alina, fragmentul de care vorbesti se dorea mai mult decat ironic. patetic de cinic. in planul meu era sa treaca dincolo de patetism. era chiar MINCIUNA si este important in economia textului. incearca sa citesti in cheia asta. daca ti se pare la fel imi spui, inseamna ca nu a iesit cum am vrut si chiar schimb.

dar am sanctionat banca a treia cu o schimbare... Multumesc

Adina, am corectat. Mulțumesc numai bine!

aranca - mizam pe faptul ca "cei insetati" pot vedea izvoarele acestui sentiment care a fost lasat in noi , care exista in noi dintotdeauna... tot ce trebuie sa facem este sa-l consumam in portii mici... altfel nenumaratele lui izvoare pot seca:)

retrage-te definitiv bobadil. și nu eu te-am reprimit pe site ci consiliul hermeneia, pe care nu mai prididești să îl ataci cu ce îți vine la îndemînă.

Ce e chestia asta? : "două vremi și încă o jumătate de vreme" Dar asta? : "prăpastia din coșul pieptului la fel de fierbinte încît m-am atîrnat de cer ca de un fel de cuier pentru mai apoi"

E un text bun, care nu incorsetează în versuri-praştie nişte trăiri şi momente. Un text care are curajul să-i spuna tristeţii "tristeţe", nu foarte elaborat, nu plin de şocuri expresive, nu teribil. E o poezie în care cititorul şi autorul se află unul pe celălalt la întâlnirea cu firescul.

exercițiu. scuze. ora târzie.

Virgil, eu am propus așa ceva în ideea unei infuzii de noutate pe site, având în vedere că epigrama este un gen mai 'uitat' în ultima vreme, deși 'vremurile' parcă o cheamă 'la rampă'. Aș putea spune că aș prefera mai mult acid unor smiorcăieli de care m-am cam săturat, no ofense pls. Dar nu înțeleg de ce îmi spui mie să mă 'ocup de tot'? Cum aș putea? Eu sunt doar un membru al site-ului și nu am alte posibilități la care faci aluzie (recompense)... în afară desigur de aprecierea mea cât se poate de sinceră.
Însă mi-ar plăcea epigramă pe Hermeneia, ceva mai multă actualitate poetică, mai puțină cum spuneam și nu doar eu 'smiorcăială' recomandată iar dacă virgulă Consiliul nu consideră bună ideea mea, mă voi apuca să scriu de una singură, pentru că tot ce se întâmplă acum în Românica e 'feno-metal'. Iar dacă măcar cineva îmi va ține isonul (Adriana mi-a dat un semnal favorabil, many thanks sancho)... tot e bine.
Margas

proiecții și apercepții, transcrise elegant, metaforele deschid câmpuri semnatice luminoase, pictograme de spirit și suflet. am intrat deplin în atmosfera fluidă a acestei poezii, chiar și în "amintirile goale", chiar și în acest "no man's land" dinăuntru, în care pășim fiecare uneori fără să știm unde ne aflăm. să nu mai afli porțile, nici grădina oranj, să nu mai afli decât frigul, cu marea lui deschidere spre neant, e înspăimântător pentru majoritatea. aici însă, în acest poem, nu se resimte spaima, ci "compasiunea, pumnul și palma". deosebită poezie, așa o văd eu astăzi, cu totul. nu selectez ce mi-a plăcut mai mult, fiindcă mi-a rămas, incredibil, întreagă, am memorat-o doar citind-o agale. ceea ce mi se întâmplă extrem de rar.

Andrei, am citit cu plăcere și curiozitate recenzia ta. Să fii scriitor și critic literar, așa cum ești tu, presupune să ai curaj, să fii altruist și încărcat cu o mare doză de empatie. Pentru că această dublă calitate te face vulnerabil într-un teritoriu bântuit uneori de o compeție acerbă cu aere de multe ori burlești sau tragicomice.
Cu toate că ne-am intersectat de câteva ori în mediul literar virtual, curiozitatea mea deriva din faptul că nu știam cum vei încadra acest volum, ce repere vei da cititorului. Întotdeauna există un risc atunci când sugerezi o poziție axiologică, când dai verdicte.
Părerile tale sunt argumentate și exprimate cu eleganță. Ai făcut o radiografie interesantă a cărții și te asigur că voi reflecta asupra obiecțiilor.

Îți mulțumesc și mărturisesc că sunt onorat de strădania ta.

Cu stimă,

Domnule Gorun Manolescu, vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii și pt. semnul de trecere. Nu-mi stă în fire să-mi explic textele, însă aici, mă simt nevoit să aduc câteva precizări. Nevoit, pentru că, este unul din puținele comentarii pertinente pe care le-am primit în subsolul acestui text.(nu aici, ci pe alte siteuri).
Desigur, ați făcut bine că ați amintit în comentariul d-ră de locul meu de baștină, pt. că, într-un fel sau altul, are legătură cu acest text, însă, țin să precizez că sunt plecat de acasă din 1992, așadar, locuiesc în România de peste 18 ani. În toți acești ani, am făcut nenumărate drumuri(navete) la Chișinău, în special de sărbători, ori cu ocazia vacanțelor de vară(în anii de studenție), să-mi vizitez părinții. Și în toți acești ani, am întâlnit în drumul meu persoane cu diferite păreri în legătură cu diferite lucruri. În timp, mi s-a impregnat o imagine destul de clară în minte asupra anumitor aspecte care privesc atât oamenii ce mă înconjoară, cât și teritoriul geografic în cadrul căruia îmi duc zi de zi existența. Este, dacă doriți, un text pe care l-am purtat mulți ani de zile în mine, dar pentru care nu găsisem până acum mijloacele de expresie potrivite. (Deși această tematică a mai fost abordată de mine și în alte texte, chiar dacă am făcut-o mult mai voalat) Vă respect întru totul părerea, însă primul impuls pe care l-am simțit, scriind acest text, n-a fost nostalgia, ci dezamăgirea și lipsa de speranță. Am scris efectiv ca un observator, cu detașare, despre lucruri care mă frământă de multă vreme, încă de pe când eram student. Mă simt detașat atât de trecut cât și de viitor. Deci, nu poate fi vorba(cel puțin nu în cazul meu) despre cel care are nostalgia trecutului tocmai pentru că trăiește într-un prezent haotic... Și dacă tot ați adus aminte în com-ul d-ră de diaspora, țin să mai precizez ceva: e una când privești cu detașare la locul tău de baștină dintr-o țară străină, și e cu totul alta detașarea celui care privește ceea ce se întâmplă chiar sub nasul lui și descrie ceea ce simte, trăind în interiorul haosului, nu în afara lui. Aș zice că cea din urmă(detașare) este una mult mai dramatică/dureroasă, chiar dacă personajele din textul meu ajung până la urmă să nu mai simtă nimic, nici măcar pt. lucrurile care i se păreau odată sfinte/sacre. Aveți dreptate în ceea ce privește ironia, pe care, din păcate, eu o văd ca un element predominant în acest text, o ironie care duce, până la urmă, la sarcasm, la un fel de ironie exasperată.
În altă ordine de idei, vă spun La mulți ani și multă sănătate!

Cu stimă și respect,
Bot Eugen.

Pai ce sa facem, Vlad, aflam ce mai zice lumea de noi. In fond, e tot un fel de activitate de blog sau atelier literar, numai ca la o scara mult mai larga. Si mai e ceva, pregatesc ceva, dar vei afla la momentul potrivit.

Nu stiu prea bine ce reprezinta hermeneia ca si comunitate dar am sa aflu curand de vreme ce am ales sa public aici insa stiu cu siguranta ca "hermeneia" isi are obirsia din hermetism si nu vine de la Hermes. Eu cel putin asa am invatat la scoala. Poate ca ambele variante sunt corecte.