Mi se pare textul foarte reușit așa la trecutul pe care francisc l-a propus, dă o nuanță de atemporalitate nostalgiilor. Are francisc un stil din vârful cel mai înalt al inimii...un Kilimanjaro nebănuit ce crește în el ca o literă roșie, de carne, de lut.

textul ăsta îmi aparține, alina! dar e inspirat de o serie de poeme scrise la patru mîini cu adina! slash-urile sunt o "invenție" care îți permite ca cititor să faci pauză în lectură. nu e invenția mea (poți întîlni convenția asta la majoritatea poeților douămiiști, sau la contemporanii noștri germani, polonezi...). poți să vezi acest slash ca înlocuitor pentru toate semnele de punctuație, cu excepția semnului de întrebare. puteam folosi orice alt semn. o steluță, spre exemplu! cît despre obiecțiile tale referitoare la expresiile "puerile"... spun doar că acele versuri sunt migălite cu grijă. nu e nimic în plus. nu încerca să așezi poemele în șablon. de acolo vreau să le scot! :)) oricum, mă bucur că citești!

Fiind precizat în Regulament termenul clar 2 luni, cred că cele postate mai înainte de acest termen pot fi postate și aici. Vă citesc cu încântare de ceva vreme, Daniela

nici nu ştiu ce să spun să îmi exprim uimirea.
am verificat să văd dacă nu cumva visez şi da textul este acolo pe lângă alte articole cu nume sonore
şi eu acolo "o picătură în ocean".mi-aţi făcut ziua mai frumoasă.mulţumesc mult.

Remarc aparitia acestui volum si o felicit pe Adina. Nu am citit foarte mult scris de ea dar in ceea ce am citit am gasit un talent evident si cristalizat. Ma bucur si pentru faptul ca intr-o maree de autori din Moldova si Walachia Adina se contureaza ca o voce poetica distincta din inima Transilvaniei. - atentie autorului: se scie "Dan Jumară, a cărui inteligență"

poemul e bun, l-am citit imediat dupa ce l-ai postat, mi-a placut in intregime.
voiam sa las semn dar m-am gandit ca e mai bine sa-i las pe cei care se pricep mai bine si stiu cum s-o faca si eu sa ma multumesc sa citesc. pe urma am citit comentariile...
la prima lectura mi-a placut mai mult prima parte, dar finalul cu „ridicarea pe sufletele din spate” mi se pare foarte reusit, m-a dus cu gandul la reincarnare, la cele 7 posibile suflete pe care te poti ridica atunci cand cineva paraseste „ mereu inspre binele celuilalt” iar analogia cu cana sparta pentru a o feri de chinul setei, mi s-a parut de efect absolut.
ce nu inteleg, de fapt incep treptat sa ma lamuresc, este comentariul Margai care incepe prin „ eu am avertizat acest autor in repetate randuri si degeaba vad...” adica cum „avertizat”? eu cred ca putem doar sa ne exprimam o parere nu sa avertizam... trebuie oare ca cineva sa tina cont de aceste „avertizari”? de fapt acest comentariul al ei nu are in el nimic concret si nu se bazeaza decat pe supozitii ce vin dintr-o amaraciune ce nu are parca nimic comun cu poemul de fata.
daca la ultimul comentariul al Margai pe un text de-a lui Adrian, am ramas consternata de replica dura a lui Adrian, acum incep sa inteleg ca uneori ne indepartam mult de la subiect si nu pastram polemica in jurul principiului.
si e mare pacat!

mulțumesc.

Doamnă Mariana,
Vă mulţumesc pentru sinceritatea curajul şi deschiderea cu care vă aplecaţi asupra acestui text.

Domnule Andu Moldovan,
Larisa – personajul din prima parte a textului “din scrisorile larisei” - nu se vrea un personaj sofisticat aşa cum poate vă doreaţi dv. Larisa e un personaj simplu, poate chiar e facebookistă aşa cum sugeraţi. Universul estetic poate este umbrit în mod voit de o formă simplă de manifestare umană, nu dintr-un capriciu ci dintr-o necesitate. Locul Larisei nu este nici de prima pagină nici de şantier, e un personaj care nu caută construcţii simbolice ci se exprimă frust, uneori cu accente de melancolie.

Nu, nu e Putin, e doar puţin dintr-un Vladimir extrem de delicat şi nu sexos.

Regula jocului e aceasta: să comentăm fără să ne supere opiniile celuilalt, dacă nu sunt de rea-credință. Ceea ce cred că se și întâmplă. Nu știu despre ce despotisme vorbiți, nu le-am observat și sper că nici nu voi fi pus în situație. Dar micile polemici sunt bune, mai animă viața site-ului. Yester, aparatul meu critic e clar, iar nu unul contradictoriu. N-ai citit atent. Eu vorbeam nu de șaizecism, ci de clișee. Că le-am identificat ca șaizeciste (puteau fi optzeciste ori milenariste, sau mai știu eu de ce soi) e o altă problemă. Conceptele sunt utilizabile (pentru moment). Chestiunea e să nu facem (cum se mai face) din ele un criteriu de valoare: optzecismul e bun sau e rău; milenarismul e singura soluție, mizerabilismul e formidabil...Cam asta ar fi problema. Numeroasele mele cronici și articole din presa scrisă (strânse, parțial, și în volume, v. datele biobibliografice) o ridică adesea și, din câte s-a spus, nu într-un mod conradictoriu. Dar, ca să revin, dle V. T., chestia cu incultura e o simplă cochetărie...Altminteri, mă bucur că v-am stârnit un pic.

Rugăminte: modifică imaginea de la profilul tău, este prea mare și distorsionează pagina. Mulțumesc pentru înțelegere.

Mulțumesc pentru publicarea anunțului festivalului, care începe să cunoască un succes crescător, cu fiecare ediție. Este vorba despre o manifestare dinamică și foarte placută, ce are loc într-o perioadă foarte bine aleasă. Felicitări tuturor participanților ce își investesc benevol o parte din timpul și energia lor, consacrându-și astfel și angajamentul față de Poezie.

nu pot decât să zâmbesc la acest S.O.S, Ani. e... ce mai, vreau rețeta. pentru bunica, panimaite?

În mare mi-a plăcut. O idee bine condusă și o stare bine conturată.
Totuși, îmi dă senzația unei postări grăbite, fără ultimele retușuri.
Spre exemplu, aș elimina ce e în paranteză:
„niciodată nu va mai fi un cer (ca acesta) din bronz.”
„așezați la o măsuță de table/ (din dotarea incintei)”
„te apropii și (dacă te uiți bine)
nu vezi poezie în ochii lor. (și) asta te sperie. îți spui.
acești oameni nu există/ (sunt doar în imaginația ta)
sunt doar proiecții”
„în camera de drogare (în care) e tot timpul iarnă,
(unde) zăpada nu încetează să cadă”
„vedem cât de mult soare/ (cât de multă lumină) / cât de
întinse sunt câmpurile de rapiță (și alte flori
salbatice)”

Ai tendința de a explica prea mult, de a folosi atributivele și nu mai lași loc sugestiei.

Mi-au plăcut imaginile din versurile:
„lumina care intră pe fereastră este
prinsă de milioanele de particule de praf.
ca într-o plasă de oțel.”

„cu pături maro și dungi ca pielea unor zebre ucise.”

De asemenea, mi-a plăcut finalul (ideea).

vremurile sunt rascolite de o mana puternica desi nevazuta. n-ati citit ce scrie in Isaia?

"Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip... Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşertăciune.
Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?
Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului?
El stă deasupra cercului pământului, şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă subţire, şi le lăţeşte ca un cort...
El preface într-o nimica pe voievozi, şi face o nimica din judecătorii pământului. De abia sunt sădiţi, de abia sunt semănaţi, de abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ: şi El suflă peste ei, de se usucă şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie..." Isaia 40:15-24

istoria are un mers, un curs al ei, cu imperii care se ridica si cad, cu oameni care se cred mari dar sunt mici, iar noi suntem in cea mai adanca nesiguranta si pieire fara de El. asta este!