Nu am citit poezia în versiunea amendată de Adriana dar așa cum este acum îmi pare unul dintre cele mai frumoase poeme ale lui Virgil T. Recunosc că am rezistat impulsului inițial de a acorda peniță, gândind că poezia are o parte introductivă cam lungă, încărcată de o enumerare nostalgico-bacoviană, vezi repetiția plumb - din literele masinilor de scris și cerul de plumb, și că se ajunge greu la finalul ce reprezintă de fapt punctul forte al poemului. Am o rezervă pentru ultimele 4 versuri din prima strofă, cam desuete. Mă refer la clădiri fără chip, zăbrele negre și cerul bacovian.

Şi totuşi se pare că aveaţi nevoie de unele explicaţii. Scrisul pe fugă scuză multe, dar nu totul.

Am studiat textul, dacă prin două observaţii se poate spune că am studiat. Partea gramaticală, mă credeţi sau nu, intră şi ea în atribuţiile mele. La fel comentariile. Nu o luaţi personal. Nu sunteţi nici ultimul, nici primul user cu care am polemizat pe aceste margini.

Adrian, despre ce vorbim aici? Cum adică „nu ştiu de ce pur şi simplu preiei păreri, în loc să le treci prin filtrul tău raţional-cultural, şi să le faci upgrade”? Ți-am spus exact care e părerea mea în urma lecturii, fără, cum zici tu, „să preiau păreri”. Nu am zis că titlul trebuie să fie ”abscons” ori ”intuitibil”, ci doar de faptul că am mai întâlnit „tratatul de dragoste” și la alți autori în titlu. Și nu e vorba că-mi plac ori nu adverbele alea, ci pur și simplu mi se pare că abuzezi de ele în contextul dat. Cât despre metafore, de acord cu ce zici, doar că nu prea văd ce legătură ar avea cu ceea ce am comentat mai sus. Eugen.

Precizari: este vorba de fotografia domnului Radu Portocala ce se poate vedea si compara pe aceste doua linkuri: http://cotidianul.ro/index.php?id=8206&art=21327&diraut=253&cHash=c041fd... din 5 decembrie 2006 si http://www.hermeneia.com/info/1709 din 5 noiembrie 2006.

Multumesc tuturor de lectura, neasteptata si placuta reactie pentru mine.

Scuze Ştefane, am îndrăznit să spun şi eu o părere...nu am ştiut că eşti atât de sensibil. Totuşi...unde sunt acele "clişee de doi lei" pe care le repet, vis-a-vis de poemul tău?

cam prea mult amalgam in textul asta

Din toate poeziile pe care le-ai scris, asta este cea mai spontana si cea mai cursiva. Am recitit-o de mai multe ori cu placere, ca si atunci cand iti spuneam, continua, continua, nu te opri. Tu nu realizai cu adevarat ceea ce faci, ceva care va ramane scris si care va avea valoare peste ani si ani, marturisirea ta sincera, plina de patos, asta iti era poezia. Stau si ma gandesc citi de multi oameni scriu poezie de mare valoare, fara sa stie si cuvintele lor se pierd prin scrisori de dragoste aruncate la gunoi sau putrezite prin sertare, prin notite, prin jurnale, prin carti despre vise. Am facut odata greseala sa nu dau credit unei fiinte care avea un imens har oniric..., dar nu un delir oniric ci un fantastic asemanator cu cel ai lui P.J.Farmer. Cred ca fiecare dintre noi avem nevoie in viata de un ghid, de un maestru pentru a ne da seama de adevaratul nostru potentional. Si unul care sa o faca din iubire, sa dea fara sa ceara, sa fie lipsit de egoism si orgoliu. Cam utopic cand este vorba de poezie, un camp de batalie al marilor orgolii...dar..exista. Impachetezi si despachetezi valiza, undeva departe se afla destinatia pe care o atingi doar cu gandul. La un moment dat cineva iti va pasi in casa si iti va spune, la ce bun atatea bagaje? Te va prinde de mana si veti zbura spre taramurile reci. Intrucat acest text merita si primul comentariu a fost insignifiant, las un semn asa cum trebuie. Felicitari!

dap, nu intelesesem sensul, am sesizat si modificarea.

Da. Era punctul vulnerabil drept acolo... dar cum să-i zici în alt fel acestei ființe a cărei cochilie și-a câștigat numele de casă? Melc cu casă, nu?
Mesajul textului este susținut de melcul cu tot cu casa lui... fie că era desenat, fie că era real, venit în vizită :) Iată de ce „compromisul”, de dragul imaginii, al mesajului.
Vă mulțumesc pentru opinii. Înțeleg că de fiecare dată se poate și mai bine. Mă voi strădui.

As evita cacofonia "tacerile lemnului", nu as numi-o insesizabila. Ideea textului e interesanta ! Ialin

Raluca, nu e un fragment de proza, e asa cum scriu eu texte poetice.
Se poate ca stilul sa nu fie pe gustul tau, sincer ceea ce tu vezi povestire, diminuare, eu vad constructie, sentiment , senzatie care se desprinde - sau ma rog, demers in acest sens. daca e prea putin pentru tine, stii cum e, asta e :)

un text care nu reuseste sa fie mai mult decit o gluma, dupa parerea mea. probabil inspirat dintr-o intimplare adevarata dar blocat undeva inainte sa poata sa devina parte a ceva literar. inca din titlu lucrurile au tenta de parodie ieftina. ce e aia cosmar visator? chiar daca s-a intentionat un anumit tip de "metaforizare" (aici poate asztalos poate imi reimprospateaza memoria - de pe vremea cind invatam asta in liceu, pentru ca se invata asta in liceu pe vremea mea, au trecut multi ani -), deci un anumit tip de "metaforizare" a verbului "a avea un cosmar" prin sugerarea subiectului prin folosirea obiectului, totusi dimensiunea de hilar ieftin (chiar accidental), dupa parerea mea, este dezavantajoasa titlului

sunt surprinsa. tu rar lauzi! :)
multumesc.
penite inca nu avem. vom avea.
titlul...eu am de cand ma stiu o problema cu titlurile. daca gasesc unul mai inspirat, schimb.