varianta ta îmi place. sfârşitul e puţin afumat, în sensul că vorbeşti de oglindă, iar apoi te muţi la clepsidră. sper, sper, sper că nu facem aluzie unul la altul!
"Am aruncat cu o piatră
în suflet
şi nu s-a întâmplat
nimic." (AAA)
bravo domprofesor, mi-ati rasturnat ziua! si acum faceti comparatie intre textul dvs si al meu. mai bine sa fiu "interior designer" decat arhitect de case de pisici ca dvs.
in vremuri in care se neagă de dragul negării orice, se sapă la temelia satuilor făfă a le privi chipul, suferința, se cuvine a glosa in continuare pe marginea misterului creației poetice, spre a adăuga înțelegerii/aproprierii de lumea poeziei adăugată lumii (re)cunoscute. Nichita rămâne un "profesor" care in fiece zi - la fiece lectura nouă - spune ceva, încă ceva... O carte de Nichita este o carte de noptieră, adica de citit atunci când nimic nu te mai tentează spre lectură... și viața ți se pare searbădă... poate ca aici mi-aș dori sa zicem câte cava și despre poații care ne plac, ne emoționează, ne sunt aproape de suflet... nu veau să fiu off topic, dar textul merită o steluță din partea mea...
eu as astepta ca lupul sa manince capra dupa ce capra a mincat varza. apoi, cu RPG18 care il tin de obicei in poseta as face pastrama de lup cu ciuperci culese de pe malul riului. in riu as face doar baie.
concluzie: ti-e foame rau!
[this interview is over ca altfel ne da afara astia:p]
interesante interpretarilor tale date acestor citate care reprezinta de fapt niste reflectii ale unor celebritati. le-am citit si eu si mi-au placut tare mult.
multumesc, am reflectat asupra a ceea ce mi/ati spus si, pentru prima oara am operat modificari in text, nu stiu daca sunt cele mai reusite dar, dupa ce/l voi lasa o vreme sa se odihneasca il voi rescrie.
dar atunci se pare, Sixtus, că nu ai înțeles întrebarea. Pentru că ceea ce face „minunea „logosului divin” este mesajul sau limbajul? Este conținutul sau vasul? La urma urmei Pavel spune că lumina e pusă în niște „vase de lut”. Minunea întrupării este minune pentru că atît natura dumnezeiască dar și omenească rămîn reale. Pînă și Scriptura, ca altă „formă” de întrupare a Logosului, este indubitabil scrisă și culeasă de mîna omului. Dar asta nu o face mai puțin „Scriptură”. Și exemplele pot continua. Dar întrebarea mea este alta. Dintre toate limbajele, dintre toate aceste „forme de a comunica” pe care le cunoaștem” (pentru că despre limbile îngerești nu putem vorbi, nu?), care dintre ele este absolut?
icoane de gheață imaginația noastră lucrează, nu de puține ori, cu cele mai neașteptate materiale; manualul artistic este săvârșit, aici, într-un rațional afectiv de conjunctură; pare că mâna nu mai este o preșungire a minții, ci ea a fost resorbită în gândire unde, cu tresăriri ale timpului trecut, desenează în florile de gheață de pe geam chipuri dragi și pierdute. (ultima strofă are simplitatea purității; ar putea foarte bine sta ca text în sine sub titlul: Colind) de asemenea, foarte bine alese cuvintele: echivocul primului vers amplifică tabloul (cu cine "m-am trezit pe fereastră"?), autorul putându-se încadra în imaginația receptării atât în diateza activă, cât și în cea pasivă; "alaltăieri" nu este folosit întâmplător, el duce ordinea cuantificabilă a numărării zilelor cât mai departe de memoria imediată, spre inexprimabil, spre acel timp trecut ce cu greu se mai poate raporta la ziua de azi. singurul element derutant pentru mine este "sertarele memoriei", pe care îl găsesc sau prea tehnic (din perspectivă psihanalitică) sau prea exagerat (ca metaforă). printre geamuri înghețate, Vasile Munteanu
Problema licenţiozităţii este sensibilă şi pretenţioasă. Ea devine şi periculoasă atunci când se deschide în public. Literatura explicită - a se reţine că am spus literatura - ar trebui să fie o opţiune disjuncttivă valorii, nu opusă.
Există pornografii literaLe, şi există literatuRă vulgară. Acestea sunt separate, evident, de autor, prin necesitate, măsură, miză şi cultură, şi de cititor, prin opţiune, cultură, deschidere şi fler. Teribilismul, lipsa talentului, infracţionalitatea literară, frustrările sexuale, subcultura, manelismul, obsesia, dar si naivitatea cititorului, inocenţa acestuia ori deviaţiile-i psiho-socio-morale pun egal între fenomene.
Aş fi vrut să spun ceva şi despre modalitatea de a păstra echilibrul/graniţa între şi între, dar teamă îmi e că zidul belimului a căzut de ceva vreme, avem stat în stat şi totul se rezumă la traficul de lamâi.
Vizavi de do'n'şoara care scrie piticisme porno, însă păstrează decenţa prin concepte gen "pipi", ştiu un banc hipermegacomicos, dar dacă-l spun, mă dă Virgil afară de pe site. Altundeva, altcândva poate. Oricum, în final, parafrazându-l pe G. Naum, aş întreba-o aproape retoric pe autoare: "tu, care ai trecut prin atâtea în viaţă, nu ştii cumva unde e buda"?. Apoi aş râgâi gignaş, în ritm amfibrahic.
Să mai puneti mâna pe plici şi altădată, d-le Cristea!
draga Alma, iti scriu aceste randuri numai si numai pentru ca ai facut efortul de a epata putin pe pagina mea... orice argument de genul "siguranta mea rezulta in urma a vreo 25 de ani de lectura si de scris" ma face sa-mi doresc din suflet sa nu fii unul din cititorii mei. deci te-am pierdut draga Alma ps. vorbesc foarte serios chiar daca tonul e ironic
Silviu, nu e vorba de mine, ci de cei care premiază literatura de proastă calitate. E un cerc vicios, cei premiaţi se cred poeţi şi scriu în continuare la fel de prost.
daca epictet ar fi fost ministrul energiei, nu am fi cunoscut electricitatea. nici atunci, nici acum ...daca tot e sa vorbim de lanterna lui diogene. altfel, slaba miscarea ideilor pe H. ma lamuresti de unde tacerea asta sub texte?
"fetiţa din mijlocul străzii se-nvârte" - mă învârtesc/se învârteşte;
Alexe şi-a pierdut mâna/ne-am jucat cu mingi colorate/
pluteau pe apă/la vale/ pe tante o ţineau de cot să nu cadă/
ar fi fost altceva/de-ar fi atins odată pământul"
Îmi place în mod deosebit imaginea unei mingi colorate, curgând pe apă, la vale (deşi e mai greu să curgă în sus, nu este nicio problemă, şi cerul este in sus şi totuşi când îl scriem, în scriem cu tot cu "sus"). Apoi, mingile colorate ale lui Alexe îi dau putere lui tante, pentru că nu sunt nici albe, nici negre: "ar fi fost altceva/de-ar fi atins odată pământul". Foarte frumos şi sugestiv acest cadru prins de "cotul lui tante": "o ţineau de cot să nu cadă" - imaginea durerii bine redată printr-un simplu care atinge nervul.
Felicitări!
Dragă nicodem, încă de cînd am citit comentariul tău în prima zi a anului pot să îți mărturisesc că m-a amuzat copios. Există un singur lucru care m-a deranjat și am să ți-l spun la momentul respectiv. Iar o altă chestie care m-a stînjenit puțin a fost faptul că a trebuit să găszduiesc pe Hermeneia comportamentul tău prin care ne transmiți faptul că a fi creștin cu adevărat este cea mai penibilă caricatură. Ți-am mai spus și altă dată, nu îmi este rușine pentru tine, pentru că știu că nu ai rușine, dar îmi este rușine pentru Hristos. Mă cutremură orbirea ta.
Dar să trecem la răspunsuri:
1. Ai fost trecut la COLABORATOR (și zi merci că nu la MEMBRU) pentru că scrii destul de prost iar eu nu îmi permit să cobor Hermeneia la nivelul tău jenant doar pentru ca să te pot numi pe tine AUTOR și să te simți tu gîdilat în orgoliu. Deci, simplu spus, pe Hermeneia ai publicat texte submediocre, ca să nu spun penibile. Și te asigur, Consiliul Hermeneia mă poate susține în această decizie. Restul de informații despre volume publicate, edituri, premii, etc, sînt interesante ca informații dar, așa cum este politica deja împămîntenită pe Hermeneia, nu au nici o greutate în ce privește încadrarea unui membru. Există suficiente texte și comentarii pe Hermeneia unde am explicat motivele acestei politici și te invit să le cauți și să le citești. Cu atît mai puțin este relevant cît și pe ce site-uri activezi tu. Singurul lucru relevant sînt textele publicate aici și eventual activitatea în comentarii. Restul te asigur că nu contează și nu va conta niciodată pe Hermeneia.
2. În ce privește al doilea punct, așa cum am spus-o întotdeauna, eu sînt adeptul principiului că legea a fost făcută pentru om și nu omul pentru lege; de aceea, așa cum pot recunoaște mulți, am fost și sînt absolut întotdeauna îngăduitor cu problemele fiecăruia. Hermeneia nu este o cazarmă. Oamenii vin și activează aici de plăcere, din pasiune. Și întotdeauna atunci cînd am fost rugat am fost gata să acord circumstanțe atenuante cînd cineva m-a rugat frumos și mi-a comunicat că nu poate activa o vreme. De altfel chiar în contextul de fața, atunci cînd am anunțat decizia cu apariția categoriei de CORESPONDENT, dacă vreunul vizat m-ar fi contactat și mi-ar fi spus că vrea să continue ca AUTOR sau NOVICE aș fi avut toată înțelegerea. Repet, Hermeneia nu este o cazarmă. Am promovat folosirea unei noi încadrări de dragul ordinii și nu de dragul unei pedepsiri, așa cum probabil îți imaginezi tu sau cum probabil ai fi procedat tu. Deci, tu nu ai nici un habar dacă eu am fost sau nu contactat de Vladimir cu privire la acest lucru. Pe de-asupra Vladimir a postat destule comentarii anul trecut, ultimul fiind pe la sfîrșitul lui octombrie. În plus a avut activitate anul trecut și în Consiliul Hermeneia. Acesta este răspunsul care invalidează concluzia ta.
3. Cei ce mă cunosc și îmi cunosc timpul petrecut pe Agonia cred că rîd acum pe săturate față de această enormă aberație pe care ai elucubrat-o. Nu vreau să intru în detalii dar ce spui este o prostie mai mare decît tine. Asta pe lîngă faptul că este absolut neadevărat și nici nu mi-a trecut vreodată prin minte așa ceva. Este adevăra că modul în care scriu unii îmi este cunoscut de pe Agonia și de aceea am putut să mă pronunț mai sigur cu privire la calitatea lor literară dar asta este inerent. Aș fi știut cu cine am de a face și în privința ta dacă aș fi citit „operele” tale pe acolo. Te asigur că sabia are două tăișuri. Eu recunosc și calitatea și impostura.
4. Aici apare lucrul care m-a deranjat. În primul rînd eu nu aș fi scris despre copii și familia cuiva ceea ce ai scris tu despre copii și soția mea, în prima zi a anului, din bun simț. Mi se pare extrem de brutal și mîrlănesc modul în care te comporți. Mai mult decît atît, site-ul Hermeneia 1.0, pe care ai postat și de care te-ai bucurat destul de multă vreme fără să dai un ban, și pe care de multe ori te-ai comportat mojicește, deci site-ul Hermeneia 1.0 a fost făcut ÎN TOTALITATE acum patru ani de David Titarenco pe gratis. Repet, măcar și din bun simț, dacă ar fi fost adevărat că David ar fi fost făcut Editor, și tot ar fi fost bine să îți ții gura închisă. Dar știi cum zice Solomon în Pildele lui, „Chiar și un prost ar trece de înțelept dacă ar tăcea, și de priceput dacă și-ar ținea gura.”
Dar lucrurile stau absolut cu totul altfel. De fapt pe David, deși compune poezie destul de bine și în românește și în engleză, nu îl interesează deocamdată să posteze pe Hermeneia. M-a rugat să îi păstrez contul și intenționam să îl păstrez (este, evident, vechi de pe vremea cînd am început Hermeneia, din motive lesne de înțeles) ca și COLABORATOR sau CORESPONDENT. E posibil să mă mai ajute din cînd în cînd la partea tehnică. Dar, evident, aceste detalii nu reprezintă și nu vor reprezenta niciodată locul în care îți ferbe ție oala.
Întîmplarea a făcut ca în prima zi să folosesc contul lui configurat la diferite categorii pe Hermeneia 2.0 pentru multiplele teste pe care a trebuit să le fac. A „fost” așadar ]n aceeași zi și EDITOR, și AUTOR, și COLABORATOR, și NOU VENIT. Iar tu, care probabil nu aveai altă treabă mai constructivă de făcut decît să pîndește pe cine și pe unde ce face și cum e încadrat (pasiune mai mult decît dezgustătoare), s-a întîmplat să vezi că el „este” EDITOR. Nicholas Dinu, ești lugubru de penibil. Îmi sugerezi un animal care umblă și scurmă prin gunoaie și se gudură de bucurie cînd găsește ceva putred și rău mirositor. Personal te compătimesc. Deși e posibil să fii fericit în ignoranța și fanatismul tău orb.
Noemi s-a înscris acum un an fără să o rog eu sau să îmi spună ceva. Nu a postat nimic și am încadrat-o, așa cum am făcut cu toată lumea în acest caz, la CORESPONDENT.
Faptul că ție îți place să scurmi în noroi nu este treaba mea și poți să o faci în voie. Dar îți cer un singur lucru, ia-ți labele jos de pe familia mea. Ești prea jegos.
5. Dragul meu, călătorie sprîncenată. Așa cum am spus de zeci de ori, inclusiv la oameni care scriu de zeci de ori mai bine decît vei fi tu în stare să scrii vreodată, nimeni nu este invitat pe Hermeneia și nimeni nu este rugat (cu atît mai puțin obligat) să rămînă. În cazul tău, care scrii atît de mediocru, este o favoare pe care ne-ai face-o dacă ai pleca. Deși mă îndoiesc. Indivizi de genul tău au aderență ca scaiul pe cîine. Scriu prost, nu pot să înțeleagă asta, nu își îmbunătățesc scrisul, dar se țin drept talente literare pînă mor. E și asta o boală. Iar eu nu cred că are tratament. Deci îți doresc drum bun și încearcă să te apuci de altceva. Poate ceva în contraspionaj sau poliție. Dar lasă literatura că o omori. Pe bune.
ultimii mei dolari i-am dat ţigăncii care vindea linguri in piaţa Victoria. eram în Timişoara în luna Iulie, 2009 şi n-am putut scăpa de o ţigancă (frumoasă ţigăncuşa) care vindea linguri de lemn prin faţa Operei. a trebuit să cumpăr 5 linguri şi aşa a ajuns ţiganca în poezie. restul poeziei este o însăilare de amintiri din vacanţele mele la New York şi in Brazilia.
hmmm, o fi, dar in acelas timp si mie mi se pare un pic jenant cand cineva acuza de lipsa de cultura intr-un domeniu o persoana pe care n-a cunoscut-o decat vag din poezie.
imi asum vina, poate ar fi trebuit sa ma gandesc prima data la Biblie si apoi la cele mai lumesti. data viitoare asa voi face cand voi citi un text.
Adrian,
mulțumesc. de ce nu în română? pentru că „remember” mi se pare scurt/sugestiv/ și acoperă o paletă largă de stări. altfel spus (fără malițiozitate) așa a gîndit artistul.
Paul,
cred că nu ești chiar atît de străin de interpretarea unor imagini. pentru că dacă îmi amintesc eu bine ai niște poezii însoțite de elemente grafice în armonie cu versurile iar eu am rezonat atunci cu ambele forme de exprimare. mă bucură interesul și aprecierea ta.
Cristina,
(referitor la postare, cred că poți contacta conducerea H).
despre fotografie în general (pentru că aici nu avem o fotografie) se spune că este o pictură cu lumină și asta am încercat, un echilibru tonal, o negociere între translucid și contururi clare.
din acest punct de vedere Matei, iluminatul unei scene virtuale chiar dacă ține de tehnică/scripturi modalitatea de interacțiune cu instrumentele poate conduce de la o tonalitate corectă sau hai să-i zicem decentă la un act artistic.
Dupa umila mea parere, oarece confuzie (postmodernista) intre, cum zici tu, eul "narativ" si cel "biologic" (sau schimbarea atat de rapida a "mastilor" incat poate duce la o "confuzie" voita) , s-ar putea sa fie un avantaj din punctul de vedere al altui "consumator". Iti multumesc pentru trecere si ma bucura atentia pe care o acorzi incercarilor mele literare. Chiar si atunci - mai ales - cand punctul de vedere e critic. Gorun
Din punctul meu de vedere ma bucur ca ai salvat categoriile cu toata dinamica lor kantiana de forme apriorice ale sensibilitatii din aceasta atmosfera a la Omar khayyam, dar fara vin. Dar nu pot sa nu remarc finalul care este optimist in felul lui, in incercarea mistica de a radioloca fericirea in grota, chestiune de care n-ar fi nevoie in cazul ascensiunii spre suprafata insorita... vorba ceea, lucrul in sine nu-i nimic dar miscarea e fenomenala :)
eu nu pot fi de acord cu antecomentatorii mei. dimpotriva, cred ca poemul creste in intensitate cu cat se apropie de final. e ceva aici din marin sorescu, din nea marin, din moromete, din ceea ce inseamna a fi un fel de maestru pentru sine si pentru ceilalti. este istoria unui om care lasa in urma lui un nume, care lasa un semn in sufletele altora. de asta mi se pare din partea autorului, un act de recunoastere si recunostinta, care face o dedicatie. de aici, necesitatea de a scrie direct, fara artificii stilistice, din inima cum se spune. e semnul care arata catre semnul ce l a atins candva. cine respinge un astfel de text, nu cred ca o face in privinta textului, ci in privinta a ceea ce spune: ca se poate transmite bucuria de a trai, asa cum se traieste pe sine cineva. sau cum ai transmite sufletul. chicere e mesia lui ion, vasile si gheorghe. si a tuturor celorlalti heruvimi si serafimi. asta e smecheria, ca si noica, care singur vedea soareci. cine ar indrazni sa spuna ca nu? penita pentru omul si poetul chichere
Poezia e interesantă, dar nu am înțeles câteva dintre versuri prea bine. De exemplu "orașul de balustru". Cautând în DEX, am găsit: BALÚ//STRU ~ștri m. 1) Stâlp de forma unei coloane de dimensiuni mici, rotunjit în partea sa medie, care susține partea superioară a unei balustrade. 2) Compas special, folosit la trasarea cercurilor foarte mici. [Sil. -lus-tru] /<fr. balustre Deci metafora de mai sus s-ar tracuce ca "orașul de stâlp". Nu prea reușesc să-mi imaginez așa ceva, poate mă ajută cineva să înțeleg. Mai încolo am întâlnit "Vioare din izmă creață și parfum de lirism". Căutând din nou în DEX găsim: VIOÁRĂ1, vioare, adj. (Pop.; despre ape curgătoare) Limpede, cristalin, clar. ♢ (Substantivat) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. [Pr.: -vi-oa-] – Probabil lat. *vivula (< vivus). Sau: VIOÁRĂ2, vioare, s.f. (Bot.; reg.) 1. Toporaș. 2. Compus: vioară-roșie = micsandră. [Pr.: vi-oa-] – Lat. viola. Nu am luat în calcul instrumentul muzical, deoarece acolo pluralul este "viori". Așadar, textul de mai sus se traduce fie ca "Cristaline din izmă creață și parfum de lirism". Adică o frază fără substantiv, fie "toporași din izmă creață și parfum de lirism". Izma fiind de fapt mentă, ajungem la "toporași de mentă", altă expresie pe care nu mi-o pot imagina nici în ruptul capului. E ca și cum aș spune, de exemplu, "brazi de mesteacăn". Mulțumesc anticipat pentru orice ajutor la înțelegerea sensului în limba română a acestor texte.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
varianta ta îmi place. sfârşitul e puţin afumat, în sensul că vorbeşti de oglindă, iar apoi te muţi la clepsidră. sper, sper, sper că nu facem aluzie unul la altul!
pentru textul : nebunul se priveşte în oglindă de"un fluture negru începuse să zboare/ în jurul neonului"
pentru textul : pijamaua albastră a domnului Nae deun accent deosebit
"Am aruncat cu o piatră
în suflet
şi nu s-a întâmplat
nimic." (AAA)
bravo domprofesor, mi-ati rasturnat ziua! si acum faceti comparatie intre textul dvs si al meu. mai bine sa fiu "interior designer" decat arhitect de case de pisici ca dvs.
pentru textul : amănunte dein vremuri in care se neagă de dragul negării orice, se sapă la temelia satuilor făfă a le privi chipul, suferința, se cuvine a glosa in continuare pe marginea misterului creației poetice, spre a adăuga înțelegerii/aproprierii de lumea poeziei adăugată lumii (re)cunoscute. Nichita rămâne un "profesor" care in fiece zi - la fiece lectura nouă - spune ceva, încă ceva... O carte de Nichita este o carte de noptieră, adica de citit atunci când nimic nu te mai tentează spre lectură... și viața ți se pare searbădă... poate ca aici mi-aș dori sa zicem câte cava și despre poații care ne plac, ne emoționează, ne sunt aproape de suflet... nu veau să fiu off topic, dar textul merită o steluță din partea mea...
pentru textul : Îngerul și glonțul deeu as astepta ca lupul sa manince capra dupa ce capra a mincat varza. apoi, cu RPG18 care il tin de obicei in poseta as face pastrama de lup cu ciuperci culese de pe malul riului. in riu as face doar baie.
concluzie: ti-e foame rau!
[this interview is over ca altfel ne da afara astia:p]
pentru textul : Oasis deinteresante interpretarilor tale date acestor citate care reprezinta de fapt niste reflectii ale unor celebritati. le-am citit si eu si mi-au placut tare mult.
pentru textul : Fratele din piatră demultumesc, am reflectat asupra a ceea ce mi/ati spus si, pentru prima oara am operat modificari in text, nu stiu daca sunt cele mai reusite dar, dupa ce/l voi lasa o vreme sa se odihneasca il voi rescrie.
pentru textul : felii de tort dedar atunci se pare, Sixtus, că nu ai înțeles întrebarea. Pentru că ceea ce face „minunea „logosului divin” este mesajul sau limbajul? Este conținutul sau vasul? La urma urmei Pavel spune că lumina e pusă în niște „vase de lut”. Minunea întrupării este minune pentru că atît natura dumnezeiască dar și omenească rămîn reale. Pînă și Scriptura, ca altă „formă” de întrupare a Logosului, este indubitabil scrisă și culeasă de mîna omului. Dar asta nu o face mai puțin „Scriptură”. Și exemplele pot continua. Dar întrebarea mea este alta. Dintre toate limbajele, dintre toate aceste „forme de a comunica” pe care le cunoaștem” (pentru că despre limbile îngerești nu putem vorbi, nu?), care dintre ele este absolut?
pentru textul : Este limbajul poetic sau cel filosofic cu adevărat limbajul absolut? deExcelente "împreună precum un cuib de jar
mocnind pînă la dimineață în zăpadă".
Eu aşa aş vedea finalul: "de parbrizul înghețat
pentru textul : să nu vii la mine de crăciun deal viselor", adică fără "mele".
http://hermeneia.com/faq-page#n12567
pentru textul : Scurtă mostră lirico-idă deicoane de gheață imaginația noastră lucrează, nu de puține ori, cu cele mai neașteptate materiale; manualul artistic este săvârșit, aici, într-un rațional afectiv de conjunctură; pare că mâna nu mai este o preșungire a minții, ci ea a fost resorbită în gândire unde, cu tresăriri ale timpului trecut, desenează în florile de gheață de pe geam chipuri dragi și pierdute. (ultima strofă are simplitatea purității; ar putea foarte bine sta ca text în sine sub titlul: Colind) de asemenea, foarte bine alese cuvintele: echivocul primului vers amplifică tabloul (cu cine "m-am trezit pe fereastră"?), autorul putându-se încadra în imaginația receptării atât în diateza activă, cât și în cea pasivă; "alaltăieri" nu este folosit întâmplător, el duce ordinea cuantificabilă a numărării zilelor cât mai departe de memoria imediată, spre inexprimabil, spre acel timp trecut ce cu greu se mai poate raporta la ziua de azi. singurul element derutant pentru mine este "sertarele memoriei", pe care îl găsesc sau prea tehnic (din perspectivă psihanalitică) sau prea exagerat (ca metaforă). printre geamuri înghețate, Vasile Munteanu
pentru textul : despre tine desunt de acord, doar cu scriu mult...
pentru textul : how sweet the sound deProblema licenţiozităţii este sensibilă şi pretenţioasă. Ea devine şi periculoasă atunci când se deschide în public. Literatura explicită - a se reţine că am spus literatura - ar trebui să fie o opţiune disjuncttivă valorii, nu opusă.
Există pornografii literaLe, şi există literatuRă vulgară. Acestea sunt separate, evident, de autor, prin necesitate, măsură, miză şi cultură, şi de cititor, prin opţiune, cultură, deschidere şi fler. Teribilismul, lipsa talentului, infracţionalitatea literară, frustrările sexuale, subcultura, manelismul, obsesia, dar si naivitatea cititorului, inocenţa acestuia ori deviaţiile-i psiho-socio-morale pun egal între fenomene.
Aş fi vrut să spun ceva şi despre modalitatea de a păstra echilibrul/graniţa între şi între, dar teamă îmi e că zidul belimului a căzut de ceva vreme, avem stat în stat şi totul se rezumă la traficul de lamâi.
Vizavi de do'n'şoara care scrie piticisme porno, însă păstrează decenţa prin concepte gen "pipi", ştiu un banc hipermegacomicos, dar dacă-l spun, mă dă Virgil afară de pe site. Altundeva, altcândva poate. Oricum, în final, parafrazându-l pe G. Naum, aş întreba-o aproape retoric pe autoare: "tu, care ai trecut prin atâtea în viaţă, nu ştii cumva unde e buda"?. Apoi aş râgâi gignaş, în ritm amfibrahic.
Să mai puneti mâna pe plici şi altădată, d-le Cristea!
pentru textul : Fluturi pe lampă* demultumesc pentru parere, dihania.
pentru textul : Încă o zi posomorâtă de vară dedraga Alma, iti scriu aceste randuri numai si numai pentru ca ai facut efortul de a epata putin pe pagina mea... orice argument de genul "siguranta mea rezulta in urma a vreo 25 de ani de lectura si de scris" ma face sa-mi doresc din suflet sa nu fii unul din cititorii mei. deci te-am pierdut draga Alma ps. vorbesc foarte serios chiar daca tonul e ironic
pentru textul : să nu declari iubire înghițitorului de suflete deSilviu, nu e vorba de mine, ci de cei care premiază literatura de proastă calitate. E un cerc vicios, cei premiaţi se cred poeţi şi scriu în continuare la fel de prost.
pentru textul : Ce se întâmplă cu poezia? demulţumesc mult tuturor.
o să mai văd ce schimb.
diana
pentru textul : Şase dimineaţa dedaca epictet ar fi fost ministrul energiei, nu am fi cunoscut electricitatea. nici atunci, nici acum ...daca tot e sa vorbim de lanterna lui diogene. altfel, slaba miscarea ideilor pe H. ma lamuresti de unde tacerea asta sub texte?
pentru textul : și cu frâu fălcile lor nu voi strânge să se apropie de"fetiţa din mijlocul străzii se-nvârte" - mă învârtesc/se învârteşte;
Alexe şi-a pierdut mâna/ne-am jucat cu mingi colorate/
pluteau pe apă/la vale/ pe tante o ţineau de cot să nu cadă/
ar fi fost altceva/de-ar fi atins odată pământul"
Îmi place în mod deosebit imaginea unei mingi colorate, curgând pe apă, la vale (deşi e mai greu să curgă în sus, nu este nicio problemă, şi cerul este in sus şi totuşi când îl scriem, în scriem cu tot cu "sus"). Apoi, mingile colorate ale lui Alexe îi dau putere lui tante, pentru că nu sunt nici albe, nici negre: "ar fi fost altceva/de-ar fi atins odată pământul". Foarte frumos şi sugestiv acest cadru prins de "cotul lui tante": "o ţineau de cot să nu cadă" - imaginea durerii bine redată printr-un simplu care atinge nervul.
pentru textul : Solniţa de hârtie făcută de tante deFelicitări!
Tele? Cuvintele Tele? ma imbat miresmelor tale? behait de singe drag? Oricit as incerca sa ma rotesc ca un dervis, tot nu as numi asta poezie.
pentru textul : o clipă din viața lui Mathnawi deDragă nicodem, încă de cînd am citit comentariul tău în prima zi a anului pot să îți mărturisesc că m-a amuzat copios. Există un singur lucru care m-a deranjat și am să ți-l spun la momentul respectiv. Iar o altă chestie care m-a stînjenit puțin a fost faptul că a trebuit să găszduiesc pe Hermeneia comportamentul tău prin care ne transmiți faptul că a fi creștin cu adevărat este cea mai penibilă caricatură. Ți-am mai spus și altă dată, nu îmi este rușine pentru tine, pentru că știu că nu ai rușine, dar îmi este rușine pentru Hristos. Mă cutremură orbirea ta.
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 deDar să trecem la răspunsuri:
1. Ai fost trecut la COLABORATOR (și zi merci că nu la MEMBRU) pentru că scrii destul de prost iar eu nu îmi permit să cobor Hermeneia la nivelul tău jenant doar pentru ca să te pot numi pe tine AUTOR și să te simți tu gîdilat în orgoliu. Deci, simplu spus, pe Hermeneia ai publicat texte submediocre, ca să nu spun penibile. Și te asigur, Consiliul Hermeneia mă poate susține în această decizie. Restul de informații despre volume publicate, edituri, premii, etc, sînt interesante ca informații dar, așa cum este politica deja împămîntenită pe Hermeneia, nu au nici o greutate în ce privește încadrarea unui membru. Există suficiente texte și comentarii pe Hermeneia unde am explicat motivele acestei politici și te invit să le cauți și să le citești. Cu atît mai puțin este relevant cît și pe ce site-uri activezi tu. Singurul lucru relevant sînt textele publicate aici și eventual activitatea în comentarii. Restul te asigur că nu contează și nu va conta niciodată pe Hermeneia.
2. În ce privește al doilea punct, așa cum am spus-o întotdeauna, eu sînt adeptul principiului că legea a fost făcută pentru om și nu omul pentru lege; de aceea, așa cum pot recunoaște mulți, am fost și sînt absolut întotdeauna îngăduitor cu problemele fiecăruia. Hermeneia nu este o cazarmă. Oamenii vin și activează aici de plăcere, din pasiune. Și întotdeauna atunci cînd am fost rugat am fost gata să acord circumstanțe atenuante cînd cineva m-a rugat frumos și mi-a comunicat că nu poate activa o vreme. De altfel chiar în contextul de fața, atunci cînd am anunțat decizia cu apariția categoriei de CORESPONDENT, dacă vreunul vizat m-ar fi contactat și mi-ar fi spus că vrea să continue ca AUTOR sau NOVICE aș fi avut toată înțelegerea. Repet, Hermeneia nu este o cazarmă. Am promovat folosirea unei noi încadrări de dragul ordinii și nu de dragul unei pedepsiri, așa cum probabil îți imaginezi tu sau cum probabil ai fi procedat tu. Deci, tu nu ai nici un habar dacă eu am fost sau nu contactat de Vladimir cu privire la acest lucru. Pe de-asupra Vladimir a postat destule comentarii anul trecut, ultimul fiind pe la sfîrșitul lui octombrie. În plus a avut activitate anul trecut și în Consiliul Hermeneia. Acesta este răspunsul care invalidează concluzia ta.
3. Cei ce mă cunosc și îmi cunosc timpul petrecut pe Agonia cred că rîd acum pe săturate față de această enormă aberație pe care ai elucubrat-o. Nu vreau să intru în detalii dar ce spui este o prostie mai mare decît tine. Asta pe lîngă faptul că este absolut neadevărat și nici nu mi-a trecut vreodată prin minte așa ceva. Este adevăra că modul în care scriu unii îmi este cunoscut de pe Agonia și de aceea am putut să mă pronunț mai sigur cu privire la calitatea lor literară dar asta este inerent. Aș fi știut cu cine am de a face și în privința ta dacă aș fi citit „operele” tale pe acolo. Te asigur că sabia are două tăișuri. Eu recunosc și calitatea și impostura.
4. Aici apare lucrul care m-a deranjat. În primul rînd eu nu aș fi scris despre copii și familia cuiva ceea ce ai scris tu despre copii și soția mea, în prima zi a anului, din bun simț. Mi se pare extrem de brutal și mîrlănesc modul în care te comporți. Mai mult decît atît, site-ul Hermeneia 1.0, pe care ai postat și de care te-ai bucurat destul de multă vreme fără să dai un ban, și pe care de multe ori te-ai comportat mojicește, deci site-ul Hermeneia 1.0 a fost făcut ÎN TOTALITATE acum patru ani de David Titarenco pe gratis. Repet, măcar și din bun simț, dacă ar fi fost adevărat că David ar fi fost făcut Editor, și tot ar fi fost bine să îți ții gura închisă. Dar știi cum zice Solomon în Pildele lui, „Chiar și un prost ar trece de înțelept dacă ar tăcea, și de priceput dacă și-ar ținea gura.”
Dar lucrurile stau absolut cu totul altfel. De fapt pe David, deși compune poezie destul de bine și în românește și în engleză, nu îl interesează deocamdată să posteze pe Hermeneia. M-a rugat să îi păstrez contul și intenționam să îl păstrez (este, evident, vechi de pe vremea cînd am început Hermeneia, din motive lesne de înțeles) ca și COLABORATOR sau CORESPONDENT. E posibil să mă mai ajute din cînd în cînd la partea tehnică. Dar, evident, aceste detalii nu reprezintă și nu vor reprezenta niciodată locul în care îți ferbe ție oala.
Întîmplarea a făcut ca în prima zi să folosesc contul lui configurat la diferite categorii pe Hermeneia 2.0 pentru multiplele teste pe care a trebuit să le fac. A „fost” așadar ]n aceeași zi și EDITOR, și AUTOR, și COLABORATOR, și NOU VENIT. Iar tu, care probabil nu aveai altă treabă mai constructivă de făcut decît să pîndește pe cine și pe unde ce face și cum e încadrat (pasiune mai mult decît dezgustătoare), s-a întîmplat să vezi că el „este” EDITOR. Nicholas Dinu, ești lugubru de penibil. Îmi sugerezi un animal care umblă și scurmă prin gunoaie și se gudură de bucurie cînd găsește ceva putred și rău mirositor. Personal te compătimesc. Deși e posibil să fii fericit în ignoranța și fanatismul tău orb.
Noemi s-a înscris acum un an fără să o rog eu sau să îmi spună ceva. Nu a postat nimic și am încadrat-o, așa cum am făcut cu toată lumea în acest caz, la CORESPONDENT.
Faptul că ție îți place să scurmi în noroi nu este treaba mea și poți să o faci în voie. Dar îți cer un singur lucru, ia-ți labele jos de pe familia mea. Ești prea jegos.
5. Dragul meu, călătorie sprîncenată. Așa cum am spus de zeci de ori, inclusiv la oameni care scriu de zeci de ori mai bine decît vei fi tu în stare să scrii vreodată, nimeni nu este invitat pe Hermeneia și nimeni nu este rugat (cu atît mai puțin obligat) să rămînă. În cazul tău, care scrii atît de mediocru, este o favoare pe care ne-ai face-o dacă ai pleca. Deși mă îndoiesc. Indivizi de genul tău au aderență ca scaiul pe cîine. Scriu prost, nu pot să înțeleagă asta, nu își îmbunătățesc scrisul, dar se țin drept talente literare pînă mor. E și asta o boală. Iar eu nu cred că are tratament. Deci îți doresc drum bun și încearcă să te apuci de altceva. Poate ceva în contraspionaj sau poliție. Dar lasă literatura că o omori. Pe bune.
mulţumesc, marynna.
ultimii mei dolari i-am dat ţigăncii care vindea linguri in piaţa Victoria. eram în Timişoara în luna Iulie, 2009 şi n-am putut scăpa de o ţigancă (frumoasă ţigăncuşa) care vindea linguri de lemn prin faţa Operei. a trebuit să cumpăr 5 linguri şi aşa a ajuns ţiganca în poezie. restul poeziei este o însăilare de amintiri din vacanţele mele la New York şi in Brazilia.
pentru textul : despre un alt fel de dragoste dehmmm, o fi, dar in acelas timp si mie mi se pare un pic jenant cand cineva acuza de lipsa de cultura intr-un domeniu o persoana pe care n-a cunoscut-o decat vag din poezie.
pentru textul : om! deimi asum vina, poate ar fi trebuit sa ma gandesc prima data la Biblie si apoi la cele mai lumesti. data viitoare asa voi face cand voi citi un text.
Acum da.
pentru textul : A native preparation of the tissue deAdrian,
pentru textul : remember demulțumesc. de ce nu în română? pentru că „remember” mi se pare scurt/sugestiv/ și acoperă o paletă largă de stări. altfel spus (fără malițiozitate) așa a gîndit artistul.
Paul,
cred că nu ești chiar atît de străin de interpretarea unor imagini. pentru că dacă îmi amintesc eu bine ai niște poezii însoțite de elemente grafice în armonie cu versurile iar eu am rezonat atunci cu ambele forme de exprimare. mă bucură interesul și aprecierea ta.
Cristina,
(referitor la postare, cred că poți contacta conducerea H).
despre fotografie în general (pentru că aici nu avem o fotografie) se spune că este o pictură cu lumină și asta am încercat, un echilibru tonal, o negociere între translucid și contururi clare.
din acest punct de vedere Matei, iluminatul unei scene virtuale chiar dacă ține de tehnică/scripturi modalitatea de interacțiune cu instrumentele poate conduce de la o tonalitate corectă sau hai să-i zicem decentă la un act artistic.
Dupa umila mea parere, oarece confuzie (postmodernista) intre, cum zici tu, eul "narativ" si cel "biologic" (sau schimbarea atat de rapida a "mastilor" incat poate duce la o "confuzie" voita) , s-ar putea sa fie un avantaj din punctul de vedere al altui "consumator". Iti multumesc pentru trecere si ma bucura atentia pe care o acorzi incercarilor mele literare. Chiar si atunci - mai ales - cand punctul de vedere e critic. Gorun
pentru textul : Inelul (5) deDin punctul meu de vedere ma bucur ca ai salvat categoriile cu toata dinamica lor kantiana de forme apriorice ale sensibilitatii din aceasta atmosfera a la Omar khayyam, dar fara vin. Dar nu pot sa nu remarc finalul care este optimist in felul lui, in incercarea mistica de a radioloca fericirea in grota, chestiune de care n-ar fi nevoie in cazul ascensiunii spre suprafata insorita... vorba ceea, lucrul in sine nu-i nimic dar miscarea e fenomenala :)
pentru textul : faute de mieux deeu nu pot fi de acord cu antecomentatorii mei. dimpotriva, cred ca poemul creste in intensitate cu cat se apropie de final. e ceva aici din marin sorescu, din nea marin, din moromete, din ceea ce inseamna a fi un fel de maestru pentru sine si pentru ceilalti. este istoria unui om care lasa in urma lui un nume, care lasa un semn in sufletele altora. de asta mi se pare din partea autorului, un act de recunoastere si recunostinta, care face o dedicatie. de aici, necesitatea de a scrie direct, fara artificii stilistice, din inima cum se spune. e semnul care arata catre semnul ce l a atins candva. cine respinge un astfel de text, nu cred ca o face in privinta textului, ci in privinta a ceea ce spune: ca se poate transmite bucuria de a trai, asa cum se traieste pe sine cineva. sau cum ai transmite sufletul. chicere e mesia lui ion, vasile si gheorghe. si a tuturor celorlalti heruvimi si serafimi. asta e smecheria, ca si noica, care singur vedea soareci. cine ar indrazni sa spuna ca nu? penita pentru omul si poetul chichere
pentru textul : Poemul pentru Chichere dePoezia e interesantă, dar nu am înțeles câteva dintre versuri prea bine. De exemplu "orașul de balustru". Cautând în DEX, am găsit: BALÚ//STRU ~ștri m. 1) Stâlp de forma unei coloane de dimensiuni mici, rotunjit în partea sa medie, care susține partea superioară a unei balustrade. 2) Compas special, folosit la trasarea cercurilor foarte mici. [Sil. -lus-tru] /<fr. balustre Deci metafora de mai sus s-ar tracuce ca "orașul de stâlp". Nu prea reușesc să-mi imaginez așa ceva, poate mă ajută cineva să înțeleg. Mai încolo am întâlnit "Vioare din izmă creață și parfum de lirism". Căutând din nou în DEX găsim: VIOÁRĂ1, vioare, adj. (Pop.; despre ape curgătoare) Limpede, cristalin, clar. ♢ (Substantivat) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. [Pr.: -vi-oa-] – Probabil lat. *vivula (< vivus). Sau: VIOÁRĂ2, vioare, s.f. (Bot.; reg.) 1. Toporaș. 2. Compus: vioară-roșie = micsandră. [Pr.: vi-oa-] – Lat. viola. Nu am luat în calcul instrumentul muzical, deoarece acolo pluralul este "viori". Așadar, textul de mai sus se traduce fie ca "Cristaline din izmă creață și parfum de lirism". Adică o frază fără substantiv, fie "toporași din izmă creață și parfum de lirism". Izma fiind de fapt mentă, ajungem la "toporași de mentă", altă expresie pe care nu mi-o pot imagina nici în ruptul capului. E ca și cum aș spune, de exemplu, "brazi de mesteacăn". Mulțumesc anticipat pentru orice ajutor la înțelegerea sensului în limba română a acestor texte.
pentru textul : Utopie lirică cu tarif normal deun poem ce curge mai repede decât timpul. probabil viteza face ca el să piardă ceva din calitate.
pentru textul : Operație pe cord deschis dePagini