te prinde stilul asta. ceea ce nu inteleg totusi este dinamica textului care se vrea un fel de melancolie escapista dar care spre final nu aduce nimic spectacular. sau poate asta a fost ceea ce s-a urmarit, un fel de pledoarie existentiala pentru banalitate...

Ideea nu e proastă dar textul are părți care îl dezavantajează. De exemplu, ce caută în text „ Odată cu el s-a oprit în loc un fotograf, Kevin Carter.”? E absolut aiurea. Apoi, ce caută „metanie” acolo? Hai să fim serioși. Textul mai are și alte chestii siroapoase. Repet, ideea e interesantă și ar fi putu fi exploatată cu mult mai bine. Părerea mea.

era pe vremea cînd străzile aveau suflet eu îmi făcusem obiceiul să dansez între două tramvaie cu umbra ta pe zidul băii comunale două minute erai a mea și n-ai știut-o niciodată

Ce mi-a plăcut în acest text: felul în care compari timpul cu acel bombardament, dar mult mai lent, precum și curgerea lui, asemeni unei lave, lentă și ea. apoi, acei arbori ca niște animale împietrite. În general, primele 2 strofe mi se par scrise fără cusur. La fel și finalul ultimei strofe, care, în opinia mea, face o trimitere la începuturi(cu Adam și Eva în rai, înainte de izgonire). La citire, am zis că se mai putea condensa puțin ultima strofă, dar pe moment, n-aș putea spune ce anume e în plus acolo. Oricum, salut schimbarea în discurs a autorului. Mie mi se pare un experiment reușit. Și da, eu cred că este poezie textul de mai sus.

Imaginea timpului din prima strofă, copacii asemeni animalelor împietrite, omul în așteptare, aidoma unui sfinx uitat pe noptieră, moartea care simte nevoia de a fi mai mereu în centrul atenției - cred că sunt suficiente motivele pentru care textul de mai sus poate fi numit poezie. una reușită.

Citit cu interes,
Eugen.

e un fel de haos pe care încerci să-l limpezeşti şi iese şi mai mult haos.
nici femeia tânără, nici fecioara şi nici o femeie batrână n-ar întelege ce se spune în text.
...şi iar genitivalele, vai de ele.

cu mai putine cuvinte si, fireste, en garde, zic si eu ca omu' viseaza sugestii ale realitatii. de aceea mi-ar fi placut, de dragul logicii poetice, sa sugerezi si "usile egiptenilor", daca tot imi pui mintea la lucru sa dezleg unul.

carevasazica,"sa traiasca fratemeleu", cum nu mai stiu cine zicea...

andu, noroc pe mine ca stiu sa inot! asa ca te invit in larg, pe urma lui nautilus. eu dau la tigare pe spate, cu ochii la ceriu albastrui, tu aplici stilul fluture, si sari prin rotocoalele mele. apoi, invers. lasand gluma, iti multumesc pentru lectura si penita

Marina, n-o să pot scrie în ritmul și la înălțimea receptării tale. Mulțumesc.

poate de aceea nici n-am avut senzația că scriu o poezie și poate de aceea și lipsește lirism. dar uneori am așa un chef să scriu despre ce nu pot să scriu, despre ce dacă aș scrie liric ar fi o dulcegărie. da, și eu am obsesia palmelor mele. obrazul a început să mă înșele cu vremea

elia-clodia, mă opresc doar la a spune că partea aia nu este explicația unor sentimente, sau mai știu eu ce. în nici într-un caz nu mă apuc să dau vina pe nimeni. nu e o căutătură a cuiva pe care nu-l știu, ci doar un nerv pe care trebuie să-l discut că Cel care dirijează toate astea. Probabil dacă ai citit Iov o să înțelegi. E aproape aceeași chestie, doar că în alți termeni. Nu dau vina, îmi exprim doar resentimentul.
oricum, să zicem că e o dimineață frumoasă și eu îți apreciez semnul.

Mulțumesc, Madim. E doar un nisip modelabil. Fotogafia inițială era alb-negru, cu o fată pe malul mării. Simțeam că așa a început destinul meu. Am adus treptat prin prelucrări fotografia la forma aceasta, simultan cu gândurile mele. Nici nu știam unde să încadrez, era aproape jurnal, aproape vizuală, aproape poezie. Și am lăsat în cutiuță, aici. Da, fragmente din destine, alăturate.

*Toţi poeţii

Alma - acum nici mie nu-mi mai sună bine, dar, deocamdată, nu există posibilitatea modificării la care m-am gândit deja. Mulțumesc. Ela - sonetul are această capacitate de a arunca lumini și umbre care să îmbrace cu un veșmânt mereu armonios. Inima mea, cam fragilă , ascultă numai de comenzile sonetului. Să-ți fie sărbătorile ca o eternă împlinire.

interesant. un text complex. presupun ca fotografia desparte cele doua parti create de cei doi autori. ce mi se pare totusi ciudat este o asemanare poate prea pronuntata intre stilurile celor doi si chiar o abordare poate prea asemanatoare a ideii de repros. sau ma insel eu..? parerea mea