am mai văzut stilul ăsta, așa ca o ilustrată a unui peisaj oglindit în luciul unui lac obosit. nu-i rău textul, dar la cale întoarsă își pierde coerența și devine ca un puzzle in care piesele s-au rătăcit, sau au decedat cu mult înainte de 12:47 scuza-mă că nu pot să mai rămân o secundă, două pe com. uneori mă doare capul...

Adrian, nu m-ai înțeles. Firescul ei de femeie cerebrală, inteligentă și urâtă putea fi redat și altfel, într-un mod care să pară natural (și nu banal, și nu comun). Așa este-ul tău sună fals, când personjul nu vrea să fie fals, ci vrea să fie cât mai natural, pentru a nu ridica îndoieli și deconspira natura lui criminală. Revino pe text peste un an. Vei vedea diferența. Te sfătuiesc cu tot dragul, căci știu că ești un autor, chiar dacă de poezie, valoros. Textul acesta este un exercițiu (o schiță, ar fost foarte fain dacă intrai mai mult în psihologia personajelor) iar prozatoric vorbind, nu e unul prea reușit. Nu-i un dezastru, proza e multă muncă, tehnică și talent. E diferită de poezie. E normal să scârțâie la început.

"ati recomanda o cariera de scriitor?" c.b. daca n-o fi prea nebun..... imi place ceea ce vrei sa faci. da-i bice!

recitind titlul, să înțeleg că poemul este o stare mirifică? nici astfel, însă, nu îmi pare construit suficient.

Nicidecum Virgil pentru mine "de atmosfera" este ceva superior (asa, ca insasi atmosfera :-), ceva in genul muzicii lui Barry White de exemplu. Andu

prietenul tău imaginar, mai spune-i un banc.

dom'le, oi fi au in California (unde e cald si bine iar zapada nu e decit pe munti ca intr-un tablou inofensiv) dar aceste rinduri nu au putut sa ma lase... rece. prima strofa este categoric un tablou in versuri. foarte reusit. a doua strofa este ca si cum ideea de imagine literara capata trup si se metamorfozeaza in voluptate si senzual calin. si trebuie sa recunosc ca totul imi pare (cel putin mie) scris cu infrinarea necesara austeritatii estetice.

prima strofa este foarte buna. poate si primul vers din a doua. poate. dar m-as fi oprit acolo.

Uite că nu m-a răbdat să-l las prea mult la rece. Deci, varianta de prelucrare cu nr. 1. Aştept ceva opinii.

binecuvântată fu Ţara Lalelelor cu ierni blânde
ca o revoluţie de catifea
proverbialele ninsori şi geruri din 63 promiteau
să se-ntâmple doar o dată la un secol şi pe undeva
s-au ţinut de cuvânt

dar iarna asta izbi Olanda drept în moalele capului
ţâşnind de după colţ şi
pentru ca surpriza să fie mai mare
toate motorizatele bete de personalitate ameninţară dintr-o dată
cu organizarea unor crash-teste liber consfinţite
mai performante decât EURO NCAP
direct pe şosea

(ca o consecinţă firească
oamenii de zăpadă au rămas acasă de Crăciun
la fel şi bugetele de vacanţă şi aşa sărăcite
de recesiune)

toate bune şi frumoase
dar Sarea Pământului olandez termină
în numai câteva zile
cota de sare a pământului olandez
pe anul trecut pe anul viitor

şi

dacă sarea se termină
abia atunci autostrăzile încep să aibă cu adevărat
ceva sare şi piper
că tot e perioada calificărilor la olimpiada de iarnă
proba de patinaj-viteză

dar despre inventivitatea umană
numai de bine
mai avem încă sare de mare sare de bucătărie sare de baie

să nu se mai spună vreodată că Amsterdamul
miroase doar a droguri uşoare Red Light District
şi afaceri necurate

ai dreptate, Nicodem, îmi asum vina și mustrarea.:)
doar că vreo două zile s-a lucrat pe-aici și n-am putut interveni.

Din cauza ca tu nu faci diferenta, inclin sa cred ca sint la Romanii au talent si tu imi dai voturi. Exact titlul de la comul tau.

*am uitat sa precizez ca tabloul imi apartine si se numeste ,,eolienele''-

Cred ca polemica la care se gandea Andu ar putea fi formulata astfel: daca incalcarea regulilor in literatura este justificata. Iar modul in care a formulat-o, implica, cred, adeziunea lui pentru DA, aducand un exemplu din actualitatea literara si anume Charles Bukowski. Aceasta inclinatie de a vedea literatura si implicit arta “adevarata” ca existand in afara regulilor, a dogmatismului literar se justifica astazi intr-o lume hyperreala/consumista/postmodernista etc prin interogatia referitoare la utilitatea scrierii (util in sensul pragmatismului lui W James), un raspuns posibil si universal valabil fiind acela ca literatura are o existenta autentica in special prin capacitatea ei de a vechicula concepte, idei umaniste, punand a priori omul si nu haina care il acopera. In favoarea acestei idei – ca “literatura exista fara reguli”- care sugereaza conditia de posibilitate a oricarui act creator, care defineste astfel actul uman in esenta sa, aduc urmatoarele argumente: Argumentul 1: actul literar fiind un act creator reprezinta un mod al omului de situare in “luminisul Fiintei” (Dasein ul lui Heidegger). Adica, a crea prin scris presupune mereu o depasire a conditiei de obiect, a impersonalului si grijii cotidiene, un proiect, un mod de exprimare a propriei fiinte. Insa, o exprimare adecvata a sinelui nu e posibila decat prin acest recurs la sinceritate, la aratarea de sine, ceea ce in inefabilitatea sa infinita, presupune un risc si implicit posibilitatea ratarii ca scriitor si om. De aici, necesitatea de a depasi comunul, existenta sigura de tip animal, dupa cum preciza Blaga, pentru exprimarea individualului, ceea ce nu e posibil fara depasirea regulilor acceptate de comunitatea artistica. Orice mare creator s-a impus prin preluarea ideilor general acceptate, prin negarea lor si imbogatirea fondului literar cu propria sa individualitate. Ne putem aminti de ce a insemnat, la vremea lor, un Goethe, un Baudelaire, un Apollinaire sau chiar Eminescu in cultura noastra. Argumentul 2, strans legat de primul il formulez astfel: actul literar in sine este un act al nonconformitatii, al nebuniei obisnuite, al gratuitatii si revendicarii unui real cizelabil. Mai mult decat orice actiune umana, actul literar este unul al aporiilor: textul revendica totul ( de la limbajul aforistic pana la literatura filosofica nedigerabila) dar nu ofera in schimb decat propria sa fiinta, poate nega indoindu-se de orice cutuma literara sau nu, dar nu ofera alternative sociale, se poate revolta, fara a construi ceva in schimb samd. O constiinta artistica permite detinatorului ei depasirea acestor dileme valabile la nivelul simtului comun, un mod generos de a fi intr o lume complexa si nesigura. Aceasta specificitate a actului literar (dar nu numai) justifica negarea regulilor, depasirea moralei de sclavi ai sistemului (literar dar nu numai) in vederea comunicarii adevarului personal, in acord cu al celuilalt, pana la un punct. Limbajul literaturii descrie progresul ideatic al unei epoci, putand imprima o directie, un drum, cand, la randul sau, devine regula de conduita, adica de a scrie si de a te conforma mesajului scris. Aici, amintesc doar de teza lui Thomas Mann din Doctor Faustus, unde impune modelul geniului ca exemplar pentru specia umana; model inclasabil, sustras oricarei scheme explicative si oricarei norme. Argumentul 3 ( si inchei ca sa nu plictisesc prea mult): actul literar este a priori un spatiu al libertatii. Reprezinta astazi unul din putinele instrumente legitime de manifestare a eului, in integralitatea sa, intr-o lume a controlului reciproc si al cenzurii de orice natura. Daca spatial religios sau cel filosofic sunt limitate, primul, prin nevoia omului de raportare la divin sau nu, cel filosofic, prin accesibilitatea sa redusa, spatiul literar este unul al democratiei, al reconstructiei continue, al juisarii dincolo de rational, al debuseului si permisivitatii unei inocenti recuperabile. Iar aici l-as reaminti pe monsieur Charles, care descrie realul in nuditatea sa spendida si fascinanta. In concluzie, plecand de la specificul uman, si anume acela de a fi creator, trecand prin specificul actului creator literar, -unul al noconformismului, si continuand cu legitimitatea libertatii creatoare si chiar al abuzului de libertate, consider ca incalcarea regulilor in literatura este nu doar justificata, ci mereu dezirabila pentru evitarea unei inchistari si a neadecvarii paradigmei personale si literare la realul in continua re-creere.

... asteptam un raspuns...