Intervin cu mult respect, Virgil, dar pentru întrebări tehnice sau altfel de întrebări legate de site, există "căsuţă" specială pentru aşa ceva. Bobadil ar trebui să ştie lucrul acesta.
Nu de alta, dar aici, cel care a comentat un text, se aşteaptă (sau nu este obligatoriu) să primească un răspuns de salutare din partea autorului, nu să plece oarecum dezamăgit că a putut citi despre cum va reuşi bobadil să se logheze.
Cele bune.
te duci cam departe cu constatarile. am fost, am citit ceva genial, dar o gospodina imi tot lua microfonul de la gura, asteptîndu-se la vreun cuvînt tare. cuvînt ce n-a mai aparut, ca deh... nu era! si cenzura aia inutila mi-a facut greata instantaneu. noroc de sucul de grefe. iar unui tip din orsova i-am zis ce cred despre ce scrie, dar a ramas tot înfumurat (saracul, de unde a venit...) cel mai bun lucru la care am asistat la virtualia a fost lansarea unei carti de poeme, vara trecuta, a cuiva venit de departe... dar din nou... n-am nici o problema cu cenaclul; foarte probabil voi veni si la editia asta. am pus o intrebare doar, si asteptam raspuns de la organizatori. sunteti cam impulsivi
Admirabil (şi dureros) poem de dragoste. Cu ceva (dar în alt stil, desigur) din blagianul "Risipei se dedă florarul" - că tot suntem în luna mai. Cum s-ar zice: "Visând, întrezarim prin doruri –/ latente-n pulberi aurii -/ Păduri ce ar putea sa fie/ si niciodată nu vor fi."
Ti-am zis si cu alta ocazie, mi-ai fi placut ca poemul sa inceapa de la 99 de zile. Ma abrut, mai de efect. Nu stiu daca ai incercat sa citesti asa cum citesc eu. Oricum, nu se pune problema de ce vrem noi, autorul e singurul in masura sa simta. Ultima strofa mi-a placut foarte mult, are un fel de aer irlandez. Nu stiu, eu cind citesc un text imi place sa simt. Strofa a doua buna si ea, precizie chirurgicala. Un text care mi-a placut mult, si rar spun lucrul asta, desi nu e neaparat un text definitoriu pentru tine.
eu asa zic: eu nu fac decat sa mosesc textul. el are o Mama si un Tata, eu ii port de grija apoi. si numai scos in lume, creste si devine ceea ce este. dar sunt ca si ai mei, cum ar spune orice exilat devotat pe meleguri romanice... astfel, ca un zburator, ma bantuie uneori, sau ca un daimon care ma tine in laț. atunci, waza devine un imperativ categoric, in fata caruia stau cu inima cat un purice. si astept analiza, si mi rod unghiile s ar zice ca bat campii, la vanatoarea de nimfe, din muntii carpati, ca marele labiș. dar si hatisurile mintii si inimii sunt imprevizibile. si aici se fac revolutii, se rastoarna lumea, se cauta waza. despre dragoste, nu spun nimic. habar nu am de comert. si tac, mai mult sau mai putin dramatic. si ea e convertibila. nu mi pasa, eu asa zic
Nu am sa vorbesc despre text, am sa spun ceva despre povestea pe care am vazut-o in spatele cuvintelor. O poveste cu un ritm si un puls proprii, uneori rapid si intens, iar alteori lent si linistit. Si, la fel cum fiecare etapa ne aduce un sentiment reinnoit de apreciere a vietii, fiecare poveste reprezinta o noua perioada de descoperiri si minuni. In definitiv, povestile sunt pentru oameni, iar textele pentru critici.
revolutia de catifea, ton sur ton, pe un soclu lucios sau dincolo de sticla unui tablou. un fel de "afara spoit gardul, inauntru leopardul" in timpul inghetului. poate as organiza altfel versul 5. este ceva ce ar putea fi optmizat la "ochiului care rade"
as evita, totusi, alaturari precum "cu cântece"...ma gandeam la o formulare de genul
"să mergi unde frunzele cântă/neauzite de om"
apoi, mi se pare mai potrivit, d.p.d.v al acuratetii exprimarii, "treci prin miezul cântecelor/ cu o simplă atingere" (s-ar evita repetitia lui "cu" in acelasi vers) si "în pragul diminetii cânta cocoşii de munte" ("când cântă" nu prea... cântă, luate impreuna).
mi-au placut, insa, cocosii aceia de munte, "taina barbatului
îndumnezeită în tine" (atentie, diacritice lipsa aici!) si comparatia din final.
cred ca e un typo in prima strofa ("lumina a zilei") si, in strofa 3, de corectat "tacută"
... a crede, a dori, a uri, a iubi, un lucru este totul, totul este un singur lucru: nous. Un triplu salt mortal in abisul noetic, uitatul eden, de unde poetul incearca sa fure secretul albinelor uriase si nici o siguranta nu ameninta prabusirea nesfirsita, neimblinzita. Poemul, cavalcada a unei herghelii nebune spulbera straturile de pulbere depusa peste vechi intelesuri: ...si zari de mii de ani treceau in tot atitea clipe...).
recunosc la mine faptul că mă decid bătrânește, ca pensionarii la piață, dar tare mi-a plăcut poemul acesta!
în special:
...Ca un arbore tânăr, parfumat şi-nţelept,
Ca o umbră diformă izgonită din piept;
M-am schimbat în acelaşi trubadur de culori,
Cu o mână-n mocirlă şi cu alta în nori...
dar și eleganța elegiacă de la sfârșit:
Şi e vreme de sticlă, scârţăind dintr-o parte,
Şi din filele-mi, Spectrul mă pofteşte-ntr-o carte,
Mă gândesc c-ar fi bine să mă uit îndărăt,
Mă gândesc c-ar fi bine să mă scriu, să mă-mbăt
un poem ce poate sta degajat în revistele literare cele mai pretențioase. las, prin urmare, semnul meu de apreciere.
Andu și Virgil...mi se pare mie sau vă contraziceți? Ba că e bun ba că e mediocru. Ba că e creștin ba că e ateist. În fine nu mai lipsea mult și vă certați din cauza mea...:) Textul e cuminte chiar riscă prin asta da' mesajul e altul, se sugerează chiar din titlu, ceea ce nu s-a observat din cauză de bonomie respectiv orgoliu. În rest no comment, aveți și voi dreptățile voastre. A : și eu pe a mea. Mai ales. Că doar așa e jocul nu? Amical și cu mulțimiri pentru opinii, Geoege cel Asztalos
după îndelungată gândire (cam zece minute), am decis să păstrez, cel puțin deocamdată, varianta inițială. nu din încăpățînare, nici din orgolui, ci pentru că acel „se târăște”, așa singur-singurel, mi se pare prea dur și, parcă, mai puțin... plastic.
mă gândesc, însă, să aleg între celelalte două variante rămase în discuție - una a mea, alta sugerată de tine.
deși... parcă se repetă aceeași ideea, îmbrăcată în altă hăinuță. :)
de la "pe care zici că le oferă viața" poezia se pierde în glumă şi asta nu dăunează, uneori, textului dar e bine să transpară ironia în vreun fel, dacă tot se face trimitere la Jack Spintecătorul sau un altfel de Jack. Dacă Jack nu venea în contradicţie cu Vasile, Ion, etc. etc. şi, să zicem că pe Jack îl întâlneam la un colţ de stradă, poate că ar fi fost o soluţie mai fericită în contextul dat, nu ştiu, nu-mi place să dau verdicte, având în vedere că şi eu am propria mea bârnă în ochi.
revenind,
ceva de genul: Oriunde m-aş (mi-aş) fi - uitat (întors privirea)/la fiecare colţ de stradă m-ar fi aştepat Jack cu sabia lui de pirat
Mi-a plăcut foarte mult trimiterea la pip din dickens. de altfel, te citesc.
Spor!
Domnule Buricea, cum vine asta..."Nirvana vietii", domnule? e metafora sau injuratura? serios acum...eu pot intelege ca va mai amintiti, cu nostalgie, de acele dalbe vremuri; dar noi ce vina avem? textul este...versificatie scolareasca, nimic mai mult.
poate ar fi mai bine sa poata da penite doar editorii. ori sa se explice clar, care sunt criteriile... iar asta e imposibil. decat suparari, mai bine lipsa.
Degeaba, nu mă pot astâmpăra...sper să nu devin iritantă, însă: Cred că Aristotel nu spunea că substanța (pe care o încadra, dacă nu mă înșel, printre "lucrurile necompuse") nu poate fi cunoscută, ci că nu poate fi cunoscută prin intermediul "gândirii compuse". El afirma însă existența unei cunoașteri - să-i spun apriorice? să-i spun transcedentale? mai bine îl citez: “Dar când e vorba de lucruri necompuse, ce înseamnă ființa și neființa,ce înseamnă adevăr și neadevăr? ci adevărul înseamnă să distingi ceea ce cauți și să exprimi acest lucru, și trebuie să știm că a afirma și a enunța nu e același lucru, iar a ignora înseamnă să nu nimerești adevărul. “ și “Pentru astfel de lucruri adevărul constă numai în a le concepe cu mintea;cu privire la ele nu există nici adevăr, nici înșelare, ci doar ignoranța, dar o ignoranță ce nu seamănă cu orbirea, căci în acest caz ar însemna să nu ai deloc însușirea de a gândi.“ Logică aristotelică mi se pare,astfel, una realistă, care nu-și propune să treacă dincolo de pătura Existenței ( unde "existent” este considerat în accepțiunea formei de manifestare ce nu are în ea însăși rațiunea sa suficientă) acceptând că la Transcendent nu poate ajunge decât pe drumul intuiției intelectuale. Pentru că, la acest nivel, nici nu mai poate fi vorba de "terț exclus"! Deci, substanța poate fi cunoscută și putem afirma despre ea că ..., însă nu pe calea raționalului. Ea este peste măsura instrumentelor raționale de care dispunem sau, cum spune F. Brentano, pe marginea Metafizicii lui Aristotel, "Noi nu posedăm nicio ideea a divinității care să fie completă într-un asemenea mod în simplitatea ei încât să corespundă substanței divine. (...) Din natura nemijlocit sesizată a finite necesare prin sine ar putea fi dedusă nemijlocit existența ei” . - ultima frază constituind, în opinia lui Bretano, argumentul ontologic. (Cu mențiunea că nu sunt de acord cu formularea "existența ființei necesare", din motivele înscrise în paranteza de mai sus.)
iar bobadilul moare de invidie că nu poate să scrie nici măcar atît. Cum îi zice? Aaa, sub semnătură. El, Bobadilu, nici pe după semnătură nu mai apucă să scrie mai nou. Are nevoie de scriitura altora ca să mai lase ceva, ca un fel de pată murdară în urmă. Deh, fiecare cu petele lui. În lipsă de inspirație trebuie să atragi atenția cu ceva, nu Bobadile? Altfel lumea uită și că mai exiști. Bine măcar că te-ai lăsat de plagiat. Dacă te-ai lăsat.
a compara hermeneia cu Villon nu reuşeşte să demonstreze decît o gîndire simplistă. Şi mă tem că pînă şi autorul gafei îşi dă seama de ea. Nu cred că se merită să onorez elucubraţia asta cu vreo opinie.
raluca (și aici am să fiu eu rău) ai așteptat prea mult pentru ca să emiți o cacofonie:) (imagistică_care), dar hei, vorba mea: om bun, gând bun, sau era viceversa?:)
una peste alta, vorbă (pervertită zic eu) a unui defunct (cu apucături androgine), știu când scriu un poem. iar acesta este unul mediocru. apreciez însă faptul că "a ajuns" la tine. că ți-ai luat inima în dinți și mi-ai dat (cum ai putut tu) de știre că îți place! pentru mine asta a contat. că a atins cititorul Raluca Blezniuc. So, pentru mine îmi zic și eu: Bravo:)!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Intervin cu mult respect, Virgil, dar pentru întrebări tehnice sau altfel de întrebări legate de site, există "căsuţă" specială pentru aşa ceva. Bobadil ar trebui să ştie lucrul acesta.
pentru textul : confesiune de ianuarie deNu de alta, dar aici, cel care a comentat un text, se aşteaptă (sau nu este obligatoriu) să primească un răspuns de salutare din partea autorului, nu să plece oarecum dezamăgit că a putut citi despre cum va reuşi bobadil să se logheze.
Cele bune.
de trei ori peste cap, alehap! vorba cântecului :)
pentru textul : schit dete duci cam departe cu constatarile. am fost, am citit ceva genial, dar o gospodina imi tot lua microfonul de la gura, asteptîndu-se la vreun cuvînt tare. cuvînt ce n-a mai aparut, ca deh... nu era! si cenzura aia inutila mi-a facut greata instantaneu. noroc de sucul de grefe. iar unui tip din orsova i-am zis ce cred despre ce scrie, dar a ramas tot înfumurat (saracul, de unde a venit...) cel mai bun lucru la care am asistat la virtualia a fost lansarea unei carti de poeme, vara trecuta, a cuiva venit de departe... dar din nou... n-am nici o problema cu cenaclul; foarte probabil voi veni si la editia asta. am pus o intrebare doar, si asteptam raspuns de la organizatori. sunteti cam impulsivi
pentru textul : Cenaclul Virtualia - editia a X-a deAdmirabil (şi dureros) poem de dragoste. Cu ceva (dar în alt stil, desigur) din blagianul "Risipei se dedă florarul" - că tot suntem în luna mai. Cum s-ar zice: "Visând, întrezarim prin doruri –/ latente-n pulberi aurii -/ Păduri ce ar putea sa fie/ si niciodată nu vor fi."
pentru textul : amputarea literei d deTi-am zis si cu alta ocazie, mi-ai fi placut ca poemul sa inceapa de la 99 de zile. Ma abrut, mai de efect. Nu stiu daca ai incercat sa citesti asa cum citesc eu. Oricum, nu se pune problema de ce vrem noi, autorul e singurul in masura sa simta. Ultima strofa mi-a placut foarte mult, are un fel de aer irlandez. Nu stiu, eu cind citesc un text imi place sa simt. Strofa a doua buna si ea, precizie chirurgicala. Un text care mi-a placut mult, si rar spun lucrul asta, desi nu e neaparat un text definitoriu pentru tine.
pentru textul : Umbra păsărilor deeu asa zic: eu nu fac decat sa mosesc textul. el are o Mama si un Tata, eu ii port de grija apoi. si numai scos in lume, creste si devine ceea ce este. dar sunt ca si ai mei, cum ar spune orice exilat devotat pe meleguri romanice... astfel, ca un zburator, ma bantuie uneori, sau ca un daimon care ma tine in laț. atunci, waza devine un imperativ categoric, in fata caruia stau cu inima cat un purice. si astept analiza, si mi rod unghiile s ar zice ca bat campii, la vanatoarea de nimfe, din muntii carpati, ca marele labiș. dar si hatisurile mintii si inimii sunt imprevizibile. si aici se fac revolutii, se rastoarna lumea, se cauta waza. despre dragoste, nu spun nimic. habar nu am de comert. si tac, mai mult sau mai putin dramatic. si ea e convertibila. nu mi pasa, eu asa zic
pentru textul : cu inima cât un purice de diamant dedomnule yesterday. e din Proverbe.
1. Înţelepciunea şi-a zidit casa, şi-a tăiat cei şapte stâlpi.
2. Şi-a junghiat vitele, şi-a amestecat vinul, şi-a pus masa.
3. Şi-a trimis slujnicele, şi strigă, de pe vârful înălţimilor cetăţii:
4. „Cine este prost, să vină încoace!” Celor lipsiţi de pricepere le zice:
5. „Veniţi de mâncaţi din pâinea mea, şi beţi din vinul pe care l-am amestecat!
6. Lăsaţi prostia, şi veţi trăi, şi umblaţi pe calea priceperii!”
7. Cel ce mustră pe un batjocoritor îşi trage dispreţ, şi cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocară.
8. Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi!
9. Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult!
10. Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor, este priceperea.
11. Prin mine ţi se vor înmulţi zilele, şi ţi se vor mări anii vieţii tale.
12. Dacă eşti înţelept, pentru tine eşti înţelept; dacă eşti batjocoritor, tu singur vei suferi.
13. Nebunia este o femeie gălăgioasă, proastă şi care nu ştie nimic.
14. Ea stă totuşi la uşa casei sale, pe un scaun, pe înălţimile cetăţii,
15. ca să strige la trecătorii, care merg pe calea cea dreaptă:
16. „Cine este prost, să vină aici!” Iar celui fără minte îi zice:
17. „Apele furate sunt dulci, şi pâinea luată pe ascuns este plăcută!”
18. El nu ştie că acolo sunt morţii, şi că oaspeţii ei sunt în văile locuinţei morţilor.
pentru textul : secretele noastre împrumutate deNu am sa vorbesc despre text, am sa spun ceva despre povestea pe care am vazut-o in spatele cuvintelor. O poveste cu un ritm si un puls proprii, uneori rapid si intens, iar alteori lent si linistit. Si, la fel cum fiecare etapa ne aduce un sentiment reinnoit de apreciere a vietii, fiecare poveste reprezinta o noua perioada de descoperiri si minuni. In definitiv, povestile sunt pentru oameni, iar textele pentru critici.
pentru textul : capelan fără capelă deAm uitat.
pentru textul : ascunzişul din urmă derevolutia de catifea, ton sur ton, pe un soclu lucios sau dincolo de sticla unui tablou. un fel de "afara spoit gardul, inauntru leopardul" in timpul inghetului. poate as organiza altfel versul 5. este ceva ce ar putea fi optmizat la "ochiului care rade"
pentru textul : Mătase și catifea demi se pare o varianta mai bun decat prima.
as evita, totusi, alaturari precum "cu cântece"...ma gandeam la o formulare de genul
"să mergi unde frunzele cântă/neauzite de om"
apoi, mi se pare mai potrivit, d.p.d.v al acuratetii exprimarii, "treci prin miezul cântecelor/ cu o simplă atingere" (s-ar evita repetitia lui "cu" in acelasi vers) si "în pragul diminetii cânta cocoşii de munte" ("când cântă" nu prea... cântă, luate impreuna).
mi-au placut, insa, cocosii aceia de munte, "taina barbatului
îndumnezeită în tine" (atentie, diacritice lipsa aici!) si comparatia din final.
cred ca e un typo in prima strofa ("lumina a zilei") si, in strofa 3, de corectat "tacută"
pentru textul : În ochii tăi dela ce îți folosesc emoticoanele? la lipsa de inspirație? sau la nevoia de distruge? cuvintele
pentru textul : ars poetica II deVă mulțumesc foarte mult pentru încurajare!
pentru textul : Se duce(re) deTotuși, ce vrei să spui?
pentru textul : Despre suflet de... a crede, a dori, a uri, a iubi, un lucru este totul, totul este un singur lucru: nous. Un triplu salt mortal in abisul noetic, uitatul eden, de unde poetul incearca sa fure secretul albinelor uriase si nici o siguranta nu ameninta prabusirea nesfirsita, neimblinzita. Poemul, cavalcada a unei herghelii nebune spulbera straturile de pulbere depusa peste vechi intelesuri: ...si zari de mii de ani treceau in tot atitea clipe...).
pentru textul : la răsărit de eden derecunosc la mine faptul că mă decid bătrânește, ca pensionarii la piață, dar tare mi-a plăcut poemul acesta!
în special:
...Ca un arbore tânăr, parfumat şi-nţelept,
Ca o umbră diformă izgonită din piept;
M-am schimbat în acelaşi trubadur de culori,
Cu o mână-n mocirlă şi cu alta în nori...
dar și eleganța elegiacă de la sfârșit:
Şi e vreme de sticlă, scârţăind dintr-o parte,
Şi din filele-mi, Spectrul mă pofteşte-ntr-o carte,
Mă gândesc c-ar fi bine să mă uit îndărăt,
Mă gândesc c-ar fi bine să mă scriu, să mă-mbăt
un poem ce poate sta degajat în revistele literare cele mai pretențioase. las, prin urmare, semnul meu de apreciere.
pentru textul : Argintiu furişat deAndu și Virgil...mi se pare mie sau vă contraziceți? Ba că e bun ba că e mediocru. Ba că e creștin ba că e ateist. În fine nu mai lipsea mult și vă certați din cauza mea...:) Textul e cuminte chiar riscă prin asta da' mesajul e altul, se sugerează chiar din titlu, ceea ce nu s-a observat din cauză de bonomie respectiv orgoliu. În rest no comment, aveți și voi dreptățile voastre. A : și eu pe a mea. Mai ales. Că doar așa e jocul nu? Amical și cu mulțimiri pentru opinii, Geoege cel Asztalos
pentru textul : oare e ziua copilului și în cer? dedupă îndelungată gândire (cam zece minute), am decis să păstrez, cel puțin deocamdată, varianta inițială. nu din încăpățînare, nici din orgolui, ci pentru că acel „se târăște”, așa singur-singurel, mi se pare prea dur și, parcă, mai puțin... plastic.
mă gândesc, însă, să aleg între celelalte două variante rămase în discuție - una a mea, alta sugerată de tine.
deși... parcă se repetă aceeași ideea, îmbrăcată în altă hăinuță. :)
o să văd.
pentru textul : astenii infantile deMulțumesc mult, Mariana.
...interesant, ce să zic, parcă nu ar fi al tău.
pentru textul : the bishop dede la "pe care zici că le oferă viața" poezia se pierde în glumă şi asta nu dăunează, uneori, textului dar e bine să transpară ironia în vreun fel, dacă tot se face trimitere la Jack Spintecătorul sau un altfel de Jack. Dacă Jack nu venea în contradicţie cu Vasile, Ion, etc. etc. şi, să zicem că pe Jack îl întâlneam la un colţ de stradă, poate că ar fi fost o soluţie mai fericită în contextul dat, nu ştiu, nu-mi place să dau verdicte, având în vedere că şi eu am propria mea bârnă în ochi.
revenind,
ceva de genul: Oriunde m-aş (mi-aş) fi - uitat (întors privirea)/la fiecare colţ de stradă m-ar fi aştepat Jack cu sabia lui de pirat
Mi-a plăcut foarte mult trimiterea la pip din dickens. de altfel, te citesc.
pentru textul : mereu Jack deSpor!
comentariul tău este foarte frumos. mulţumesc mult pentru o astfel de viziune.
pentru textul : tur de orizont deprima jumătate este reușită. a doua nu neaparat. în partea a doua mi se pare că recitarea devine greoaie. firul logic puțin mai neclar.
pentru textul : Sonet 172 deDomnule Buricea, cum vine asta..."Nirvana vietii", domnule? e metafora sau injuratura? serios acum...eu pot intelege ca va mai amintiti, cu nostalgie, de acele dalbe vremuri; dar noi ce vina avem? textul este...versificatie scolareasca, nimic mai mult.
pentru textul : A trecut amar de vreme depoate ar fi mai bine sa poata da penite doar editorii. ori sa se explice clar, care sunt criteriile... iar asta e imposibil. decat suparari, mai bine lipsa.
pentru textul : l’absente deDegeaba, nu mă pot astâmpăra...sper să nu devin iritantă, însă: Cred că Aristotel nu spunea că substanța (pe care o încadra, dacă nu mă înșel, printre "lucrurile necompuse") nu poate fi cunoscută, ci că nu poate fi cunoscută prin intermediul "gândirii compuse". El afirma însă existența unei cunoașteri - să-i spun apriorice? să-i spun transcedentale? mai bine îl citez: “Dar când e vorba de lucruri necompuse, ce înseamnă ființa și neființa,ce înseamnă adevăr și neadevăr? ci adevărul înseamnă să distingi ceea ce cauți și să exprimi acest lucru, și trebuie să știm că a afirma și a enunța nu e același lucru, iar a ignora înseamnă să nu nimerești adevărul. “ și “Pentru astfel de lucruri adevărul constă numai în a le concepe cu mintea;cu privire la ele nu există nici adevăr, nici înșelare, ci doar ignoranța, dar o ignoranță ce nu seamănă cu orbirea, căci în acest caz ar însemna să nu ai deloc însușirea de a gândi.“ Logică aristotelică mi se pare,astfel, una realistă, care nu-și propune să treacă dincolo de pătura Existenței ( unde "existent” este considerat în accepțiunea formei de manifestare ce nu are în ea însăși rațiunea sa suficientă) acceptând că la Transcendent nu poate ajunge decât pe drumul intuiției intelectuale. Pentru că, la acest nivel, nici nu mai poate fi vorba de "terț exclus"! Deci, substanța poate fi cunoscută și putem afirma despre ea că ..., însă nu pe calea raționalului. Ea este peste măsura instrumentelor raționale de care dispunem sau, cum spune F. Brentano, pe marginea Metafizicii lui Aristotel, "Noi nu posedăm nicio ideea a divinității care să fie completă într-un asemenea mod în simplitatea ei încât să corespundă substanței divine. (...) Din natura nemijlocit sesizată a finite necesare prin sine ar putea fi dedusă nemijlocit existența ei” . - ultima frază constituind, în opinia lui Bretano, argumentul ontologic. (Cu mențiunea că nu sunt de acord cu formularea "existența ființei necesare", din motivele înscrise în paranteza de mai sus.)
pentru textul : (2)Cȃte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Aristotel (doar ca pre-text) deiar bobadilul moare de invidie că nu poate să scrie nici măcar atît. Cum îi zice? Aaa, sub semnătură. El, Bobadilu, nici pe după semnătură nu mai apucă să scrie mai nou. Are nevoie de scriitura altora ca să mai lase ceva, ca un fel de pată murdară în urmă. Deh, fiecare cu petele lui. În lipsă de inspirație trebuie să atragi atenția cu ceva, nu Bobadile? Altfel lumea uită și că mai exiști. Bine măcar că te-ai lăsat de plagiat. Dacă te-ai lăsat.
pentru textul : Fragmentarium. Fără diacritice dea compara hermeneia cu Villon nu reuşeşte să demonstreze decît o gîndire simplistă. Şi mă tem că pînă şi autorul gafei îşi dă seama de ea. Nu cred că se merită să onorez elucubraţia asta cu vreo opinie.
pentru textul : Anotimp deInteresant, felicitari
pentru textul : Virtualia 7 deraluca (și aici am să fiu eu rău) ai așteptat prea mult pentru ca să emiți o cacofonie:) (imagistică_care), dar hei, vorba mea: om bun, gând bun, sau era viceversa?:)
una peste alta, vorbă (pervertită zic eu) a unui defunct (cu apucături androgine), știu când scriu un poem. iar acesta este unul mediocru. apreciez însă faptul că "a ajuns" la tine. că ți-ai luat inima în dinți și mi-ai dat (cum ai putut tu) de știre că îți place! pentru mine asta a contat. că a atins cititorul Raluca Blezniuc. So, pentru mine îmi zic și eu: Bravo:)!
pentru textul : până acum e clar că moartea trebuie urmată deIar am neglijat "previu". Scuze "Ca el e si se-a dreptu absurd pe de-a supra" se va citi "Ca el e si de-a dreptu absurd pe de-a supra"
pentru textul : Geamantan cu pisică dePagini