Peisaj prin care treci lăsând urme din tine. Peisaj pe care îl porți cu tine. Nu contează unde, cert este că într-o zi cuvintele vin în jurul locurilor și îl descriu atât cât e cu putință. Aici, am fost în urma pașilor autoarei. Mă bucură această balade sur une plage imaginaire.
nu sunt resentimentar; încerc să evit pe cât posibil anumite disensiuni personale sau certuri care se iscă uneori în lumea virtuală. Întotdeauna am încercat să-mi focalizez atenţia pe texte şi nu pe autorul său. Şi las de obicei semne de trecere sub textele în care îmi place ceva, nu neapărat totul. Şi eu îţi citisem pe alte site-uri mai multe texte, scrise în diferite registre şi lăsasem semne de lectură la unele din ele care îmi plăcuseră în mod deosebit.
Oricum, încă mai caut moduri noi de exprimare, temele rămân aceleaşi, nu se schimbă.
Prima variantă mi se pare un text excepţional. Tulburător. A doua arată ce putem noi face cu inefabilul inspiraţiei, lucrând asupra textului şi nefiind (nu e nimic maliţios în ce spun) Eminescu. Eminescu realizând mereu performanţa paradoxală de a ne da impresia că imaginea rezultată dintr-un trudnic travaliu e produsul clipei. Al spontaneităţii!
senzatii si perceptii, vad ca e deja un inceput de poelmica (sa zicem), deci e de bine. ecaterina (scuze ca am mancat e-ul prima oara) crede-ma ca strofa e atent construita. eu merg mult pe asa-zise "stridente", pe ruperi de ritm, de structura chiar. imaginile acelea care-ti par tie fortate sunt la locul lor, nimic nu e intamplator sau epatant in poezia mea. si negatia are rostul ei. incepe cu un univers inchis, unde bajbaim cu ajutorul senzorialului - de-asta avem un caine acolo. lobotomia este co-mu-ni-ca-ti-o-na-la! nu stiu de ce este nevoie sa explic si sa rasexplic! cat despre faptul ca as fi increzuta, ai fost simpatica aici. ;)) nu sunt deloc increzuta, am afirmat cu sinceritate si desigur subiectivitate ca asta e cel mai bun poem al meu de pana acum, asa il consider eu, ceea ce inseamna ca sunt intr-o continua cautare si autodepasire. si da, am siguranta si constiinta propriei valori. sa stii ca eu imi sunt cel mai pretentios critic, cum ar fi si normal in actul asta al scriituri - autocritica si....munca! hialin, ma bucur ca ai remarcat sugestivitatea si dublul mesaj. va multumesc amandurora. ah, si daca tot sunt pe-aci sa eratez: celalalt/ceilalti, desigur :P
nu stiam atitea date personale despre Joseph Kosma, desi imi placeau/plac foarte mult melodiile compuse de el...e nobil gestul tau de a-l readuce printre noi in toamna aceasta draga nostalgiilor...multumesc, Adrian!
Nu mai este loc de interpretarea mea pentru ca o sa aiba si ea comentarii...nu are rost. Oricum, eu l-am vazut altfel. Am remarcat: " am văzut cum se strîng nebunii/ ca norii destrămați/", " degeaba/ să îți cînte", "în această secetă lentă/ departe/ au rămas o mulțime de jumătăți de măsură/ nefolosite/ dar tu nu ai spus nimic", "m-am atîrnat de cer/ ca de un fel de cuier/ pentru mai apoi". Adica... aproape tot textul. Dau o penita, o parere modesta pentru un text a carei idee mi-a placut extrem de mult si nici nu are "cu care" ala care pentru mine este "o obsesie". Dar m-a pus pe ganduri comentariul tau!
Alina... resemnarea imi pare mai degraba un concept ce implica a accepta o situatie care nu-ti place... eu am vrut sa valorizez poetic o alta nuanta... sa te predai moirei fara sa mai doresti nimic dar sa imbratisezi ceea ce vine inspre tine, bucurie sau napasta... pana la urma abia o judecata ulterioara le catalogheaza... in acest sens am utilizat fotografia. Linea... ai prins ideea insa nu e suspendare pe deplin ci si participare la clipa... nu memorie a acesteia ci traire a ei. Francisc... nu adoarme nici o umbra... trebuie citit astfel: iar atunci când adoarme/ umbra (lui) îi evadează dincolo de gratii... in versurile precedente avem "îi place" si "nu-l" care indica personajul si il delimiteaza de umbra sa. Asta cu pasul sigur e "in ape"... adica ne face placere sa credem ca este sigur dar ce te faci atunci cand sistemul tau de referinta devine relativ... cred ca suprema dovada de barbatie este sa iti accepti slabiciunile si limitele. Daca vrei arata-mi... ;) Sapphire... ai prins ideea cu Tarkovski... in fragmentul citat de tine ca si in toata aceasta poezie am vrut intentionat sa valorific aparenta ambiguitate a citirii contextuale pentru a imbogati poemul in sensuri... uite: ploaia îi șfichiuie trupul ca un șarpe muribund/ el umblă cu pași nesiguri poate fi o alternativa la cum ai citit tu. Sensul relevat de tine s-a vrut a fi ocultat, pentru ca tensiunea autentica nu este niciodata aceea care sparge coaja cochiliei ci mai degraba aceea care subzista in adanc... la fel e si in materie de culori... culoarea din culoare... Linea stie mai bine la ce ma refer :) La intrebarea ta ce nu asteapta raspuns e vorba despre om... umbra este doar un accident al omului surprins de lumina :)
Intrucit textul e incadrat la polemica, hai sa iti raspund. Incep cu sfirsitul. Toate astea au o legatura cu patriotismul pentru ca aceasta legatura s-a facut de nenumarate ori de catre altii chiar si aici pe Hermeneia.com. Deci, eu nu fac decit sa vin in intimpinarea unei probleme deja ridicate. Iar ca remarca as spune ca acum auzind cum se vorbeste romaneste la Bucuresti inclin sa cred ca este o problema de patriotism pentru ca mi se pare de-a dreptul strigator la cer sa judeci "lipsa de patriotism" a celor "din afara" care in mod deliberat isi pastreaza limba cu toate stingaciile lor in timp ce nimeni (nu vad eu cel putin) ca face nimic pentru ca pe televiziunea romana sa se vorbeasca corect romaneste. In ce priveste doliul national si patriarhul am rezerve fata de opinia ta din cel putin doua motive. Primul este formal. De vreme ce biserica ortodoxa nu este "inca" biserica nationala ideea asta cu reprezentarea sau asemanarea cu institutia prezidentiala mi se pare cam trasa de par. Sau vrei sa imi sugerezi ca de acum incolo o sa tineti doliu national cind o sa treaca la cele vesnice oricare din capii confesiunilor religioase din Romania care au un anumit grad de "reprezentare"? Cel de-al doilea este de ordin moral. Ma indoiesc ca un om care a fost patriarh peste o biserica in vremea ce dictatura comunista ii darima bisericile si manastirile, sau care si-a prezentat adeziunea fata de interventia criminala a armatei la Timisoara in 1989 merita doliu national chiar daca sa zicem ca insitutia pe care o reprezinta s-ar califica pentru asa ceva. Putina decenta fata de mortii Timisoarei, carora nici astazi inca nu li s-a facut dreptate intr-un tribunal, ma gindesc ca nu ar strica. Evident insa ca aceasta realitate se vede diferit daca te uiti la ea de la Iasi sau de la Timisoara. Asa ca imi dau seama de dificultatea perceptiei. In ce priveste Academia Romana, a o asemana cu institutia legiutoare a tarii (gluma pe care am mai citit-o si in alta parte) mi se pare total aiurea si tradeaza, dupa parerea mea, ramasite ale unei mentalitati observicioase fata de un autoritarism centralizat. Ma intreb daca miine prin absurd Academia va va "legifera" ca trebuie sa scrieti cu caractere chirilice, o veti face? Iar daca nu, de ce? Cind si unde ai dreptul sa te revolti, sa consideri ca decizia Academiei este o timpenie? Evident insa ca, asa cum spuneam si la inceput, ideea asta este ridicola. Academia nu este organ legiuitor (in sensul parlamentului) si chiar daca cineva ar sustine asta atunci ar fi o aberatie eminamente antidemocratica de vreme ce membrii academiei nu sint alesi prin nici un fel de sufragiu de catre populatie. Asa ca, sa nu mai incurcam borcanele. Eventual Academia Romana are un rol consultativ si de promovare-evidentiere in dezvoltatea culturii si civilizatiei romanesti cit si o activitate de cercetare. De fapt modul cum prezinti tu Academia Romana imi spune ca nu ai citit niciodata nici STATUTUL ACADEMIEI ROMÂNE si nici LEGEA PRIVIND ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA ACADEMIEI ROMÂNE. Iti recomand sa le citesti pe site-ul www.acad.ro Formularea "b) se îngrijește de cultivarea limbii române și stabilește regulile ortografice obligatorii;" din Capitolul II, articolul 8, punctul b al legii mi se pare ca vrea sa spuna ceva incercind sa nu spuna nimic. Cind spui ca un lucru e obligatoriu si nu prevezi nici o pedeapsa pentru incalcarea lui ma gindesc ca de fapt, politic vorbind, spui ceva dar de fapt nu intentionezi lucrul acela. Sau ar trebui sa intelegem ca "obligatoriu" se refera doar la felul in care vorbesc limba romana academicienii? Evident, formularea este ambigua (si banuiesc ca este voit ambigua). Cind tu insa imi spui ca "Vorbim in acest caz despre o greseala simpla pe care ar fi putut sa o faca 90% dintre romani", desi pot fi de acord cu tine, asta nu face rusinea mai mica. Si daca este tolerabil la florarese sau taximetristi (fara sa vreau sa ofensez aceste doua categorii profesionale), continui sa sustin ca este absolut intolerabil pe canalul national de televiziune in anul 2007 la un eveniment de rezonanta nationala (asa cum sustii chiar tu). Iar daca tu imi spui ca de fapt acesta e un feneomen des intilnit la crainicii de televiziune din Romania atunci mie nu imi mai ramine decit sa zimbesc trist. Concluzia mea ramine ca este ipocrit sa te legi de limba romana a celor care in ciuda distantei si contextului continua sa o vorbeasca in timp ce la Bucuresti este macelarita pe canalul national de televiziune cu prilejul unei zile de doliu national. In ce priveste faptul ca unii "sunt nehotarati in ce limba sa vorbeasca incepand fraza in romana si terminand in limba tarii de adoptie" nu cred ca este vorba de nehotarire. Cred ca este vorba de o usurinta de exprimare (datorita modului cum functioneaza creierul) pe de o parte. Iar pe de alta cred ca unii, atunci cind lucreaza la un text care se vrea literar, o fac din incercarea de a-i da o culoare aparte, sau un anumit eclecticism, etc, in functie de intentia literara. Faptul ca unii pot face asta si din snobism sau din dorinta de a epata nu anuleaza valoarea folosirii ei inteligente. De fapt daca te vei apleca sa citesti texte interbelice o vei intilni si in multe din ele. Ma tem insa ca de multe ori ostilitatea fata de aceasta practica tradeaza nu un anumit "purism" literar ci mai degraba un anumit gen de nationalism provincial. Dar iata ca m-am intins destul de mult. Sper insa sa iti fi raspuns la observatii.
Ești ironic în primele versuri. Îmi place ideea cu "o inimă sterilizată bacteriologic" - de reținut pentru un viitor tratat de microbiologie. :) Ai două versuri și nu le înțeleg rostul în poemul acesta: "nu mai cred în necesitatea intermediarilor / sau a dicționarelor explicative, deci sunt contextuale. Planetă... "făcută" sună bine în engleză, tradus, dar în românește nu prea. La "aparatele mele/ de înviat" am o reținere... "cu sau fără acele lucruri minore / cu care ne naștem a doua sau a treia oară" ... să înțeleg că și tu crezi în reîncarnare? :) Ai doi de "brusc" unul după altul, spre final. Ai "două nașteri" în contradictoriu cu "a doua sau a treia oară" de mai înainte. Finalul tandru.
îmi place acest poem, Andrei, e o atmosferă creată bine! dar aș tăia altfel versurile și mi-aș dori un final pe măsura conținutului, puternic, memorabil. bineînțeles, e doar o opinie. gând bun! om bun!
nu stiu daca este buna fiindca eu nu stiu cine e capra. iar daca imi imaginez cine ar fi varza ramin perplex cind ma gindesc la lup. dar atunci nu mai vad riul si nu mai are importanta nici capra. asa ca las varza dar lupul devine intersat de mine si ignora capra. iar riul ne urca pina peste genunchi si noi tot cu comparatia pina ne ia apa.
poezia aceasta ma conduce, nu stiu de ce, spre mitul creatorului, a unui Pygmalion care se indragosteste de propria sa creatie, in cautarea perfectiunii, de propria ura/dragoste (atit de identice la gradul maxim de intensitate), tot urind/iubind. ura/dragostea cad parca sub efectul negarii negatiei (negatia se intoarce impotriva sa si se substituie siesi) : "urăsc cuvintele care îmi vin în minte despre tine/ seducători eunuci adulmecîndu-te laș" si "urăsc această dragoste/ cu care te mîzgălesc pe față/ negru demențial de subțire/ caligrafic pe umeri și coapse" (expresii poetice de un lirism seducator). poezia nu este decit un manifest, un fel de a iubi/a uri o Galatee unica, aceasta rana ascunsa maligna sfisietoare. nu este ura/dragoste sa nu te striveasca...transcenderea (trecerea dincolo - de la ura la dragoste) este o punte atit de subtire, de paianjen... a iubi sau a uri nu este decit un exercitiu in "aruncarea sortilor" pentru a afla voia Lui, (practicata atit in Vechiul cit si Noul Testament) caruia de altfel ne subordonam in totalitate.
Fiindcă tot mi-a zburat păsărica din gură, dar având în vedere că nu e niciun secret, să transcriu dedicaţia:
"Scriitorului Tudor Cristea şi medicului Andrei Bâlbâie, de la Spitalul Dimitrie Gerota din Bucureşti, care mi-au întins o mână în cel mai greu moment al vieţii mele.
De asemenea, prietenilor mei Nicoleta Iftode şi Daniel Barbu, care m-au învăţat că speranţa nu este o vorbă goală.
Şi din nou, fiicei mele, Nicoleta Şerban".
Aşa că aş fi fost ultimul om care să facă afirmaţii insinuante. Dar trebuie să explic, poate, în ce a constat "mâna intinsă" despre care scriitorul vorbeşte în dedicaţie: în cronica elogioasă la romanul "Maimuţe în haremul nopţii", publicată în "Litere" şi reprodusă în volumul amintit, ca şi în invitaţia pe care i-am adresat-o de a susţine o rubrică în revistă. Atât. În rest, corespondăm, din când în când, prin e-mail (legat de colaborarea la revistă sau de anumite evenimente literare) şi căutăm să fim obiectivi când ne discutăm unul altuia cărţile. Nu ne-am văzut niciodată, deşi avem doi prieteni comuni, profesori şi scriitori târgovişteni: Marin Neagu şi George Geacăr.
Cultul prieteniei (şi sau, poate, mai ales literare), ca şi încrederea în literatură sunt cele două modaliltăţi prin care Şerban Tomşa îşi exorcizează izolarea relativă. Dar ea este, cu adevărat, învinsă prin ceea ce scrie el. Legat de aceasta, îmi face plăcere să vă informez că, de curând, a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România.
Ce poem frumos si curgator. Asa mi se pare mie. Singurul lucru putin fortat mi se pare curcubeul de morfina, as reformula cumva ideea.
Si cred ca ar face mai bine poemului ca mana sa nu fie uscativa, poate un alt adjectiv. Pentru cursivitate si emotie bland stapanita, impreuna cu un final foarte frumos, o penita. Seara frumoasa!
Şi mie mi-a plăcut, chiar dacă unele versuri sunt aglomerate. Pare o spontană şi lucidă razvrătire existenţială. Aparenta ruptură ideatică dintre cele două unităţi îmi întăreşte părerea.
Aranca, aprecierile tale mă onorează. E un experiment aici, în care am încercat să încifrez neosimbolist niște stări banale: iubirea, teama de moarte, uimirea, etc. Am vrut să exprim aceleași lucruri răsspuse, dar într-un registru derutant, așa că înțeleg reacția domnului Virgil căruia textul i s-a părut confuz. Sper să mai vorbim despre astea. Postare plăcută! :)
dacă nu te superi, eu aşa văd acest poem:
În subsolul pieptului tău
şi-au dat întâlnire
mâinile carnivore -
deasupra capului
un cer de piatră cu strâmte hotare -
Pe umerii tăi,
palmele negre
himerele-kamikaze
cu zborul lor
pururea amânat.
Deasupra creştetului
mâinile unei lumi obişnuite
se spălau una pe alta,
lumina ochilor - sufletul preschimbându-se
în penumbra pumnului binevoitor
Astfel, prin deschiderea vămii
ai încheiat pactul
cu-nstrăinarea...
E doar o părere, poate nu cea mai avizată. Evident, nu trebuie să o "contabilizezi"
respect...
m-am prostit ditat. Sau sunt intr-o dispozitie blegosa. Da textu' asta imi placu. Are in el ceva desuet. Probabil ca i se trage de la "yerba mate" pe care Virgil o consuma cam de mult si abia acum isi face efectul de a-l face nostalgic. Pt. ca, asa cum zice un prieten al meu (recunosc, lucru asta i l-am sugerat), "intre nostagie si ironie exista o asemanare neasteptata: ambele sunt duplicitare.In timp ce ironia propune un inteles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeste despre un trecut idealizat de pe pozitia unui prezent mizer". Asta nu inseamna ca textul in discutie ar fi chiar genial.
E un text bun, cu miez, scris ingrijit si cu destula putere de sugestie, chiar alta in afara celei determinate de vocabularul magic. Eu as fi scris... cainii orbi ai timpului te vor mesteca... mie imi suna mai bine. Totusi destul de multe cuvinte/expresii care prin natura te trimit cu gandul la chestiuni consacrate... " blestemul poetului" parca ar fi un link spre blestemul pamantului, blestemul iubirii... cununiile legate ma fac sa ma gandesc la mama omida si neamul lor vrajitoresc cu rubrica permanenta in ziare... chiar si cainele asta orb al timpului suna a naibii de cunoscut... "maduva zilei" de asemenea. Sa nu ma intelegi gresit, nu vorbesc aici despre plagiat ci mai degraba de locuri comune. Scrii frumos dar fii mai pretentioasa cu tine.
în prima parte poetul raportează iubirea la ceea ce reprezintă iubita. prin ea și în ea se măsoară ființial pe sine și existența în întregul ei. ideea de perfecțiune, aletorie în context, estre sugerată de acele sfere subțiri, care vor perfora pielea autorului ca niște perforatoare hârtia de scris... cea de-a doua parte stă sub semnul dărniciei. începând cu ceea ce este creat, trupul; trecând în lumea virtuală cu căprioare și într-o repetiție nedorită (o biată conjugare a trupului tău/de un biet moment), autorul devine lasciv și visător, îchipuindu-și că ar privi necontenit (în orbitele mele ți-am pregătit sălașul) iubita/iubirea mult dorită. un poem asupra căruia personal aș reveni și care nu înțeleg de ce poartă titlul "Pământ". cu respect și considerație, mircea nincu
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Ei, îmi inchipui că ziceți și dvs., așa, de încurajare... Oricum, vă mulțumesc. Sărumana. Ionel Bostan
pentru textul : Se prăpădi Viliță dePeisaj prin care treci lăsând urme din tine. Peisaj pe care îl porți cu tine. Nu contează unde, cert este că într-o zi cuvintele vin în jurul locurilor și îl descriu atât cât e cu putință. Aici, am fost în urma pașilor autoarei. Mă bucură această balade sur une plage imaginaire.
pentru textul : Timp baroc lîngă anotimp și infante deacum le vad. ceva mai dimineata nu erau.
pentru textul : Concursul de Poezie ”Astenie de primăvară - Hermeneia 2010” denu sunt resentimentar; încerc să evit pe cât posibil anumite disensiuni personale sau certuri care se iscă uneori în lumea virtuală. Întotdeauna am încercat să-mi focalizez atenţia pe texte şi nu pe autorul său. Şi las de obicei semne de trecere sub textele în care îmi place ceva, nu neapărat totul. Şi eu îţi citisem pe alte site-uri mai multe texte, scrise în diferite registre şi lăsasem semne de lectură la unele din ele care îmi plăcuseră în mod deosebit.
Oricum, încă mai caut moduri noi de exprimare, temele rămân aceleaşi, nu se schimbă.
Mulţumesc pentru revenire,
pentru textul : Deşertul indigo deEugen
Prima variantă mi se pare un text excepţional. Tulburător. A doua arată ce putem noi face cu inefabilul inspiraţiei, lucrând asupra textului şi nefiind (nu e nimic maliţios în ce spun) Eminescu. Eminescu realizând mereu performanţa paradoxală de a ne da impresia că imaginea rezultată dintr-un trudnic travaliu e produsul clipei. Al spontaneităţii!
pentru textul : p.s desenzatii si perceptii, vad ca e deja un inceput de poelmica (sa zicem), deci e de bine. ecaterina (scuze ca am mancat e-ul prima oara) crede-ma ca strofa e atent construita. eu merg mult pe asa-zise "stridente", pe ruperi de ritm, de structura chiar. imaginile acelea care-ti par tie fortate sunt la locul lor, nimic nu e intamplator sau epatant in poezia mea. si negatia are rostul ei. incepe cu un univers inchis, unde bajbaim cu ajutorul senzorialului - de-asta avem un caine acolo. lobotomia este co-mu-ni-ca-ti-o-na-la! nu stiu de ce este nevoie sa explic si sa rasexplic! cat despre faptul ca as fi increzuta, ai fost simpatica aici. ;)) nu sunt deloc increzuta, am afirmat cu sinceritate si desigur subiectivitate ca asta e cel mai bun poem al meu de pana acum, asa il consider eu, ceea ce inseamna ca sunt intr-o continua cautare si autodepasire. si da, am siguranta si constiinta propriei valori. sa stii ca eu imi sunt cel mai pretentios critic, cum ar fi si normal in actul asta al scriituri - autocritica si....munca! hialin, ma bucur ca ai remarcat sugestivitatea si dublul mesaj. va multumesc amandurora. ah, si daca tot sunt pe-aci sa eratez: celalalt/ceilalti, desigur :P
pentru textul : incoruptibil denu stiam atitea date personale despre Joseph Kosma, desi imi placeau/plac foarte mult melodiile compuse de el...e nobil gestul tau de a-l readuce printre noi in toamna aceasta draga nostalgiilor...multumesc, Adrian!
pentru textul : Muzica lui Joseph Kosma deRevin, am uitat să îți amintesc de typo la "croaziera aceia" (aceea).
pentru textul : Lacrimi explicite deMulte, prea multe clişee, Silviu. Umbre, motivul trenului, ceasul... Stereotipie şi la nivel ideatic, şi la cel expresiv. Fără pic de personalitate.
pentru textul : Trenul cu fantome deNu mai este loc de interpretarea mea pentru ca o sa aiba si ea comentarii...nu are rost. Oricum, eu l-am vazut altfel. Am remarcat: " am văzut cum se strîng nebunii/ ca norii destrămați/", " degeaba/ să îți cînte", "în această secetă lentă/ departe/ au rămas o mulțime de jumătăți de măsură/ nefolosite/ dar tu nu ai spus nimic", "m-am atîrnat de cer/ ca de un fel de cuier/ pentru mai apoi". Adica... aproape tot textul. Dau o penita, o parere modesta pentru un text a carei idee mi-a placut extrem de mult si nici nu are "cu care" ala care pentru mine este "o obsesie". Dar m-a pus pe ganduri comentariul tau!
pentru textul : psalm deAlina... resemnarea imi pare mai degraba un concept ce implica a accepta o situatie care nu-ti place... eu am vrut sa valorizez poetic o alta nuanta... sa te predai moirei fara sa mai doresti nimic dar sa imbratisezi ceea ce vine inspre tine, bucurie sau napasta... pana la urma abia o judecata ulterioara le catalogheaza... in acest sens am utilizat fotografia. Linea... ai prins ideea insa nu e suspendare pe deplin ci si participare la clipa... nu memorie a acesteia ci traire a ei. Francisc... nu adoarme nici o umbra... trebuie citit astfel: iar atunci când adoarme/ umbra (lui) îi evadează dincolo de gratii... in versurile precedente avem "îi place" si "nu-l" care indica personajul si il delimiteaza de umbra sa. Asta cu pasul sigur e "in ape"... adica ne face placere sa credem ca este sigur dar ce te faci atunci cand sistemul tau de referinta devine relativ... cred ca suprema dovada de barbatie este sa iti accepti slabiciunile si limitele. Daca vrei arata-mi... ;) Sapphire... ai prins ideea cu Tarkovski... in fragmentul citat de tine ca si in toata aceasta poezie am vrut intentionat sa valorific aparenta ambiguitate a citirii contextuale pentru a imbogati poemul in sensuri... uite: ploaia îi șfichiuie trupul ca un șarpe muribund/ el umblă cu pași nesiguri poate fi o alternativa la cum ai citit tu. Sensul relevat de tine s-a vrut a fi ocultat, pentru ca tensiunea autentica nu este niciodata aceea care sparge coaja cochiliei ci mai degraba aceea care subzista in adanc... la fel e si in materie de culori... culoarea din culoare... Linea stie mai bine la ce ma refer :) La intrebarea ta ce nu asteapta raspuns e vorba despre om... umbra este doar un accident al omului surprins de lumina :)
pentru textul : Culori deIntrucit textul e incadrat la polemica, hai sa iti raspund. Incep cu sfirsitul. Toate astea au o legatura cu patriotismul pentru ca aceasta legatura s-a facut de nenumarate ori de catre altii chiar si aici pe Hermeneia.com. Deci, eu nu fac decit sa vin in intimpinarea unei probleme deja ridicate. Iar ca remarca as spune ca acum auzind cum se vorbeste romaneste la Bucuresti inclin sa cred ca este o problema de patriotism pentru ca mi se pare de-a dreptul strigator la cer sa judeci "lipsa de patriotism" a celor "din afara" care in mod deliberat isi pastreaza limba cu toate stingaciile lor in timp ce nimeni (nu vad eu cel putin) ca face nimic pentru ca pe televiziunea romana sa se vorbeasca corect romaneste. In ce priveste doliul national si patriarhul am rezerve fata de opinia ta din cel putin doua motive. Primul este formal. De vreme ce biserica ortodoxa nu este "inca" biserica nationala ideea asta cu reprezentarea sau asemanarea cu institutia prezidentiala mi se pare cam trasa de par. Sau vrei sa imi sugerezi ca de acum incolo o sa tineti doliu national cind o sa treaca la cele vesnice oricare din capii confesiunilor religioase din Romania care au un anumit grad de "reprezentare"? Cel de-al doilea este de ordin moral. Ma indoiesc ca un om care a fost patriarh peste o biserica in vremea ce dictatura comunista ii darima bisericile si manastirile, sau care si-a prezentat adeziunea fata de interventia criminala a armatei la Timisoara in 1989 merita doliu national chiar daca sa zicem ca insitutia pe care o reprezinta s-ar califica pentru asa ceva. Putina decenta fata de mortii Timisoarei, carora nici astazi inca nu li s-a facut dreptate intr-un tribunal, ma gindesc ca nu ar strica. Evident insa ca aceasta realitate se vede diferit daca te uiti la ea de la Iasi sau de la Timisoara. Asa ca imi dau seama de dificultatea perceptiei. In ce priveste Academia Romana, a o asemana cu institutia legiutoare a tarii (gluma pe care am mai citit-o si in alta parte) mi se pare total aiurea si tradeaza, dupa parerea mea, ramasite ale unei mentalitati observicioase fata de un autoritarism centralizat. Ma intreb daca miine prin absurd Academia va va "legifera" ca trebuie sa scrieti cu caractere chirilice, o veti face? Iar daca nu, de ce? Cind si unde ai dreptul sa te revolti, sa consideri ca decizia Academiei este o timpenie? Evident insa ca, asa cum spuneam si la inceput, ideea asta este ridicola. Academia nu este organ legiuitor (in sensul parlamentului) si chiar daca cineva ar sustine asta atunci ar fi o aberatie eminamente antidemocratica de vreme ce membrii academiei nu sint alesi prin nici un fel de sufragiu de catre populatie. Asa ca, sa nu mai incurcam borcanele. Eventual Academia Romana are un rol consultativ si de promovare-evidentiere in dezvoltatea culturii si civilizatiei romanesti cit si o activitate de cercetare. De fapt modul cum prezinti tu Academia Romana imi spune ca nu ai citit niciodata nici STATUTUL ACADEMIEI ROMÂNE si nici LEGEA PRIVIND ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA ACADEMIEI ROMÂNE. Iti recomand sa le citesti pe site-ul www.acad.ro Formularea "b) se îngrijește de cultivarea limbii române și stabilește regulile ortografice obligatorii;" din Capitolul II, articolul 8, punctul b al legii mi se pare ca vrea sa spuna ceva incercind sa nu spuna nimic. Cind spui ca un lucru e obligatoriu si nu prevezi nici o pedeapsa pentru incalcarea lui ma gindesc ca de fapt, politic vorbind, spui ceva dar de fapt nu intentionezi lucrul acela. Sau ar trebui sa intelegem ca "obligatoriu" se refera doar la felul in care vorbesc limba romana academicienii? Evident, formularea este ambigua (si banuiesc ca este voit ambigua). Cind tu insa imi spui ca "Vorbim in acest caz despre o greseala simpla pe care ar fi putut sa o faca 90% dintre romani", desi pot fi de acord cu tine, asta nu face rusinea mai mica. Si daca este tolerabil la florarese sau taximetristi (fara sa vreau sa ofensez aceste doua categorii profesionale), continui sa sustin ca este absolut intolerabil pe canalul national de televiziune in anul 2007 la un eveniment de rezonanta nationala (asa cum sustii chiar tu). Iar daca tu imi spui ca de fapt acesta e un feneomen des intilnit la crainicii de televiziune din Romania atunci mie nu imi mai ramine decit sa zimbesc trist. Concluzia mea ramine ca este ipocrit sa te legi de limba romana a celor care in ciuda distantei si contextului continua sa o vorbeasca in timp ce la Bucuresti este macelarita pe canalul national de televiziune cu prilejul unei zile de doliu national. In ce priveste faptul ca unii "sunt nehotarati in ce limba sa vorbeasca incepand fraza in romana si terminand in limba tarii de adoptie" nu cred ca este vorba de nehotarire. Cred ca este vorba de o usurinta de exprimare (datorita modului cum functioneaza creierul) pe de o parte. Iar pe de alta cred ca unii, atunci cind lucreaza la un text care se vrea literar, o fac din incercarea de a-i da o culoare aparte, sau un anumit eclecticism, etc, in functie de intentia literara. Faptul ca unii pot face asta si din snobism sau din dorinta de a epata nu anuleaza valoarea folosirii ei inteligente. De fapt daca te vei apleca sa citesti texte interbelice o vei intilni si in multe din ele. Ma tem insa ca de multe ori ostilitatea fata de aceasta practica tradeaza nu un anumit "purism" literar ci mai degraba un anumit gen de nationalism provincial. Dar iata ca m-am intins destul de mult. Sper insa sa iti fi raspuns la observatii.
pentru textul : Cum se vorbește limba română în România - I deEști ironic în primele versuri. Îmi place ideea cu "o inimă sterilizată bacteriologic" - de reținut pentru un viitor tratat de microbiologie. :) Ai două versuri și nu le înțeleg rostul în poemul acesta: "nu mai cred în necesitatea intermediarilor / sau a dicționarelor explicative, deci sunt contextuale. Planetă... "făcută" sună bine în engleză, tradus, dar în românește nu prea. La "aparatele mele/ de înviat" am o reținere... "cu sau fără acele lucruri minore / cu care ne naștem a doua sau a treia oară" ... să înțeleg că și tu crezi în reîncarnare? :) Ai doi de "brusc" unul după altul, spre final. Ai "două nașteri" în contradictoriu cu "a doua sau a treia oară" de mai înainte. Finalul tandru.
pentru textul : un alt fel de singurătate deîmi place acest poem, Andrei, e o atmosferă creată bine! dar aș tăia altfel versurile și mi-aș dori un final pe măsura conținutului, puternic, memorabil. bineînțeles, e doar o opinie. gând bun! om bun!
pentru textul : semn scrijelit într-o parcare denu stiu daca este buna fiindca eu nu stiu cine e capra. iar daca imi imaginez cine ar fi varza ramin perplex cind ma gindesc la lup. dar atunci nu mai vad riul si nu mai are importanta nici capra. asa ca las varza dar lupul devine intersat de mine si ignora capra. iar riul ne urca pina peste genunchi si noi tot cu comparatia pina ne ia apa.
pentru textul : Oasis deNu s-a rezolvat problema paginarii pe comentariile utilizatorilor.
http://hermeneia.com/workspace/161/comments
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 dehttp://hermeneia.com/workspace/161/comments?page=1 (link daca apas pe pagina 2) - rezultatele afisate dincolo de pagina 1 nu sunt corecte. Desi la paginare apare un numar de 8 pagini, doar primele doua pagini afiseaza cate ceva, in rest sunt campurile goale. Exista o neconcordanta in acest punct.
poezia aceasta ma conduce, nu stiu de ce, spre mitul creatorului, a unui Pygmalion care se indragosteste de propria sa creatie, in cautarea perfectiunii, de propria ura/dragoste (atit de identice la gradul maxim de intensitate), tot urind/iubind. ura/dragostea cad parca sub efectul negarii negatiei (negatia se intoarce impotriva sa si se substituie siesi) : "urăsc cuvintele care îmi vin în minte despre tine/ seducători eunuci adulmecîndu-te laș" si "urăsc această dragoste/ cu care te mîzgălesc pe față/ negru demențial de subțire/ caligrafic pe umeri și coapse" (expresii poetice de un lirism seducator). poezia nu este decit un manifest, un fel de a iubi/a uri o Galatee unica, aceasta rana ascunsa maligna sfisietoare. nu este ura/dragoste sa nu te striveasca...transcenderea (trecerea dincolo - de la ura la dragoste) este o punte atit de subtire, de paianjen... a iubi sau a uri nu este decit un exercitiu in "aruncarea sortilor" pentru a afla voia Lui, (practicata atit in Vechiul cit si Noul Testament) caruia de altfel ne subordonam in totalitate.
pentru textul : urăsc deFiindcă tot mi-a zburat păsărica din gură, dar având în vedere că nu e niciun secret, să transcriu dedicaţia:
pentru textul : Treptele visului şi strategiile scrisului de"Scriitorului Tudor Cristea şi medicului Andrei Bâlbâie, de la Spitalul Dimitrie Gerota din Bucureşti, care mi-au întins o mână în cel mai greu moment al vieţii mele.
De asemenea, prietenilor mei Nicoleta Iftode şi Daniel Barbu, care m-au învăţat că speranţa nu este o vorbă goală.
Şi din nou, fiicei mele, Nicoleta Şerban".
Aşa că aş fi fost ultimul om care să facă afirmaţii insinuante. Dar trebuie să explic, poate, în ce a constat "mâna intinsă" despre care scriitorul vorbeşte în dedicaţie: în cronica elogioasă la romanul "Maimuţe în haremul nopţii", publicată în "Litere" şi reprodusă în volumul amintit, ca şi în invitaţia pe care i-am adresat-o de a susţine o rubrică în revistă. Atât. În rest, corespondăm, din când în când, prin e-mail (legat de colaborarea la revistă sau de anumite evenimente literare) şi căutăm să fim obiectivi când ne discutăm unul altuia cărţile. Nu ne-am văzut niciodată, deşi avem doi prieteni comuni, profesori şi scriitori târgovişteni: Marin Neagu şi George Geacăr.
Cultul prieteniei (şi sau, poate, mai ales literare), ca şi încrederea în literatură sunt cele două modaliltăţi prin care Şerban Tomşa îşi exorcizează izolarea relativă. Dar ea este, cu adevărat, învinsă prin ceea ce scrie el. Legat de aceasta, îmi face plăcere să vă informez că, de curând, a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România.
Ce poem frumos si curgator. Asa mi se pare mie. Singurul lucru putin fortat mi se pare curcubeul de morfina, as reformula cumva ideea.
pentru textul : risipă de nori deSi cred ca ar face mai bine poemului ca mana sa nu fie uscativa, poate un alt adjectiv. Pentru cursivitate si emotie bland stapanita, impreuna cu un final foarte frumos, o penita. Seara frumoasa!
Şi mie mi-a plăcut, chiar dacă unele versuri sunt aglomerate. Pare o spontană şi lucidă razvrătire existenţială. Aparenta ruptură ideatică dintre cele două unităţi îmi întăreşte părerea.
pentru textul : memento sacadat deAranca, aprecierile tale mă onorează. E un experiment aici, în care am încercat să încifrez neosimbolist niște stări banale: iubirea, teama de moarte, uimirea, etc. Am vrut să exprim aceleași lucruri răsspuse, dar într-un registru derutant, așa că înțeleg reacția domnului Virgil căruia textul i s-a părut confuz. Sper să mai vorbim despre astea. Postare plăcută! :)
pentru textul : iubire somnambulă deEr. cred ca era Dustin Hofman.. anyway, sa-mi zica cineva care stie sigur :-)
pentru textul : Esență de Marie deScuze, n-a fost cu intentie. Nu stiu nici cum sa sterg dublura. Poate sa-mi spuna cineva?
pentru textul : MIRCEA dedacă nu te superi, eu aşa văd acest poem:
pentru textul : Penumbra pumnului binevoitor deÎn subsolul pieptului tău
şi-au dat întâlnire
mâinile carnivore -
deasupra capului
un cer de piatră cu strâmte hotare -
Pe umerii tăi,
palmele negre
himerele-kamikaze
cu zborul lor
pururea amânat.
Deasupra creştetului
mâinile unei lumi obişnuite
se spălau una pe alta,
lumina ochilor - sufletul preschimbându-se
în penumbra pumnului binevoitor
Astfel, prin deschiderea vămii
ai încheiat pactul
cu-nstrăinarea...
E doar o părere, poate nu cea mai avizată. Evident, nu trebuie să o "contabilizezi"
respect...
m-am prostit ditat. Sau sunt intr-o dispozitie blegosa. Da textu' asta imi placu. Are in el ceva desuet. Probabil ca i se trage de la "yerba mate" pe care Virgil o consuma cam de mult si abia acum isi face efectul de a-l face nostalgic. Pt. ca, asa cum zice un prieten al meu (recunosc, lucru asta i l-am sugerat), "intre nostagie si ironie exista o asemanare neasteptata: ambele sunt duplicitare.In timp ce ironia propune un inteles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeste despre un trecut idealizat de pe pozitia unui prezent mizer". Asta nu inseamna ca textul in discutie ar fi chiar genial.
pentru textul : ym detext lamentabil dupa parerea mea. idei facile. chestia cu "bumbii mintii" m-a dat gata
pentru textul : Definiții pentru muze deE un text bun, cu miez, scris ingrijit si cu destula putere de sugestie, chiar alta in afara celei determinate de vocabularul magic. Eu as fi scris... cainii orbi ai timpului te vor mesteca... mie imi suna mai bine. Totusi destul de multe cuvinte/expresii care prin natura te trimit cu gandul la chestiuni consacrate... " blestemul poetului" parca ar fi un link spre blestemul pamantului, blestemul iubirii... cununiile legate ma fac sa ma gandesc la mama omida si neamul lor vrajitoresc cu rubrica permanenta in ziare... chiar si cainele asta orb al timpului suna a naibii de cunoscut... "maduva zilei" de asemenea. Sa nu ma intelegi gresit, nu vorbesc aici despre plagiat ci mai degraba de locuri comune. Scrii frumos dar fii mai pretentioasa cu tine.
pentru textul : ferește-te de blestemul poetului decînd se aliniază sau cînd se suprapun?
pentru textul : oamenii de care ne este rușine depoezia asta a ta e ca un decupaj perfect, senzual, rosu arzator. mi-a placut mult.
pentru textul : Sprint final, în gheare deîn prima parte poetul raportează iubirea la ceea ce reprezintă iubita. prin ea și în ea se măsoară ființial pe sine și existența în întregul ei. ideea de perfecțiune, aletorie în context, estre sugerată de acele sfere subțiri, care vor perfora pielea autorului ca niște perforatoare hârtia de scris... cea de-a doua parte stă sub semnul dărniciei. începând cu ceea ce este creat, trupul; trecând în lumea virtuală cu căprioare și într-o repetiție nedorită (o biată conjugare a trupului tău/de un biet moment), autorul devine lasciv și visător, îchipuindu-și că ar privi necontenit (în orbitele mele ți-am pregătit sălașul) iubita/iubirea mult dorită. un poem asupra căruia personal aș reveni și care nu înțeleg de ce poartă titlul "Pământ". cu respect și considerație, mircea nincu
pentru textul : Pământ dePagini