Cred că puteaţi spune liniştit dintru început că volumul vă aparţine, ca să nu deducem noi asta pe parcurs. Modestia care vă caracterizează n-ar fi avut de suferit în niciun fel. Pentru traducerea în franceză vă invidiez, pentru apariţii (ştiu că e vorba de mai multe) mă bucur, iar pentru titlul cărţii îmi exprim toată admiraţia.
Faine versuri, a meritat sa-mi obosesc privirea batrana ca sa le deslusesc. Cred totusi ca textul ar trebui evidentiat, poza nu mi se pare nimic deosebit ci doar un fundal care ingreuneaza lectura. Sincer fotografia ar putea sa lipseasca de langa aceste versuri, parerea mea. Andu
Onorat de trecere și popas. Da, probabil că specia noastră ține ca măcar iarna să revină la timpul normal al soarelui. Se pare că noi hibernăm vara. După ce că am inventat ora, am mai inventat apoi ora de vară. Aștept cu nerăbdare inventarea orei de joi.
Inițial era ”direct” deoarece mă gândeam că s-ar prea putea ca vreodată-atunci să ardem etapele și să sărim direct la final, și până la ciocârlii să nu ne mai tooot transformăm în multe alte dumneavoastră-lucruri.
Profetule, departe de mine ideea de suparare. Numa ma uimesc . Si cind o sa termin de uimit vad eu ce fac.Deocamdata numai vad. Nu fac.Shabatul nu mi-a schimbat gindurile, nici parerile. Shabatul este de genul feminin. Malcat Shabat. Concluziile, trage-le singur. Ti-ar fi greu sa promovezi ceva de unul singur dar e cel mai sigur mod de-a respecta niste reguli.
Pentru că nu mai sunt într-o şedinţă de partid de pe vremuri, nici măcar « lărgită », dă-mi voie, rogu-te, să mai adaug numai cele ce urmează şi, de data asta va fi chiar ultima intervenţie sub acest text.
Detaşându-mă lucid pot glumi sau pot vorbi direct.
Acum nu mai pot glumi. Este mult mai grav ce se întâmplă de la un ceas la altul, de la un minut la altul şi timpul pare a se concentra şi mai mult.
Avem de ales între a judeca lucid sau de a continua să ne mâncăm, urându-ne, unii pe alţii.
Este o situaţie NU cu o tuşe comic accentuată şi cu un tragism atenuat gen alegătorul turmentat al lui Caragiale , ci una de-a dreptul incalificabil de tragic-absurdă ca în piesa de teatru a altui român, Eugen Ionescu; în care un cuplu căsătorit de ani buni începe să se certe pe măsură ce casa porneşte să se cutremure fizic, fără motive aparente; cearta continua, casa se dezmembrează, gradarea certei şi distrugerea casei ajung la apogeu şi nu mai rămâne nimic nici din cuplu şi nici din casă (pentru cei interesaţi, titlul piesei este „Delir în doi, în trei…în câţi vrei”).
Fiecare e liber să gândească cu capul său, dar cred că ar trebui să hotărască RAŢIONAL, cât de «raţionali» putem fi în situaţii, mai mult sau mai puţin, «limită» . Poate fi o iluzie dar daţi-mi voie să mă agăţ de ea.
Îmi pare sincer rău de fiecare dintre cele două tabere în care ura şi agresivitatea sapă până la orbire . Ura şi agresivitatea se întorc înmiit otrăvindu-l pe cel care urăşte şi este agresiv şi se va nimici singur, psihic – ceea ce e mult mai grav - chiar dacă va mai trăi câte zile îi sunt date. Şi aici nu mai e treabă de morală, ci de supravieţuire a noastră, ca oameni. Animalele nu urăsc. Sunt agresive din instinct de supravieţuire. Dacă n-au ce mânca, mor. E o lege a firii. Nu cred, nu am nici un motiv să cred că în junglă animalele urăsc. N-au timp de aşa ceva. Trebuie să trăiască, altfel sunt ucise fizic de alte animale. Numai noi, oamenii, se pare că avem timp să urâm, otrăvindu-ne singuri, repet, cel puţin psihic. Şi asta mă doare.
Cele de mai sus sună patetic. Şi, poate, a panseuri gen «Gâgă». Ei şi!
Cred că titlul este un turn-off și repetarea lui în debutul textului agravează și mai mult impresia inițială. În proză mă aștept la respectarea regulilor de punctuație/redactare a textelor. Altfel, neobservând că e proză, la impresia inițială s-a mai adăugat și aceea că aș citi o metapoezie. Nu sunt de acord cu o grămadă de afirmații, nu doresc să intru în polemică, cea mai fragrantă fiind "viața nu este poezie și poezia nu este viață" Viața este poezie, sub orice aspect. Și reciproca e valabilă: orice poezie este o ființă vie, într-un univers distinct, independent. Aș puncta aici că te și contrazici. Dacă nu e vie, de ce spui că "atunci începi să faci poezie [...] nu faci decît să dai drumul fiarei din bîrlog. și ce fiară"? Ah, și cîtă frumusețe transpiră această fiară...
imi place cand vorbesti de lumini si umbre! aproape ca m-ai trimis cu gandul la un troboscop! lasand gluma, mi-a placut ca ai lasat semn aici: macar de dragul tabloului....
Andu, între ce spunem și ce nu spunem e o apă uneori tare greu de trecut. Iar trecutul, că tot vorbim de el, are straniul obicei de a fi repetitiv. Ceea ce nu-l face mai puțin trecut, ori mai puțin probabil viitor. Nu prea spun eu lucrurilor pe nume, nu-i așa? Altfel nu ar fi justificat gestul tău... Mulțumesc de gând și pentru constanță. Aalizei, bine te-ai abătut pe-aici, te așteptam. Am băgat la cutiuță remarcile tale, am umblat un pic la dialog, acolo unde spuneai că pare prea sec. Unde e didactic, deocamdată nu umblu, nu m-ai convins. Unu, pentru că, iar mă repet, uneori vorbesc așa cu fie-mea, și întrebările tot nu se opresc, doi, pentru că, atunci când vorbești cu un copil trebuie să îți aduci aminte că, pentru ei, tot ce li se întâmplă este un prilej de a învăța. Am schimbat foarte puțin la fața albă, nu cred că am reușit să redau imaginea, într-adevăr puternic onirică, poate cea mai voit puternică din fragment. Ultimul fragment de care spui, eu n-am nimic cu el, dar mă întreb dacă unii cititori (nu spun toți) nu reușesc să facă uneori și pași mai mari de imaginație, poate chiar și salturi, și nu așteaptă comod sa fie purtați pe un covor fermecat dintr-un loc în altul, logic și liniar... Sper în revenire. Cât despre ițe, nu avea teamă. Se vor lega, încet, încet. Și te înșeli, tocmai acesta este proiectul inițial: posibilitatea de a plonja în multiple experiențe și personaje.
moartea e singura obsesie care ne macina pana la sfarsit. frazele astea imi amintesc de copilarie "bunica mea are o sobă uriașă pe care coace bostani. cînd se întorc de la strînsul oamenilor umbrele sînt hămesite își reazimă picioarele de sobă și așteaptă să pună masa" proza de fata e ca o palma care te loveste in stern, ca un cleste care-ti deschide ochii fortat, ca sa vezi. te citesc pe nerasuflate!
materialitatea cuvintului ("Au début c'était le Verbe et le Verbe était chez Dieu et Dieu était le Verbe") si forta ecoului umbrei acestuia translucida, viscoasa, palpabila deschide invariabil diminetile una cite una... ...si cum spunea Bogart in Casablanca, noua ne ramine Parisul... astept cu nerabdare sa-ti citesc volumul din 2006.:)
Cristina, dragostea tocmai a fost introdusa pe lista bolilor. :) oare hermeneia va deveni un spital?!:)) multumesc, milady.
Virgil, ce vremuri... vremi de fapte stralucite, insa crude si amare, legi, naravuri se-ndarjesc (parca). in ceea ce-l priveste pe Munteanu, huge disappointment. asta-i viata, lumea, intr-o continua transformare si intelegere...
evident, nu am cum sa trec cu vederea acest poem. are toate ingredientele unei autoare profesioniste. tot poemul este remarcabil. redau de m-a impresionat pana la penita:)
ascunde-ți punctul de unde ai plecat
pe harta întocmită în piept
deschide porțile, brațele, pumnul
și strigă
iată-mă alb înalt și crîncen, iată-mă veșnic, din nou
mă amuzi nicodem. chiar că nici nu am observat comentariul corinei. dar dacă zici tu, probabil că este o coincidență. în orice caz am observat cablul. și asta mi s-a părut hilar. nu înțeleg ce este derogatoriu în a repeta ceea ce spui tu despre tine. și încă ceva, s-ar putea ca tu să nu știi, dar în limba română nu există cuvîntul „derogativ”. există doar cuvîntul derogatoriu. iar el nu înseamnă insultă. încearcă să consulți dicționarul înainte să scrii.
foarte fain poemul, e plin de imagini extraordinare. În afară de mijlocul celei de a doua strofe, unde sincer să fiu m-am pierdut un pic (voi reciti cu mai multă atenţie) mi-a plăcut absolut tot. Remarc acel buzunar cu morţi, excelentă imagine, apoi palmele celor uitaţi şi finalul, care sfâşie el însuşi tot universul, dar îl lasă totodată să mai respire. Mi-a plăcut mult.
Raul
Raspund si eu: am comentat fara a citi comentariile anterioare. Ceea ce fac in 90 % din cazuri, dar indeosebi cind imi place un text, ca sa nu ma impregnez de impresiile comentatorilor anteriori. Nu voi face efort sa fiu mai buna, voi fi ceea ce sunt. Si atunci cind voi simti, voi comenta. :) Si voi reveni, fiindca stii ca imi place stilul tau poetic. Da, e nevoie uneori de curaj sa spun asta atit de direct.
dragul meu, tocmai am testat adresa office at hermeneia dot com si functioneaza perfect. nu stiu la ce te referi cind spui "am încercat de vreo două ori, adresele de mail indicate la "Regulament" apar ca fiind invalide"
apoi, nu exista nici o perioada standard dar din cite vad nu ai absolut nici un text postat pe hermeneia care sa astepte aprobare. te asigur ca daca era cazul textul era aprobat sau respins de multa vreme. ma tem ca nu stii cum sa postezi. te rog sa citesti aici: http://hermeneia.com/faq#n12566
da, un text bun, si lucrat, cum n-am mai citit de o buna bucata de vreme, si cred ca farmecul lui rezida tocmai in faptul ca iti este foarte greu sa pui degetul exact pe elementul care iti place, care te transpune, o putere de sugestie careia nu ii pasa de filozofie si asta e bine, un fel de abandonare inteligenta
Nu şţiu cât de real e Gheorghe-le autorului, dar ştiu cât de adevărată (şi crudă) e ideea de Gheorghe a textului. Fiecare (sau cei mai mulţi dintre noi) am întâlnit câte un Gheorghe. Nu de mult, la un bloc de mine, pe o scară de coafor, şi-a dat duhul un Gheorghe de ăsta. Întâmplarea a făcut să-l întâlnesc cu o zi înainte să moară. Era oase şi piele galbenă, abia se mişca, iar în spatele ochilor, ţin minte clar, parcă nu mai avea amintiri. Să fi avut udneva la patruzeci şi ceva de ani...
În sfârşit. Textul este ok, pe alocuri foarte ok, dacă-mi permiteţi exprimarea lejeră, deci sărăcăcioasă. E simplu, dar adânc; paradoxal, uşor, dar greu. Nu cred c-aş schimba ceva la el.
iar o sa spuna Erika, ca cineva are ceva cu ea, dar acest text este extrem de slab Erika, te rog sa te decizi daca vrei sa scrii literatura sau ai venit doar sa scrii ceva in fiecare zi si te rog nu mai percepi aprecierile astea ca un afront personal (e ultima data cind mai fac precizarea aceasta), textul acesta e slab adica face parte din penibila categorie a lui "catelus cu paru' cret.." inceteaza ca sa mai scrii chestii din astea ca sa nu fiu nevoit sa iau alte masuri
Dragă Ioana, E foarte bine că ai postat un asemenea text, am impresia că uităm prea adesea că scrisul cere și multă știință și regresăm în instictual. Nedelciu este un exemplu eclatant despre cum se face literatura cu capul și cu cap. Este tocmai tema studiului tău. De aceea mi se pare, tot ne jucăm cu grafiile, că ai putea grafia titlul cu o formă de genul CIVILIZAȚIE/semnul implicării, nu știu să-l fac aici/, TEHNICĂ, LITERATURĂ/semnul implicării /TEHNICĂ. Sper că am reușit să fiu suficient de limpede în lipsa semnelor grafice. Mai ales că termenul "tehnică" are în eseul tău două accepțiuni diferite, pe care nu le separi de fiecare dată suficient de limpede: odată, ca în citatul din Vattimo, în sensul fizicalist, "mașinist" al termenului, în alte contexte în înțelesul "tehnica de a face ceva", respectiv literatură, respectiv a reproduce realitatea prin cuvinte. Am încercat să citesc textul cu ochi microscopic de redactor, atent la amănunte. Despre construcția mare a ansamblului vom putea da seama când vei posta mai multe capitole. Astfel: secvența "opera sa în întregime experimentală, cu caracter de sistem. " mi se pare a suna mai bine cam în felul următor: "Opera sa în care experimentul capătă cel mai pregnant printre prozatorii celei de-a dooua jumătăți a sec. XX, caracter de SISTEM". La aliniatul II aș înlocui pe idealitate cu ideație.Tot acolo "toate" pe lângă "artele" e superfluu, iar sincronizarea trebuie puțin detaliată cel puțin în câteva propoziții. Căci e vorba (istoric și sociologic) de o sincronizare puțin altfel și din alte cauze decât pe vremea lui Lovinescu. Iar sincronizarea cu ecorșeurile anrative ale Noului Roman de pildă avea niște conotații nu numai tehnice, ci și politice despre care amintești în treacăt printr-un citat. Nu este în nici un caz, cum era cazul în mare măsură la francezi, o chestie de perfomrnanță pură, de exhibat pur și simplu virtuozități de acrobație narativă. Contextul oferea niște conotații. E interesant cât s-a păstrat din ele, cum le recitim azi, eu n-am făcut experiența asta, și e bine că pornești mărturisit de la ea. O frază de genul: "Lumea prozelor lui Mircea Nedelciu este existența" nu spune prea mult nu TOATE operele au acest țel? Sau. "utilizând un arsenal tehnicist " Cred că ar merge mai bine "de tehnici". De altfel repetițiile pot fi eliminate ușor iar apariția cuvântului "tehnici" de multe ori e obligatorie câtă vreme chiar asta e tema, nu? Aștept cu nerăbdare urmarea...
Un poem-metaforă a răstignirii, aşa îl simt. M-a surprins acest tablou cu maci şi grâu, foarte drag mie (la care mai adaug şi albăstrele :), dar mărturisesc că niciodată nu m-am gândit la aceste simboluri extraordinare...şi doar ştiam de ,,bobul de grâu care trebuie să moară ca să aducă rod"...şi ştiam şi ,,Ce dor frumos, ce rai ne leagă" de C. Ioanid.
Am citit de nenunmărate ori acest poem în zilele pascale...l-am citit şi familiei şi musafirilor :) Încă îi aud ,,agonia" şi sunetul metalic al ,,fier(ului) cenușiu ascuțit". Bine evidenţiat cenuşiul în cadrul galbenului auriu al ,,pâinii" şi al roşului. Remarc şi prezenţa vuietului trenului în contrast cu unduirea şi liniştea unui câmp cu grâu şi maci. E un poem care se adresează tututror simţurilor şi, mai ales, conştiinţei.
Mă ruşinez la gândul că, la prima citire, pe diagonală, am spus că e doar un pastel...
Felicitări şi mulţumiri!
Pe asta ți-a spus-o tot strămoșul dumitale, surugiul? Atunci du-te și spune-i că Sadoveanu a scris "Baltagul" în doar nouă zile! Șnur. Călătorie sprâncenată!
Adriana, am eliminat acele două versuri care conțineau o terminologie mai aproape de contemporan și introdus o altă legătură. Crezi că sună mai bine așa? Oricum, îți mulțumesc pentru îndelunga și constanta aplecare pe textele mele. Nu ca scuză precizez că tot ceea ce postez, este scris ca o curgere și fără nici un fel de prelucrare a textului, excepție corecturile gramaticale la transcriere în comp.
am subliniat versurile: "sau că, dacă te-ai îmbogățit cu o sută de cuvinte, te transformi în cocoș sau poet" îmi plac nuanțele pe care le dai poeziei pentru copii (mari și mici).
pur si simplu pentru zilele care sînt în plus si pentru vorbești cu oameni care nu există si pentru și ți se face greață de concluzii / ți se face greață să ai dreptate si pentru tot restul
"sorți aleatorici" este un pleonasm nefericit "superiorilor influențiali" imi suna agramat am rezerve asupra existentei verbului "a performa" in limba romana, poate ma lamureste cineva chestia cu urina mi se pare personal si scabroasa si nepoetica dar banuiesc ca fiecare cu gusturile lui "șambelanului de gardă."???? sambelan de garda?? parca stiam ca un sambelan e un titlu seniorial, nu de slujitor " La lumina lumânarilor", o alta alaturare inestetica "înarmate doar cu sabia inspirației" mi se pare extrem de scolareste spus "haikometri" se vrea o zicere anecdotica dar suna a vorbire neingrijita probabil ca ideea din finalul textului este singurul lui merit, grafomania este o mare plaga, toti ar trebui sa nu uitam asta
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Cred că puteaţi spune liniştit dintru început că volumul vă aparţine, ca să nu deducem noi asta pe parcurs. Modestia care vă caracterizează n-ar fi avut de suferit în niciun fel. Pentru traducerea în franceză vă invidiez, pentru apariţii (ştiu că e vorba de mai multe) mă bucur, iar pentru titlul cărţii îmi exprim toată admiraţia.
pentru textul : Apariţie editorială, Le Berger de rochers(Păstorul de stânci), de Djamal Mahmoud deFaine versuri, a meritat sa-mi obosesc privirea batrana ca sa le deslusesc. Cred totusi ca textul ar trebui evidentiat, poza nu mi se pare nimic deosebit ci doar un fundal care ingreuneaza lectura. Sincer fotografia ar putea sa lipseasca de langa aceste versuri, parerea mea. Andu
pentru textul : Jaded deda, a fost un fel dragoste umbland pe doua picioare, daca de Pesamosca vorbesti. zile faine!
pentru textul : fără de arginţi deOnorat de trecere și popas. Da, probabil că specia noastră ține ca măcar iarna să revină la timpul normal al soarelui. Se pare că noi hibernăm vara. După ce că am inventat ora, am mai inventat apoi ora de vară. Aștept cu nerăbdare inventarea orei de joi.
Inițial era ”direct” deoarece mă gândeam că s-ar prea putea ca vreodată-atunci să ardem etapele și să sărim direct la final, și până la ciocârlii să nu ne mai tooot transformăm în multe alte dumneavoastră-lucruri.
Mm, mi-a picat bine vizita asta.
pentru textul : Despre târziul lucrurilor de"numeri privirile care nu le-am întors" - numeri privirile pe care nu le-am întors
cataclizmul - o fi exista cuvântul şi cu "z", dar eu aş scrie "cataclismul".
pentru textul : poem prefăcut numai al meu deProfetule, departe de mine ideea de suparare. Numa ma uimesc . Si cind o sa termin de uimit vad eu ce fac.Deocamdata numai vad. Nu fac.Shabatul nu mi-a schimbat gindurile, nici parerile. Shabatul este de genul feminin. Malcat Shabat. Concluziile, trage-le singur. Ti-ar fi greu sa promovezi ceva de unul singur dar e cel mai sigur mod de-a respecta niste reguli.
pentru textul : jurnal de nesomn III dePentru că nu mai sunt într-o şedinţă de partid de pe vremuri, nici măcar « lărgită », dă-mi voie, rogu-te, să mai adaug numai cele ce urmează şi, de data asta va fi chiar ultima intervenţie sub acest text.
pentru textul : Naţiune şi populaţie deDetaşându-mă lucid pot glumi sau pot vorbi direct.
Acum nu mai pot glumi. Este mult mai grav ce se întâmplă de la un ceas la altul, de la un minut la altul şi timpul pare a se concentra şi mai mult.
Avem de ales între a judeca lucid sau de a continua să ne mâncăm, urându-ne, unii pe alţii.
Este o situaţie NU cu o tuşe comic accentuată şi cu un tragism atenuat gen alegătorul turmentat al lui Caragiale , ci una de-a dreptul incalificabil de tragic-absurdă ca în piesa de teatru a altui român, Eugen Ionescu; în care un cuplu căsătorit de ani buni începe să se certe pe măsură ce casa porneşte să se cutremure fizic, fără motive aparente; cearta continua, casa se dezmembrează, gradarea certei şi distrugerea casei ajung la apogeu şi nu mai rămâne nimic nici din cuplu şi nici din casă (pentru cei interesaţi, titlul piesei este „Delir în doi, în trei…în câţi vrei”).
Fiecare e liber să gândească cu capul său, dar cred că ar trebui să hotărască RAŢIONAL, cât de «raţionali» putem fi în situaţii, mai mult sau mai puţin, «limită» . Poate fi o iluzie dar daţi-mi voie să mă agăţ de ea.
Îmi pare sincer rău de fiecare dintre cele două tabere în care ura şi agresivitatea sapă până la orbire . Ura şi agresivitatea se întorc înmiit otrăvindu-l pe cel care urăşte şi este agresiv şi se va nimici singur, psihic – ceea ce e mult mai grav - chiar dacă va mai trăi câte zile îi sunt date. Şi aici nu mai e treabă de morală, ci de supravieţuire a noastră, ca oameni. Animalele nu urăsc. Sunt agresive din instinct de supravieţuire. Dacă n-au ce mânca, mor. E o lege a firii. Nu cred, nu am nici un motiv să cred că în junglă animalele urăsc. N-au timp de aşa ceva. Trebuie să trăiască, altfel sunt ucise fizic de alte animale. Numai noi, oamenii, se pare că avem timp să urâm, otrăvindu-ne singuri, repet, cel puţin psihic. Şi asta mă doare.
Cele de mai sus sună patetic. Şi, poate, a panseuri gen «Gâgă». Ei şi!
Silv ma bucur ca ti-a placut... si multumiri pentru feed-back.
pentru textul : illusio deCred că titlul este un turn-off și repetarea lui în debutul textului agravează și mai mult impresia inițială. În proză mă aștept la respectarea regulilor de punctuație/redactare a textelor. Altfel, neobservând că e proză, la impresia inițială s-a mai adăugat și aceea că aș citi o metapoezie. Nu sunt de acord cu o grămadă de afirmații, nu doresc să intru în polemică, cea mai fragrantă fiind "viața nu este poezie și poezia nu este viață" Viața este poezie, sub orice aspect. Și reciproca e valabilă: orice poezie este o ființă vie, într-un univers distinct, independent. Aș puncta aici că te și contrazici. Dacă nu e vie, de ce spui că "atunci începi să faci poezie [...] nu faci decît să dai drumul fiarei din bîrlog. și ce fiară"? Ah, și cîtă frumusețe transpiră această fiară...
pentru textul : despre cum se aude spargerea zilelor în stomac deimi place cand vorbesti de lumini si umbre! aproape ca m-ai trimis cu gandul la un troboscop! lasand gluma, mi-a placut ca ai lasat semn aici: macar de dragul tabloului....
pentru textul : rosario deAndu, între ce spunem și ce nu spunem e o apă uneori tare greu de trecut. Iar trecutul, că tot vorbim de el, are straniul obicei de a fi repetitiv. Ceea ce nu-l face mai puțin trecut, ori mai puțin probabil viitor. Nu prea spun eu lucrurilor pe nume, nu-i așa? Altfel nu ar fi justificat gestul tău... Mulțumesc de gând și pentru constanță. Aalizei, bine te-ai abătut pe-aici, te așteptam. Am băgat la cutiuță remarcile tale, am umblat un pic la dialog, acolo unde spuneai că pare prea sec. Unde e didactic, deocamdată nu umblu, nu m-ai convins. Unu, pentru că, iar mă repet, uneori vorbesc așa cu fie-mea, și întrebările tot nu se opresc, doi, pentru că, atunci când vorbești cu un copil trebuie să îți aduci aminte că, pentru ei, tot ce li se întâmplă este un prilej de a învăța. Am schimbat foarte puțin la fața albă, nu cred că am reușit să redau imaginea, într-adevăr puternic onirică, poate cea mai voit puternică din fragment. Ultimul fragment de care spui, eu n-am nimic cu el, dar mă întreb dacă unii cititori (nu spun toți) nu reușesc să facă uneori și pași mai mari de imaginație, poate chiar și salturi, și nu așteaptă comod sa fie purtați pe un covor fermecat dintr-un loc în altul, logic și liniar... Sper în revenire. Cât despre ițe, nu avea teamă. Se vor lega, încet, încet. Și te înșeli, tocmai acesta este proiectul inițial: posibilitatea de a plonja în multiple experiențe și personaje.
pentru textul : Orice vis trebuie să spună o poveste. Lalele și Pink Martini. demoartea e singura obsesie care ne macina pana la sfarsit. frazele astea imi amintesc de copilarie "bunica mea are o sobă uriașă pe care coace bostani. cînd se întorc de la strînsul oamenilor umbrele sînt hămesite își reazimă picioarele de sobă și așteaptă să pună masa" proza de fata e ca o palma care te loveste in stern, ca un cleste care-ti deschide ochii fortat, ca sa vezi. te citesc pe nerasuflate!
pentru textul : despre moarte și alte obsesii dematerialitatea cuvintului ("Au début c'était le Verbe et le Verbe était chez Dieu et Dieu était le Verbe") si forta ecoului umbrei acestuia translucida, viscoasa, palpabila deschide invariabil diminetile una cite una... ...si cum spunea Bogart in Casablanca, noua ne ramine Parisul... astept cu nerabdare sa-ti citesc volumul din 2006.:)
pentru textul : Poemul se sprijină de umbra ecoului lui deCristina, dragostea tocmai a fost introdusa pe lista bolilor. :) oare hermeneia va deveni un spital?!:)) multumesc, milady.
pentru textul : ieși afară javră ordinară deVirgil, ce vremuri... vremi de fapte stralucite, insa crude si amare, legi, naravuri se-ndarjesc (parca). in ceea ce-l priveste pe Munteanu, huge disappointment. asta-i viata, lumea, intr-o continua transformare si intelegere...
evident, nu am cum sa trec cu vederea acest poem. are toate ingredientele unei autoare profesioniste. tot poemul este remarcabil. redau de m-a impresionat pana la penita:)
ascunde-ți punctul de unde ai plecat
pe harta întocmită în piept
deschide porțile, brațele, pumnul
și strigă
iată-mă alb înalt și crîncen, iată-mă veșnic, din nou
apoi dă-mi drumul la mînă
pentru textul : Pia fraus demă amuzi nicodem. chiar că nici nu am observat comentariul corinei. dar dacă zici tu, probabil că este o coincidență. în orice caz am observat cablul. și asta mi s-a părut hilar. nu înțeleg ce este derogatoriu în a repeta ceea ce spui tu despre tine. și încă ceva, s-ar putea ca tu să nu știi, dar în limba română nu există cuvîntul „derogativ”. există doar cuvîntul derogatoriu. iar el nu înseamnă insultă. încearcă să consulți dicționarul înainte să scrii.
pentru textul : new year samba defoarte fain poemul, e plin de imagini extraordinare. În afară de mijlocul celei de a doua strofe, unde sincer să fiu m-am pierdut un pic (voi reciti cu mai multă atenţie) mi-a plăcut absolut tot. Remarc acel buzunar cu morţi, excelentă imagine, apoi palmele celor uitaţi şi finalul, care sfâşie el însuşi tot universul, dar îl lasă totodată să mai respire. Mi-a plăcut mult.
pentru textul : anotimpul promis deRaul
Raspund si eu: am comentat fara a citi comentariile anterioare. Ceea ce fac in 90 % din cazuri, dar indeosebi cind imi place un text, ca sa nu ma impregnez de impresiile comentatorilor anteriori. Nu voi face efort sa fiu mai buna, voi fi ceea ce sunt. Si atunci cind voi simti, voi comenta. :) Si voi reveni, fiindca stii ca imi place stilul tau poetic. Da, e nevoie uneori de curaj sa spun asta atit de direct.
pentru textul : coase-mi buzele pleoapele nările dedragul meu, tocmai am testat adresa office at hermeneia dot com si functioneaza perfect. nu stiu la ce te referi cind spui "am încercat de vreo două ori, adresele de mail indicate la "Regulament" apar ca fiind invalide"
pentru textul : psalm deapoi, nu exista nici o perioada standard dar din cite vad nu ai absolut nici un text postat pe hermeneia care sa astepte aprobare. te asigur ca daca era cazul textul era aprobat sau respins de multa vreme. ma tem ca nu stii cum sa postezi. te rog sa citesti aici: http://hermeneia.com/faq#n12566
mulţumesc pentru variantă, cred că aş mai putea ajusta puţin poemul :)
pentru textul : primăvara neagră deda, un text bun, si lucrat, cum n-am mai citit de o buna bucata de vreme, si cred ca farmecul lui rezida tocmai in faptul ca iti este foarte greu sa pui degetul exact pe elementul care iti place, care te transpune, o putere de sugestie careia nu ii pasa de filozofie si asta e bine, un fel de abandonare inteligenta
pentru textul : (Mă vezi treci atât de aproape ne vezi) deNu şţiu cât de real e Gheorghe-le autorului, dar ştiu cât de adevărată (şi crudă) e ideea de Gheorghe a textului. Fiecare (sau cei mai mulţi dintre noi) am întâlnit câte un Gheorghe. Nu de mult, la un bloc de mine, pe o scară de coafor, şi-a dat duhul un Gheorghe de ăsta. Întâmplarea a făcut să-l întâlnesc cu o zi înainte să moară. Era oase şi piele galbenă, abia se mişca, iar în spatele ochilor, ţin minte clar, parcă nu mai avea amintiri. Să fi avut udneva la patruzeci şi ceva de ani...
În sfârşit. Textul este ok, pe alocuri foarte ok, dacă-mi permiteţi exprimarea lejeră, deci sărăcăcioasă. E simplu, dar adânc; paradoxal, uşor, dar greu. Nu cred c-aş schimba ceva la el.
pentru textul : atunci când cerul e ursuleţul misha deiar o sa spuna Erika, ca cineva are ceva cu ea, dar acest text este extrem de slab Erika, te rog sa te decizi daca vrei sa scrii literatura sau ai venit doar sa scrii ceva in fiecare zi si te rog nu mai percepi aprecierile astea ca un afront personal (e ultima data cind mai fac precizarea aceasta), textul acesta e slab adica face parte din penibila categorie a lui "catelus cu paru' cret.." inceteaza ca sa mai scrii chestii din astea ca sa nu fiu nevoit sa iau alte masuri
pentru textul : Primăvara de la geam deDragă Ioana, E foarte bine că ai postat un asemenea text, am impresia că uităm prea adesea că scrisul cere și multă știință și regresăm în instictual. Nedelciu este un exemplu eclatant despre cum se face literatura cu capul și cu cap. Este tocmai tema studiului tău. De aceea mi se pare, tot ne jucăm cu grafiile, că ai putea grafia titlul cu o formă de genul CIVILIZAȚIE/semnul implicării, nu știu să-l fac aici/, TEHNICĂ, LITERATURĂ/semnul implicării /TEHNICĂ. Sper că am reușit să fiu suficient de limpede în lipsa semnelor grafice. Mai ales că termenul "tehnică" are în eseul tău două accepțiuni diferite, pe care nu le separi de fiecare dată suficient de limpede: odată, ca în citatul din Vattimo, în sensul fizicalist, "mașinist" al termenului, în alte contexte în înțelesul "tehnica de a face ceva", respectiv literatură, respectiv a reproduce realitatea prin cuvinte. Am încercat să citesc textul cu ochi microscopic de redactor, atent la amănunte. Despre construcția mare a ansamblului vom putea da seama când vei posta mai multe capitole. Astfel: secvența "opera sa în întregime experimentală, cu caracter de sistem. " mi se pare a suna mai bine cam în felul următor: "Opera sa în care experimentul capătă cel mai pregnant printre prozatorii celei de-a dooua jumătăți a sec. XX, caracter de SISTEM". La aliniatul II aș înlocui pe idealitate cu ideație.Tot acolo "toate" pe lângă "artele" e superfluu, iar sincronizarea trebuie puțin detaliată cel puțin în câteva propoziții. Căci e vorba (istoric și sociologic) de o sincronizare puțin altfel și din alte cauze decât pe vremea lui Lovinescu. Iar sincronizarea cu ecorșeurile anrative ale Noului Roman de pildă avea niște conotații nu numai tehnice, ci și politice despre care amintești în treacăt printr-un citat. Nu este în nici un caz, cum era cazul în mare măsură la francezi, o chestie de perfomrnanță pură, de exhibat pur și simplu virtuozități de acrobație narativă. Contextul oferea niște conotații. E interesant cât s-a păstrat din ele, cum le recitim azi, eu n-am făcut experiența asta, și e bine că pornești mărturisit de la ea. O frază de genul: "Lumea prozelor lui Mircea Nedelciu este existența" nu spune prea mult nu TOATE operele au acest țel? Sau. "utilizând un arsenal tehnicist " Cred că ar merge mai bine "de tehnici". De altfel repetițiile pot fi eliminate ușor iar apariția cuvântului "tehnici" de multe ori e obligatorie câtă vreme chiar asta e tema, nu? Aștept cu nerăbdare urmarea...
pentru textul : Civilizație tehnică-literatură tehnică deUn poem-metaforă a răstignirii, aşa îl simt. M-a surprins acest tablou cu maci şi grâu, foarte drag mie (la care mai adaug şi albăstrele :), dar mărturisesc că niciodată nu m-am gândit la aceste simboluri extraordinare...şi doar ştiam de ,,bobul de grâu care trebuie să moară ca să aducă rod"...şi ştiam şi ,,Ce dor frumos, ce rai ne leagă" de C. Ioanid.
pentru textul : grîu și maci deAm citit de nenunmărate ori acest poem în zilele pascale...l-am citit şi familiei şi musafirilor :) Încă îi aud ,,agonia" şi sunetul metalic al ,,fier(ului) cenușiu ascuțit". Bine evidenţiat cenuşiul în cadrul galbenului auriu al ,,pâinii" şi al roşului. Remarc şi prezenţa vuietului trenului în contrast cu unduirea şi liniştea unui câmp cu grâu şi maci. E un poem care se adresează tututror simţurilor şi, mai ales, conştiinţei.
Mă ruşinez la gândul că, la prima citire, pe diagonală, am spus că e doar un pastel...
Felicitări şi mulţumiri!
Pe asta ți-a spus-o tot strămoșul dumitale, surugiul? Atunci du-te și spune-i că Sadoveanu a scris "Baltagul" în doar nouă zile! Șnur. Călătorie sprâncenată!
pentru textul : Cu Maestrul la Borta Rece deAdriana, am eliminat acele două versuri care conțineau o terminologie mai aproape de contemporan și introdus o altă legătură. Crezi că sună mai bine așa? Oricum, îți mulțumesc pentru îndelunga și constanta aplecare pe textele mele. Nu ca scuză precizez că tot ceea ce postez, este scris ca o curgere și fără nici un fel de prelucrare a textului, excepție corecturile gramaticale la transcriere în comp.
pentru textul : cu doina-n gând... deam subliniat versurile: "sau că, dacă te-ai îmbogățit cu o sută de cuvinte, te transformi în cocoș sau poet" îmi plac nuanțele pe care le dai poeziei pentru copii (mari și mici).
pentru textul : Mărgica depur si simplu pentru zilele care sînt în plus si pentru vorbești cu oameni care nu există si pentru și ți se face greață de concluzii / ți se face greață să ai dreptate si pentru tot restul
pentru textul : aleph sau prima teorie a incompatibilității de"sorți aleatorici" este un pleonasm nefericit "superiorilor influențiali" imi suna agramat am rezerve asupra existentei verbului "a performa" in limba romana, poate ma lamureste cineva chestia cu urina mi se pare personal si scabroasa si nepoetica dar banuiesc ca fiecare cu gusturile lui "șambelanului de gardă."???? sambelan de garda?? parca stiam ca un sambelan e un titlu seniorial, nu de slujitor " La lumina lumânarilor", o alta alaturare inestetica "înarmate doar cu sabia inspirației" mi se pare extrem de scolareste spus "haikometri" se vrea o zicere anecdotica dar suna a vorbire neingrijita probabil ca ideea din finalul textului este singurul lui merit, grafomania este o mare plaga, toti ar trebui sa nu uitam asta
pentru textul : Ultimul text la Kyoto dePagini