Ce să-i faci, adri?! Problema e că unora le place să se mai joace şi de-a baba-oarba şi nu numai cu „viata, miros de transpiratie, de sex, de pamint, de zgura, de alcool, de fum de tigare, de.........” pe care, dacă le iei în serios, ajungi să ţi-o faci cu mâna ta ceea ce înseamnă (uneori – nu vreau să generalizez) chiar „lucru manual”. Dar şi el (d-aia n-am vrut să generalizez) când e făcut cum trebe, adică cu oarece „ludicitate poetică” se(d)uce la poezie; ca în cazul, de exemplu, al lui Geo Dumitrescu (a se vedea, printre altele, cazul în care poetul se joacă pe aeroport cu grenade(le) [„poeziei”?!]). Sau chiar al unor douămiişti mai acătării din zilele noastre. Cum tot aşa şi „joaca asta de-a baba oarba”, pe care o încriminezi în com-ul la textul de faţă, atunci când e luată în serios cu zisa „luciditate poetică”, aşa cum face Adriana, conduce şi ea la poezie. Ce să-i faci?! „Din fericire suntem toţi diferiţi” – cum zice o reclamă afişată pe o mulţime de panouri care a ajuns să mă plictisească.
Oana, mulţumesc. Sper să mai găsesc cheiţe :)
Paul, înclins să cred că cititorul are (aproape) întotdeana dreptate. Dacă n-o fac ele însele, nu (prea) am obiceiul să-mi apăr textele... evident, în afara cazurilor în care cel care mă comentează e chiar paralel. Deci, se prea poate să fie cum spui. Mulţumesc de comentariu!
are rolul ei in slefuirea spiritului - restul e dust in the wind..(finalul este comparabil ca produsul marmite - il iubesti sau il urasti}
cred ca lumina varsata pe ochi este o alegere fericita, desi eu inca am probleme cu rujul cheile si dinamita :p
un poem complex,pe care îl citesc şi recitesc , de fiecare dată descopăr un alt sens,finalul excelent şi cât de adevărat "şi n-am şi am", două cuvinte simple dar care te pun pe gânduri, te lasă în suspans.felicitări!
"ne promiteam să nu şi să
ca două cruci îmbrăţişate
între coastele unui sicriu."
am ascultat şi melodia, o dată , de două ori,de nouăzeci şi nouă de mii de ori:)bună, rău!mulţumiri!
Mie nu mi-ai luat vorba din gură, Virgil. Și nici eu altcuiva. Transmiterea asta … culturală a ideilor are un grad prea mare de perisabilitate. Îmi permit să gândesc așa, de unul singur și de capul meu. Mediocru sau genial, cine poate ști? Și, mai ales, cine poate da asemenea verdicte, fără să clipească? Eu știu cine, dar nu spun… Haidem, totuși, să deschidem ochii un pic mai mult. Atac la persoană poate fi și atunci când: 1. – nu se face o critică a textului respectiv ci a “modului de a scrie”, așa, la general, fără nici o referire sau orice altă legătură (stilistică, prozodică, fonică, fonetică etc…) cu textul în cauză, în trei-patru rânduri îngălate și pline de exprimări ambigue. Consider că astfel de “exegeze”, bineînțeles refăcute atât stilistic cât și calitativ, ar trebui să-și găsească loc în articole separate, poate chiar cu acceptul autorului recenzat (sau în prefața volumului de poezii al autorului, desigur, după gust). 2. - sub masca exegezei se aruncă expresii comparative, cu sens peiorativ (exemple: “ca un saltimbanc”, “ca un copil maturizat prea devreme”, “ca un tractorist cu basca ruptă în dreptul stemei”, “ca un padișah în haine de țață” etc.). Bineînțeles că ele pot fi apoi “zaharisite”(“dulcegărite”, după cum am înțeles de la comentator actualmente harnic, viitor editor pe acest site), se pot găsi argumente “irefutabile” pentru un anumit sens (de înalt nivel hermeneutic, obligatoriu – de exempu: “tractoristul e cel care dă profunzime scrisului, el sapă adânc, brazdele sale sunt ezoterisme peste care se așază, afânat, pământul altor civilizații, basca sa ruptă e o coroană placată cu modestie, cu simplitate, așa cum fiecare cuvânt, de esență, este o nestemată a lucirilor frunții dezgolite, parțial, numai și numai pentru inițiați” – lumea cade pe spate, aplauze din primele rânduri, mângâieri pe cap din lojă), deși intenția a fost alta. E și aici un corolar: - dacă, întradevăr, intenția nu a fost aceea de a jigni, atunci comentatorul în cauză, lăsând larg deschise porțile acestor sensuri, fără să-și de seama, poate fi acuzat nu atât de atac la persoană, cât de neglijență și/sau inteligență submediocră … Ce înseamnă atunci a critica un text? Cum toți se pare că vorbim “aceeași limbă”(?), mă refer “la critica considerand” că îmi pot permite ca, până va reveni Vladimir cu ideea sa de mare amplitudine culturală nedezavuată și plină de propuneri concrete, să redau aici, din memorie, unele idei ale celor ceva mai apropiați genului (Caius Dobrescu, Gabriel Coșoveanu), anumite reguli (exprimate în Dilema veche de acum aproape un an), în speranța că poate vor fi de folos viitorilor editori (măcar pe viitor), precum și comentatorilor de nădejde ai acestui site, înainte de statuarea deja anunțată: 1. Trebuie evitată lipirea de etichete, pentru că este o diferență esențială între spațiul public și cel de natură informală sau pur personală. 2. Nu se acceptă utilizarea, în comentarii, a “disprețului suveran” – a “kitsch-ului acru” – ca un soi de pastișă cioraniană. Acest gen de manifestare nu se ridică la standardele inteligenței adulte. 3. Trebuie evitată caricatura (caricarea, ca procedeu), precum și tendința de a ridica aceste caricaturi la rangul de realități, ca o autoevidență. Absolut orice persoană, idee, valoare poate fi făcută să pară, cu o relativă ușurință, un model de idioțenie. 4. Trebuie evitat cu strictețe discursul urii. El este un discurs de tip delirant, nu întotdeauna lipsit de argumente – de tip canibalic (impulsul de a “ucide” și “devora” adversarul). Când discursul atinge patetismul biologic, saturat de referiri sau aluzii viscerale, e semn de trecere peste cota de avarie. Observația se potrivește și discuției despre idei. De obicei, obiectul discursului delirant urii nu este reprezentat nici de ființa în carne și oase, nici ideile ei, ci un amestec paradoxal, dar inextricabil, între cele două. 5. Defectele, handicapurile, particularitățile fizice trebuie lăsate complet în afara dezbaterii publice în jurul literaturii. Spațiul public trebuie să rămână rațional. 6. Discursul de “îndrăgostit”, chiar dacă nu este la fel de periculos și șocant moral ca discursul urii, reprezintă o deformare a bunului gust și a bunului simț, în comunicarea intelectuală – se poate trasa o limită nu numai în privința erosului trupesc, ci și a celui intelectual. Admirația trebuie să își facă loc numai în spațiul intim, altfel se cade în trivializarea spațiului public – bazat pe un ethos, la origine stoic, al autoconținerii. 7. Trebuie evitată “obsesia înjurăturii” – este un reducționism care elimină bazele modernității intelectuale. 8. Criticul literar trebuie să fie “cuviincios” și nicidecum ironic cu orice preț. 9. Trebuie evitată pomenirea, chiar subînțeleasă, printre rânduri, a meritelor personale dar și, mai ales, a frustrărilor, precum și autoplasarea în scenarii protocroniste. 10. Poartă-te în cuprinsul comentariilor critice ca și cum ai evolua într-un vast cenaclu, între privitori, unii inocenți. În comentarii apar clivaje, nuanțe. Toți am încălcat, unii mai mult, alții mai puțin, aceste legi nescrise, pe care ar fi trebuit să le știm de când lumea, fără să ni le intabuleze “cultural” cineva. Poate de acum încolo va fi altfel. Sărbători fericite!
stiu si eu ce sa zic? cuvantul "murim" nu tine de continutul in sine (tema nu e moartea, aici) ci e doar o borna ce delimiteaza continutul...
asadar, ma tem ca daca "nespusul" acela s-a pierdut, s-a pierdut prin alt orificiu. :)
nicodeme, te-ai făcut bine înțeles. Și, aș zice eu, de multă vreme. Probabil că vina este la mine. Eu nu m-am făcut înțeles. Nu reușesc să fiu așa de explicit precum ești tu. Am să încerc să o fac aici. Deși cred că un alt spațiu ar fi fost mai bun. Dar lipsa ta crasă de bun simț mă constrînge să o fac aici. Și am să o iau pe rînd. Cînd ai intrat pe Hermeneia nu ai intrat cu o lumină ci ai intrat cu cel mai cumplit întuneric posibil. Este întunericul celor orbi care nu numai că se rătăcesc dar țin cu tot dinadinsul să rătăcească și pe alții. De aceea e un întuneric blestemat. De acolo senzația demonică de mandat pe care o ai. Stăteam și mă gîndeam aseară la un moment dat la faptul că în amărîta noastră de istorie cele mai multe și cele mai cumplite războaie s-au dus nu în numele unei idei socratice sau de dragul vreunei femei, nu în numele socialismului sau de dragul cuceririi de pămînt. Ci s-au dus în numele lui Isus Hristos. Da, în numele lui Hristos. S-au purtat de oameni exact ca tine, cu același mandat diabolic ca tine. Au schingiuit, au violat, au ars, au mutilat, au terorizat, au măcelărit, au ars pe rug, au jupuit de vii, au smuls pruncii din pîntecul femeilor, au tras pe roată, au castrat, au aruncat în pușcării, au exilat, au șters de pe fața pămîntului triburi, popoare, orașe, regiuni întregi, au subjugat, au înrobit, au chinuit, au distrus, au lapidat, au răstignit, au prigonit, au ținut în întuneric, au discriminat, au ponegrit, au alungat, au făcut cele mai oribile și mai inimaginabile lucruri. Și totul, absolut totul în Numele lui Isus Hristos, cel mai blînd, înțelept și jertfitor om care a trăit vreodată pe fața acestui pămînt, și care este în același timp Fiul lui Dumnezeu. Și toate aceste lucruri au fost făcute de oamneni exact ca tine. De fapt n-am absolut nici o îndoială, pe baza mărturiei tale, că, dacă ar exista contextul favorabil, ai face la fel ca ei fără să clipești din ochi. Something is wrong, something is VERY WRONG Nicodeme. Something is extremely dark in your soul. Anyway, să revenim la oile noastre. Dar aș vrea să înțelegi clar cum te văd și cine ești de fapt. Un spectacol înspăimîntător. Deși nu unic. Nu te amăgi, nu are absolut nici o importanță cărei confesiuni sau denominațiuni religioase îi aparții. Atîta timp cît ai acest întuneric în tine nu poți să răspîndești lumină. Nu sloganele și autoînșelarea vor moșteni împărăția cerurilor. Nu îți fă iluzii. Dacă pe site-ul acesta este sau nu este lumină, nu știu ce să spun. Știu doar că am spus de nenumărate ori că Hermeneia nu este și nu va fi nici școală, nici pușcărie și nici biserică. Dacă ai fi avut răbdarea și bunul simț necesare pentru a citi toate anunțurile care pe parcurs le-am postat aici ai fi aflat și asta. Deci nefiind nici una din aceste trei Hermeneia nu își propune să facă nici educație, nici formare ideologică și nici să convertească pe nimeni la nimic. Hermeneia am creat-o ca pe o agoră în care oamenii să comunice, să se intersecteze, să își facă publice textele și ideile. În limita bunului simț să își exprime opinii, păreri despre ce scrie celălalt și să promoveze ce le place. Și atît. Atît Nicodeme. Este asta lumină sau nu este? Habar nu am. Eu nu am mandatul diabolic al fanatismului pe care îl ai tu. Nu mă mînă nici o nevoie telurică să încartiruiesc oameni în turme care să urmeze o întunecată „lumină” așa ca tine. Eu cred că adevărata lumină este atît de adevărată că nu e nevoie să bați tobele în jucrul ei și nici să o bagi cu forța pe gîtul oamenilor. Mai mult, cred că majoritatea oamenilor care au cu adevărat lumina nici nu își dau seama de asta, cu atît mai puțin nu simt nevoie să lovească sau să cotropească pentru asta, așa cum „cu mandat” faci tu. Faptul că nu îți place „arta” noastră și o consideri așa cum vrei tu este o alegere personală și ți-o respect așa cum respect opinia oricui de aici. Dacă tot crezi asta despre ea atunci de ce ai mai intrat aici? Sau nu, am uitat, tu ai intrat aici pentru că „ai mandat”. E cumplit. Este undeva între ridicol și îngrozitor ceea ce spui. Undeva apostolul Pavel spune că din cauza unor oameni ca tine Numele lui Dumnezeu a ajuns hulit pe tot pămîntul. Niciodată nu l-am înțeles așa de bine ca acum. Părerea ta despre mine este, evident, părerea ta. De fapt dela un om care este plin de atîta întuneric percum ești tu nici nu mă aștept la alte cuvinte. La urma urmei și despre Isus au spus Marii Preoți că are drac. În ce privește Iuda, dragul meu, el a vrut să profite de pe urma lui Isus. Toată trgedia lui s-a rezumat la faptul că Isus nu îi aducea lui nici un beneficiu. Deocamdată singurul care vrea să profite de pe urma altuia aici ești tu. Tu ai intrat ca o căpușă „cu mandat” pe Hermeneia, un site pe care eu cu banii mei și cu timpul meu plătesc totul, și, tu cu nesimțirea pseudo-creștinului care crede că i se cuvine totul, ai încercat și încerci să profiți. Dacă tot vrei să știi cine este Iuda Nicodeme uită-te în oglindă. Modul cum vorbești tu despre Hermeneia sau alte site-uri literare este greu să nu fie interpretat drept invidie. Poți tu s-o numești cum vrei, poți să te lauzi că ai ce motivații vrei tu. „Aprecierile” tale sînt o combinație de invidie și lipsă de bun simț notoriu. Am mai spus și altă dată, ceea ce e este și mai cumplit este că faci și un mare deserviciu Numelui lui Hristos. Dar cred că de acum nu mai este nici o problemă. Majoritatea oamenilor și-au dat seama cu cine au de-a face în persoana ta. Iar asta în mod normal ar trebui să îngrozească. Tu, Nicodeme, „speli ochii de urdura lumească, luciferică”???? Dragul meu, tu ești orb în primul rînd. Tu trebuie să fii spălat în primul rînd. Iar cel mai blestemat lucru este cînd cel orb încearcă în nebunia lui să călăuzească pe alții. Nici nu vreau să spun care este finalul lor. Eu cred că singurul care are lumina este Hristos. Și oricine se erijează în călăuzitor, mai ales cu patima cu care o faci tu, se face vinovat de blasfemie și apostazie. La fel ca multți alți papi, patriarhi, episopi, preoți, predicatori, eretici, filozofi și fanatici înaintea ta. Oameni care au crezut că soarta lumii sau a României este în mîna lor. Numai această simplă expresie face pe oricine să înțeleagă cît de întunecată trebuie să fie rătăcirea ta. Deci da, te-ai făcut înțeles Nicodeme. Te asigur că este clar. Este cumplit de clar. Și într-adevăr, ai spus un lucru valid în final, vai ție! Vai ție pentru ceea ce ești.
Din toate poeziile pe care le-ai scris, asta este cea mai spontana si cea mai cursiva. Am recitit-o de mai multe ori cu placere, ca si atunci cand iti spuneam, continua, continua, nu te opri. Tu nu realizai cu adevarat ceea ce faci, ceva care va ramane scris si care va avea valoare peste ani si ani, marturisirea ta sincera, plina de patos, asta iti era poezia. Stau si ma gandesc citi de multi oameni scriu poezie de mare valoare, fara sa stie si cuvintele lor se pierd prin scrisori de dragoste aruncate la gunoi sau putrezite prin sertare, prin notite, prin jurnale, prin carti despre vise. Am facut odata greseala sa nu dau credit unei fiinte care avea un imens har oniric..., dar nu un delir oniric ci un fantastic asemanator cu cel ai lui P.J.Farmer. Cred ca fiecare dintre noi avem nevoie in viata de un ghid, de un maestru pentru a ne da seama de adevaratul nostru potentional. Si unul care sa o faca din iubire, sa dea fara sa ceara, sa fie lipsit de egoism si orgoliu. Cam utopic cand este vorba de poezie, un camp de batalie al marilor orgolii...dar..exista. Impachetezi si despachetezi valiza, undeva departe se afla destinatia pe care o atingi doar cu gandul. La un moment dat cineva iti va pasi in casa si iti va spune, la ce bun atatea bagaje? Te va prinde de mana si veti zbura spre taramurile reci. Intrucat acest text merita si primul comentariu a fost insignifiant, las un semn asa cum trebuie. Felicitari!
... lucian, textul este școlăresc. nu merită a fi postat și cred că îți dai seama și singur. pentru orice eventualitate: 1) tău/meu/bombeu/antreu și aș putea continua; 2) nu ai ritm, nu ai picior metric adicătelea; 3) nu ai niciun trop reușit: ce sunt acestea: "constelație înflorită","constelație castă" 4) promit să mai postez o părere doar când voi avea ceva pozitiv de remarcat, nu îmi place să supăr oamenii, însă este un atelier;
Parerea mea este ca nu stapanesti suficient de bine tehnica verbului (o tempora, o moris) si ceea ce reusesti pana la urma este o varza a-la-cluj de verbe. Apoi poate te vei gandi sa renunti la metaforele inutile, cum spunea Blaga o metafora face poezia iar doua o ucid. Descrierea soricelului mi se pare futila si ma face sa rad, poate daca ai fi spus "ca un soricel negru cu urechi roz" sau daca aruncai la inaintare sobolanii ciumei care, desi fumati, mai au ceva putere de expresie macar pentru adolescentii din ziua de azi care nici n-au auzit de camus.
pai cred ca ar fi fost previzibil sa apas pe pedala psihanalizei. visul e un simplu pretext. de fapt, ca cititor visul nu e verificabil, nu importa adica daca am visat sau nu. iar pt universul poetic, cu atat mai putin. tot ce real este vis si tot ce e vis este real. cred ca de aici ar trebui plecat. dar fireste, eu doar scriu, nu sunt stapanul cititorului. de aceea, din pacate sau din fericire, textele mele presupun o intimitate si o atentie aparte cu lectorul. apoi, vorbim, bem, servim un piscot...
deci, "en garde si filosofie", dupa cum spunea un mare poet al zilelor noastre...
hello Ioana, prudemment, je sors la tête par la fenêtre comme toi, lorsque tu sors les tiroirs à la morgue plus haut, dans un autre tiroir apparaît également la tête de mon voisin du troisième parmi les bégonias, les guêpes et les géraniums ainsi que la cendre de cigarette qui me tombe dessus - comme à l'accoutumée- tout en faisant des ronds de fumée ressemblant à des cernes de mycélium sur une tomate dans cette cendre des jours passés, je sauve mon âme regarde-toi dans ce petit miroir ainsi tu t'y verras mieux ! Aujourd'hui, je ne peux tomber nez à nez sur personne Aujourd'hui je suis un être tactile et mon horizon se finit au bout de mes doigts. :)
Mie mi se pare poetic stomacul acela de balaur tocmai pentru ca este generos in semnificatii... 1. pentru ca balaurii erau uneori hraniti cu fecioare ceea ce face din balaur un fel de devorator de pudoare, de senzualitate nemanifestata 2. pentru ca stomacul poate fi lesne inteles ca un athantor, varianta barbateasca a pantecului, un loc de transmutatie a elementelor vulgare si de separare a esentei de steril 3. pentru ca balaurul este prin natura sa o fiinta intermediara, impartita... zburator prin aer, sursa a elementului foc, cand este legat acest lucru se intampla in htonian, sub un munte, se hraneste cu fecioare dupa cum am spus, adica si elementul acvatic. Doar cateva chestiuni venite in graba care pot fi valorizate poetic in materia stomacului de balaur. Despre poezie... "aerul putred" este de mare efect si ma face sa ma gandesc la Cioran care scria ca in iubire suntem putrezi de noi insine, metafora fantastica a lipsei de ego... sintagma cu pricina ofera o deschidere buna spre ideea de baza a textului. Daca ar fi poezia mea as rescrie pentru o mai buna cursivitate... te transformi canish cu dinții tociți pe ceafă îți crește blană si simti cum puricii fricii foșnesc ca o armată de bestii Sunt de acord cu haita de lupi ca sugestie primara a sexualitatii si cu mirosul de barbat care pentru o femeie reprezinta o trimitere evidenta spre protectie, spre tata. As termina strofa cu "o întâmplare unde să intri pe brânci", sugestie foarte buna a ingramadirii in sine, a ingustarii orizontului, a lipsei dorintelor. "ori cauti un om o privire de om o tăcere de om"... aici e cam patetic. "cătușe pe glezne într-un ochi prin care te-ai scurs ca o poveste citită în tren râcâi flămând te găsești ești gol și uscat ca o piele de șarpe"... partea aceasta este reusita insa fragmentul care o precede e cam neclar si are mult balast. Cu finalul... hmmm... eu zic sa-l urci pe Dumnezeu in tren :)
un poem bine stapanit de la un capat la celalat. Luciditate asumata, sublimand discret in (auto)ironie, un univers liric tributar simplului, privit ca solutie singulara... "prefer ceaiul englezesc în dimineți limpezite prin aerul de septembrie privind mușcatele despre care nu se scriu poeme nici acolade albastre" impresionata, Marina. asez o penita. Adriana
Ecaterina, între tine și Andu, (cred că majoritatea) îl vom alege pe Andu întotdeauna. El e la graniță de multe ori și îi șade bine, dar atitudinea ta e neprincipială. Nu te supăra.
azi nu prea găsesc cuvinte. chem unele mai vechi ce s-ar potrivi: fără pierderi(?) hopa mitică de speța a treia violînd ireversibilitatea mai ales a ne-tîmplei pe tîmplă uneori a de sine numărării pe alocuri a ne-noi-irii
E un poem la care am rezonat. Este cursiv, am reușit să iau pulsul ideii, care, ca un fir roșu străbate poemul.
Aș veni cu sugestii în legătură cu anumite expresii: înțeleg necesitatea utilizării sintagmei „liniște albastră”, dar aș încerca să abordez ideea firmamentului altfel. Apoi, nu știu dacă era nevoie de acea precizare „toate geamurile”, cred că se poate renunța la „toate”. Dacă mi-e permis, voi lăsa varianta mea în subsolul acestui text:
mă avânt de pe o filă spre cer
dă-mi drumul încet să nu cad
pentru că nu mai am unde
albastrul îmi va judeca durerile
firele s-au rupt în bătaia pulsului
acolo unde cândva se juca viaţa
doar degetele amorţite
nu le atinge
nu trebuie
lasă-mă
deschide-ți geamurile
şi dă-mi drumul încet
eu voi pleca printre strigăte ca o umbră
Și încă ceva,(abia acum am sesizat), deși se justifică în context acel „încet” din prima și ultima strofă, poate totuși reușești să găsești ceva și să-l înlocuiești pe unul din ele(adverb).
Am înțeles. Cum rămâne cu "jocurile noastre, a tuturor.."? Nu îmi pari, din ceea ce scrii, susceptibil de astfel de greșeli; ce să înțelegem de aici, Alex... Bogus?
Emil foarte placut impresionat de analiza. Nu pot decit sa-ti multumesc pentru timpul pe care l-ai acordat acestui text. Din punctul meu de vedere e unul din cele mai pertinente si argumentate comentarii de care am beneficiat in ultima vreme. 90% din obiectiile tale sunt indreptatite. Pornesc mai intii de la faptul ca si mie mi-e greu sa-mi incadrez textele intr-o anume categorie: prea stufoase ca sa fie poezie prea poetice sa fie proza. Balastul exista pentru ca de regula nu sunt genul de om care isi lucreaza textele. Daca as scoate un volum pe hirtie atunci as deveni mai constient si le-as taia la singe. Dar pentru ca eu nu vad prea mare viitor in textele mele nu dau importanta. E drept exista fior exista emotie, dar acestea vin instinctiv nu dintr-o anume stiinta ceea ce poate fi inselator in ceea ce priveste talentul unui autor. Sinceritatea nu se confunda cu talentul. Eu mai am drum lung pina acolo, uneori nici nu stiu si nici nu vreau sa-l parcurg. Oricum, analiza ta e mai buna decit textul si pentru asta iti multumesc.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
.............................
va multumesc
Virgil, pesemne ca eram intr-o stare "viscerala" cand l-am scris...
pentru textul : strigoii dePaul, mă voi gândi la propunerea pentru final. Îți mulțumesc pentru popas!
pentru textul : Cătune denu. nu scarpin orgoliul nimănui. noapte bună!
pentru textul : Alb şi roşu deCe să-i faci, adri?! Problema e că unora le place să se mai joace şi de-a baba-oarba şi nu numai cu „viata, miros de transpiratie, de sex, de pamint, de zgura, de alcool, de fum de tigare, de.........” pe care, dacă le iei în serios, ajungi să ţi-o faci cu mâna ta ceea ce înseamnă (uneori – nu vreau să generalizez) chiar „lucru manual”. Dar şi el (d-aia n-am vrut să generalizez) când e făcut cum trebe, adică cu oarece „ludicitate poetică” se(d)uce la poezie; ca în cazul, de exemplu, al lui Geo Dumitrescu (a se vedea, printre altele, cazul în care poetul se joacă pe aeroport cu grenade(le) [„poeziei”?!]). Sau chiar al unor douămiişti mai acătării din zilele noastre. Cum tot aşa şi „joaca asta de-a baba oarba”, pe care o încriminezi în com-ul la textul de faţă, atunci când e luată în serios cu zisa „luciditate poetică”, aşa cum face Adriana, conduce şi ea la poezie. Ce să-i faci?! „Din fericire suntem toţi diferiţi” – cum zice o reclamă afişată pe o mulţime de panouri care a ajuns să mă plictisească.
pentru textul : atunci se întâmplă de"vrea să-ți găsească un defect pe semne." va rog sa corectati adverbul acela.
pentru textul : Cum să-ți umpli o zi obișnuită dechiar este o seară frumoasă, Daniela. mulțumesc pentru delicatețea semnului tău, cumpănit și călduros.
pentru textul : dj remember II detimp liniștit... îndeletniciri plăcute!
Oana, mulţumesc. Sper să mai găsesc cheiţe :)
pentru textul : Plăci vinil peste ospicii dePaul, înclins să cred că cititorul are (aproape) întotdeana dreptate. Dacă n-o fac ele însele, nu (prea) am obiceiul să-mi apăr textele... evident, în afara cazurilor în care cel care mă comentează e chiar paralel. Deci, se prea poate să fie cum spui. Mulţumesc de comentariu!
are rolul ei in slefuirea spiritului - restul e dust in the wind..(finalul este comparabil ca produsul marmite - il iubesti sau il urasti}
pentru textul : brb decred ca lumina varsata pe ochi este o alegere fericita, desi eu inca am probleme cu rujul cheile si dinamita :p
un poem complex,pe care îl citesc şi recitesc , de fiecare dată descopăr un alt sens,finalul excelent şi cât de adevărat "şi n-am şi am", două cuvinte simple dar care te pun pe gânduri, te lasă în suspans.felicitări!
pentru textul : Umbră în carne de sărbătoare de"ne promiteam să nu şi să
ca două cruci îmbrăţişate
între coastele unui sicriu."
am ascultat şi melodia, o dată , de două ori,de nouăzeci şi nouă de mii de ori:)bună, rău!mulţumiri!
multumesc, paul!
pentru textul : Nocturne deMaria, Adrian, Dorina, va multumesc pentru citire si comentarii. nu va ascund faptul ca toate sint motive in plus sa mai incerc.
pentru textul : din dialogurile misogine ale lui Fane și Costi - partea a treia deMie nu mi-ai luat vorba din gură, Virgil. Și nici eu altcuiva. Transmiterea asta … culturală a ideilor are un grad prea mare de perisabilitate. Îmi permit să gândesc așa, de unul singur și de capul meu. Mediocru sau genial, cine poate ști? Și, mai ales, cine poate da asemenea verdicte, fără să clipească? Eu știu cine, dar nu spun… Haidem, totuși, să deschidem ochii un pic mai mult. Atac la persoană poate fi și atunci când: 1. – nu se face o critică a textului respectiv ci a “modului de a scrie”, așa, la general, fără nici o referire sau orice altă legătură (stilistică, prozodică, fonică, fonetică etc…) cu textul în cauză, în trei-patru rânduri îngălate și pline de exprimări ambigue. Consider că astfel de “exegeze”, bineînțeles refăcute atât stilistic cât și calitativ, ar trebui să-și găsească loc în articole separate, poate chiar cu acceptul autorului recenzat (sau în prefața volumului de poezii al autorului, desigur, după gust). 2. - sub masca exegezei se aruncă expresii comparative, cu sens peiorativ (exemple: “ca un saltimbanc”, “ca un copil maturizat prea devreme”, “ca un tractorist cu basca ruptă în dreptul stemei”, “ca un padișah în haine de țață” etc.). Bineînțeles că ele pot fi apoi “zaharisite”(“dulcegărite”, după cum am înțeles de la comentator actualmente harnic, viitor editor pe acest site), se pot găsi argumente “irefutabile” pentru un anumit sens (de înalt nivel hermeneutic, obligatoriu – de exempu: “tractoristul e cel care dă profunzime scrisului, el sapă adânc, brazdele sale sunt ezoterisme peste care se așază, afânat, pământul altor civilizații, basca sa ruptă e o coroană placată cu modestie, cu simplitate, așa cum fiecare cuvânt, de esență, este o nestemată a lucirilor frunții dezgolite, parțial, numai și numai pentru inițiați” – lumea cade pe spate, aplauze din primele rânduri, mângâieri pe cap din lojă), deși intenția a fost alta. E și aici un corolar: - dacă, întradevăr, intenția nu a fost aceea de a jigni, atunci comentatorul în cauză, lăsând larg deschise porțile acestor sensuri, fără să-și de seama, poate fi acuzat nu atât de atac la persoană, cât de neglijență și/sau inteligență submediocră … Ce înseamnă atunci a critica un text? Cum toți se pare că vorbim “aceeași limbă”(?), mă refer “la critica considerand” că îmi pot permite ca, până va reveni Vladimir cu ideea sa de mare amplitudine culturală nedezavuată și plină de propuneri concrete, să redau aici, din memorie, unele idei ale celor ceva mai apropiați genului (Caius Dobrescu, Gabriel Coșoveanu), anumite reguli (exprimate în Dilema veche de acum aproape un an), în speranța că poate vor fi de folos viitorilor editori (măcar pe viitor), precum și comentatorilor de nădejde ai acestui site, înainte de statuarea deja anunțată: 1. Trebuie evitată lipirea de etichete, pentru că este o diferență esențială între spațiul public și cel de natură informală sau pur personală. 2. Nu se acceptă utilizarea, în comentarii, a “disprețului suveran” – a “kitsch-ului acru” – ca un soi de pastișă cioraniană. Acest gen de manifestare nu se ridică la standardele inteligenței adulte. 3. Trebuie evitată caricatura (caricarea, ca procedeu), precum și tendința de a ridica aceste caricaturi la rangul de realități, ca o autoevidență. Absolut orice persoană, idee, valoare poate fi făcută să pară, cu o relativă ușurință, un model de idioțenie. 4. Trebuie evitat cu strictețe discursul urii. El este un discurs de tip delirant, nu întotdeauna lipsit de argumente – de tip canibalic (impulsul de a “ucide” și “devora” adversarul). Când discursul atinge patetismul biologic, saturat de referiri sau aluzii viscerale, e semn de trecere peste cota de avarie. Observația se potrivește și discuției despre idei. De obicei, obiectul discursului delirant urii nu este reprezentat nici de ființa în carne și oase, nici ideile ei, ci un amestec paradoxal, dar inextricabil, între cele două. 5. Defectele, handicapurile, particularitățile fizice trebuie lăsate complet în afara dezbaterii publice în jurul literaturii. Spațiul public trebuie să rămână rațional. 6. Discursul de “îndrăgostit”, chiar dacă nu este la fel de periculos și șocant moral ca discursul urii, reprezintă o deformare a bunului gust și a bunului simț, în comunicarea intelectuală – se poate trasa o limită nu numai în privința erosului trupesc, ci și a celui intelectual. Admirația trebuie să își facă loc numai în spațiul intim, altfel se cade în trivializarea spațiului public – bazat pe un ethos, la origine stoic, al autoconținerii. 7. Trebuie evitată “obsesia înjurăturii” – este un reducționism care elimină bazele modernității intelectuale. 8. Criticul literar trebuie să fie “cuviincios” și nicidecum ironic cu orice preț. 9. Trebuie evitată pomenirea, chiar subînțeleasă, printre rânduri, a meritelor personale dar și, mai ales, a frustrărilor, precum și autoplasarea în scenarii protocroniste. 10. Poartă-te în cuprinsul comentariilor critice ca și cum ai evolua într-un vast cenaclu, între privitori, unii inocenți. În comentarii apar clivaje, nuanțe. Toți am încălcat, unii mai mult, alții mai puțin, aceste legi nescrise, pe care ar fi trebuit să le știm de când lumea, fără să ni le intabuleze “cultural” cineva. Poate de acum încolo va fi altfel. Sărbători fericite!
pentru textul : jurnal de nesomn II deam mai tăiat din observații, așa că te rog să citești: "și nu aduce în ipostaze hilare tangoul și haosul." mulțumesc.
pentru textul : candoare transcendenta destiu si eu ce sa zic? cuvantul "murim" nu tine de continutul in sine (tema nu e moartea, aici) ci e doar o borna ce delimiteaza continutul...
asadar, ma tem ca daca "nespusul" acela s-a pierdut, s-a pierdut prin alt orificiu. :)
multumesc, oricum.
pentru textul : dragoste deam completat profilul. desi cred ca nu este foarte important.
pentru textul : dragostea un fel de aracet doar pentru suflet demultumesc de citire.
nicodeme, te-ai făcut bine înțeles. Și, aș zice eu, de multă vreme. Probabil că vina este la mine. Eu nu m-am făcut înțeles. Nu reușesc să fiu așa de explicit precum ești tu. Am să încerc să o fac aici. Deși cred că un alt spațiu ar fi fost mai bun. Dar lipsa ta crasă de bun simț mă constrînge să o fac aici. Și am să o iau pe rînd. Cînd ai intrat pe Hermeneia nu ai intrat cu o lumină ci ai intrat cu cel mai cumplit întuneric posibil. Este întunericul celor orbi care nu numai că se rătăcesc dar țin cu tot dinadinsul să rătăcească și pe alții. De aceea e un întuneric blestemat. De acolo senzația demonică de mandat pe care o ai. Stăteam și mă gîndeam aseară la un moment dat la faptul că în amărîta noastră de istorie cele mai multe și cele mai cumplite războaie s-au dus nu în numele unei idei socratice sau de dragul vreunei femei, nu în numele socialismului sau de dragul cuceririi de pămînt. Ci s-au dus în numele lui Isus Hristos. Da, în numele lui Hristos. S-au purtat de oameni exact ca tine, cu același mandat diabolic ca tine. Au schingiuit, au violat, au ars, au mutilat, au terorizat, au măcelărit, au ars pe rug, au jupuit de vii, au smuls pruncii din pîntecul femeilor, au tras pe roată, au castrat, au aruncat în pușcării, au exilat, au șters de pe fața pămîntului triburi, popoare, orașe, regiuni întregi, au subjugat, au înrobit, au chinuit, au distrus, au lapidat, au răstignit, au prigonit, au ținut în întuneric, au discriminat, au ponegrit, au alungat, au făcut cele mai oribile și mai inimaginabile lucruri. Și totul, absolut totul în Numele lui Isus Hristos, cel mai blînd, înțelept și jertfitor om care a trăit vreodată pe fața acestui pămînt, și care este în același timp Fiul lui Dumnezeu. Și toate aceste lucruri au fost făcute de oamneni exact ca tine. De fapt n-am absolut nici o îndoială, pe baza mărturiei tale, că, dacă ar exista contextul favorabil, ai face la fel ca ei fără să clipești din ochi. Something is wrong, something is VERY WRONG Nicodeme. Something is extremely dark in your soul. Anyway, să revenim la oile noastre. Dar aș vrea să înțelegi clar cum te văd și cine ești de fapt. Un spectacol înspăimîntător. Deși nu unic. Nu te amăgi, nu are absolut nici o importanță cărei confesiuni sau denominațiuni religioase îi aparții. Atîta timp cît ai acest întuneric în tine nu poți să răspîndești lumină. Nu sloganele și autoînșelarea vor moșteni împărăția cerurilor. Nu îți fă iluzii. Dacă pe site-ul acesta este sau nu este lumină, nu știu ce să spun. Știu doar că am spus de nenumărate ori că Hermeneia nu este și nu va fi nici școală, nici pușcărie și nici biserică. Dacă ai fi avut răbdarea și bunul simț necesare pentru a citi toate anunțurile care pe parcurs le-am postat aici ai fi aflat și asta. Deci nefiind nici una din aceste trei Hermeneia nu își propune să facă nici educație, nici formare ideologică și nici să convertească pe nimeni la nimic. Hermeneia am creat-o ca pe o agoră în care oamenii să comunice, să se intersecteze, să își facă publice textele și ideile. În limita bunului simț să își exprime opinii, păreri despre ce scrie celălalt și să promoveze ce le place. Și atît. Atît Nicodeme. Este asta lumină sau nu este? Habar nu am. Eu nu am mandatul diabolic al fanatismului pe care îl ai tu. Nu mă mînă nici o nevoie telurică să încartiruiesc oameni în turme care să urmeze o întunecată „lumină” așa ca tine. Eu cred că adevărata lumină este atît de adevărată că nu e nevoie să bați tobele în jucrul ei și nici să o bagi cu forța pe gîtul oamenilor. Mai mult, cred că majoritatea oamenilor care au cu adevărat lumina nici nu își dau seama de asta, cu atît mai puțin nu simt nevoie să lovească sau să cotropească pentru asta, așa cum „cu mandat” faci tu. Faptul că nu îți place „arta” noastră și o consideri așa cum vrei tu este o alegere personală și ți-o respect așa cum respect opinia oricui de aici. Dacă tot crezi asta despre ea atunci de ce ai mai intrat aici? Sau nu, am uitat, tu ai intrat aici pentru că „ai mandat”. E cumplit. Este undeva între ridicol și îngrozitor ceea ce spui. Undeva apostolul Pavel spune că din cauza unor oameni ca tine Numele lui Dumnezeu a ajuns hulit pe tot pămîntul. Niciodată nu l-am înțeles așa de bine ca acum. Părerea ta despre mine este, evident, părerea ta. De fapt dela un om care este plin de atîta întuneric percum ești tu nici nu mă aștept la alte cuvinte. La urma urmei și despre Isus au spus Marii Preoți că are drac. În ce privește Iuda, dragul meu, el a vrut să profite de pe urma lui Isus. Toată trgedia lui s-a rezumat la faptul că Isus nu îi aducea lui nici un beneficiu. Deocamdată singurul care vrea să profite de pe urma altuia aici ești tu. Tu ai intrat ca o căpușă „cu mandat” pe Hermeneia, un site pe care eu cu banii mei și cu timpul meu plătesc totul, și, tu cu nesimțirea pseudo-creștinului care crede că i se cuvine totul, ai încercat și încerci să profiți. Dacă tot vrei să știi cine este Iuda Nicodeme uită-te în oglindă. Modul cum vorbești tu despre Hermeneia sau alte site-uri literare este greu să nu fie interpretat drept invidie. Poți tu s-o numești cum vrei, poți să te lauzi că ai ce motivații vrei tu. „Aprecierile” tale sînt o combinație de invidie și lipsă de bun simț notoriu. Am mai spus și altă dată, ceea ce e este și mai cumplit este că faci și un mare deserviciu Numelui lui Hristos. Dar cred că de acum nu mai este nici o problemă. Majoritatea oamenilor și-au dat seama cu cine au de-a face în persoana ta. Iar asta în mod normal ar trebui să îngrozească. Tu, Nicodeme, „speli ochii de urdura lumească, luciferică”???? Dragul meu, tu ești orb în primul rînd. Tu trebuie să fii spălat în primul rînd. Iar cel mai blestemat lucru este cînd cel orb încearcă în nebunia lui să călăuzească pe alții. Nici nu vreau să spun care este finalul lor. Eu cred că singurul care are lumina este Hristos. Și oricine se erijează în călăuzitor, mai ales cu patima cu care o faci tu, se face vinovat de blasfemie și apostazie. La fel ca multți alți papi, patriarhi, episopi, preoți, predicatori, eretici, filozofi și fanatici înaintea ta. Oameni care au crezut că soarta lumii sau a României este în mîna lor. Numai această simplă expresie face pe oricine să înțeleagă cît de întunecată trebuie să fie rătăcirea ta. Deci da, te-ai făcut înțeles Nicodeme. Te asigur că este clar. Este cumplit de clar. Și într-adevăr, ai spus un lucru valid în final, vai ție! Vai ție pentru ceea ce ești.
pentru textul : daily trivia - morning vulnerabilities deDin toate poeziile pe care le-ai scris, asta este cea mai spontana si cea mai cursiva. Am recitit-o de mai multe ori cu placere, ca si atunci cand iti spuneam, continua, continua, nu te opri. Tu nu realizai cu adevarat ceea ce faci, ceva care va ramane scris si care va avea valoare peste ani si ani, marturisirea ta sincera, plina de patos, asta iti era poezia. Stau si ma gandesc citi de multi oameni scriu poezie de mare valoare, fara sa stie si cuvintele lor se pierd prin scrisori de dragoste aruncate la gunoi sau putrezite prin sertare, prin notite, prin jurnale, prin carti despre vise. Am facut odata greseala sa nu dau credit unei fiinte care avea un imens har oniric..., dar nu un delir oniric ci un fantastic asemanator cu cel ai lui P.J.Farmer. Cred ca fiecare dintre noi avem nevoie in viata de un ghid, de un maestru pentru a ne da seama de adevaratul nostru potentional. Si unul care sa o faca din iubire, sa dea fara sa ceara, sa fie lipsit de egoism si orgoliu. Cam utopic cand este vorba de poezie, un camp de batalie al marilor orgolii...dar..exista. Impachetezi si despachetezi valiza, undeva departe se afla destinatia pe care o atingi doar cu gandul. La un moment dat cineva iti va pasi in casa si iti va spune, la ce bun atatea bagaje? Te va prinde de mana si veti zbura spre taramurile reci. Intrucat acest text merita si primul comentariu a fost insignifiant, las un semn asa cum trebuie. Felicitari!
pentru textul : Despachetez, împachetez valiza de... lucian, textul este școlăresc. nu merită a fi postat și cred că îți dai seama și singur. pentru orice eventualitate: 1) tău/meu/bombeu/antreu și aș putea continua; 2) nu ai ritm, nu ai picior metric adicătelea; 3) nu ai niciun trop reușit: ce sunt acestea: "constelație înflorită","constelație castă" 4) promit să mai postez o părere doar când voi avea ceva pozitiv de remarcat, nu îmi place să supăr oamenii, însă este un atelier;
pentru textul : Mișcare deParerea mea este ca nu stapanesti suficient de bine tehnica verbului (o tempora, o moris) si ceea ce reusesti pana la urma este o varza a-la-cluj de verbe. Apoi poate te vei gandi sa renunti la metaforele inutile, cum spunea Blaga o metafora face poezia iar doua o ucid. Descrierea soricelului mi se pare futila si ma face sa rad, poate daca ai fi spus "ca un soricel negru cu urechi roz" sau daca aruncai la inaintare sobolanii ciumei care, desi fumati, mai au ceva putere de expresie macar pentru adolescentii din ziua de azi care nici n-au auzit de camus.
pentru textul : Pandora depai cred ca ar fi fost previzibil sa apas pe pedala psihanalizei. visul e un simplu pretext. de fapt, ca cititor visul nu e verificabil, nu importa adica daca am visat sau nu. iar pt universul poetic, cu atat mai putin. tot ce real este vis si tot ce e vis este real. cred ca de aici ar trebui plecat. dar fireste, eu doar scriu, nu sunt stapanul cititorului. de aceea, din pacate sau din fericire, textele mele presupun o intimitate si o atentie aparte cu lectorul. apoi, vorbim, bem, servim un piscot...
deci, "en garde si filosofie", dupa cum spunea un mare poet al zilelor noastre...
pentru textul : Se făcea că... deNu l-am vazut, dar daca am prins o idee de film in 7 randuri, tot e bine.
pentru textul : Străinul dehello Ioana, prudemment, je sors la tête par la fenêtre comme toi, lorsque tu sors les tiroirs à la morgue plus haut, dans un autre tiroir apparaît également la tête de mon voisin du troisième parmi les bégonias, les guêpes et les géraniums ainsi que la cendre de cigarette qui me tombe dessus - comme à l'accoutumée- tout en faisant des ronds de fumée ressemblant à des cernes de mycélium sur une tomate dans cette cendre des jours passés, je sauve mon âme regarde-toi dans ce petit miroir ainsi tu t'y verras mieux ! Aujourd'hui, je ne peux tomber nez à nez sur personne Aujourd'hui je suis un être tactile et mon horizon se finit au bout de mes doigts. :)
pentru textul : Morgă/Morgue deMie mi se pare poetic stomacul acela de balaur tocmai pentru ca este generos in semnificatii... 1. pentru ca balaurii erau uneori hraniti cu fecioare ceea ce face din balaur un fel de devorator de pudoare, de senzualitate nemanifestata 2. pentru ca stomacul poate fi lesne inteles ca un athantor, varianta barbateasca a pantecului, un loc de transmutatie a elementelor vulgare si de separare a esentei de steril 3. pentru ca balaurul este prin natura sa o fiinta intermediara, impartita... zburator prin aer, sursa a elementului foc, cand este legat acest lucru se intampla in htonian, sub un munte, se hraneste cu fecioare dupa cum am spus, adica si elementul acvatic. Doar cateva chestiuni venite in graba care pot fi valorizate poetic in materia stomacului de balaur. Despre poezie... "aerul putred" este de mare efect si ma face sa ma gandesc la Cioran care scria ca in iubire suntem putrezi de noi insine, metafora fantastica a lipsei de ego... sintagma cu pricina ofera o deschidere buna spre ideea de baza a textului. Daca ar fi poezia mea as rescrie pentru o mai buna cursivitate... te transformi canish cu dinții tociți pe ceafă îți crește blană si simti cum puricii fricii foșnesc ca o armată de bestii Sunt de acord cu haita de lupi ca sugestie primara a sexualitatii si cu mirosul de barbat care pentru o femeie reprezinta o trimitere evidenta spre protectie, spre tata. As termina strofa cu "o întâmplare unde să intri pe brânci", sugestie foarte buna a ingramadirii in sine, a ingustarii orizontului, a lipsei dorintelor. "ori cauti un om o privire de om o tăcere de om"... aici e cam patetic. "cătușe pe glezne într-un ochi prin care te-ai scurs ca o poveste citită în tren râcâi flămând te găsești ești gol și uscat ca o piele de șarpe"... partea aceasta este reusita insa fragmentul care o precede e cam neclar si are mult balast. Cu finalul... hmmm... eu zic sa-l urci pe Dumnezeu in tren :)
pentru textul : Un stomac de balaur deun poem bine stapanit de la un capat la celalat. Luciditate asumata, sublimand discret in (auto)ironie, un univers liric tributar simplului, privit ca solutie singulara... "prefer ceaiul englezesc în dimineți limpezite prin aerul de septembrie privind mușcatele despre care nu se scriu poeme nici acolade albastre" impresionata, Marina. asez o penita. Adriana
pentru textul : Tetley deEcaterina, între tine și Andu, (cred că majoritatea) îl vom alege pe Andu întotdeauna. El e la graniță de multe ori și îi șade bine, dar atitudinea ta e neprincipială. Nu te supăra.
pentru textul : poetul I deazi nu prea găsesc cuvinte. chem unele mai vechi ce s-ar potrivi: fără pierderi(?) hopa mitică de speța a treia violînd ireversibilitatea mai ales a ne-tîmplei pe tîmplă uneori a de sine numărării pe alocuri a ne-noi-irii
pentru textul : eu și cîinele alb deE un poem la care am rezonat. Este cursiv, am reușit să iau pulsul ideii, care, ca un fir roșu străbate poemul.
Aș veni cu sugestii în legătură cu anumite expresii: înțeleg necesitatea utilizării sintagmei „liniște albastră”, dar aș încerca să abordez ideea firmamentului altfel. Apoi, nu știu dacă era nevoie de acea precizare „toate geamurile”, cred că se poate renunța la „toate”. Dacă mi-e permis, voi lăsa varianta mea în subsolul acestui text:
mă avânt de pe o filă spre cer
dă-mi drumul încet să nu cad
pentru că nu mai am unde
albastrul îmi va judeca durerile
firele s-au rupt în bătaia pulsului
acolo unde cândva se juca viaţa
doar degetele amorţite
nu le atinge
nu trebuie
lasă-mă
deschide-ți geamurile
şi dă-mi drumul încet
eu voi pleca printre strigăte ca o umbră
Și încă ceva,(abia acum am sesizat), deși se justifică în context acel „încet” din prima și ultima strofă, poate totuși reușești să găsești ceva și să-l înlocuiești pe unul din ele(adverb).
Citit cu interes,
pentru textul : învăţ să mor fără tine deEugen.
Mulțumesc pentru sugestii, voi încerca să mai lucrez textul. Poate voi exclude fragmentele în engleză și voi completa ideea din prima strofă.
pentru textul : pseudo-poems of a zen master deAm înțeles. Cum rămâne cu "jocurile noastre, a tuturor.."? Nu îmi pari, din ceea ce scrii, susceptibil de astfel de greșeli; ce să înțelegem de aici, Alex... Bogus?
pentru textul : Strainul Cinei deEmil foarte placut impresionat de analiza. Nu pot decit sa-ti multumesc pentru timpul pe care l-ai acordat acestui text. Din punctul meu de vedere e unul din cele mai pertinente si argumentate comentarii de care am beneficiat in ultima vreme. 90% din obiectiile tale sunt indreptatite. Pornesc mai intii de la faptul ca si mie mi-e greu sa-mi incadrez textele intr-o anume categorie: prea stufoase ca sa fie poezie prea poetice sa fie proza. Balastul exista pentru ca de regula nu sunt genul de om care isi lucreaza textele. Daca as scoate un volum pe hirtie atunci as deveni mai constient si le-as taia la singe. Dar pentru ca eu nu vad prea mare viitor in textele mele nu dau importanta. E drept exista fior exista emotie, dar acestea vin instinctiv nu dintr-o anume stiinta ceea ce poate fi inselator in ceea ce priveste talentul unui autor. Sinceritatea nu se confunda cu talentul. Eu mai am drum lung pina acolo, uneori nici nu stiu si nici nu vreau sa-l parcurg. Oricum, analiza ta e mai buna decit textul si pentru asta iti multumesc.
pentru textul : cocoon dePagini