Oho, ce pleiadă, ce cavalcadă, ce de-a personaje real-imaginare, ce joc de cuvinte spectacular, pornind de la Geneză spre Nebunie...
Bine că e și un epilog ( ar fi fost aiurea să nu fi fost), care, ca orice epilog, va avea, cred, un prolog.
E primul cerc ( infern), ultimul, cine știe ? Suntem datori să încercăm !
Uite poezia, per gustus mei: Doar arca traversând deşertul
şi încă eu...
Et in Arcadia ego !
Construcție puternică, dă senzația că abia a căzut despicată din bloc amorf, poartă încă urmele originalului, dar reușește să miște în forma nouă.
tocmai pt. că și anume cred, în ; bube, noroaie, prețuri noi; etc, literar vorbind, tu spui. mult.
restul e dialog.
P.S. până la ultimul infern/ rai, se scrie o viață. cred, Adrian, în mine, ca în ultimul tâlhar ( evident, e vorba de cel de pe cruce, de-a dreapta ).
Artistic vorbind, îmi amintesc și citez, aici, dintr-un un eseu a lui Nichita Stănescu, de prin anii 80. Zice poetul : "Din punct de vedere al sentimentelor, arta se apropie și chiar poate fi comparată în esența ei, pentru o mai ușoară înțelegere, cu starea de îndrăgostit, exprimată. Ca dovadă că obiectul de artă ( efigia, armonia, versul) este starea exprimată a stării de îndrăgostit (jubilația, angoasa, plânsul ) depune mărturie dorul de revedere pe care obiectul de artă îl emană. "
Ești poet și, firesc, îndrăgostit.
Probabil te vei vindeca prin...scris. Aici. E o nevoie nebună de ; îndrăgostiți; !
Şi finalul foarte mişto. Aşa, personal, şi liniştit si... dureros cumva. Aş tăia "iar e toamnă", pentru că n-aduce absolut nimic în plus trăirii, ba mai mult, strică într-un fel simplitatea the end-ului de pâna atunci.
aș zice că parcă prea multe de „ca o” și parcă prea mult descriptiv. remarc partea centrală: „câteodată cerul are forma unui umăr dezvelit ating toate lucrurile ce se oglindesc în tine peștii ne pândesc umili prin gaura cheii deasupra noastră un cap de elefant”
Adrian, de acord cu tine , textul nu respira si este intr-adevar condensat.
Si daca "baltea" pe vreo 3 pagini plin de neologisme si metafore stridente(asa cum sunt multe) era bun?
Pretiozitati filozofice?- posibil.a fost mai mult o joaca.
multumesc de trecere.
personal, nu mi place sa folosesc in poeme nume de cantareti, filme, carti etc. imi par conjuncturale si, desi te raporteaza la un prezent imediat, estompeaza din mesaj si universalitatea acestuia. pentru ca eu asa cred, ca discursul poetic te intoarce in bratele a ceea ce numim uman si credibil in noi.
mi-a placut insa referinta la ioana d arc si ce fac pisicile, apoi dragostea in plus, dragostea in minus; dincolo de plecari si de toate, aceste pasari pustii si albe - foarte fain asta. finalul de asemeni. si remarc finalul tocmai pentru ca textul, dincolo de particularitatile autorului, - textul bun ( ca am fost vanat si de textele cele rele) - detine inca aceasta misiune de a arata adevarul, nu musai un adevar, ci ca intentie, ca legitimare a actului de a scrie si de a trai. iar pentru asta ma inclin, oricand si oriunde.
nu ma impresioneaza. povestea unor nuci putea a se termina mai bine, incepuse promitator, dar a cam cazut in fasole. e bineinteles doar o parere, cu tot respectul pt autor, fiindca stiu ca uneori imi apreciaza scrierile. dar aici, fata de alte scrieri ale dansului, citite de mine, devine sentimental si bate in patetic. cu respect.
Virgil, eu voi mai fi "inactiva" inca vreo doua saptamani fiindca la mine n-a inceput "scoala". Si mai am cred vreo doua saptamani in spate de cand n-am mai intrat pe site, dar a fost doar din lipsa de timp si stat "pe-acasa". Voi reincepe sa postez si sa comentez texte dupa data de zece octombrie.
totul este minimal, funcțional în poemul tău filigranat. less is more. un final dintr-o singură glifă, ca un detaliu inerent în fluidul Armoniei, un ornament desăvârșit al întregului: "azi am așezat un ou în palmă și l-am mângâiat până am adormit în el" AZI = Simetricul tău la capăt de lume, univers, în directă proporționalitate cu MAINE sau IERI= a trăi în azi ca în rotundul cercului, în prezent, a fi viu, palpabil, a respira porii celuilalt până la identificare, a locui în el și el în tine, într-un continuum spațio-temporal, a exista în lumea reală.
involuntar am deschis "poarta demonilor".regret asta şi de aceea retrag cele spuse în comentariul anterior.
margas, "sărim" la gătul poeziei nu al autorului.
nu înțeleg. bănuiesc că oamenii scriu și fără să posteze aici. iar ideea de "obituary” mi se pare macabră. bănuiesc că nu a murit nimeni din listă. for goodness sake, de ce trebuie să existe atracția asta către dramatic și melodramatic?! poate ne spune Andu. sau poate ne spune Miorița lui. „Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă, Că la nunta mea. A căzut o stea, ”....
dacă unei figuri de stil îi lipseşte, la orice nivel, logica primară (corespondent raţional, susţinere analogică etc) , ea nu poate fi înţeleasă (cel puţin, nu inţeleasă corect/coerent) în sensul ei ascuns. -mi-o menţin. E părerea mea.
apreciez comentariul franc si amical dar de data asta, asta e... si pentru ca e o parte din poverile mele, inclin sa o las asa, cel putin pina vor trece. ingerii despre care aveam a spune.
Un mic posibil plot hole: de-aceea au ușile praguri. Ce ți-e și cu profesioniștii ăștia care se laudă singuri. Tonul e potrivit, dar textul puțin cam searbăd, cu excepția finalului, care, nu-i așa, tocmai spuneam... vezi mai sus. Și nu găsesc nici o justificare pentru acel "fack".
Mi-a placut poezia, in special ultimele doua versuri: "și omul amestecând cuvinte/ pe care le înțelege foarte târziu". Desi, daca era dupa mine as fi scris: "cuvinte pe care le intelegem foarte tarziu".
slabut si textul acesta. si ca sa ma "exemplific" am sa mentionez "prostie roz" - un fel de metafora care nu spune nimic pentru ca nu poate spune nimic. Apoi repetitia "nerostită, reținută în gât," - o dovada a unei scrieri relativ neglijente, asa dintr-o suflare. Determinarea mult prea intortocheata "viata legata strins [...] de părul vopsit din ceafa somnoroasă a vecinei," - evident o fomula nereusita. Apoi, "un secol de intimidare" - o formula care pare mai degraba un bombasticism optzecist. Apoi din nou o determinare relativ intortocheata (se pare ca yester are o problema cu asta) in formula "micul dejun preferat, in bucatariile spatioase ale lumii, precum "...s.a.m.d. De fapt e cam greu sa asemeni un secol (si ala de intimidare) cu o visatoare. Dar din nou se pare ca se scrie de dragul "sonoritatii". Apoi ""ma uit... asemeni curgerii poemului" - din nou o asemanare nu neaparat reusita. Apare apoi "un dumnezeu" - se pare o expresie foarte uzitata cind nu prea mai ai nimic de zis dar vrei sa sune "poetic" in registru probabil nouazecist-douamiist. Iar finalul se vrea o poanta cu usa de figider si cu tilc de stomac gol. Pe bune si fara misto, unde e poezia?
m-a pus serios pe gânduri. Uneori singurătatea e îngrozitor de apăsătoare. Alteori e ca o boare într-o zi toridă!
L-am citit de câteva ori. Cu pixul în mână. Nu ştiu cât de bine primite pot fi sugestiile, sincere dezinteresate. De dragul acestui poem fascinant, îmi asum riscul şi zic:
“mă gândesc la perfecţiunea singurătăţii
un dumnezeu rotund
în spaţiile rămase între noi
prin care se vede ipostaza sângerie a vidului
când întrebările se fac dangăt
şi clopotele curg pe trupul nostru
ca o apă uşoară
mă gândesc la perfecţiunea singurătăţii
un dirijor mahmur
pe care nu îl recunoaşte nici o simfonie
când se despleteşte dimineaţa
doar în faţa lui doar pentru el
pot să se rostogolească
toate maşinile lumii
să se încolăcească poduri autostrăzi
cearşafurile hotelurilor de lux
mă gândesc la perfecţiunea singurătăţii
şi simt botul umed şi negru al bivolului
pipăindu-mi spatele
urletul nopţii care nu îmi poate fi femeie
cu toate misterele ei
fac un pătrat cu călcâiul
în nisipul insulei
mă ghemuiesc acolo
bivolul se face o piele neagră de cort
în el privighetoarea cântă”
Am eliminat versurile din prima parte. Mi se par elemente de decor. Deşi, în viziunea autorului pot avea semnificaţii, mie, cititorului, îmi întârzie intrare în seva poemului.
Versul “el e eu şi eu e ea şi ea e în mine”, după mine, nu sună strălucit şi este şi o explicaţie în plus. Am înţeles cine este “dirijorul” şi că singurătatea e în tine.
Ultimul vers nu ştiu dacă mai trebuie.
Cu încântarea citirii. Scuze pentru deranj.
Asta nu-mi place; nu-mi place cum construiesti poemul si cum vin versurile astea, prima strofa, de fapt primele 2 strofe puteau functiona foarte bin si ca posibile replici intre ( pentru nebun ) nebun si ceilalti. Nebun, nebun, bine, dar eu nu inteleg totul aci. El nu dirijeaza, el Nu face, el nu drege, Dar are un ceas si uneori, deci nu de obicei fata chestia asta, doar uneori ii deschide capacul. Atunci de ce-i nebun? Era nebuna daca oprea oamenii pe strada si le arata ceasul si zicea replica aia cu amintirile. Atunci da. Dar altfel nu inteleg. Iar faza cu foaia soioasa iar nu o prcep, ce vrea sa fie foaia si de ce ti-o flutura pe sub nas? Indoituri aproape destramtate deja e exagerat, prea mult dus in derizoriu, prea mult exces. In urmatoarele doua strofe nu-mi place paratraznet, iar este exagerat, referintele dali etc, e prea uzata imaginea. Sunt multe de zis si eu sunt obosita acum :). Dar daca ai mai multa grija, cu singuranta textele tale vor fi asa cum trebuie.
multumesc, nu ma asteptam sa mai aiba o sansa poezia asta. am intrat pe site hotarata s-o prelucrez pe unde mi s-a sugerat, asa ca am facut-o. sper sa iti placa inca, daca nu, de dez-prelucrat e mult mai usor. :o)
da, ultimul vers era aiurea, n-avea rost sa-l las. multumesc pentru observatie!
... se pare că mi place. tot. are subtilitatea de a introduce figurile de stil camuflat și nu orice figuri de stil, atmosfera este exact cum promite titlul, degajată, la marginea drumurilor. un poem de citit pe o terasă cu privire spre un crâng, cu sufletul limpede și mintea eliberată de cotidian. ești un poet matur, Virgil. mi-a făcut bine lectura. drept pentru care las un semn. tradițional:)! cu gânduri bune, paul
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Oho, ce pleiadă, ce cavalcadă, ce de-a personaje real-imaginare, ce joc de cuvinte spectacular, pornind de la Geneză spre Nebunie...
Bine că e și un epilog ( ar fi fost aiurea să nu fi fost), care, ca orice epilog, va avea, cred, un prolog.
E primul cerc ( infern), ultimul, cine știe ? Suntem datori să încercăm !
Uite poezia, per gustus mei: Doar arca traversând deşertul
şi încă eu...
Et in Arcadia ego !
Construcție puternică, dă senzația că abia a căzut despicată din bloc amorf, poartă încă urmele originalului, dar reușește să miște în forma nouă.
tocmai pt. că și anume cred, în ; bube, noroaie, prețuri noi; etc, literar vorbind, tu spui. mult.
restul e dialog.
P.S. până la ultimul infern/ rai, se scrie o viață. cred, Adrian, în mine, ca în ultimul tâlhar ( evident, e vorba de cel de pe cruce, de-a dreapta ).
Artistic vorbind, îmi amintesc și citez, aici, dintr-un un eseu a lui Nichita Stănescu, de prin anii 80. Zice poetul : "Din punct de vedere al sentimentelor, arta se apropie și chiar poate fi comparată în esența ei, pentru o mai ușoară înțelegere, cu starea de îndrăgostit, exprimată. Ca dovadă că obiectul de artă ( efigia, armonia, versul) este starea exprimată a stării de îndrăgostit (jubilația, angoasa, plânsul ) depune mărturie dorul de revedere pe care obiectul de artă îl emană. "
Ești poet și, firesc, îndrăgostit.
Probabil te vei vindeca prin...scris. Aici. E o nevoie nebună de ; îndrăgostiți; !
pentru textul : Primul infern deRevin.
Şi finalul foarte mişto. Aşa, personal, şi liniştit si... dureros cumva. Aş tăia "iar e toamnă", pentru că n-aduce absolut nimic în plus trăirii, ba mai mult, strică într-un fel simplitatea the end-ului de pâna atunci.
pentru textul : Stând de veghe deaș zice că parcă prea multe de „ca o” și parcă prea mult descriptiv. remarc partea centrală: „câteodată cerul are forma unui umăr dezvelit ating toate lucrurile ce se oglindesc în tine peștii ne pândesc umili prin gaura cheii deasupra noastră un cap de elefant”
pentru textul : mlaștini definalul textului este delicat. şi reuşit. "inimile ca niște pui de-o zi lungeau aripile cu ciocul". mă face să vizionez un întreg film.
pentru textul : O toamnă despre care n-am spus nimic deCristian, ți-am scris ceva aici http://hermeneia.com/content/poezie/iubirea_nelimitata
pentru textul : balada ploilor pierdute 3 deAdrian, de acord cu tine , textul nu respira si este intr-adevar condensat.
pentru textul : Geometrie existenţială deSi daca "baltea" pe vreo 3 pagini plin de neologisme si metafore stridente(asa cum sunt multe) era bun?
Pretiozitati filozofice?- posibil.a fost mai mult o joaca.
multumesc de trecere.
personal, nu mi place sa folosesc in poeme nume de cantareti, filme, carti etc. imi par conjuncturale si, desi te raporteaza la un prezent imediat, estompeaza din mesaj si universalitatea acestuia. pentru ca eu asa cred, ca discursul poetic te intoarce in bratele a ceea ce numim uman si credibil in noi.
pentru textul : a te întoarce în braţele cuiva demi-a placut insa referinta la ioana d arc si ce fac pisicile, apoi dragostea in plus, dragostea in minus; dincolo de plecari si de toate, aceste pasari pustii si albe - foarte fain asta. finalul de asemeni. si remarc finalul tocmai pentru ca textul, dincolo de particularitatile autorului, - textul bun ( ca am fost vanat si de textele cele rele) - detine inca aceasta misiune de a arata adevarul, nu musai un adevar, ci ca intentie, ca legitimare a actului de a scrie si de a trai. iar pentru asta ma inclin, oricand si oriunde.
nu ma impresioneaza. povestea unor nuci putea a se termina mai bine, incepuse promitator, dar a cam cazut in fasole. e bineinteles doar o parere, cu tot respectul pt autor, fiindca stiu ca uneori imi apreciaza scrierile. dar aici, fata de alte scrieri ale dansului, citite de mine, devine sentimental si bate in patetic. cu respect.
pentru textul : Sentiment de septembrie de1. cum adica "patru câte doi"?
pentru textul : primăvara de2. ce inseamna "întrânsa"?
Conform lui Creangă, rezultate mult mai bune s-ar putea obţine bătând nu oul, ci cocoşul.
pentru textul : ad interim deAlina, mulţumiri şi mult succes! vei reuşi şi de data asta! las şi o peniţă pentru virtualia 13. sper să cadă într-o vineri 13:)))! bau!:)
pentru textul : Virtualia 13 - ediţia ta norocoasă detext bun dar exista totusi citeva greseli de gramatica. asta la prima citire
pentru textul : Nul Tangent deVirgil, eu voi mai fi "inactiva" inca vreo doua saptamani fiindca la mine n-a inceput "scoala". Si mai am cred vreo doua saptamani in spate de cand n-am mai intrat pe site, dar a fost doar din lipsa de timp si stat "pe-acasa". Voi reincepe sa postez si sa comentez texte dupa data de zece octombrie.
pentru textul : un fel de numărătoare a bobocilor degreat answer, Călin! I did not expect such a nice way to dodge a bullet. My sincere respect. And by the way, I enjoyed your notes, and I mean it.
pentru textul : Weekend literar în Bucureşti detotul este minimal, funcțional în poemul tău filigranat. less is more. un final dintr-o singură glifă, ca un detaliu inerent în fluidul Armoniei, un ornament desăvârșit al întregului: "azi am așezat un ou în palmă și l-am mângâiat până am adormit în el" AZI = Simetricul tău la capăt de lume, univers, în directă proporționalitate cu MAINE sau IERI= a trăi în azi ca în rotundul cercului, în prezent, a fi viu, palpabil, a respira porii celuilalt până la identificare, a locui în el și el în tine, într-un continuum spațio-temporal, a exista în lumea reală.
pentru textul : Cerc deinvoluntar am deschis "poarta demonilor".regret asta şi de aceea retrag cele spuse în comentariul anterior.
pentru textul : ziua schimbării mele la faţă demargas, "sărim" la gătul poeziei nu al autorului.
nu înțeleg. bănuiesc că oamenii scriu și fără să posteze aici. iar ideea de "obituary” mi se pare macabră. bănuiesc că nu a murit nimeni din listă. for goodness sake, de ce trebuie să existe atracția asta către dramatic și melodramatic?! poate ne spune Andu. sau poate ne spune Miorița lui. „Iar la cea măicuţă
pentru textul : Hermeneia obituary deSă nu spui, drăguţă, Că la nunta mea. A căzut o stea, ”....
dacă unei figuri de stil îi lipseşte, la orice nivel, logica primară (corespondent raţional, susţinere analogică etc) , ea nu poate fi înţeleasă (cel puţin, nu inţeleasă corect/coerent) în sensul ei ascuns. -mi-o menţin. E părerea mea.
de bine!
pentru textul : Mai singură... deMultumesc, Aranca. Ai mare dreptate cu atmosfera daliniana. Sugestia cu locuirea metaforei mi-a dat de gandit. Mersi de primire!
pentru textul : un pește-arlechin în deșertul-pâlnie deapreciez comentariul franc si amical dar de data asta, asta e... si pentru ca e o parte din poverile mele, inclin sa o las asa, cel putin pina vor trece. ingerii despre care aveam a spune.
pentru textul : exodul îngerilor deUn mic posibil plot hole: de-aceea au ușile praguri. Ce ți-e și cu profesioniștii ăștia care se laudă singuri. Tonul e potrivit, dar textul puțin cam searbăd, cu excepția finalului, care, nu-i așa, tocmai spuneam... vezi mai sus. Și nu găsesc nici o justificare pentru acel "fack".
pentru textul : Profesioniștii deMi-a placut poezia, in special ultimele doua versuri: "și omul amestecând cuvinte/ pe care le înțelege foarte târziu". Desi, daca era dupa mine as fi scris: "cuvinte pe care le intelegem foarte tarziu".
pentru textul : În magia câmpiei deslabut si textul acesta. si ca sa ma "exemplific" am sa mentionez "prostie roz" - un fel de metafora care nu spune nimic pentru ca nu poate spune nimic. Apoi repetitia "nerostită, reținută în gât," - o dovada a unei scrieri relativ neglijente, asa dintr-o suflare. Determinarea mult prea intortocheata "viata legata strins [...] de părul vopsit din ceafa somnoroasă a vecinei," - evident o fomula nereusita. Apoi, "un secol de intimidare" - o formula care pare mai degraba un bombasticism optzecist. Apoi din nou o determinare relativ intortocheata (se pare ca yester are o problema cu asta) in formula "micul dejun preferat, in bucatariile spatioase ale lumii, precum "...s.a.m.d. De fapt e cam greu sa asemeni un secol (si ala de intimidare) cu o visatoare. Dar din nou se pare ca se scrie de dragul "sonoritatii". Apoi ""ma uit... asemeni curgerii poemului" - din nou o asemanare nu neaparat reusita. Apare apoi "un dumnezeu" - se pare o expresie foarte uzitata cind nu prea mai ai nimic de zis dar vrei sa sune "poetic" in registru probabil nouazecist-douamiist. Iar finalul se vrea o poanta cu usa de figider si cu tilc de stomac gol. Pe bune si fara misto, unde e poezia?
pentru textul : girovag al maculelor deîn opinia mea a doua este cea mai reușita. acolo te-ai intrecut pe tine cea de pînă acum
pentru textul : Hemoglife. Misoginie dem-a pus serios pe gânduri. Uneori singurătatea e îngrozitor de apăsătoare. Alteori e ca o boare într-o zi toridă!
L-am citit de câteva ori. Cu pixul în mână. Nu ştiu cât de bine primite pot fi sugestiile, sincere dezinteresate. De dragul acestui poem fascinant, îmi asum riscul şi zic:
“mă gândesc la perfecţiunea singurătăţii
un dumnezeu rotund
în spaţiile rămase între noi
prin care se vede ipostaza sângerie a vidului
când întrebările se fac dangăt
şi clopotele curg pe trupul nostru
ca o apă uşoară
mă gândesc la perfecţiunea singurătăţii
un dirijor mahmur
pe care nu îl recunoaşte nici o simfonie
când se despleteşte dimineaţa
doar în faţa lui doar pentru el
pot să se rostogolească
toate maşinile lumii
să se încolăcească poduri autostrăzi
cearşafurile hotelurilor de lux
mă gândesc la perfecţiunea singurătăţii
şi simt botul umed şi negru al bivolului
pipăindu-mi spatele
urletul nopţii care nu îmi poate fi femeie
cu toate misterele ei
fac un pătrat cu călcâiul
în nisipul insulei
mă ghemuiesc acolo
bivolul se face o piele neagră de cort
în el privighetoarea cântă”
Am eliminat versurile din prima parte. Mi se par elemente de decor. Deşi, în viziunea autorului pot avea semnificaţii, mie, cititorului, îmi întârzie intrare în seva poemului.
pentru textul : mă gîndesc la perfecțiunea singurătății deVersul “el e eu şi eu e ea şi ea e în mine”, după mine, nu sună strălucit şi este şi o explicaţie în plus. Am înţeles cine este “dirijorul” şi că singurătatea e în tine.
Ultimul vers nu ştiu dacă mai trebuie.
Cu încântarea citirii. Scuze pentru deranj.
Asta nu-mi place; nu-mi place cum construiesti poemul si cum vin versurile astea, prima strofa, de fapt primele 2 strofe puteau functiona foarte bin si ca posibile replici intre ( pentru nebun ) nebun si ceilalti. Nebun, nebun, bine, dar eu nu inteleg totul aci. El nu dirijeaza, el Nu face, el nu drege, Dar are un ceas si uneori, deci nu de obicei fata chestia asta, doar uneori ii deschide capacul. Atunci de ce-i nebun? Era nebuna daca oprea oamenii pe strada si le arata ceasul si zicea replica aia cu amintirile. Atunci da. Dar altfel nu inteleg. Iar faza cu foaia soioasa iar nu o prcep, ce vrea sa fie foaia si de ce ti-o flutura pe sub nas? Indoituri aproape destramtate deja e exagerat, prea mult dus in derizoriu, prea mult exces. In urmatoarele doua strofe nu-mi place paratraznet, iar este exagerat, referintele dali etc, e prea uzata imaginea. Sunt multe de zis si eu sunt obosita acum :). Dar daca ai mai multa grija, cu singuranta textele tale vor fi asa cum trebuie.
pentru textul : morile de vânt nu au ecou demultumesc, nu ma asteptam sa mai aiba o sansa poezia asta. am intrat pe site hotarata s-o prelucrez pe unde mi s-a sugerat, asa ca am facut-o. sper sa iti placa inca, daca nu, de dez-prelucrat e mult mai usor. :o)
pentru textul : Geamantan cu pisică deda, ultimul vers era aiurea, n-avea rost sa-l las. multumesc pentru observatie!
Marga, mulțumesc pentru părere. Din câte știu, ambele variante sunt corecte. O zi bună, Eugen.
pentru textul : Mica țigariadă de... se pare că mi place. tot. are subtilitatea de a introduce figurile de stil camuflat și nu orice figuri de stil, atmosfera este exact cum promite titlul, degajată, la marginea drumurilor. un poem de citit pe o terasă cu privire spre un crâng, cu sufletul limpede și mintea eliberată de cotidian. ești un poet matur, Virgil. mi-a făcut bine lectura. drept pentru care las un semn. tradițional:)! cu gânduri bune, paul
pentru textul : la marginea drumurilor deBogdan, foarte interesant eseul, foarte interesante fragmentele... Am citit fascinat... petre
pentru textul : Alzheimer dePagini