da, romînia e țara europeană cu cele mai multe avorturi, procentual. și dintre nelegiurile făcute de străini în italia, mai mult de o treime sînt făcute de romîni. și nu mai zic că romînii rar au simțul umorului (mă refer la umor, nu la vulgarisme). apoi, despre smerenia romînilor... și nu continui. nu degeaba sîntem ultimii ori penultimii în europa la mai toate capitolele care țin de trai decent, viață civilizată
Adriana,am asteptat sa vad cât va "rezista" aceasta poezie fara vreun comentariu.Voiam sa ma conving de marea diferenta de perceptie asupra unui mesaj important,cum îndraznesc sa numesc oricare dintre poeziile tale.Atunci când este privit de ochi diferiti,dar mai ales,de "politici" diferite.Stiu sigur ca întelegi ce vreau sa spun.Referitor la poezie,eu as încadra-o în categoria de "mister"(habar n-am daca exista asa ceva),oricum ea îmi aminteste putin(ca si alt poem al tau,de exemplu-Arheologica) de proza fantastica a lui Vasile Voiculescu.Cu cele bune.
pai... daca ai trecut prin propria perceptie si nu ti-a lasat nicio urma de ironie, cinism si alte instrumente atat de eficiente in a " face praf", inseamna ca da, am zis de bine. cand e de rau, tac:-"
aveti grija la pronto, numa' irita, bacteriile tot acolo raman:)) ah a ah?=)))
chei de lectură 1. (“mă suport” Cioran) precizări: textul merită atenția predecesorilor mei, comentariile nu. acesta este o critică; o critică moșește textul. comentariu: strofa 1: de la “unu…” până la “...de formă.”: conștientizarea libertății intr-un univers formal, descris sub forma unui nor, cu rădăcinile înfipte în pământ: ești liber/să te simți/să gândești/să fii pentru că, deja, eu sunt liber și sunt pentru că (și) tu ești, deci, împreună ….numai astfel se construiește libertatea și se aplică; conștientizarea limitei, până la urmă, într-un univers în care totul e permis, dacă vrem să vedem. (dar să punem totul în paranteză , ca și cum ar fi, ca și cum jocul e totul: să căutăm lostrița/peștele-cel-mare/sensul/calea dar să fim …serioși (!) toate sunt de plastilină/de mucava/șabloane re-produse și preajucate. Semnul s-a pus de-a curmezișul, ajută, dar și întrerupe codul/mesajul/accesul la ..dincolo. mai mult, să luăm în calcul încă o ipoteză: totul e un décor - vezi “asfaltul închegat al nopții e de formă”- o viziune fenomenologică care caută să sesizeze, dincolo de aparențe, esența, fluxul viu al trăitului ) strofa 2: de la “doi” până la “clipești și câștigi” : recunoscând cele de sus, intri în cele de jos, aplici teoria și vezi: ești în miezul lucrurilor în “buzunarele” ființei/în intimitatea/familiaritatea/singularitatea asemănătorilor. totul e plin/viață aerul e la baza lumii (Anaximene) totul pare să se justifice prin sine mascând aproape total fragilitatea oricărui existent. Dez-văluirea acestui adevăr se face prin “praguri” trecând dincolo de semne, de concepte, de toate “chestiile” care te fac să clipești și să câștigi...iluzia....cine câștigă viața o va pierde, oricum; aici, în românia, cu timbru/cu tot ce trebuie.... strofa 3: si totusi, trebuie să mergi (vezi strofa 1 : “aici doar se merge”) trebuie să prelungești să te întinzi, să lași semn peste, copii, sa (te) lipesti de ceva/cineva/gondolierul care iti va legana desteptarea, inca un timp....; initierea sugerata in strofa 2 e sustinuta aici pentru a face posibila lepadarea pielii/mastilor/iluziilor....iesirea din starea de neascundere inceputa in strofa 1, de fapt, inceputa mai inainte.... rezultă simplu: “nici un mâine”/nici o asteptare/nici o speranta naiva in starea-de-bine-naturala-a-lucrurilor strofa 4: concluzia, in stil eleat: totul este, pentru că ceea ce nu este, dispare. rămâne esența: o posibilă re-facere, re-nastere a universului de toate felurile. e o păstrare, nu revoltă, nu optimism, nu trădare. o recunoastere a ceea ce suntem, adica vii. finalul: totul se face, -ar trebui-, în numele a ceva, care are un nume: viață. Astfel e mecanismul; astfel putem roti cheița ptr a o lua de la capăt. Poemul e un fel de popas, un moment de recunoastere a propriei fiinte ca apartinand sau nu universului care nu stie de tine, iar daca stie, tu nu vei avea niciodata aceasta re-cunoastere – o vei pre-simti doar. stăm prost. si e bine al dvs, francisc, dezlipitorul
Este un poem în stilul tău inconfundabil, fie chiar și prin genitivele și inversiunile de idei din final. Pentru al doilea vers propun o variantă, dar care schimbă întrucâtva ideea: "îmi pătează urmele de cerneală pe degete". Aș renunța la "frumusețea" și "în zborul" și mai e ceva, de adăugat la perfecțiune. Un poem de idee și imagine, aproape vizual.
Ok, am să trimit textul pe prima pagină, dar să mai dai o tură prin el, că mai sunt câteva lucruri de corectat (câteva virgule, pe alocuri, topica, " uvular sau velar" - care, pare-mi-se, înseamnă acelaşi lucru etc).
Îmi place definiţia chiştocului şi îmi pare rău de Beni.
Interesant textul. Mi-ar fi plăcut și o prezentare mai detaliată a arhitectului, poate o fotografie și de ce nu? o reproducere a coperții cărții. Se mai găsește în librării?
de la o vreme îmi sînt refuzate pe hermeneia textele ca inacceptabile. așa că-l pun aici pe cel mai recent, ca un exemplu. e un text excelent. ciudată politica saitului, nu? sau nu a plăcut atitudinea anti-imigrație, anti-neeuropeni, anti-mediteraneană, eurocentristă? poate nu e chiar așa cum pare textul, nu e un manifest politic, e un poem, deci nu vă supărați.
#14
în hoarde_____despuiați_____murdari_____mediterana ca un styx_____tu de care parte
alpii ca un styx_____tu de care parte_____europa la nord de mediterana versus europa la nord de alpi
steagul meu nu e un steag alb_____privește livada timp de un an_____vei ști ce ai de făcut
fregata e un vas de recunoaștere și patrulare, pază de coastă... nu pare a corespunde cu destinațiile de explorare transoceanice pe care le sugerează poemul... iar dacă iei fregata în accepțiunea de vas de război pentru escortă contra submarinelor... pare a devia de la subiectul oniric-aventuros de ce crabul acela avea doar un ochi... poate și-l pierduse pe celălalt într-o luptă liberă? strofa a doua mi se pare sub nivel, se poate scoate mult mai mult din motivul "femeile de acolo", paradisiace, făinoase, soroase, cur-ate, desfăcute, mirabile, semizeiești... aș reface-o ne propui o remitizare a lumii, pe traiectele unei geografii fabuloase, cu escapisme în spații uchronice unde mai poți face dragoste pe dig fără să te aresteze poliția (cel mult un crab voyeurist să te prindă de buci), cu refugieri în legendare caraibe cu sargase de lună, până la simetria gesturilor ce marchează fericita convergență alter-identitară poemul se susține... se poate broda mult pe temă... sper să recidivezi cu texte în colecția asta partea cu "să scoți altceva din frică și uitare" e memorabilă
tuturor comentatorilor cu penițe: eu cred puternic că Virgil s-a întâlnit în mall cu Maitreya, presupusul world teacher, propagat prin publicațiile New Age, despre care discibolii săi spun că a apărut și se dezvăluie pe sine după cum îi dă ghes inima. doar el poate zâmbi ironic și dacă ai noroc te-ar putea invita eventual la o cafea sau la o bere, depinde de preferință. Hristosul Scripturilor niciodată nu zâmbește ironic, mai ales acum, că este singurul mijlocitor între om și Dumnezeu. nu vă lăsati înșelați. Hai să fim serioși, și să nu mai luăm Numele Domnului în deșert. Virgil poate pretinde că s-a întâlnit cu Hristos, și s-a întâlnit, no doubt, dar nu așa cum minte el în poem. În ce priveste poemul, e slab și nu merită să-l comentez.
Ai dreptate, există o legătură intrinsecă între acest pământ, truditorul lui de veacuri şi umilele noastre fiinţe care ne hrănim din seva roadelor smulse cu sudoare dintre brazde. Mulţumesc pentru trecere!
...și iote-mă pe post de micul sacio panța(dar pe text): Corina, moartea este un fenomen extrem de intim. o modaliate simplisimă de a-i spune cuiva că îl iubești este să îi spui că vrei să nu trăiești fără el, adică la moartea lui să mori și tu . Cazul soției lui Ștefan Augustin Doinaș e semnificativ, real, puternic. ca să nu mai vorbesc de megaclasicul caz Eminescu-Veronica Micle. o modalitate simplisimă la care Virgil nu a apelat. el descrie o realitate înfiorător de adevărată împingând intimitatea acestei împreunămurire și în cadrul perfect, simplu și tulburător.Cât despre curajul de a aștepta bărbatul ideal nu vreau să definesc acest curaj, doar să menționez că nu există bărbatul ideal. nici măcar cuplul perfect. sunt eu mai sceptic acum, probabil:) Virgil, faptul că nu ai perfecționat, probabil din lipsă de timp sau chef, această senină dar și dorită trecere spre dincolo, m-a împins să observ o nuanță, strict subiectiv vorbind, ironică. am văzut prea mult?nu știu. spune-mi tu. diferența opiniilor voastre nu constă decât în profunzimea,cultura și abordarea fiecăruia. cu gânduri bune și la bune citiri, paul
Nu am înțeles de ce a intervenit Aranca aici, iar la textul la care a lăsat link nu are nici o intervenție, și nu am înțeles de ce a intervenit Bianca aici, iar la textul anterior nu are nici o intervenție, deși era moderator și pe atunci. De fapt, lucrurile sunt clare și logice. Așa sunt oamenii; prietenii, însă, sunt altceva, o specie pe cale de dispariție. Fusese doar o mică nelămurire a mea, acum, că tot trebuie să lepădăm umbrele și să pășim în lumină. Ceea ce vă doresc și vouă.
lol Vlad, aș vrea eu...
mulțumesc frumos marga! ai o expresie: "una peste alta" care îmi evocă un defunct personaj, sinistru în felul lui, cei mai vechi colegi de site știu...
vălul mayei?! vin prudent și spun că îmi pare prea alegoric poemul. fii puțin mai darnic (cu poezia și cu cei ce te ''vânează'') și nu mai sădi capcane (vezi maya - te poate duce către india sau america centrală).
marea e linga cel ce uita dinainte. se deschide neagra precum foamea de spatiu. extrem de plastic: "dar unde e marea porțile nu mai opresc scurgerea zidurilor în tangaj o tăcere neagră în fața noastră" in alta ordine de idei, acest nou volum ma intriga; sper sa il vad cit de curind.
În sfârșit mă cucerește poezia ta, ceea ce pentru mine e un îndemn spre a te reciti din urmă. Simțeam ceva, dar nu se contura, ... și iată răbufnirea. E minunat micul tău poem, cu imagini poetice deosebit de reușite... deși, chiar la început, vânt și frunză par a fi o potecă prea bătătorită. Se pare că eul auctorial se retrage într-o reflectare atentă, foarte lucidă, dar încărcat de o așa de mare blândețe încât pare fragil, abandonat visării, acordându-și sinelui o privire exterioară, distanțată, aproape impasibilă. E ca un vis în reluare, cu mișcări molcome... Spuneam "imagini", deci sunt mai multe, nici nu-ți vine să crezi că așa de multe în numai șapte rânduri. Puțini scriu așa poezie aici. La început ai "vânt" și "frunză", aproape zici că e banal, mai e un pas, o fărâmă, dar tu nu-l faci, îi dai exact atât cât îi trebuie pentru a fi poezie prin felul în care le-ai așezat în vers, cu primul cuvânt izolat prin virgulă... a ieșit excelent. Elementele sunt arhi-clasice, dar construcția excelează. I-ai dat exact cât a trebuit. Ce urmează cu versul trei și patru, e pură poezie: e atât de armonic împletită imaginea, încât pare o suavă litanie antìcă (da, cu accent pe i) (exact la "Odă, în metru antic" m-a dus gândul) pierdută în reverie. "Cameră blândă în ziduri" e de o mare putere de sugestie, în totală consonanță cu restul poemului. Din nou, construcția e rarisimă. Reflexivul "mă" din final dă acea notă de privire exterioară a sinelui, trimite spre conceptul că textul de fapt se scrie pe sine, într-o ideea care ar spune că 'eu sunt poemul și poemul e-n mine'. "Degetul" e cel care "scrie încet" denotă un intim gest de mângâiere, de dulce desfătare, căci "pielea e fină" - a ei, desigur - (din nou salvezi din derizoriu prin simplețe, suavitate, prin punctele de suspensie)... și toamna cea blândă se-nchide-n scrisoarea care parcă plutește într-un alt timp, într-un vis al sinelui despre sine, într-un poem bijuterie pentru care-mi exprim toată admirația mea.
faci cum crezi queen margot. si asa ai facut totdeauna cum ai vrut. senzatia mea este ca dumneata nu te auzi decit pe dumneata. gesturile profund lipsite de respect cu care ti-ai sters textele de nenumarate ori reflecta tocmai acest egoism exacerbat pe care eu l-am tolerat cu o ingaduinta pe care evident dumneata nu ai cum sa o intelegi pentru ca pentru dumneata nu existi decit dumneata si marele dumitale megafon. eu te-am ascultat ce ai spus. si repet mi se pare un fel de transformare din tintar in armasar o simpla expresie asupra careia am oferit mai mult decit explicatiile necesare. expresia nu contine cuvintul ortodox si nici macar pe cel de crestin. asa ca explicatia ta cu protestantii si vagonul de metrou e pe linga si exprima ceva ne-echivalent. banuiam ca iti dai seama de asta si te asigur ca au existat lavre de tipul celor pe care le-am descris intr-un comentariu precedent. dar din nou, nu ai urechi si atentie decit pentru ce spui dumneata. de fapt dumneata introduci acel fenomen tipic al abuzarii libertatii in democratie. am sa iti dau un exemplu desi ma indoiesc ca ma mai auzi. ce faci dumneata e ca in nesfirsitele litigii rasiale ale negrilor de aici. spui undeva in public ca negrul te deprima si albul te inveseleste. si te referi la culoarea unei cladiri. imediat trebuie sa se gaseasca cineva (eu am auzit cu urechile mele) care sa spuna ca expresia e... rasista. ba am auzit pe cineva care mi-a spus personal ca el considera si cartea genezei rasista pentru ca... dumnezeu a desparit lumina de intuneric. exista mii, probabil zeci de mii de lucruri care tin de crestinism sau diferitele lui tradititii. daca am ajunge sa stirnim litigii pentru oricare dintre cuvintele care le exprima doar pentru ca noi... ne simtim jigniti ca.. ortodox, catolic, protestant, blah blah blah ma tem ca am ajunge la nebuni. tocmai de aceea exista limite in litigiile pe care le pot stirni oamenii intr-o societate democratica. dar ma indoiesc ca dumneata pricepi ce e aia societate democratica. si nu e nevoie sa te simti jignita si de asta pentru ca am dreptul sa cred ce vreau despre dumneata si din ceea ce vad asta cred. „am sentimentul ca sunt un om nebun pe care/l imbracati in purpura imparatilor.” - habar n-am ce vrea sa insemne expresia asta. ti-am ingaduit multe (poate prea multe) queen margot dar in lumina a ceea ce scrii in final vreau sa iti spun ca nu ma intereseaza nici amenintarile si nici ultimatumurile tale. probabil ca acolo unde altii te tin la nivelul -20 stiu ei bine de ce o fac.
Al doilea autor asupa căruia îmi îndrept atenția, la această o lună de hermenie, este Daniela Luca. Un stil închegat, solid și consecvent în ceea ce ne-a împărtășit până acum. Poeziile ei sunt de atmosferă. Sunt mici camere intime în care respiră o anume trăire interioară, iar senzația mea este că această trăire interioară e împărtășită cititorului cu o oarecare timiditate. Dar nu o timiditate datorată nesiguranței textului, ci datorată grijii de a spune lucruri fragile cu o atentă delicatețe. Multe din poeziile ei au doi poli: eu - tu. Acești poli graviteză unul în jurul altuia, ori se contopesc într-un suav dans al unor atingeri complementare ("Five seconds", "Piano e fragile", "Michel", "Magnolii în iarnă", "Ocean soul"). Elementele care însoțesc acest dans sunt întotdeauna ochii, apare un pian, un șarpe încolăcit pe gleznă, elemente vizuale care pun în mișcarea de dans cei doi poli. Alte poezii sunt statice. Acestea sunt monopolare, autoarea e singură cu gândul. În aceste poezii apare o culoare feminină, ce exprimă stări sufletești (roșu cadmiu - "Domino", umeri în roșu - "Ochi de leu"), apare ochiul sau orbul din "Declivis", sau apar "direcții": "mă fac oblică. alunec / tangențial" ("Adormire"), "în centru. o singură siluetă" ("Piramida"). În același centru static, dar gata să vină înspre afară stau și acele figurine - totem despre care spuneam la "Pre-simțire". Există și o mișcare centrală în aceste poezii monopolare, dar această mișcare este una aplecată înspre sine, nu lasă impresia de dinamicitate, chiar dacă poezia este despre un dans ("Tango"), această mișcare încremenită revelând atât forța de reflecție a autoarei, cât și încărcătura de sens a acestui dans. Prin sobrietatea lui, tangoul este o mișcare reținută, o reținere a încărcăturii interioare (contraexemplu fiind valsul plutitor, amplu, degajat - o degajare a sensului conținut). "Tango" mi se pare și poezia forte de până acum a autoarei. Ajungem și la experimentele vizual poetice ale Danielei, care, toate trei mi se par reușite ("Renaștere", "Cerc închis" și "Alb de femeie"). În aceste cazuri, se pare că imaginea picturală vorbind de la sine, autoarei nu-i rămâne de făcut decât să lucreze asupra sensului. Astfel apare o poezie concentrată, mult mai puternică în exprimarea înțelesului decât atunci când autoarea se ocupa și de forma vizuală a poeziei.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
am inteles ialin, intradevar credeam ca e cu doi de L. merci ca ai spus.
pentru textul : strâmtori deda, romînia e țara europeană cu cele mai multe avorturi, procentual. și dintre nelegiurile făcute de străini în italia, mai mult de o treime sînt făcute de romîni. și nu mai zic că romînii rar au simțul umorului (mă refer la umor, nu la vulgarisme). apoi, despre smerenia romînilor... și nu continui. nu degeaba sîntem ultimii ori penultimii în europa la mai toate capitolele care țin de trai decent, viață civilizată
pentru textul : Fanii lui Cristos deo idee interesantă dar nu-mi pare fructificată/rezolvată artistic
pentru textul : remember deAdriana,am asteptat sa vad cât va "rezista" aceasta poezie fara vreun comentariu.Voiam sa ma conving de marea diferenta de perceptie asupra unui mesaj important,cum îndraznesc sa numesc oricare dintre poeziile tale.Atunci când este privit de ochi diferiti,dar mai ales,de "politici" diferite.Stiu sigur ca întelegi ce vreau sa spun.Referitor la poezie,eu as încadra-o în categoria de "mister"(habar n-am daca exista asa ceva),oricum ea îmi aminteste putin(ca si alt poem al tau,de exemplu-Arheologica) de proza fantastica a lui Vasile Voiculescu.Cu cele bune.
pentru textul : Doar un fel de a spune depai... daca ai trecut prin propria perceptie si nu ti-a lasat nicio urma de ironie, cinism si alte instrumente atat de eficiente in a " face praf", inseamna ca da, am zis de bine. cand e de rau, tac:-"
pentru textul : Ultima întâlnire cu sinele deaveti grija la pronto, numa' irita, bacteriile tot acolo raman:)) ah a ah?=)))
chei de lectură 1. (“mă suport” Cioran) precizări: textul merită atenția predecesorilor mei, comentariile nu. acesta este o critică; o critică moșește textul. comentariu: strofa 1: de la “unu…” până la “...de formă.”: conștientizarea libertății intr-un univers formal, descris sub forma unui nor, cu rădăcinile înfipte în pământ: ești liber/să te simți/să gândești/să fii pentru că, deja, eu sunt liber și sunt pentru că (și) tu ești, deci, împreună ….numai astfel se construiește libertatea și se aplică; conștientizarea limitei, până la urmă, într-un univers în care totul e permis, dacă vrem să vedem. (dar să punem totul în paranteză , ca și cum ar fi, ca și cum jocul e totul: să căutăm lostrița/peștele-cel-mare/sensul/calea dar să fim …serioși (!) toate sunt de plastilină/de mucava/șabloane re-produse și preajucate. Semnul s-a pus de-a curmezișul, ajută, dar și întrerupe codul/mesajul/accesul la ..dincolo. mai mult, să luăm în calcul încă o ipoteză: totul e un décor - vezi “asfaltul închegat al nopții e de formă”- o viziune fenomenologică care caută să sesizeze, dincolo de aparențe, esența, fluxul viu al trăitului ) strofa 2: de la “doi” până la “clipești și câștigi” : recunoscând cele de sus, intri în cele de jos, aplici teoria și vezi: ești în miezul lucrurilor în “buzunarele” ființei/în intimitatea/familiaritatea/singularitatea asemănătorilor. totul e plin/viață aerul e la baza lumii (Anaximene) totul pare să se justifice prin sine mascând aproape total fragilitatea oricărui existent. Dez-văluirea acestui adevăr se face prin “praguri” trecând dincolo de semne, de concepte, de toate “chestiile” care te fac să clipești și să câștigi...iluzia....cine câștigă viața o va pierde, oricum; aici, în românia, cu timbru/cu tot ce trebuie.... strofa 3: si totusi, trebuie să mergi (vezi strofa 1 : “aici doar se merge”) trebuie să prelungești să te întinzi, să lași semn peste, copii, sa (te) lipesti de ceva/cineva/gondolierul care iti va legana desteptarea, inca un timp....; initierea sugerata in strofa 2 e sustinuta aici pentru a face posibila lepadarea pielii/mastilor/iluziilor....iesirea din starea de neascundere inceputa in strofa 1, de fapt, inceputa mai inainte.... rezultă simplu: “nici un mâine”/nici o asteptare/nici o speranta naiva in starea-de-bine-naturala-a-lucrurilor strofa 4: concluzia, in stil eleat: totul este, pentru că ceea ce nu este, dispare. rămâne esența: o posibilă re-facere, re-nastere a universului de toate felurile. e o păstrare, nu revoltă, nu optimism, nu trădare. o recunoastere a ceea ce suntem, adica vii. finalul: totul se face, -ar trebui-, în numele a ceva, care are un nume: viață. Astfel e mecanismul; astfel putem roti cheița ptr a o lua de la capăt. Poemul e un fel de popas, un moment de recunoastere a propriei fiinte ca apartinand sau nu universului care nu stie de tine, iar daca stie, tu nu vei avea niciodata aceasta re-cunoastere – o vei pre-simti doar. stăm prost. si e bine al dvs, francisc, dezlipitorul
pentru textul : karuna deEste un poem în stilul tău inconfundabil, fie chiar și prin genitivele și inversiunile de idei din final. Pentru al doilea vers propun o variantă, dar care schimbă întrucâtva ideea: "îmi pătează urmele de cerneală pe degete". Aș renunța la "frumusețea" și "în zborul" și mai e ceva, de adăugat la perfecțiune. Un poem de idee și imagine, aproape vizual.
pentru textul : antiplatonice III deOk, am să trimit textul pe prima pagină, dar să mai dai o tură prin el, că mai sunt câteva lucruri de corectat (câteva virgule, pe alocuri, topica, " uvular sau velar" - care, pare-mi-se, înseamnă acelaşi lucru etc).
Îmi place definiţia chiştocului şi îmi pare rău de Beni.
pentru textul : hamalul deInteresant textul. Mi-ar fi plăcut și o prezentare mai detaliată a arhitectului, poate o fotografie și de ce nu? o reproducere a coperții cărții. Se mai găsește în librării?
pentru textul : Reoarhitectura - arhitectul Popa Roman deuitasem.
pentru textul : zilele acestea de ianuarie dede la o vreme îmi sînt refuzate pe hermeneia textele ca inacceptabile. așa că-l pun aici pe cel mai recent, ca un exemplu. e un text excelent. ciudată politica saitului, nu? sau nu a plăcut atitudinea anti-imigrație, anti-neeuropeni, anti-mediteraneană, eurocentristă? poate nu e chiar așa cum pare textul, nu e un manifest politic, e un poem, deci nu vă supărați.
#14
în hoarde_____despuiați_____murdari_____mediterana ca un styx_____tu de care parte
pentru textul : Antoverb (provocare lingvistică) dealpii ca un styx_____tu de care parte_____europa la nord de mediterana versus europa la nord de alpi
steagul meu nu e un steag alb_____privește livada timp de un an_____vei ști ce ai de făcut
frumos poem, de actualitate
pentru textul : cu ferestrele închise defregata e un vas de recunoaștere și patrulare, pază de coastă... nu pare a corespunde cu destinațiile de explorare transoceanice pe care le sugerează poemul... iar dacă iei fregata în accepțiunea de vas de război pentru escortă contra submarinelor... pare a devia de la subiectul oniric-aventuros de ce crabul acela avea doar un ochi... poate și-l pierduse pe celălalt într-o luptă liberă? strofa a doua mi se pare sub nivel, se poate scoate mult mai mult din motivul "femeile de acolo", paradisiace, făinoase, soroase, cur-ate, desfăcute, mirabile, semizeiești... aș reface-o ne propui o remitizare a lumii, pe traiectele unei geografii fabuloase, cu escapisme în spații uchronice unde mai poți face dragoste pe dig fără să te aresteze poliția (cel mult un crab voyeurist să te prindă de buci), cu refugieri în legendare caraibe cu sargase de lună, până la simetria gesturilor ce marchează fericita convergență alter-identitară poemul se susține... se poate broda mult pe temă... sper să recidivezi cu texte în colecția asta partea cu "să scoți altceva din frică și uitare" e memorabilă
pentru textul : la nave del olvido detuturor comentatorilor cu penițe: eu cred puternic că Virgil s-a întâlnit în mall cu Maitreya, presupusul world teacher, propagat prin publicațiile New Age, despre care discibolii săi spun că a apărut și se dezvăluie pe sine după cum îi dă ghes inima. doar el poate zâmbi ironic și dacă ai noroc te-ar putea invita eventual la o cafea sau la o bere, depinde de preferință. Hristosul Scripturilor niciodată nu zâmbește ironic, mai ales acum, că este singurul mijlocitor între om și Dumnezeu. nu vă lăsati înșelați. Hai să fim serioși, și să nu mai luăm Numele Domnului în deșert. Virgil poate pretinde că s-a întâlnit cu Hristos, și s-a întâlnit, no doubt, dar nu așa cum minte el în poem. În ce priveste poemul, e slab și nu merită să-l comentez.
Unbilievable!
pentru textul : l-am întîlnit pe hristos în mall într-o zi deAi dreptate, există o legătură intrinsecă între acest pământ, truditorul lui de veacuri şi umilele noastre fiinţe care ne hrănim din seva roadelor smulse cu sudoare dintre brazde. Mulţumesc pentru trecere!
pentru textul : Ţăran cu plugul de...și iote-mă pe post de micul sacio panța(dar pe text): Corina, moartea este un fenomen extrem de intim. o modaliate simplisimă de a-i spune cuiva că îl iubești este să îi spui că vrei să nu trăiești fără el, adică la moartea lui să mori și tu . Cazul soției lui Ștefan Augustin Doinaș e semnificativ, real, puternic. ca să nu mai vorbesc de megaclasicul caz Eminescu-Veronica Micle. o modalitate simplisimă la care Virgil nu a apelat. el descrie o realitate înfiorător de adevărată împingând intimitatea acestei împreunămurire și în cadrul perfect, simplu și tulburător.Cât despre curajul de a aștepta bărbatul ideal nu vreau să definesc acest curaj, doar să menționez că nu există bărbatul ideal. nici măcar cuplul perfect. sunt eu mai sceptic acum, probabil:) Virgil, faptul că nu ai perfecționat, probabil din lipsă de timp sau chef, această senină dar și dorită trecere spre dincolo, m-a împins să observ o nuanță, strict subiectiv vorbind, ironică. am văzut prea mult?nu știu. spune-mi tu. diferența opiniilor voastre nu constă decât în profunzimea,cultura și abordarea fiecăruia. cu gânduri bune și la bune citiri, paul
pentru textul : caut femeie deNu am înțeles de ce a intervenit Aranca aici, iar la textul la care a lăsat link nu are nici o intervenție, și nu am înțeles de ce a intervenit Bianca aici, iar la textul anterior nu are nici o intervenție, deși era moderator și pe atunci. De fapt, lucrurile sunt clare și logice. Așa sunt oamenii; prietenii, însă, sunt altceva, o specie pe cale de dispariție. Fusese doar o mică nelămurire a mea, acum, că tot trebuie să lepădăm umbrele și să pășim în lumină. Ceea ce vă doresc și vouă.
pentru textul : migrația, editorii și fotografiile delol Vlad, aș vrea eu...
pentru textul : covrigi calzi demulțumesc frumos marga! ai o expresie: "una peste alta" care îmi evocă un defunct personaj, sinistru în felul lui, cei mai vechi colegi de site știu...
dar cam cum intelegi tu poezia Bobadile? inflorituri dulceagoase a la dame peste 30? sau bascalii frustrate a la domni peste 30?
pentru textul : fericirea II decailean, multumesc de comentariu. te mai astept.
pentru textul : aer închis de"nimeni din Republica Moldova nu mai are acces la internet începând cu ora 16.00" :(
pentru textul : sandale pentru no woman's land devălul mayei?! vin prudent și spun că îmi pare prea alegoric poemul. fii puțin mai darnic (cu poezia și cu cei ce te ''vânează'') și nu mai sădi capcane (vezi maya - te poate duce către india sau america centrală).
pentru textul : candelabrele demarea e linga cel ce uita dinainte. se deschide neagra precum foamea de spatiu. extrem de plastic: "dar unde e marea porțile nu mai opresc scurgerea zidurilor în tangaj o tăcere neagră în fața noastră" in alta ordine de idei, acest nou volum ma intriga; sper sa il vad cit de curind.
pentru textul : Față în față cu tăcerea neagră deÎn sfârșit mă cucerește poezia ta, ceea ce pentru mine e un îndemn spre a te reciti din urmă. Simțeam ceva, dar nu se contura, ... și iată răbufnirea. E minunat micul tău poem, cu imagini poetice deosebit de reușite... deși, chiar la început, vânt și frunză par a fi o potecă prea bătătorită. Se pare că eul auctorial se retrage într-o reflectare atentă, foarte lucidă, dar încărcat de o așa de mare blândețe încât pare fragil, abandonat visării, acordându-și sinelui o privire exterioară, distanțată, aproape impasibilă. E ca un vis în reluare, cu mișcări molcome... Spuneam "imagini", deci sunt mai multe, nici nu-ți vine să crezi că așa de multe în numai șapte rânduri. Puțini scriu așa poezie aici. La început ai "vânt" și "frunză", aproape zici că e banal, mai e un pas, o fărâmă, dar tu nu-l faci, îi dai exact atât cât îi trebuie pentru a fi poezie prin felul în care le-ai așezat în vers, cu primul cuvânt izolat prin virgulă... a ieșit excelent. Elementele sunt arhi-clasice, dar construcția excelează. I-ai dat exact cât a trebuit. Ce urmează cu versul trei și patru, e pură poezie: e atât de armonic împletită imaginea, încât pare o suavă litanie antìcă (da, cu accent pe i) (exact la "Odă, în metru antic" m-a dus gândul) pierdută în reverie. "Cameră blândă în ziduri" e de o mare putere de sugestie, în totală consonanță cu restul poemului. Din nou, construcția e rarisimă. Reflexivul "mă" din final dă acea notă de privire exterioară a sinelui, trimite spre conceptul că textul de fapt se scrie pe sine, într-o ideea care ar spune că 'eu sunt poemul și poemul e-n mine'. "Degetul" e cel care "scrie încet" denotă un intim gest de mângâiere, de dulce desfătare, căci "pielea e fină" - a ei, desigur - (din nou salvezi din derizoriu prin simplețe, suavitate, prin punctele de suspensie)... și toamna cea blândă se-nchide-n scrisoarea care parcă plutește într-un alt timp, într-un vis al sinelui despre sine, într-un poem bijuterie pentru care-mi exprim toată admirația mea.
pentru textul : Scrisoare de toamnă defaci cum crezi queen margot. si asa ai facut totdeauna cum ai vrut. senzatia mea este ca dumneata nu te auzi decit pe dumneata. gesturile profund lipsite de respect cu care ti-ai sters textele de nenumarate ori reflecta tocmai acest egoism exacerbat pe care eu l-am tolerat cu o ingaduinta pe care evident dumneata nu ai cum sa o intelegi pentru ca pentru dumneata nu existi decit dumneata si marele dumitale megafon. eu te-am ascultat ce ai spus. si repet mi se pare un fel de transformare din tintar in armasar o simpla expresie asupra careia am oferit mai mult decit explicatiile necesare. expresia nu contine cuvintul ortodox si nici macar pe cel de crestin. asa ca explicatia ta cu protestantii si vagonul de metrou e pe linga si exprima ceva ne-echivalent. banuiam ca iti dai seama de asta si te asigur ca au existat lavre de tipul celor pe care le-am descris intr-un comentariu precedent. dar din nou, nu ai urechi si atentie decit pentru ce spui dumneata. de fapt dumneata introduci acel fenomen tipic al abuzarii libertatii in democratie. am sa iti dau un exemplu desi ma indoiesc ca ma mai auzi. ce faci dumneata e ca in nesfirsitele litigii rasiale ale negrilor de aici. spui undeva in public ca negrul te deprima si albul te inveseleste. si te referi la culoarea unei cladiri. imediat trebuie sa se gaseasca cineva (eu am auzit cu urechile mele) care sa spuna ca expresia e... rasista. ba am auzit pe cineva care mi-a spus personal ca el considera si cartea genezei rasista pentru ca... dumnezeu a desparit lumina de intuneric. exista mii, probabil zeci de mii de lucruri care tin de crestinism sau diferitele lui tradititii. daca am ajunge sa stirnim litigii pentru oricare dintre cuvintele care le exprima doar pentru ca noi... ne simtim jigniti ca.. ortodox, catolic, protestant, blah blah blah ma tem ca am ajunge la nebuni. tocmai de aceea exista limite in litigiile pe care le pot stirni oamenii intr-o societate democratica. dar ma indoiesc ca dumneata pricepi ce e aia societate democratica. si nu e nevoie sa te simti jignita si de asta pentru ca am dreptul sa cred ce vreau despre dumneata si din ceea ce vad asta cred. „am sentimentul ca sunt un om nebun pe care/l imbracati in purpura imparatilor.” - habar n-am ce vrea sa insemne expresia asta. ti-am ingaduit multe (poate prea multe) queen margot dar in lumina a ceea ce scrii in final vreau sa iti spun ca nu ma intereseaza nici amenintarile si nici ultimatumurile tale. probabil ca acolo unde altii te tin la nivelul -20 stiu ei bine de ce o fac.
pentru textul : merg cu picioarele goale prin bucătărie I demai ales partea a doua a poemului. cu trimiterile respective.
Nicholas, corect este: lucrurile pe care ni le-am spus...
toate bune!
pentru textul : lucruri care ni le-am spus azi-noapte deMultumesc, Cristina,
pentru textul : Alt eu fără oase deDa, iti este parmis. Intotdeauna!
am retinut pentru reflectare!!!
de retinut observatia!
pentru textul : prea bătrâni să mai creadă în bomboane demultumesc frumos!
Al doilea autor asupa căruia îmi îndrept atenția, la această o lună de hermenie, este Daniela Luca. Un stil închegat, solid și consecvent în ceea ce ne-a împărtășit până acum. Poeziile ei sunt de atmosferă. Sunt mici camere intime în care respiră o anume trăire interioară, iar senzația mea este că această trăire interioară e împărtășită cititorului cu o oarecare timiditate. Dar nu o timiditate datorată nesiguranței textului, ci datorată grijii de a spune lucruri fragile cu o atentă delicatețe. Multe din poeziile ei au doi poli: eu - tu. Acești poli graviteză unul în jurul altuia, ori se contopesc într-un suav dans al unor atingeri complementare ("Five seconds", "Piano e fragile", "Michel", "Magnolii în iarnă", "Ocean soul"). Elementele care însoțesc acest dans sunt întotdeauna ochii, apare un pian, un șarpe încolăcit pe gleznă, elemente vizuale care pun în mișcarea de dans cei doi poli. Alte poezii sunt statice. Acestea sunt monopolare, autoarea e singură cu gândul. În aceste poezii apare o culoare feminină, ce exprimă stări sufletești (roșu cadmiu - "Domino", umeri în roșu - "Ochi de leu"), apare ochiul sau orbul din "Declivis", sau apar "direcții": "mă fac oblică. alunec / tangențial" ("Adormire"), "în centru. o singură siluetă" ("Piramida"). În același centru static, dar gata să vină înspre afară stau și acele figurine - totem despre care spuneam la "Pre-simțire". Există și o mișcare centrală în aceste poezii monopolare, dar această mișcare este una aplecată înspre sine, nu lasă impresia de dinamicitate, chiar dacă poezia este despre un dans ("Tango"), această mișcare încremenită revelând atât forța de reflecție a autoarei, cât și încărcătura de sens a acestui dans. Prin sobrietatea lui, tangoul este o mișcare reținută, o reținere a încărcăturii interioare (contraexemplu fiind valsul plutitor, amplu, degajat - o degajare a sensului conținut). "Tango" mi se pare și poezia forte de până acum a autoarei. Ajungem și la experimentele vizual poetice ale Danielei, care, toate trei mi se par reușite ("Renaștere", "Cerc închis" și "Alb de femeie"). În aceste cazuri, se pare că imaginea picturală vorbind de la sine, autoarei nu-i rămâne de făcut decât să lucreze asupra sensului. Astfel apare o poezie concentrată, mult mai puternică în exprimarea înțelesului decât atunci când autoarea se ocupa și de forma vizuală a poeziei.
pentru textul : alb de femeie deEram prea diferiți,
iar lumea – aceeași:
cățea scheunând pe la colțuri de stradă.
Suntem prea diferiți, eu și lumea -
pentru textul : Fostei mele șótii detu, în schimb, draga altuia,
ai rămas aceeași… ca lumea...
Pagini