Aveti un typo : "l-a facut memorabil" Prima parte are o concentare mai mare ideatica. Imi place abstractizarea ideii, umbra din peretele din imagine care se potriveste foarte bine cu primele doua versuri ale textului. Versul de inceput / final da o senzatie de ciclicitate doar ca la inceput este orientat pe sine, iar pe final pe o "ea". Mi se pare ca a doua strofa de la "nu stiu unde incepe..." scade in intensitate, dar finalul este "in crescendo". Remarc : "de câte ori văd un perete simt nevoia să mă așez lângă el și să devenim împreună o cameră" , "de câte ori văd un perete simt nevoia să mă așez lângă el să îmi iau pulsul... să ți-l pun pe buze " Un text care mi-a placut... Ialin

Nu se vede clar scrisul. Insa imi plac versurile. Poate pe la inceput...

inchide lumina si deschide-o ca sa fiu sigur ca am inchis-o. este aici o teama data de ploaie, de patura, de lipsa locului de pe frigider, de insusi frigiferul care este o alta lume care poate inghiti sau da ceva. " era vorba ", aceasta expresie aduce ceva deosebit in poem. era vorba si ceva mare s-a intamplat. trebuia sa iti scriu, sa mergem, sa facem, dar." era vorba" este naratorul poemului si el duce toate senzatiile pana la final pe o linie crescanda. incertitudinea si absurdul predomina. un poem ce nu eseuaza.

Poemele tale mai noi cât ai postat cât am citit sunt scrise ca la confesional, oricum cam ăsta e stilul tău, te confesezi cititorului obligîndu-l să se bage în pielea ta, însă uneori, ca în acest poem, cred că abuzezi. În schimb, tu ai mereu câteva imagini frumoase, aici cea cu cerul care se crapă, cam în orice poem al tău există așa ceva, ceea ce face gălușca mai ușor de înghițit, o tehnică destul de bună de captare a bunăvoinței cititorului posibil obosit.
Finalul mi se pare că abuzează de prea multe cuvinte presupunînd că se dorește minimalist în contextul acestui poem prolix.

mulțumesc pentru comentarii și observații. am modificat puțin.

Sixtus, ultima strofă are aromă, de fapt are tot ce-i trebuie. Până acolo e cam accidentat terenul.(Pentru mine e accidentat...)

poemul pare mai descatusat asa..french kiss insa - (stiu ca iar imi arat coltii!) nu merge cu vegetalul, ori nu se aude bine, ori ceva se poticneste cind il spui cu voce tare.

ca este french, neo-zeelandez sau roman un sarut ramine un tribut oferit dragostei. poate mers pe miza asta poate fi re-gindit ca titlu si vers.

cheers!

atunci bănuiesc că cel mai simplu ar fi să așteptăm câțiva zeci de ani pentru a afla dacă ceea ce se scrie astăzi mai poate fi considerat poezie sau nu. pentru că așa cum ai spus și tu, Paul, poezia curată se va distinge și alege în timp de cea care doar a urmărit factorul „faimă”, atât de stupid într-un timp în care absolut totul se reciclează sau aruncă la gunoi după prima folosire.

Ela, insula nu e nelocuită, e doar un Lumen, un canal, un tunel. Mulțumesc lui William Scott pentru fotografii. Aceasta e doar prima pagină, primul slide. Mulțumesc pentru gândul tău. Francisc, mulțumesc de trecere, acest text este în (strânsă) legătură cu textul 500. Ideea era de a realiza ceva flash. Te rog, dă pagina... dacă poți. :)

sister, dupa cum spui, este poezie, proza, colaj si telenovela (+2 finaluri, cu al nepotului 3; ma refer, fireste, la finalul propus de adrian, la comentarii, inainte de interventia ta). ma bucur mult ca-ti place. mi-ar fi placut sa specifici si ce anume iti place mai tare. grandpa

George, cât îmi dai pe I-ul lipsă? ooof... :))

Cristina, eu intervenisem in calitate de editor, amintindu-va ca penitele necesita un comentariu mai amplu, pe care, iata, tu ni l-ai oferit.
multumesc.
cat despre partea a doua a comantariul tau si despre tonul sau imperativ...ce sa spun?
spun ca nu-i bai, de mult nu ma mai pusese nimeni la colt pe coji de nuci - chiar mi-era dor...:)

Poetul

Adriana Lisandru bine ai venit! aduci cu tine un nou suflu în poezie și acest fapt te limpezește în locul meritat ce te așteaptă în Marele Labirint. am subliniat câteva metafore deosebite: "și auzeam auzeam auzeam repetat aceiași batere ritmică simultană roțile spuneau mai toți nu îmi ziceam sunt inimi toți călătorii aceștia iubesc" "(îndrăgostită, firește, abia desfăcută din mângâierile lui ca dintr-o a doua placentă)" textul are un final sensibil, de mare forță lirică: "sunt ceva ani de când nu mai pot asculta alte trenuri aud în schimb tot mai clar cum îmi vorbesc bunicii prin iarbă și frunze prin ploi și tot plec și nu se găsește nimeni să spună opriți odată vagoanele astea aici e o gară o haltă sau măcar un macaz nu trage nimeni semnalul de alarmă în câmp." așa cum stai prin gările Sufletului, așteptând mereu alte trenuri, ai ceva dintr-o altă nostalgie, altă reverberație. te voi mai citi.