<<trebuie oare sa fim tot timpul "religiosi"?>> :)) nu,Virgil, numai duminica dimineata, de Paste, Craciun si Rusalii. acum, fara gluma, crucile din cimitirile satelor (ortodoxe), ma duc cu gandul mai curand spre un amestec de resemnare luminoasa in fata marelui drum, decat spre excese religioase. redundanta din titlu...da, cam ai dreptate. sa vad la care ma opresc.
plin de influențe, calc stilistic după un milion de poeți sud-americani de prin anii șaptezeci, belizan o ține una și bună se pare. nu știu pe cine în afara studentelor intrate numai pe bază de dosar la facultate mai poate impresiona cu aceste versuri care parcă vin dintr-un volum de poezie pe care îl citeam când eram la liceu, prin anii 80. Nici măcar nu mai poți să spui că e plagiat așa ceva, deși dacă te chinui găsești o mie de versuri ca acestea prin autorii sud-americani... dar acesta e un text care nu merita să cauți e un text care nu inseamnă chiar nimic
E ca un fel de stafie a literaturii.
E Belizan.
Andu
Un text deosebit de frumos, sensibil, curat, coerent şi sincer. Aşa îl receptez eu. Am citit de multe ori această poezie şi am decis să las un comentariu şi o peniţă. Aşadar, pentru toate lucrurile pe care le-am menţionat mai sus (şi care mi se par esenţiale înt-o poezie), pentru faptul că "zicerea" e clară şi asumată, pentru centrul de greutate al poemului, cei 3000 de ani de om singur. Ce nu mi-a plăcut: sunt momente în care punctuaţia aproape că dărâmă discursul (ex: "Vor aşeza degetul pe semn şi vor spune: aici e!/ Semnul plecării ei."). La citirea cu voce tare se simte. Sau cel puţin eu aşa am simţit. Poate că ar fi benefică o altdel de abordare, să lăsaţi mai multă libertate cititorului, până la urmă...
Felicitări pentru un asemenea text!
Citind cometariile voastre am avut emotia intoarcerii acasa, un loc cu legaturi uneori mai puternice decat corespondentul real. In loc sa va multumesc, voi continua sa va descopar.
Nu dispar, ma fura din pacate evenimentele. :o)
D-lui Gorun
Nu am ajuns si probabil ca nu voi ajunge vreodata la starea de scriere. Ce vreau sa spun este ca ma onoreaza atentia dumneavoastra desi mi se pare nemeritata. Incerc totusi sa ajung cat mi aprope de starea aceea tocmai pentru ca n-am gasit alta modalitate mai buna decat cuvantul pentru a scoate la iveala "statuile" la care ceva lucreaza in mine.
oana, mulțumesc pentru trecere și impresie. întradevăr, e doar o mică poveste, pe care am spus-o cum m-am priceput. și mă bucur că ți-a plăcut.
domnule Andu, îmi pare rău că nu v-a plăcut, că v-a lăsat indiferent. în rest, mulțumesc pentru sfaturi, impresii, urări. am să mă gândesc la ele. Daniela B
Abia cand Emilian scrie despre subiecte pe care ti se pare ca le recunosti, iti dai seama ca realitatea vazuta de el este altfel. Un fel de Don Quixote al unui Bucuresti mizer, depresiv, Emilian scrie intr-un stil jumatate jurnalistic, jumatate introspectiv care prinde. Daca pentru mine, de exemplu, TMB-ul este doar locul pe unde alergam de la o sala la alta la procese, pentru el este un vezuviu nimicitor, cu toate implicatiile de aici. Metroul se muta si el cu tot cu vagoane, miros de cauciuc ars, statii si gardieni, in venele tale si incepi sa iti auzi bataile inimii zguduite de trecerea cate unui tren. In fraze insa de genul "Lavinia îmi spune că dacă o să știu vreodată s-o iubesc o să fie acolo să primească dragostea mea", am senzatia ca se rupe ceva. E ca si cum l-as vedea pe Don Quixote, ca tot vorbeam mai devreme despre el, ca se scutura dintr-o data si isi da seama ca Dulcineea lui este doar Aldonza... Nu merge!
Scuză-mă, Ștefan, am uitat să-ți arăt părțile bune, mai multe, am început cu vestea rea și m-am oprit acolo. Deci secvențele bune sunt: 1,2,4, 5, și ultima, a șaptea. De altfel ți le semnalase și Paul. Amestecul acesta frapează la tine: de versuri excelente lângă subnaivități banale(vezi citatul anterior cu portocalele). Nu trebuie să fii decât puțin mai exigent și crești frumos.
am mai văzut stilul ăsta, așa ca o ilustrată a unui peisaj oglindit în luciul unui lac obosit. nu-i rău textul, dar la cale întoarsă își pierde coerența și devine ca un puzzle in care piesele s-au rătăcit, sau au decedat cu mult înainte de 12:47 scuza-mă că nu pot să mai rămân o secundă, două pe com. uneori mă doare capul...
interesant desi pe alocurea, zic eu, unele expresii mi se pare fie prea pretentioase fie prea neobisnuite pentru gindirea sau vorbirea unui copil. de fapt asta m-a facut la un moment dat sa nu prea cred ca se vrea neaparat o povestire ci mai degraba o pseudo-povestire cu atingere filozofica. inca nu imi este clar. ramin insa la parerea ca a scrie pentru copii este o arta destul de dificila mai ales in ce priveste limitarea vocabularului. de exemplu, am rezerve ca un copil intelege prea bine (sau foloseste) sintagma "a imbratisa cu privirea". un alt exemplu ar fi "schimbul tacit de priviri". la fel as fi inlocuit "ambele" cu amindoua. ca sa nu mai vorbim despre expresia "a deosebi esential". poate sint eu mai circotas dar asa am vazut eu lucrurile. oricum povestea este frumoasa si te pastreaza atent. banuiesc ca ar tine atent si un copil. care are cu siguranta mai putina rabdare(nedisimulata) decit mine.
DOREL - apreciez efortul s-ului..:)
SANCHO P. - eu nu scriu "la moda" dintr-un simplu motiv - nu-mi place moda poeziei de astazi iar pentru mine scrisul e o refulare fara a avea pretentii de scriitoere, poeta, inca etc. M-am jucat intr-o zi cu litera S si asta a iesit...sigur ca voi posta si altfel de texte la care astept pareri. Pana una-alta, multumesc :), MIrela
ARDAGAST - sigur ca limitarea la o singura litera "incorseteaza" destul de mult mesajul dar este si o provocare. Reusita sau nu, depinde mult si de parerea celui ce citeste.
Remarc partea aceasta poate mai mult decât celelalte din ciclu, poate și unde cumva o așteptam. Găsesc tulburător modul în care, așa cum remarca și Dan, ai reușit să forțezi cititorul să se suprapună unor dimensiuni diferite, pentru ca apoi să sugerezi vizual și prin cuvânt urcușul (către Dumnezeu) prin coborâre (în sine) și coborârea (către sine) prin urcare (către Dumnezeu). Complet experiment, Dorin.
Mulțumesc de păreri, Ela. Venind din partea ta trebuie să le acord atenție. Deocamdata îmi place "inoroagei", e aici un amestec pe care încă nu-l deslușesc pe deplin: un amestec între ființa fantasmagorică pe de o parte, pe de alta, așa spus, aduce și a înjurătură. Dacă se va decanta doar primul sens, atunci da, ai dreptate "licornei" e mai potrivit. Apoi, cu "toamna" de acolo... e singura împlântare în real a poemului, singura referință concretă, foarte scurtă, și poate trece ușor neremarcată de mulți, și țin să rămână și asta, dar mi-ai dat de gândit. E singura cauzalitate ce funcționeză acolo. Fără "că e toamnă" am impresia că se dezagreghează cam tot. E un firav liant; citită cu un ton mai jos coboară poezia din imaginar în actual: cineva trăiește acolo, în toamna aia.
Textul e un amestec de stiluri din care cu greu pot descâlci ceva asemănător cu o poezie. Neologisme, nume, arhaisme, parcă e deja prea mult. Titlul nu mi se pare captivant, ci din contra. Dacă am ceva de bine de spus? "această plăsmuire a verii" - începe de aici.
"una azi, alta mane". Cam asta e. Si nu prea avem ce face. Poate unora n-o sa le placa textul. Mie da. Insa in nota obisnuita a lui D.C.. Nu sare din front (peste stacheta proprie) cum o fac altele ale sale
Francisc, mon cher, e si asta un fel de "apreciere" "da-nu-da-nu" tinind cont de configuratia maslinilor....am tinut cont de solstitiu idei dezastre naturale etc, Merci.
si totusi poemu' e bun, un fel de brodărie cu filacterii, un fel de raj kapoor slam dunk millionaire taj mahal bollywood style, ceva ce mai rar citim pe-aici. ce nu inteleg este alternanta intre litera mica si litera mare la inceputul pasajelor unde putea fi cate-un asterik poate, dar ce stiu eu? o fi licenta poetica si eu, ruptul de românism de-atata timp, nu sunt la curent cu
Mie nu mi se pare deloc mediocru, ci doar ca isi scrie textele intre limite pe care nu vrea [desi le cunoaste - sau poate nu?] sa le depaseasca. Nici nu e necesar. Andu, cate texte geniale crezi ca ai? 2 de la mine si cu 2 de la tine, dar daca or fi aceleasi, tot vreo 2 raman. Virgil, cate texte geniale crezi ca ai? Am o idee: sa facem topul textelor pe H. Am mai facut eu candva si s-au suparat fratii si surorile :)). Candva, scriam tare prost, de rasu' lumii. Am avut norocul sa primesc niste comentarii negative, de atunci si pana acum am ajuns, cred eu, sa scriu mediocru. Acum nu mai scriu deloc. N-am avut norocul sa imi spuna nimeni ca sunt cea mai superba mediocra, ca i-as fi multumit.
Ca tot e rost de scandal, zic si eu:
- nu imi place "Masa de lucru", mereu ma intreb unde sunt textele mele si ce cauta masa de lucru la mine in pagina.
- nu imi place prima pagina a sitelui cum arata, e un haos total.
- site-ul vechi era ordonat, stiam unde sunt toate ale mele si ale altora.
- site-ul vechi NU era ca toate blogurile pe wordpress, era deosebit, inedit
Alexander, eu nu am nevoie de penite, in orice caz nu la modul infantil si patimas pe care il manifesti tu. Crede-ma, stau si ma gindesc ca ori "penitele de aur" pe Hermeneia au devenit asa de valoroase incit unii autori fac crize histrionice dupa ele, ori tu esti extrem de imatur in abordarea acestui lucru. Sincer, nu stiu ce sa cred. Nu imi vine sa cred neaparat prima versiune desi, evident, as fi incintat sa fie asta explicatia. Ce-a de-a doua versiune m-ar dezamagi si te-ar pune intr-o lumina foarte proasta pe tine insa. Habar n-am cum sa interpretez reactia ta. Numai literara nu e...
Livadă de piersici, cu botoșei albi Ochii tăi au căutat în mine lumina Ca să înflorească –mi-am zis-, am dus pumnii la ochi Și am privit în mine întâi cu un deget, Degetul mic Sub aortă, -ca să vezi!-crescuse un piersic “Ce tare!”- îmi zic Un piersic cu piersici mari, cu mult puf Iară sub el cânta, cu năduf, Un inorog mic, Foarte mic, Cât un furnic. Inorogul era tare de-o ureche Dar era important, inorogul meu încălțat c-o pereche De botoșei albi. Am deschis ochii la o mână, apoi la cealaltă, și te-am văzut goală De cuvinte. Erai într-o cadă, citeai dintr-o carte despre războinici și alte grozăvii Pe care-o uitasem sub diafragmă de când îmi căzuse primul dinte. Așteptai, poate, să întreb ceva despre lupta de la Podu Înalt. „- Ce mai faci?” am întrebat eu, sfios ca un mire „-Sire, du-mă la Polul Sud, sire! Să nu mă doară Ochiul ce mi l-ai scos decusară că eu nu te-aș vrea.. Du-mă, să vâslim, să închidem ochii și să vâslim Să închidem ochii și să plutim!.” Ce dragă-mi ești, zeppelino, ce minunat Și acest inorog pe care ți l-am desenat Cu limba pe sân. Și toți acești inorogi pe spinare, în cor, Cum se leagănă, și-mpreună imită un nor!. Ce înalt! Atunci, ne priveam și atât. Cuvintele, și ele, într-un colț al inimii, amuțeau. Se frecau într-un picior și-asmuțeau focul. Era frig, aici, în mijlocul lumii. Ne priveam cu orele și cu anii. Părul tău lung, la-nceput, ne venea bine. Apoi, într-o zi, mă luai și făcui înconjurul lumii. Și-n altă zi, tu sării în lună. -Cum e pe planeta ta? ziceai dintr-o geană. Și dădeai din picior, nervoasă -E frumoasă, cam ca tine așa, lenevoasă, da` merge! -Vin și eu? -Nu. Stai acolo, îți trimit eu o vedere, dacă nu uit! Și veneai. Și-mi dădeai una, de se mișca planeta și-nchidea ochii. -Ce urâtă și tu!. Ne iubeam, dar înghițisem de frică toate cuvintele. Și rămâneam cu ochii deschiși, ca și morți. -Care morți? - Morții din care se-nalță piersicii, fix până la Dumnezeu. -Care Dumnezeu? -Cum care? Primul furnic, care știe tot, ne va găsi dormind, cu rădăcinile-ntoarse..
conștiința lui grigore atinge climaxul în somn. poveștile se leagă mereu bine la tine, asta admir de fiecare dată în textele tale. plus știința țesăturilor, textura. revenind la grigore, cred că modul său de de raportare la timp îi dă toată criza. nu știu cum am putea eticheta conștiința de tip grigore și fragmentarea ei, dar marota asta are valabilitate chiar dacă avem în interior un fals conflict al personajului golit de burlesc și intrat în conținutul derizoriu al cosmodernitații. mi-a plăcut tricefalul scenariu. chiar foarte reușit.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
<<trebuie oare sa fim tot timpul "religiosi"?>> :)) nu,Virgil, numai duminica dimineata, de Paste, Craciun si Rusalii. acum, fara gluma, crucile din cimitirile satelor (ortodoxe), ma duc cu gandul mai curand spre un amestec de resemnare luminoasa in fata marelui drum, decat spre excese religioase. redundanta din titlu...da, cam ai dreptate. sa vad la care ma opresc.
pentru textul : fotografii în alb și gerunziu deplin de influențe, calc stilistic după un milion de poeți sud-americani de prin anii șaptezeci, belizan o ține una și bună se pare. nu știu pe cine în afara studentelor intrate numai pe bază de dosar la facultate mai poate impresiona cu aceste versuri care parcă vin dintr-un volum de poezie pe care îl citeam când eram la liceu, prin anii 80. Nici măcar nu mai poți să spui că e plagiat așa ceva, deși dacă te chinui găsești o mie de versuri ca acestea prin autorii sud-americani... dar acesta e un text care nu merita să cauți e un text care nu inseamnă chiar nimic
pentru textul : Paraidolia deE ca un fel de stafie a literaturii.
E Belizan.
Andu
Un text deosebit de frumos, sensibil, curat, coerent şi sincer. Aşa îl receptez eu. Am citit de multe ori această poezie şi am decis să las un comentariu şi o peniţă. Aşadar, pentru toate lucrurile pe care le-am menţionat mai sus (şi care mi se par esenţiale înt-o poezie), pentru faptul că "zicerea" e clară şi asumată, pentru centrul de greutate al poemului, cei 3000 de ani de om singur. Ce nu mi-a plăcut: sunt momente în care punctuaţia aproape că dărâmă discursul (ex: "Vor aşeza degetul pe semn şi vor spune: aici e!/ Semnul plecării ei."). La citirea cu voce tare se simte. Sau cel puţin eu aşa am simţit. Poate că ar fi benefică o altdel de abordare, să lăsaţi mai multă libertate cititorului, până la urmă...
pentru textul : Cretacic târziu deFelicitări pentru un asemenea text!
Doina, Adrian
Citind cometariile voastre am avut emotia intoarcerii acasa, un loc cu legaturi uneori mai puternice decat corespondentul real. In loc sa va multumesc, voi continua sa va descopar.
Nu dispar, ma fura din pacate evenimentele. :o)
D-lui Gorun
Nu am ajuns si probabil ca nu voi ajunge vreodata la starea de scriere. Ce vreau sa spun este ca ma onoreaza atentia dumneavoastra desi mi se pare nemeritata. Incerc totusi sa ajung cat mi aprope de starea aceea tocmai pentru ca n-am gasit alta modalitate mai buna decat cuvantul pentru a scoate la iveala "statuile" la care ceva lucreaza in mine.
pentru textul : Ficţiuni cu momentul dispariţiei deoana, mulțumesc pentru trecere și impresie. întradevăr, e doar o mică poveste, pe care am spus-o cum m-am priceput. și mă bucur că ți-a plăcut.
pentru textul : ultima țigară dedomnule Andu, îmi pare rău că nu v-a plăcut, că v-a lăsat indiferent. în rest, mulțumesc pentru sfaturi, impresii, urări. am să mă gândesc la ele. Daniela B
Virgil, gradul de comparatie al adjectivului "perfect" este o...licenta poetica?
pentru textul : cîntec pentru ploaie deluasem foarfeca, dar am lăsat-o jos. sper să nu se supere relaţiile.
pentru textul : agnozie deAbia cand Emilian scrie despre subiecte pe care ti se pare ca le recunosti, iti dai seama ca realitatea vazuta de el este altfel. Un fel de Don Quixote al unui Bucuresti mizer, depresiv, Emilian scrie intr-un stil jumatate jurnalistic, jumatate introspectiv care prinde. Daca pentru mine, de exemplu, TMB-ul este doar locul pe unde alergam de la o sala la alta la procese, pentru el este un vezuviu nimicitor, cu toate implicatiile de aici. Metroul se muta si el cu tot cu vagoane, miros de cauciuc ars, statii si gardieni, in venele tale si incepi sa iti auzi bataile inimii zguduite de trecerea cate unui tren. In fraze insa de genul "Lavinia îmi spune că dacă o să știu vreodată s-o iubesc o să fie acolo să primească dragostea mea", am senzatia ca se rupe ceva. E ca si cum l-as vedea pe Don Quixote, ca tot vorbeam mai devreme despre el, ca se scutura dintr-o data si isi da seama ca Dulcineea lui este doar Aldonza... Nu merge!
pentru textul : prison game II deScuză-mă, Ștefan, am uitat să-ți arăt părțile bune, mai multe, am început cu vestea rea și m-am oprit acolo. Deci secvențele bune sunt: 1,2,4, 5, și ultima, a șaptea. De altfel ți le semnalase și Paul. Amestecul acesta frapează la tine: de versuri excelente lângă subnaivități banale(vezi citatul anterior cu portocalele). Nu trebuie să fii decât puțin mai exigent și crești frumos.
pentru textul : recreația mare deam mai văzut stilul ăsta, așa ca o ilustrată a unui peisaj oglindit în luciul unui lac obosit. nu-i rău textul, dar la cale întoarsă își pierde coerența și devine ca un puzzle in care piesele s-au rătăcit, sau au decedat cu mult înainte de 12:47 scuza-mă că nu pot să mai rămân o secundă, două pe com. uneori mă doare capul...
pentru textul : pești deinteresant desi pe alocurea, zic eu, unele expresii mi se pare fie prea pretentioase fie prea neobisnuite pentru gindirea sau vorbirea unui copil. de fapt asta m-a facut la un moment dat sa nu prea cred ca se vrea neaparat o povestire ci mai degraba o pseudo-povestire cu atingere filozofica. inca nu imi este clar. ramin insa la parerea ca a scrie pentru copii este o arta destul de dificila mai ales in ce priveste limitarea vocabularului. de exemplu, am rezerve ca un copil intelege prea bine (sau foloseste) sintagma "a imbratisa cu privirea". un alt exemplu ar fi "schimbul tacit de priviri". la fel as fi inlocuit "ambele" cu amindoua. ca sa nu mai vorbim despre expresia "a deosebi esential". poate sint eu mai circotas dar asa am vazut eu lucrurile. oricum povestea este frumoasa si te pastreaza atent. banuiesc ca ar tine atent si un copil. care are cu siguranta mai putina rabdare(nedisimulata) decit mine.
pentru textul : (1) Mic și-o inimă de plumb / (2) Lebăda supărată de"Din trupul eterat al eremitului nu rămîne decât dorul de isihie."
Niște cuvinte tare ermetice care nu ar vrea să iasă afară de sub pat nici dacă ai vrea să le scoți trăgându-le de ureche!
pentru textul : Cântecul monahului care nu am fost deDOREL - apreciez efortul s-ului..:)
SANCHO P. - eu nu scriu "la moda" dintr-un simplu motiv - nu-mi place moda poeziei de astazi iar pentru mine scrisul e o refulare fara a avea pretentii de scriitoere, poeta, inca etc. M-am jucat intr-o zi cu litera S si asta a iesit...sigur ca voi posta si altfel de texte la care astept pareri. Pana una-alta, multumesc :), MIrela
ARDAGAST - sigur ca limitarea la o singura litera "incorseteaza" destul de mult mesajul dar este si o provocare. Reusita sau nu, depinde mult si de parerea celui ce citeste.
:)
pentru textul : Stejarul Sisif deRemarc partea aceasta poate mai mult decât celelalte din ciclu, poate și unde cumva o așteptam. Găsesc tulburător modul în care, așa cum remarca și Dan, ai reușit să forțezi cititorul să se suprapună unor dimensiuni diferite, pentru ca apoi să sugerezi vizual și prin cuvânt urcușul (către Dumnezeu) prin coborâre (în sine) și coborârea (către sine) prin urcare (către Dumnezeu). Complet experiment, Dorin.
pentru textul : crucile denu cred ca exista inca, am cautat si eu :D cre` ca sintem cu totii foarte curiosi
pentru textul : Rezultatele Concursului de Poezie „Astenie de primăvară – Hermeneia 2010” - Hermeneia Live Online deMulțumesc de păreri, Ela. Venind din partea ta trebuie să le acord atenție. Deocamdata îmi place "inoroagei", e aici un amestec pe care încă nu-l deslușesc pe deplin: un amestec între ființa fantasmagorică pe de o parte, pe de alta, așa spus, aduce și a înjurătură. Dacă se va decanta doar primul sens, atunci da, ai dreptate "licornei" e mai potrivit. Apoi, cu "toamna" de acolo... e singura împlântare în real a poemului, singura referință concretă, foarte scurtă, și poate trece ușor neremarcată de mulți, și țin să rămână și asta, dar mi-ai dat de gândit. E singura cauzalitate ce funcționeză acolo. Fără "că e toamnă" am impresia că se dezagreghează cam tot. E un firav liant; citită cu un ton mai jos coboară poezia din imaginar în actual: cineva trăiește acolo, în toamna aia.
pentru textul : La margine deŞi mie mi-a plăcut poemul.
pentru textul : Îndobivărare deTextul e un amestec de stiluri din care cu greu pot descâlci ceva asemănător cu o poezie. Neologisme, nume, arhaisme, parcă e deja prea mult. Titlul nu mi se pare captivant, ci din contra. Dacă am ceva de bine de spus? "această plăsmuire a verii" - începe de aici.
pentru textul : La piață denevermind.
pentru textul : The State of Hermeneia de"una azi, alta mane". Cam asta e. Si nu prea avem ce face. Poate unora n-o sa le placa textul. Mie da. Insa in nota obisnuita a lui D.C.. Nu sare din front (peste stacheta proprie) cum o fac altele ale sale
pentru textul : Vorbesc singur, frățioare! deFrancisc, mon cher, e si asta un fel de "apreciere" "da-nu-da-nu" tinind cont de configuratia maslinilor....am tinut cont de solstitiu idei dezastre naturale etc, Merci.
pentru textul : nu despre... desi totusi poemu' e bun, un fel de brodărie cu filacterii, un fel de raj kapoor slam dunk millionaire taj mahal bollywood style, ceva ce mai rar citim pe-aici. ce nu inteleg este alternanta intre litera mica si litera mare la inceputul pasajelor unde putea fi cate-un asterik poate, dar ce stiu eu? o fi licenta poetica si eu, ruptul de românism de-atata timp, nu sunt la curent cu
pentru textul : and nothing else matters… demultumesc mult pentru sustinere si pentru cititul pe acelasi portativ ! :)
pentru textul : malul adâncit al cuvintelor deMie nu mi se pare deloc mediocru, ci doar ca isi scrie textele intre limite pe care nu vrea [desi le cunoaste - sau poate nu?] sa le depaseasca. Nici nu e necesar. Andu, cate texte geniale crezi ca ai? 2 de la mine si cu 2 de la tine, dar daca or fi aceleasi, tot vreo 2 raman. Virgil, cate texte geniale crezi ca ai? Am o idee: sa facem topul textelor pe H. Am mai facut eu candva si s-au suparat fratii si surorile :)). Candva, scriam tare prost, de rasu' lumii. Am avut norocul sa primesc niste comentarii negative, de atunci si pana acum am ajuns, cred eu, sa scriu mediocru. Acum nu mai scriu deloc. N-am avut norocul sa imi spuna nimeni ca sunt cea mai superba mediocra, ca i-as fi multumit.
pentru textul : cum să prinzi luna în zona 51 deCa tot e rost de scandal, zic si eu:
pentru textul : despre o femeie goală de- nu imi place "Masa de lucru", mereu ma intreb unde sunt textele mele si ce cauta masa de lucru la mine in pagina.
- nu imi place prima pagina a sitelui cum arata, e un haos total.
- site-ul vechi era ordonat, stiam unde sunt toate ale mele si ale altora.
- site-ul vechi NU era ca toate blogurile pe wordpress, era deosebit, inedit
Titlul e numele unei statii de metrou din Londra. Nu exista autorul Emilian Pal. Exista doar omul din spatele acestui nume.
pentru textul : elephant&castel deAlexander, eu nu am nevoie de penite, in orice caz nu la modul infantil si patimas pe care il manifesti tu. Crede-ma, stau si ma gindesc ca ori "penitele de aur" pe Hermeneia au devenit asa de valoroase incit unii autori fac crize histrionice dupa ele, ori tu esti extrem de imatur in abordarea acestui lucru. Sincer, nu stiu ce sa cred. Nu imi vine sa cred neaparat prima versiune desi, evident, as fi incintat sa fie asta explicatia. Ce-a de-a doua versiune m-ar dezamagi si te-ar pune intr-o lumina foarte proasta pe tine insa. Habar n-am cum sa interpretez reactia ta. Numai literara nu e...
pentru textul : toaca este acum în perioada sistolă deLivadă de piersici, cu botoșei albi Ochii tăi au căutat în mine lumina Ca să înflorească –mi-am zis-, am dus pumnii la ochi Și am privit în mine întâi cu un deget, Degetul mic Sub aortă, -ca să vezi!-crescuse un piersic “Ce tare!”- îmi zic Un piersic cu piersici mari, cu mult puf Iară sub el cânta, cu năduf, Un inorog mic, Foarte mic, Cât un furnic. Inorogul era tare de-o ureche Dar era important, inorogul meu încălțat c-o pereche De botoșei albi. Am deschis ochii la o mână, apoi la cealaltă, și te-am văzut goală De cuvinte. Erai într-o cadă, citeai dintr-o carte despre războinici și alte grozăvii Pe care-o uitasem sub diafragmă de când îmi căzuse primul dinte. Așteptai, poate, să întreb ceva despre lupta de la Podu Înalt. „- Ce mai faci?” am întrebat eu, sfios ca un mire „-Sire, du-mă la Polul Sud, sire! Să nu mă doară Ochiul ce mi l-ai scos decusară că eu nu te-aș vrea.. Du-mă, să vâslim, să închidem ochii și să vâslim Să închidem ochii și să plutim!.” Ce dragă-mi ești, zeppelino, ce minunat Și acest inorog pe care ți l-am desenat Cu limba pe sân. Și toți acești inorogi pe spinare, în cor, Cum se leagănă, și-mpreună imită un nor!. Ce înalt! Atunci, ne priveam și atât. Cuvintele, și ele, într-un colț al inimii, amuțeau. Se frecau într-un picior și-asmuțeau focul. Era frig, aici, în mijlocul lumii. Ne priveam cu orele și cu anii. Părul tău lung, la-nceput, ne venea bine. Apoi, într-o zi, mă luai și făcui înconjurul lumii. Și-n altă zi, tu sării în lună. -Cum e pe planeta ta? ziceai dintr-o geană. Și dădeai din picior, nervoasă -E frumoasă, cam ca tine așa, lenevoasă, da` merge! -Vin și eu? -Nu. Stai acolo, îți trimit eu o vedere, dacă nu uit! Și veneai. Și-mi dădeai una, de se mișca planeta și-nchidea ochii. -Ce urâtă și tu!. Ne iubeam, dar înghițisem de frică toate cuvintele. Și rămâneam cu ochii deschiși, ca și morți. -Care morți? - Morții din care se-nalță piersicii, fix până la Dumnezeu. -Care Dumnezeu? -Cum care? Primul furnic, care știe tot, ne va găsi dormind, cu rădăcinile-ntoarse..
pentru textul : pe sub flori mă legănai deconștiința lui grigore atinge climaxul în somn. poveștile se leagă mereu bine la tine, asta admir de fiecare dată în textele tale. plus știința țesăturilor, textura. revenind la grigore, cred că modul său de de raportare la timp îi dă toată criza. nu știu cum am putea eticheta conștiința de tip grigore și fragmentarea ei, dar marota asta are valabilitate chiar dacă avem în interior un fals conflict al personajului golit de burlesc și intrat în conținutul derizoriu al cosmodernitații. mi-a plăcut tricefalul scenariu. chiar foarte reușit.
pentru textul : ferpar demai putin fiorolacul (sau fiorocolac ca tot n-am inteles) dar e pacat sa caricaturizezi un text care este in rest atit de dur si reusit poetic
pentru textul : Cuvinte inventate. Fiorolac dePagini