crochiuri in linii simple parca detasate de autor lasind dire lungi de lumina prin intunericul amintirilor. in ciuda stilului usor telegrafic pastreaza oarecum modul de expunere dorit. poem in proza. de altfel, ceea ce este inca o data bine creionat, este chiar autoportretul autorului atit de asemanator unui copil ascuns in coaja unui om mare... "gamela" are o valoare ridicata comparativ cu prima secventa. sfirsitul remarcabil : "de fiecare dată când mă prinde viscolul scot gamela din suflet și-aștept o schijă să împrăștie viața pe haine". de citit acest text.
Poezia mare... Aha, vorbesti de Omu Ăla! Cât despre text, presupun că poeții cu pricina nu publicau pe hermeneia:) clar că autorul a trăit altfel decât mine ziua în care a scris textul. Toate cele bune foarte!
drept ai tintit hialin, caci de fiece data cand ne gandim la ideea de timp, firesc parca, o si asociem cu Eminescu, ceea ce, te asigur nu a fost in nici un fel intentia mea. daca tu crezi ca poemul are final teologic, ei bine, nu te inseli. ultimul vers ne face sa il vedem pe Iisus pasind pe apa, negand astfel firescul la modul "aproape apocaliptic" precum ai spus. imi pare rau sa iti spun, dar consider comentariul tau superficial. iti multumesc pentru sfatul din final. aici stiu ca ai dreptate si voi incerca sa ti-l urmez.
andule, daca textul acesta merita o penita de aur pe hermeneia inseamna cu siguranta ca eu nu am nici un habar de literatura. ceea ce e foarte probabil. asta ca veni vorba de comentarii care "tin valoarea culturala a site-ului". Iata ca eu ti-am raspuns la obiect. poti sa imi spui si tu mie acum la ce comentarii (de-ale mele) te referi?
Despre poem: sunt câteva imagini reușite în partea a doua a poemului. E un poem care transmite mult.
Nu aș mai fi scris ultmul vers. Și argumentez: în ultimii ani se practică destul de mult acest ultim vers, scris după un rând liber care se vrea, fie un fel de cireașă de pe tort, fie o cheie aruncată la plecare, fie ceva care te face să recitești poemul ca să înțelegi. Uneori au efect, însă de cele mai multe ori, acest ultim vers pare o vorbă spusă la plecare, după ce ai mai făcut câțiva pași: te-ai întors puțin și ai mai spus ceva, abia inteligibil, peste umăr și pleci mai departe lăsând interlocutorul cu o mie de întrebări. Uneori versul final pare un artificiu estetic care ar vrea să arunce un fel de mister peste tot poemul.
Poate în cazul poemului tău nu e niciuna din cele de mai sus, dar cred că era bine dacă poemul se oprea înainte de ultimul vers. Și spun, ca de fiecare dată, e doar o părere :).
Nu va place realitatea observata si descrisa la detaliu. Toate sunt intr-un fel pe lumea asta, ca sa va citez, detaliile fac diferenta si stabilesc exact pe ce lume traim. In orice caz nu una roz, stralucitoare, noua, certa, curata, proaspata, etc
am perceput in strofa I acea dare inapoi, ca o intoarcere la inocenta, ca o tentatie a inocentei careia ii cad prada oamenii cand li se descopera forma, nevoia. strofa II creioneaza un spatiu al interdictiei, al suprafetelor, al imaginii adevarul celei de a 3 a strofe il impart. frumos spus ultima, cand uneori depasim hotarul, in ac sete de atingere, arata o lume unde lumina, fie si venind din iad, lumineaza intunericul...
mulțumesc pentru părere, Lucian. ai dreptate, așa este, am acest defect, explic și nu e bine. nu? eu am înțeles ce mi-ai spus. este important pentru mine punctul tău de vedere. te mai aștept și la alte poeme. Madim
Adriana, am înţeles argumentul tău vizavi de "trebuie" - (cum trebuie să fie poezia), însă cred că ai deplasat niţel sensul întrebării. Nu cred (repet - cred) că întrebarea "cum ar trebui să fie poezia" se referă la intenţia de-a fi a poeziei. Mai concret, nu cred că ar trebui se referă la dorinţa (autorului) ca poezia să existe, să ia naştere la dorinta lui de-a o scrie oricând, oricum. Cred că "ar trebui" se referă la felul în care arată, se scrie, este poezia... după ce aceasta ia naştere (cu voia ei, evident, că ne situăm în contextul poeziei veritabile). Cred că esenţa întrebării nu se referă la geneza poeziei, ci la valenţele ei de după geneză. Nu ştiu daca m-am exprimat foarte bine...
Iaca, am reapărut după o îndelungă absență bine întemeiată, am venit pe Hermeneia să citesc poezie pentru că în librării e la fel de pustiu târziul. Și binențeles am început cu Dorin, dar pentru că a trebuit să dau o pagină înapoi până la el, de mulții care au venit și bine au făcut, și de multele care s-au scris... vorba lui Virgil: ia să facem să le fie frică unora să dea click pe butonul final. Hm? Revenind la Dorin, scriu repede că văd că și Dana Ștefan are noutăți și vreau să ajung cât mai repede și acolo (sper să nu se supere alma că nu citesc în ordinea clasamentului ei): în primul rând îmi place cum a făcut trecerea de la "apa neîncepută" a altor creații ale sale, la "trupul neînceput" de aici prin ingenioasa exprimare din debut. Citești pe nerăsuflate, dar trebuie să fii foarte atent, ca întotdeauna la Dorin, pentru ca la "dragostea mea e ca o pricină și trupul meu fără aer" îți aduci aminte că trebuie să inspiri. Numai pentru pasajul acesta merită să te mai îndrăgostești o dată. Ecoul "Cântării Cântărilor", devenit deja stil la Dorin Cozan, este potențat de tonul profetic, specific poeziilor lui, ce se face auzit în partea a doua. "Inelarul strâns cu piatră...", "pasărea de miere" sunt alte frumoase meandre. Finalul vine brusc, îmbogățind semnificația titlului, vine neanunțat și surprinzător printr-o oarecum cotitură de sens, care apropie textul de cititor prin intimitatea prezenței de aici a Seherezadei, care devine întruchipare a eternului feminin, (cea care înlănțuie, dar are și cheile), însă aici, asta zic, prin prezența acestui personaj în final, textul scapă de o prezență feminină ultra transcendentalizată, ca cea din Cântarea Cântărilor, ci o contextualizează, și dă un sens mult mai intim întregului text. Iar faptul că finalul acesta e interogativ, după ce întregul text e foarte departe de așa ceva, crează efecte poetice subtile dar extrem de bine "calculate" (nu neapărat și conștientizate, un scriitor scrie din reflex, nu din calcul).
Christian, ai observat foarte bine meticuloasa descriere arhitecturală medievală, credeam că am și reușit s-o fac să se vadă înălțându-se, înseamnă că mai am de zidit... Am incercat să reînvii pentru o clipă ruinurile, am călătorit puțin cu un aparat de filmat într-un alt timp. Mă bucur că ți-am declanșat alaiul acesta mitologic. M-a atras intotdeauna turnul, da.
Alma, multumesc! Nu citisem, suna intr-adevar... am trecut-o pe lista "must read" :-)) Zici tu s-o las? :-) Bine, ma mobilizez, ma straduiesc, ma apuc de etc etc etc :-) dar de maine! glumesc, multumesc pt incredere. Vladimir, vezi, daca ma iau dupa cititori ca tine, raman numai cu astfel de poeme: pentru ca, daca ai reusit sa descifrezi atat de bine, deja mi se pare ca am spus tot ceea ce se putea spune... Ca subliniere: da, nepoveste trebuie inteles asa, si nu altfel, este de fapt povestea care ar fi trebuit sa fie, care poate s-a nascut si habar nu avem, sau care poate nici macar nu s-a nascut... am facut o asociere cu neverland. Stiu cum ar suna si asa, dar vocile acelea trebuie sa fie aici, nu stiu daca sunt carje, mai curand chei... fara lipsa de precizare din final ar fi un poem, dar ar fi altul, nu acela al unei nepovesti. Si cate povesti posibile in fiecare nepoveste... are dreptate si Alma... Va mai astept, asta este sigur. Si totusi: cine pe cine alege? :-)
ce să zic. se mai împlântă. eu nu scriu de la birou şi nici nu ştiu ce e ăla. tata e plecat prin univers, când era el nu se vorbea despre google şi n-ar şti să gasească Vasluiu'. aşa că trimit unul din păduchii mei, dacă pot să-l conving.
ia vezi că pe circumferinţa lui solomon ben david nu era harem, că el nu e musulman. fii măcar corect, măcar aici.
Gorune, textul asta al tau este execrabil. Daca l-ar fi scris un tanar aspirant (de exemplu nicholas, eternul novice mc chicken) as fi fost desigur mai conciliant. Insa in cazul dumitale onorabile nu pot fi asa, si ma gandesc ca avand la dispozitie un timp destul de limitat pentru a ne exprima ar trebui sa facem altceva decat sa postam asemenea texte. Va trimit cu drag inapoi la biblioteca onorabile, la biblioteca aceea unde se afla carti care au insemnate pe coperta si pe cotor cuvantul poezie. "Iar pulsul MILAUD mai rar inzapezind in zarurile mute" P.S. Agonizand a doua oara-n mine cazut in infinit de blanda transa m-am pomenit fara de voie la andropauza P.P.S. Sterge textul maestre e penibil crede-ma ca ti-o spun din inima
Am retinut cateva imagini interesante din acest poem, mulajul acela care "nu se mai potriveste" inimii, apoi farul oarecum bicefal care striga catre un inceput pierdut in negura timpurilor. Am si cateva observatii: "mi-am scobit in stanca un loc" e prea lucrativ, e greu sa-ti "scobesti" un loc in stanca, cred ca "mi-am gasit in stanca un loc" ar fi mai potrivit, apoi finalul primei parti cu impletitul fiarelor e cam de "story-teller" si nu se potriveste cu tonul poemului, parca imi aminteste de ghilgames un pic dar nu cred ca ar fi trebuit "si a murit enghidu, prietenul care ucise cu mine lei". Apoi scrierea aceasta araba, e drept, da un estetic aparte scrierii, e vizuala. Nu cred ca pe aici e cineva care cunoaste aceasta limba, in afara ta Katya, se pare. Ai avut prieteni arabi prin facultate? Dadeau kent dadeau valuta? :-) Bobadil.
O construcție lexicală, exploatând un ludic al paradoxului, susținută admirabil de de cele patru versuri din final(cu un plus pentru ultimul vers) sau, poate, pregătind spațiul liric pentru acestea. Consider că ar trebui "rezolvate" acele patru versuri, în monorimă, care strică versificația. Cu amiciție,
trebuie sa recunosc , mai mult oficial, ca promovarea ta a fost meritata din plin. mie nu mi-ar fi rusine sa ma duc cu acest poem
la orice lectura ori cenaclu. elementele de forta stau median si in final. m-a atras, m-a convins, a trecut prin mine. de aceea
las un semn de apreciere. al meu.
După pererea mea sunt scenarii bune. L-am şi văzut pe maestrul Arşinel jucând rolul lui Fane, mimând naivitatea ignorantului în dialogul aparent superficial cu experimentatul Costi. Fiecare dintre cele trei scenarii pot constitui momente umoristice separate. Ceea au comun e încercarea de a explica dragostea prin manifestările ei ,,delirante”. Se observă un crescendo în intensitatea dialogului, în profunzimea abordării temei, dar şi ,,iluminarea” lui Fane astfel încât în ultima scenă îşi pune întrebări punând interlocutorul în încurcătură. Totuşi, Fane nu îmi pare chiar atât de naiv :) Apreciez naturaleţea dialogului ceea ce dovedeşte o excepţională cunoaştere a psihologiei comunicării umane.
Chiar şi personajul secundar, şeful, e bine venit ( chiar dacă întrerupe lectura în celelalte scene).
Aici îmi place că în final dialogul rămâne deschis interpretărilor şi răspunsurilor.
Deci, urmează scena a patra, nu? Trebuie!
daca raspunsurile mele la comentarii sunt cam obraznice uneori, sa mi se spuna ce pot pati - excludere, suspendare... etc. nu e loc de umblat cu manusi, pt ca cel ce incalca unele reguli e posibil nici sa nu le cunoasca, si poate pierde mult. (o sa spuneti ca exista un regulament, dar poti face multe, fara sa-l incalci, in baza a ceea ce nu e sris in el).
Nu ştiu, a fost doar un gând spontan. A trebui să-l scot din mine, am făcut-o în 2 minute. De obicei, nu cred în spontaneitatea brută. Probabil că e un text mai slab sau slab de-a dreptul. În fine. Doar un text. Poate să se ducă pe pustie.
scuza-ma dar aberezi nicodem. eu te-am intrebat civilizat unde este poezia pentru ca textul tau nu are absolut nimic poetic. tu m-ai luat cu abureli religioase de doi bani si te-ai lansat si in judecati de natura spiritual-religioasa la adresa mea care, iarta-ma, dar demonstreaza o lipsa primara de bun simt. eu te-am intrebat unde e poezia pentru ca nu e. tu ai incepit sa povestesti cu taina intruparii si alte chestii din astea. te asigur ca nu ma impresioneza. mai degraba te intreb ce are capra cu iapa. pentru ca daca tu amesteci teologia cu poezia si religia cu estetica la modul asta airistic (precum in comentariul tau) nu obtii decit un magiun de prost gust in urma caruia cei care il gusta se leapada si de religie si de arta. asta a nu se intelege ca nu poate exista arta cu subiect religios. dar asa cum am spus de multe ori religia este ca sexul. adica este foarte, foarte greu sa faci arta cu ea (sau cu ele) fara sa devii kitschios sau penibil. pentru ca sint subiecte foarte, foarte incarcate, foarte vii. si daca nu stii sa le abordezi cazi in platitudini cu e ceea ce ai scris tu mai sus sau in zicaturi de mahala lingvistica. iti repet, nu ma impresionezi cu prezumtiile tale de trei lei dar iti spun ce a spus cineva destept: "sa te fereasca Dumnezeu sa ii plictisesti pe oameni cu crestinismul". iar expresia ta "Pruncul e poezia" e una din chestiile cele mai plictisitoare care se pot spune. iti dau un sfat amical, daca nu ai ce spune mai bine taci. tot Scriptura de care te dai asa rotund spune ca pina si prostul cind tace pare a fi destept.
dacă poetul nu are viaţă personală, editorul are. parcă sînteţi copii. trebuie să citim -jonglînd între îngăduinţă şi avertismente- tot felul de ieşiri cu tentă după bloc. deşi nu am votat pînă acum pentru sancţiuni drastice, de data asta chiar susţin punctul de vedere al lui Virgil, suspendare o lună şi Margas şi Paul. poate vă întîlniţi la un pahar de vin, la un catren pe şerveţele şi cine ştie, poate chiar vă amorezaţi.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
din suflet mulțam, Cris!
pentru textul : îngeri sub cărămizi decrochiuri in linii simple parca detasate de autor lasind dire lungi de lumina prin intunericul amintirilor. in ciuda stilului usor telegrafic pastreaza oarecum modul de expunere dorit. poem in proza. de altfel, ceea ce este inca o data bine creionat, este chiar autoportretul autorului atit de asemanator unui copil ascuns in coaja unui om mare... "gamela" are o valoare ridicata comparativ cu prima secventa. sfirsitul remarcabil : "de fiecare dată când mă prinde viscolul scot gamela din suflet și-aștept o schijă să împrăștie viața pe haine". de citit acest text.
pentru textul : last man standing I dePoezia mare... Aha, vorbesti de Omu Ăla! Cât despre text, presupun că poeții cu pricina nu publicau pe hermeneia:) clar că autorul a trăit altfel decât mine ziua în care a scris textul. Toate cele bune foarte!
pentru textul : ziua în care poezia nu a salvat lumea deIată omul!
pentru textul : respir deProfetule, alma, îl mai citim o dată, împreună. Mulțumesc. Să vedem pentru cine este. Eu, egoistul, l-am scris pentru mine.
pentru textul : Și dacă dedrept ai tintit hialin, caci de fiece data cand ne gandim la ideea de timp, firesc parca, o si asociem cu Eminescu, ceea ce, te asigur nu a fost in nici un fel intentia mea. daca tu crezi ca poemul are final teologic, ei bine, nu te inseli. ultimul vers ne face sa il vedem pe Iisus pasind pe apa, negand astfel firescul la modul "aproape apocaliptic" precum ai spus. imi pare rau sa iti spun, dar consider comentariul tau superficial. iti multumesc pentru sfatul din final. aici stiu ca ai dreptate si voi incerca sa ti-l urmez.
pentru textul : Poem fecund deandule, daca textul acesta merita o penita de aur pe hermeneia inseamna cu siguranta ca eu nu am nici un habar de literatura. ceea ce e foarte probabil. asta ca veni vorba de comentarii care "tin valoarea culturala a site-ului". Iata ca eu ti-am raspuns la obiect. poti sa imi spui si tu mie acum la ce comentarii (de-ale mele) te referi?
pentru textul : Îngroparea îmi pare a fi un act sexual deil vad fara acel "dar".
da, un minipoem tare ca un shot. mi-a placut.
pentru textul : ... deE un text ok, cu aritmiile de rigoare (uşor de corectat), ori poate asumate, cu doza de nostalgie potrivită, cu un iz de romantism târziu etc.
"şi inima bate ca un pas de-ofiţer" - e un vers frumos, ilustrativ, zise muza.
:)
Hai salut!
pentru textul : Hemoragii deRaul-Ionuţ Coldea, fiindcă între timp ai fost încadrată la categoria „membru corespondent”, categorie în cadrul căreia nu există permisiunea comentariilor sub texte, cred că îți vor folosi informațiile următoare:
http://hermeneia.com/content/faq/de_ce_nu_pot_scrie_comentarii_daca_sunt...
http://hermeneia.com/content/faq/ce_trebuie_sa_fac_ca_sa_nu_mai_fiu_memb...
Despre poem: sunt câteva imagini reușite în partea a doua a poemului. E un poem care transmite mult.
pentru textul : femeie în costum de iepure deNu aș mai fi scris ultmul vers. Și argumentez: în ultimii ani se practică destul de mult acest ultim vers, scris după un rând liber care se vrea, fie un fel de cireașă de pe tort, fie o cheie aruncată la plecare, fie ceva care te face să recitești poemul ca să înțelegi. Uneori au efect, însă de cele mai multe ori, acest ultim vers pare o vorbă spusă la plecare, după ce ai mai făcut câțiva pași: te-ai întors puțin și ai mai spus ceva, abia inteligibil, peste umăr și pleci mai departe lăsând interlocutorul cu o mie de întrebări. Uneori versul final pare un artificiu estetic care ar vrea să arunce un fel de mister peste tot poemul.
Poate în cazul poemului tău nu e niciuna din cele de mai sus, dar cred că era bine dacă poemul se oprea înainte de ultimul vers. Și spun, ca de fiecare dată, e doar o părere :).
Nu va place realitatea observata si descrisa la detaliu. Toate sunt intr-un fel pe lumea asta, ca sa va citez, detaliile fac diferenta si stabilesc exact pe ce lume traim. In orice caz nu una roz, stralucitoare, noua, certa, curata, proaspata, etc
pentru textul : Cartier rezidential deam perceput in strofa I acea dare inapoi, ca o intoarcere la inocenta, ca o tentatie a inocentei careia ii cad prada oamenii cand li se descopera forma, nevoia. strofa II creioneaza un spatiu al interdictiei, al suprafetelor, al imaginii adevarul celei de a 3 a strofe il impart. frumos spus ultima, cand uneori depasim hotarul, in ac sete de atingere, arata o lume unde lumina, fie si venind din iad, lumineaza intunericul...
pentru textul : locus demulțumesc pentru părere, Lucian. ai dreptate, așa este, am acest defect, explic și nu e bine. nu? eu am înțeles ce mi-ai spus. este important pentru mine punctul tău de vedere. te mai aștept și la alte poeme. Madim
pentru textul : Poem cu umbre deAdriana, am înţeles argumentul tău vizavi de "trebuie" - (cum trebuie să fie poezia), însă cred că ai deplasat niţel sensul întrebării. Nu cred (repet - cred) că întrebarea "cum ar trebui să fie poezia" se referă la intenţia de-a fi a poeziei. Mai concret, nu cred că ar trebui se referă la dorinţa (autorului) ca poezia să existe, să ia naştere la dorinta lui de-a o scrie oricând, oricum. Cred că "ar trebui" se referă la felul în care arată, se scrie, este poezia... după ce aceasta ia naştere (cu voia ei, evident, că ne situăm în contextul poeziei veritabile). Cred că esenţa întrebării nu se referă la geneza poeziei, ci la valenţele ei de după geneză. Nu ştiu daca m-am exprimat foarte bine...
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deIaca, am reapărut după o îndelungă absență bine întemeiată, am venit pe Hermeneia să citesc poezie pentru că în librării e la fel de pustiu târziul. Și binențeles am început cu Dorin, dar pentru că a trebuit să dau o pagină înapoi până la el, de mulții care au venit și bine au făcut, și de multele care s-au scris... vorba lui Virgil: ia să facem să le fie frică unora să dea click pe butonul final. Hm? Revenind la Dorin, scriu repede că văd că și Dana Ștefan are noutăți și vreau să ajung cât mai repede și acolo (sper să nu se supere alma că nu citesc în ordinea clasamentului ei): în primul rând îmi place cum a făcut trecerea de la "apa neîncepută" a altor creații ale sale, la "trupul neînceput" de aici prin ingenioasa exprimare din debut. Citești pe nerăsuflate, dar trebuie să fii foarte atent, ca întotdeauna la Dorin, pentru ca la "dragostea mea e ca o pricină și trupul meu fără aer" îți aduci aminte că trebuie să inspiri. Numai pentru pasajul acesta merită să te mai îndrăgostești o dată. Ecoul "Cântării Cântărilor", devenit deja stil la Dorin Cozan, este potențat de tonul profetic, specific poeziilor lui, ce se face auzit în partea a doua. "Inelarul strâns cu piatră...", "pasărea de miere" sunt alte frumoase meandre. Finalul vine brusc, îmbogățind semnificația titlului, vine neanunțat și surprinzător printr-o oarecum cotitură de sens, care apropie textul de cititor prin intimitatea prezenței de aici a Seherezadei, care devine întruchipare a eternului feminin, (cea care înlănțuie, dar are și cheile), însă aici, asta zic, prin prezența acestui personaj în final, textul scapă de o prezență feminină ultra transcendentalizată, ca cea din Cântarea Cântărilor, ci o contextualizează, și dă un sens mult mai intim întregului text. Iar faptul că finalul acesta e interogativ, după ce întregul text e foarte departe de așa ceva, crează efecte poetice subtile dar extrem de bine "calculate" (nu neapărat și conștientizate, un scriitor scrie din reflex, nu din calcul).
pentru textul : cheile deChristian, ai observat foarte bine meticuloasa descriere arhitecturală medievală, credeam că am și reușit s-o fac să se vadă înălțându-se, înseamnă că mai am de zidit... Am incercat să reînvii pentru o clipă ruinurile, am călătorit puțin cu un aparat de filmat într-un alt timp. Mă bucur că ți-am declanșat alaiul acesta mitologic. M-a atras intotdeauna turnul, da.
pentru textul : Printre ruine deAlma, multumesc! Nu citisem, suna intr-adevar... am trecut-o pe lista "must read" :-)) Zici tu s-o las? :-) Bine, ma mobilizez, ma straduiesc, ma apuc de etc etc etc :-) dar de maine! glumesc, multumesc pt incredere. Vladimir, vezi, daca ma iau dupa cititori ca tine, raman numai cu astfel de poeme: pentru ca, daca ai reusit sa descifrezi atat de bine, deja mi se pare ca am spus tot ceea ce se putea spune... Ca subliniere: da, nepoveste trebuie inteles asa, si nu altfel, este de fapt povestea care ar fi trebuit sa fie, care poate s-a nascut si habar nu avem, sau care poate nici macar nu s-a nascut... am facut o asociere cu neverland. Stiu cum ar suna si asa, dar vocile acelea trebuie sa fie aici, nu stiu daca sunt carje, mai curand chei... fara lipsa de precizare din final ar fi un poem, dar ar fi altul, nu acela al unei nepovesti. Si cate povesti posibile in fiecare nepoveste... are dreptate si Alma... Va mai astept, asta este sigur. Si totusi: cine pe cine alege? :-)
pentru textul : Nepoveste dece să zic. se mai împlântă. eu nu scriu de la birou şi nici nu ştiu ce e ăla. tata e plecat prin univers, când era el nu se vorbea despre google şi n-ar şti să gasească Vasluiu'. aşa că trimit unul din păduchii mei, dacă pot să-l conving.
ia vezi că pe circumferinţa lui solomon ben david nu era harem, că el nu e musulman. fii măcar corect, măcar aici.
pentru textul : Abraam, regele, a spus: deGorune, textul asta al tau este execrabil. Daca l-ar fi scris un tanar aspirant (de exemplu nicholas, eternul novice mc chicken) as fi fost desigur mai conciliant. Insa in cazul dumitale onorabile nu pot fi asa, si ma gandesc ca avand la dispozitie un timp destul de limitat pentru a ne exprima ar trebui sa facem altceva decat sa postam asemenea texte. Va trimit cu drag inapoi la biblioteca onorabile, la biblioteca aceea unde se afla carti care au insemnate pe coperta si pe cotor cuvantul poezie. "Iar pulsul MILAUD mai rar inzapezind in zarurile mute" P.S. Agonizand a doua oara-n mine cazut in infinit de blanda transa m-am pomenit fara de voie la andropauza P.P.S. Sterge textul maestre e penibil crede-ma ca ti-o spun din inima
pentru textul : Mă-ndepărtez deAm retinut cateva imagini interesante din acest poem, mulajul acela care "nu se mai potriveste" inimii, apoi farul oarecum bicefal care striga catre un inceput pierdut in negura timpurilor. Am si cateva observatii: "mi-am scobit in stanca un loc" e prea lucrativ, e greu sa-ti "scobesti" un loc in stanca, cred ca "mi-am gasit in stanca un loc" ar fi mai potrivit, apoi finalul primei parti cu impletitul fiarelor e cam de "story-teller" si nu se potriveste cu tonul poemului, parca imi aminteste de ghilgames un pic dar nu cred ca ar fi trebuit "si a murit enghidu, prietenul care ucise cu mine lei". Apoi scrierea aceasta araba, e drept, da un estetic aparte scrierii, e vizuala. Nu cred ca pe aici e cineva care cunoaste aceasta limba, in afara ta Katya, se pare. Ai avut prieteni arabi prin facultate? Dadeau kent dadeau valuta? :-) Bobadil.
pentru textul : المرأه في الحب delaurentiu, nu fi copil, inainte de a fi leu sau cămilă...
pentru textul : coloana ultimului templu deO construcție lexicală, exploatând un ludic al paradoxului, susținută admirabil de de cele patru versuri din final(cu un plus pentru ultimul vers) sau, poate, pregătind spațiul liric pentru acestea. Consider că ar trebui "rezolvate" acele patru versuri, în monorimă, care strică versificația. Cu amiciție,
pentru textul : Noapte-zi de cer cu lună detrebuie sa recunosc , mai mult oficial, ca promovarea ta a fost meritata din plin. mie nu mi-ar fi rusine sa ma duc cu acest poem
pentru textul : eşti cea mai aproape depărtare dela orice lectura ori cenaclu. elementele de forta stau median si in final. m-a atras, m-a convins, a trecut prin mine. de aceea
las un semn de apreciere. al meu.
După pererea mea sunt scenarii bune. L-am şi văzut pe maestrul Arşinel jucând rolul lui Fane, mimând naivitatea ignorantului în dialogul aparent superficial cu experimentatul Costi. Fiecare dintre cele trei scenarii pot constitui momente umoristice separate. Ceea au comun e încercarea de a explica dragostea prin manifestările ei ,,delirante”. Se observă un crescendo în intensitatea dialogului, în profunzimea abordării temei, dar şi ,,iluminarea” lui Fane astfel încât în ultima scenă îşi pune întrebări punând interlocutorul în încurcătură. Totuşi, Fane nu îmi pare chiar atât de naiv :) Apreciez naturaleţea dialogului ceea ce dovedeşte o excepţională cunoaştere a psihologiei comunicării umane.
pentru textul : din dialogurile misogine ale lui Fane și Costi - partea a treia deChiar şi personajul secundar, şeful, e bine venit ( chiar dacă întrerupe lectura în celelalte scene).
Aici îmi place că în final dialogul rămâne deschis interpretărilor şi răspunsurilor.
Deci, urmează scena a patra, nu? Trebuie!
daca raspunsurile mele la comentarii sunt cam obraznice uneori, sa mi se spuna ce pot pati - excludere, suspendare... etc. nu e loc de umblat cu manusi, pt ca cel ce incalca unele reguli e posibil nici sa nu le cunoasca, si poate pierde mult. (o sa spuneti ca exista un regulament, dar poti face multe, fara sa-l incalci, in baza a ceea ce nu e sris in el).
pentru textul : Moderator pe hermeneia deNu ştiu, a fost doar un gând spontan. A trebui să-l scot din mine, am făcut-o în 2 minute. De obicei, nu cred în spontaneitatea brută. Probabil că e un text mai slab sau slab de-a dreptul. În fine. Doar un text. Poate să se ducă pe pustie.
pentru textul : Retroactiv deeu zic sa fiti obiectivi in ce priveste analiza textelor propuse. e pacat sa va dati singuri cu ciocanul peste degete.
pentru textul : REM descuza-ma dar aberezi nicodem. eu te-am intrebat civilizat unde este poezia pentru ca textul tau nu are absolut nimic poetic. tu m-ai luat cu abureli religioase de doi bani si te-ai lansat si in judecati de natura spiritual-religioasa la adresa mea care, iarta-ma, dar demonstreaza o lipsa primara de bun simt. eu te-am intrebat unde e poezia pentru ca nu e. tu ai incepit sa povestesti cu taina intruparii si alte chestii din astea. te asigur ca nu ma impresioneza. mai degraba te intreb ce are capra cu iapa. pentru ca daca tu amesteci teologia cu poezia si religia cu estetica la modul asta airistic (precum in comentariul tau) nu obtii decit un magiun de prost gust in urma caruia cei care il gusta se leapada si de religie si de arta. asta a nu se intelege ca nu poate exista arta cu subiect religios. dar asa cum am spus de multe ori religia este ca sexul. adica este foarte, foarte greu sa faci arta cu ea (sau cu ele) fara sa devii kitschios sau penibil. pentru ca sint subiecte foarte, foarte incarcate, foarte vii. si daca nu stii sa le abordezi cazi in platitudini cu e ceea ce ai scris tu mai sus sau in zicaturi de mahala lingvistica. iti repet, nu ma impresionezi cu prezumtiile tale de trei lei dar iti spun ce a spus cineva destept: "sa te fereasca Dumnezeu sa ii plictisesti pe oameni cu crestinismul". iar expresia ta "Pruncul e poezia" e una din chestiile cele mai plictisitoare care se pot spune. iti dau un sfat amical, daca nu ai ce spune mai bine taci. tot Scriptura de care te dai asa rotund spune ca pina si prostul cind tace pare a fi destept.
pentru textul : Pe drum cu Iosif și Maria depai, n-am zis
pentru textul : cină festivă den-am zis asta
dacă poetul nu are viaţă personală, editorul are. parcă sînteţi copii. trebuie să citim -jonglînd între îngăduinţă şi avertismente- tot felul de ieşiri cu tentă după bloc. deşi nu am votat pînă acum pentru sancţiuni drastice, de data asta chiar susţin punctul de vedere al lui Virgil, suspendare o lună şi Margas şi Paul. poate vă întîlniţi la un pahar de vin, la un catren pe şerveţele şi cine ştie, poate chiar vă amorezaţi.
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? dePagini