da, un text reusit desi cu citeva mici scapari de ortografie. in orice caza textul e reusit si mi se pare pare semnificativa fluiditatea sa cinamatografica. felicitari
Felicit ideea de ,,masă rotundă”!
Acum, vreau să mă conving că am înţeles bine ce am de făcut :)
Avem în faţă o întrebare ,, ce este (sau ce ar trebui să fie) poezia?” cu trei răspunsuri implicite, iar fiecarea dintre acestea are două variante, adevărat sau fals. Sarcina noastră e să argumentăm acordul sau dezacordul faţă de acestea.
Prin disjuncţia ,,ce este sau ce ar trebuie să fie” înţeleg că se sugerează existenţa unui maxim, a unui ideal în ceea ce priveşte poezia definită prin unul dintre cele trei răspunsuri implicite.
Deci, avem ,,poezia” în raport cu autorul, cu arta şi cu cititorul. Cuvântul de legătură este ,,aşteptări”, iar acestea sunt nişte variabile independente.
Să le iau pe rând:
1. ,,ce este (sau ce ar trebui să fie) poezia? Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei,
ceva ce să mă satisfacă pe mine?”
În prima fază aşa e , ceva care ar trebui să îmi placă mie, şi în acest moment suntem noi înşine, la o anume distanţă, undeva între infimă şi colosală, faţă de aşteptările ,,artei” sau ale cititorului.
2. Dacă doresc perfecţionarea, înscrierea într-un anume curent literar, estetic etc., fac acele
,,renunţări”, dar cred că pe undeva tot plăcerea autorului este satisfăcută.
3. Dacă doresc musai împlinirea aşteptărilor cititorului, risc să scriu o poezie ,,comercială” care să
nu mă reprezinte. Mie, ca cititor, nu ştiu dacă mi-ar plăcea ca oricare dintre poeţi să scrie despre Dumnezeu ştiind că asta mă bucură pe mine. Mi-ar plăcea să mă surprindă, să ne suprindem în aceeaşi stare, el scriid, eu citind, descoperind asemănarea...
Pe de altă parte, ca autor, mi-ar plăcea ca textul meu să fie o bucurie pentru cititor, să fie acel fluid prin care noi putem comunica dincolo de cuvinte, să intrăm în aceeaşi stare.
Ok. Am roşit recitind ce am scris ( cuvântul ,,cheie” e ,,mi-ar plăcea” :) )
Aş îndrăzni să unesc cele trei răspunsuri implicite din întrebare şi să spun că poezia ar trebui să fie acea ,,bucurie în cerc” despre care am tot amintit de o vreme, stare în care toate aşteptările celor ,,trei” au acelaşi standard şi se regăsesc pe o culme taborică.
adriana, "eu nu ma pricep decat la dragoste" si aici trebuie sa ma mai nasc de cateva ori. prima data imi iesise bine. cu siguranta M stie concluzia. iar pe o vreme de betie ca asta imi vine sa m arunc intr un tub cu sifon a-ntaia!
/Poate pentru cățelul sentimental al casei de azur/ imi place în mod deosebit acest vers poate și pentru că am trecut și prin așa ceva. întreg textul este trecut prin ironie și cotidian, care ne dă o stare gen, /domne, eu trăiesc aceste în versuri/ dansează este egal cu hai să trăim
Textul se scindează prin nu se știe ce mecanism în două: primele strofe fără rimă și ultimele (două) cu rima încrucișată. Primele două strofe le găsesc fără prea mare valoare literară "În burta balenei în ritm de tangou Te dansez fericit. E seara noastră. Cad confeti și stele și petale de flori Din balcoane plutind peste stradă." (...) Ultimele totuși ar putea spune ceva prin metafore...Dar îmi sună ciudat "cal alergând"... In illo tempore mai precizează autorul ("At that time"), iar eu mă gândesc la posibila existență a patru fațete lirice distincte. Senzație acută de colaj literar. In diebus illis, (adaug eu) în goana calului. Și totuși așa cum spunea Victor Hugo, « La musique c'est du bruit qui pense »... Și poezia, Maestre și poezia...
Corina, te asigur că eu sînt în primul rînd interesat ca pe hermeneia să nu se găsească exprimări rasiste. Am citit ce ai menționat tu, m-am uitat și la context și continui să nu văd aspectul denigrator sau tangentele rasiste. Poate nu înțeleg eu dar nu văd ce nu este ok. Și te asigur că trăiesc într-o țară obsedată de corectitudinea asta. O glumă însă nu este rasism. Există comici albi care fac glume pe seama negrilor și nimeni nu numește asta rasism. Și nici a vorbi despre o anumită categorie de persoane (rasă) nu este automat rasism sau denigrare. Nu am nicio problemă să șterg cele două comentarii și chiar să ofer avertismente dar nu o pot face numai pe baza unei suspiciuni. De fapt eu am fost puțin mai atent încă din momentul în care am văzut expresia „bar de negri” în text, expresie care ar putea naște suspiciuni dacă ar fi într-un text în limba engleză. Dar textul este în românește și cred că limba și cultura românească nu sînt deocamdată echipate cu sensibilități din acestea (excesive uneori, după părerea mea). Deci, deocamdată ca formulare și ca înțeles eu nu văd rasism. Și nici nu aș vrea să creez un precedent în care începem să ștergem comentarii pentru ceea ce eu aș numi „o vagă impresie”. Dacă îmi poți oferi dovezi sau explicații mai clare sînt dispus să privesc din nou. În același timp îi rog pe cei care scriu să evite ambiguități din acestea în exprimare. Deși îi asigur că pot scrie și menționa orice atîta timp cît nu comunică rasism, profanare, instigare sau alte lucruri menționate în regulament.
d-le Dorel, d-le Gorun, va mulţumesc pentru "input".
corecturile ar fi trebuit să fie self evidente, le-am făcut, însă "pălmi" îmi place mai mult în text decât palme şi va rămâne aşa. observ din comul lui Dorel că am scăpat unul, dar cu siguranţă mai mulţi "eşti", unul fiind Odobescu, iar altul, intenţionat lăsat afară, Manolescu...
nu am fost destul de clar în text, şi vreau să amplific acest detaliu, întrucât Dorel s-a lansat un pic în subiectul cu frizura, eu nu am fost tuns zero, sau aproape zero, ci o jumătate din cap, în episodul cu pricina, avea claia de par neatinsă, pe când cealaltă jumătate era retezată pur şi simplu, în batjocură. arătam ca o dihanie, a trebuit sa mă tund zero dupa aceea.
nu problema părului era baiul ci motivele. şi eu am amintiri mult mai dureroase decât cele descrise, dar acest pamflet s-a vrut, asa cum aţi sesizat, uşor zeflemist. ca o diversiune, aveam în clasa a 7-a un prof de matematică pe nume Leontescu. m-a scos la tablă şi mi-a dat o problemă grea pe care n-am ştiut s-o rezolv. mi-a dat nota 2, mi-a cerut carnetul de note, nu l-am avut la mine, el mi-a dat două "pălmi" peste meclă, apoi ca să nu intre la bucluc cu ai mei mi-a scris pe frunte nota 2 cu cerneală şi m-a trimis acasă. spune-le parinţilor cine e vinovat şi cine are dreptate! Mutulescu, Ionescu, Popescu, Leontescu, Vasilescu şi Petrescu mi-au fost profesori, Brănescu, Bărbulescu, un anume Ceauşescu (in liceu) care nu avea nici în clin nici în mânecă cu bardul, şi Rădulescu mi-au fost colegi.
încercările mele literare nu au nicicum pretenția îmbrăcării în fildeșul exclusivismului, Bianca, singura problemă în receptarea lor provenind, probabil, din graba citirii doar ca “exercițiu”, așa că te consider, la fel ca la început, fără de vină, în condițiile acutei lipse de timp din zilele noastre (la asta mă refeream când am scris despre “condiții vitrege”, nicicând de preferat, mai ales în lipsa voinței :), dacă nu vrei, desigur că nici măcar curioasă nu am cum să te fac, chiar dacă ți-aș vorbi despre depărtarea de lumea pietrei, fuga de turle, undeva unde irizările desenează un alfabet prismatic, amalgam de real și abstract, sinestezii telurice și cosmice, despre faptul că pastelul nu descrie, ci sugerează, prin distilări repetate, succesiune de planuri, alternări cerebrale și senzoriale, trecerea în starea de increat de dinaintea genezei, pregătirea “ovalelor”, curburi “renăscătoare” ale terestrului, mai târziu, prin prăbușirea concentrică a învelișurilor în magma dospirii, în inefabilul tremurat al epurelore succesive, totul înainte de clarificarea cristalizată a iernii, lucidității, înghețului, sub care pântecul ovoidal al lumii își va pândi, ferit, expandarea, depinde, Adrian, suntem foarte diferiți, înseamnă, pentru că mie îmi pare ușor, versurile vin de parcă mi le dictează cineva cu glasul rotund, ca pânzele strânse de pictori, când pleacă acasă, mulțumesc pentru urare, asemenea și ție adjectivele, Virgil, dau greutate și aglomerează programat, ele se înscriu în vârtej și simbolistică, aici își au locul, iar inversiunile, acele schimbări între adjective și substantive, dau nuanța gălbuie, cerată, arhaică, în care eu aș prinde oricând acest anotimp, ultima ta frază mă bucură mult, e alt semn că nu am scris în zadar n-am mai trecut prin site și, neștiind de comentarii, am amânat aproape impardonabil de mult răspunsurile, scuze și mulțumesc pentru înțelegere
Va invitam la un experiment "unu' pe fata, doi pe dos" sau "cand in caruta, cand in teleguta". Doritorii si voitorii de dans magaresc, pot sa participe la sectiunea "variatiuni pe aceeasi tema". va asteptam cu drag si va multumim anticipat. care mai doreste, care mai pofteste! lumeee, lumeee!
Mă văd nevoit să repet mot a mot ce am spus în altă parte: atunci când scriu proză (destul de rar), o fac într-un stil net diferit de poezie. Fără proză poetică, mistică, religioasă, abstractă, echivocă, introspectivă etc. Scriu proză tocmai pentru a mă îndepărta de poezie, şi atunci o fac având mereu o idee concretă (practică/"pământească"/pragmatică). Aproape întotdeauna, am un "twist", un final neaşteptat.
Şi mai zic: scriu proză atunci când mă bântuie câte o idee care nu are loc în poezie. Am mai comis şi alte schiţe, pe aceleaşi axe. Unele mai bune, altele mai catastrofale, asta e. În cazul ăsta, tind să fiu de acord cu aprooape tot ce ai spus tu, Roxana. E cert, proza nu este elemetnul meu şi mai am multe de însuşit. Dar aici:
"Dialogul e și el nerealist (ex: mi-au înghețat și ideile în mine) - nu e firesc. Mai sunt câteva altfel de locuri. Senzația de fals strică tot textul" nu sunt de acord. Fata e o tânără creativă, care-i problema? :) Ăsta e personajul ei, aşa vorbeşte ea. Nu ştiu dacă "nu ar trebui să fie aşa", la nivel de transpunere în text, ar trebui să bată "aşa este"-ul. Firescul nu-i mereu întâlnit în realitate, şi exact chestia asta îl face firesc :). În rest, cred că ai dreptate. Şi nu, nu mă descurajez eu aşa uşor, am cam trecut de faza aia. Cum ma bâzâie o idee, cum o prozez :). Şi am una. Hi, hi... Mulţumesc de opinii!
Aha. Pentru mine tango înseamnă ceva cam ca în "Parfum de femeie" cu Al Pacino. La asta mă gândeam când spuneam că nu merge cu aristocrația. Sunt de acord cu ce spui despre masca aristocrației pedante. Există, însă, și o aristocrație bună. Ca să înțeleg aristocrația ta o să mă gândesc la Alexandru Paleologu dansând tango... și îl văd. Totuși, senzualitatea femeii în tango nu o văd nicicum împletindu-se în chip fericit cu aristocrația. Înțeleg imaginea pe care vrei să o dai, dar nu o văd în poezia de mai sus. Îmi place nuanța de tango pe care o iau elementele de acolo, în afară de cele două cuvinte-imagini amintite ("aristocrate" și "orologiu").
parcă propui războaie, profetule! necazul e că parcă te-ai uita împrejur când analizezi adaptarea, binele e că nu lași să stea închiși ochii lăuntrici... Ce să mai, scrii ca un om, profetule:) Iartă-mi veșnica problemă, a neputinței dezlipirii poetului de poezia lui.
"Eu am constatat că Dvs, de exemplu, habar n-aveți că în limba engleză (pe care protestați pentru că o folosesc în acest poem, acuzăndu-mă de 'snobism' [...]"
Cu alte cuvinte, nu cunosc engleza, dar te acuz de snobism. În contextul acesta, nici nu trebuie să cunosc engleza pentru a te putea acuza de snobism. Titlul putea fi la fel de bine şi în dialectul triburilor Dahae..
Mulțam de trecere și interes. "Musiu" Dinu poți să faci un eseu de 5000 de cuvinte cu tema "De ce ar trebui să fie retrogradat la novice X", îl trimiți la împărăție și o să fii mai liniștit. Mă simt foarte confortabil în secolul "trecut", n-am nici cea mai vagă intenție să vin în ăsta... încălzirea globală, stii si tu cum e.
Adi, no offence, ca fost „rimar” ești subiectiv. Lasă omul să zică ce are de zis, nu-i bai.
Pentru restul care s-au referit strict la text, voi reveni pe el cu prima ocazie luând în calcul sugestiile. Trebuie doar să găsesc ceva timp și pentru asta.
Ioana, Virgil multumesc pentru pareri desi poate ca tonalitatea prea colocviala a unor fragmente m-a mirat. P.S. Virgil... zeul este cel care se retrage pe insula fericitilor, un soi de deus otiotus si drept urmare e vorba de fatalitate... el nu va raspunde niciodata rugilor.
e bun, plus că e suficient de straniu cât să te țină până la final. dar e ceva: omorul pare forțat fiindcă personajul nu anunță nicăieri o disperare de genul acela. poate trebuie să-l faci ceva mai alienat :) dar, după cum spuneam, e bine construit, are tensiune gradată și e o întreagă viață acolo, așa cum e ea, în încercările noastre de supraviețuire și eliminare a obsesiilor.
ok. I rest my case. nu mi-am imaginat că am atins o coardă atît de fanatică la unii. cu siguranță absolut orice pe internet, precum și internetul însuși, este (sînt) o simplă unealtă, un instrument. cînd cineva ajunge pătimaș pînă la fanatism de dragul unei linguri, a unei sape sau a unui creion, atunci cu siguranță că problematica se mută în zona psihologică iar acolo cu siguranță nu mă pricep. mărturisesc, am citit zîmbind condescendent fraza lui Vlad, „un avertisment: la începutul acestui an, Asociaţia Americană de Psihiatrie (a.p.a) a nominalizat noi forme de dependenţă pentru a fi introduse în ediţia a cincea a DSM (diagnostic and statistical manual of mental disorders), printre care şi dependenţa de internet, şi, în particular, cea de facebook.” dar acum, alma, ai reușit să mă faci să consider că este foarte posibil ca lucrurile să stea chiar mai serios decît eram eu dispus să cred. în orice caz dacă tu mă consideri retrograd pentru că nu folosesc un serviciu online despre care statistici obiective spun că îți transmite peste 90% gunoi inutil. sau pentru că nu mă folosesc de un alt serviciu care nu face decît să promoveze (în cel mai bun caz) banalul adolescentin. sau pentru că nu am (deși am un cont pentru testing) pe g+, un serviciu care nu face decît să repete ceea ce fac alte sute de apps-uri de peste 10 ani probabil. deci dacă tu mă consideri retrograd pentru asta atunci o iau ca pe un compliment. îmi pare rău însă pentru tine. cîndva credeam că ai preocupări și gusturi mai rafinate. probabil (sigur) că m-am înșelat.
tata cosorul timpului i-a decupat vioara din piept și-a îngropat-o adânc în humă de atunci dorul hemoragic lovește strunele deconectate și tăcerea toarnă munți de sare peste inima dezvelită dintr-o dată mai verde iarba de-acasă foșnește doină și îmi cuprinde glezna în pumni de atunci
dinspre miracol spre destin e zgură
dar tu respiri metalic ca o roabă
sunt beat de nori e tot o mediere
a unui fulger din retina sură
când merg pe flori de om prin mănăstire
îți sunt și zeu, palton ori vreme slabă
într-o realitate sedentară
mă uit la zile pure-n blasfemie
păcatele izbesc în înflorire
prin vene seara vine cenușie
în parcul vieții noastre nucleară
imi placea inceputul ...
"dinspre miracol spre destin e zgură
dar tu respiri metalic ca o roabă"
apoi se schimba centrul de atentie pe un el hiperbolizat cu berea-n mana. eu credeam ca of si asa despre sarmana ea.
cred ca mai poti lucra asupra primei strofe. ai prea multe cuvinte de legatura si niste expresii care ingreuneaza ideea, pe alocuri.
eu o vad asa:
"Domnul Ghecev aşteaptă ce e mai rău de la viaţă,
Cum ar fi adevărurile despre care nu se vorbeşte.
Mereu apare o circumstanţă care (inventeaza) ofera
O altă scuză, nişte (bariere) impulsuri ce mută cursorul.
Domnul Ghecev ştie că moartea niciodată
Nu (se apropie nervos) latră, te izbeşte cu totul
Atunci frica îngheaţă
înainte să scoată un scîncet, (ca să rupă din tine respiraţia,
Ce tinde să-şi întregească cercul,
Să soarbă lumina.) înainte
Să înghită lumină.
dar mi-au placut mult celelalte strofe. mai ales drama din fructiera si rugaciunile - versuri incrustate in aer.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Mulțumesc pentru comentariu și peniță, Marina. Mă bucur că ai remarcat și poza, da, am cont deschis, dar oricine poate privi galeria virtuala pe adresa:http://www.photomagazine.ro/galeriefoto/index.php?id=1801
pentru textul : zoom plus sau minus deda, un text reusit desi cu citeva mici scapari de ortografie. in orice caza textul e reusit si mi se pare pare semnificativa fluiditatea sa cinamatografica. felicitari
pentru textul : Caravaggio - ultimii 4 ani deFelicit ideea de ,,masă rotundă”!
Acum, vreau să mă conving că am înţeles bine ce am de făcut :)
Avem în faţă o întrebare ,, ce este (sau ce ar trebui să fie) poezia?” cu trei răspunsuri implicite, iar fiecarea dintre acestea are două variante, adevărat sau fals. Sarcina noastră e să argumentăm acordul sau dezacordul faţă de acestea.
Prin disjuncţia ,,ce este sau ce ar trebuie să fie” înţeleg că se sugerează existenţa unui maxim, a unui ideal în ceea ce priveşte poezia definită prin unul dintre cele trei răspunsuri implicite.
Deci, avem ,,poezia” în raport cu autorul, cu arta şi cu cititorul. Cuvântul de legătură este ,,aşteptări”, iar acestea sunt nişte variabile independente.
Să le iau pe rând:
1. ,,ce este (sau ce ar trebui să fie) poezia? Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei,
ceva ce să mă satisfacă pe mine?”
În prima fază aşa e , ceva care ar trebui să îmi placă mie, şi în acest moment suntem noi înşine, la o anume distanţă, undeva între infimă şi colosală, faţă de aşteptările ,,artei” sau ale cititorului.
2. Dacă doresc perfecţionarea, înscrierea într-un anume curent literar, estetic etc., fac acele
,,renunţări”, dar cred că pe undeva tot plăcerea autorului este satisfăcută.
3. Dacă doresc musai împlinirea aşteptărilor cititorului, risc să scriu o poezie ,,comercială” care să
nu mă reprezinte. Mie, ca cititor, nu ştiu dacă mi-ar plăcea ca oricare dintre poeţi să scrie despre Dumnezeu ştiind că asta mă bucură pe mine. Mi-ar plăcea să mă surprindă, să ne suprindem în aceeaşi stare, el scriid, eu citind, descoperind asemănarea...
Pe de altă parte, ca autor, mi-ar plăcea ca textul meu să fie o bucurie pentru cititor, să fie acel fluid prin care noi putem comunica dincolo de cuvinte, să intrăm în aceeaşi stare.
Ok. Am roşit recitind ce am scris ( cuvântul ,,cheie” e ,,mi-ar plăcea” :) )
Aş îndrăzni să unesc cele trei răspunsuri implicite din întrebare şi să spun că poezia ar trebui să fie acea ,,bucurie în cerc” despre care am tot amintit de o vreme, stare în care toate aşteptările celor ,,trei” au acelaşi standard şi se regăsesc pe o culme taborică.
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deadriana, "eu nu ma pricep decat la dragoste" si aici trebuie sa ma mai nasc de cateva ori. prima data imi iesise bine. cu siguranta M stie concluzia. iar pe o vreme de betie ca asta imi vine sa m arunc intr un tub cu sifon a-ntaia!
pentru textul : "insuportabila ușurătate a frumuseții" de/Poate pentru cățelul sentimental al casei de azur/ imi place în mod deosebit acest vers poate și pentru că am trecut și prin așa ceva. întreg textul este trecut prin ironie și cotidian, care ne dă o stare gen, /domne, eu trăiesc aceste în versuri/ dansează este egal cu hai să trăim
pentru textul : Dansează! deîmi cer scuze pentru răspunsul întîrziat. Doina, Silvia vă mulţumesc pentru citire comentarii şi rezonanţă.
pentru textul : oameni şi jucării deTextul se scindează prin nu se știe ce mecanism în două: primele strofe fără rimă și ultimele (două) cu rima încrucișată. Primele două strofe le găsesc fără prea mare valoare literară "În burta balenei în ritm de tangou Te dansez fericit. E seara noastră. Cad confeti și stele și petale de flori Din balcoane plutind peste stradă." (...) Ultimele totuși ar putea spune ceva prin metafore...Dar îmi sună ciudat "cal alergând"... In illo tempore mai precizează autorul ("At that time"), iar eu mă gândesc la posibila existență a patru fațete lirice distincte. Senzație acută de colaj literar. In diebus illis, (adaug eu) în goana calului. Și totuși așa cum spunea Victor Hugo, « La musique c'est du bruit qui pense »... Și poezia, Maestre și poezia...
pentru textul : În burta balenei deMarina, multumesc, inca am o problema cu incadrarea textelor avind in vedere constructia si stilul care ma caracterizeaza.
pentru textul : last man standing I deCorina, te asigur că eu sînt în primul rînd interesat ca pe hermeneia să nu se găsească exprimări rasiste. Am citit ce ai menționat tu, m-am uitat și la context și continui să nu văd aspectul denigrator sau tangentele rasiste. Poate nu înțeleg eu dar nu văd ce nu este ok. Și te asigur că trăiesc într-o țară obsedată de corectitudinea asta. O glumă însă nu este rasism. Există comici albi care fac glume pe seama negrilor și nimeni nu numește asta rasism. Și nici a vorbi despre o anumită categorie de persoane (rasă) nu este automat rasism sau denigrare. Nu am nicio problemă să șterg cele două comentarii și chiar să ofer avertismente dar nu o pot face numai pe baza unei suspiciuni. De fapt eu am fost puțin mai atent încă din momentul în care am văzut expresia „bar de negri” în text, expresie care ar putea naște suspiciuni dacă ar fi într-un text în limba engleză. Dar textul este în românește și cred că limba și cultura românească nu sînt deocamdată echipate cu sensibilități din acestea (excesive uneori, după părerea mea). Deci, deocamdată ca formulare și ca înțeles eu nu văd rasism. Și nici nu aș vrea să creez un precedent în care începem să ștergem comentarii pentru ceea ce eu aș numi „o vagă impresie”. Dacă îmi poți oferi dovezi sau explicații mai clare sînt dispus să privesc din nou. În același timp îi rog pe cei care scriu să evite ambiguități din acestea în exprimare. Deși îi asigur că pot scrie și menționa orice atîta timp cît nu comunică rasism, profanare, instigare sau alte lucruri menționate în regulament.
pentru textul : l’absente ded-le Dorel, d-le Gorun, va mulţumesc pentru "input".
pentru textul : mic pamflet de neputinţă. 2. decorecturile ar fi trebuit să fie self evidente, le-am făcut, însă "pălmi" îmi place mai mult în text decât palme şi va rămâne aşa. observ din comul lui Dorel că am scăpat unul, dar cu siguranţă mai mulţi "eşti", unul fiind Odobescu, iar altul, intenţionat lăsat afară, Manolescu...
nu am fost destul de clar în text, şi vreau să amplific acest detaliu, întrucât Dorel s-a lansat un pic în subiectul cu frizura, eu nu am fost tuns zero, sau aproape zero, ci o jumătate din cap, în episodul cu pricina, avea claia de par neatinsă, pe când cealaltă jumătate era retezată pur şi simplu, în batjocură. arătam ca o dihanie, a trebuit sa mă tund zero dupa aceea.
nu problema părului era baiul ci motivele. şi eu am amintiri mult mai dureroase decât cele descrise, dar acest pamflet s-a vrut, asa cum aţi sesizat, uşor zeflemist. ca o diversiune, aveam în clasa a 7-a un prof de matematică pe nume Leontescu. m-a scos la tablă şi mi-a dat o problemă grea pe care n-am ştiut s-o rezolv. mi-a dat nota 2, mi-a cerut carnetul de note, nu l-am avut la mine, el mi-a dat două "pălmi" peste meclă, apoi ca să nu intre la bucluc cu ai mei mi-a scris pe frunte nota 2 cu cerneală şi m-a trimis acasă. spune-le parinţilor cine e vinovat şi cine are dreptate! Mutulescu, Ionescu, Popescu, Leontescu, Vasilescu şi Petrescu mi-au fost profesori, Brănescu, Bărbulescu, un anume Ceauşescu (in liceu) care nu avea nici în clin nici în mânecă cu bardul, şi Rădulescu mi-au fost colegi.
încercările mele literare nu au nicicum pretenția îmbrăcării în fildeșul exclusivismului, Bianca, singura problemă în receptarea lor provenind, probabil, din graba citirii doar ca “exercițiu”, așa că te consider, la fel ca la început, fără de vină, în condițiile acutei lipse de timp din zilele noastre (la asta mă refeream când am scris despre “condiții vitrege”, nicicând de preferat, mai ales în lipsa voinței :), dacă nu vrei, desigur că nici măcar curioasă nu am cum să te fac, chiar dacă ți-aș vorbi despre depărtarea de lumea pietrei, fuga de turle, undeva unde irizările desenează un alfabet prismatic, amalgam de real și abstract, sinestezii telurice și cosmice, despre faptul că pastelul nu descrie, ci sugerează, prin distilări repetate, succesiune de planuri, alternări cerebrale și senzoriale, trecerea în starea de increat de dinaintea genezei, pregătirea “ovalelor”, curburi “renăscătoare” ale terestrului, mai târziu, prin prăbușirea concentrică a învelișurilor în magma dospirii, în inefabilul tremurat al epurelore succesive, totul înainte de clarificarea cristalizată a iernii, lucidității, înghețului, sub care pântecul ovoidal al lumii își va pândi, ferit, expandarea, depinde, Adrian, suntem foarte diferiți, înseamnă, pentru că mie îmi pare ușor, versurile vin de parcă mi le dictează cineva cu glasul rotund, ca pânzele strânse de pictori, când pleacă acasă, mulțumesc pentru urare, asemenea și ție adjectivele, Virgil, dau greutate și aglomerează programat, ele se înscriu în vârtej și simbolistică, aici își au locul, iar inversiunile, acele schimbări între adjective și substantive, dau nuanța gălbuie, cerată, arhaică, în care eu aș prinde oricând acest anotimp, ultima ta frază mă bucură mult, e alt semn că nu am scris în zadar n-am mai trecut prin site și, neștiind de comentarii, am amânat aproape impardonabil de mult răspunsurile, scuze și mulțumesc pentru înțelegere
pentru textul : Septembrie, începuturi deouch! pot sa jur ca am vazut A.A.A. in loc de yester. probabil e din cauza de multitasking. prea multe monitoare.
pentru textul : în rîpa aceea unde mor cîinii și oamenii fără acte deVa invitam la un experiment "unu' pe fata, doi pe dos" sau "cand in caruta, cand in teleguta". Doritorii si voitorii de dans magaresc, pot sa participe la sectiunea "variatiuni pe aceeasi tema". va asteptam cu drag si va multumim anticipat. care mai doreste, care mai pofteste! lumeee, lumeee!
pentru textul : Asinul, mândria și păpădia deMă văd nevoit să repet mot a mot ce am spus în altă parte: atunci când scriu proză (destul de rar), o fac într-un stil net diferit de poezie. Fără proză poetică, mistică, religioasă, abstractă, echivocă, introspectivă etc. Scriu proză tocmai pentru a mă îndepărta de poezie, şi atunci o fac având mereu o idee concretă (practică/"pământească"/pragmatică). Aproape întotdeauna, am un "twist", un final neaşteptat.
Şi mai zic: scriu proză atunci când mă bântuie câte o idee care nu are loc în poezie. Am mai comis şi alte schiţe, pe aceleaşi axe. Unele mai bune, altele mai catastrofale, asta e. În cazul ăsta, tind să fiu de acord cu aprooape tot ce ai spus tu, Roxana. E cert, proza nu este elemetnul meu şi mai am multe de însuşit. Dar aici:
pentru textul : Cartea cu imagini de"Dialogul e și el nerealist (ex: mi-au înghețat și ideile în mine) - nu e firesc. Mai sunt câteva altfel de locuri. Senzația de fals strică tot textul" nu sunt de acord. Fata e o tânără creativă, care-i problema? :) Ăsta e personajul ei, aşa vorbeşte ea. Nu ştiu dacă "nu ar trebui să fie aşa", la nivel de transpunere în text, ar trebui să bată "aşa este"-ul. Firescul nu-i mereu întâlnit în realitate, şi exact chestia asta îl face firesc :). În rest, cred că ai dreptate. Şi nu, nu mă descurajez eu aşa uşor, am cam trecut de faza aia. Cum ma bâzâie o idee, cum o prozez :). Şi am una. Hi, hi... Mulţumesc de opinii!
Multumesc de trecere, comentariu si penita. Chiar este experiment... Ialin
pentru textul : Epilog... dem-a dus cu gîndul la „gîndacul” lui kafka
pentru textul : sculptură în lemn viu deVirgil, cred că Almei îi erau adresate mulţumirile :). Eu doar i-am trimis pozele, ea a făcut restul.
pentru textul : Virtualia XIII - mulţumiri, mirări şi poezie la Iaşi deAha. Pentru mine tango înseamnă ceva cam ca în "Parfum de femeie" cu Al Pacino. La asta mă gândeam când spuneam că nu merge cu aristocrația. Sunt de acord cu ce spui despre masca aristocrației pedante. Există, însă, și o aristocrație bună. Ca să înțeleg aristocrația ta o să mă gândesc la Alexandru Paleologu dansând tango... și îl văd. Totuși, senzualitatea femeii în tango nu o văd nicicum împletindu-se în chip fericit cu aristocrația. Înțeleg imaginea pe care vrei să o dai, dar nu o văd în poezia de mai sus. Îmi place nuanța de tango pe care o iau elementele de acolo, în afară de cele două cuvinte-imagini amintite ("aristocrate" și "orologiu").
pentru textul : Tango deparcă propui războaie, profetule! necazul e că parcă te-ai uita împrejur când analizezi adaptarea, binele e că nu lași să stea închiși ochii lăuntrici... Ce să mai, scrii ca un om, profetule:) Iartă-mi veșnica problemă, a neputinței dezlipirii poetului de poezia lui.
pentru textul : vinovați deŞi încă o chestie, în prelungiri:
"Eu am constatat că Dvs, de exemplu, habar n-aveți că în limba engleză (pe care protestați pentru că o folosesc în acest poem, acuzăndu-mă de 'snobism' [...]"
Cu alte cuvinte, nu cunosc engleza, dar te acuz de snobism. În contextul acesta, nici nu trebuie să cunosc engleza pentru a te putea acuza de snobism. Titlul putea fi la fel de bine şi în dialectul triburilor Dahae..
Şi asta tot de logică este.
pentru textul : in the sunshine of your love deGata. Sper. :)
Ultima unitate este remarcabilă (cu reproşurile subiective pe care nu am starea necesară să le-nşir). Ai un stil pe gustul meu.
pentru textul : Oarecum definitiv deAndreea, te rog sa revii asupra textului si sa faci corecturile necesare gramaticale.
pentru textul : Le diable avec l’aile de carton deMulțam de trecere și interes. "Musiu" Dinu poți să faci un eseu de 5000 de cuvinte cu tema "De ce ar trebui să fie retrogradat la novice X", îl trimiți la împărăție și o să fii mai liniștit. Mă simt foarte confortabil în secolul "trecut", n-am nici cea mai vagă intenție să vin în ăsta... încălzirea globală, stii si tu cum e.
Adi, no offence, ca fost „rimar” ești subiectiv. Lasă omul să zică ce are de zis, nu-i bai.
Pentru restul care s-au referit strict la text, voi reveni pe el cu prima ocazie luând în calcul sugestiile. Trebuie doar să găsesc ceva timp și pentru asta.
pentru textul : Boală deinteresantă cujetarea asta de mai sus. mai ales prin ceea ce încearcă să spună dar nu face decît să sugereze.
pentru textul : Naţiune şi populaţie deIoana, Virgil multumesc pentru pareri desi poate ca tonalitatea prea colocviala a unor fragmente m-a mirat. P.S. Virgil... zeul este cel care se retrage pe insula fericitilor, un soi de deus otiotus si drept urmare e vorba de fatalitate... el nu va raspunde niciodata rugilor.
pentru textul : Crepuscul dee bun, plus că e suficient de straniu cât să te țină până la final. dar e ceva: omorul pare forțat fiindcă personajul nu anunță nicăieri o disperare de genul acela. poate trebuie să-l faci ceva mai alienat :) dar, după cum spuneam, e bine construit, are tensiune gradată și e o întreagă viață acolo, așa cum e ea, în încercările noastre de supraviețuire și eliminare a obsesiilor.
pentru textul : cerul interzis deok. I rest my case. nu mi-am imaginat că am atins o coardă atît de fanatică la unii. cu siguranță absolut orice pe internet, precum și internetul însuși, este (sînt) o simplă unealtă, un instrument. cînd cineva ajunge pătimaș pînă la fanatism de dragul unei linguri, a unei sape sau a unui creion, atunci cu siguranță că problematica se mută în zona psihologică iar acolo cu siguranță nu mă pricep. mărturisesc, am citit zîmbind condescendent fraza lui Vlad, „un avertisment: la începutul acestui an, Asociaţia Americană de Psihiatrie (a.p.a) a nominalizat noi forme de dependenţă pentru a fi introduse în ediţia a cincea a DSM (diagnostic and statistical manual of mental disorders), printre care şi dependenţa de internet, şi, în particular, cea de facebook.” dar acum, alma, ai reușit să mă faci să consider că este foarte posibil ca lucrurile să stea chiar mai serios decît eram eu dispus să cred. în orice caz dacă tu mă consideri retrograd pentru că nu folosesc un serviciu online despre care statistici obiective spun că îți transmite peste 90% gunoi inutil. sau pentru că nu mă folosesc de un alt serviciu care nu face decît să promoveze (în cel mai bun caz) banalul adolescentin. sau pentru că nu am (deși am un cont pentru testing) pe g+, un serviciu care nu face decît să repete ceea ce fac alte sute de apps-uri de peste 10 ani probabil. deci dacă tu mă consideri retrograd pentru asta atunci o iau ca pe un compliment. îmi pare rău însă pentru tine. cîndva credeam că ai preocupări și gusturi mai rafinate. probabil (sigur) că m-am înșelat.
pentru textul : rețeaua de inutil detata cosorul timpului i-a decupat vioara din piept și-a îngropat-o adânc în humă de atunci dorul hemoragic lovește strunele deconectate și tăcerea toarnă munți de sare peste inima dezvelită dintr-o dată mai verde iarba de-acasă foșnește doină și îmi cuprinde glezna în pumni de atunci
pentru textul : ce am scris "atunci" dedinspre miracol spre destin e zgură
dar tu respiri metalic ca o roabă
sunt beat de nori e tot o mediere
a unui fulger din retina sură
când merg pe flori de om prin mănăstire
îți sunt și zeu, palton ori vreme slabă
într-o realitate sedentară
mă uit la zile pure-n blasfemie
păcatele izbesc în înflorire
prin vene seara vine cenușie
în parcul vieții noastre nucleară
imi placea inceputul ...
"dinspre miracol spre destin e zgură
dar tu respiri metalic ca o roabă"
apoi se schimba centrul de atentie pe un el hiperbolizat cu berea-n mana. eu credeam ca of si asa despre sarmana ea.
pentru textul : pseudopatriarhale II decred ca mai poti lucra asupra primei strofe. ai prea multe cuvinte de legatura si niste expresii care ingreuneaza ideea, pe alocuri.
eu o vad asa:
"Domnul Ghecev aşteaptă ce e mai rău de la viaţă,
Cum ar fi adevărurile despre care nu se vorbeşte.
Mereu apare o circumstanţă care (inventeaza) ofera
O altă scuză, nişte (bariere) impulsuri ce mută cursorul.
Domnul Ghecev ştie că moartea niciodată
Nu (se apropie nervos) latră, te izbeşte cu totul
Atunci frica îngheaţă
înainte să scoată un scîncet, (ca să rupă din tine respiraţia,
Ce tinde să-şi întregească cercul,
Să soarbă lumina.) înainte
Să înghită lumină.
dar mi-au placut mult celelalte strofe. mai ales drama din fructiera si rugaciunile - versuri incrustate in aer.
pentru textul : Domnul Ghecev nu doarme dePagini