well, mi se pare mai degrabă proză decît poezie.
pe alocuri există încercări oneste de a o face să sune a poezie dar din păcate, în opinia mea, nu reușesc decît să reamintească efortul.
cu toate acestea, este un text interesant.

In primul vers mi se pare nepotrivita exprimarea "ziua de azi" , "ziau de maine". Aceste sunt exprimari populare si nu stiu cat sunt de corecte pentru ca "azi" si "maine" includ conceptul de zi. Prin urmare as renunta la "ziua de". Apoi discursul este destul de telegrafic - propozitii scurte, incheiate de punctuatie - "taie" lirismul. O alta caracteristica a discursului este denotatia. Devine explicativ, aproape narativ. De exemplu "Aminteste mereu de ceva" propozitie separata, inexpresiva, explicativa...Se pierd idei foarte usor. De exemplu ultimul vers al primei strofe are o idee buna, dar apare o fragmentare explicita(ortografic) si explicativa(denotativa). Trebuie sugerata ideea ca umbra moarta e vie si ca isi este siesi fiinta. Practic ma lovesc de o analiza literara a unui text care ar fi putut sa fie. Apoi: -"eterna noapte" stereotip, inversiuneninutila din moment ce nu urmariti prozodia -varianta corecta cred ca este "sfărâma" -melc "desavarsit" din nou... inexpresiv, denotativ, explicativ -diacritice la "Calcăm". Se poate mult mai bine ! Ialin

Mulțumesc, Marina, mă voi gândi cum le-aș putea schimba.

Sure realismul nepotului lui adrian graunfels Cepevrepeipi tupu sapa spupuipi apaipicipi epestepe pepestepe puputeperipilepe noapastrepelepe depe peperceperepe, vapalapabilpi șipi pepentrupu maparipinapa nipicopolapaepevîpî. Înpî repestîpî, ampam găpăsipitîpî apaipicipi upunîpî apartipicopolîpî interesant și destul de bine scris, însă fără prea multă creativitate. Andu

Marina, mulțumesc. O voi face probabil, însă intenția mea era ceva de genul "Cocoșatului de la Notre Capșa". (a-mi fi scuzată lipsa de timp, temporară și ea)

evident, este greu de apreciat o traducere dintr-o limbă căreia nu îi cunoști substanța. dar ca poezie versurile de mai sus este aproape impecabilă, mai puțin „și”-ul din ultimul vers. o miniatură a unui instantaneu paradoxal în ultimă instanță. te încurajez să ne mai surprinzi așa, adrian.

Ceea ce nu se potriveste este tendinta din titlu si subtitlu, de a face bascalie, dar nu e cazul, pentru ca asta e realitatea in care traim si alta nu avem. La subtitlu poti renunta, la titlu - cauta sa-l schimbi. In rest, mi-a placut, e reusit si are de toate. Ca un film romanesc, dar nu cu Sergiu Nicolaescu. :)

iar o sa spuna Erika, ca cineva are ceva cu ea, dar acest text este extrem de slab Erika, te rog sa te decizi daca vrei sa scrii literatura sau ai venit doar sa scrii ceva in fiecare zi si te rog nu mai percepi aprecierile astea ca un afront personal (e ultima data cind mai fac precizarea aceasta), textul acesta e slab adica face parte din penibila categorie a lui "catelus cu paru' cret.." inceteaza ca sa mai scrii chestii din astea ca sa nu fiu nevoit sa iau alte masuri

Un text remarcabil. Mai întâi prin "subiect", prin "poveste". Apoi prin sentiment, prin durerea reţinută, prin sugestia reverberării în timp a unei trăiri. Şi în al treilea rand, prin "stil", prin ingeniozitatea (ascunsă) a selectării unor imagini secventiale ce par aleatorii, dar comunică la nivelul întregului: zăpada pe frunzele palmierilor, mirosul de leoaică, frunza de arţar...Poate cu o singură disonanţă, epitetul "straniu"..."un miros straniu de leoaică în părul tău"...E nevoie acolo de un epitet, dar parcă nu ăsta...Mi-a venit chiar acum în gând unul, dar nu-mi place să propun, mă limitez la a face câte-o observatie.
Nu uita de promisiune, Virgil!

rectificare: ed. Tehnică, 1995.

adriana am ramas impresionat citind acest poem. reusesti sa imbini foarte bine imaginile arhetipale ale "vesniciei nascute la sat" cu ritmul doinei. motivul ferestrei din incipit secondat cu cel al cuvintelor si al gurii creeaza contextul comunicarii, impartasire de dor si viata. lirismul simplu, esentializat, deschide o lume tihnita de poveste, animata de elemente uranice, telurice si florale, ce consteleaza dialogul ceremonial dintre eu si lume. dialogul sinelui cu vocea alteritatii (poate tot a sa/ a cosmosului-prietin -vezi Miorita/ Revedere/ Ce te legeni...- ori, de ce nu, poate chiar a lui Dumnezeu) restabileste echilibrul stihiilor dinafara cu cele interioare: "seninul înghețat în flori de măr". simbolismul crucii, ambivalenta a vietii (zarea transfigurata) cat si a mortii (pluralul sugerand spatiul sacralizat al ingropaciunii, cimitirul) prin arhaica alternanta cauzala, incadreaza spiritul mereu in cautare, nelinistit de inconsistenta efemerului (mă strigă un sobor de maci spre vară), cu axele fundamentale ale fiintei. revitalizata de calmul seninului inghetat si de prospetimea florilor de mar. poem de multe penite. dintre care prima ti-o ofer eu.

Domnule Matei Hutopila, probabil ca textele dumneavoastra necesita o periere din punct de vedere al regulamentului acestui site. Ultima strofa a textului dumneavoastra mi s-a parut acceptabila, dar nu inteleg folosirea acelor linii de legatura din primele doua, lungi si inestetice. Ar fi mai indicat sa folositi cezura, ca element de legatura gramatical. Protestul dv, l-am intalnit uneori, imbunatatit liric, si in textele lui Dancus. In rest nu cunosc detaliile activitatii dv. si nici nu cred ca este indicat sa lasati comentarii cu trimiteri in subsolul altor texte. V-am raspuns, totusi, din politete. Succes!

Cristina, nu le ia nimeni fracturiștilor pâinea de la gură. Fiecare are dreptul și posibilitatea să aleagă. Pe de altă parte, există și fracturiști care scriu foarte bine. Deci, eu zic să nu generalizăm. În altă ordine de idei, pentru mine e suficient că mesajul acestui text a ajuns la tine nealterat. Și nu, nu mi-au plăcut/nici nu-mi plac sintagmele acelea, dar pentru sila pe care am vrut s-o exprim în legătură cu... mi se par foarte potrivite. Seară bună, Eugen.

Același exscurs filosofic autoritar cu care autoarea ne-a obișnuit. Malaxor reflexiv al unor fenotipuri lirice, mereu la limita imaginarului, atenția autoarei îl țintuiește în scaun pe cititor și-l constrânge la a-i deveni adresant, dacă nu partener de dialog. Te simți asaltat, ”executat” ca la carte.