,,păstoresc liniştea
fără să găsesc păşunea" O frumoasă percepţie a toamnei cu toate liniştile şi neliniştile ei. Îmi plac mult imaginile create de tine, Mihaela ( ,,muţenia bobului de grâu" spre ex. ) Am o nedumerire la finalul penultimului vers. Aşa l-ai dorit sau e o greşeală de redactare? ,,spre dimineaţă simt un rest urlet"...ar trebui, oare, ca ultimul cuvânt să fie trecut în versul următor? :)
Ioan, păstrez ”în” ca să rămână sensul de acolo. Nu e neapărat acoperire în taină, cât cred că ține de unele obsesii de-ale mele. E drept că are și ceva de Paști, dacă ne gândim că elipsele sunt ouăle din iarbă. Dar asta privind doar la suprafață. Francisc, da, să fie la toată lumea. Vă mulțumesc pentru oprire.
... se pare că mi place. tot. are subtilitatea de a introduce figurile de stil camuflat și nu orice figuri de stil, atmosfera este exact cum promite titlul, degajată, la marginea drumurilor. un poem de citit pe o terasă cu privire spre un crâng, cu sufletul limpede și mintea eliberată de cotidian. ești un poet matur, Virgil. mi-a făcut bine lectura. drept pentru care las un semn. tradițional:)! cu gânduri bune, paul
Bianca, privind primul paragraf: Afinitatea cred că e clară, Iar prietenia e acolo: ei se iubesc, se doresc, și se cunosc, deși o comunicare directă nu există, există una subterană, cu sensuri în spatele aparentelor banalități, într-un telefon târziu, într-un cd. Ei știu că odată atins idealul lor de iubire, ar ramâne fără culmi, în varf, dar într-un gol existențial : acum încotro? să ating un nou scop, ca apoi să pășesc într-un nou gol. Apoi, și dimensiunea materialului și prezentul îi împiedică. Astfel, stau încorsetați în propriile granițe impuse ca să se apere, atât de ce simt și crește nepermis în ei, cât și de acel punct al împlinirii. Pentru ei drumul e mai important decât succesul, pentru că drumul îi umple, le dă un sens; succesul îi aruncă în prăpastia unui nou orizont. Acum.. intelegi? Aceasta e mecanica personajelor mele. Poate e neclară, poate am scris stângaci, dar acesta era sensul. Prietenii perfecți: se cunosc, se acceptă, se respectă și respectă legătura dintre ei, de aceea organicul nu-și are locul, materialul îi sufocă, granițele, îi zdrobește realitatea, și fug; doar ca apoi să se regăsească, e un drum, un ciclu închis care dă sens unei vieți. Am explicat încă de la început "lipsa dorinței" pentru că voiam ca rațiunea lor de viață să se înțeleagă, să poată fi surprinsă tensiunea, și ca să am cu ce închide textul, pentru simetrie. Sugestia ta e bună, fiecare cititor are un unghi, nu vreau sa îl contrez, sau să îl resping, dar nu se potrivește ceea ce voiam eu să exprim. Într-adevăr, dacă elimin prima fraza, proza își schimbă fața, poate chiar și unele sensuri. Din punctul meu ar fi devenit inutil ambiguă. Îți mulțumesc din nou apreciei, și, zău, revino oricând ai o sugestie, chiar dacă nu ne înțelegem în unghiuri, stai, explică-mi, în final nu poate ieți decât bine. Și, evident că mă interesează să scriu cât mai bine! :)
Ce să-i faci, adri?! Problema e că unora le place să se mai joace şi de-a baba-oarba şi nu numai cu „viata, miros de transpiratie, de sex, de pamint, de zgura, de alcool, de fum de tigare, de.........” pe care, dacă le iei în serios, ajungi să ţi-o faci cu mâna ta ceea ce înseamnă (uneori – nu vreau să generalizez) chiar „lucru manual”. Dar şi el (d-aia n-am vrut să generalizez) când e făcut cum trebe, adică cu oarece „ludicitate poetică” se(d)uce la poezie; ca în cazul, de exemplu, al lui Geo Dumitrescu (a se vedea, printre altele, cazul în care poetul se joacă pe aeroport cu grenade(le) [„poeziei”?!]). Sau chiar al unor douămiişti mai acătării din zilele noastre. Cum tot aşa şi „joaca asta de-a baba oarba”, pe care o încriminezi în com-ul la textul de faţă, atunci când e luată în serios cu zisa „luciditate poetică”, aşa cum face Adriana, conduce şi ea la poezie. Ce să-i faci?! „Din fericire suntem toţi diferiţi” – cum zice o reclamă afişată pe o mulţime de panouri care a ajuns să mă plictisească.
Linea, legenda am citit-o si eu foarte pe scurt, si mi s-a parut mult prea trista; unde mai pui ca samburelui de adevar mi s-a parut ca-i lipseste ceva. Intr-adevar, e nedrept, si am cautat sa redau povestea asa cum am "simtit-o" eu... si adaptata la mai mult, ca de obicei, am incercat sa fac o mica parabola, asa cum ai sesizat si tu, si Dahaar. Ceea ce nu poate decat sa ma bucure, intrucat o astfel de incercare nu am mai facut pana acum. Nici nu se putea ca ochiul tau atat de sensibil la culoare sa nu remarce ce-i cu rosul acela... Dahaar, am "simtit" foarte puternic personajul acesta astazi, cand s-a nascut, cand mi-am permis de fapt sa-l reinventez. Stii, comentariile sunt extrem de utile de obicei sa-ti dai seama unde ar mai trebui sa lucrezi, sau ce anume nu lasi sa se vada din ceea ce ai de spus. Dar uneori, ele te fac sa mergi mai departe si sa iti spui ca se merita. L-ai vazut pe Pierrot asa cum mi l-am dorit. Ce-ar mai fi de spus mai mult decat atat?
Paule, din acest moment voi lua măsuri justiţiare împotriva ta. Mîna justiţiei americane e destul de lungă să te găsească. Ai depăşit orice măsură de bun simţ şi vom vorbi în alt forum.
merci yester, desi mi se pare putin amuzant ce spui, adica "găsesc aici un produs finit" si inchei cu "Și totuși parcă, parcă ar mai trebui ceva..." deci?
Imi place la tine Anna, aceasta tendinta constanta de alunecare spre religios pe care reusesti s-o faci foarte fin, din punctul meu de vedere. Aproape ca nu este poezie de-a ta care sa nu contina in subsidiar sentimentul religios, o trimitere spre divinitate.Fa-o in continuare. "dospeste sub pietrele orizontului painea cuvintelor" parca ar fi o trimitere la Evanghelia lui Ioan " La inceput a fost Cuvantul" sau o aluzie fina la Cina cea de Taina. Cel putin din punctul meu de vedere. De data aceasta, " asteptarea poarta semnul crucii", imi place ideea.Si mana intinsa ce pune o lacrima deoparte...
o poezie foarte aglomerata. in primul rand o gramada de cuvinte complicate (de multe ori acestia nu-si prea au locul intr-o poezie) la care se mai adauga si cateva versuri in engleza. acest "crepusculul" nu mi se pare deloc poetic, mi-ar fi placut mai mult: "amurgul camerei mele se intemeiaza pe faptul ca...". in versul patru amorului nu cred ca-i convine vecinatatea cuvintelor:"exacerbat de inextricabil" ca si eu aproape m-am balbait si m-a dus cu gandul la o perioada a copilariei sau adolescentei cand suntem tentati(de obicei in eseuri) a folosi tot felul de cuvinte complicate pentru "a da bine".nu cred ca are nevoie cititorul de asa ceva.scrii ceva de genul:"Crepusculul ochilor mei este o chestie ubicuă" dupa care vii cu un vers banal:"deoarece el există în tot ceea ce sunt eu", astfel fiind evident ca e o poezie contrafacuta, unele cuvinte sunt parca aruncate. "viitorul suna bine in falsitatea omenirii postmoderne" e ok, dar finalul nu e pe masura asteptarilor. nu prea vad rostul acelor "pentru ca azi e ieri/ si maine tot ieri este". cred ca era suficient:"nu exista decat trecut/ si crepuscul"
iata un text pe care as fi vrut sa l scriu eu. dovada ca m-a obsedat pana azi, cand acord ac penita. ce m a fermecat, dincolo de atmosfera creata, a fost relatia dintre voi. o numesc bunatate mi ar fi placut ca titlul sa fie "marea debarasare". e pana la urma, o lasare a fiintei intru fericirea celeilalte. asa ceva merita toata invidia si recunostinta. sunt cateva fragmente care m au impresionat. te las sa le ghicesti felicitari, deci
Dacă uneori îl amuz pe Virgil, ei bine şi el mă amuză pe mine cu scara lui Escher. Şi dacă tot există un “duel” între Escher şi Iacob, în sensul că uite scara nu e scara, sau până la urmă despre ce mama naibii de scară o fi vorba aici, că mai mult s-a vorbit de şură, zic şi eu că treaba e foarte simplă. În fapt, graficianul ne-a pus în faţă concret un copac în care atârnă vreo 4-5 capete, nu e mare chestie de bătut câmpii aici. Adică să fim serioşi. E doar un copac falnic în care se oglindeşte măreţia unui coleg de-al nostru de pe site. La poalele marelui copac există un alt coleg care încearcă să doboare copacul şi cred că şi reuşeşte. Lăstari are, coardă are - s-a prins de copac cu ea, se vede în grafică. Ce atâta filosofie, domnilor!
Multam de vorbele bune. Da, sa ai pace, Cailean, in curand vei primi cartea mea. Cer iertare profetului in numele lui Mircea care, prea entuziast, s-a grabit sa-mi trimita adresa aici. In datele mele biografice am si adresa de e-mail. Poate n-a stiut, Profetule, iarta-l ca si eu am fost iertat. Si vreau si adresa ta profetule, sa-ti trimit cartea. Tot cu iertare o cer, stiu ca nu-i voie. Asta ar fi cam tot. Si eu as avea pace de as sti ca volumul meu v-ar da pace, dar ma indoiesc. Pacea intelegerii inalte vi o doresc tuturor, Dancus
titlul este hilar, nu ma pot abtine sa nu iti spun ca limba romana are atitea intelesuri. :) despre text trebuie sa iti spun cu sinceritate ca mai ai de lucru foarte mult. nu orice "Potrivire a sunetelor de la sfârșitul versurilor, începând cu ultima vocală accentuată" da si poezie.
Dragă Francisc, îmi pare rău că abia acum observ comentariul tău asupra acestui text. Începusem să cred că nu mai e nevoie de poliție pe comentarii; se pare că m-am înșelat. Eu cred că pe hermeneia absolut toți membrii au nevoie de comentarii, dar de unele făcute cu bună credință. Indiferent unde anume se situează un text pe o scară valorică, comentarii ca al tău (și mă refer cu precădere la al doilea) nu îți fac cinste nici ție, nici site-ului. Nici primul comentariu nu strălucește în bun simț, decât poate numai în ironie (dublă, și la adresa autorului, și la aceea a altui autor al acestui site). Nu doresc un răspuns aici, ci o schimbare a modului tău de a comenta sau răspunde, astfel încât să te încadrezi în regulament și in limitele bunului simț. Lucian, îmi cer scuze de intervenția mea tardivă din subsolul textului tău.
Singura chestie care mi se pare deocamdată aiurea este folosirea termenului "protocolar". Atît în titlu cît și în final. În rest e un text destul de bun și "cu nerv", cum se spune probabil tot în televiziune. Am remarcat chiar o anumită maturitate a scriiturii, un anumit gen de autocontrol în a nu cădea în criticisme și frustrări populiste postdecembriste. Poate puțin s-a exagerat cu sublinierea "sfaturilor de regie", mă cam îndoiesc că un regizoraș din aceștia chiar devine așa de patetic dar e posibil orice venind de la București, sau ma rog, de prin apropiere. Un text savuros despre imagine, în ultimă instanță. Imaginea și obsesia manipulării ei într-o lume care încă mai crede în imagine.
Alina, felicitari si la cat mai multe! Eu inca mai am adresa de mail in subsolul unui text...ca de ajuns, greu va fi in decembrie, dar cine stie? Oricum, de toata lauda perseverenta voastra.
mie îmi place să cred că Ea, personajul tău Adriana, e mai deșteaptă după descâlcirea prezentată anterior. Nu spune Amin ci God bless your work:) însă e doar opinia mea.
Virgil acum te lansezi tu in a face afirmatii gratuite si grave. Daca ai fi citit atent ai fi vazut ca unii in familia mea au murit in inchisoare tocmai pentru ca au fost impotriva regimului comunist. Stiu foarte bine despre ce este vorba si in cazul meu nu este vorba doar de o gagara ieftina. cum sa inteleg eu afirmatia ta? "Daca nu intelegi ce inseamna a colabora cu securitatea sau cu comunismul inseamna ca fie ai colaborat cu ei, fie nu intelegi limba romana" decat ca ofensatoare. Pentru aceasta, daca esti omul care cred eu ca esti, iti vei cere scuze. Oricum ar fi n-ai inteles ca eu ma refeream la ce ai scris tu, la faptul ca este ilogic sa colaborezi cu un curent ideologic la care poti eventual sa aderi si sa-l sustii. Poti colabora cu promotorii unei astfel de ideologii. deci problema strica de logica si scriere corecta. La fel nu ai inteles ca nu despre tine spuneam ca ai facut traduceri tendentioase ale Bibliei pentru ca nu ti-am dat atata credit ci despre cei care au pus bazele "noului crestinism". Aici rad in hohote "Ma tem ca ostiliatatea ta, mai degraba "antiintelectuala", fata de dramaturgie face un mare deserviciu crestinismului". Ma tem ca nu ai inteles. Mie imi place nespus de mult teatrul insa nu-l pot amesteca si substitui unei slujbe religioase.Despre asta era vorba. Eu ridic manusa in ceea ce priveste realizarea unei polemici pe teme teologice si sunt dispus sa discutam fara patima cu privire la credintele noastre. Am suficiente resurse pentru a sustine un astfel de dialog. Iti sugerez sa iti expui punctul de vedere pe un text de o jumatate de pagina in care sa problematizezi si in subsolul caruia sa ne expunem fiecare dintre noi parerile. Vom putea discuta civilizat si despre oratio mentis ori isihasm cum i se mai spune, despre coborarea mintii in inima, ca sa poti intelege ce a vrut sa spuna apostolul Pavel in fragmentul citat de tine. Vom putea discuta la obiect despre diferentele intre catolicism, ortodoxism si protestantism ori neoprotestanti, despre cum adevarul s-a trunchiat in asa masura incat nu exista o unitate spirituala ci o separatie la nivelul neoprotestantismului, despe cat de contestati au fost la inceput anabaptistii chiar de care lutherani (ajungandu-se chia la suprimarea fizica a taranilor care se botezau a doua oara), despre Helwys si impartiea in baptisti particulari si baptisti generali, depre calvini si puritani, despre adevarul fragmentat in baptistii vointei, baptistii vechi, baptistii de sambata, despre baptistii celor sase principii, despre unitarieni, baptistii cufundatori si care or mai fi. Apoi ar fi penticostalii, biserica crestina dupa evanghelie, adventistii de ziua a saptea, sectele milenariste, despre cum doi predicatori prezbiterieni au infiintat secta ucenicilor. Despre cum fiecare dintre acestia sunt convinsi ca spun adevarul. Despre succesiunea apostolică sacramentală in catolicism, despre aggiornamento etc. Daca in ortodoxie se pune mai mult accentul pe traire, poate ca nu stii, dragul meu, faptul ca in cazul catolicilor suntem destul de bine pusi la punct si din punct de vedere teoretic :)
domnul meu, poate ca nu am inteles: nu orice se scrie se poate include la capitolul literatura, ci deseori, din pacate, de cele mai multe ori, numai la maculatura....arata-mi ca esti un poet, mai poet dect altii. deci, scurt: scrie si demonstreaza-mi ca scrii literatura. vreau sa vad ca scrii. critica o vor face altii si nu tu, functie de perceperea lor.
„În tot acest amalgam, observăm că poezia a pierdut mult din prestigiul ei.” - parol că nu știu de unde și pînă unde „observăm”. Un astfel de limbaj ex catedra este cel puțin amuzant. Și nu o spun de dragul de a fi Gică contra. Ci pentru că nu observ nimic din ceea ce afirmă autorul. Și dacă asupra observațiilor avem probleme atunci cu siguranță ca nici hermeneutica fenomenului nu prea mai are multe proptele iar soluțiile nici nu știu dacă mai au vreo importanță.
Și spun că nu observ pentru că pe de o parte poezia, fie ca specie literară, fie ca esență a artelor, nu a fost niciodată ceva „cu prestigiu” (deși pe bune că nici la ce fel de prestigiu se referă exact autorul nu prea îmi dau seama). Se referă cumva la un fel de faimă în lumea „maselor”? Se referă la un fel de modă? Se referă la un fel de formă principală de manifestare culturală(sic!)? Nu îmi este clar. În orice caz, pe de o parte poeții au trăit și au murit săraci cam întotdeauna. Poezia a fost o îndeletnicire relativ admirată dar în același timp privită ca ceva nu tocmai serios de cînd este ea. Pe de altă parte oamenii citesc și se străduie să scrie poezie și în epoca aceasta tot mai digitalizată sau îmbibată de tehnologie. Există festivaluri, edituri, multiple prezențe online în o mulțime de limbi. Îmi este destul de greu să înțeleg la ce fel de „prestigiu” sîntem invitați să fim de acord că observăm că s-a pierdut.” N-am auzit pe nimeni spunînd că trebuie să fii tîmpit să scrii poezii. Zilele trecute citeam despre un parlamentar islandez care este un colaborator apropiat al faimosului (de acum) Julian Assange și se menționa cu relativă apreciere că este și poetă și că și-a publicat primul volum la 20 de ani. Există politicieni care scriu versuri, revoluționari și artiști. Merg în secțiunea de poezie a unei librării ca Borders sau Barnes & Noble și este enormă, atît contemporani cît și clasici. Nu prea pricep la ce prestigiu se referă autorul.
„Poezia a pierdut mult din substanţa intelectuală, reflexivă, raţională.” Ei bine, lăsînd la o parte faptul că (vorbind in extemis) nu sînt convins că iraționalul este neaparat nepoetic. (La urma urmei onirismul, dada sau multe alte modalități moderne sau post moderne de a face poezie, ar fi excluse din „clubul poeziei” dacă poezie ar trebui neaparat să fie „intelectuală, reflexivă, raționalaă). Deci, pe lîngă faptul că nu există nici un fel de „lege” literară care să circumscrie poezia doar raționalismului sau reflexiei filosofice, dacă într-adevăr există o astfel de „pierdere de substanță intelectuală” eu zic slavă Domnului. Pentru că din modestele mele obsevații pot spune că marea problemă nu este că omul acestui secol nu gîndește ci că nu simte. De fapt nici nu mai are timp sau abilitate să își asculte inima. Îi este chiar jenă să o mai facă. Și nu aș vrea să se creadă că sînt un anti-intelectualist, sau un anti-rațional. Departe de mine. Dar poezia nu este doar reflexie filosofică sau meditație intelectuală. Dacă se oprește la asta pur și simplu nu este poezie. Pentru că poezia este în esența ei un fenomen cu substrat metafizic. Este (sau conține) un ceva ce nu poți explica folosind absolut orice lege a universului material. Simplu spus, are putere. Cînd este poezie.
A spune că „poezia trebuie să poarte un mesaj intelctual şi că trebuie să fie precisă în acest sens” este relativ ridicol în opinia mea. Pentru că un „mesaj intelectual” are și o carte de bucate sau un paragraf din constituție. Sau un articol de ziar. Dar ele nu sînt și nu pot fi niciodată poezie. Poezia se folosește de „materialul intelectual”, de raționalitatea intrinsecă procesului comunicării. Dar este cu mult mai mult decît atît. Altfel nu este poezie.
Mi se pare apoi periculoasă respingerea conceptelor de „inspiraţie”, „inconştient” sau „muză”. Cînd cineva spune astfel de lucruri mă îndoiesc că are habar de poezie. Nu mă refer la meșteșugul literar. Mă refer la poezie. La acea scînteie intefabilă care face un suport banal să devină o forță. Citești descrierea unui oraș și a unei înmormîntări vara acompaniată de obsesiva repetare a cuvîntului plumb și nu mai este același banal fapt divers. Este o imagine care te transportă și te transpune și simți aproape între dinți praful orașului, căldura moleșitoare și povara unei zile care nu se mai termină precum o înmormîntare de vară. A-mi spune că totul este aici comunicare intelectuală(sic!) mi se pare jenant.
Evident, nu orice elucubrație sau înșiruire de cuvinte, sau descriere de întîmplări emoționale este poezie. Așa cum spunea și Adrian mai înainte, miza poeziei este capacitatea de a transpune, a reprezenta în așa fel încît „să spună mult mai mult dincolo de cuvinte”. Iar „cum” se reușește asta reprezintă diferența de carate între un poet și un om care se străduie să scrie versuri. De cînd este Hermeneia am întîlnit oameni cu idei bune și coerente dar care nu reușeau sub nici o formă să facă din ele poezie. Și chiar aș spune că admir pe cei care reușesc(și asta este talent) să scrie o amestecătură de imagini dar care reușesc să îmi transmită ceva. De fapt aproape că văd poezia ca fiind acel mesaj subliminal ascuns în zgomotul de fond al unei pelicule video. Unii psihologi și propagandiști au încercat asta. Ei bine, asta este tehnologie și psihologie la urma urmei. Poezia reușește (cînd reușește) să facă „asta” în mod natural.
Nu cred că este menirea poeziei să facă instructaj sau să comunice. Cît cred că este menită să transmită(care în opinia mea este altceva decît a comunica) și să exprime(să reprezinte) cu putere inefabilă. De aceea în antichitate alături de profeție și eros, poezia era cea de-a treia manifestare atribuită unei „manii”. Poetul, ca și profetul sau îndrăgostitul, erau priviți într-un anumit sens ca fiind „posedați” de o astfel de „manie” specifică care nu se mai supunea controlului rațional. Mă îndoiesc că anticii greșeau foarte mult privind în felul acesta poezia.
Chiar dacă prin " în care tot mai mulţi se trezesc poeţi peste noapte pedalînd pe un dadaism reinventat în care cosmetizarea absurdului cu un fond de ten ieftin este regulă" şi prin "(dar nu spun ceva nou, ai mai auzit asta domnule editor de la o voce autorizată, nu?" ai încercat să deturnezi atenţia şi să provoci, am să încerc să fiu scurt şi pe aceeaşi axă a problemei, după ce mă voi îndepărta totuşi de la ea, dar numai pentru două rânduri: să ştii că am auzit şi alte lucruri de foarte bine de la mult mai multe voci, voci la fel de autorizate şi care nu mă ştiau decât după texte. Aşa şi astfel şi pe repede-nainte:
1. să ştii că atunci când mi te adresezi, ironic/ /flegmatic sau mai-ştiu-eu cum, cu "d-le editor" sau cu "domnule membru al consiliului hermeneia", nu mie îmi raşchetezi obrazul, ci ţie. Pentru că încărcătura de ironie sau de miştocăreala ţi se întoarce înzecit tocmai pentru faptul că, dintre noi doi, cu siguranţă!, nu eu sunt cel care deţine o poziţie în Consiliul Hermeneia doar cu numele.
2.Aici nu e vorba despre admiterea părerilor. Dă-mi voie să cred că încă discutăm fără să ne considerăm cimpanzei! Şi, mai ales, dă-mi voie să cred că nici unul dintre noi nu foloseşte granade de fum pentru public. Aici este vorba despre a (in)valida nepotismul. Pentru că:
3. "şi mai admit faptul că am dreptul să dau încredere unui om care mă citeşte constant" e o apărare ilar-găunoasă, deoarece ea duce la nişte ramificaţii care pun punctul pe i, cum ar fi:
- tu, din poziţia de editor, nu ai dreptul să dai încredere cuiva, ai mai degrabă obligaţia morală de-a oferi feedback cât mai multor useri. Retoric, de câte ori ai făcut lucru acesta în... să zicem, ultimii doi ani? Şi atunci, alte întrebări se cer puse: doar oamenii care te citesc constant pot spera la "încrederea" ta? A te citi constant, înseamnă a-ţi fi agăţate peniţe de orice postare, chiar dacă ea, agăţarea peniţelor, este singura activitate pe care o practică respectivul user? "Încrederea" ta este condiţionată de cantitatea vizitelor sub propriile-ţi texte? Ţii condică de cine/ când/ cum? Sau şi mai precis: în trei-patru ani, numai pe Ioana o înveşteşti cu încredere? Nu mai există alt user care să merite un comentariu al lui Vlad T? Pentru că din ce sustii tu, din cifrele comentariu/ text/ autor/ şi din ce spun eu - însumat = evidenţa implacabilă - lucrurile exact aşa stau.
4. În încheiere, având în vedere faptul că, dacă scădem intervenţiile pur adminsitrative şi răspunsurile sub propriile tale texte, rămâi cu vreo 10 comentarii strict literare în doi ani, plus 3 peniţe, din care două pentru textele Ioanei, dacă adăugăm cele 10 (zece) peniţe în nouă luni pe care Ioana le-a oferit textelor tale, asta fără să aibă vreo altă activitate măsurabilă pe Hermeneia! (apropo, cineva pomenea, mai sus, de uniformizare), avem în faţă tabloul conform căruia, aşa cum spuneam în prima mea intervenţie, avem de-a face cu o simbioză sau chiar cu un nepotism jenant. Aici nu mai este vorba despre libertatea de exprimare, despre dreptul la părere, despre subiectivism, despre editorul-căpcăun, despre valoarea poeziei contemporane, despre tipare/ şabloane/ curente ori alte pătlăgele... Am vaga impresie că nici despre literatură nu mai e vorba.
5. În p.s mai spun că (poate) n-aş fi intervenit în această poveste dacă nu erai editor. Dar eşti. Şi, cum spuneam, ai nişte obligaţii morale. E foarte posibil ca eu să fiu impulsiv, iar tu, taciturnul înţeleptic; ca eu să fiu degrabă vărsătoriu de pixeli, iar tu, aedul-zen-latentul logos. E posibil ori chiar probabil. Dar să ştii că am şi o mică, micuţă (asta este întărire a unor trăsături) virtute: în ceea ce priveşte literatura, sunt corect şi destul de echilibrat. Şi, din perspectiva site-ului Hermeneia, asta plus faptul de a fi viu, de a exista prin preajmă, de a fi prezent, de a activa la propriu, pentru toţi, printre care şi persoana ta, reprezintă condiţia capitală pro progres. Anul acesta. pe Hermeneia, am făcut mult mai puţin decat mi-am propus. La anul, dacă om mai fi, am să fac mai multe. Poate chiar mai multe şi mai bine. Chiar dacă asta înseamnă să mă expun, luând atitudine în cazuri asemănătoare ăstuia.
pps: poftă bună la brioşă, dar folosiţi şi voi un serviciu de coletărie, Poşta Română messul sau praştia. E mai intim si mai decent.
mulțumesc pentru citire și pentru generoasa peniță.
cât despre schimbări în text - vom mai vedea
abia se împrimăvărează, lasă-mă să mă bucur de (puținele) frunze!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
,,păstoresc liniştea
pentru textul : prea linişte pentru septembrie defără să găsesc păşunea" O frumoasă percepţie a toamnei cu toate liniştile şi neliniştile ei. Îmi plac mult imaginile create de tine, Mihaela ( ,,muţenia bobului de grâu" spre ex. ) Am o nedumerire la finalul penultimului vers. Aşa l-ai dorit sau e o greşeală de redactare? ,,spre dimineaţă simt un rest urlet"...ar trebui, oare, ca ultimul cuvânt să fie trecut în versul următor? :)
Ioan, păstrez ”în” ca să rămână sensul de acolo. Nu e neapărat acoperire în taină, cât cred că ține de unele obsesii de-ale mele. E drept că are și ceva de Paști, dacă ne gândim că elipsele sunt ouăle din iarbă. Dar asta privind doar la suprafață. Francisc, da, să fie la toată lumea. Vă mulțumesc pentru oprire.
pentru textul : Onyx de... se pare că mi place. tot. are subtilitatea de a introduce figurile de stil camuflat și nu orice figuri de stil, atmosfera este exact cum promite titlul, degajată, la marginea drumurilor. un poem de citit pe o terasă cu privire spre un crâng, cu sufletul limpede și mintea eliberată de cotidian. ești un poet matur, Virgil. mi-a făcut bine lectura. drept pentru care las un semn. tradițional:)! cu gânduri bune, paul
pentru textul : la marginea drumurilor deBianca, privind primul paragraf: Afinitatea cred că e clară, Iar prietenia e acolo: ei se iubesc, se doresc, și se cunosc, deși o comunicare directă nu există, există una subterană, cu sensuri în spatele aparentelor banalități, într-un telefon târziu, într-un cd. Ei știu că odată atins idealul lor de iubire, ar ramâne fără culmi, în varf, dar într-un gol existențial : acum încotro? să ating un nou scop, ca apoi să pășesc într-un nou gol. Apoi, și dimensiunea materialului și prezentul îi împiedică. Astfel, stau încorsetați în propriile granițe impuse ca să se apere, atât de ce simt și crește nepermis în ei, cât și de acel punct al împlinirii. Pentru ei drumul e mai important decât succesul, pentru că drumul îi umple, le dă un sens; succesul îi aruncă în prăpastia unui nou orizont. Acum.. intelegi? Aceasta e mecanica personajelor mele. Poate e neclară, poate am scris stângaci, dar acesta era sensul. Prietenii perfecți: se cunosc, se acceptă, se respectă și respectă legătura dintre ei, de aceea organicul nu-și are locul, materialul îi sufocă, granițele, îi zdrobește realitatea, și fug; doar ca apoi să se regăsească, e un drum, un ciclu închis care dă sens unei vieți. Am explicat încă de la început "lipsa dorinței" pentru că voiam ca rațiunea lor de viață să se înțeleagă, să poată fi surprinsă tensiunea, și ca să am cu ce închide textul, pentru simetrie. Sugestia ta e bună, fiecare cititor are un unghi, nu vreau sa îl contrez, sau să îl resping, dar nu se potrivește ceea ce voiam eu să exprim. Într-adevăr, dacă elimin prima fraza, proza își schimbă fața, poate chiar și unele sensuri. Din punctul meu ar fi devenit inutil ambiguă. Îți mulțumesc din nou apreciei, și, zău, revino oricând ai o sugestie, chiar dacă nu ne înțelegem în unghiuri, stai, explică-mi, în final nu poate ieți decât bine. Și, evident că mă interesează să scriu cât mai bine! :)
pentru textul : Amantă spirituală deCe să-i faci, adri?! Problema e că unora le place să se mai joace şi de-a baba-oarba şi nu numai cu „viata, miros de transpiratie, de sex, de pamint, de zgura, de alcool, de fum de tigare, de.........” pe care, dacă le iei în serios, ajungi să ţi-o faci cu mâna ta ceea ce înseamnă (uneori – nu vreau să generalizez) chiar „lucru manual”. Dar şi el (d-aia n-am vrut să generalizez) când e făcut cum trebe, adică cu oarece „ludicitate poetică” se(d)uce la poezie; ca în cazul, de exemplu, al lui Geo Dumitrescu (a se vedea, printre altele, cazul în care poetul se joacă pe aeroport cu grenade(le) [„poeziei”?!]). Sau chiar al unor douămiişti mai acătării din zilele noastre. Cum tot aşa şi „joaca asta de-a baba oarba”, pe care o încriminezi în com-ul la textul de faţă, atunci când e luată în serios cu zisa „luciditate poetică”, aşa cum face Adriana, conduce şi ea la poezie. Ce să-i faci?! „Din fericire suntem toţi diferiţi” – cum zice o reclamă afişată pe o mulţime de panouri care a ajuns să mă plictisească.
pentru textul : atunci se întâmplă despre deosebire de prima parte, aceasta a reusit sa ma capteze in mod special. multumesc
pentru textul : Petit Palais - Expoziție omagială: "Rembrandt - Acvaforte" (continuare) dearborii visului
pentru textul : Meandre deau dat iar în floare
umbre de păsări
dansează-n înalt
întrezărită
imnică stare
totul e cântec
chemare
şi salt.
Linea, legenda am citit-o si eu foarte pe scurt, si mi s-a parut mult prea trista; unde mai pui ca samburelui de adevar mi s-a parut ca-i lipseste ceva. Intr-adevar, e nedrept, si am cautat sa redau povestea asa cum am "simtit-o" eu... si adaptata la mai mult, ca de obicei, am incercat sa fac o mica parabola, asa cum ai sesizat si tu, si Dahaar. Ceea ce nu poate decat sa ma bucure, intrucat o astfel de incercare nu am mai facut pana acum. Nici nu se putea ca ochiul tau atat de sensibil la culoare sa nu remarce ce-i cu rosul acela... Dahaar, am "simtit" foarte puternic personajul acesta astazi, cand s-a nascut, cand mi-am permis de fapt sa-l reinventez. Stii, comentariile sunt extrem de utile de obicei sa-ti dai seama unde ar mai trebui sa lucrezi, sau ce anume nu lasi sa se vada din ceea ce ai de spus. Dar uneori, ele te fac sa mergi mai departe si sa iti spui ca se merita. L-ai vazut pe Pierrot asa cum mi l-am dorit. Ce-ar mai fi de spus mai mult decat atat?
pentru textul : Pierrot dePaule, din acest moment voi lua măsuri justiţiare împotriva ta. Mîna justiţiei americane e destul de lungă să te găsească. Ai depăşit orice măsură de bun simţ şi vom vorbi în alt forum.
pentru textul : psalm demerci yester, desi mi se pare putin amuzant ce spui, adica "găsesc aici un produs finit" si inchei cu "Și totuși parcă, parcă ar mai trebui ceva..." deci?
pentru textul : fluturele metalic deFie sa avem un an darnic in bucurii! sa ne reintalnim cu bine in 2009!
pentru textul : Sărbători bune - 2008 deImi place la tine Anna, aceasta tendinta constanta de alunecare spre religios pe care reusesti s-o faci foarte fin, din punctul meu de vedere. Aproape ca nu este poezie de-a ta care sa nu contina in subsidiar sentimentul religios, o trimitere spre divinitate.Fa-o in continuare. "dospeste sub pietrele orizontului painea cuvintelor" parca ar fi o trimitere la Evanghelia lui Ioan " La inceput a fost Cuvantul" sau o aluzie fina la Cina cea de Taina. Cel putin din punctul meu de vedere. De data aceasta, " asteptarea poarta semnul crucii", imi place ideea.Si mana intinsa ce pune o lacrima deoparte...
pentru textul : cuvinte de leac deo poezie foarte aglomerata. in primul rand o gramada de cuvinte complicate (de multe ori acestia nu-si prea au locul intr-o poezie) la care se mai adauga si cateva versuri in engleza. acest "crepusculul" nu mi se pare deloc poetic, mi-ar fi placut mai mult: "amurgul camerei mele se intemeiaza pe faptul ca...". in versul patru amorului nu cred ca-i convine vecinatatea cuvintelor:"exacerbat de inextricabil" ca si eu aproape m-am balbait si m-a dus cu gandul la o perioada a copilariei sau adolescentei cand suntem tentati(de obicei in eseuri) a folosi tot felul de cuvinte complicate pentru "a da bine".nu cred ca are nevoie cititorul de asa ceva.scrii ceva de genul:"Crepusculul ochilor mei este o chestie ubicuă" dupa care vii cu un vers banal:"deoarece el există în tot ceea ce sunt eu", astfel fiind evident ca e o poezie contrafacuta, unele cuvinte sunt parca aruncate. "viitorul suna bine in falsitatea omenirii postmoderne" e ok, dar finalul nu e pe masura asteptarilor. nu prea vad rostul acelor "pentru ca azi e ieri/ si maine tot ieri este". cred ca era suficient:"nu exista decat trecut/ si crepuscul"
pentru textul : Crepuscul deiata un text pe care as fi vrut sa l scriu eu. dovada ca m-a obsedat pana azi, cand acord ac penita. ce m a fermecat, dincolo de atmosfera creata, a fost relatia dintre voi. o numesc bunatate mi ar fi placut ca titlul sa fie "marea debarasare". e pana la urma, o lasare a fiintei intru fericirea celeilalte. asa ceva merita toata invidia si recunostinta. sunt cateva fragmente care m au impresionat. te las sa le ghicesti felicitari, deci
pentru textul : cu plata la destinație deDacă uneori îl amuz pe Virgil, ei bine şi el mă amuză pe mine cu scara lui Escher. Şi dacă tot există un “duel” între Escher şi Iacob, în sensul că uite scara nu e scara, sau până la urmă despre ce mama naibii de scară o fi vorba aici, că mai mult s-a vorbit de şură, zic şi eu că treaba e foarte simplă. În fapt, graficianul ne-a pus în faţă concret un copac în care atârnă vreo 4-5 capete, nu e mare chestie de bătut câmpii aici. Adică să fim serioşi. E doar un copac falnic în care se oglindeşte măreţia unui coleg de-al nostru de pe site. La poalele marelui copac există un alt coleg care încearcă să doboare copacul şi cred că şi reuşeşte. Lăstari are, coardă are - s-a prins de copac cu ea, se vede în grafică. Ce atâta filosofie, domnilor!
pentru textul : gorunul cunoaşterii depoemul* merită
tu *înţelegi
îmi cer scuze, am scris dintr-o bucată, repede şi de-abia acum am văzut greşelile de scriere...
pentru textul : p.s deMultam de vorbele bune. Da, sa ai pace, Cailean, in curand vei primi cartea mea. Cer iertare profetului in numele lui Mircea care, prea entuziast, s-a grabit sa-mi trimita adresa aici. In datele mele biografice am si adresa de e-mail. Poate n-a stiut, Profetule, iarta-l ca si eu am fost iertat. Si vreau si adresa ta profetule, sa-ti trimit cartea. Tot cu iertare o cer, stiu ca nu-i voie. Asta ar fi cam tot. Si eu as avea pace de as sti ca volumul meu v-ar da pace, dar ma indoiesc. Pacea intelegerii inalte vi o doresc tuturor, Dancus
pentru textul : Scrum XXIII detitlul este hilar, nu ma pot abtine sa nu iti spun ca limba romana are atitea intelesuri. :) despre text trebuie sa iti spun cu sinceritate ca mai ai de lucru foarte mult. nu orice "Potrivire a sunetelor de la sfârșitul versurilor, începând cu ultima vocală accentuată" da si poezie.
pentru textul : Ceasornicarul cuvintelor denu stiu originalul dar nu ar fi mers mai bine ”the sea chimes in me”?
pentru textul : I hear only the sea, my love deDragă Francisc, îmi pare rău că abia acum observ comentariul tău asupra acestui text. Începusem să cred că nu mai e nevoie de poliție pe comentarii; se pare că m-am înșelat. Eu cred că pe hermeneia absolut toți membrii au nevoie de comentarii, dar de unele făcute cu bună credință. Indiferent unde anume se situează un text pe o scară valorică, comentarii ca al tău (și mă refer cu precădere la al doilea) nu îți fac cinste nici ție, nici site-ului. Nici primul comentariu nu strălucește în bun simț, decât poate numai în ironie (dublă, și la adresa autorului, și la aceea a altui autor al acestui site). Nu doresc un răspuns aici, ci o schimbare a modului tău de a comenta sau răspunde, astfel încât să te încadrezi în regulament și in limitele bunului simț. Lucian, îmi cer scuze de intervenția mea tardivă din subsolul textului tău.
pentru textul : Tânărul din Nain deSingura chestie care mi se pare deocamdată aiurea este folosirea termenului "protocolar". Atît în titlu cît și în final. În rest e un text destul de bun și "cu nerv", cum se spune probabil tot în televiziune. Am remarcat chiar o anumită maturitate a scriiturii, un anumit gen de autocontrol în a nu cădea în criticisme și frustrări populiste postdecembriste. Poate puțin s-a exagerat cu sublinierea "sfaturilor de regie", mă cam îndoiesc că un regizoraș din aceștia chiar devine așa de patetic dar e posibil orice venind de la București, sau ma rog, de prin apropiere. Un text savuros despre imagine, în ultimă instanță. Imaginea și obsesia manipulării ei într-o lume care încă mai crede în imagine.
pentru textul : Protocolar defa un nod gordian si cauta o solutie de desfacut simpla . Mai exista degetare?
pentru textul : Manierism cu Scena de Gen deAlina, felicitari si la cat mai multe! Eu inca mai am adresa de mail in subsolul unui text...ca de ajuns, greu va fi in decembrie, dar cine stie? Oricum, de toata lauda perseverenta voastra.
pentru textul : Cenaclul Virtualia - editia a X-a demie îmi place să cred că Ea, personajul tău Adriana, e mai deșteaptă după descâlcirea prezentată anterior. Nu spune Amin ci God bless your work:) însă e doar opinia mea.
pentru textul : de ce nu mai scriu poeme lungi deVirgil acum te lansezi tu in a face afirmatii gratuite si grave. Daca ai fi citit atent ai fi vazut ca unii in familia mea au murit in inchisoare tocmai pentru ca au fost impotriva regimului comunist. Stiu foarte bine despre ce este vorba si in cazul meu nu este vorba doar de o gagara ieftina. cum sa inteleg eu afirmatia ta? "Daca nu intelegi ce inseamna a colabora cu securitatea sau cu comunismul inseamna ca fie ai colaborat cu ei, fie nu intelegi limba romana" decat ca ofensatoare. Pentru aceasta, daca esti omul care cred eu ca esti, iti vei cere scuze. Oricum ar fi n-ai inteles ca eu ma refeream la ce ai scris tu, la faptul ca este ilogic sa colaborezi cu un curent ideologic la care poti eventual sa aderi si sa-l sustii. Poti colabora cu promotorii unei astfel de ideologii. deci problema strica de logica si scriere corecta. La fel nu ai inteles ca nu despre tine spuneam ca ai facut traduceri tendentioase ale Bibliei pentru ca nu ti-am dat atata credit ci despre cei care au pus bazele "noului crestinism". Aici rad in hohote "Ma tem ca ostiliatatea ta, mai degraba "antiintelectuala", fata de dramaturgie face un mare deserviciu crestinismului". Ma tem ca nu ai inteles. Mie imi place nespus de mult teatrul insa nu-l pot amesteca si substitui unei slujbe religioase.Despre asta era vorba. Eu ridic manusa in ceea ce priveste realizarea unei polemici pe teme teologice si sunt dispus sa discutam fara patima cu privire la credintele noastre. Am suficiente resurse pentru a sustine un astfel de dialog. Iti sugerez sa iti expui punctul de vedere pe un text de o jumatate de pagina in care sa problematizezi si in subsolul caruia sa ne expunem fiecare dintre noi parerile. Vom putea discuta civilizat si despre oratio mentis ori isihasm cum i se mai spune, despre coborarea mintii in inima, ca sa poti intelege ce a vrut sa spuna apostolul Pavel in fragmentul citat de tine. Vom putea discuta la obiect despre diferentele intre catolicism, ortodoxism si protestantism ori neoprotestanti, despre cum adevarul s-a trunchiat in asa masura incat nu exista o unitate spirituala ci o separatie la nivelul neoprotestantismului, despe cat de contestati au fost la inceput anabaptistii chiar de care lutherani (ajungandu-se chia la suprimarea fizica a taranilor care se botezau a doua oara), despre Helwys si impartiea in baptisti particulari si baptisti generali, depre calvini si puritani, despre adevarul fragmentat in baptistii vointei, baptistii vechi, baptistii de sambata, despre baptistii celor sase principii, despre unitarieni, baptistii cufundatori si care or mai fi. Apoi ar fi penticostalii, biserica crestina dupa evanghelie, adventistii de ziua a saptea, sectele milenariste, despre cum doi predicatori prezbiterieni au infiintat secta ucenicilor. Despre cum fiecare dintre acestia sunt convinsi ca spun adevarul. Despre succesiunea apostolică sacramentală in catolicism, despre aggiornamento etc. Daca in ortodoxie se pune mai mult accentul pe traire, poate ca nu stii, dragul meu, faptul ca in cazul catolicilor suntem destul de bine pusi la punct si din punct de vedere teoretic :)
pentru textul : noi propovăduim un hristos nerăstignit dedomnul meu, poate ca nu am inteles: nu orice se scrie se poate include la capitolul literatura, ci deseori, din pacate, de cele mai multe ori, numai la maculatura....arata-mi ca esti un poet, mai poet dect altii. deci, scurt: scrie si demonstreaza-mi ca scrii literatura. vreau sa vad ca scrii. critica o vor face altii si nu tu, functie de perceperea lor.
pentru textul : Recunosc & demerci alex.
pentru textul : eu mor foarte rar de„În tot acest amalgam, observăm că poezia a pierdut mult din prestigiul ei.” - parol că nu știu de unde și pînă unde „observăm”. Un astfel de limbaj ex catedra este cel puțin amuzant. Și nu o spun de dragul de a fi Gică contra. Ci pentru că nu observ nimic din ceea ce afirmă autorul. Și dacă asupra observațiilor avem probleme atunci cu siguranță ca nici hermeneutica fenomenului nu prea mai are multe proptele iar soluțiile nici nu știu dacă mai au vreo importanță.
Și spun că nu observ pentru că pe de o parte poezia, fie ca specie literară, fie ca esență a artelor, nu a fost niciodată ceva „cu prestigiu” (deși pe bune că nici la ce fel de prestigiu se referă exact autorul nu prea îmi dau seama). Se referă cumva la un fel de faimă în lumea „maselor”? Se referă la un fel de modă? Se referă la un fel de formă principală de manifestare culturală(sic!)? Nu îmi este clar. În orice caz, pe de o parte poeții au trăit și au murit săraci cam întotdeauna. Poezia a fost o îndeletnicire relativ admirată dar în același timp privită ca ceva nu tocmai serios de cînd este ea. Pe de altă parte oamenii citesc și se străduie să scrie poezie și în epoca aceasta tot mai digitalizată sau îmbibată de tehnologie. Există festivaluri, edituri, multiple prezențe online în o mulțime de limbi. Îmi este destul de greu să înțeleg la ce fel de „prestigiu” sîntem invitați să fim de acord că observăm că s-a pierdut.” N-am auzit pe nimeni spunînd că trebuie să fii tîmpit să scrii poezii. Zilele trecute citeam despre un parlamentar islandez care este un colaborator apropiat al faimosului (de acum) Julian Assange și se menționa cu relativă apreciere că este și poetă și că și-a publicat primul volum la 20 de ani. Există politicieni care scriu versuri, revoluționari și artiști. Merg în secțiunea de poezie a unei librării ca Borders sau Barnes & Noble și este enormă, atît contemporani cît și clasici. Nu prea pricep la ce prestigiu se referă autorul.
„Poezia a pierdut mult din substanţa intelectuală, reflexivă, raţională.” Ei bine, lăsînd la o parte faptul că (vorbind in extemis) nu sînt convins că iraționalul este neaparat nepoetic. (La urma urmei onirismul, dada sau multe alte modalități moderne sau post moderne de a face poezie, ar fi excluse din „clubul poeziei” dacă poezie ar trebui neaparat să fie „intelectuală, reflexivă, raționalaă). Deci, pe lîngă faptul că nu există nici un fel de „lege” literară care să circumscrie poezia doar raționalismului sau reflexiei filosofice, dacă într-adevăr există o astfel de „pierdere de substanță intelectuală” eu zic slavă Domnului. Pentru că din modestele mele obsevații pot spune că marea problemă nu este că omul acestui secol nu gîndește ci că nu simte. De fapt nici nu mai are timp sau abilitate să își asculte inima. Îi este chiar jenă să o mai facă. Și nu aș vrea să se creadă că sînt un anti-intelectualist, sau un anti-rațional. Departe de mine. Dar poezia nu este doar reflexie filosofică sau meditație intelectuală. Dacă se oprește la asta pur și simplu nu este poezie. Pentru că poezia este în esența ei un fenomen cu substrat metafizic. Este (sau conține) un ceva ce nu poți explica folosind absolut orice lege a universului material. Simplu spus, are putere. Cînd este poezie.
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei deA spune că „poezia trebuie să poarte un mesaj intelctual şi că trebuie să fie precisă în acest sens” este relativ ridicol în opinia mea. Pentru că un „mesaj intelectual” are și o carte de bucate sau un paragraf din constituție. Sau un articol de ziar. Dar ele nu sînt și nu pot fi niciodată poezie. Poezia se folosește de „materialul intelectual”, de raționalitatea intrinsecă procesului comunicării. Dar este cu mult mai mult decît atît. Altfel nu este poezie.
Mi se pare apoi periculoasă respingerea conceptelor de „inspiraţie”, „inconştient” sau „muză”. Cînd cineva spune astfel de lucruri mă îndoiesc că are habar de poezie. Nu mă refer la meșteșugul literar. Mă refer la poezie. La acea scînteie intefabilă care face un suport banal să devină o forță. Citești descrierea unui oraș și a unei înmormîntări vara acompaniată de obsesiva repetare a cuvîntului plumb și nu mai este același banal fapt divers. Este o imagine care te transportă și te transpune și simți aproape între dinți praful orașului, căldura moleșitoare și povara unei zile care nu se mai termină precum o înmormîntare de vară. A-mi spune că totul este aici comunicare intelectuală(sic!) mi se pare jenant.
Evident, nu orice elucubrație sau înșiruire de cuvinte, sau descriere de întîmplări emoționale este poezie. Așa cum spunea și Adrian mai înainte, miza poeziei este capacitatea de a transpune, a reprezenta în așa fel încît „să spună mult mai mult dincolo de cuvinte”. Iar „cum” se reușește asta reprezintă diferența de carate între un poet și un om care se străduie să scrie versuri. De cînd este Hermeneia am întîlnit oameni cu idei bune și coerente dar care nu reușeau sub nici o formă să facă din ele poezie. Și chiar aș spune că admir pe cei care reușesc(și asta este talent) să scrie o amestecătură de imagini dar care reușesc să îmi transmită ceva. De fapt aproape că văd poezia ca fiind acel mesaj subliminal ascuns în zgomotul de fond al unei pelicule video. Unii psihologi și propagandiști au încercat asta. Ei bine, asta este tehnologie și psihologie la urma urmei. Poezia reușește (cînd reușește) să facă „asta” în mod natural.
Nu cred că este menirea poeziei să facă instructaj sau să comunice. Cît cred că este menită să transmită(care în opinia mea este altceva decît a comunica) și să exprime(să reprezinte) cu putere inefabilă. De aceea în antichitate alături de profeție și eros, poezia era cea de-a treia manifestare atribuită unei „manii”. Poetul, ca și profetul sau îndrăgostitul, erau priviți într-un anumit sens ca fiind „posedați” de o astfel de „manie” specifică care nu se mai supunea controlului rațional. Mă îndoiesc că anticii greșeau foarte mult privind în felul acesta poezia.
Chiar dacă prin " în care tot mai mulţi se trezesc poeţi peste noapte pedalînd pe un dadaism reinventat în care cosmetizarea absurdului cu un fond de ten ieftin este regulă" şi prin "(dar nu spun ceva nou, ai mai auzit asta domnule editor de la o voce autorizată, nu?" ai încercat să deturnezi atenţia şi să provoci, am să încerc să fiu scurt şi pe aceeaşi axă a problemei, după ce mă voi îndepărta totuşi de la ea, dar numai pentru două rânduri: să ştii că am auzit şi alte lucruri de foarte bine de la mult mai multe voci, voci la fel de autorizate şi care nu mă ştiau decât după texte. Aşa şi astfel şi pe repede-nainte:
1. să ştii că atunci când mi te adresezi, ironic/ /flegmatic sau mai-ştiu-eu cum, cu "d-le editor" sau cu "domnule membru al consiliului hermeneia", nu mie îmi raşchetezi obrazul, ci ţie. Pentru că încărcătura de ironie sau de miştocăreala ţi se întoarce înzecit tocmai pentru faptul că, dintre noi doi, cu siguranţă!, nu eu sunt cel care deţine o poziţie în Consiliul Hermeneia doar cu numele.
2.Aici nu e vorba despre admiterea părerilor. Dă-mi voie să cred că încă discutăm fără să ne considerăm cimpanzei! Şi, mai ales, dă-mi voie să cred că nici unul dintre noi nu foloseşte granade de fum pentru public. Aici este vorba despre a (in)valida nepotismul. Pentru că:
3. "şi mai admit faptul că am dreptul să dau încredere unui om care mă citeşte constant" e o apărare ilar-găunoasă, deoarece ea duce la nişte ramificaţii care pun punctul pe i, cum ar fi:
- tu, din poziţia de editor, nu ai dreptul să dai încredere cuiva, ai mai degrabă obligaţia morală de-a oferi feedback cât mai multor useri. Retoric, de câte ori ai făcut lucru acesta în... să zicem, ultimii doi ani? Şi atunci, alte întrebări se cer puse: doar oamenii care te citesc constant pot spera la "încrederea" ta? A te citi constant, înseamnă a-ţi fi agăţate peniţe de orice postare, chiar dacă ea, agăţarea peniţelor, este singura activitate pe care o practică respectivul user? "Încrederea" ta este condiţionată de cantitatea vizitelor sub propriile-ţi texte? Ţii condică de cine/ când/ cum? Sau şi mai precis: în trei-patru ani, numai pe Ioana o înveşteşti cu încredere? Nu mai există alt user care să merite un comentariu al lui Vlad T? Pentru că din ce sustii tu, din cifrele comentariu/ text/ autor/ şi din ce spun eu - însumat = evidenţa implacabilă - lucrurile exact aşa stau.
4. În încheiere, având în vedere faptul că, dacă scădem intervenţiile pur adminsitrative şi răspunsurile sub propriile tale texte, rămâi cu vreo 10 comentarii strict literare în doi ani, plus 3 peniţe, din care două pentru textele Ioanei, dacă adăugăm cele 10 (zece) peniţe în nouă luni pe care Ioana le-a oferit textelor tale, asta fără să aibă vreo altă activitate măsurabilă pe Hermeneia! (apropo, cineva pomenea, mai sus, de uniformizare), avem în faţă tabloul conform căruia, aşa cum spuneam în prima mea intervenţie, avem de-a face cu o simbioză sau chiar cu un nepotism jenant. Aici nu mai este vorba despre libertatea de exprimare, despre dreptul la părere, despre subiectivism, despre editorul-căpcăun, despre valoarea poeziei contemporane, despre tipare/ şabloane/ curente ori alte pătlăgele... Am vaga impresie că nici despre literatură nu mai e vorba.
5. În p.s mai spun că (poate) n-aş fi intervenit în această poveste dacă nu erai editor. Dar eşti. Şi, cum spuneam, ai nişte obligaţii morale. E foarte posibil ca eu să fiu impulsiv, iar tu, taciturnul înţeleptic; ca eu să fiu degrabă vărsătoriu de pixeli, iar tu, aedul-zen-latentul logos. E posibil ori chiar probabil. Dar să ştii că am şi o mică, micuţă (asta este întărire a unor trăsături) virtute: în ceea ce priveşte literatura, sunt corect şi destul de echilibrat. Şi, din perspectiva site-ului Hermeneia, asta plus faptul de a fi viu, de a exista prin preajmă, de a fi prezent, de a activa la propriu, pentru toţi, printre care şi persoana ta, reprezintă condiţia capitală pro progres. Anul acesta. pe Hermeneia, am făcut mult mai puţin decat mi-am propus. La anul, dacă om mai fi, am să fac mai multe. Poate chiar mai multe şi mai bine. Chiar dacă asta înseamnă să mă expun, luând atitudine în cazuri asemănătoare ăstuia.
pps: poftă bună la brioşă, dar folosiţi şi voi un serviciu de coletărie, Poşta Română messul sau praştia. E mai intim si mai decent.
pentru textul : de vorbă cu tine II demulțumesc pentru citire și pentru generoasa peniță.
pentru textul : pulsații decât despre schimbări în text - vom mai vedea
abia se împrimăvărează, lasă-mă să mă bucur de (puținele) frunze!
Pagini