Îmi pare o poezie care ambiguizează distanțele, măsurile umane în general. Sunt metode derizorii de a înțelege, antropomorfic, dimensiunile spațiului înconjurător, când acesta are de fapt o existență independentă de a noastră? Totuși scara care se sprijină de cer, pergamentul prețios al tăcerii ori căutarea cu ochii închiși aduc o reevaluare poetică a unor dimensiuni ce trimit spre un alt nivel al înțelegerii.

O mie de răni cu o singură gură.

e pur și simplu așa, am eu obiceiul ăsta de a-mi revizui din poeme, poate pentru că și eu îmi schimb percepția cu privire la ceea ce scriu, pe măsura trecerii timpului. nu e bai, dacă nu sunt (încă) publicate. colți nu cred să aibă vreodată nici poezia nici proza, însă ceva ca să te pună pe gânduri, tot să fie, sper eu. îți mulțumesc pentru semn.

Cunosc sentimentul, si cartile de critica literara sau eseuri pe care le-am scris au stat tot sub influenta acelor emotii sau conexiuni. Vad ca ati fost publicata si in Observatorul din Toronto, ceea ce demonstreaza ca nu este vorba de un vot de incredere ci de un text de calitate. Iar eu am uitat sa va multumesc cum se cuvine, dar niciodata nu este prea tarziu.

merci yester, desi mi se pare putin amuzant ce spui, adica "găsesc aici un produs finit" si inchei cu "Și totuși parcă, parcă ar mai trebui ceva..." deci?

Buna seara ! Un text slab ! Aritmii evidente, rima aleatorie stereotipii multiple. "Lemnul trunchiului " e sintagma ambigua, iar unul din sensuri este chiar cel propriu ceea ce transforma superlativul stilistic intr-unul superfluu. "Radacini adanci" banal, slab, nu soune mai nimic. "Istoria, inele planse-n jur de luna" nu vad legatura, mi se pare incoerent. Strofa doi este foarte foarte foarte slaba. Finalul cu o licenta inutila "ma simtesc" ? In opinia mea exista o problema. Este o mare diferenta intre textele dumneavoastra de-aici si ultimele postari. Trebuie sa faceti ceva in privinta asta, pentru ca, va spun cu parere de rau, ultimele texte sunt foarte slabe. Incercati sa petreceti mai mult timp cu un text si postati-l atunci cand aveti cu adevarat un text. Incercati sa-l cititi tare veti sesiza aritmiile, iar daca insistati pe vers clasic incercati o masura ce variaza la o silaba... in acest fel se obtine ritmul cel mai simplu. Lucrati pe tema... Ceea ce am citit este neinspirat, se intanmpla ceva si cred ca dumneavoastra stiti mai bine. Incercati sa reflectati asupra ideii ! Ialin

Da, am înţeles miza textului - contrastul dintre accident şi euforia tipei sau, mai departe, dintre viaţă şi moarte. Simpatică idee, deşi nu inedită.

Sunt destule probleme care vor trebui corectate: punctuaţie, câteva diacritice, câteva litere păpate, în unele locuri, topica...
În textele literare, se recomandă ca numerele să fie redate prin litere, nu prin cifre. Dar, spun eu, nu-i capăt de ţară dacă se face prin cifre. E însă o problemă dacă redarea se face şi prin cifre, şi prin litere, aşa ca în textul tău.

De evitat " fixată în fundul maşinii din faţă", care-mi aminteşte de "faţă-n faţă cu spatele magazinului". La fel, de evitat, eminescianul/ nichitismul "îşi aşezase palma dreaptă pe umărul ei stâng". Şi ar mai fi câteva chestii, dar le găseşti tu la recitire.

E un text excelent prin sugestie, păcat ca e o sugestie atât de apăsătoare, de cotlon părăsit de vară. Știi, vara indiană poate veni în fiecare zi, cine poate, să-și închidă (măcar temporar) abatorul, ajută la sărit șotronul. :)

un mesaj intr-o sticla dincolo de mii de km spre amintirile zidite in "ultima cetate locuita"...un text placut, desi poate prea personal: "Și-mi spui pleacă nu te uita înapoi. Atunci mă cațăr pe scara de lemn, și nu-ți spun mi-e dor de ziua în care nu mă voi mai gândi că nu pot să-ți spun mi-e dor simplu de mâna ta pe ceafa mea, de mâna ta pe ceafa mea fruntea mea bagă-ți mințile în cap mi-e dor de piatra cubică sărită spartă pierdută mi-e dor de clipa în care nu-mi va mai fi dor." ...clipele acelea vor ramine acolo intotdeauna imbracate in crenelurile vechi ale nostalgiei.

am mai citit-o si in alta parte si parerea mea este ca in ciuda notei clasice si misogine care poate nu va impresiona pe unii sau va deranja pe unele, miroase totusi a poezie adevarata

Îmi place textul tău, pentru că prin titlu sugerezi ideea și pentru simplitatea lui. Estetic e reușit, iar expresia de slang de la sfârșit "îl fac la buzunare" updatează plăcut prospețimea imaginii. Faptul că verbul "zâmbesc" este asociat cu o imprecație ușoară și cu o senzație antagonică dă bine! Al...naibi de bine:)! O părere. cu sympatheia, yester p.s. remarc șarpele ce mușcă divin, de trei ori; faină antagonie! Sau mă înșel?:)

francisc, mi-ai amintit ca mi-e dor de mare. ma bucur ca ma citesti. alma, o sa il lucrez. unele lucruri imi vine sa le pastrez in momentul de fata, dar o sa reflectez asupra lor sa vad de ce pot scapa. cat despre "tot restul" nu stiu daca putem pune etichete ca apartine cuiva sau nu. eu sunt eu, am ideile mele, viziunile mele. multumesc, chiar speram sa vii.

Superb! Să citești asta pe fond de Nocturnă de Czerny. op.368 N°2 în mi bemol major. Strofa a treia va intra în istoria literaturii. Vom trăi și vom vedea.

andu, scuza-ma dar eu n-am inteles ce ai vrut sa spui. este posibil ca eu sa fiu mai greu de cap dar nu am priceput. ce legatura au evreii cu chestia asta si ce anume din text (sau in text) il obliga sa fi fost scris numai de un evreu. pentru ca am scris ca aceasta intimplare s-ar fi putut petrece oriunde si oricind? ma faci sa rid. in primul rind ma faci sa rid pentru ca inca iti mai pui problema (eterna problema) daca sa ii disculpam sau sa ii incriminam pe evrei pentru uciderea lui hristos. o idee care mi se pare, intr-o mare masura o prostie fundamentala (oricum ai discuta-o). dar care probabil necesita o discutie separata, in alta parte. in al doiea rind ma faci sa rid pentru ca ai gasit aceasta interpretare rasucita pentru textul meu. ai cuvintul meu ca nici nu m-am gindit la asta. eu nu cred ca un popor poate fi incriminat "in corpore". nu cred ca dumnezeu functioneaza asa. si apoi nu cred ca evreii sint nici mai buni si nici mai rai deci alte popoare. de fapt eu nici nu cred ca ei sint (sau mai corect spus "mai sint") poporul ales. evident si chestia asta ar necesita o discutie mai ampla, care l-ar implica pe avraam, pe moise si probabil pe apostolul pavel. si, fiindca tot veni vorba de asta, si pentru ca oarecum m-ai quasi-suspectat ca as fi evreu, sint nevoit sa iti spun ca in sensul in care apostolul pavel defineste evreismul sau apartenenta la "saminta lui avraam", in scrisoarea catre crestinii din galatia (precum si in cea catre cei din roma); deci, daca esti onest si cauti sa respecti interpetarea pe care o da el acestor concepte, atunci esti nevoit sa accepti faptul ca un crestin (deci un urmas si al lui hristos, "inviat" in hristos) este de fapt adevaratul evreu, este de fapt "saminta" "de jure" a lui avraam. deci, in sensul acesta, da, sint evreu. nu stiu insa cum schimba asta dinamica interpretarii tale. in orice caz, se pare ca tu ai obsesii vechi iar in text nu ai gasit decit un pretext.

n-am prea inteles logica povestirii dar daca ideea este ca nu mai vedem maretia din jur atunci cred ca problema nu este cit de mari sintem ci cit de orbi