mai învăț și eu. subtitlul mi se pare cit se poate de ușor de înțeles. vine de la Eros tocmai fiindcă l-am avut în lucru l-am pus în cutia de nisip.

dragul meu Hecatonhir, merci pentru interventie. nu iti explic ultimele versuri, ca stric poanta...noaptea asta este de fapt a mea, ca si poezia cu hotelul ei cu tot (Mesner, pentru prieteni, pe dreapta). cit despre extraterestrii mici verzi si cu encefalul marit, sincera sa fiu, este vorba doar de unul singur, recunoscut in Guiness Book, celebru ambidextru.

eu prefer simbolul inițial. acesta mi se pare un icon de 25K (culori nu carate), fără profunzime/contrast, mai ales pe fundalul alb. am încercat să creionez unul acum - e ușor să faci observații fără să ai o propunere concretă - mărturisesc însă că pentru moment timpul nu îmi permite reliefarea unor detalii (mai ales la rezoluția de 16/21px cum văd aici).
una peste alta salut (re)implementarea.

Când am citit prima dată întrebarea, superficial, m-am întrebat revoltată: Cum să moară poezia?! Cum să moară Cuvântul?!
Şi nici acum, după mai multe zile, parcă nu pot accepta acest ,,destin” al poeziei. Cred că mai degrabă, m-aş referi la un anume gen de poezie, la un anume curent estetic sau generaţie literară, poate că doar acestea rămân în urmă într-un loc mai mult sau mai puţin vizibil în istoria literaturii. Poezia este şi va fi cât va fi omul şi cuvântul. Va lua forme tot mai noi, se va transfigura, însă va avea acelaşi miez, acelaşi scop, fiindcă ea e expresia unei nevoi artistice existente în om, nevoia de a crea, nevoia de se bucura de creaţia lui şi a altora. Creierul uman are o parte stângă şi o parte dreaptă :) Sufletul omului a fost atins cândva de frumos, de adevăr, de iubire, de suferinţă, şi nu va rămâne insensibil oricât de pragmatic ar fi, oricât de tehnologizat va fi secolul în care va trăi.
Civilizaţia din secolul XXI asigură viteza informaţiei şi ne duce spre o viaţă plină de ,,instant-uri”. Doar poezia nu e instant, nu are cum. Pe de altă parte această ,,civilizaţie” a vizualului impus de tv, internet, poate influenţa gradul de abstractizare şi însăşi creativitatea. Lipsa lecturii, de asemeni. În pericol e generaţia tânără.
Epigonii au fost şi vor fi, însă doar ca o perioadă de tranziţie, de tatonare. Poezia care ,,rămâne” va rămânea fiindcă mereu va exista un mentor al unei generaţii, un pivot, sau un grup, cineva precum Gherea sau un Vlahuţă care vor spune:
"Tinere scriitor, lasă istoricilor trecutul depărtat şi tulbure, cată mai bine-n jurul tău, umple-ţi sufletul de emoţiile timpului în care trăieşti şi arată-ne, la lumina talentului tău, durerile şi aspiraţiile societăţii noastre de azi, luptele şi pasiunile la care eşti martor şi părtaş, oamenii pe care-i cunoşti, viaţa de care palpităm; ascultă bine şi-nţelege bătăile inimilor noastre - ce-ţi vorbesc ele asta ne interesează mai cu deosebire, asta vrem să ne spui, tinere scriitor!" (Mahalagismul in literatura).
Cititorii poeziei sunt în procent foarte mic publicul, în procent mai mare poeţii şi în procent mic criticii. Ne citim noi între noi…şi aşa a fost mereu, în orice generaţie literară.
Pentru tineret un mare rol îl are educaţia în şcoli, formarea gustului pentru frumos, pentru valori. Cert e că sunt multe variabile... mai poate fi şi ,,vidul” după un mare nume sau după o generaţie de aur…cu toate acestea Poezia nu va muri :) Părerea mea.
Închei cu un îndemn de al lui Traian Dorz, apropo de epigoni:
"Spre Cetatea Poeziei nu poţi merge pe urmele altora decât foarte puţin. Îndată trebuie să-ţi afli drumul tău propriu. Şi încălţămintea ta de aur. Şi urma ta prin rouă.
Lumina urmelor tale s-o laşi numai pe un teren virgin, pe unde n-a mai călcat nimeni niciodată. Numai urmele lui Iisus să le cauţi.
Ale nimănui altcuiva."

textul îmbină frumos mai multe simboluri biblice cu drag de poezie. să dăruieşti un dram de suflet pe un vârf de cuţit este un semn de iubire. aşa văd eu din ceea ce spui, de exemplu în strofa a treia. şi tu descoperi în finalul fericirilor toată iubirea pe pământ

Eu cred ca ai doua idei in jurul carora mai poti lucra "Muze ce-mi alăptați nopțile" si "Muze ce-mi alăptați nopțile". Restul... nu prea merita. Versul "Și la tarab-am învățat marketingul." este destul de slab si non-poetic. Ti-as sugera sa transformi marketingul ala in ceva... marketingul viselor/somnului... macar sa ii dai o tenta. Din moment ce nu tii cont de prozodie este inutil sa utilizezi cratima in contextul de fata. Cred ca se poate, incearca sa lucrezi pe text mai multa vreme, nu le posta la primul impuls. Ialin

Incredere si sugestie, multumesc. executat.

curaj au și nebunii frumoșii naivi ai marilor decade istorice cred în revoluții, cred real în posibilitatea ca "homo homini lupus" să își schimbe și năravul, nu numai blana socio-politico-economică; în realitate, linia dintre idealism și prostie, așa cum bine observi, este foarte sensibilă, iar granița ce le separă foarte ușor de încălcat, tranformându-ne pe fiecare dintre noi, chiar de la primul pas mânjit pe talpă cu "libertate" (eventual și "egalitate, fraternitate"), în transfugi ai unei alte orânduiri în care dictatura (nomenclaturistă, în cazul nostru) este/ a fost înlocuită de "tirania majorității"; s-a schimbat ceva? cu siguranță, da; înainte, dacă vorbeai, ți se vâra un pumn în gură; azi, ți se recomandă sirop de tuse (dacă, evident, ai bani să îl cumperi); martirul într-o societate democratică este privit ca un stupid, idealistul ca un inadaptat; turma impune ștampilând copitatic în virtutea "dreptului la vot"; mi-aș putea paria sufletul că, dintre cei care au votat Constituția, de exemplu, 99,99 la sută nu numai că nu au citit-o, dar nici nu ar putea să se exprime asupra a ceea ce este (sau ar trebui să fie) Constituția. Cred în curajul eroilor (pseudo)revoluției, dar, în același timp, deplâng prostia lor. Dumnezeu să-i și să ne ocrotească (deși ar trebui să vedem ce facem cu "sfinții").

multumesc doamna Cristina, Miha si GDToma pentru aplecarea asupra textului meu.

paul, multumesc de incurajari. nu stiu daca e vorba de evolutie sau nu. eu imi vad de drumul meu si traiesc poezia asa cum pot. ma bucura doar sa aduc in oameni ceva nou, reactii precum ale tale, care, fiind sincere, inseamna ca cititorul chiar s-a simtit bine. nu inseamna ca falsez si scriu pt. cititor, inseamna ca pot transmite exact ceea ce vreau. de fapt spre asta doresc sa evoluez:) multumesc de vizita

Lucian, incearca sa acorzi versului alb un alt ton, mai putin descriptiv/explicit, asta in primul rind. de aceea, daca doresti o parere sincera, personal as evita rimele din a doua strofa. mare atentie la simboluri, tenta freudiana elimina continutul filosofic. cauta sa exprimi forta in final, o chintesenta a intregului poem.

ma tem ca poezia asta e doar foarte frumoasa.

in forma actuala, avem de-a face cu un micropoem. daca te joci putin si schimbi ordinea versurilor ar iesi un haiku modern care ar respecta numarul silabelor 5-7-5, nu si alte rigori ale poeziei japoneze.

melancolia
ne descopera moartea-
totul e pustiu.

e doar o parere. dupa cum, tot o parere, e si renuntarea la „e” in primul vers, daca vrei sa pastrezi forma ta. ar fi mai armonios asa, pare-mi-se.

totul pustiu -
melancolia
ne descoperă moartea.

mi-a venit o idee. uite, Vlad, iti propun un experiment artistic de cunostere si socializare literara H. crezi ca poti alcatui niste portrete de autor, in stilul tau inconfundabil, celor pe care ii mai citesti aici? fireste ca nu ar trebui sa iasa o gazeta de perete.:)la stil ma refeream. si la identitatea lor spirituala, la universul poetic, etc. ar fi interesant, nu?!