Cred ca a fost intr-adevar mare caldura in noaptea cu pricina, judecand dupa savurosul schimb de amabilitati si sentimente contradictorii cu prietenii tai de pe site :) Prietenia este insa cu totul altceva si implica o gramada de aspecte... a nu se confunda cu amicitia, cu relatia la nivel de "cunostinta" etc... in prietenie mai intai oferi... e un soi de iubire mai speciala :) "laguna infometata"... pare un titlu de film prost sau de reclama la produse de patiserie... m-ai facut sa ma gandesc la gogoasa infuriata :)... desi, putin poetica exprimarea si deja abuzata, se intelege cumva recursul la "intoarcerea la laguna albastra". "lespedea apelor"... alaturare a doua calitati diferite (ceea ce este fix si ceea ce e dinamic) fara un motiv limpede. "cînd ne purtau inimile sus în turnul orologiului să ni le sfîșie clopotele pînă la ziuă"... o imagine frumoasa dar parca am mai citit undeva ceva asemanator. "pietrele umbrei"... ceva gen "lespedea apelor"... nu stiu de unde aceasta nevoia de disonanta. Finalul este in opinia mea slab si poate ca era vorba de lumină nu lumina.
Vă reamintesc invitația de a trimite texte pentru volumul Virtualia 8, până pe data de 15 noiembrie. Vă mulțumim și vă așteptăm la cenaclul de la Iași!
Interesantă aversiunea japoneză faţă de numerele pare. Sunt curioasă care ar fi cauza. Cred că e legată mai mult de structura limbii, de ritmul ei.
Oricum, chiar dacă sunt adepta poemului clasic, dorind să concentrez frumosul ca soarele în stropul de rouă, sunt de acord cu ceea ce spune Cristina Moldoveanu şi anume că e într-un fel nedrept să fie impusă aceeaşi structură fixă altor popoare cu alte limbi. Ideea e să poată fi exprimată starea în foarte puţine cuvinte şi să se lase loc meditaţiei, reflecţiei.
Inversiunea numărului de silabe mi-a zguduit un pic temeliile, dar ce frumos am construit apoi pe ele. Deci, tot răul spre bine. Acum compar cele două variante ale fiecărui poem şi pot vedea clar că e mult mai bine concentrat mesajul în structura 5/ 7/ 5 decât în 7/ 5/ 7. Mie îmi place să folosesc cezura. Spre exemplu la ultimul poem ar fi două situaţii:
picură apă
pe lanțul de aramă -
ploaia de seară
sau
picură apă -
pe lanțul de aramă
ploaia de seară
Prefer varianta a doua.
Celelalte poeme în forma refăcută concentrează imagini din natură şi mă fac să îmi pun întrebări, să meditez. Simt cum lumina şi văntul, înfiorarea şi căntecul mi se strecoară în suflet. Şi pietrele au greutatea lor, iar apa lacului e atât de firavă. Aş putea continua scriind un eseu... Dintre categorile estetice specifice haiku-ului remarc mei şi karumi, drept pentru care semnul meu de apreciere.
Mulţumiri pentru dialogul literar.
PS. Mi-am amintit de o situaţie când colegii dintr-un club de haiku mi-au sugerat să las cu o silabă mai mult la ultimul vers fiindcă avea o altă valoare. Aveau dreptate:
Poemul meu:
geamul cât palma -
suficient să se întâlnească
cerul cu irişi ( 5 silabe )
Varianta propusă de colegi:
geamul cât palma -
suficient să se întâlnească
cerul cu irişii ( 6 silabe )
Se poate observa diferenţa de sens. De fapt eu aşa voiam să transmit, ca în varianta colegilor, dar am tăiat piciorul ,,cenuşăresei" ca să intre în condur :)
Stimate domnule Gorun, va multumesc pentru trecere si apreciere. Penita o primesc cu draga inima ca pe o incurajare. Mai am multe de invatat si de experimentat in ale poeziei. Eu consider ca sunt la inceput. Adriana, apreciez sfaturile tale, mai ales, pentru ca stii sa dai forme de invidiat poemelor.
prezent amintirilor, te ridici de parcă ai vrea să pui piciorul pe harta României. da, cum să înţeleagă ceilalţi lucrul ăsta?
cel mai rău este că treci în postura unui melc având nu o casă, ci un biet rucsac în spinare. unde ar putea fi casa lui?! da, subtil final.
mi-aș dori renunțarea la simboluri și (re)venirea spre un limbaj comun, firesc, fără voroavele supralicitate: lanțuri, pietre, izvor, temniță ș.a.m.d. și cred că poți, Cristina. am observat o evoluție la tine, aici, pe Hermeneia. ai dat mult lest jos (mă refer la exprimările bombastice), ceea ce este bine. acum tu nu te supăra pentru că îți spun acestea, o fac rar și doar unde cred că merită! dacă a fost inoportună intervenția mea, mă iartă!
Chiar asta e senzația, de poem închis la culoare, și cumva ocolind anumite uși. Mai este o încercare de deschidere undeva la finalul strofei a doua, pentru ca apoi să te întorci la aceleași imposibile treceri. Aș fi spus "atunci când nu îți mai sună altceva decât o fărâmă de timp în buzunarul absenței" (sau altceva de acest gen, lăsând "timp" fără articol, pentru a evita ce ai vrut să eviți). E într-adevăr elegantă poezia ta, și oarecum ca o joacă pe degete a timpului, văzut ca o monedă.
ca orice text are importanta lui, pentru autor. si mai stiu ca am mai citit texte de-ale tale - diferite. spui ca acesta este vechi, ok, asteptam unul nou!
eu, cel putin, chiar astept!
inca ceva: si eu consider ca nu forma trebuie sa se inchie esajului, ci invers; doar ca ea, forma, se razbuna dinamitand mesajul atunci cand o neglijam prea mult.
Interesant scenariul, are si un pic de regie in el. Proza nu e, dar e nice... Poate te hotarasti la un moment dat (nu-i graba inca) ce si cum vrei sa scrii. Ca strutzocamile scriu multi. Te mai citesc, Andu
întotdeauna ești binevenit cu sfaturi și observații, Tudor! îți mulțumesc mult pentru apreciere dar și pentru sugestii. ai spus bine "creionul":)! când voi reveni pe text, și o voi face soon, voi elimina "icnesc sec". în rest sunt de acord cu tine dar nu mă lasă metrica bacoviană a poemului acesta Trudit pe care l-am avut model:
Iubito, și iar am venit...
Dar astăzi, de-abia mă mai port-
Deschide clavirul și cântă-mi
Un cântec de mort.
Și dacă-am să cad pe covoare
În tristul, tăcutul salon, -
Tu cântă nainte, iubito,
Încet, monoton.
(text remarcat și de A. Păunescu într-o prefață la poemele bacoviene, semnată Bacovia, eterna insomnie )
E-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceaţă – obosite, roşii, fără zare –
Ard, afumate, triste felinare
Ca într-o crâşmă umedă, murdară.
Prin măhălăli mai neagră noaptea pare,
Şivoaie-n case triste inundară,
Ş-auzi tuşind – o tusă-n sec, amară –
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.
Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă
Ori ca Verlaine topit de băutură –
Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.
Apoi, cu paşi de-o nostimă măsură,
Prin întuneric bâjbâiesc prin casă,
Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură.
(Bacovia)
Crin întărcat mi-e dragostea de-acuma?
Chiar dacă-ti pipăi soldul, sînul, ceafa,
În gură nu-mi mai plescăie lin apa,
Pe creieri mă apasă-n creturi bruma.
Sînt prea sătul sau e-o nevolnicie
De vechi cotoi blazat în bleu smîntîne?
O, doar cuvîntu-n lobodă-mi rămîne,
Mîna-mi vioaie-i. Sufletul meu stie
O mie de palate si-altă mie
De melci mirifici, de izvoare-ovale.
Asează-te-n genunchi si-a tale sale
Îndoaie-le. Clădesc o-mpărătie
De vorbe dulci ce-ti umplu pîn'la greată
Cu fluturi sparti de raze-ntreaga viată!
(Brumaru)
Cratima e indispensabilă poeziei fixe. Abia dacă vrei s-o ocoleşti înseamnă să cauţi versul cu lumânarea.
Un poem construit pe o structură pe care aș putea-o numi clasică referindu-mă la poezia sud-americană a anilor 90 și în care autoarea face un soi al ei de abuz de sinceritate metaforizată... mai neobișnuit cel puțin pentru mine în raport cu ceea ce am citit până acum sub semnătura Claudiei. Finalul însă mi se pare particular de reușit pentru că folosește acele simboluri în dozajul repetiției obsesive menite să te aducă înapoi în punctul de construcție al poemului. Odată cu revenirea mea pe site după o îndelungată suspendare îndrăznesc o penița de apreciere pentru această lectură. Andu P.S. Cu această ocazie multumesc Consiliului Hermeneia pentru favorul făcut. Sper să mi se ofere cândva, oricând, șansa de a mă revanșa cu aceeași grație.
ci "ulciorul nu merge de multe ori la apa." cred ca ar fi pacat sa urmaresti o..."reteta", chiar daca ea s-a dovedit, la un moment dat, una apreciata. cam asta voiam sa spun. iar spontaneitatea are si ea rolul ei, asa cum si sita are unul. :) succes mai departe.
un poem greu de citit, care se rupe de titlu, zic eu. insa imi plac cateva metafore si comparatii... si tu, sunt convins ca stii, deoarece pe ele te/ai bizuit cand ai postat aici aceasta scriere.
Margas, nu este vorba de nici un cliseu mediadic. Este vorba despre o regula la care am promis cu totii sa aderam. Rostul ei a fost si este bine definit si incearca sa pastreze discutia la obiect. Daca este cazul si viata o va impune, o putem amenda. Dar principiul (si nu un moft rigid) este clar: nu avem nevoie de discutii aiurea sau conflicte care ignora total textul sub care se afla. Pur si simplu nu ne intereseaza si din experienta stim ca sint productive. Cu siguranta exista site-uri unde poti face asta cu toata libertatea.
La apa ființei șezut-am și plâns-am. Apocalipsa după Dăncuș vorbește pe înțelesul prietenilor săi, dar și pe înțelesul îngerului. Când prietenii dispar, rămân firele albe, verzi! ca iarba care crește. Când îngerul dispare ("din perimetrul ființei") rămân lacrimile obosite de pe trepte. Prietenii fiind "mereu alții" nu te văd îmbătrânind; îngerul da, îngerul da. Așa cum crește iarba, îmbătrânești, zice Ecclesiastul; prietenii nu, prietenii nu. Ei cred că numai "dispari" așa deodată pentru a apărea în altă parte (până la urmă așa și este, dar îmi place aici simplitatea exprimării unei psihologii umane complicate în ultimă instanță, căci greu ne vine să credem că vom muri vr'odată). Acestea sunt semnele "Apocalipsei după Dăncuș", semnele înverzirii și ale lacrimilor, ale nepăsării pe de o parte și ale obosirii ființei pe de alta. Câteva formule pline de expresivitate în a doua parte, cea gravă, a întâlnirii (iacobiene?) cu îngerul: "porțile negre din ochi", "cearcăne - morminte în care îmi îngrop diminețile", "perimetrul ființei". Pentru toate acestea, peniță.
Adrian, întâmplător recitesc proza lui Bacovia, și nu găsesc nicio asemănare, kitchoasă au ba, între Moină, Ninsoare, Când cad frunzele, Cubul negru etcaetera... deci îmi permiți să zâmbesc la comparația ta.
Iar dacă etichetezi o scriere teribilistă, eu cred, cu tot bunul simț, că trebuie să o și susții. Dacă vrei să fii credibil autorului și nu numai.
Despre text! Nu m-a mișcat nu știu ce. Dar observ un pic progresul față de anterioarele. Și nu la nivel descriptiv ci sugestiv. Cred că ar trebui să inserezi pasaje de introspecție, ce mi-ar părea utile în proza pe care o încerci. Tatonează, flirtează mai mult cu ce e dincolo de vedere. cam asta e părerea mea. scuze de offtopic, mădă!
dimpotrivă, mie titlul mi s-a părut că este de fapt esențial pentru autor. Deși nu cred că formularea este cea mai fericită. Are ceva pueril cînd folosește acel „nu poate fi decît”. De asemeni slavonescul „veșnică” îmi displace foarte mult. Deși nici „eternă” nu ar fi foarte nimerit. Mai ales fiindcă aici autorul nu cred că se referă neaparat la temporalitate. Și de aceea Călin cred că greșește cu interpretarea lui... să îi zicem literală. Este cred destul de greu de exprimat ceea ce vrea să comunice Bistriteanul aici. Deși cred că dacă stau să mă gîndesc bine Battlestar Galactica și mai nou Caprica propun idei similare. Parcă și Kernbach (parcă așa îl numea) sugera chestii din astea pe vremea comuniștilor. În orice caz, trecînd de idee, soluția (să îi zicem poetică) este un fel de amestec de pictură naivă și ceva douămiism. Dar intrigă.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Cred ca a fost intr-adevar mare caldura in noaptea cu pricina, judecand dupa savurosul schimb de amabilitati si sentimente contradictorii cu prietenii tai de pe site :) Prietenia este insa cu totul altceva si implica o gramada de aspecte... a nu se confunda cu amicitia, cu relatia la nivel de "cunostinta" etc... in prietenie mai intai oferi... e un soi de iubire mai speciala :) "laguna infometata"... pare un titlu de film prost sau de reclama la produse de patiserie... m-ai facut sa ma gandesc la gogoasa infuriata :)... desi, putin poetica exprimarea si deja abuzata, se intelege cumva recursul la "intoarcerea la laguna albastra". "lespedea apelor"... alaturare a doua calitati diferite (ceea ce este fix si ceea ce e dinamic) fara un motiv limpede. "cînd ne purtau inimile sus în turnul orologiului să ni le sfîșie clopotele pînă la ziuă"... o imagine frumoasa dar parca am mai citit undeva ceva asemanator. "pietrele umbrei"... ceva gen "lespedea apelor"... nu stiu de unde aceasta nevoia de disonanta. Finalul este in opinia mea slab si poate ca era vorba de lumină nu lumina.
pentru textul : pietrele umbrei deo porcarie de text si atat !
pentru textul : Ruines de Rome deVă reamintesc invitația de a trimite texte pentru volumul Virtualia 8, până pe data de 15 noiembrie. Vă mulțumim și vă așteptăm la cenaclul de la Iași!
pentru textul : Cenaclul Virtualia Iași - la ediția a XI-a deInteresantă aversiunea japoneză faţă de numerele pare. Sunt curioasă care ar fi cauza. Cred că e legată mai mult de structura limbii, de ritmul ei.
Oricum, chiar dacă sunt adepta poemului clasic, dorind să concentrez frumosul ca soarele în stropul de rouă, sunt de acord cu ceea ce spune Cristina Moldoveanu şi anume că e într-un fel nedrept să fie impusă aceeaşi structură fixă altor popoare cu alte limbi. Ideea e să poată fi exprimată starea în foarte puţine cuvinte şi să se lase loc meditaţiei, reflecţiei.
Inversiunea numărului de silabe mi-a zguduit un pic temeliile, dar ce frumos am construit apoi pe ele. Deci, tot răul spre bine. Acum compar cele două variante ale fiecărui poem şi pot vedea clar că e mult mai bine concentrat mesajul în structura 5/ 7/ 5 decât în 7/ 5/ 7. Mie îmi place să folosesc cezura. Spre exemplu la ultimul poem ar fi două situaţii:
picură apă
pe lanțul de aramă -
ploaia de seară
sau
picură apă -
pe lanțul de aramă
ploaia de seară
Prefer varianta a doua.
Celelalte poeme în forma refăcută concentrează imagini din natură şi mă fac să îmi pun întrebări, să meditez. Simt cum lumina şi văntul, înfiorarea şi căntecul mi se strecoară în suflet. Şi pietrele au greutatea lor, iar apa lacului e atât de firavă. Aş putea continua scriind un eseu... Dintre categorile estetice specifice haiku-ului remarc mei şi karumi, drept pentru care semnul meu de apreciere.
Mulţumiri pentru dialogul literar.
PS. Mi-am amintit de o situaţie când colegii dintr-un club de haiku mi-au sugerat să las cu o silabă mai mult la ultimul vers fiindcă avea o altă valoare. Aveau dreptate:
Poemul meu:
geamul cât palma -
suficient să se întâlnească
cerul cu irişi ( 5 silabe )
Varianta propusă de colegi:
geamul cât palma -
suficient să se întâlnească
cerul cu irişii ( 6 silabe )
Se poate observa diferenţa de sens. De fapt eu aşa voiam să transmit, ca în varianta colegilor, dar am tăiat piciorul ,,cenuşăresei" ca să intre în condur :)
pentru textul : 3 gafe haiku dede ce este textul acesta incadrat la colaj poetic?
pentru textul : Introspecție deMultumesc Ela, multă bucurie și lumină în casele tuturor! Crăciun fericit!
pentru textul : Colind deStimate domnule Gorun, va multumesc pentru trecere si apreciere. Penita o primesc cu draga inima ca pe o incurajare. Mai am multe de invatat si de experimentat in ale poeziei. Eu consider ca sunt la inceput. Adriana, apreciez sfaturile tale, mai ales, pentru ca stii sa dai forme de invidiat poemelor.
pentru textul : Drumul poeților deprezent amintirilor, te ridici de parcă ai vrea să pui piciorul pe harta României. da, cum să înţeleagă ceilalţi lucrul ăsta?
pentru textul : ţel decel mai rău este că treci în postura unui melc având nu o casă, ci un biet rucsac în spinare. unde ar putea fi casa lui?! da, subtil final.
mă așteptam să fie în latină! yester
pentru textul : gloanțele adevărate vorbeau cu gloanțele oarbe demelancolie cuprinsa in cuvinte inspirate. felicitari!
pentru textul : Aburi demi-aș dori renunțarea la simboluri și (re)venirea spre un limbaj comun, firesc, fără voroavele supralicitate: lanțuri, pietre, izvor, temniță ș.a.m.d. și cred că poți, Cristina. am observat o evoluție la tine, aici, pe Hermeneia. ai dat mult lest jos (mă refer la exprimările bombastice), ceea ce este bine. acum tu nu te supăra pentru că îți spun acestea, o fac rar și doar unde cred că merită! dacă a fost inoportună intervenția mea, mă iartă!
pentru textul : os şi piatră deCorectează aici: "se înfinge".
pentru textul : Singurătatea din camera albă deDup-aia, mai vedem...
Chiar asta e senzația, de poem închis la culoare, și cumva ocolind anumite uși. Mai este o încercare de deschidere undeva la finalul strofei a doua, pentru ca apoi să te întorci la aceleași imposibile treceri. Aș fi spus "atunci când nu îți mai sună altceva decât o fărâmă de timp în buzunarul absenței" (sau altceva de acest gen, lăsând "timp" fără articol, pentru a evita ce ai vrut să eviți). E într-adevăr elegantă poezia ta, și oarecum ca o joacă pe degete a timpului, văzut ca o monedă.
pentru textul : kansas in june deca orice text are importanta lui, pentru autor. si mai stiu ca am mai citit texte de-ale tale - diferite. spui ca acesta este vechi, ok, asteptam unul nou!
eu, cel putin, chiar astept!
inca ceva: si eu consider ca nu forma trebuie sa se inchie esajului, ci invers; doar ca ea, forma, se razbuna dinamitand mesajul atunci cand o neglijam prea mult.
fara resentimente...sper.
pentru textul : Deşertul indigo deInteresant scenariul, are si un pic de regie in el. Proza nu e, dar e nice... Poate te hotarasti la un moment dat (nu-i graba inca) ce si cum vrei sa scrii. Ca strutzocamile scriu multi. Te mai citesc, Andu
pentru textul : O zi din viața unui ucigaș deîntotdeauna ești binevenit cu sfaturi și observații, Tudor! îți mulțumesc mult pentru apreciere dar și pentru sugestii. ai spus bine "creionul":)! când voi reveni pe text, și o voi face soon, voi elimina "icnesc sec". în rest sunt de acord cu tine dar nu mă lasă metrica bacoviană a poemului acesta Trudit pe care l-am avut model:
Iubito, și iar am venit...
Dar astăzi, de-abia mă mai port-
Deschide clavirul și cântă-mi
Un cântec de mort.
Și dacă-am să cad pe covoare
În tristul, tăcutul salon, -
Tu cântă nainte, iubito,
Încet, monoton.
(text remarcat și de A. Păunescu într-o prefață la poemele bacoviene, semnată Bacovia, eterna insomnie )
cu toate gândurile bune îți mulțam!
pentru textul : remember me autumn (bacoviană) deE-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceaţă – obosite, roşii, fără zare –
Ard, afumate, triste felinare
Ca într-o crâşmă umedă, murdară.
Prin măhălăli mai neagră noaptea pare,
Şivoaie-n case triste inundară,
Ş-auzi tuşind – o tusă-n sec, amară –
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.
Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă
Ori ca Verlaine topit de băutură –
Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.
Apoi, cu paşi de-o nostimă măsură,
Prin întuneric bâjbâiesc prin casă,
Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură.
(Bacovia)
Crin întărcat mi-e dragostea de-acuma?
Chiar dacă-ti pipăi soldul, sînul, ceafa,
În gură nu-mi mai plescăie lin apa,
Pe creieri mă apasă-n creturi bruma.
Sînt prea sătul sau e-o nevolnicie
De vechi cotoi blazat în bleu smîntîne?
O, doar cuvîntu-n lobodă-mi rămîne,
Mîna-mi vioaie-i. Sufletul meu stie
O mie de palate si-altă mie
De melci mirifici, de izvoare-ovale.
Asează-te-n genunchi si-a tale sale
Îndoaie-le. Clădesc o-mpărătie
De vorbe dulci ce-ti umplu pîn'la greată
Cu fluturi sparti de raze-ntreaga viată!
(Brumaru)
Cratima e indispensabilă poeziei fixe. Abia dacă vrei s-o ocoleşti înseamnă să cauţi versul cu lumânarea.
pentru textul : Plăci vinil peste ospicii deCare-i treaba cu suspendarea temporara a contului? Acum am aflat.
pentru textul : turtle blues deUn poem construit pe o structură pe care aș putea-o numi clasică referindu-mă la poezia sud-americană a anilor 90 și în care autoarea face un soi al ei de abuz de sinceritate metaforizată... mai neobișnuit cel puțin pentru mine în raport cu ceea ce am citit până acum sub semnătura Claudiei. Finalul însă mi se pare particular de reușit pentru că folosește acele simboluri în dozajul repetiției obsesive menite să te aducă înapoi în punctul de construcție al poemului. Odată cu revenirea mea pe site după o îndelungată suspendare îndrăznesc o penița de apreciere pentru această lectură. Andu P.S. Cu această ocazie multumesc Consiliului Hermeneia pentru favorul făcut. Sper să mi se ofere cândva, oricând, șansa de a mă revanșa cu aceeași grație.
pentru textul : Infinit deci "ulciorul nu merge de multe ori la apa." cred ca ar fi pacat sa urmaresti o..."reteta", chiar daca ea s-a dovedit, la un moment dat, una apreciata. cam asta voiam sa spun. iar spontaneitatea are si ea rolul ei, asa cum si sita are unul. :) succes mai departe.
pentru textul : Mercenar prin timp deun poem greu de citit, care se rupe de titlu, zic eu. insa imi plac cateva metafore si comparatii... si tu, sunt convins ca stii, deoarece pe ele te/ai bizuit cand ai postat aici aceasta scriere.
pentru textul : o să te mușc de umeri până îți va da soarele deMargas, nu este vorba de nici un cliseu mediadic. Este vorba despre o regula la care am promis cu totii sa aderam. Rostul ei a fost si este bine definit si incearca sa pastreze discutia la obiect. Daca este cazul si viata o va impune, o putem amenda. Dar principiul (si nu un moft rigid) este clar: nu avem nevoie de discutii aiurea sau conflicte care ignora total textul sub care se afla. Pur si simplu nu ne intereseaza si din experienta stim ca sint productive. Cu siguranta exista site-uri unde poti face asta cu toata libertatea.
pentru textul : Adonai – întreită mirare deEmi -
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur de"e una din zilele acelea cînd mă întreb
de ce după o noapte împărțită la doi
dimineața pielea miroase a celălalt" ?
La apa ființei șezut-am și plâns-am. Apocalipsa după Dăncuș vorbește pe înțelesul prietenilor săi, dar și pe înțelesul îngerului. Când prietenii dispar, rămân firele albe, verzi! ca iarba care crește. Când îngerul dispare ("din perimetrul ființei") rămân lacrimile obosite de pe trepte. Prietenii fiind "mereu alții" nu te văd îmbătrânind; îngerul da, îngerul da. Așa cum crește iarba, îmbătrânești, zice Ecclesiastul; prietenii nu, prietenii nu. Ei cred că numai "dispari" așa deodată pentru a apărea în altă parte (până la urmă așa și este, dar îmi place aici simplitatea exprimării unei psihologii umane complicate în ultimă instanță, căci greu ne vine să credem că vom muri vr'odată). Acestea sunt semnele "Apocalipsei după Dăncuș", semnele înverzirii și ale lacrimilor, ale nepăsării pe de o parte și ale obosirii ființei pe de alta. Câteva formule pline de expresivitate în a doua parte, cea gravă, a întâlnirii (iacobiene?) cu îngerul: "porțile negre din ochi", "cearcăne - morminte în care îmi îngrop diminețile", "perimetrul ființei". Pentru toate acestea, peniță.
pentru textul : Apocalipsa dupa Dancus deHai sa-ti spun ceva amuzant: dupa primele doua fraze, am citit cu gura cascata textul. Multumesc pentru o lectura placuta! Cam atat vroiam sa-ti spun.
pentru textul : there are no new messages in your inbox deuite cu textul acesta mă provoci să postez un text mai vechi de-al meu
pentru textul : Balada florii de mătasă deobservatie de ordin tehnic: scrie in subtitlu "Sugrumând clipa dinaintea căderii imposibile" pentru ca nu a intrat in titlu totul. voi reveni.
pentru textul : חונקת את הנקודה הבלתי נתפשת שלפני הנפילה demulțumesc.
pentru textul : trei cuvinte deAdrian, întâmplător recitesc proza lui Bacovia, și nu găsesc nicio asemănare, kitchoasă au ba, între Moină, Ninsoare, Când cad frunzele, Cubul negru etcaetera... deci îmi permiți să zâmbesc la comparația ta.
Iar dacă etichetezi o scriere teribilistă, eu cred, cu tot bunul simț, că trebuie să o și susții. Dacă vrei să fii credibil autorului și nu numai.
Despre text! Nu m-a mișcat nu știu ce. Dar observ un pic progresul față de anterioarele. Și nu la nivel descriptiv ci sugestiv. Cred că ar trebui să inserezi pasaje de introspecție, ce mi-ar părea utile în proza pe care o încerci. Tatonează, flirtează mai mult cu ce e dincolo de vedere. cam asta e părerea mea. scuze de offtopic, mădă!
pentru textul : It is possible to die dedimpotrivă, mie titlul mi s-a părut că este de fapt esențial pentru autor. Deși nu cred că formularea este cea mai fericită. Are ceva pueril cînd folosește acel „nu poate fi decît”. De asemeni slavonescul „veșnică” îmi displace foarte mult. Deși nici „eternă” nu ar fi foarte nimerit. Mai ales fiindcă aici autorul nu cred că se referă neaparat la temporalitate. Și de aceea Călin cred că greșește cu interpretarea lui... să îi zicem literală. Este cred destul de greu de exprimat ceea ce vrea să comunice Bistriteanul aici. Deși cred că dacă stau să mă gîndesc bine Battlestar Galactica și mai nou Caprica propun idei similare. Parcă și Kernbach (parcă așa îl numea) sugera chestii din astea pe vremea comuniștilor. În orice caz, trecînd de idee, soluția (să îi zicem poetică) este un fel de amestec de pictură naivă și ceva douămiism. Dar intrigă.
pentru textul : Religia nu poate fi decît veşnică dePagini