Domnule Manolescu, Mi-a facut o deosebita placere dialogul cu dumneavostra. Tineam sa v-o spun inca o data aici. Dorindu-va sanatate si toate cele bune, tm

mie poemul imi pare matemeatic. fix. totul se petrece intre puncte ipotetice ce isi asteapta formulelele. simt ca poarta in sine un fel de orgoliu.

2) sensul misterului Primul autor pe care ni-l aduce Magnin este Gabriel Marcel care, în „Pozitii și abordări concrete ale miserului ontologic”, reproșează filosofilor că au abandonat misterul fie teologilor, fie vulgarizatorilor [ultimii reușind să-i compromită cu totul înțelesul promordial]. Tot el face o distincție netă între probleme și mister – în prima categorie intrând întrebările care, atingând cunoașterea, nu modifică elementele problemei, păstrându-și un caracter de exterioritate vis-a-vis de subiect (și nedepășind sfera interesului intelectual); pe când misterul are un caracter de interioritate, subiectul fiind el însuși parte a problemei. Ființa este un exemplu elocvent - nu îți poți pune problema ființei din afara ființării. „Misterul este ceva în care mă aflu angajat, și, aș adaugă, nu angajat parțial prin vreun aspect al meu, ci dimpotrivă, angajat în întregime, realizând o unicitate care, de altfel, prin definiție, nu se poate cuprinde niciodată pe sine și nu poate fi decât obiect de creație și de credința.” [Mi-a plăcut această vecinătate: creație/credință, ca fațete ale misterului ființei.] Și, pentru că tot făceam referire ia înțelesul prim al cuvântului, iar dumnevostra la semiotică, mi-am amintit că Annick de Souzenelle încadrează misterul, prin rădăcină sa MI , în categoria cuvintelor care ilustrează arhetipurile - MI fiind acea silabă din ebraicul Miam , ( „apele principiale”) ce definește „apele de deasupra întinderii”. L-am mentionat pe Gabriel Marcel pentru că alte fațete a misterului ființei sunt, în opinia sa, „ misterului actului de gândire , ceea ce se traduce și prin faptul următor: nu ne putem pune întrebări despre ființă ca și cum gândirea care își pune întrebări despre ființă ar fi în afara ființei. Există un mister al cunoașterii : cunoașterea se agăță de un mod de participare pe care nicio epistemologie nu poate spera să-l exprime, pentru că ea însăși îl presupune.” Drept urmare, misterul nu este nici incognoscibil, nici pseudo-solutie...ci doar îndemn la cercetare. As zice ca cercul s-a închis, și am ajuns de unde am pornit, adică tot la J.Ladriere, cu a sa „retragere a fundamentului”. P.S. Volumul lui Priest nu e de găsit în Brașov...așa că l-am comandat de pe internet, sper să-l primesc în cursul acestei săptămâni. Iar citatele adăugate de mine (din autori pe care presupun că i-ați studiat) nu au decât rolul de a limpezi, atât cât e posibil, firele exprimării și logicii mele, care, dacă nu-i una <<paraconsistentă>>, în-consistentă are toate șansele să fie. vine vorba de astfel de subiecte. Sper că nu v-am obosit...de tot. uitam de link: http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=166

Buna idee, sa taci decat sa scrii prost. :)) Cred ca de asta tac eu de ceva vreme. Da' si altii :)).

la fel de evident pentru mine e ca "anotimpul papusilor" o fost cea mai buna din concurs. tre sa accepti ca fiecare o avut topul lui si ca mina aia de scrieri care au iesit in evidenta s-au combinat in fel si chip in topurile personale. asa ca nu vad de ce fiecare hermeneist vrea sa-si impuna topul ca unicul adevarat, intocmai unui dictator. cit de copilarosi si ofticosi mai putem fi? nici un text din primele clasate nu s-a ridicat cu mult deasupra celorlalte. popularitatea si votul juriului puteau avea atitea alte configuratii, asa ca de ce n-o putem accepta pe cea care s-a impus?

Va multumesc foarte mult pentru trecere si comentariu.

alma am corectat, multumesc , cum vezi tot , Argus.

nico, Virgil avea dreptate când spunea că ai imaginaţie, dar nu talent.
eşti singurul specimen care s-ar sinucide cu pistolul pus în dedindos
baftă la acele vremuri!
până atunci aberează, e gratis...

Un poem care, deși imperfect, a reușit să trezească în mine acel fior care nu poate fi confundat... fiorul poeziei.
'Impalele grase'
'fumam amândoi dintr-o țigară două țigări'
'lapoviță peste un câmp cu miei'
sunt doar câteva imagini cutremurătoare desprinse din acest poem puternic.
Citindu-l, am avut impresia că cineva mi-a scris anume mie un mesaj, acel mesaj care aparține doar poeziei, închis în labirintul unor metafore care se dezvăluie doar sufletului atunci când îl lași liber.
Unul dintre cele mai bune poeme pe care le-am citit pe net în ultima vreme.
Și pentru că nu am altă posibilitate de a-mi exprima admirația pentru acest text, las o peniță aurie pentru a rămâne consemnată starea mea de grație obținută prin lectura acestui text.
Felicitări,
Margas

Oriana, cred că ai dreptate, în ce privește titlul. Vechiul titlu. De asemeni, am metamorfozat textul

Djamal, "îmi rod unghiile" îmi sună așa de nepoetic și l-ai repetat în penultimul vers. Dar asta e doar părerea mea. În rest, poezia e bunicică. /O\

La un moment dat, titlul era în finalul primei strofe. Nu ştiu, e interesantă propunerea, mă voi mai gândi. Mulţumesc!

doream să mai las un semn aici, doar pentru a-ți spune că aici mă găsesc, definită complet. și să îți mulțumesc fiindcă neștiutul îți lasă un spațiu perfect rotund în care să cuprinzi spațiul dintr-un celălalt fără să știi, sau cumva știind fără să știi că știi. "ca un cer în cer". și ai reușit simetria asimetrică. și din cuvinte și din imagine, și din sens. sunt prea subiectivă aici ca să pot analiza mai mult.

înțeleg marynna. Evident există probabil mai multe platforme mobi. De exemplu eu pe pe iPhone cu Safari pot să văd site-ul destul de bine. Dar îmi dau seama că tu re referi la o soluție pură mobi. Îți promit că am să rezolv problema cît de curînd.