„În tot acest amalgam, observăm că poezia a pierdut mult din prestigiul ei.” - parol că nu știu de unde și pînă unde „observăm”. Un astfel de limbaj ex catedra este cel puțin amuzant. Și nu o spun de dragul de a fi Gică contra. Ci pentru că nu observ nimic din ceea ce afirmă autorul. Și dacă asupra observațiilor avem probleme atunci cu siguranță ca nici hermeneutica fenomenului nu prea mai are multe proptele iar soluțiile nici nu știu dacă mai au vreo importanță.
Și spun că nu observ pentru că pe de o parte poezia, fie ca specie literară, fie ca esență a artelor, nu a fost niciodată ceva „cu prestigiu” (deși pe bune că nici la ce fel de prestigiu se referă exact autorul nu prea îmi dau seama). Se referă cumva la un fel de faimă în lumea „maselor”? Se referă la un fel de modă? Se referă la un fel de formă principală de manifestare culturală(sic!)? Nu îmi este clar. În orice caz, pe de o parte poeții au trăit și au murit săraci cam întotdeauna. Poezia a fost o îndeletnicire relativ admirată dar în același timp privită ca ceva nu tocmai serios de cînd este ea. Pe de altă parte oamenii citesc și se străduie să scrie poezie și în epoca aceasta tot mai digitalizată sau îmbibată de tehnologie. Există festivaluri, edituri, multiple prezențe online în o mulțime de limbi. Îmi este destul de greu să înțeleg la ce fel de „prestigiu” sîntem invitați să fim de acord că observăm că s-a pierdut.” N-am auzit pe nimeni spunînd că trebuie să fii tîmpit să scrii poezii. Zilele trecute citeam despre un parlamentar islandez care este un colaborator apropiat al faimosului (de acum) Julian Assange și se menționa cu relativă apreciere că este și poetă și că și-a publicat primul volum la 20 de ani. Există politicieni care scriu versuri, revoluționari și artiști. Merg în secțiunea de poezie a unei librării ca Borders sau Barnes & Noble și este enormă, atît contemporani cît și clasici. Nu prea pricep la ce prestigiu se referă autorul.
„Poezia a pierdut mult din substanţa intelectuală, reflexivă, raţională.” Ei bine, lăsînd la o parte faptul că (vorbind in extemis) nu sînt convins că iraționalul este neaparat nepoetic. (La urma urmei onirismul, dada sau multe alte modalități moderne sau post moderne de a face poezie, ar fi excluse din „clubul poeziei” dacă poezie ar trebui neaparat să fie „intelectuală, reflexivă, raționalaă). Deci, pe lîngă faptul că nu există nici un fel de „lege” literară care să circumscrie poezia doar raționalismului sau reflexiei filosofice, dacă într-adevăr există o astfel de „pierdere de substanță intelectuală” eu zic slavă Domnului. Pentru că din modestele mele obsevații pot spune că marea problemă nu este că omul acestui secol nu gîndește ci că nu simte. De fapt nici nu mai are timp sau abilitate să își asculte inima. Îi este chiar jenă să o mai facă. Și nu aș vrea să se creadă că sînt un anti-intelectualist, sau un anti-rațional. Departe de mine. Dar poezia nu este doar reflexie filosofică sau meditație intelectuală. Dacă se oprește la asta pur și simplu nu este poezie. Pentru că poezia este în esența ei un fenomen cu substrat metafizic. Este (sau conține) un ceva ce nu poți explica folosind absolut orice lege a universului material. Simplu spus, are putere. Cînd este poezie.
A spune că „poezia trebuie să poarte un mesaj intelctual şi că trebuie să fie precisă în acest sens” este relativ ridicol în opinia mea. Pentru că un „mesaj intelectual” are și o carte de bucate sau un paragraf din constituție. Sau un articol de ziar. Dar ele nu sînt și nu pot fi niciodată poezie. Poezia se folosește de „materialul intelectual”, de raționalitatea intrinsecă procesului comunicării. Dar este cu mult mai mult decît atît. Altfel nu este poezie.
Mi se pare apoi periculoasă respingerea conceptelor de „inspiraţie”, „inconştient” sau „muză”. Cînd cineva spune astfel de lucruri mă îndoiesc că are habar de poezie. Nu mă refer la meșteșugul literar. Mă refer la poezie. La acea scînteie intefabilă care face un suport banal să devină o forță. Citești descrierea unui oraș și a unei înmormîntări vara acompaniată de obsesiva repetare a cuvîntului plumb și nu mai este același banal fapt divers. Este o imagine care te transportă și te transpune și simți aproape între dinți praful orașului, căldura moleșitoare și povara unei zile care nu se mai termină precum o înmormîntare de vară. A-mi spune că totul este aici comunicare intelectuală(sic!) mi se pare jenant.
Evident, nu orice elucubrație sau înșiruire de cuvinte, sau descriere de întîmplări emoționale este poezie. Așa cum spunea și Adrian mai înainte, miza poeziei este capacitatea de a transpune, a reprezenta în așa fel încît „să spună mult mai mult dincolo de cuvinte”. Iar „cum” se reușește asta reprezintă diferența de carate între un poet și un om care se străduie să scrie versuri. De cînd este Hermeneia am întîlnit oameni cu idei bune și coerente dar care nu reușeau sub nici o formă să facă din ele poezie. Și chiar aș spune că admir pe cei care reușesc(și asta este talent) să scrie o amestecătură de imagini dar care reușesc să îmi transmită ceva. De fapt aproape că văd poezia ca fiind acel mesaj subliminal ascuns în zgomotul de fond al unei pelicule video. Unii psihologi și propagandiști au încercat asta. Ei bine, asta este tehnologie și psihologie la urma urmei. Poezia reușește (cînd reușește) să facă „asta” în mod natural.
Nu cred că este menirea poeziei să facă instructaj sau să comunice. Cît cred că este menită să transmită(care în opinia mea este altceva decît a comunica) și să exprime(să reprezinte) cu putere inefabilă. De aceea în antichitate alături de profeție și eros, poezia era cea de-a treia manifestare atribuită unei „manii”. Poetul, ca și profetul sau îndrăgostitul, erau priviți într-un anumit sens ca fiind „posedați” de o astfel de „manie” specifică care nu se mai supunea controlului rațional. Mă îndoiesc că anticii greșeau foarte mult privind în felul acesta poezia.
Părerea mea e că singurul lucru care ar putea salva titlul poemului ar fi o aranjare a textului în formă orizontală, cu renunțarea la primele 3 cuvinte și la "condamnându-mă".
ti-am mai zis, se vede ca scrii haiku. asa ti-ai format deprinderea de a spune extrem de mult in putine cuvinte. ce descrii pare un ritual de comuniune cu natura
Vlad, mulțumesc. După cum vezi am profitat de darul tău și mi-am permis să îl pun în text. E superb și reflectă ceea ce simt acum. Am corectat acolo. Și am încercat cîteva modificări și artificii cu privire la text dar este foarte greu să scap de particula aceea a conjunctivului care dă așa de bine ca mod(alitate) în text și în ritmul lui interior.
îți spun bine ai venit în primul rând că așa e datina... privind la text însă, apreciez nota suprarealistă impregnată puternic: o clipă eram în science fivtion după care părea totul iluzie...sincer, mai studiez... totul este însă un alt început...sper și îți doresc să fie cu dreptul.
pentru mine, excelenta poezia.
nu-mi place "infipte" din titlu, realizez insa ca daca spui "intr-un saxofon, flori" e posibil sa nu mai fie chiar acelasi lucru. nu subliniezi muzica ci actul asocierii, chiar infigerea aceea, desi ma deranjeaza. si n-as schimba. are un calm extraordinar fara a-i lipsi nota nostalgica si framantarea, neputinta aia din final. frumos final.
e poezie in sine, simti omul din ea, nu te oboseste cu razboieli intelectuale. :o)
aproape ca vad cum ar putea fi criticata, din neatentie.
frumoasă trecerea voastră, Silviu, Mariana. totul e de fapt frumusețea din voi. (deși nu obișnuiesc să explic, fac o excepție și cu tine Mariana... acel cuvânt este pentru a moderniza aspectul introspectiv, pentru a simboliza apropierea de un act casnic al curățirii și nu numai, dar sper că e suficient:) ) vă mulțumesc frumos!
eu nu voiesc a fi la fel de frugal ca ioana, doar constat ca nu graba este cauza unui poem neimplinit, ci modul in care este gandit si construit. alcatuit fiind din spatii largi si idei atotcuprinzatoare, care nu se sustin una pe alta si nici nu urmaresc aceasi ideee - cea a titlului macar - poemul sufera prin dorinta autoarei de a surprinde, a cuprinde si a marturisi cat mai multe idei frumoase fara a urmari scopul pentru care pune aceste idei in acelasi poem. sper sa fiu inteles in sensul constructiv si deplin amical al sofisticatei mele explicatii.
Atenție la diacritice! Vocea lui Dumnezeu și îngerul...nu prea reiese din (con)text. Inserțiile cu elemente din mitologia greacă, forme geometrice, tornade, cubul (Rubik?) m-au dezorientat...
Cred că este una dintre cele mai "genuine" poezii pe care le-am citit pe pagina ta. Cu precădere prima și ultima strofă, combinând un ritm și un son ca de poveste cu gustul amărui al maturității. Un fel de privire pe geam: de partea aceasta copilul, de partea cealaltă maturitatea, văzută ca o lume rămasă străină sufletului, cu luminile, promisiunile și iluziile ei. (Cred că mă deranjează puțin modul în care s-a reflectat lumina becului sau blitzului în geam.) Mă vor urmări "tes chevaux de sable"... de peste dune. M-au dus cu gândul la aceștia aceștia.
nu prea am înțeles rostul țigărilor în text dar mă rog. singura porțiune care mi s-a părut reușită este strofa a treia. restul mi se pare cam abureală.
mulțumesc, Emil, dar nu, sub un așa titlu nu cred că m-am "dus prea departe" - e o trecere de normal, o alien-are - nu o iubire gen covoraș plutitor, ci una până la pierderea de sine, chiar până la transformarea, în noul unghi de vedere, a organelor "incriminate" - dincolo de orice convenții, altfel invazia, suprapunerile, n-ar putea avea loc - poate că pare hilar, inteleg, dar nu e - o solutie ceva mai agreabilă cred că ar fi lecturarea în tandem, așa cum au fost scrise, a versurilor: "e locul pe unde vezicile pocnesc în diluvii și firii/ i-a fost inventat ghimpele plutelor trecând prin gutui"; "ca o sfoară încinsă iederă arsă-n migdale/ mă strânge de gât intestinul tău subțire și-aproape", dar e numai o solutie si atat
imi amintesc privirea interogativa a doamnei Baetica, profa mea de romana din liceu, cand a rostit fix aceeasi intrebare retorica la ce-i dusesem eu de citit. mi-am amintit si atat, este doar o coincidenta. te-am citit si te citesc in ultima vreme, de cate ori am ocazia. se simte la tine in poeme ceva ce abia azi am reusit sa-mi clarifric: o oboseala a sentimentului, o dramatica si neputincioasa cautare a ferestrei intr-un cub ermetic inchis.
ar fi interesant de citit un astfel de poem al tau, cu un astfel de titlu.
Mă bucură mult partea cu sumedenia de gânduri :) Acesta este scopul unui haiku. De fapt, sumedenia aceea de gânduri este continuarea poemului în lector.
„Cariul de lemn” este acea insectă care face galeriile prin lemn distrugându-l.
Eseul este scris îngrijit, cu preocupare și atenție. Și e o bucurie oricând să vezi că cineva încearcă să readucă această scriere unică în atenția cititorilor. Mai ții minte însă de cine avea oroare Parintele Nicolae? De cei "călduți". Poate că aici este un minus al acestui eseu. Este călduț... nu transmite foarte mult în așa fel încât să te determine, dacă nu ai citit-o încă, să iei cartea să o citești. Poate că eseul tău are prea mult o tentă scolastică și este prea puțin evocator. Cui aparține citatul final?
"s-ar putea pune și întrebarea gravă dacă noi, românii, o ducem azi cu adevărat mai bine decât înainte de 1989." - Hai sa fim seriosi domnule Cristea. Dumneavoastra credeti ca dupa ce cineva citeste aceasta propozitie mai poate privi cu seriozitate textul acesta? "vem voie să vorbim, deși nu ne ia nimeni în seamă." - Cam la fel e 99% din planeta, domnule Cristea. Dumneavoastra pe ce planeta traiti? "Odraslele acestora accelerează mașini străine prin fața liceelor, epatând fetele care capătă, de la vârste fragede, aere și chiar comportări de cocote. " - Ce are asta cu revolutia sau cu situatia politica din Romania, sau cu alegerile? Sau faceti aici magiun si nu m-am prins eu? Adolescentii sint asa cum scrieti aici oriunde. Erau mai bune adunarile UTC si saptaminile de scoala irosite in fiecare toamna la cules de porumb sau scos de sfecla? "toți aceia pe care neputința guvernelor care s-au succedat în cele două decenii i-a produs." - Cred ca de fapt aici se gaseste eroarea dumneavostra fundamentala. Guvernele "produc" doar in comunism, fascism sau eventual in socialism. Multi oameni au ajuns sa cerseasca si datorita alegerilor personale gresite. Sau ati uitat Caritasul (si altele ca el)? Am rezerve fata de afirmatia ca cei care au muncit cinstit 40 de ani ar ajunge acum sa cerseasca in Romania. Mi se pare o fraza bombastica si fara acoperire in realitate. Mai logic ar fi fost sa deplingeti situatia nefericita si nenorocoasa a celor care erau intre 35 si 50 de ani in 1989. Acestia cu siguranta ca nu prea au mai apucat 40 de ani de munca neintrerupta. Dar a fost si un ghinion istoric. La urma urmei daca e sa blamam pe cineva de ce nu am blama pe parintii lor care in anii '40 sau '50 nu au luptat impotriva comunismului cu orice pret. De ce nu consideram ca au fost atunci semanate semintele acestei tragedii istorice? "Românii nu sunt un popor de leneși, dar e necesar să le creezi posibilitatea de a munci cu folos. " - wow!!! Asta chiar suna ca din manualul de socialism. E trecuta vremea aceea domnule Cristea. Daca astepti sa iti CREEZE cineva posibilitatea de a munci e jalnic in 2009. Mai bine v-ati uita la adolescentii care sint in stare sa faca din rahat bici numai ca sa aiba cum sa cistige un ban. Asa functioneaza societatea normala. "Posibilitatea de a munci" este un "drept" doar in comunism. Daca nu ati observat cumva, chestia asta a disparut din Europa. Pardon, poate cu exceptia rep. Moldova si a Belarusului. Pe ele le invidiati? "muntele devenirii noastre" - Ce e chestia asta care imi suna a vers din Labis sau Vadim? "Nu cumva ne găsim în situația țăranului care și-a vândut și ultimul pogon de pământ și, fericit, chefuiește la cârciumă, fără să-i pese că de la anul va face foamea?" - Si cine e vina pentru prostia taranului (roman?) ? Guvernul? Vecinii? Societatea? Dumneavostra, domnule Cristea, sinteti in cautarea unui tap ispasitor pentru prostie sau pentru alegeri personale gresite? "În decembrie 2009, ar fi să vină vorba și despre Ceaușescu, cel executat, pilduitor, la Târgoviște, " - Hai spuneti-ne ceva de Ceausescu. Nu de alta dar s-a cam uitat. Spuneti-ne ceva ca ni s-a facut dor, acum dupa douazeci de ani. Macar scrieti ceva hilar. "Tot atunci ar fi să se facă observația că, la 20 de ani de la instaurarea efectivă a comunismului în România, o continuitate în acțiune căreia-i putem găsi o sută sau o mie de păcate a dat, totuși, roadele pe care le-a dat." - Da, este adevarat. Probabil ca "roadele" cele mai reprezentative sint "omul nou" a carui minte nu s-a curatat de prostie, lene si chiul nici dupa douazeci de ani de "postcomunism". Sau "omul nou" care care inca mai viseaza la aberatiile si promisunile paradisului comunist in timp ce isi vinde colegii, parintii, prietenii, familia, etc la Securitate. Da, bogate roade. Impreuna cu tembelizarea tarii si transformarea ei intr-un lagar de concentrare socialista. Problema este ca tot nu ne-ati spus care e bolovanul asta. Sau e o metafora enigmatica pentru a ne tine in suspans?
năzuind neființa gri sufletul, suferind de cromatice migrene fericite, prea optimiste râzând în a lor disperare imaterială. Colericul viu are dor melancolic în abilitatea neființei din ființă ia să vedem noi metafizica asta grea de cap cât ar fi. deci : sufletul dorind intrarea în neant în postura de gri, adică nici cu albul, reprezentat aici prin bine, nici cu antonimul său ce reprezintă "răul", suferă de culoarea stărilor de melancolie, uneori fericite. demn de subliniat această sintagmă migrene fericite. faptul că aceste stări sunt prea "optimiste" ține de naturelul autorului care le privește ironic ca pe ceea ce sunt, imateriale Firea poetului are dorurile clar exprimate în trecerea pasageră de a privi de multe ori moartea din viu.( abilitatea neființei/din ființă. uffff! ce greu fuse:)! imaginea este reușită, reprezintă cu succes versurile, ermetice în parte, cu sapiditatea lor însă. alăturarea este reușită, tonul este original, toate îndeamnă la a revedea, a reciti, a regândi. nefiind nici mungiu (nici pipidi sau cum s-o fi scriind numele cu pricina) nu pot decât să apreciez în limitele mele alăturarea aceasta de enigmă-explicație, adicătelea text-imagine. la urma urmei dacă nu facem focul în rai, în iad nu va mai fi nevoie:)!
frumoasa ideea de la care ai pornit djamal. indraznesc sa spun ca stiu despre ce vorbesti. insa, daca tot a venit primavara, de ce la tine in suflet inca ninge?
Mi-au plăcut foarte primele trei strofe și îmi permit să consider că poezia de peniță s-a înfăptuit cu ele. Densitate plăcută de metafore, imagini vii, suestie bine dozată. Ce a urmat, îmi pare o altă poezie, cu salt în alt timp. Două cuvinte din titlu, "adânc" și "peste", îmi sugerează direcții diferite. Dar îmi pot imagina rezultanta și nu e rău deși cam clișeistic. /O\
parerea mea este: nu cred ca stii (in acest caz) ce inseamna cuvintul "zapis" imi place imaginea in tusa groasa a portretului celor doi nu imi place finalul, mi se pare confuz
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
„În tot acest amalgam, observăm că poezia a pierdut mult din prestigiul ei.” - parol că nu știu de unde și pînă unde „observăm”. Un astfel de limbaj ex catedra este cel puțin amuzant. Și nu o spun de dragul de a fi Gică contra. Ci pentru că nu observ nimic din ceea ce afirmă autorul. Și dacă asupra observațiilor avem probleme atunci cu siguranță ca nici hermeneutica fenomenului nu prea mai are multe proptele iar soluțiile nici nu știu dacă mai au vreo importanță.
Și spun că nu observ pentru că pe de o parte poezia, fie ca specie literară, fie ca esență a artelor, nu a fost niciodată ceva „cu prestigiu” (deși pe bune că nici la ce fel de prestigiu se referă exact autorul nu prea îmi dau seama). Se referă cumva la un fel de faimă în lumea „maselor”? Se referă la un fel de modă? Se referă la un fel de formă principală de manifestare culturală(sic!)? Nu îmi este clar. În orice caz, pe de o parte poeții au trăit și au murit săraci cam întotdeauna. Poezia a fost o îndeletnicire relativ admirată dar în același timp privită ca ceva nu tocmai serios de cînd este ea. Pe de altă parte oamenii citesc și se străduie să scrie poezie și în epoca aceasta tot mai digitalizată sau îmbibată de tehnologie. Există festivaluri, edituri, multiple prezențe online în o mulțime de limbi. Îmi este destul de greu să înțeleg la ce fel de „prestigiu” sîntem invitați să fim de acord că observăm că s-a pierdut.” N-am auzit pe nimeni spunînd că trebuie să fii tîmpit să scrii poezii. Zilele trecute citeam despre un parlamentar islandez care este un colaborator apropiat al faimosului (de acum) Julian Assange și se menționa cu relativă apreciere că este și poetă și că și-a publicat primul volum la 20 de ani. Există politicieni care scriu versuri, revoluționari și artiști. Merg în secțiunea de poezie a unei librării ca Borders sau Barnes & Noble și este enormă, atît contemporani cît și clasici. Nu prea pricep la ce prestigiu se referă autorul.
„Poezia a pierdut mult din substanţa intelectuală, reflexivă, raţională.” Ei bine, lăsînd la o parte faptul că (vorbind in extemis) nu sînt convins că iraționalul este neaparat nepoetic. (La urma urmei onirismul, dada sau multe alte modalități moderne sau post moderne de a face poezie, ar fi excluse din „clubul poeziei” dacă poezie ar trebui neaparat să fie „intelectuală, reflexivă, raționalaă). Deci, pe lîngă faptul că nu există nici un fel de „lege” literară care să circumscrie poezia doar raționalismului sau reflexiei filosofice, dacă într-adevăr există o astfel de „pierdere de substanță intelectuală” eu zic slavă Domnului. Pentru că din modestele mele obsevații pot spune că marea problemă nu este că omul acestui secol nu gîndește ci că nu simte. De fapt nici nu mai are timp sau abilitate să își asculte inima. Îi este chiar jenă să o mai facă. Și nu aș vrea să se creadă că sînt un anti-intelectualist, sau un anti-rațional. Departe de mine. Dar poezia nu este doar reflexie filosofică sau meditație intelectuală. Dacă se oprește la asta pur și simplu nu este poezie. Pentru că poezia este în esența ei un fenomen cu substrat metafizic. Este (sau conține) un ceva ce nu poți explica folosind absolut orice lege a universului material. Simplu spus, are putere. Cînd este poezie.
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei deA spune că „poezia trebuie să poarte un mesaj intelctual şi că trebuie să fie precisă în acest sens” este relativ ridicol în opinia mea. Pentru că un „mesaj intelectual” are și o carte de bucate sau un paragraf din constituție. Sau un articol de ziar. Dar ele nu sînt și nu pot fi niciodată poezie. Poezia se folosește de „materialul intelectual”, de raționalitatea intrinsecă procesului comunicării. Dar este cu mult mai mult decît atît. Altfel nu este poezie.
Mi se pare apoi periculoasă respingerea conceptelor de „inspiraţie”, „inconştient” sau „muză”. Cînd cineva spune astfel de lucruri mă îndoiesc că are habar de poezie. Nu mă refer la meșteșugul literar. Mă refer la poezie. La acea scînteie intefabilă care face un suport banal să devină o forță. Citești descrierea unui oraș și a unei înmormîntări vara acompaniată de obsesiva repetare a cuvîntului plumb și nu mai este același banal fapt divers. Este o imagine care te transportă și te transpune și simți aproape între dinți praful orașului, căldura moleșitoare și povara unei zile care nu se mai termină precum o înmormîntare de vară. A-mi spune că totul este aici comunicare intelectuală(sic!) mi se pare jenant.
Evident, nu orice elucubrație sau înșiruire de cuvinte, sau descriere de întîmplări emoționale este poezie. Așa cum spunea și Adrian mai înainte, miza poeziei este capacitatea de a transpune, a reprezenta în așa fel încît „să spună mult mai mult dincolo de cuvinte”. Iar „cum” se reușește asta reprezintă diferența de carate între un poet și un om care se străduie să scrie versuri. De cînd este Hermeneia am întîlnit oameni cu idei bune și coerente dar care nu reușeau sub nici o formă să facă din ele poezie. Și chiar aș spune că admir pe cei care reușesc(și asta este talent) să scrie o amestecătură de imagini dar care reușesc să îmi transmită ceva. De fapt aproape că văd poezia ca fiind acel mesaj subliminal ascuns în zgomotul de fond al unei pelicule video. Unii psihologi și propagandiști au încercat asta. Ei bine, asta este tehnologie și psihologie la urma urmei. Poezia reușește (cînd reușește) să facă „asta” în mod natural.
Nu cred că este menirea poeziei să facă instructaj sau să comunice. Cît cred că este menită să transmită(care în opinia mea este altceva decît a comunica) și să exprime(să reprezinte) cu putere inefabilă. De aceea în antichitate alături de profeție și eros, poezia era cea de-a treia manifestare atribuită unei „manii”. Poetul, ca și profetul sau îndrăgostitul, erau priviți într-un anumit sens ca fiind „posedați” de o astfel de „manie” specifică care nu se mai supunea controlului rațional. Mă îndoiesc că anticii greșeau foarte mult privind în felul acesta poezia.
Părerea mea e că singurul lucru care ar putea salva titlul poemului ar fi o aranjare a textului în formă orizontală, cu renunțarea la primele 3 cuvinte și la "condamnându-mă".
pentru textul : via sepia deti-am mai zis, se vede ca scrii haiku. asa ti-ai format deprinderea de a spune extrem de mult in putine cuvinte. ce descrii pare un ritual de comuniune cu natura
pentru textul : Cerc deerata: ai ochiul preabinevazator. scuze, incepusem ideea si am singularizat apoi. am uitat sa sterg.
pentru textul : negru ascuns deVlad, mulțumesc. După cum vezi am profitat de darul tău și mi-am permis să îl pun în text. E superb și reflectă ceea ce simt acum. Am corectat acolo. Și am încercat cîteva modificări și artificii cu privire la text dar este foarte greu să scap de particula aceea a conjunctivului care dă așa de bine ca mod(alitate) în text și în ritmul lui interior.
pentru textul : introfanie de toamnă I decheers!
PS ..era un typo si la red head!
pentru textul : Costa's deîți spun bine ai venit în primul rând că așa e datina... privind la text însă, apreciez nota suprarealistă impregnată puternic: o clipă eram în science fivtion după care părea totul iluzie...sincer, mai studiez... totul este însă un alt început...sper și îți doresc să fie cu dreptul.
pentru textul : monolog I depentru mine, excelenta poezia.
pentru textul : flori înfipte într-un saxofon denu-mi place "infipte" din titlu, realizez insa ca daca spui "intr-un saxofon, flori" e posibil sa nu mai fie chiar acelasi lucru. nu subliniezi muzica ci actul asocierii, chiar infigerea aceea, desi ma deranjeaza. si n-as schimba. are un calm extraordinar fara a-i lipsi nota nostalgica si framantarea, neputinta aia din final. frumos final.
e poezie in sine, simti omul din ea, nu te oboseste cu razboieli intelectuale. :o)
aproape ca vad cum ar putea fi criticata, din neatentie.
oare este prima pe care o pun? sa ma uit
pentru textul : Apocalipsa după Vaslui defrumoasă trecerea voastră, Silviu, Mariana. totul e de fapt frumusețea din voi. (deși nu obișnuiesc să explic, fac o excepție și cu tine Mariana... acel cuvânt este pentru a moderniza aspectul introspectiv, pentru a simboliza apropierea de un act casnic al curățirii și nu numai, dar sper că e suficient:) ) vă mulțumesc frumos!
pentru textul : valeriană de toamnă deeu nu voiesc a fi la fel de frugal ca ioana, doar constat ca nu graba este cauza unui poem neimplinit, ci modul in care este gandit si construit. alcatuit fiind din spatii largi si idei atotcuprinzatoare, care nu se sustin una pe alta si nici nu urmaresc aceasi ideee - cea a titlului macar - poemul sufera prin dorinta autoarei de a surprinde, a cuprinde si a marturisi cat mai multe idei frumoase fara a urmari scopul pentru care pune aceste idei in acelasi poem. sper sa fiu inteles in sensul constructiv si deplin amical al sofisticatei mele explicatii.
pentru textul : unei gardenii deVă mulțumesc tuturor pentru că ați primit urarea mea :)
pentru textul : La mulți ani! deadolescență...măsele de minte sau de uitare...și nerușinata aceea de limbă.. Bun text! Ca un măr pe care îl crănțăni în neuitarea lui Dumnezeu.
pentru textul : nerușinare deAtenție la diacritice! Vocea lui Dumnezeu și îngerul...nu prea reiese din (con)text. Inserțiile cu elemente din mitologia greacă, forme geometrice, tornade, cubul (Rubik?) m-au dezorientat...
pentru textul : cubul deCred că este una dintre cele mai "genuine" poezii pe care le-am citit pe pagina ta. Cu precădere prima și ultima strofă, combinând un ritm și un son ca de poveste cu gustul amărui al maturității. Un fel de privire pe geam: de partea aceasta copilul, de partea cealaltă maturitatea, văzută ca o lume rămasă străină sufletului, cu luminile, promisiunile și iluziile ei. (Cred că mă deranjează puțin modul în care s-a reflectat lumina becului sau blitzului în geam.) Mă vor urmări "tes chevaux de sable"... de peste dune. M-au dus cu gândul la aceștia aceștia.
pentru textul : mes chevaux de sable se sont perdus denu prea am înțeles rostul țigărilor în text dar mă rog. singura porțiune care mi s-a părut reușită este strofa a treia. restul mi se pare cam abureală.
pentru textul : cu ţigările aprinse demulțumesc, Emil, dar nu, sub un așa titlu nu cred că m-am "dus prea departe" - e o trecere de normal, o alien-are - nu o iubire gen covoraș plutitor, ci una până la pierderea de sine, chiar până la transformarea, în noul unghi de vedere, a organelor "incriminate" - dincolo de orice convenții, altfel invazia, suprapunerile, n-ar putea avea loc - poate că pare hilar, inteleg, dar nu e - o solutie ceva mai agreabilă cred că ar fi lecturarea în tandem, așa cum au fost scrise, a versurilor: "e locul pe unde vezicile pocnesc în diluvii și firii/ i-a fost inventat ghimpele plutelor trecând prin gutui"; "ca o sfoară încinsă iederă arsă-n migdale/ mă strânge de gât intestinul tău subțire și-aproape", dar e numai o solutie si atat
pentru textul : Allienter deimi amintesc privirea interogativa a doamnei Baetica, profa mea de romana din liceu, cand a rostit fix aceeasi intrebare retorica la ce-i dusesem eu de citit. mi-am amintit si atat, este doar o coincidenta. te-am citit si te citesc in ultima vreme, de cate ori am ocazia. se simte la tine in poeme ceva ce abia azi am reusit sa-mi clarifric: o oboseala a sentimentului, o dramatica si neputincioasa cautare a ferestrei intr-un cub ermetic inchis.
pentru textul : un cavaler pentru milady dear fi interesant de citit un astfel de poem al tau, cu un astfel de titlu.
Mă bucură mult partea cu sumedenia de gânduri :) Acesta este scopul unui haiku. De fapt, sumedenia aceea de gânduri este continuarea poemului în lector.
pentru textul : Haiku de„Cariul de lemn” este acea insectă care face galeriile prin lemn distrugându-l.
un poem bine scris (poate striptease-ul la lună-i oleacă cam mult). dar e deprimant, e dureros, nu-l mai citesc a doua oară
pentru textul : Maricico,-n dumnecatu' mă-tii, ai închis câinele afară deun poem frumos! remarc in toate poeziile tale recente, o emotie mereu proaspata!
pentru textul : sânii cameliei deFelicitări, Virgil, David! Mă bucur că pot face parte din comunitatea literară Hermeneia și vă mulțumesc!
pentru textul : Bine ați venit pe Hermeneia.com deEseul este scris îngrijit, cu preocupare și atenție. Și e o bucurie oricând să vezi că cineva încearcă să readucă această scriere unică în atenția cititorilor. Mai ții minte însă de cine avea oroare Parintele Nicolae? De cei "călduți". Poate că aici este un minus al acestui eseu. Este călduț... nu transmite foarte mult în așa fel încât să te determine, dacă nu ai citit-o încă, să iei cartea să o citești. Poate că eseul tău are prea mult o tentă scolastică și este prea puțin evocator. Cui aparține citatul final?
pentru textul : "Jurnalul fericirii". O poetică a (re)găsirii și (re)culturalizării prin credință în universul concentraționar românesc. de"s-ar putea pune și întrebarea gravă dacă noi, românii, o ducem azi cu adevărat mai bine decât înainte de 1989." - Hai sa fim seriosi domnule Cristea. Dumneavoastra credeti ca dupa ce cineva citeste aceasta propozitie mai poate privi cu seriozitate textul acesta? "vem voie să vorbim, deși nu ne ia nimeni în seamă." - Cam la fel e 99% din planeta, domnule Cristea. Dumneavoastra pe ce planeta traiti? "Odraslele acestora accelerează mașini străine prin fața liceelor, epatând fetele care capătă, de la vârste fragede, aere și chiar comportări de cocote. " - Ce are asta cu revolutia sau cu situatia politica din Romania, sau cu alegerile? Sau faceti aici magiun si nu m-am prins eu? Adolescentii sint asa cum scrieti aici oriunde. Erau mai bune adunarile UTC si saptaminile de scoala irosite in fiecare toamna la cules de porumb sau scos de sfecla? "toți aceia pe care neputința guvernelor care s-au succedat în cele două decenii i-a produs." - Cred ca de fapt aici se gaseste eroarea dumneavostra fundamentala. Guvernele "produc" doar in comunism, fascism sau eventual in socialism. Multi oameni au ajuns sa cerseasca si datorita alegerilor personale gresite. Sau ati uitat Caritasul (si altele ca el)? Am rezerve fata de afirmatia ca cei care au muncit cinstit 40 de ani ar ajunge acum sa cerseasca in Romania. Mi se pare o fraza bombastica si fara acoperire in realitate. Mai logic ar fi fost sa deplingeti situatia nefericita si nenorocoasa a celor care erau intre 35 si 50 de ani in 1989. Acestia cu siguranta ca nu prea au mai apucat 40 de ani de munca neintrerupta. Dar a fost si un ghinion istoric. La urma urmei daca e sa blamam pe cineva de ce nu am blama pe parintii lor care in anii '40 sau '50 nu au luptat impotriva comunismului cu orice pret. De ce nu consideram ca au fost atunci semanate semintele acestei tragedii istorice? "Românii nu sunt un popor de leneși, dar e necesar să le creezi posibilitatea de a munci cu folos. " - wow!!! Asta chiar suna ca din manualul de socialism. E trecuta vremea aceea domnule Cristea. Daca astepti sa iti CREEZE cineva posibilitatea de a munci e jalnic in 2009. Mai bine v-ati uita la adolescentii care sint in stare sa faca din rahat bici numai ca sa aiba cum sa cistige un ban. Asa functioneaza societatea normala. "Posibilitatea de a munci" este un "drept" doar in comunism. Daca nu ati observat cumva, chestia asta a disparut din Europa. Pardon, poate cu exceptia rep. Moldova si a Belarusului. Pe ele le invidiati? "muntele devenirii noastre" - Ce e chestia asta care imi suna a vers din Labis sau Vadim? "Nu cumva ne găsim în situația țăranului care și-a vândut și ultimul pogon de pământ și, fericit, chefuiește la cârciumă, fără să-i pese că de la anul va face foamea?" - Si cine e vina pentru prostia taranului (roman?) ? Guvernul? Vecinii? Societatea? Dumneavostra, domnule Cristea, sinteti in cautarea unui tap ispasitor pentru prostie sau pentru alegeri personale gresite? "În decembrie 2009, ar fi să vină vorba și despre Ceaușescu, cel executat, pilduitor, la Târgoviște, " - Hai spuneti-ne ceva de Ceausescu. Nu de alta dar s-a cam uitat. Spuneti-ne ceva ca ni s-a facut dor, acum dupa douazeci de ani. Macar scrieti ceva hilar. "Tot atunci ar fi să se facă observația că, la 20 de ani de la instaurarea efectivă a comunismului în România, o continuitate în acțiune căreia-i putem găsi o sută sau o mie de păcate a dat, totuși, roadele pe care le-a dat." - Da, este adevarat. Probabil ca "roadele" cele mai reprezentative sint "omul nou" a carui minte nu s-a curatat de prostie, lene si chiul nici dupa douazeci de ani de "postcomunism". Sau "omul nou" care care inca mai viseaza la aberatiile si promisunile paradisului comunist in timp ce isi vinde colegii, parintii, prietenii, familia, etc la Securitate. Da, bogate roade. Impreuna cu tembelizarea tarii si transformarea ei intr-un lagar de concentrare socialista. Problema este ca tot nu ne-ati spus care e bolovanul asta. Sau e o metafora enigmatica pentru a ne tine in suspans?
pentru textul : Mitul lui Sisif denăzuind neființa gri sufletul, suferind de cromatice migrene fericite, prea optimiste râzând în a lor disperare imaterială. Colericul viu are dor melancolic în abilitatea neființei din ființă ia să vedem noi metafizica asta grea de cap cât ar fi. deci : sufletul dorind intrarea în neant în postura de gri, adică nici cu albul, reprezentat aici prin bine, nici cu antonimul său ce reprezintă "răul", suferă de culoarea stărilor de melancolie, uneori fericite. demn de subliniat această sintagmă migrene fericite. faptul că aceste stări sunt prea "optimiste" ține de naturelul autorului care le privește ironic ca pe ceea ce sunt, imateriale Firea poetului are dorurile clar exprimate în trecerea pasageră de a privi de multe ori moartea din viu.( abilitatea neființei/din ființă. uffff! ce greu fuse:)! imaginea este reușită, reprezintă cu succes versurile, ermetice în parte, cu sapiditatea lor însă. alăturarea este reușită, tonul este original, toate îndeamnă la a revedea, a reciti, a regândi. nefiind nici mungiu (nici pipidi sau cum s-o fi scriind numele cu pricina) nu pot decât să apreciez în limitele mele alăturarea aceasta de enigmă-explicație, adicătelea text-imagine. la urma urmei dacă nu facem focul în rai, în iad nu va mai fi nevoie:)!
pentru textul : euforie muribundă defavoritul meu :)
pentru textul : la baraca defrumoasa ideea de la care ai pornit djamal. indraznesc sa spun ca stiu despre ce vorbesti. insa, daca tot a venit primavara, de ce la tine in suflet inca ninge?
pentru textul : Nada deMi-au plăcut foarte primele trei strofe și îmi permit să consider că poezia de peniță s-a înfăptuit cu ele. Densitate plăcută de metafore, imagini vii, suestie bine dozată. Ce a urmat, îmi pare o altă poezie, cu salt în alt timp. Două cuvinte din titlu, "adânc" și "peste", îmi sugerează direcții diferite. Dar îmi pot imagina rezultanta și nu e rău deși cam clișeistic. /O\
pentru textul : lumina lumânării ploua adânc peste noi deNa, interesant!
pentru textul : Bilet să te găsească deparerea mea este: nu cred ca stii (in acest caz) ce inseamna cuvintul "zapis" imi place imaginea in tusa groasa a portretului celor doi nu imi place finalul, mi se pare confuz
pentru textul : suflete dezlegate dePagini