Mie mi se pare un text bun, dar mie se par in plus chiar "duhurile". Adica gradina se lipise...inteleg, spatiile adanci ce... inteleg...dar de ce inconjurau duhurile... asta nu mai inteleg. Nu vad rostul ! Eu as inlocui duhurile cu altceva. Doar o parere... Ialin

Ai citit cu atenție poemul și ai înțeles ceea ce am vrut sa transmit cititorului de poezie, nu mă îndoiesc ca ești un cititor foarte avizat, întrucât unele poeme nu-mi sunt înțelese. Felicitările tale mă onorează, Să auzim de bine,

Dacă vremea ne va fi potrivnică, ce facem?

...pentru dorinţă, încăpăţânare, efort şi pentru pânzele unui nou drum.

Virgil, există o regulă simplă ca cei ce postează aici pe Hermeneia să posteze texte noi sau, oricum, texte care nu apar pe alte site-uri. Se respectă? În unele cazuri nu. Se va respecta? Eu cred că este de dorit și necesar. Desigur, totul este la alegerea editorială, însă e bine ca atunci când avem un cadru să îi respectăm toți regulile interioare. Mulțumesc.

de doua ori: in primul rand pt. ca am uitat "Penita" si, in al doilea rand, pt. ca am postat com-ul de doua ori dand de lucru editorilor.

Oriana, pentru că ți-ai pirdut ceva timp ca să parcurgi două texte ale subsemnatului, îți mulțumesc. În același timp, cu această ocazie, vreu sa fac și următoarele precizări. 1. Nu am pretenția că scriu poezie. Dar sunt un „consumator” de..; câdva, pe timpuri, când am publicat prin Luceafărul, chiar credeam că pot scrie texte poetice. Acum, între două – să le zicem „eseuri” – mai „produc” și eu în joacă câte ceva de acest gen. Eu însumi privesc cu circumspecție încercările mele. Iar eseurile le scriu, în primul rând, pentru a mă lămuri (dacă o să reușesc în timpul care îmi mai stă în față, dar merită să încerc) ce se întâmplă cu mine și cu noi toți acum când toate au devenit impredictibile iar orice previziune pe termen lung sau mediu s-a cam dus. Cel mult mai știm, cu aproximație relativ bună, ce se va întâmpla în zilele următoare (asta în măsura în care nu apare, cumva, un eveniment „catastrofă” gen R. Thom). 2. Pentru a înțelege ce va urma, te rog să suporți câteva date despre subsemnatul. 3. Cu mult timp în urmă, am fost (și am rămas) furat de matematica, îi zic eu ”pură” și de fizică. Pentru fizică, am avut o anumită intuiție specifică prin care aș fi putut să mă realizez. Nu am făcut-o (dar am căutat, tot timpul, să nu mă despart complet de ea, ca și de matematică dealtfel). M-am lăsat furat de IT (și aici, volens, nolens, a trebuit să-mi bag nasul adânc în logică, fundamentele matematicii și lingvistică matematică). Și nu-mi pare rău. Se pare că și pentru asta, am avut ceva înclinații. Pentru că, tot pe timpuri, stăteam nopțile la „porți închise” pe Felix-uri (programând, mai întâi în limbaj de asamblare apoi în altele) și se crea un fel de „telepatie” între mine și calculator: „știam” în ce punct se va opri un program din cauza unei erori, când îl testam. Dădeam „dump” de memorie și primeam confirmarea. Mi-a fost astfel ușor să trec, ulterior, prin „mini” ca să ajung, în final, la Pc-uri și rețele. De asemenea, mi-a fost ușor să trec de la Fortran, la Cobol, Pascal, C, baze de date... și câte și mai câte, inclusiv IA. Și asta pt. că, întodeauna, am „simțit” hard-ul, știind ce se întâmplă la nivelul său când se tot adaugă deasupra treburi din ce în ce mai sofisticate. 4. Sunt convins că explicația pe care o tot caut în „eseurile” mele, nu poate fi găsită decât la intersecția matematicii cu fizica și IT&C + o anumită „filosofie” și, în final, topite toate în „sacralitate” care nu ține de o religie sau alta și care poate fi sugerată prin „artă” și în ultimă instanță, prin „poezie”, în sensul cel mai general posibil. Și, în nici un caz prin ceea ce se numește, acum, „postmodernism” (un „modernism” ajuns la o limită a paroxismului și care se ciclează, pur și simplu într-un do-while fără ieșire al „nimicului”). Ci printr-o nouă abordare căreia-i zic „postmodernă” din lipsa altei denumiri mai potrivite. Optzecismul, domiismul, rupturismul, boierismul etc., etc., etc., dâmbovițene sunt boli ale copilăriei și furtuni într-un pahar cu apă. 5. Revenind la oile noastre. La o poezie „postmodernă” se poate ajunge pe căi multiple. Tu ai ales una bazată tocmai pe matematică, fizică, IT+C. Care mă interesează. 6. Agonia, Hermeneia și alte sit-uri asemănătoare, le tot frecventez pentru a încerca să găsesc promisiuni sau, dacă se poate, certitudini, din punctul meu de vedere, printre textele „poetice” ale celor ce scriu în limba română. (Ceea ce se publică pe hârtie, cu foarte rare excepții, consider că este nesemnificativ). Mărturisesc că, până în prezent, am câștigat singurul pariu făcut cu mine însumi și el se numește Dorin Cozan, căruia, în urmă cu doi ani, am fost primul, dacă nu mă-nșel, care i-am acordat o „+”. Dorin Cozan care a ajuns la poezie plecând de la filosofie și religie. 7. Poți să-mi spui fără reținere dacă mai dorești sau nu să te comentez, știind care este „filtrul” meu vis a vis de tine. Iar comentariile de pe H. care au stârnit unele discuții, sunt departe de duritatea pe care poate o s-o suporți în continuare. Și asta pentru că, din lectura unora dintre texte ce-ți aparțn, precum și din câte am citit despre activitatea ta literară, tu chiar crezi că scrii poezie (și uneori reușești) și asta e bine. Mai adaug: faptul că ești inclusă în tot soiul de comitete și comiții, redacții de reviste, că ești editor pe unele sit-uri literare sau că ai scos niște cărți la o editură nesemnificativă (putea fi și semnificativă) din România, devenind un fel de vedetișoară pe internet, mă lasă rece. Eu vreau de la tine POEZIE. Închei transmițându-ți gândurile mele cele mai bune și îți doresc, din inimă, succes, Gorun Aug. 28, Calgary (unde sunt în vizită la fiica mea, cam de-o vârstă cu tine, tot IT-istă) inainte de a mă întoarce, poimâine, în țară.

Eu cred că ai vrut să scrii proză şi ai dat de prea multe ori "enter".
Chiar nu sesizezi lucrurile astea?
Altfel, numai de bine.

mama pisicilor,
mama liriștilor,

vă invidiez, voi nu treceți prin criza asta.

autorul acesta ne-a obişnuit cu descinderile tipice de o filozofie aparte. aproape dorit inventată. finalul acestui text mi se pare totuşi straniu abrupt şi ludic. sau sarcastic. nu ştiu dacă textul "merita" un aşa final. pe de altă parte mi-aş fi dorit ca textul să continue, să fie mai lung. poate nici să nu se termine. dar poate oare un text să nu se termine...

nu-i baş rău. e chiar plăcut. l-am citit şi n-am vrut să trec fără să mă opresc.

Textul e ok, are atmosferă, în special finalul. E onest şi pare scris la prima mână. De tăiat, neapărat, "scot la lumină cuvintele" - o mare platitudine clişeică.

"sub mine – conul de umbră – cât lumea de larg,
prinde rădăcini deasupra unei prăpăstii; pe buza ei,
în tăcere, mă respiră din nou prin toți porii singurătatea." - dacă ai scoate "în tăcere", care supralicitează liric, ar fi un fragment foarte bun. Şi aşa e bun.

O observaţie (poţi s-o iei şi ca rugăminte): scoate şi încetează, pentru dumnezeu, datarea şi (mai ales!) "orificarea" textelor/comentariilor. E groaznic de inestetic şi degrabă dătătoriu de importanţă :). Fără supărare, sper.

Textul de faţă ce are? Nu înţeleg?

Aştept o explicaţie.

Cu stimă,
Bot Eugen

Mulțumesc, Raluca, pentru darul de gând și cuvânt!