui manifest literar. Acesta poate trăi ori muri. Și astfel, viață ori moartea lui va purta chipul nostru.
pentru textul : Scriitura-chihlimbar detextul e mai vechi, îl țin minte bine, mi-a plăcut și atunci domnule costin, dați-ne și poezii mai noi, pentru pulsul vremurilor cu prețuire...
pentru textul : nais tu mit iu dedraga mea Cristina, mă tem că ți-ar prinde bine dacă ai citi încă o dată, rar și cu atenție, ce am scris eu. și dacă nu te-ai încrîncena așa de tare. că nu face bine.
pentru textul : ie de zi lucrătoare depe bune. ai putea descoperi eventual că ideea cu auto-gratularea nu are nicio legătură în sine cu faptul că respingi ideea pleonasmului din acel vers. e absurd să mă acuzi de așa ceva. eu credeam că tu ți-ai dat seama, dar dacă nu, îți pot arăta.
ideea cu auto-gratularea se referea în esență la următoarele afirmații (în special la forma lor și nu la obiectul în sine):
„deşi am mai primit aceeaşi critică pe un alt site, îmi menţin părerea” + „e un poem cald, emoţional, nu e scris de dragul intelectualizării”. adică, noi trebuie să înțelegem că tu ți-l lauzi că e „cald și emoțional” (deși e puțin cam de prost gust să ți-l auto-lauzi) dar modul cum o spui este că, de vreme ce e, vezi doamne, „cald și emoțional”, nu prea mai poate să suporte nicio critică. dacă ție asta nu îți sună ridicol, I rest my case...
apoi, „Repet, cred că e mai bine cum am scris eu. E ca un poem-poveste.”. deci... e, vezi doamne, ca un „poem-poveste”. nu știu exact ce vrea să spună asta dar sună, cum să spun.... impresionant (sau impresionabil). și probabil, conform logicii tale, din cauza asta (că e „poem-poveste”... e mai bine „cum ai scris” tu. nu știu cum să îți spun, dar mie îmi sună ridicol. deci fiindcă este... înseamnă că (cum) ai scris tu e... mai bine....
nu mai am nimic de adăugat.
în ce privește aluziile tale cu favorți și dulcegării, te asigur că nu mă deranjează sau afectează cu ceva. nu ești nici prima și nici ultima care aruncă cu vorbe aiurea. cînd vei veni cu exemple concrete și nu cu calomnii jenante îți promit că te voi băga în seamă. pînă atunci nu îmi pari decît o persoană frustrată care nu știe cum să se refuleze. atît.
observasem si eu seria....penumbrelor. in aceasi nota, cu aceleasi senzatii. tristetea face bine poetului....
pentru textul : aqua marine deCe înseamnă "el se va numenii"? cumva e "se va numeni"? Cred că e un text care se citește greu, încet, se revine asupra versurilor. Am considerat că sunt versuri. În imagine este un început de eclipsă?
pentru textul : Conține text vulgar demi-a placut poezia ta. imagini frumoase, feminine aproape. si-o o lume, de parca ar fi privita cu ochii intredeschisi.
pentru textul : in memoriam deCuvintele tale mă fac să visez frumos, să sper că volumul de poezie la care lucrez de ceva timp (poemul de faţă fiind inclus în el) va fi pe placul cititorilor.
Îţi fac aşadar o reverenţă şi te mai aştept.
pentru textul : stampe în cer depot doar să spun că abia aştept să am cartea în mâini, restul se înţelege.
pentru textul : volumul cenaclului Virtualia octombrie 2011 deAş putea să spun că tăcerile acestea, dacă nu sunt ale lui Simion, cum ne-a obişnuit autorul Turburea, de la o seamă de vreme, sunt ale unui guşter ce-şi poartă o parte din vină într-o “eternitate atemporală”. Aşteptarea îmbracă haina unei căderi “dacă nu ar fi aşteptarea” care “să-i cadă pe piept”, moartea ar fi mai rapidă, rece, nu atât de caldă. E bună liniştea şi împăcarea „soldatului”, sub scut, “aproape linişte”, este învingător.
pentru textul : prezentul simplu deFrumos lucrat cadrul, din personaje care se pot identifica armonios. O combinaţie scurtă de trăiri sugerate printr-o singură respiraţie. Totul se reduce la sonorizare mută. Practic e o vizuală. E minunat să putem avea fiecare dintre noi, cu noi, un guşter atunci când aşteptarea ni se apropie. Eu nu mă tem.
se vede că mi-e somn: m-aș poema -> poema-m-aș
pentru textul : mi-e frică să dorm defoarte încîlcit text. cred că ar fi benefic ca autorul să își citească textele cu voce tare înaite de a le publica. să se pună în locul celui ce citește și să se întrebe dacă îi place ce citește, dacă îi transmite ceva în mod liric. am citit textul de mai multe ori și mi-a lăsat senzația unui text confuz și nereușit. de exemplu, acea explicație din versul doi te face să te tot întrebi ce legătură logică sau metafizică poate avea cu versul unu. de fapt determinantele sărind de la primul vers pînă la versul 5 sînt foart greu de urmărit. și apoi ajungi să te întrebi:... ce sînt alea... brațele... îmblînzirii? greu de imaginat.
pentru textul : atât de vie deexpresia „viul realității” sună aproape tautologic.
ultima întrebare a textului vine așa din senin și habar nu ai ce legătură are cu restul.
doar simple observații.
Iți mulțumesc Aranca pentru ajutor și pentru sfaturi.
pentru textul : Te rog, deadaugio pt. Ştefan
deşi aveţi şi poezii reuşite. sau care mie mi-au plăcut. când timpul îmi va permite, voi evidenţia. Noapte bună !
pentru textul : endemic deMh, aş întreba autorul care-i ideea acestui text. Ok, cititorul este plimbat pe nişte străzi (unele slab luminate, altele în beznă, altele cu lumină difuză, altele cu lumină galbenă, altele foarte slab luminate, altele şi mai slab luminate - înţelegeţi ideea), apoi facem stânga/dreapta/urcăm/coborâm, pentru a ni se spune că personajul îşi bagă mână în chiloţi, ca să-şi ruleze penisul. Iaca fain!
pentru textul : Spre periferie deUnele puncte trebuie înlocuite cu virgule.
pentru textul : Antipoem deLa câteva imagini am un sentiment de deja vu. Nu știu de ce :)
revin ca sa fac eu pauze in discursuri.
cred cu toata puterea ca spiritul pisicilor, arhitectul e o inteligenta asemenea inteligentei, spiritului, arhitectului omului. el stie, primul, al doilea si cunoaste...sa zicem. iar daca stie....miauuuuu.....
oricum as reprezenta arhitectul omului tot asa as reprezenta arhitectii celorlalte specii. ne iubim deci si suntem asemanatori, stim aceasi cuantica, fizica, chimie. ne iubim.
pentru textul : (2) Discute (virtuală) despre PoMo și empirismul pozitivist cu Fizicianul, Logicianul si Criticul PoMo desi nu e un singur arhitect aici la nivel de stim...
O lectură retrospectivă sensibilă, catifelată aș zice eu, cum poate doar privind prin ochii unui copil se poate scrie. Empatizezi cu figura copilului, cu părerea de rău legată de personajului mutului. Cred că asta face din text mai mult decât o simplă relatare a unor amintiri, a unor contexte sociale, a unor clădiri, faptul că reușește să sensibilizeze, ajunge să dea viață detaliilor.
Sunt unele greșeli: ¨Am uiata să amintesc că¨, ¨de altefel¨, ¨aş cum¨.
pentru textul : La numărul 99 nu mai locuiesc oameni deSpor la scris în continuare. :)
Parcurgând cu atenție presa de azi, am dat cu uimire peste această nouă publicație, și iată, tocmai mă grăbeam a saluta curajul de a apărea într-o zi de 1 aprilie, și încă mai mult, imaginația ludică a redactorului șef, când am constatat, într-un elan avocățesc, următoarele: 1) Nu cunoaștem echipa redacțională, nu știm pe cine să felicităm / urechem; 2) textul este trecut la "Info", pentru publicarea lui aici ar fi trebuit anunțată conducerea hermeneia. Să fi dorit oare autorul să nu strice surpriza? Să fi uitat oare regulamentul, pe care suntem convinși că îl cunoaște? Oricare ar fi situația, îi recomandăm să schimbe încadrarea... vizuală cred că ar fi mai potrivit. 3) categoric nu mi-ar sta bine cu barbă. Iar de Virgil nu mă pronunț... chit că e de față! And... last, but not the least: PROTESTEZ! Zâmbind, pe jumătate, Bianca.
pentru textul : Hermeneia în presa de azi deAdriana Lisandru, solilocvială această poemă a ta! Dialogul imaginar pe care-l propui cititorului ține, nu atât de confesivitate cât de introspecție - la modul melancolic. Or melancolia, exhibată, conferă o ușoară notă de sentențiozitate zicerii poetice - în sensul bun, în acest poem - pentru că subliniază acel ton de tristețe resemnată și asumată, tristețe pentru a cărei maturitate poetică remarc și eu acest text. Preferatele mele: "același schelălăit prelung al orașului ca o eșarfă dusă de vânt" Ioan Jorz
pentru textul : ușor/ de-o aripă depentru mine nu e nicio problemă, rolul acestor expresii e de a întări anumite însuşiri.
...
a fost odată ca niciodată
un uriaş cu ochii albastri
îndrăgostit de o femeie mărunţică
ea visa să aibă o căsuţă foarte mică
(Nazim Hikmet)
aşa. îmi place poemul tău/abordarea pentru că are identitate în contextul reconfigurărilor structurale din poezia actuală. apreciez la o creaţie reperele care ţin de complexul expresiei artistice şi nu tematica care se pliază pe algoritmi temporali. un întreg oscilînd între revelaţie şi îndoială. pot să am o slăbiciune pentru strofa doi? şi nu ştiu de ce pentru canarul albastru care indiferent de simbol am încredere că se va transforma în cuvînt.
pentru textul : de vorbă cu tine II deam strania senzaţie că ai făcut sau ţi-ai un dar! să fie de vină febra sărbătorilor?
Desigur. De ce nu? :)
pentru textul : Haiku deMulțumesc de opinie.
"și dacă aș găsi în șanțuri un pian aș cânta până ce toate pietrele din jur s-ar face un castel sau o cupolă" asta e tot ce m-a afectat. Nu-ti fie cu suparare. Sa ai pace, Dancus
pentru textul : consistență proprie deMult mai bun cum e acum. Meniul de la ultimele comentarii nu mai e "pestriţ", ceea ce îmi bucură ochiul. Totodată, size-ul şi fontul diferit (pare-mi-se) sunt o cale mai decentă de-a diferenţia textul de comentariu ori autor.
Aseară, la ultimele postări, orice pagină accesam, mă trezeam mereu pe prima.
Seara bună!
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 deso, I guess, I should call it a success...
pentru textul : noctis depoezia aceasta ma conduce, nu stiu de ce, spre mitul creatorului, a unui Pygmalion care se indragosteste de propria sa creatie, in cautarea perfectiunii, de propria ura/dragoste (atit de identice la gradul maxim de intensitate), tot urind/iubind. ura/dragostea cad parca sub efectul negarii negatiei (negatia se intoarce impotriva sa si se substituie siesi) : "urăsc cuvintele care îmi vin în minte despre tine/ seducători eunuci adulmecîndu-te laș" si "urăsc această dragoste/ cu care te mîzgălesc pe față/ negru demențial de subțire/ caligrafic pe umeri și coapse" (expresii poetice de un lirism seducator). poezia nu este decit un manifest, un fel de a iubi/a uri o Galatee unica, aceasta rana ascunsa maligna sfisietoare. nu este ura/dragoste sa nu te striveasca...transcenderea (trecerea dincolo - de la ura la dragoste) este o punte atit de subtire, de paianjen... a iubi sau a uri nu este decit un exercitiu in "aruncarea sortilor" pentru a afla voia Lui, (practicata atit in Vechiul cit si Noul Testament) caruia de altfel ne subordonam in totalitate.
pentru textul : urăsc decred că așa voi face, Cristina. e cald încă textul. mulțumesc pentru! e bine să te știi citit de oameni inteligenți!
pentru textul : întoarcerea la praga deCrăciun în tihnă ție familiei tale utilizatorilor și vizitatorilor acestui site. Doamne ajută.
pentru textul : Crăciun Fericit - 2009 deChiar, ce seamana universurile. Dar cred ca e doar pentru ca pasii lor au trecut prin aceleasi locuri, in timpuri diferite, iar noi, cei care ii recunoastem, vedem doar cat de mica e lumea: aceleasi sunete, aceleasi culori, doar cuvintele diferite. De aceea, noi, poetii, vorbim aceeasi limba. Si de aceea suntem neintelesi. :)
pentru textul : diary of a dream dePagini