Poemul e frumos, deacord cu antecomentatorii... dar mie nu-mi place că e prea 'însiropat' pentru Virgil Titarenco. Acest autor parcă se lamentează puțin în acest poem, o haină care, în opinia mea, nu-l prinde. Desigur, incipitul poemului face o precizare necesară dar hai să o numesc 'evazivă' adică 'vă spun ce mi s-a spus și mie', cu tente mistice de asemenea... interesantă abordare, however, însă nu cred că îi stă bine lui Virgil Titarenco, un autor care cel puțin pe mine m-a obișnuit cu forța și sinceritatea duse la extrem, poetic dar frust este pentru mine marca Virgil Titarenco
De aceea abordarea de aici nu mi-a plăcut și mă simt datoare cu această sinceritate care sper că nu are a supăra pe nimeni.
Un poem frumos căruia însă i-ar sta bine sub o semnătură 'light'.
Margas

foarte reuşită imaginea cu fumul şi caisul. aici, cu atât mai mult, se face şi despărţirea în silabe a subst. parfum; dar şi "se duc" cu "seduc" au nobleţea lor...
mi-a plăcut!

Erata: două biografii care

Nicio problemă, Dorin.

Asta chiar e culmea! Adica tu ai pretentia ca un om de anvergura literara a lui Dorel sa publice in premiera pe Hermeneia? Vrabia malai viseaza si nebunul balamucul e o vorba veche romaneasca. Ba eu zic cata vreme exista rubrica asta sa posteze Domnul Dorel ca uite.. eu citesc de pe Hermeneia si de aici aflu, nu de "pe unde il publicati de fapt"... adica cum "de fapt", ce inseamna "de fapt"? Pe Hermeneia nu se publica "de fapt"? Cum se publica aici "de ne-fapt"? De "anti-fact"? Hai sa fim seriosi si ramai la Regulament doggy boy. Nu e incalcare, no barking please. Thanks. Andu

"niciodată nu am simţit mai multă nedurere neiubire neteamă" - a lucra cu concepte negate e un reflex care, de câţiva ani, a început să dispară. Cel puţin din textele autorilor care se respectă. Şi a cam dispărut pentru că aşa se întâmplă cu toate formele făra fond. Doar că tu mergi puţin şi mai departe şi te-ai apucat să negi conceptele negate. De ce să spun simplu "mi-e foame", când pot să spun poetic "nu mi-e nefoame/ niciodată nu mi-a fost mai nefoame", nu? :).
Partea asta plus "e asfaltul gol şi sec" (gol şi sec = redundant) , "păşesc asimetric/ am sufletul otova" (preţioase) fac ca prima unitate să eşueze graţios.

noteaza -> 4. (Pop.) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adăpostit.

DOS, dosuri, s. n. 1. Partea de dindărăt a unui obiect, a unei construcții, a unei curți, a unei ființe etc. ◊ Loc. adv. De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) = altfel de cum trebuie, de cum e firesc, anapoda; întors invers; cu spatele înainte, de-a-ndăratele(a); Cu dosul în sus = invers de cum e normal, de cum trebuie; în mare dezordine. În dos = în lipsă, în absență, fără să fie de față. ◊ Expr. A scăpa pe (sau prin) ușa din dos = a scăpa cu mare greutate (și pe căi necinstite) dintr-o încurcătură. A intra pe (sau prin) ușa din dos = a obține o favoare (pe căi necinstite, prin protecție). A da dos (la față) sau a da dosul = a se retrage; a fugi; a o șterge. A întoarce cuiva dosul = a se întoarce cu spatele la cineva în semn de supărare; a rupe relațiile de prietenie (cu cineva). În dosul lucrurilor = dincolo de aparențe. ♦ Șezut, fund, fese. ◊ Expr. A se scula (sau a fi etc.) cu dosul în sus = a se trezi (sau a fi) indispus (fără motiv). 2. (În sintagmele) Dosul mâinii (sau palmei, labei) = partea din afară a mâinii (sau a palmei, a labei). Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. 3. Partea mai puțin arătoasă (neîmpodobită și neexpusă vederii) a unui obiect. ♦ Spec. Partea de dinăuntru a unei haine. ◊ Pe dos = a) loc. adv. (în legătură cu obiecte de îmbrăcăminte) cu partea de dinăuntru în afară; b) loc. adv. altfel de cum trebuie, de cum e firesc; c) loc. adj. (fig., despre oameni) sucit, ciudat, bizar. 4. (Pop.) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adăpostit. – Lat. pop. dossum (= dorsum).

mulțam Luminița, e bine de știut!

Strofa a treia e o imagine pregătită pentru un alt poem. Dar am trântit-o aici :)

deloc surprinzatoare reactie, colega. doar ca ea nu are legatura cu textul, ci mai degraba cu reactiile mele de sub textele domniei tale.
daca ai fi citit textul nu ai mai fi pus intrebarea. deci ce spui in continuare e nul si neavenit.

Da, Virgil, asta am vrut să spun cu "negreşit" ("cu regularitate"); dar m-am jucat puţin, ironic, cu vorba, încercând să sugerez o regularitate insistentă, care nu te iartă cu niciun chip. Mă bucură, însă, că suntem pe aceeaşi lungime de undă în privinţa subliteraturii şi a imposturii literare.
Aceeaşi stimă pentru felul în care înţelege Sebi lucrurile.

o poezie intr-adevar bine scrisa. mai ales pentru fluiditatea discursului, simplitatea lui. cred ca e mai greu sa construiesti in felul asta o metafora, de parca ai realiza arhitectura unui lucru nespus pana acum, dar pe care toti vor sti sa-l numeasca ulterior.

nu stiu de ce... dar siscursul tau mi-a amintit de humbert humbert, inca adolescent, pe tarasa hotelului, admirand prima nimfeta.

penita si de la mine.

da, să sperăm că revine

Dau dreptate titlului, bine susţinut de poem. Îmi place să iau în considerare cele două sensuri ale cuvântului ,,primul” – ,,cel dintâi" într-o ordine cronologică ( primul cu care avem de a face) şi respectiv ,,primul” adică ,,cel mai cel...” :) Se pare că iadul din om îl întrece pe cel biblic. Şi vai de noi când rătăcim într-un om pustiit, cu suflet rece, plin de indifirenţă, plin de ură, de răzbunări, de amărăciuni, de injurii şi dispreţ, incapabil de iubire, de căldură, de hrănire spirituală a semenului său. Iată că mesajul poemului e cel care m-a corupt :) prima oară. La o recitire cu scopul de identifica stilul, mijloacele artistice, descopăr un poem cerebral, introspectiv, construit pe argumente, pe tropi sugestivi, pe o gradare a stărilor celui care rătăceşte, acel ,,încă eu”. Vocea rătăcitorului sporeşte mesajul, îl face şi mai credibil. Cred că poemul şi-a atins scopul ideatic şi artistic. Mi-ar plăcea şi varianta b, cu ,,Primul rai” :) Aş putea să citez multe versuri, dar mă rezum la următorul:
,, Mi-am mâncat mâna stângă –
cu dreapta, te-am ţinut de mână.”