... chestiunea publicaţiilor pe hârtie, plus a puzderiei de alte lucruri virtuale, e aşa că toate sunt parcă făcute după acelaşi calapod. Nu e neapărat constelaţia aia mai prostă decât România Literară, de exemplu. Adevărata problemă venind din totala lipsă de criterii valorice - respectiva lipsă de criterii însemnând un puternic efect al 'jdămiilor de instituşii aşazis culturale subvenţionate de la Stat. Mafii consolidându-se la nivelul fiecărei instituţii, unde interesul principal este acela de a se vâna banul, automat că vine impus drept justificări ale parazitismului, tot felul de mărunţişuri (mai ales că în paralel s-a dezvoltat şi o largă clasă de aşazişi critici - răstălmăcitori, de fapt, exemple: Nicolae Manolescu, Alex Ştefănescu, Ţenea...) Ridicolul unic României este că tot analfabetul se declară, vine prezentat ca promotor cultural. Sau, pe de altă parte, inşi cu sforăitoare titulaturi ţin neapărat să se amestece şi în artă, neînţelegându-se că nu există şi nu poate exista Universitate care să facă artişti din acei ce nu sunt născuţi pentru a fi artişti.
Citind, de exemplu, nişte chinuite scriituri ale lui Ţenea, orice om cu scaun la cap şi-ar da seama că omul acesta e în plop cu poezia. Şi, totuşi, insul vine să-şi dea cu părerea când vine vorba de poezie. Şi cauză a cu totul alte chestiuni, decât acelea specifice unuia în măsură să vorbească despre poezie, iată, vorbele lui Ţenea, cum şi ale lui Manolescu, Ştefănescu şi încă ale altora (foarte mulţi, din păcate) sunt luate ca şi litere de lege (astfel criteriile valorice se duc în inflaţie).

Primele doua strofe destul de bune... Mi-au placut ideile "sa momim soarele... ", "amulete sfaramate/ indaratul pleoapelor". La ultima strofa nu pot aprecia decat ideea foarte bizara, dar interesanta cu scarile orizontale. De restul... incerc sa ma opresc din ras. Tu ai idee ce imagine ai creat ? Femeia-storcator care pe plaja iti prepara un cocktail de fructe africane ? Ialin

avand ca principiu acest celebru citat "philosophum non facit barba, acvila non capit muscam" as indrazni sa adaug aici, sub acest text placut, o intamplare petrecuta azi in copou, care rezoneaza cu cele scrise mai sus: 3 puradei jucausi si veseli tipau in gura mare si apoi murmurau la lume de lume asa: "dona nobis pacem, euroi"

multumesc Virgil pentru trecere şi sprijin.

Cum tema pe care o propuneți e prea tentantă, domnule Gorun, voi îndrăzni să mă apropii și eu… timid, ca orice „căutător”; dacă alunec, sper să-mi dea cineva o mână de ajutor. :)

I.) Pornesc de la „ [b]Pericolul cel rău, şi de aceea cel mai aprig, este gândirea însăşi. Ea trebuie să gândească împotriva ei însăşi, ceea ce doar rar îi stă în putinţă.”
Iată ce aflăm în Corpus Hermeticum, mai precis, în „Craterul sau Monada” :
„2.Și astfel [pe Pământ] el a trimis Cosmosul acestui Trup Divin – omul, ființă nemuritoare și totuși muritoare. Iar omul era mai înzestrat decât toate viețuitoarele și decât Lumea, datorită Rațiunii (Logos) și Minții sale. [a Intelectului]. Căci omul a ajuns să contemple lucrările Zeului și s-a minunat și l-a cunoscut pe Creator. 3. Căci Zeul a împărțit Rațiune (Logos) tuturor oamenilor, însă nu și Minte.”

Apare aici o distincție clară între Intelect și Rațiune, asupra căreia se revine de mai multe ori, de ex. în „Despre Mintea Comună” (unde cuvântul „comună” nu „banal” vrea să însemne, ci „comună Omului și Divinității) – iată ce îi spune Hermes fiului său, Tat:
,,Însă îmi pari, Fiule, neștiutor în privința măreției Rațiunii (Logos). Căci Binecuvântatul Zeu, Daimonul cel Bun [„Demiurgul” din tradiția gnostică], a spus: „Sufletul este în Trup, Mintea în Suflet; însă Rațiunea este în Minte și Mintea în Zeu și Zeul este Tatăl tuturor acestora. [„Dumnezeul ascuns” de care vorbește Cusanus, de ex.]
Și mai departe, se spune, întru limpezire și întărire, că „Prin urmare, Rațiunea este imaginea (eidolon) Minții; iar Mintea a Zeului; Trupul – a Formei, iar Forma, a Sufletului”.

Parcă se aude vocea lui Nichita, făcând arc prin timp și prin „Foamea de cuvinte”:
„Nu pot să mănânc decât forme,/ scoarțe, învelișuri și atât, / ceea ce privirilor enorme/ li se înfățișează urât. / În străfundul fiecărui lucru nu există/ până la urmă decât un cuvânt - / înfățișarea trupului meu, tristă,/ știe legea acestui pământ,/ că până la urmă în lucruri nu este/ în miezul miezurilor decât un cuvânt. / rege al întinderii acestea/ cu vițele arde în vânt.”

Să fie aici vorba de „Idee” sau, în limbaj hermeneutic, de „rădăcina Formei”, Arhetipul? Nu cumva tentația omului de a desface acest înveliș, de a gusta din Pomul Cunoașterii, nu acesta să fie „pericolul cel rău” de care vorbește Heidegger? Iar în spatele ei, sau dincolo de, ce ar mai fi, decât Tăcerea, pe care metafizicienii și misticii (indiferent de numele formei religioase, supra-religioasă, filosofice etc.) o consideră Realizarea absolută? Și nu spre depășirea condiției sale este atrasă, în mod „surpa-conștiet” (cf. R.G.), Rațiunea, atunci când își întrezărește limitările?
Poate că de aici ar trebui să înceapă căutarea Poeziei, deși misticii au atras mereu atenția asupra riscului la care se supune cel nepregătit, „neinițiatul”, și asupra costului pe care vizionarul îl va plăti - renunțarea la (sau depărtarea de) ego, distincție, individualitate, adică... la tot ceea ce are mai scump omul modern.

„Nu există poeți, există Poezie” – noi admirăm o frază, Nichita a trăit-o. Utopie? Privită din colțul Rațiunii, poate fi catalogată astfel, nu?

II) alături de citatul din Ființa Ființării [„Alungarea nefiinţei a născut, de fapt, o utopie a Raţiunii absolute în gândirea europeană…”], dați-mi voie, domnule Gorun, să așez un alt citat, fiindcă mi se pare că cele două converg întrucâtva, și să rog să-mi spuneți dacă ori în ce privință mă înșel (spun de la bun început că nu l-am citit pe Heidegger)
„Dacă prin Neființă nu se înțelege decât purul neant, e inutil să se mai vorbească despre ea, căci ce se poare spune despre ceea ce este nimic? Însă ar fi cu totul altceva dacă s-ar considera Neființa ;ca posibilitatea de a fi; Ființa este manifestarea Neființei astfel înțeleasă, fiind cuprinsă în starea potențială în această Neființă. Raportul Neființei cu Ființa este deci raportul non-manifestatului cu manifestatul, putându-se spune că non-manifestatul este superior manifestatului căruia îi este principiu, deoarece el conține în potență tot manifestatul, plus ceea ce nu este, n-a fost și nu va fi niciodată manifestat.” (Rene Guenon - „Demiurgul și alte studii tradiționale”)

Oare nu această Posibilitate este „Ființa cu caracter de Neființă” aflată „în sânul Ființării ca întreg”, așadar ca Tot Universal? Spune Heiddeger mai departe: „Acest centru deschis nu este deci închis de jur împrejur de fiinţare, ci însuşi centrul care luminează şi încercuieşte – asemenea nimicului pe care abia dacă îl cunoaştem – întreaga fiinţare.”
„ – asemenea nimicului” spune H. – „asemenea”, și nu „identic”; merg mai departe și iată ce găsesc la Rene Guenon, ( aceeași carte, cap. „Observații asupra producerii numerelor”) :
„Conform Kabbalei, Absolutul, pentru a se manifesta, s-a concentrat într-un punct infinit de luminos, lăsând tenebrele de jur împrejurul lui; această lumină în tenebre, acest punct în întinderea metafizică fără limite, acest nimic ce e totul într-un tot ce nu e nimic, dacă se poate spune așa, este Ființa în sânul NeFiinței, Perfecțiunea Activă în sânul Perfecțiunii Pasive. Punctul luminos este Unitatea, afirmarea Zero-ului metafizic, care e reprezentat prin întinderea nelimitată, imagine a infinitei Posibilități Universale.”

……
O să mă opresc, deocamdată, aici, deși am ajuns la Semne și Simbol. dar și mâine e o zi, firește. și se anunță a fi una senină, așa spune mierla care, de câteva zile, „mă locuiește” (la propriu). :)

Domnule Buricea, Parerea mea este ca numele acestea cu filiatie feminina sunt nume de evrei, nu de tatari pentru ca evreii isi recunosc apartenenta dupa mama. Purtatorii acestor nume nu sunt (in opinia mea care se bazeaza pe cateva studii foarte serioase publicate de CMAS) copii din flori produsi de tatarii violatori in calduri care ne siluiau fetele moldovence (asa cum sustineti Dvs.) ci dimpotriva sunt odraslele unor evrei plini de bunastare care n-au dus nicio lupta ci doar s-au aciuiat si apoi inavutit aici, pe plaiurile noastre mioritice, impunandu-si apoi cu banii si in ciuda legilor pamantului nostru numele lor dupa mama. Poemul Dvs., oricum, este memorabil si trebuie sa va marturisesc ca daca nu ati mai publica pe Hermeneia ar fi mare pacat. Eu unul as suferi. Nu luati in considerare pe cei care spun ca scrieti prost si scrieti, publicati in continuare, eu va citesc constant (si nu doar eu daca e sa judecam dupa numarul afisarilor textelor Dvs.) As da si penita sa spun drept, insa nu vreau sa fiu acuzat de una de alta, stiu eu ca mie imi ies vorbe imediat asa ca prefer sa nu, sper sa ma intelegeti Succes in continuare.

Mie mi-a placut poemul, are nerv. Se intinde cam mult pe subiect si asta e riscant, dar vad o revolta faina de tip 'laddite" stii ce-i aia ca si eu aproape am uitat cum se scrie dar promit ca mai uit pe toate alea si-ti zic daca nu gasesti singur. Cauta si tu frate, ca e din istoria bataliei omului cu masinile... Oricum ar fi e ok, am priceput ca lumea asta e plina de draguti. Andu

Da, Francisc....ironic este comentariul tău este ușor să ataci și să îndepărtezi dar este mai greu să poți apropria. "peisaj de scris litere îmbrăcate liniștea nopții"

pentru această plăcută lectură. o paralelă între doi regi ai poeziei cu măiestrie conturată. a fost lectura mea de suflet astăzi.

Ia incearca sa fii mai dur daca poti. Sunt curioasa. Oricum nu poti emite o parere generala despre un autor in functie de patru-cinci texte. Si nu ai de unde sti daca opiniile tale sunt pertinente. Au fost mari critici in istoria literaturii care au emis pareri ce s-au dovedit in timp eronate. Cand comentezi aspru o poezie trebuie sa dispui de lecturi consistente si bine structurate. Nu cred ca se poate asocia unei poezii de respiratie scurta un amalgam de "optzecism" si "dogmatism". Din Ioan Alexandru am citit destul de putin. Un typo in comentariul tau: "uite ma uit". Iti lipseste stilul si eleganta in critica. Tie iti place atacul, fronda. Am mai primit critici dar le-am suportat. Vezi Aranca, Hialin. cu ganduri bune si in asteptarea criticilor aspre, Violeta

Redescoperirea lumii iar şi iar de la capăt. Departe de a fi o poezie pentru copii, poate fi şi o poezie pentru copii. Aşa cum Micul Prinţ îşi uda în fiecare zi unica floare de pe planetă. După coji şi liane revărsarea-n ocean aşează visul la locul lui.

Şi vulpea ce zicea? "Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!"

corectie "nu srie" se va citi "nu stie"

Mult prea multe locuri comune în textul tău; formulări impersonale şi destul de multă poetizare.

"cu unghiile ascuţite sfredelesc noi încercări" - "ascuţite" e balast.

"crengi de copac" - pleonasm.

"(z)bucium de doruri/verde crud/potecile cărunte/porţile ruginite - stereotipii

Ultima unitate, dacă ar fi puţin reformulată, ar putea fi de reţinut.

.......de la un titlu mai incitant, continuand cu o structurare mai clara a planului de idei, pana la -in special - finisarea limbajului.... incearca sa eviti retorismul intrebarilor si schimba finalul. astept :)