Bobadile, Bobadile, iar te împinge necuratu să faci ce nu trebuie și să vorbești despre comentariile și penițele date de alții. Și te mai apuci și la judecăți din astea de le zice religioase. Păi eu zic că mai mare necredincios ca tine nici că se există. Și știi de ce? Pentru că ți-e frică. Ți-e frică să abordezi pe cineva cu chestia asta pe față dar arunci șopîrle pe la spate. Iar frica măi Bobadile e mama necredinței. În ce privește aserțiunea cum că "asemenea subiecte nu se expediaza in acest fel pe un site cat de cat respectabil", venind de la tine, iartă-mă dar mi se pare culmea ipocriziei. Și ți-o spun eu cel care a luat apărarea postării acelui text despre roloverliretatura la polemice. Adică cum măi Bobadile, pentru unu-i mumă și pentru altu-i ciumă? Lasă să o spună alții dacă vor, că e mai kosher, dar nu te arunca tu să o faci pe sfîntu că miroase a pute. Nu mi se pare corect să crezi că tu ai și dreptul și autoritatea să postezi textul acela iar Gorun greșește să posteze asta. Uite cum îți pierzi bruma de credibilitate și pentru mine. Iar despre text tot nu pricep, de ce este prost? Fiindcă critică metehnele preoțești sau ale unei biserici? Păi asta se face în literatura română (cultă sau folclorică) de cînd îi lumea. De fapt e și ceva simptomatic la români și ar trebui să dea de gîndit fețelor bisericești. Dar asta e o altă poveste. Revenind însă la povestea noastră mi se pare ridicol să te văd în postura acelor fanatici islamiști care s-au ofuscat pînă la sharia și-napoi fiindcă un creator de benzi desenate din Danemarca le-a caricaturizat Profetul. Interesantă hupostasys pentru tine. Parol.
nu este cred eu, neaparat un raspuns la ce te referi tu, Lucian, doar pentru simplul ca este scris poemul in 2004 dar este un poem bun, si nu trebuie sa spun numai eu.
Ideea nu era să îți ceri scuze sau să regreți, ci să te gândești de ce. E un text care poate mai mult, dar doar dacă e regândit ca structură și mijloace de expresie. De aceea nici nu pot spune exact ce anume nu mi se pare ok, sau să sugerez ceva, pentru că ar însemna să ajungă la tine ceva străin, nu poezia ta. Sigur, aceasta este impresia mea, tu îl poți găsi perfect, dar... qui prodest?
sunt valente multiple, da, simboluri, dar si joc de rol, un ludic nemilos, mai ales, cu sinele imprastiat printre cuvinte, scuze pentru intarzierea raspunsului, multumesc, Lucian, An Nou Fericit si luminos!
Alma - Nu ma mira ca nu puteai sa vezi asa. In parte pentru ca eu nu diluez suficient de mult mesajul. Nu stiu de ce pusesi ghilimele la "Cu anumiți oameni, însemnăm ceva". Nu-mi aduc aminte sa fi spus asta. Daca e doar o afirmatie de-a ta, la care vrei lamuriri, ok. Insemnam mult mai mult decat am fi putut insemna singuri fiind. Oriunde. Impreuna. P.S. Ce mai face Iașiul? Promit sa-mi explic toate poeziile de acum incolo. Vad ca asa sunt mai interesante :)
Clar, abuzul de clișee nu duce la nimic bun, nici măcar atunci când este intenționat. Cu greu nu te poțși stăpâni să îți spui, citind, că ești în fața unui pamflet de provincie (și eu sunt născută în provincie, no offence). Sfârșitul însă face toți banii. Eu aș spune, Lucian, că niciodată, orice s-ar spune, nu scriem doar pentru noi. Mai ales când este vorba despre un "protest personal". Prin urmare, nu ar fi rău dacă ai lua ceea ce este bun aici (revolta, stilul lejer, necăutat, finalul care aduce tot piperul și autenticitatea), ai renunța la locurile comune și ne-ai spune tu cu adevărat care este protestul tău, fără accentuări inutile de tușe. Poezia nu prea se servește cu succes de asemenea procedee.
pe mine nu ma derabjeaza acel "as vrea" de inceput, dar mi-ar fi placut mai mul daca ar fi fost doar "as vrea ca ceasurile sa-si inghita limba". fara angoase...si cred ca nici de Sisif nu prea imi place.
un poem stanescian (daca imi e ingaduita comparatia). poate ca ar fi mers un alt titlu, insa asta este doar o parere personala. in rest este un poem frumos, mi-a placut... :)
Desigur că discuția nu poate fi epuizată. Cu privire la rostul poeziei, sunt convins că fiecare avem un alt răspuns, pe care, probabil, ai curaj să-l spui doar într-un anumit context și nu oricui, deoarece poezia are înțelesuri personale pentru fiecare în parte. Și mai degrabă decât o explicație abstractă, conceptuală, cele mai edificatoare ar fi explicațiile denotative, legate probabil de anumite împrejurări concrete. Poezia cred că are o poziție a-cronică (chiar anacronică, am putea spune), întrucât, ca mesaj, se sustrage timpului, chiar dacă forma se adaptează oarecum tipului de exprimare a societății dintr-o anumită epocă. Există deasemenea o spiritualitate a poeziei, la fel de bine cum există și o imanentizare a ei. Deja, deci, două căi total diferite de urmat în discuție. Fiind receptată în mod subiectiv, cel mai greu este să se încerce o obiectivare a ei, orice tentativă în acest sens neputând fi decât tot o dezvoltare a propriei subiectivități a interpretului. Apoi, cred că e clar că cititorul își alege poezia și nu invers, deci poezia este mai degrabă un termometru decât un termostat. Din perspectiva autorului, poezia este fără doar și poate o stare de grație, cum spune flabra mai sus, dar poate fi și formă de existență. Eu personal înclin să cred că este și o formă de comunicare ce depășește limbajul comun, oferind un alt tip de comunicare umană, prin sugestie, prin imagistică, prin crearea unor relații ce se sustrag unei comunicări denotative, alunecând înspre conotativ, iar prin intersubiectivitate spre, paradoxal, obiectivitate. Poezia cred că e o modalitate de abstractizare (universalizare?) a unor trăiri individuale. Înclin să cred, alături de lingvistul Eugen Coșeriu, că limbajul poetic este limbajul absolut, care cuprinde plenitudinea funcțională a limbajului, unde limbajul de zi cu zi, cel științific chiar, nu sunt decât o deviere și o severă reducere funcțională a limbajului propriuzis. Scopul poeziei deci devine cel al limbajului absolut, de comunicare a ființei. Pentru Coșeriu poezia este "intuiția universalului în faptul individual concret și în același timp, model de universalitate". Continuu, astfel, să cred că o poezie e cu atât mai "mare" cu cât valoarea ei epistemică este mai cuprinzătoare. De aceea un Dante, Shakespeare, Rilke rămân universali. Deci poezia este ieșire din conjuctural, imanent, subiectivism și rutină (așa numita poezie a cotidianului care este distrugătoare pentru autenticul spirit poetic) înspre universal și obiectivare, sau cel puțin o proiectare a lor în universal. Amintesc aici și o expresie tare dragă mie, a lui Vladimir Lossky: "în Paradis limbajul coincidea cu însăși ființa lucrurilor", adică limbajul oferea o comunicare deplină a ființei, fără ascunzișuri ori ocolișuri. Unde cred eu că e marea problemă? Din păcate astăzi predomină poezia banalului cotidian, sau chiar vulgară, poezia jurnalieră, poezia lipsită de conotații, închisă într-un subiectivism fără orizont (asta se publică și asta se premiază), ceea ce este absolut distructiv și este în cele din urmă o trădare a limbajului, a modelului de universalitate coșerian, a spiritualității umane aș adăuga. Acea poezie a cotidianului plat nu poate fi decât o închistare a limbajului la nivelul minim al funcționalității lui, fără a avea măcar intenționalitatea (sau conștiința?) proiectării sale în universal.
există două posibilități veridice atunci când accesezi un text care nu este al tău:
1. ori ești greu de cap și nu l-ai înțeles din prima;
2. ori îți place și revii, caz în care există opțiunea de a-l trece la preferate;
o a treia posibilitate este să fii cum ești tu.
toate trei sunt impredictibile de către un programator, drept pentru care ar trebui să fii fericit și nu nefericit.
Taina creatiei este prin natura sa, ezoterica, si ea nu poate fi relevata. poate fi relevata insa legea, creatia umana este calea prin care Omul descopera in el insusi Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu, prin faptul ca scoate la iveala prin creatie, forta Divina. arta nu reflecta viata, acest enunt e un orgoliu, morala creatiei trebuie sa elibereze Omul de sentimentul apasator al necesitatii naturale. formele au fost create de Dumnezeu, ca decor universal, prin fantezia sa infinita, ca frumosul sa fie accesibil Omului ca la randul sau, acesta, descirandu-l, sa fie convins ca poarta in el divinitatea.. el este ALTCEVA atunci, decat un nimic insufletit. el poarta in sine timpul nemarginit pentru ca este in centrul timpului sau, iar in jur, ..." si in urma noastra, dealurile si valea inflorita, cu tainele lor." (P. Țuțea).
,,și se face brusc crăciun
îți vine să îți intri în propriul pîntec
să te cuibărești printre mațe calde și coaste să asculți
la nesfîrșit
o noapte preasfințită"
M-a durut acest poem cu universul lui rotund si simplu. Atât de bine ai surprins o realitate dură si modul de a găsi un refugiu pentru ,,noaptea preasfinţită". Felicit si evidentiez.
Să fie lumină pe orice coridor! Si crăciunul crăciun! :)
am zis hai sa citesc si eu dupa ce am vazut ce tevatura s-a facut aici de s-a bagat neaparat si noul clown de serviciu, alma.
parerea mea este ca „pe care îl întindeam cu mămăligă” suna relativ aiurea si nu stiu daca am mai spus dar am oarecari rezerve fata de mentionarea detaliilor astora in care elementele materiale devin gelatinos-lichide
„că sfertul se făcea întreg” suna si el putin aiurea
parerea mea este ca nu ar fi rau sa iti citesti cu voce tare textele dupa ce le scrii si sa fii exigenta cu ce auzi.
este un text in care se vede ca a existat un „efort de elaborare”. cind scrii texte poetice (ca de altfel cind faci orice chestie artistica) trebuie sa nu se simta/vada efortul. trebuie sa te relaxezi. sa nu se vada ca iti pasa.
eu nu cred ca trebuie sa ramii sau sa te duci nicaieri. nu ii baga in seama pe „impegatii literaturii”.
Katya, ai niste versuri din alta lume interioara profunda dinspre care nu se mai poate cladi nimic nicio speranta, de bunavoie. e o capitulare in termeni absoluti, spre supravietuire. apreciez versurile: "când ai plecat ai tras toată lumea de pe masă o vreme au sângerat în adâncuri pahare sparte devenind femeie, vorbeam cu inima prin semne despre munți cu marginile ciobite de atâta muțenie"
D-le Dinu, tre' să recunoaşteţi că am avut de ce să râd. Acum nu mai râd. Maneaua/maneliştii şi "fără număr, fără număr" sunt ca secera şi ciocanul, Tom şi Jerry, cafeaua şi ţigara, prostul si fudulia, femeia şi oglinda :) etc. De nedespărţit. De aceea, oricât de bine s-ar potrivi un titlul de genul pe un anume text, nu l-aş pune nici beat. S-a făcut mişto de d-voastră, v-aţi prins mai târziu, asta e.
Nu sunt eu balaurul. Ştergeţi subtitlul!
Am citit cu plăcere, ca de fiecare dată, cu plăcere.
Foarte frumoase aceste versuri:
„Într-o noapte luminos ca un tub de neon/ a intrat în poemul la care lucram/ tatăl meu ţăranul Morar V. Ion/ câmpia trâgând-o după el ca pe-un ham// Gânditor a pipăit fiecare cuvânt/ ca la târg când cumperi o căciulă de miel/ aşezat pe-un vers ca pe un prag de pământ/ azvârlea cu lopata lumină pe el// A doua zi dimineaţa mai alb ca un crin/ cu un secol de ierni purtându-le-n spate/ hainele mirosindu-i a căpiţe de fân// Puse pe colinele căii ferate/ caldă vara peste noi ca un tainic fiord/ tata-i plecat într-o bibliotecă din nord”.
încep cu versurile ce mi-au plăcut: îmi şopteşte atingându-mi părul
ciufulit cu buzele
... şi tace
iar în momentul acela
se albeşte sub noi tot pământul...
Nu mi-a sunat bine - versul 3. Poate ar trebui să fie "n-o ascultă în afară de mine"
Poezia ta debutează manelist și prima impresie e importantă.
deci sa înțeleg Paul că atunci cînd cineva îți aplaudă textele înseamnă că te iubește iar cînd ți le critică este „bobadilic”? Interesant. Asta mă face să mă tem că este posibil ca Bobadil să fi avut dreptate. Despre tine. Dar ce să îi faci, eu și temerile mele. Le poți ignora.
Și nu, nu sînt chiar așa de stupid încît să cred că ai vrut să „îl scoli din morți pe Bacovia”. La „tipar și atmosferă” mă refeream și eu. Asta dacă cumva nu s-a înțeles.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Bobadile, Bobadile, iar te împinge necuratu să faci ce nu trebuie și să vorbești despre comentariile și penițele date de alții. Și te mai apuci și la judecăți din astea de le zice religioase. Păi eu zic că mai mare necredincios ca tine nici că se există. Și știi de ce? Pentru că ți-e frică. Ți-e frică să abordezi pe cineva cu chestia asta pe față dar arunci șopîrle pe la spate. Iar frica măi Bobadile e mama necredinței. În ce privește aserțiunea cum că "asemenea subiecte nu se expediaza in acest fel pe un site cat de cat respectabil", venind de la tine, iartă-mă dar mi se pare culmea ipocriziei. Și ți-o spun eu cel care a luat apărarea postării acelui text despre roloverliretatura la polemice. Adică cum măi Bobadile, pentru unu-i mumă și pentru altu-i ciumă? Lasă să o spună alții dacă vor, că e mai kosher, dar nu te arunca tu să o faci pe sfîntu că miroase a pute. Nu mi se pare corect să crezi că tu ai și dreptul și autoritatea să postezi textul acela iar Gorun greșește să posteze asta. Uite cum îți pierzi bruma de credibilitate și pentru mine. Iar despre text tot nu pricep, de ce este prost? Fiindcă critică metehnele preoțești sau ale unei biserici? Păi asta se face în literatura română (cultă sau folclorică) de cînd îi lumea. De fapt e și ceva simptomatic la români și ar trebui să dea de gîndit fețelor bisericești. Dar asta e o altă poveste. Revenind însă la povestea noastră mi se pare ridicol să te văd în postura acelor fanatici islamiști care s-au ofuscat pînă la sharia și-napoi fiindcă un creator de benzi desenate din Danemarca le-a caricaturizat Profetul. Interesantă hupostasys pentru tine. Parol.
pentru textul : Vin Sărbătorile de Paști. Până la Inchiziție ne mănâncă popii (de cartier). depentru mine, sorescu ramane no. 1 multumesc pentru felicitari, invidia e de partea mea:P
pentru textul : livadă de piersici, cu botoșei albi denu este cred eu, neaparat un raspuns la ce te referi tu, Lucian, doar pentru simplul ca este scris poemul in 2004 dar este un poem bun, si nu trebuie sa spun numai eu.
pentru textul : Ecce Homo ▒ deIdeea nu era să îți ceri scuze sau să regreți, ci să te gândești de ce. E un text care poate mai mult, dar doar dacă e regândit ca structură și mijloace de expresie. De aceea nici nu pot spune exact ce anume nu mi se pare ok, sau să sugerez ceva, pentru că ar însemna să ajungă la tine ceva străin, nu poezia ta. Sigur, aceasta este impresia mea, tu îl poți găsi perfect, dar... qui prodest?
pentru textul : recreația mare dede faţă, de aici... vezi tu... iertare:)
pentru textul : jurnal de bord deCand pisica neagra trece prin iarba nu inseamna altceva decat ca un biet animalut se indreapta spre un loc oarecare si atat. :)
pentru textul : Pisica neagră desunt valente multiple, da, simboluri, dar si joc de rol, un ludic nemilos, mai ales, cu sinele imprastiat printre cuvinte, scuze pentru intarzierea raspunsului, multumesc, Lucian, An Nou Fericit si luminos!
pentru textul : abataj pentru un casanova profan deAlma - Nu ma mira ca nu puteai sa vezi asa. In parte pentru ca eu nu diluez suficient de mult mesajul. Nu stiu de ce pusesi ghilimele la "Cu anumiți oameni, însemnăm ceva". Nu-mi aduc aminte sa fi spus asta. Daca e doar o afirmatie de-a ta, la care vrei lamuriri, ok. Insemnam mult mai mult decat am fi putut insemna singuri fiind. Oriunde. Impreuna. P.S. Ce mai face Iașiul? Promit sa-mi explic toate poeziile de acum incolo. Vad ca asa sunt mai interesante :)
pentru textul : coase-mi buzele pleoapele nările deExcepţională veste! Abia aştept.
pentru textul : Serile Artgotice, Sibiu 2011 deClar, abuzul de clișee nu duce la nimic bun, nici măcar atunci când este intenționat. Cu greu nu te poțși stăpâni să îți spui, citind, că ești în fața unui pamflet de provincie (și eu sunt născută în provincie, no offence). Sfârșitul însă face toți banii. Eu aș spune, Lucian, că niciodată, orice s-ar spune, nu scriem doar pentru noi. Mai ales când este vorba despre un "protest personal". Prin urmare, nu ar fi rău dacă ai lua ceea ce este bun aici (revolta, stilul lejer, necăutat, finalul care aduce tot piperul și autenticitatea), ai renunța la locurile comune și ne-ai spune tu cu adevărat care este protestul tău, fără accentuări inutile de tușe. Poezia nu prea se servește cu succes de asemenea procedee.
pentru textul : Mi-aș dori să pot spăla banii depe mine nu ma derabjeaza acel "as vrea" de inceput, dar mi-ar fi placut mai mul daca ar fi fost doar "as vrea ca ceasurile sa-si inghita limba". fara angoase...si cred ca nici de Sisif nu prea imi place.
pentru textul : dacă s-ar deschide pleoapele timpului ne vor găsi răstigniți în chihlimbar deNu este necesar a se scrie cu majuscule la titlu. E suficient doar D.
pentru textul : Deputatomania deun poem stanescian (daca imi e ingaduita comparatia). poate ca ar fi mers un alt titlu, insa asta este doar o parere personala. in rest este un poem frumos, mi-a placut... :)
pentru textul : sim deDesigur că discuția nu poate fi epuizată. Cu privire la rostul poeziei, sunt convins că fiecare avem un alt răspuns, pe care, probabil, ai curaj să-l spui doar într-un anumit context și nu oricui, deoarece poezia are înțelesuri personale pentru fiecare în parte. Și mai degrabă decât o explicație abstractă, conceptuală, cele mai edificatoare ar fi explicațiile denotative, legate probabil de anumite împrejurări concrete. Poezia cred că are o poziție a-cronică (chiar anacronică, am putea spune), întrucât, ca mesaj, se sustrage timpului, chiar dacă forma se adaptează oarecum tipului de exprimare a societății dintr-o anumită epocă. Există deasemenea o spiritualitate a poeziei, la fel de bine cum există și o imanentizare a ei. Deja, deci, două căi total diferite de urmat în discuție. Fiind receptată în mod subiectiv, cel mai greu este să se încerce o obiectivare a ei, orice tentativă în acest sens neputând fi decât tot o dezvoltare a propriei subiectivități a interpretului. Apoi, cred că e clar că cititorul își alege poezia și nu invers, deci poezia este mai degrabă un termometru decât un termostat. Din perspectiva autorului, poezia este fără doar și poate o stare de grație, cum spune flabra mai sus, dar poate fi și formă de existență. Eu personal înclin să cred că este și o formă de comunicare ce depășește limbajul comun, oferind un alt tip de comunicare umană, prin sugestie, prin imagistică, prin crearea unor relații ce se sustrag unei comunicări denotative, alunecând înspre conotativ, iar prin intersubiectivitate spre, paradoxal, obiectivitate. Poezia cred că e o modalitate de abstractizare (universalizare?) a unor trăiri individuale. Înclin să cred, alături de lingvistul Eugen Coșeriu, că limbajul poetic este limbajul absolut, care cuprinde plenitudinea funcțională a limbajului, unde limbajul de zi cu zi, cel științific chiar, nu sunt decât o deviere și o severă reducere funcțională a limbajului propriuzis. Scopul poeziei deci devine cel al limbajului absolut, de comunicare a ființei. Pentru Coșeriu poezia este "intuiția universalului în faptul individual concret și în același timp, model de universalitate". Continuu, astfel, să cred că o poezie e cu atât mai "mare" cu cât valoarea ei epistemică este mai cuprinzătoare. De aceea un Dante, Shakespeare, Rilke rămân universali. Deci poezia este ieșire din conjuctural, imanent, subiectivism și rutină (așa numita poezie a cotidianului care este distrugătoare pentru autenticul spirit poetic) înspre universal și obiectivare, sau cel puțin o proiectare a lor în universal. Amintesc aici și o expresie tare dragă mie, a lui Vladimir Lossky: "în Paradis limbajul coincidea cu însăși ființa lucrurilor", adică limbajul oferea o comunicare deplină a ființei, fără ascunzișuri ori ocolișuri. Unde cred eu că e marea problemă? Din păcate astăzi predomină poezia banalului cotidian, sau chiar vulgară, poezia jurnalieră, poezia lipsită de conotații, închisă într-un subiectivism fără orizont (asta se publică și asta se premiază), ceea ce este absolut distructiv și este în cele din urmă o trădare a limbajului, a modelului de universalitate coșerian, a spiritualității umane aș adăuga. Acea poezie a cotidianului plat nu poate fi decât o închistare a limbajului la nivelul minim al funcționalității lui, fără a avea măcar intenționalitatea (sau conștiința?) proiectării sale în universal.
pentru textul : Ce rost are poezia? defrancisc, daca imi spui si mie ce e aia erotetica (scuza-mi ignoranta) poate incerc
pentru textul : plagă a primăverii de..nu-mi mai ramine decit sa observ cu cita usurinta devii agent Smith aici, in Matrix-ul tau..Pity!
pentru textul : Steve deexistă două posibilități veridice atunci când accesezi un text care nu este al tău:
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - V – de1. ori ești greu de cap și nu l-ai înțeles din prima;
2. ori îți place și revii, caz în care există opțiunea de a-l trece la preferate;
o a treia posibilitate este să fii cum ești tu.
toate trei sunt impredictibile de către un programator, drept pentru care ar trebui să fii fericit și nu nefericit.
Taina creatiei este prin natura sa, ezoterica, si ea nu poate fi relevata. poate fi relevata insa legea, creatia umana este calea prin care Omul descopera in el insusi Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu, prin faptul ca scoate la iveala prin creatie, forta Divina. arta nu reflecta viata, acest enunt e un orgoliu, morala creatiei trebuie sa elibereze Omul de sentimentul apasator al necesitatii naturale. formele au fost create de Dumnezeu, ca decor universal, prin fantezia sa infinita, ca frumosul sa fie accesibil Omului ca la randul sau, acesta, descirandu-l, sa fie convins ca poarta in el divinitatea.. el este ALTCEVA atunci, decat un nimic insufletit. el poarta in sine timpul nemarginit pentru ca este in centrul timpului sau, iar in jur, ..." si in urma noastra, dealurile si valea inflorita, cu tainele lor." (P. Țuțea).
pentru textul : deuteronomia de,,și se face brusc crăciun
îți vine să îți intri în propriul pîntec
să te cuibărești printre mațe calde și coaste să asculți
la nesfîrșit
o noapte preasfințită"
M-a durut acest poem cu universul lui rotund si simplu. Atât de bine ai surprins o realitate dură si modul de a găsi un refugiu pentru ,,noaptea preasfinţită". Felicit si evidentiez.
pentru textul : o noapte preasfințită deSă fie lumină pe orice coridor! Si crăciunul crăciun! :)
am zis hai sa citesc si eu dupa ce am vazut ce tevatura s-a facut aici de s-a bagat neaparat si noul clown de serviciu, alma.
pentru textul : sînt trei rugăciuni într-un cuibar deparerea mea este ca „pe care îl întindeam cu mămăligă” suna relativ aiurea si nu stiu daca am mai spus dar am oarecari rezerve fata de mentionarea detaliilor astora in care elementele materiale devin gelatinos-lichide
„că sfertul se făcea întreg” suna si el putin aiurea
parerea mea este ca nu ar fi rau sa iti citesti cu voce tare textele dupa ce le scrii si sa fii exigenta cu ce auzi.
este un text in care se vede ca a existat un „efort de elaborare”. cind scrii texte poetice (ca de altfel cind faci orice chestie artistica) trebuie sa nu se simta/vada efortul. trebuie sa te relaxezi. sa nu se vada ca iti pasa.
eu nu cred ca trebuie sa ramii sau sa te duci nicaieri. nu ii baga in seama pe „impegatii literaturii”.
Katya, ai niste versuri din alta lume interioara profunda dinspre care nu se mai poate cladi nimic nicio speranta, de bunavoie. e o capitulare in termeni absoluti, spre supravietuire. apreciez versurile: "când ai plecat ai tras toată lumea de pe masă o vreme au sângerat în adâncuri pahare sparte devenind femeie, vorbeam cu inima prin semne despre munți cu marginile ciobite de atâta muțenie"
pentru textul : însemnările animalului exotic pe un pat de spital deVladimir, nu stiu daca m-am grabit...dar pune un stegulet rosu peste formularile cu pricina!
pentru textul : Un altfel de prag deD-le Dinu, tre' să recunoaşteţi că am avut de ce să râd. Acum nu mai râd. Maneaua/maneliştii şi "fără număr, fără număr" sunt ca secera şi ciocanul, Tom şi Jerry, cafeaua şi ţigara, prostul si fudulia, femeia şi oglinda :) etc. De nedespărţit. De aceea, oricât de bine s-ar potrivi un titlul de genul pe un anume text, nu l-aş pune nici beat. S-a făcut mişto de d-voastră, v-aţi prins mai târziu, asta e.
pentru textul : videoconferință cu îngeri deNu sunt eu balaurul. Ştergeţi subtitlul!
Am citit cu plăcere, ca de fiecare dată, cu plăcere.
Foarte frumoase aceste versuri:
pentru textul : Zăpezile de altadată de„Într-o noapte luminos ca un tub de neon/ a intrat în poemul la care lucram/ tatăl meu ţăranul Morar V. Ion/ câmpia trâgând-o după el ca pe-un ham// Gânditor a pipăit fiecare cuvânt/ ca la târg când cumperi o căciulă de miel/ aşezat pe-un vers ca pe un prag de pământ/ azvârlea cu lopata lumină pe el// A doua zi dimineaţa mai alb ca un crin/ cu un secol de ierni purtându-le-n spate/ hainele mirosindu-i a căpiţe de fân// Puse pe colinele căii ferate/ caldă vara peste noi ca un tainic fiord/ tata-i plecat într-o bibliotecă din nord”.
încep cu versurile ce mi-au plăcut:
pentru textul : Marib deîmi şopteşte atingându-mi părul
ciufulit cu buzele
... şi tace
iar în momentul acela
se albeşte sub noi tot pământul...
Nu mi-a sunat bine - versul 3. Poate ar trebui să fie "n-o ascultă în afară de mine"
Poezia ta debutează manelist și prima impresie e importantă.
îmi place echilibrul pe care îl reușește strofa din mijloc între cele două perspective „of your mind” and „between your toes”.
pentru textul : Time desuperb sonet! ai putea sa pui la subtitlu (sonet)? caracterul bold din titlu identic cu cel din (sonet) afecteaza putin imaginea.
pentru textul : Îmblânzirea licornului deda, e mult mai bine acum. multumesc.
pentru textul : Zmeii văzduhului dedeci sa înțeleg Paul că atunci cînd cineva îți aplaudă textele înseamnă că te iubește iar cînd ți le critică este „bobadilic”? Interesant. Asta mă face să mă tem că este posibil ca Bobadil să fi avut dreptate. Despre tine. Dar ce să îi faci, eu și temerile mele. Le poți ignora.
pentru textul : balada ploilor pierdute 3 deȘi nu, nu sînt chiar așa de stupid încît să cred că ai vrut să „îl scoli din morți pe Bacovia”. La „tipar și atmosferă” mă refeream și eu. Asta dacă cumva nu s-a înțeles.
zile de moină -
pentru textul : Renga dedin ultimul ţurţure
picură soare
pe mieii care zburdă
spre ultimul lor paşte
Pagini