Si mie mi-a placut textul acesta, si acum, si acum vreo doi ani, cand l-am citit prima data =)).

Aveam în copilărie o prietenă din Tecuci, Doina se numea. Ea glăsuia și cânta frumos, tare frumos și lumea spunea: Doină, Doină, cântic dulce/ Când te-aud nu m-aș mai duce. Ce să mai spun, sunt emoționată, fii binevenită pe paginile mele!
Marga, abea mai aștept!
Cu drag

mi se intimpla sa nu ma pot decide daca sa las comentariu pe text ori sa dau cite-un bobirnac comentatorilor. azi "spatiul poetic virtual" mi s-a infatisat ca o cantina a unei gradinite cu program prelungit, in care noi stam cu to(n)tii si asteptam supica, vine tanti bucatareasa, cea mai fioroasa creatura din existenta noastra [tumultoasa] cumulind citiva anisori, si-n timp ce ne planificam urmatoarea flegma in farfuria celui mai nesuferit dintre colegii de grupa, hotarim ca ar fi mai bine sa refuzam acest fel de mincare si ne tinem minutele deasupra farfuriei. "tanti balaura", voind sa ne dea o lectie, ne rastoarna polonicul cu supa fierbinte pe minutele delicate de viitori fosti potentiali nominalizati la premiul poetului de pe soclu,
emilian, aminteste-ti din cind in cind pe unde ti-ai uitat stiloul, sau daca tot ai demontat trenuletul, fii mai atent pe unde lasi piesele. oamenii astia mari isi scot la promenada aspiratoarele cind ti-e lumea mai draga.

Ok, am să încerc să fiu cât mai scurt şi, sper, nu în zadar:

- eu cred că Alexandra este un autor talentat, care scrie cu pasiunea şi energia celor care trăiesc intens şi... grăbit. Are forţa de-a fiinţa metafora (de multe ori, originală şi mulată pe ultimul sens), reuşeşte să transmită, chiar dacă fragmentat, slalomează echilibrat printre emoţiile autentice şi cele contextuale şi calibrează bine tensiunea dintre "ce spui" şi "cum spui". Îi lipsesc (încă) forţa conservării efortului, autocenzura, menţinerea discursului, capacitatea de a îmbina "revelatul" cu travaliul tehnic şi (poate) altruismul lirismului obiectiv (trecerea de la eul subiect la cel obiectiv este aproximativ inexistentă). Şi, ca o întoarcere la lucrurile primare (unii ar spune "rudimentare"), comite destul de des greşeli gramaticale (fapt care, cred, e cauzat de elan/ grabă/ inerţie). Asta în foarte mare sau pe repede-nainte despre plusuri şi minusuri imanente poeziei.

Despre ce/ cine/ cum/ când/ cât comentează şi despre "critica" de pe Hermeneia:

- cum spunea Virgil, conducerea Hermeneia nu face nimănui educaţie. Atâta timp cât se respectă regulamentul, nu există conflict administrativ. Iar atacul dur al textului, ironia/ sarcasmul (chiar şi zeflemeaua) + alte "n" noţiuni vecine, nu sunt interzise tocmai pentru ca site-ul să nu devină un loc/ o comunitate amorfă - o cortină de fier ori un schit de maici. Depinde de noi cum răspundem acestor... să le spunem incipituri polemice. Putem sau nu învăţă din ele. Din experienţa mea, pot spune că ele, după ce frustrarea va fi trecut, pot fi excelente repere de evaluare obiectivă a eventualului progres. Şi să nu uităm că, în fond, unii pot avea mai multe argumente, alţii, mai bune, dar nimeni n-o să aibă niciodată dreptate absolută.

În încheiere:

- literatura virtuală nu înseamnă simbioză, dar înseamnă (şi) interacţiune. Nu ne putem plânge că nu suntem comentaţi ori că există puţini comentatori, dacă nu facem nimic prin care să schimbăm acest lucru. În altă ordine de idei, cred că generalizările de genul "am văzut eu cum se comentează pe aici/ legea junglei/ doar 2,3 comentatori" nu fac bine nimănui. În primul rând, pentru că generalizarea în sine e o eroare cumplită. Apoi, pentru că faci afirmaţiile respective în necunoşţinţă de cauză (având de puţină vreme activitate) . Şi, în final, pentru că nu poţi pomeni de "legea junglei", pentru ca mai apoi să ştergi un text sub care un user şi-a exprimat regulamentar o opinie, chiar dacă respectivul text îti aparţine. Aceasta e o formă de cenzură. Ce s-ar întâmpla dacă am face toţi la fel? Poţi să refuzi să te implici într-un conflict şi fără să apelezi la soluţii extreme. De altfel, pentru motivele de mai sus, ştergerea repetată şi nejustificată a textelor de pe Hermeneia este pedepsibilă.

În rest, să respirăm, să citim, să scriem, să fim sănătoşi!

o combinaţie interesantă între procedee simbolistice şi un final post-modernist.
poate însă ar fi fost mai aproape de ideea pe care cred că ai vrut să-o trasmiţi, un final de genul:"poemul de la care moartea pretinde drepturi de autor".

câteva greşeli de tipar (cum ar fi oglindit-n apăraie = oglindită-n pâraie), virgule puse aiurea. un text de şantier şi poate nici acolo.

când sunt visele prea vii
eu le scriu ca un supus
cu caragea n-am nimic
dacă n-are nasu’ sus

greoi text încîlcit redundant. strident cu preţiozităţi inutile.

Eugen, ştiu că, de obicei, primeşti rău critica ori pseudocritica, dar încearcă de data aceasta să fii niţel mai obiectiv şi mai puţin ironic, ca să nu ne fracturăm buricele deştelor, ok?

"Textul" sub care discutăm este o adunătură de cuvinte care, în afară de fragmentare, nu are absolut nicio legătură cu literatura, darămite cu poezia. Pus frumos la verticală, avem:

"Eram prea diferiți, iar lumea – aceeași cățea zeflemistă: scheuna pe la colțuri de stradă după șuturi în gură. Suntem prea diferiți eu și cu lumea, tu, în schimb, – draga altuia - dar aceeași ….. materialistă". Cu indulgenţă, o notă de jurnal a unui tip obişnuit cu protv magazin, cartea cu hărţi şi broşura de bucătărie.

Aşadar, ţi-ai face un favor daca nu ai mai divaga, aducându-mi teste subsoliere, despre ce este şi ce nu este, despre cum scriu eu şi cum scriam, despre cât de înrăit fan îmi eşti, că aici nu discutăm despre mine. Cât priveşte gramatica, scurt: punctele de suspensie sunt trei, doar trei, şi numai trei, cu spaţiu de tastare după. Faptul că tu pui cinci şi laşi pauză unde tună, nu înseamnă decât ceea ce spunea un nene mai înţelept decât noi: scriitorul slab se cunoaste (şi) după frecvenţa cu care foloseşte punctele de suspensie. În speţă, punctele din "dar aceeași ….. materialistă …" nu sunt decât o încercare ratată de-a căpăta sens superficial, adâncime falsă într-un "vers" manelistic. Oricum, se vede destul de bine că tu nu stăpâneşti regula acestor puncte. Priveşte: "fumigene, abstracții etc ... da/reflectă cuvântul lipsă ... deci/nu de alta dar o dilemă în legătură cu ... și". Explicaţia "Punctele care preced ultima vocabulă din text reflectă cuvântul lipsă ... deci, sunt puse cu bună știință acolo și e musai să fie cinci" este sublimă dar hilară. Adică, dacă erau 2 cuvinte lipsa, aveai şapte puncte, dacă erau 3, nouă, şi tot aşa. Fii serios, Eugene, că ne prinde radarul.

"cățea zeflemistă:

scheuna
pe la colțuri de stradă" - "căţeaua scheuna" este un truism prozaic, "colţuri de stradă", redundant, aproape tautologic, clişeic.

"Suntem prea diferiți
eu și cu lumea," - după "diferiţi" se cere musai virgulă, după "lumea" punct şi virgulă, pentru că se despart părţi relativ independente în aceeaşi frază, iar aici: "tu, în schimb, – draga altuia -
dar aceeași..." dacă prima cratima suplineşte predicatul, cea de-a doua trebuie înlocuită de virgulă; dacă ambele cratime izolează o explicaţie/acccentuare etc, "dar"-ul adversativ este total în plus. Oricum ar fi, formula aleasă de tine este total pe lângă.

Cam atât, deocamdată.

Explică şi tu că un „spaţiu banach” este un spaţiu vectorial normat, norma definind o distanţă ceea ce-l face să devină spaţiu metric care, la rândul său, este un spaţiu topologic şi dacă spaţiul metric indus de normă este complet, atunci avem de-a face cu un „spaţiu banach”. Unde mai pui că există şi un „spaţiu barbelian”, că tot a venit vorba de Ion Barbu.

Acu’, poezia Otiliei mi se pare un exerciţiu intelectual interesant. De ce n-ar fi şi aşa ceva poezie, în măsura în care abstracţiunile sunt ilustrate concret şi asocierea conduce la sentimente? Pentru cei care sunt (numai) lucizi, poate fi doar un joc (interesant). Pentru cei care mai au, în plus şi sensibilitate poetică poate fi chiar poezie. Voi urmări ce scrie Otilia (până acum n-am făcut-o) pentru a mă lămuri dacă-şi creează un „stil” sau acest text e numai un exerciţiu

Nu cunosc limba ta materna. Insa imi suna bine in romaneste, de parca ar fi gandite direct in romaneste. :-)

Mulţumesc pentru observaţii. Am înlăturat cacofonia(calofonia?), deşi eu văd paranteza aşa: ca cei(lalţi), pentru că am încredere în părerea dvs. de critic. La clişeu mă mai gândesc, poate, reuşesc să găsesc ceva care să-l înlocuiască.
O singură părere mi-aş permite. Cred că observaţiile, în cazul acesta pertinente, n-ar trebui să fie şi ironice. M-aş bucura dacă mi-aţi oferi o sugestie. Ar fi o plăcere să învăţ de la o persoană recunoscută ca fiind un critic în adevăratul sens al cuvântului.

Greșeli de editare:
careâncotro, simţteam, infizem pulmonar? emfizem poate, Întro zi, unmomentdat și multe altele, inadmisibile pe un site literar.

Expresii nefericite, metafore și adjective forțate care cad în patetic. Recomand lectura mai multă și grijă la scriere, e plin de greșeli, de gramatică dar și de simplă editare a textului.

Exemple:
stejarul acela mare şi neputincios.
Ochii mi s-au împletit cu ochii aceia ce doreau stejarul cu orice chip.

Are totuși o cursivitate bună, caldă, potolită narațiunea dumneavoastră motiv pentru care o să mai citesc, mi-ar place să văd un text mai lung, cap-coadă și nu un instantaneu, ca aici.

Roxana, eu am crescut, pana la 18 ani, in Neamt si Bacau. pe acolo nu se spune "vorbiesc" ci vorghesc.
nu "civa" - şeva
nu "şi", ci "şî"
nu "ciudata" - "şiudatî"
deci: "şî ştii cî nu vorghesc prostii"

adica, ă-urile de la sfarsit se transforma in î-uri, ci si ce de mijloc in şi/şe, be-ul de mijloc in ghe.

mari pacat cî nu ma poţ auzî vorghind oleacî, ai prişepi mai răpidi...:)) încî n-am uitat cum îi limba dulşi moldovineascî.