nu stiam atitea date personale despre Joseph Kosma, desi imi placeau/plac foarte mult melodiile compuse de el...e nobil gestul tau de a-l readuce printre noi in toamna aceasta draga nostalgiilor...multumesc, Adrian!
sa presupunem ca titlul se refera la sacralitatea AUM si interpretarea sa hindusa (Brahma, Vishnu, Shiva) dar ce cauta vorbaria goala si Licurg in eterna vale a Licorniei... sa fie atit de insurmontabila antinomia? :)
apreciz pe cei care apreciaza modestia, Mihaela. ma bucur mult ca iti place poemul. multumesc.
Cristina, accept suficienta doar la cei foarte tineri, la "promoteii" carora nu le pasa de pretul kilowattului, pentru ca nu-l platesc ei. inca au voie sa creada ca au inventat ceva sau au habar de ceva. maturitatea, insa, te obliga sa accepti ca nu stii absolut nimic si e intelept sa te resemnezi.:) am trecut pe acolo. nu ma pot opri sa nu ma minunez de acest paradox: cu cat stii mai putin cu atat mai mult ai impresia ca stii totul si invers. multumesc.
si tu pe a mea. mi se intampla des:)
Mircea, tu stii cat e de greu macar sa "incerci" a explica un poem, o stare poetica. Daca as incerca insa sa fac acest lucru, ti-as spune ca "obisnuinta" este ea, insasi "moartea" iar "penuria de morti" este "de parca" deci sunt destui astfel de morti pe lumea asta si poate chiar ea, obisnuinta, adica moartea, se plictiseste vorbind de una singura... Desigur asta e o explicatie la cererea ta, un om pe care il respect. Bobadil.
Un text de forta, imaginile imi amintesc pe alocuri de Nora Iuga iar logosul acesta este, fara indoiala inca foarte "la moda". Oricum, se simte un crescendo intens catre final, asta e o reusita indiscutabila a scriiturii insa eu cred ca ai pus prea multa presiune pe acest final, pe versurile acelea de sfarsit parca zace greutatea unui munte de simboluri si metafore atent construite inainte. Si in acest context finalul nu face fata, e prea mic, prea ... nu stiu cum sa zic, prea pitic. Intai ca in acest final se vede de la departare ca te-ai straduit sa eviti o exprimare directa "ma strange ca o camasa de forta" pentru ca nu suna bine si ai gasit o evitare "cum o camasa de forta". Un asemenea detaliu poate schimba de tot cheia lecturii, tocmai la final, si asta nu e bine. Finalul poate ar suna mai ok fara acel "cum"... e inutil sa facem excese de determinari si/sau de comparatii in acest scop. iar timpul ar trebui adus la prezent, zic eu... "uneori te visez/si cand ma trezesc dimineata/ma strange o camasa de forta/intrata in carne/ atunci imi intorc gura pe dos.... La fel un pic discutabila mi se pare abordarea "urlu fericita in mine" care risca sa creeze o imagine rasturnata in raport cu logosul poemului. Poate ca "urlu fericita LA mine/ ca intr-o pestera" ar contine mai mult mesaj mai ales tinand cont de dedublarea care strabate intreg textul. Cu scuze de asa parere lunga si sper ca nu nefericit de nepotrivita cu ce ai fi vrut sa auzi, Andu
Yester, sunt un pic confuză, dacă ești (încă) nou pe pagina mea, de unde știi care mi-e stilul? ;-) Mă bucur dacă ai observat imaginea din mai multe perspective, de fapt ar trebui să spună multe, aproape la fel de multe ca și textul, zic eu. Te mai aștept, atunci :-) Francisc, ți-am ascultat, din câte vezi, sfatul... mulțumesc. Dan, câteva momente poemul acesta a avut chiar acest titlu: simplu. În mintea mea, desigur. Pentru că nu e nimic mai "simplu" decât să fii fericit în ciuda, împotriva acelui adânc de care vorbeai... totul stă în a ști unde și cum se deschide drumul și că poți oricând trece dincolo. Și, la urma urmelor, să nu rămâi împotmolit în anotimpurile greșite. Pentru că nu există așa ceva. Cu privire la verbul acela, era de fapt dialogul început demult de mine cu cititorul. Dar m-am gândit că poate aveți dreptate, și tu, și Francisc, așa că l-am tăiat, în tradiția începută de Virgil, spre a se vedea ce anume am modificat, în urma sugestiilor. Îți mulțumesc și ție de prezența, poți fi și mai tranșant, dacă simți nevoia, nu-i nici o supărare :-)
textul tău, Adrian, mi-a amintit că am scris şi eu cu ceva vreme înainte ceva legat de "lucrarea" mileniului, iată:
ce trepidant să ai câte-un vecin (de treabă)
toamna
fabrică holzşuruburi
multe multe
pereţii vecinului fac implanturi cu pâlnii
când vin din schimbul 3
mamă ce mai şuieră
se desfac şi le înghit unul după altul
până li se lipesc florile
amuzantă tare baba vera, mi-a adus aminte de toate băbuțele alea care veneau pe la bunică-mea când eram mică și se plângeau că „iaca, iaca intrâ-n pământ” și mai trăiesc și acum:).
la țanc text, din mai multe motive. enumerarea îmi pare cam prea extinsă la un moment dat. dar pe de altă parte asta face ca și ritmu, intensitatea, suspansu, să crească. și acel „isus nu s-a născut / decît / ca să poată muri” dă mult de gîndit și e pe cît de clar pe cît de ambiguu (în sensu bun, în care lasă loc mai multor discuții). totuși, observ că o mai scăzut mania din alți ani pentru perioada asta, poate că lumea începe să se plictisească și de crăciun. consumismu din ultimii douăzeci de ani l-o dus la suprasaturație
nu, nu plânge, mamă nu mă-ntreba de ce mai curge sânge ...e poate atât de deasă clipa de-atâtea gânduri, și-atâtea vise, albele ninsori, încât amiaza iernii pare un amurg târziu... Sărbători fericite! Madim
Cred ca poemul acesta este mai degraba un experiment, poate chiar o polemica. De pilda daca merita sa insirui atatea definitii prin negatie intr-un text asumandu-ti riscul sa plictisesti cititorul. Apoi sa stalcesti numele dumnezeu pana devine aproape imposibil de pronuntat... si altele. Parerea mea Andu
Remarc câteva cuvinte/teme în jurul cărora pivotează poemul (tristețe, mers, casă, morți, adorm, oameni).
Versul pivot, mai bine zis cel care face tranziția între două stări, pare a fi „şi toate dorinţele se transformă”. Aici surprinzi un adevăr constatat de psihologi și anume că sursa viselor noastre este de cele mai multe ori suma dorințelor.
Titlul își îndeplinește rolul de cheie. Mi-a plăcut mult. Felicitări!
(vezi „așează/așază”)
Draga mea Alma, așteptam să mă-ntrebe și pe mine cineva de vorbă, de-aceea cînd am început să povestesc, nu m-am mai putut opri. Sora mea dragă, sînt bucuroasă și onorată de trecerea ta, de cuvintele frumoase pe care le-ai lăsat și pe care le voi păstra la loc de mare preț dar și mai bucuroasă sînt de modul în care ai perceput impresionismul acestui tablou. Impresionismul, acest cuvînt inventat de intuitivii jurnaliști francezi pentru a prezenta publicului încă prea puțin familiarizat cu noul curent artistic din epocă, cum trebuie privită opera atît de refuzată și de controversată a acestora. Post-impresionismul al cărui capăt de coloană a infinitului îl reprezintă Cezanne, a stîrnit de asemenea mari controverse, atît de mari, încît nici cel mai bun amic al acestuia, Emile Zola, nu l-a înțeles și l-a denigrat. ȘI-aici am atins mai mult involuntar și absolut nevinovat un punct nevralgic al criticii autofage romănești de după 1990.
sunt mai multe texte aici, chiar daca le uneste privirea dintre iubitor si iubit. prima strofa cel putin contine o aglomerare de simboluri care conduce la saturatie si refuz. cele doua mari secvente pe care le vad eu aici ( paianjenul si craciunul) ar functiona mai bine separat
E buna prostia cit nu doare, Ioana Dana Nicolae! Nici macar in gluma, nici macar la betie, nu ai voie sa pocesti numele tarii care te-a nascut. Nimanui nu ii este ingaduit asa ceva, cu atit mai putin celor a caror principala menire este aceea de a-i purta cuvintul, cu atit mai putin unui poet laureat al tarii care l-a primit cu dragoste si omenie! Tara care te-a nascut este mama! Mama este femeia, sotia, fiica! Nu ai tara nu existi. Nu ai dragoste, nu esti alceva decit acel jidov ratacitor condamnat la cea mai neagra vesnicie!
Uite-așa ajunge și un site literar ca Hermeneia, după ce mai trece timpul, ca un Maybach... plin de amintiri de lux!
Am dat din întâmplare de textul acesta al meu mai vechi și m-am gândit dacă Virgil cel de azi ar mai rămâne la părerea scrisă aici, mai sus... sau la vremea aceea eram prea orbiți de polemici și ambiții și analiza pe text devenea vasală pornirilor viscerale.
Acest text în particular mi-l amintesc bine, el aparține perioadei mele hai să o numesc așa 'metaforice' și destul de clasice din acest punct de vedere, iar acest poem este chiar unul simplu. Virgil mi-l desface în bucățele (ceea ce deobicei nu faci cu un poem) și aparent mi-l desființează.
Aș fi curios dacă el mai gândește acum la fel ca atunci.
Eu unul acum l-aș desființa din cu totul alte motive.
Îmi cer scuze pentru această dizertație care poate fi oricând văzută ca o divagație.
un text bun, ca de obicei:)mi-a placut mult ¨orasul vazut prin luneta¨, strofa a treia. creezi niste imagini facere-des-facere-facere(ultima strofa). te citesc cu drag, medeea
D-le Dinu, tre' să recunoaşteţi că am avut de ce să râd. Acum nu mai râd. Maneaua/maneliştii şi "fără număr, fără număr" sunt ca secera şi ciocanul, Tom şi Jerry, cafeaua şi ţigara, prostul si fudulia, femeia şi oglinda :) etc. De nedespărţit. De aceea, oricât de bine s-ar potrivi un titlul de genul pe un anume text, nu l-aş pune nici beat. S-a făcut mişto de d-voastră, v-aţi prins mai târziu, asta e.
Nu sunt eu balaurul. Ştergeţi subtitlul!
N.B. pentru efort, mulțumim pentru informații. În 2005 "Serile artgotice" de la Sibiu începeau cu proiectarea unui film realizat în atelierul Brâncuși din Centrul Pompidou. S+a vorbit atunci și de acest concept brâncușian de integrare a soclului în ansamblul sculpturii. Cele două fotografii centrale din acest articol relevă pe deplin conceptul amintit. Atelierul este impresionant... o anticameră a lui Dumnezeu, unde ființa lucrurilor este deja rostită, și nu mai lasă decât locul îmbrăcării lor în trup, locul coborârii lor în piatră, în fier, în carne.
Imagini interesante. Pământul se învârtește în jurul axei sale, e adevărat, o stare poetica existenta în poemele tale, unele versuri le-aș angaja în transmitere de mesaj, altfel. Frumos zis:
"cuvintele mi s-au părut niște ierburi
cu care ne hrănim moartea încercând
să prelungim acest act până la infinit..."
dar eu as fi trimis cu aceste cuvinte, un altfel de mesaj :
"cuvintele îmi par ierburi,
...
hrănesc infinitul din noi"
Explicitarea asta "cu care ne ", forma verbului "sa prelungim" diluează emoția poetica ...
Djamal, îmi place sa te citesc.
cu siguranță puteai să apeși mai mult pe accelerație. sînt unele versuri unde imaginația mea a agățat cu bara de la scară pînă și bordura regulamentului. dar se merită. artiștii nu se fac. se nasc. și o peniță. de aur țigănesc. pentru angela de la 5 sau pentru marilena de la p7.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Adevărul e că moartea e o chestie plină de finețe artistică....
pentru textul : azi e frig devladimir, iti multumesc de trecere si pt apreciere. onorat de vizita
pentru textul : Miraj deiertare cer si eu, Profetule, pentrru datile in care te/am suparat. cu consideratie.
pentru textul : Cerșetorul de lumină deîmi cer iertare, voiam să sugerez schimbarea titlului. încercam cu delicateţe, încă nu am învăţat să o spun altfel.
pentru textul : fruct deMut Regele la F- 6.
pentru textul : domnul salvează regina denu stiam atitea date personale despre Joseph Kosma, desi imi placeau/plac foarte mult melodiile compuse de el...e nobil gestul tau de a-l readuce printre noi in toamna aceasta draga nostalgiilor...multumesc, Adrian!
pentru textul : Muzica lui Joseph Kosma desa presupunem ca titlul se refera la sacralitatea AUM si interpretarea sa hindusa (Brahma, Vishnu, Shiva) dar ce cauta vorbaria goala si Licurg in eterna vale a Licorniei... sa fie atit de insurmontabila antinomia? :)
pentru textul : Aum deapreciz pe cei care apreciaza modestia, Mihaela. ma bucur mult ca iti place poemul. multumesc.
Cristina, accept suficienta doar la cei foarte tineri, la "promoteii" carora nu le pasa de pretul kilowattului, pentru ca nu-l platesc ei. inca au voie sa creada ca au inventat ceva sau au habar de ceva. maturitatea, insa, te obliga sa accepti ca nu stii absolut nimic si e intelept sa te resemnezi.:) am trecut pe acolo. nu ma pot opri sa nu ma minunez de acest paradox: cu cat stii mai putin cu atat mai mult ai impresia ca stii totul si invers. multumesc.
pentru textul : cea mai bună dintre poeziile posibile desi tu pe a mea. mi se intampla des:)
Înainte să-l mai folosiţi, vă rog să citiţi câteva informaţii despre butonul "atenţie editor".
pentru textul : Amurgul deschide o fereastră înlăuntru deMircea, tu stii cat e de greu macar sa "incerci" a explica un poem, o stare poetica. Daca as incerca insa sa fac acest lucru, ti-as spune ca "obisnuinta" este ea, insasi "moartea" iar "penuria de morti" este "de parca" deci sunt destui astfel de morti pe lumea asta si poate chiar ea, obisnuinta, adica moartea, se plictiseste vorbind de una singura... Desigur asta e o explicatie la cererea ta, un om pe care il respect. Bobadil.
pentru textul : querida deUn text de forta, imaginile imi amintesc pe alocuri de Nora Iuga iar logosul acesta este, fara indoiala inca foarte "la moda". Oricum, se simte un crescendo intens catre final, asta e o reusita indiscutabila a scriiturii insa eu cred ca ai pus prea multa presiune pe acest final, pe versurile acelea de sfarsit parca zace greutatea unui munte de simboluri si metafore atent construite inainte. Si in acest context finalul nu face fata, e prea mic, prea ... nu stiu cum sa zic, prea pitic. Intai ca in acest final se vede de la departare ca te-ai straduit sa eviti o exprimare directa "ma strange ca o camasa de forta" pentru ca nu suna bine si ai gasit o evitare "cum o camasa de forta". Un asemenea detaliu poate schimba de tot cheia lecturii, tocmai la final, si asta nu e bine. Finalul poate ar suna mai ok fara acel "cum"... e inutil sa facem excese de determinari si/sau de comparatii in acest scop. iar timpul ar trebui adus la prezent, zic eu... "uneori te visez/si cand ma trezesc dimineata/ma strange o camasa de forta/intrata in carne/ atunci imi intorc gura pe dos.... La fel un pic discutabila mi se pare abordarea "urlu fericita in mine" care risca sa creeze o imagine rasturnata in raport cu logosul poemului. Poate ca "urlu fericita LA mine/ ca intr-o pestera" ar contine mai mult mesaj mai ales tinand cont de dedublarea care strabate intreg textul. Cu scuze de asa parere lunga si sper ca nu nefericit de nepotrivita cu ce ai fi vrut sa auzi, Andu
pentru textul : gravură rupestră cu femeie și măr deYester, sunt un pic confuză, dacă ești (încă) nou pe pagina mea, de unde știi care mi-e stilul? ;-) Mă bucur dacă ai observat imaginea din mai multe perspective, de fapt ar trebui să spună multe, aproape la fel de multe ca și textul, zic eu. Te mai aștept, atunci :-) Francisc, ți-am ascultat, din câte vezi, sfatul... mulțumesc. Dan, câteva momente poemul acesta a avut chiar acest titlu: simplu. În mintea mea, desigur. Pentru că nu e nimic mai "simplu" decât să fii fericit în ciuda, împotriva acelui adânc de care vorbeai... totul stă în a ști unde și cum se deschide drumul și că poți oricând trece dincolo. Și, la urma urmelor, să nu rămâi împotmolit în anotimpurile greșite. Pentru că nu există așa ceva. Cu privire la verbul acela, era de fapt dialogul început demult de mine cu cititorul. Dar m-am gândit că poate aveți dreptate, și tu, și Francisc, așa că l-am tăiat, în tradiția începută de Virgil, spre a se vedea ce anume am modificat, în urma sugestiilor. Îți mulțumesc și ție de prezența, poți fi și mai tranșant, dacă simți nevoia, nu-i nici o supărare :-)
pentru textul : cu litere mici, fericirea deşi oricum, asta e o boală generală...
textul tău, Adrian, mi-a amintit că am scris şi eu cu ceva vreme înainte ceva legat de "lucrarea" mileniului, iată:
ce trepidant să ai câte-un vecin (de treabă)
toamna
fabrică holzşuruburi
multe multe
pereţii vecinului fac implanturi cu pâlnii
când vin din schimbul 3
mamă ce mai şuieră
se desfac şi le înghit unul după altul
până li se lipesc florile
din timp în timp
se mută un altul
de aceea
(1 sept. 2010)
este o descărcare de nerv aici, în textul tău!
pentru textul : Mârlanul cu bormaşină deamuzantă tare baba vera, mi-a adus aminte de toate băbuțele alea care veneau pe la bunică-mea când eram mică și se plângeau că „iaca, iaca intrâ-n pământ” și mai trăiesc și acum:).
pentru textul : despre cum nu mai moare baba vera dela țanc text, din mai multe motive. enumerarea îmi pare cam prea extinsă la un moment dat. dar pe de altă parte asta face ca și ritmu, intensitatea, suspansu, să crească. și acel „isus nu s-a născut / decît / ca să poată muri” dă mult de gîndit și e pe cît de clar pe cît de ambiguu (în sensu bun, în care lasă loc mai multor discuții). totuși, observ că o mai scăzut mania din alți ani pentru perioada asta, poate că lumea începe să se plictisească și de crăciun. consumismu din ultimii douăzeci de ani l-o dus la suprasaturație
pentru textul : isus nu s-a născut de crăciun denu, nu plânge, mamă nu mă-ntreba de ce mai curge sânge ...e poate atât de deasă clipa de-atâtea gânduri, și-atâtea vise, albele ninsori, încât amiaza iernii pare un amurg târziu... Sărbători fericite! Madim
pentru textul : Lumânări arse deCred ca poemul acesta este mai degraba un experiment, poate chiar o polemica. De pilda daca merita sa insirui atatea definitii prin negatie intr-un text asumandu-ti riscul sa plictisesti cititorul. Apoi sa stalcesti numele dumnezeu pana devine aproape imposibil de pronuntat... si altele. Parerea mea Andu
pentru textul : cînd o fată de douăzeci de ani deRemarc câteva cuvinte/teme în jurul cărora pivotează poemul (tristețe, mers, casă, morți, adorm, oameni).
pentru textul : povestiri de leagăn deVersul pivot, mai bine zis cel care face tranziția între două stări, pare a fi „şi toate dorinţele se transformă”. Aici surprinzi un adevăr constatat de psihologi și anume că sursa viselor noastre este de cele mai multe ori suma dorințelor.
Titlul își îndeplinește rolul de cheie. Mi-a plăcut mult. Felicitări!
(vezi „așează/așază”)
Draga mea Alma, așteptam să mă-ntrebe și pe mine cineva de vorbă, de-aceea cînd am început să povestesc, nu m-am mai putut opri. Sora mea dragă, sînt bucuroasă și onorată de trecerea ta, de cuvintele frumoase pe care le-ai lăsat și pe care le voi păstra la loc de mare preț dar și mai bucuroasă sînt de modul în care ai perceput impresionismul acestui tablou. Impresionismul, acest cuvînt inventat de intuitivii jurnaliști francezi pentru a prezenta publicului încă prea puțin familiarizat cu noul curent artistic din epocă, cum trebuie privită opera atît de refuzată și de controversată a acestora. Post-impresionismul al cărui capăt de coloană a infinitului îl reprezintă Cezanne, a stîrnit de asemenea mari controverse, atît de mari, încît nici cel mai bun amic al acestuia, Emile Zola, nu l-a înțeles și l-a denigrat. ȘI-aici am atins mai mult involuntar și absolut nevinovat un punct nevralgic al criticii autofage romănești de după 1990.
pentru textul : Valea Lotusului deÎţi mulţumesc pentru trecere şi semn.
pentru textul : a fost odată... desunt mai multe texte aici, chiar daca le uneste privirea dintre iubitor si iubit. prima strofa cel putin contine o aglomerare de simboluri care conduce la saturatie si refuz. cele doua mari secvente pe care le vad eu aici ( paianjenul si craciunul) ar functiona mai bine separat
pentru textul : Film mut deE buna prostia cit nu doare, Ioana Dana Nicolae! Nici macar in gluma, nici macar la betie, nu ai voie sa pocesti numele tarii care te-a nascut. Nimanui nu ii este ingaduit asa ceva, cu atit mai putin celor a caror principala menire este aceea de a-i purta cuvintul, cu atit mai putin unui poet laureat al tarii care l-a primit cu dragoste si omenie! Tara care te-a nascut este mama! Mama este femeia, sotia, fiica! Nu ai tara nu existi. Nu ai dragoste, nu esti alceva decit acel jidov ratacitor condamnat la cea mai neagra vesnicie!
pentru textul : e bună tipa deUite-așa ajunge și un site literar ca Hermeneia, după ce mai trece timpul, ca un Maybach... plin de amintiri de lux!
pentru textul : octopus deAm dat din întâmplare de textul acesta al meu mai vechi și m-am gândit dacă Virgil cel de azi ar mai rămâne la părerea scrisă aici, mai sus... sau la vremea aceea eram prea orbiți de polemici și ambiții și analiza pe text devenea vasală pornirilor viscerale.
Acest text în particular mi-l amintesc bine, el aparține perioadei mele hai să o numesc așa 'metaforice' și destul de clasice din acest punct de vedere, iar acest poem este chiar unul simplu. Virgil mi-l desface în bucățele (ceea ce deobicei nu faci cu un poem) și aparent mi-l desființează.
Aș fi curios dacă el mai gândește acum la fel ca atunci.
Eu unul acum l-aș desființa din cu totul alte motive.
Îmi cer scuze pentru această dizertație care poate fi oricând văzută ca o divagație.
un text bun, ca de obicei:)mi-a placut mult ¨orasul vazut prin luneta¨, strofa a treia. creezi niste imagini facere-des-facere-facere(ultima strofa). te citesc cu drag, medeea
pentru textul : Heat deîmi place prima parte, mi-aș fi dorit un final mai puternic și am ceva cu "frigul mut al singurătății". poemul este un psalm reușit!
pentru textul : în rîpa aceea unde mor cîinii și oamenii fără acte deD-le Dinu, tre' să recunoaşteţi că am avut de ce să râd. Acum nu mai râd. Maneaua/maneliştii şi "fără număr, fără număr" sunt ca secera şi ciocanul, Tom şi Jerry, cafeaua şi ţigara, prostul si fudulia, femeia şi oglinda :) etc. De nedespărţit. De aceea, oricât de bine s-ar potrivi un titlul de genul pe un anume text, nu l-aş pune nici beat. S-a făcut mişto de d-voastră, v-aţi prins mai târziu, asta e.
pentru textul : videoconferință cu îngeri deNu sunt eu balaurul. Ştergeţi subtitlul!
...ce nu face omu' pentru aurirea ta , Virgil. ai dreptate, acum am de lucru, tre' să șterg de pe unde am mai postat:). cu gânduri bune, paul
pentru textul : ...istoria scrumului deN.B. pentru efort, mulțumim pentru informații. În 2005 "Serile artgotice" de la Sibiu începeau cu proiectarea unui film realizat în atelierul Brâncuși din Centrul Pompidou. S+a vorbit atunci și de acest concept brâncușian de integrare a soclului în ansamblul sculpturii. Cele două fotografii centrale din acest articol relevă pe deplin conceptul amintit. Atelierul este impresionant... o anticameră a lui Dumnezeu, unde ființa lucrurilor este deja rostită, și nu mai lasă decât locul îmbrăcării lor în trup, locul coborârii lor în piatră, în fier, în carne.
pentru textul : HIROSHI SUGIMOTO A L’ATELIER BRANCUSI - Centre National d'Art et Culture George Pompidou, Paris deImagini interesante. Pământul se învârtește în jurul axei sale, e adevărat, o stare poetica existenta în poemele tale, unele versuri le-aș angaja în transmitere de mesaj, altfel. Frumos zis:
pentru textul : Extazul final de"cuvintele mi s-au părut niște ierburi
cu care ne hrănim moartea încercând
să prelungim acest act până la infinit..."
dar eu as fi trimis cu aceste cuvinte, un altfel de mesaj :
"cuvintele îmi par ierburi,
...
hrănesc infinitul din noi"
Explicitarea asta "cu care ne ", forma verbului "sa prelungim" diluează emoția poetica ...
Djamal, îmi place sa te citesc.
cu siguranță puteai să apeși mai mult pe accelerație. sînt unele versuri unde imaginația mea a agățat cu bara de la scară pînă și bordura regulamentului. dar se merită. artiștii nu se fac. se nasc. și o peniță. de aur țigănesc. pentru angela de la 5 sau pentru marilena de la p7.
pentru textul : cenusa de fachir dePagini