Exact, alma, genitivele! Abundența de determinative acolo denotă o atentă șlefuire a sensurilor, minuțiozitate în distilarea nuanțelor,... da, specifice lui Virgil. E ca o mică grădină în care nu fiecare floare, ci fiecare petală are rostul ei. Felul în care reflectă lumina. Nu prea înțeleg, însă, finalul, iar al doilea vers mi se pare ușor redundant; aș vedea: "îmi pătează cu urme de cerneală degetele", sau chiar numai "sunt urme de cerneală pe degete". Pe de altă parte, fiind, de fapt, niște antiplatonice, se explică.
Bogdan, poate că într-adevăr asocierea articolului comentat de către tine cu dislexicii îi jignește... pe aceștia din urmă. Pentru că un dislexic are singura problemă de a înțelege cu dificultate și, prin urmare, are nevoie de ajutor special. Care nu înseamnă neaparat "repovestirea". Cred că și o astfel de persoană ar putea citi o carte întreagă... cu ajutor, ce-i drept, și mult mai pe îndelete decât alții. Și apoi, dislexia este o boală... de care nimeni nu este vinovat. Oriana, apreciez un comentariu scris cu ironie fină, care nu se referă la autor, ci la textul criticat. Așa cum apreciez și răspunsul la fel de "frumos" al lui Bogdan. Ce nu apreciez însă, și te voi ruga să încerci să delimitezi astfel de păreri și să nu le mai expui în subsolul textelor de pe hermeneia, sunt astfel de cuvinte: "Adevărul de duminică în România trebuie să fie foarte trist dacă se citește povestirea după carte și nu cartea. Cu atât mai mult cu cât Bogdan o face și nu înțelege de ce se scrie despre ceea ce citește." Nu cred că este nevoie să spun mai mult, cuvintele subliniate exced unui comentariu asupra textului și se lansează în presupuneri asupra autorului textului.
uf, vladimir, nici nu mi am dat seama ca vorbim despre acelasi lucru, pina nu am cnsultat wikipedia, eventual, nici n am citit f atent definitia de acolo, lasindu ti tie deliciul de a o face. da, asta era, ma bucur ca cunosti termenul. ec
Sapphire, zic și eu precum... younger sister, "m-ai prins" cu versul al patrulea. :) Unele texte sunt în așa fel construite că nu prea mai ai ce să le faci. Accentul pe "umbrele" e la alegerea cititorului. :) Mulțumesc pentru comentariu.
yester, dragul meu, nu pot da azi toate penitele...lumea ma va crede prea generoasa. si nu sint. cit despre Mos Craciun, e mai receptiv la poezii, sint sigura! odata un copil drag mie inventase o poezie, pe care o spune dupa fiecare pozna: "Mos Craciun, Mos Craciun/sint cuminte si sint bun"...si o lua de la capat.:)
Pai, daca mi-ar fi ieșit bine, nici d-voastră nu ați fi avut ocazia îndeplinirii unor atribuții din fișa postului, exersând în critică pe cazul meu... (sigur, glumesc) Ceea ce mi-e clar e că mai am mult de lucru pân` să-mi iasă ceva acătării din mâna mea. Așa că vă fffffff mulțumesc. IB
acta(n)eoane, sentimentul de-naltare te strabate, dar tot acolo te lasa, ca o penetrare cu efect de levitatie nul, vad, cat ascendenta explicativa de-o clipa a zborului de gandac in atac la Blanca si cat pulsiunea transcendentei iluzorii a reptilei (o)uro-borus, de unde apar atat de plinele (sic) tale invataturi (traiasca gogu-filozofu, vorba ta), cat un crant de chio-chips, morfolit la fel, de fiecare data, pe un inchipuit munte Cithaeron, la colt cu genunchiul broastei testoase kalmuce pe-o parte, a carei exclamatie nu e niciodata “ah” ci “anh” si totusi, orbitorule de Horus, marite (micite?)Seth, oare tu reprezinti, prin ceea ce scrii, versul alb? brrr, ar fi loc de a doua glaciatiune, stai linistit si modest, asa cum te stim, sunt multi altii care chiar reprezinta genul, in nici un caz insailarile tale, repetative, agramate (v. comentariul tau precedent), imprumutate fara voie, de multe ori, din convorbiri ym sau pur..facultative, pentru a scrie cu adevarat poezie in vers alb tu, domnule actaeon-negru ar trebui sa bei prea mult… lapte pentru asta…de capra….de bivolita, dupa gust, desigur, dar …cat sa-ti mai dau, in vers, pe inteles? Alma crezi perfect, sintetic, fara sa cercetezi, tine de intuitie la tine, de inteligenta, legatura cu subtitlul e o dovada - miracol a subtilitatii, intelegerii, in rest, s-auzim de bine, periscopici si plini de fortaje – fortaje ca de n-am fi nu s-ar povesti, ambilor simpaticilor, multam again :) va pupa si Blanca (cred), ca mult si frumos ati comentat la ea
Cred ca ti-a reusit mult mai bine "starea" din a doua jumatate a poemului decat "miscarea" din cea dintai. Inca o data o reusita pe planul realului proiectat in suprarealism (daca imi e ingaduita o asemenea sintagma). In acest poem regasesc si tropii familiari ai poeziei asa cum o percep eu acum. Placut, Andu
Domnule Graunfels, regret ca vorbiti asa, de vreme ce aici pe hermeneia v-a fost oferit un spatiu mai mult decit prietenos iar textele dumneavostra au fost remarcate chiar de mine de multe ori si chiar textul acesta a fost pe prima pagina la un moment dat. Observ insa ca dumneavoastra aveti o problema cu obiectivitatea. Si cu rezonabilitatea. Pe Hermeneia scriu si posteaza zeci de oameni. Destul de multe texte. Nu avem editori si moderatori suficienti. Daca dumneavoastra va imaginanati ca eu am timpul necesar pentru munca "de culise" pentru fiecare care face gafe pe Hermeneia inseamna ca ma credeti supraom. Pentru ca nu am. Trebuie insa sa ma straduiesc sa fiu cit mai impartial. Nu mi-a reusit la perfectie. Dar ma tratez. Mai ales in ultima vreme cind am descoperit ca amabilitatea mea este perceputa de unii (si nu ma refer la dumneavoastra) drept prostie. Deci, pentru mine este necesar sa ofer o atitudine cit mai echidistanta. De aceea ideea cu culisele este total nepractica, si, ca sa fiu sincer am si o rezerva morala fata de ea. Prea imi aminteste de sopirlele si pilele romanesti. Iar fata de ele am oroare. Ce sa ii faceti. Am si eu slabiciunile mele...
Adrian, textul merge foarte bine fără acele versuri, deşi mie îmi pare că diminuează mesajul, dar poate nu reuşesc să mă detaşez, să privesc din afară înspre mine. am să le elimin, totuşi.
în ceea ce priveşte ce scrii între ghilimele, nu ai dreptate. din două poezii nu poţi trage asemenea concluzie.
mulţumesc pentru lectură şi semn. eşti binevenit.
Fragmentare, simțită până dincolo de spațiile albe din care s-a compus cândva celula ta germinată, acum/atunci erodată de "zeamă de cuțit și halate". Definirea din primul vers este cutremurătoare, dar suportabilă, fiindcă deși mersul este imposibil, spiritul îi dă tălpii alt fel de umblet: cel care face din fiecare urmă o zvâcnire de viață. Cel mai mult îmi place acea revoltă subtilă din strofa a 2-a "n-am să arunc doar părțile mai bune spre Dumnezeu/și cele rele înspre pământ", fiindcă, da, dincolo de împărțirea rațională, conștientă între polarele compozite, esențial este întregul: și pe pământ, și în ochiul lui Dumnezeu suntem întregiți și suntem "dincolo de bine și de rău". Remarc finalul fiecărui vers în "e". Cred că în alte sonete nu ai folosit tehnica asta. De la eternitate? De la efemer? De la...?
Am citit textul de câteva ori. Aseară și astăzi. Și de fiecare dată, m-am îmbrăcat într-o haină având cusături îngrijite, dar fără revere. Gândul mă duce la un raport de activitate, o dare de seamă, – nu, nu poezia mea! - la o declarație. Mi se ia ostentativ cheotoarea la care să-mi prind cu o plăcere desuetă garoafa. Vin și completez cu exemple: „Numele meu este Laura, m-am născut în România…” „Mama a cumpărat”/”s-a mutat”/”a abandonat Sibiul, a renovat casa, a mărit-o și s-a apucat de turism.” „Eu?”- cu stările mele – „bând”/”mâncând”/”stând”/”uitându-mă”. Acum că am definit senzația (a mea, firește!) sar pasaje întregi – nu că n-ar fi importante, revin – însă vreau să ajung la „Că satul nostru este păstrat departe și de explozia mediatică (ok, cuvântul ăsta îl știam de la scrabble…)”. Nu întâmplător m-am grăbit; pentru că impresia de declarație se rotunjește aici ca o lună plină. Adică, ok, ok, recunosc… Iar această expresie (ok) este ca o botină rătăcită la raionul de teniși. Ca și bourbonul, ratăcit printre covoare de lână, plăcinte, mere și nuci. Revin așa cum am promis și spun că, din fericire, avem și paharul cu apă la îndemână. Și asta ne înviorează. Exemplific cu o înghițitură: „Tata a prins jocul acesta al meu de când aveam vreo doi ani și de atunci, cam la vreo alte două luni, îmi punea pensula în mâini, lua o cutie de vopsea, și, cu fereastra larg deschisă, ne puneam amândoi pe pictat patul și visele mele.” În continuare, să-mi dai voie să mă opresc la personajul Laura. Mă întreb cât de credibilă e pendularea ei între naivitate și starea de „copil special”; între amintirile proaspete (avem chiar și detalii) de la vârsta de doi ani (oare?) și mirarea „că există mai multe feluri de daruri” (un lucru previzibil totuși). Să fie o percepție falsă a cititorului sau o scăpare din mână a personajului? În treacăt fie spus, se observă în text (uneori) și o întindere nejustificată a frazei. Autorul are abilitatea de a descoperi și singur. Cu stimă și posibil subiectiv(!?)
imi adun materialele aici la subsol
am copiat de pe net:
"Vom sugera o ipotetică ierarhie a construcţiei conceptului ideie în timp şi vom caracteriza succint fiecare interval ideie din ierarhia propusă.
1-Idei formă, idei obiect, înţelese ca părţi fixe, ca obiecte aparţinând ambientului fenomenal sau social.
2-Idei cinetice, idei predicat caracterizând mişcarea formelor naturale, sau a părţilor corpului subiectului.
3-Idei relaţie, separând şi particularizând condiţionări poziţionale, multi situante sau dinamice, între forme sau între mulţimi de predicate.
4-Idei proprietate particularizând o anume calitate a formei, relaţiei sau mişcării, proprietatea fiind separabilă senzorial sau intelectiv şi cumva utilizabilă de subiect.
5-Idei acţiune, definind o schimbare de stare, de formă, de mişcare, de relaţie sau mixtă, în realitatea observată şi reprezentată.
6-Idei interacţiune implicând distingerea agenţilor care acţionează cuplat şi alocând fiecăruia particularitatea modală a implicării.
7-Idei funcţie caracterizând un ansamblu de idei forme, relaţii, mişcări sau proprietăţi conexate care determină o interacţiune determinată într-un spaţiu obiectual procesual dat.
8-Idei persoană caracterizând individul conştient, posesor de capabilităţi de a identifica, atribui, crea sau controla moduri idei.
9-Ideia de valoare, concept subtil care pune în evidenţă caracteristica satisfiantă sau utilitară a stării ideie, fie formă sau proces, în diversitatea sensurilor sale.
10-Idei de grup social, cuprinzând un număr de individualităţi cuplate interactiv şi valorizant"
multumesc, Profetule, pentru apreciere, dar si pentru "umila" ta parere pe care nu o consider deloc umila si nincidecum deranjanta. opinia ta chiar conteaza și este mereu binevenită, mai ales când este pe text. ultimele două strofe si mie imi pareau ca un apendice. sunt mai mult o rugaciune decât poezie, dar nu voiam sa accept acesta realitate. trebuia sa mi-o spuna cineva si iti multumesc ca mi-ai atras atentia. de fapt, mi-ai intarit cele ce intuiam. în ceea ce privește versurile "Se uită parcă în oglinda unei fântâni/Și își bea din ochii cu care privesc.", nu inteleg ce ai voit sa imi spui prin nepotrivire gramaticala. ti-as fi recunoscător dacă te-ai mai apleca o dată asupra acestei idei.
In orice cercetare se strecoara inadvertente sau greseli regretabile. Care se pot corecta cu gratie, sau cu diplomatie de culise, care dupa cum se vede lipseste aici cu desavarsire. Cer scuze artistului Perahim si un gand pios familiei sale.
OK, ca să nu dau așa, cu piciorul în mod nepermis 'probei scrise' subliniez că din prezentul eseu ca un ecou am rezonat cel mai mult cu partea 'trei pericole amenință gândirea' și asta pentru că m-a adus în proximitate cu ideile daoiste din ultimile mele lecturi, printre care și cu Rene Guenon în Marea Triadă. Interesant eseu... Plus câteva trimiteri și paralele la Ternar și Trinitate care, recunosc, nu m-au lăsat să adorm până ce, de partea cealaltă, în lumea reală, Djocovici îl învingea pe Ferrer într-o partidă antologică pe durata căreia chiar am crezut, lecturînd și privind cu un singur ochi utopic, că un bătrân ar mai putea învinge perfecțiunea doar prin experiență.
În rest, onorabile... ne mai citim, de aceea suntem pe acest site de cultură, nu? asta până când vreunul dintre noi, cel mai probabil eu, se va enerva impardonabil pe vreun act de grosolănie literară, va folosi un limbaj neadecvat într-un comentariu și va fi exclus imediat până la sfârșitul, să zicem doar ca exemplu, caledarului maiaș.
Andu
Dorința Aș vrea să-mi amintesc părul tău dimineața, gustul așteptat al micului dejun și-al desfătării de-amiază. Brațele tale erau zid de cetate, pătura serii mirosea a somn, noaptea a ochi nedormiți, iar culoarea din colț spre care mă părăseai am înțeles-o târziu bănuiesc. toți îți spuneau mama atunci când privindu-mă pe chipul tău soarele răsărea.
nu am vzitat si sincer, nici nu ma intereseaza. prefer sa imi imaginez. iar daca imi veti contesta imaginatia voi avea aceeasi indreptatire sa v-o contest si pe a dumneavoastra. dar dumneavoastra nu va imaginati, dumneavostra abordati dogmatic, partinic. eu prefer imaginatia mea in care o lavra ruseasca continua ”să duhnească a neaerisit a tămîie a brînză și a parfum prost a nefericire de eschibiționist” un spatiu inchis nu are cum sa miroasa frumos sau aerisit. tocmai de aceea eu nu sint „blogger” si nici nu ma intereseaza
mulţumesc, Silvia, pentru aplecarea pe text şi opinie, tind să agreez cu tine. textul îl las să se răcească un pic şi apoi cred că voi reveni pe el cu foarfeca, acul şi aţa. tu ai venit oarecum cu buldozerul împotriva "cuvintelor de genul..."
cuvinte care mie nu mi se par nici ostatice, nici rebele. eu am să le greblez doar, că-mi plac.
cami, multumesc pentru atentie. ilustratia nu este in creion, ci in tus, de dimensiuni mici si in tehnica punctelor; a fost gandita ca ilustratie de poezie de la bun inceput...
multumesc Aranca, eram undeva in acele zile si am intrebat de ce prefera noua mii noua zeci si unu. mi-a zis ca e numarul lui norocos. si atunci m-am gindit de noua mii noua zeci si unu de mii
Am citit cu plăcere, ca de fiecare dată, cu plăcere.
Foarte frumoase aceste versuri:
„Într-o noapte luminos ca un tub de neon/ a intrat în poemul la care lucram/ tatăl meu ţăranul Morar V. Ion/ câmpia trâgând-o după el ca pe-un ham// Gânditor a pipăit fiecare cuvânt/ ca la târg când cumperi o căciulă de miel/ aşezat pe-un vers ca pe un prag de pământ/ azvârlea cu lopata lumină pe el// A doua zi dimineaţa mai alb ca un crin/ cu un secol de ierni purtându-le-n spate/ hainele mirosindu-i a căpiţe de fân// Puse pe colinele căii ferate/ caldă vara peste noi ca un tainic fiord/ tata-i plecat într-o bibliotecă din nord”.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Exact, alma, genitivele! Abundența de determinative acolo denotă o atentă șlefuire a sensurilor, minuțiozitate în distilarea nuanțelor,... da, specifice lui Virgil. E ca o mică grădină în care nu fiecare floare, ci fiecare petală are rostul ei. Felul în care reflectă lumina. Nu prea înțeleg, însă, finalul, iar al doilea vers mi se pare ușor redundant; aș vedea: "îmi pătează cu urme de cerneală degetele", sau chiar numai "sunt urme de cerneală pe degete". Pe de altă parte, fiind, de fapt, niște antiplatonice, se explică.
pentru textul : antiplatonice III deprobabil. oricum, noi între noi ne putem da cu părerea. nu face rău nimănui. pun pariu că și clasicii la vremea lor, tot asta făceau:))
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? denu sînt neaparat convins. de ceea ce spui. dar am facut cîteva modificări. şi nu e neaparat cald. cred că s-a răcit. şi poate asta displace
pentru textul : oscilațiile podurilor lumii deciteste HCODE pentru a introduce corect imaginile
pentru textul : Destrămare deBogdan, poate că într-adevăr asocierea articolului comentat de către tine cu dislexicii îi jignește... pe aceștia din urmă. Pentru că un dislexic are singura problemă de a înțelege cu dificultate și, prin urmare, are nevoie de ajutor special. Care nu înseamnă neaparat "repovestirea". Cred că și o astfel de persoană ar putea citi o carte întreagă... cu ajutor, ce-i drept, și mult mai pe îndelete decât alții. Și apoi, dislexia este o boală... de care nimeni nu este vinovat. Oriana, apreciez un comentariu scris cu ironie fină, care nu se referă la autor, ci la textul criticat. Așa cum apreciez și răspunsul la fel de "frumos" al lui Bogdan. Ce nu apreciez însă, și te voi ruga să încerci să delimitezi astfel de păreri și să nu le mai expui în subsolul textelor de pe hermeneia, sunt astfel de cuvinte: "Adevărul de duminică în România trebuie să fie foarte trist dacă se citește povestirea după carte și nu cartea. Cu atât mai mult cu cât Bogdan o face și nu înțelege de ce se scrie despre ceea ce citește." Nu cred că este nevoie să spun mai mult, cuvintele subliniate exced unui comentariu asupra textului și se lansează în presupuneri asupra autorului textului.
pentru textul : O sută de cărți pentru dislexicii români deuf, vladimir, nici nu mi am dat seama ca vorbim despre acelasi lucru, pina nu am cnsultat wikipedia, eventual, nici n am citit f atent definitia de acolo, lasindu ti tie deliciul de a o face. da, asta era, ma bucur ca cunosti termenul. ec
pentru textul : rem deSapphire, zic și eu precum... younger sister, "m-ai prins" cu versul al patrulea. :) Unele texte sunt în așa fel construite că nu prea mai ai ce să le faci. Accentul pe "umbrele" e la alegerea cititorului. :) Mulțumesc pentru comentariu.
pentru textul : half/lines denimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin
pentru textul : Lunatice deyester, dragul meu, nu pot da azi toate penitele...lumea ma va crede prea generoasa. si nu sint. cit despre Mos Craciun, e mai receptiv la poezii, sint sigura! odata un copil drag mie inventase o poezie, pe care o spune dupa fiecare pozna: "Mos Craciun, Mos Craciun/sint cuminte si sint bun"...si o lua de la capat.:)
pentru textul : Vifor cubist pe notele unui Colind dePai, daca mi-ar fi ieșit bine, nici d-voastră nu ați fi avut ocazia îndeplinirii unor atribuții din fișa postului, exersând în critică pe cazul meu... (sigur, glumesc) Ceea ce mi-e clar e că mai am mult de lucru pân` să-mi iasă ceva acătării din mâna mea. Așa că vă fffffff mulțumesc. IB
pentru textul : Răpită – III (Hârca Venetică) deacta(n)eoane, sentimentul de-naltare te strabate, dar tot acolo te lasa, ca o penetrare cu efect de levitatie nul, vad, cat ascendenta explicativa de-o clipa a zborului de gandac in atac la Blanca si cat pulsiunea transcendentei iluzorii a reptilei (o)uro-borus, de unde apar atat de plinele (sic) tale invataturi (traiasca gogu-filozofu, vorba ta), cat un crant de chio-chips, morfolit la fel, de fiecare data, pe un inchipuit munte Cithaeron, la colt cu genunchiul broastei testoase kalmuce pe-o parte, a carei exclamatie nu e niciodata “ah” ci “anh” si totusi, orbitorule de Horus, marite (micite?)Seth, oare tu reprezinti, prin ceea ce scrii, versul alb? brrr, ar fi loc de a doua glaciatiune, stai linistit si modest, asa cum te stim, sunt multi altii care chiar reprezinta genul, in nici un caz insailarile tale, repetative, agramate (v. comentariul tau precedent), imprumutate fara voie, de multe ori, din convorbiri ym sau pur..facultative, pentru a scrie cu adevarat poezie in vers alb tu, domnule actaeon-negru ar trebui sa bei prea mult… lapte pentru asta…de capra….de bivolita, dupa gust, desigur, dar …cat sa-ti mai dau, in vers, pe inteles? Alma crezi perfect, sintetic, fara sa cercetezi, tine de intuitie la tine, de inteligenta, legatura cu subtitlul e o dovada - miracol a subtilitatii, intelegerii, in rest, s-auzim de bine, periscopici si plini de fortaje – fortaje ca de n-am fi nu s-ar povesti, ambilor simpaticilor, multam again :) va pupa si Blanca (cred), ca mult si frumos ati comentat la ea
pentru textul : Cassa-Blanca (rurala) deCred ca ti-a reusit mult mai bine "starea" din a doua jumatate a poemului decat "miscarea" din cea dintai. Inca o data o reusita pe planul realului proiectat in suprarealism (daca imi e ingaduita o asemenea sintagma). In acest poem regasesc si tropii familiari ai poeziei asa cum o percep eu acum. Placut, Andu
pentru textul : wo bist du deDomnule Graunfels, regret ca vorbiti asa, de vreme ce aici pe hermeneia v-a fost oferit un spatiu mai mult decit prietenos iar textele dumneavostra au fost remarcate chiar de mine de multe ori si chiar textul acesta a fost pe prima pagina la un moment dat. Observ insa ca dumneavoastra aveti o problema cu obiectivitatea. Si cu rezonabilitatea. Pe Hermeneia scriu si posteaza zeci de oameni. Destul de multe texte. Nu avem editori si moderatori suficienti. Daca dumneavoastra va imaginanati ca eu am timpul necesar pentru munca "de culise" pentru fiecare care face gafe pe Hermeneia inseamna ca ma credeti supraom. Pentru ca nu am. Trebuie insa sa ma straduiesc sa fiu cit mai impartial. Nu mi-a reusit la perfectie. Dar ma tratez. Mai ales in ultima vreme cind am descoperit ca amabilitatea mea este perceputa de unii (si nu ma refer la dumneavoastra) drept prostie. Deci, pentru mine este necesar sa ofer o atitudine cit mai echidistanta. De aceea ideea cu culisele este total nepractica, si, ca sa fiu sincer am si o rezerva morala fata de ea. Prea imi aminteste de sopirlele si pilele romanesti. Iar fata de ele am oroare. Ce sa ii faceti. Am si eu slabiciunile mele...
pentru textul : Jules Perahim deAdrian, textul merge foarte bine fără acele versuri, deşi mie îmi pare că diminuează mesajul, dar poate nu reuşesc să mă detaşez, să privesc din afară înspre mine. am să le elimin, totuşi.
pentru textul : caută-mă în omul acela deîn ceea ce priveşte ce scrii între ghilimele, nu ai dreptate. din două poezii nu poţi trage asemenea concluzie.
mulţumesc pentru lectură şi semn. eşti binevenit.
Fragmentare, simțită până dincolo de spațiile albe din care s-a compus cândva celula ta germinată, acum/atunci erodată de "zeamă de cuțit și halate". Definirea din primul vers este cutremurătoare, dar suportabilă, fiindcă deși mersul este imposibil, spiritul îi dă tălpii alt fel de umblet: cel care face din fiecare urmă o zvâcnire de viață. Cel mai mult îmi place acea revoltă subtilă din strofa a 2-a "n-am să arunc doar părțile mai bune spre Dumnezeu/și cele rele înspre pământ", fiindcă, da, dincolo de împărțirea rațională, conștientă între polarele compozite, esențial este întregul: și pe pământ, și în ochiul lui Dumnezeu suntem întregiți și suntem "dincolo de bine și de rău". Remarc finalul fiecărui vers în "e". Cred că în alte sonete nu ai folosit tehnica asta. De la eternitate? De la efemer? De la...?
pentru textul : Cioburi de alb deAm citit textul de câteva ori. Aseară și astăzi. Și de fiecare dată, m-am îmbrăcat într-o haină având cusături îngrijite, dar fără revere. Gândul mă duce la un raport de activitate, o dare de seamă, – nu, nu poezia mea! - la o declarație. Mi se ia ostentativ cheotoarea la care să-mi prind cu o plăcere desuetă garoafa. Vin și completez cu exemple: „Numele meu este Laura, m-am născut în România…” „Mama a cumpărat”/”s-a mutat”/”a abandonat Sibiul, a renovat casa, a mărit-o și s-a apucat de turism.” „Eu?”- cu stările mele – „bând”/”mâncând”/”stând”/”uitându-mă”. Acum că am definit senzația (a mea, firește!) sar pasaje întregi – nu că n-ar fi importante, revin – însă vreau să ajung la „Că satul nostru este păstrat departe și de explozia mediatică (ok, cuvântul ăsta îl știam de la scrabble…)”. Nu întâmplător m-am grăbit; pentru că impresia de declarație se rotunjește aici ca o lună plină. Adică, ok, ok, recunosc… Iar această expresie (ok) este ca o botină rătăcită la raionul de teniși. Ca și bourbonul, ratăcit printre covoare de lână, plăcinte, mere și nuci. Revin așa cum am promis și spun că, din fericire, avem și paharul cu apă la îndemână. Și asta ne înviorează. Exemplific cu o înghițitură: „Tata a prins jocul acesta al meu de când aveam vreo doi ani și de atunci, cam la vreo alte două luni, îmi punea pensula în mâini, lua o cutie de vopsea, și, cu fereastra larg deschisă, ne puneam amândoi pe pictat patul și visele mele.” În continuare, să-mi dai voie să mă opresc la personajul Laura. Mă întreb cât de credibilă e pendularea ei între naivitate și starea de „copil special”; între amintirile proaspete (avem chiar și detalii) de la vârsta de doi ani (oare?) și mirarea „că există mai multe feluri de daruri” (un lucru previzibil totuși). Să fie o percepție falsă a cititorului sau o scăpare din mână a personajului? În treacăt fie spus, se observă în text (uneori) și o întindere nejustificată a frazei. Autorul are abilitatea de a descoperi și singur. Cu stimă și posibil subiectiv(!?)
pentru textul : Șoimul. Primele apariții ale darului. deimi adun materialele aici la subsol
am copiat de pe net:
"Vom sugera o ipotetică ierarhie a construcţiei conceptului ideie în timp şi vom caracteriza succint fiecare interval ideie din ierarhia propusă.
1-Idei formă, idei obiect, înţelese ca părţi fixe, ca obiecte aparţinând ambientului fenomenal sau social.
2-Idei cinetice, idei predicat caracterizând mişcarea formelor naturale, sau a părţilor corpului subiectului.
3-Idei relaţie, separând şi particularizând condiţionări poziţionale, multi situante sau dinamice, între forme sau între mulţimi de predicate.
4-Idei proprietate particularizând o anume calitate a formei, relaţiei sau mişcării, proprietatea fiind separabilă senzorial sau intelectiv şi cumva utilizabilă de subiect.
5-Idei acţiune, definind o schimbare de stare, de formă, de mişcare, de relaţie sau mixtă, în realitatea observată şi reprezentată.
6-Idei interacţiune implicând distingerea agenţilor care acţionează cuplat şi alocând fiecăruia particularitatea modală a implicării.
7-Idei funcţie caracterizând un ansamblu de idei forme, relaţii, mişcări sau proprietăţi conexate care determină o interacţiune determinată într-un spaţiu obiectual procesual dat.
8-Idei persoană caracterizând individul conştient, posesor de capabilităţi de a identifica, atribui, crea sau controla moduri idei.
9-Ideia de valoare, concept subtil care pune în evidenţă caracteristica satisfiantă sau utilitară a stării ideie, fie formă sau proces, în diversitatea sensurilor sale.
10-Idei de grup social, cuprinzând un număr de individualităţi cuplate interactiv şi valorizant"
pentru textul : alter ego demultumesc, Profetule, pentru apreciere, dar si pentru "umila" ta parere pe care nu o consider deloc umila si nincidecum deranjanta. opinia ta chiar conteaza și este mereu binevenită, mai ales când este pe text. ultimele două strofe si mie imi pareau ca un apendice. sunt mai mult o rugaciune decât poezie, dar nu voiam sa accept acesta realitate. trebuia sa mi-o spuna cineva si iti multumesc ca mi-ai atras atentia. de fapt, mi-ai intarit cele ce intuiam. în ceea ce privește versurile "Se uită parcă în oglinda unei fântâni/Și își bea din ochii cu care privesc.", nu inteleg ce ai voit sa imi spui prin nepotrivire gramaticala. ti-as fi recunoscător dacă te-ai mai apleca o dată asupra acestei idei.
pentru textul : Rugă secundă deIn orice cercetare se strecoara inadvertente sau greseli regretabile. Care se pot corecta cu gratie, sau cu diplomatie de culise, care dupa cum se vede lipseste aici cu desavarsire. Cer scuze artistului Perahim si un gand pios familiei sale.
pentru textul : Jules Perahim deOK, ca să nu dau așa, cu piciorul în mod nepermis 'probei scrise' subliniez că din prezentul eseu ca un ecou am rezonat cel mai mult cu partea 'trei pericole amenință gândirea' și asta pentru că m-a adus în proximitate cu ideile daoiste din ultimile mele lecturi, printre care și cu Rene Guenon în Marea Triadă. Interesant eseu... Plus câteva trimiteri și paralele la Ternar și Trinitate care, recunosc, nu m-au lăsat să adorm până ce, de partea cealaltă, în lumea reală, Djocovici îl învingea pe Ferrer într-o partidă antologică pe durata căreia chiar am crezut, lecturînd și privind cu un singur ochi utopic, că un bătrân ar mai putea învinge perfecțiunea doar prin experiență.
pentru textul : (1.1) Este poeticul o cale de cunoaştere şi acţiune? Azi Heidegger (1): Poeticul locuieşte Omul deÎn rest, onorabile... ne mai citim, de aceea suntem pe acest site de cultură, nu? asta până când vreunul dintre noi, cel mai probabil eu, se va enerva impardonabil pe vreun act de grosolănie literară, va folosi un limbaj neadecvat într-un comentariu și va fi exclus imediat până la sfârșitul, să zicem doar ca exemplu, caledarului maiaș.
Andu
Dorința Aș vrea să-mi amintesc părul tău dimineața, gustul așteptat al micului dejun și-al desfătării de-amiază. Brațele tale erau zid de cetate, pătura serii mirosea a somn, noaptea a ochi nedormiți, iar culoarea din colț spre care mă părăseai am înțeles-o târziu bănuiesc. toți îți spuneau mama atunci când privindu-mă pe chipul tău soarele răsărea.
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 15 denu am vzitat si sincer, nici nu ma intereseaza. prefer sa imi imaginez. iar daca imi veti contesta imaginatia voi avea aceeasi indreptatire sa v-o contest si pe a dumneavoastra. dar dumneavoastra nu va imaginati, dumneavostra abordati dogmatic, partinic. eu prefer imaginatia mea in care o lavra ruseasca continua ”să duhnească a neaerisit a tămîie a brînză și a parfum prost a nefericire de eschibiționist” un spatiu inchis nu are cum sa miroasa frumos sau aerisit. tocmai de aceea eu nu sint „blogger” si nici nu ma intereseaza
pentru textul : merg cu picioarele goale prin bucătărie I decred că textul acesta ascunde și spune mai mult decît (nu) lasă să se vadă. pentru umorul discret. și pentru că mai aștept.
pentru textul : bună ziulica demulţumesc, Silvia, pentru aplecarea pe text şi opinie, tind să agreez cu tine. textul îl las să se răcească un pic şi apoi cred că voi reveni pe el cu foarfeca, acul şi aţa. tu ai venit oarecum cu buldozerul împotriva "cuvintelor de genul..."
pentru textul : până nu se-nchid porţile decuvinte care mie nu mi se par nici ostatice, nici rebele. eu am să le greblez doar, că-mi plac.
Tare simpatică şi reuşită e această romanţă a... celui care minte :).
pentru textul : criză de identitate decami, multumesc pentru atentie. ilustratia nu este in creion, ci in tus, de dimensiuni mici si in tehnica punctelor; a fost gandita ca ilustratie de poezie de la bun inceput...
pentru textul : doar marea o mai aud, iubite… demultumesc Aranca, eram undeva in acele zile si am intrebat de ce prefera noua mii noua zeci si unu. mi-a zis ca e numarul lui norocos. si atunci m-am gindit de noua mii noua zeci si unu de mii
pentru textul : denver blues II deun text bun acesta, cu un discurs controlat, firesc...
pentru textul : scrisoare închisă fostei mele iubiri din copilărie demai trec :)
vlad, eşti grozav! parodie ,neparodie e poezie!
pentru textul : îngeri şi marmeladă deAm citit cu plăcere, ca de fiecare dată, cu plăcere.
Foarte frumoase aceste versuri:
pentru textul : Zăpezile de altadată de„Într-o noapte luminos ca un tub de neon/ a intrat în poemul la care lucram/ tatăl meu ţăranul Morar V. Ion/ câmpia trâgând-o după el ca pe-un ham// Gânditor a pipăit fiecare cuvânt/ ca la târg când cumperi o căciulă de miel/ aşezat pe-un vers ca pe un prag de pământ/ azvârlea cu lopata lumină pe el// A doua zi dimineaţa mai alb ca un crin/ cu un secol de ierni purtându-le-n spate/ hainele mirosindu-i a căpiţe de fân// Puse pe colinele căii ferate/ caldă vara peste noi ca un tainic fiord/ tata-i plecat într-o bibliotecă din nord”.
Pagini