ehe, doua penite! sa zicem ca e de bine, desi Virgil, chiar nu ma gandisem c-ar putea face impresia asta de izbucnire hormonala, chiar daca, intr-adevar, textul uzeaza de multe expresii cu nuanta erotica. Ce sa zic, textele mele au o tenta de senzualitate, dar in alt sens decat cel pe care l-ai perceput tu, adica e o voluptate constient strecurata printre cuvinte, neavand insa tenta sexuala ( e o chestie specifica felinelor - a vana cu pasiune, a savura prada - chestii de-astea / vezi "asfalt"). Cat despre cinemtografie, asta s-a vrut - trei scenarii fotografice a unor poeme scrise anterior. Chiar mi-ar fi placut sa pot surprinde in obiectiv secventele astea. Am ramas doar la cuvinte.

Matei da, ai foarte mare dreptate. Acesta e lucrul care m-a indispus și pe mine. Și știu că este vina mea. Și că din cauza aceasta va trebui probabil să revin asupra lui. Uneori chiar menționarea explicită a iubirii mă deranjează. Am vrut să fac atît de mult și mi-a reușit atît de puțin.

prima jumătate e chiar bună. deși alunecă la un moment dat spre retoric. a doua parte însă pare doar o adăugare despre nimic. părerea mea. și, în plus, modul cum este conceput textul încă din prima parte este efectiv stricat în momentul în care autorul începe să se confeseze despre sine.

O frumoasa ruga, pe masura unui suflet deopotriva inclinat spre "degustarea" miracolului si care stie sa valorizeze experienta personala intr-un discurs echilibrat, nuantat in limitele rezonabilului, parca tocmai pentru a nu prelungi granita subiectivitatii trairii transpuse in vers pana spre o limita ce l-ar face incognoscibil si lipsit de universalitate. Bucuros de citire.

Virgil, iti multumesc pentru ca m-ai citit. Vezi daca am scris acum un an poezia si atunci nici nu stiam exista hermeneia, ce am patit!? A iesit un text in care tu nu gasesti nimic bun! E prima data cand imi acorzi mai multa atentie si apropo de ce zici tu pe acolo iti marturisesc ca lumea mea literara nu a inceput pe hermeneia si nici nu se termina aici. Apreciez f mult pe cativa autori de aici (printre ei te numeri si tu), tin cont de anumite critici aduse, sunt curioasa daca poezia mea a placut sau nu, sunt interesata ce mai apare nou pe acest site pe care-l consider bun, altfel nu as fi aici. E un alt mediu literar autentic in care sunt prezenta ca sa ma verific. Am postat "Soapte" pentru ca am simtit ca pe undeva este ceva in neregula, deja Ialin m-a ajutat mult in acest sens si iti dau si tie dreptate in chestiunea cu zvonurile si ingerii. Dar comentariul tau, sa ma ierti, mi s-a parut un pic rautacios. Violeta

Remarcabilă gravitatea poemului, un strigăt mut, între pereții osoși ai pieptului, alunecând uneori sumbru, pe loes (pământul galben). E un pământ modelabil, însă, și poate de aceea promisune există. Trecerea se face prin "obsesiv" de la lipsa unui tată la imaginea unui bărbat "sfărâmat". Nu intru în detalii acum, e un poem ce merită citit. Aș renunța la acel "încurcate de geaba" sau aș exprima altfel. Un singur vers nu mi-e clar: "camera e inca lipsita de tasnetul molcom" (țâșnet molocm?) Revin, poeta promite. :)

Multumesc

Roxana, e o parte din ceva mai lung... sper. Bănuiesc că ai ajuns și la primele părți, altfel nu are sens. Iar stilul, vei vedea, va fi reflecția în oglindă a întâmplărilor. Deocamdată suntem în magic, prin urmare n-au ce căuta cuvintele de legătură... decât dacă nu cumva au și acestea rol de decântec.

...ai gânduri bune... și cred că aș fi menționat dacă ar fi făcut așa ceva...în plus, de ce să luăm toată plăcerea google-iștilor...?

Oriana, iti multumesc foarte mult pentru comentarii, insa nu le meritam. intr-un sistem (de versuri) de x si y, acestea nu se schimba usor si intotdeauna am admirat eleganta comentariilor tale.

Faină bucată, mi-au plăcut dialogurile care, în general, sunt punctul slab al prozelor pe care le-am citit pe aici și pe aiurea.
Nu îmi place însă chestia asta cu 'fragment' deși îi înțeleg natura... însă aș prefera să citesc o proză scurtă și încheiată. Așa, fragmentul îmi place ok dar poate că întregul m-ar lăsa rece. Poate că m-ar plictisi. Sau poate, dimpotrivă. Habar n-am... dar salut fragmentul ca pe o bucată de meteorit.

Al doilea autor asupa căruia îmi îndrept atenția, la această o lună de hermenie, este Daniela Luca. Un stil închegat, solid și consecvent în ceea ce ne-a împărtășit până acum. Poeziile ei sunt de atmosferă. Sunt mici camere intime în care respiră o anume trăire interioară, iar senzația mea este că această trăire interioară e împărtășită cititorului cu o oarecare timiditate. Dar nu o timiditate datorată nesiguranței textului, ci datorată grijii de a spune lucruri fragile cu o atentă delicatețe. Multe din poeziile ei au doi poli: eu - tu. Acești poli graviteză unul în jurul altuia, ori se contopesc într-un suav dans al unor atingeri complementare ("Five seconds", "Piano e fragile", "Michel", "Magnolii în iarnă", "Ocean soul"). Elementele care însoțesc acest dans sunt întotdeauna ochii, apare un pian, un șarpe încolăcit pe gleznă, elemente vizuale care pun în mișcarea de dans cei doi poli. Alte poezii sunt statice. Acestea sunt monopolare, autoarea e singură cu gândul. În aceste poezii apare o culoare feminină, ce exprimă stări sufletești (roșu cadmiu - "Domino", umeri în roșu - "Ochi de leu"), apare ochiul sau orbul din "Declivis", sau apar "direcții": "mă fac oblică. alunec / tangențial" ("Adormire"), "în centru. o singură siluetă" ("Piramida"). În același centru static, dar gata să vină înspre afară stau și acele figurine - totem despre care spuneam la "Pre-simțire". Există și o mișcare centrală în aceste poezii monopolare, dar această mișcare este una aplecată înspre sine, nu lasă impresia de dinamicitate, chiar dacă poezia este despre un dans ("Tango"), această mișcare încremenită revelând atât forța de reflecție a autoarei, cât și încărcătura de sens a acestui dans. Prin sobrietatea lui, tangoul este o mișcare reținută, o reținere a încărcăturii interioare (contraexemplu fiind valsul plutitor, amplu, degajat - o degajare a sensului conținut). "Tango" mi se pare și poezia forte de până acum a autoarei. Ajungem și la experimentele vizual poetice ale Danielei, care, toate trei mi se par reușite ("Renaștere", "Cerc închis" și "Alb de femeie"). În aceste cazuri, se pare că imaginea picturală vorbind de la sine, autoarei nu-i rămâne de făcut decât să lucreze asupra sensului. Astfel apare o poezie concentrată, mult mai puternică în exprimarea înțelesului decât atunci când autoarea se ocupa și de forma vizuală a poeziei.

Silviu, de multe ori suntem pusi in incurcatura cand vine vorba despre lucrurile nu tocmai placute, dar care sunt impachetate frumos si livrate asa incat sa farmece. Ma bucur ca ti-a placut macar stilistic, despre continut, alta data.
Virgil, in momentul de fata, in afara blogului care e mai mult de imagine, Hermeneia este singurul loc unde mai pot spera la un feed back mai de Doamne ajuta'. Ma bucur ca simti asa, si mai ales, ca nu parazitez spatiul care m-a crescut in ale poeziei.

În primul rând, citind poemul doar pentru trasarea ideii: treci de la un plan la altul, fără să urmărești un axis; astfel, poemul tău se clatină și, la prima respirație, se prăbușește, pentru că balastul este chiar în mijlocul său. Revin cu lectura, în amănunt, și remarc următoarele: "strop de tăcere". imagine arhifolosită. "bătăile inimii". la fel. "te gândești că poate suferi de cea mai cumplită boală că ai avea dintr-o dată înțelepciunea bolnavă". nu în poezie, poate în proză și nici acolo. pentru că formularea este nu tocmai bine aleasă. "culoarea violet a mâinilor". mâinile nu au culoarea violet, nici prin meditație. se înțelege alt plan existențial și nu pare a fi în context. "chiar și țesătura de la fața de masă ți se pare falsă" pe biroul tău". e masă sau birou? alăturarea aleasă de tine nu face deloc bine poeziei. din "chiar și" rezultă că totul e fals. "furia valului". expresie uzată. "trestia gânditoare". expresie uzată. "nu îți va răspunde nici un prieten". dacă îți răspunde cineva, o fi "dușman"? așa se înțelege. "știm numai noi eu mai știu că...". se repetă și, astfel, apare știu_că. "...labirint foarte îngust "cu mult pietriș...". și foarte, și mult. prea mult. Deci: atenție la exprimare, atenție la firul poeziei. Am citit și celelalte texte postate de tine pe Hermeneia. Sfatul meu sincer e să citești mult și să încerci să cerni și mai mult. Însă, nici atunci nu e obligatoriu să iasă Poezia. Iată ce a rămas din text, după ce am cernut balastul: "diminețile tale au gust de pâine prăjită. mirosul de lămâie verde îți intră în piele bei ceaiul și desfaci încet culoarea violet a mâinilor în fire subțiri cine tulbură apa în adâncuri și ce sentiment îngroapă așteptarea ce rupe trupurile în două" Ideea e aceeași și ce a rămas nu e tocmai rău. Însă nu am putut scăpa de repetiția lui "ce", de repetiția lui "poate", da, modificând puțin în text. Mult succes.