sarí -iubitul meu e un pária e liniște fetele ard bețe de ylang lângă o jerbă nouă și se roagă khali, iubitul meu e un pária, plânge auna celeilalte, fumul ce se ridică în aer îi spune o poveste cu un maharajah privește, arjun, cum ploaia își țese din noapte sariul transparent de ape ca o scară khali, îmi văd iubitul venind, fără cămașă, fără destin, desculț, o, khali, am să mă arunc în râu, primește înainte sariu-ul meu, țesut pentru o nuntă ce nu va mai fi, îmbracă-l tu în poarta templului o fată păzește întunericul iar o alta ajută zeița să se îmbrace, ca într-un bungalou, o mamă aspră și două fiice, pe piatra de jasp a ploii trei petale suspin

reuşit, îmi place acest gen de poezie ce te trimite înspre meditaţie şi descoperire. Crează o stare aparte, am încercat şi eu dar nu prea am fost mulţumit. Frumos.

Ioana, desigur nu m-am putut sustrage concordantei prezentului ( cel mai bun timp afirmativ) in acelasi timp si cel mai des folosit. Cititorii care sa aprecieze cat de cat asemenea constructii sunt din ce in ce mai rari. Imi pare bine ca ti-a atras atentia.

sa stii ca ma mai gindesc la ideea cu titlul si subtitlul. stii cum se spune, poezia si poetii au o logica a lor pe care de cele mai multe ori nu o intelegi pentru ca e numai a lor. la capitolul pasiune primavara asta e mai degraba o continua astenie pentru mine

un text pe care l-am citit cu mare plăcere pentru că mi-a demonstrat că amintirile sunt vii mereu... și noi suntem vii cât încă le avem!
mai puțin mi-au plăcut fazele cu bunica de patruzeci, moșu de cincizeci și eu tot ca moșu ca să zic așa... dar asta e viața!
am înțeles ce se dorea zis dar nu cred că e bine zis așa, întretimp lucrurile s-au mai schimbat, julio iglesias are un frate cu 60 de ani mai tânăr din câte știu.
un text bun însă fără vreo valoare literară whatsoever

Rugăminte: modifică imaginea de la profilul tău, este prea mare și distorsionează pagina. Mulțumesc pentru înțelegere.

Lucian, ai făcut o analiză magistrală a poemului.Este un punct de vedere foarte interesant și sincer să fiu, aruncă noi umbre și lumini asupra lui. Căldările ar putea veni și prin aer totuși, cărate de o ființă nevăzută sau un înger... Onorat de aprecierile tale, cu stimă

Cum adică nu e bine 'îmi cer scuze'?? Ce zici matale e poate 'îmi prezint scuzeLE', la fel cum 'îmi prezint acredităriLE'...sau altceva. Dar matale aberezi în voie pe acest site, iar eu trebuie să încasez invectivele matale pentru că așa-i în tenis, right?
Margas

amice tinerel și impulsiv, te rog să-ți menții exploziile de personalitate în limitele bunului simț. dacă nu știi ce-i ăla, du-te și învăța-l...și întoarce-te după. eventual, cu un text de calitate.

sper ca nu am omis ceva. multumesc.

destul de slab textul. daca nu te cramponai de rima poate avea o sansa. asa insa nu.

Ludicele tale au alt ton aici, Virgil. Experimentale, intr-adevar. Placuta trecerea de la o stare la alta :-)).

Felicitari Alina pentru consecventa (pe care unii pot sa o numeasca si incapatanare ca merge :-) cu care promovezi acest fenomen literar pe melegurile noastre de suflet iesene. De data asta daca nu se mai schimba data si ajungem iar de Craciun voi fi acolo sigur impreuna cu Matei care si el doreste sa vina, mai ales ca am inteles ca de data asta locatia este la un parter. Chiar daca poate nu ma mai crezi, eu te amenint totusi ca voi fi acolo, in sensul asta iti si spun :-) Inca o data felicitari si daca pot contribui cu ceva in aceste vremuri grele pe partea organizatorica, te rog sa nu eziti sa ma contactezi. Ma voi simti onorat sa fiu solicitat. Andu

Ce este nostalgia? Linda Hurcheon, spune, citându-l, printer alţii, pe B.Rumel ("Theory of Nostalgic and Egoic Sentiments," Psychological Bulletin 30 (1933): 656-7).

“What exactly is "nostalgia," though? Or perhaps the first question really should be: what WAS nostalgia? With its Greek roots--nostos, meaning "to return home" and algos, meaning "pain"--this word sounds so familiar to us that we may forget that it is a relatively new word, as words go. It was coined in 1688 by a 19-year old Swiss student in his medical dissertation as a sophisticated (or perhaps pedantic) way to talk about a literally lethal kind of severe homesickness (of Swiss mercenaries far from their mountainous home). This medical-pathological definition of nostalgia allowed for a remedy: the return home, or sometimes merely the promise of it. The experiencing and the attributing of a nostalgic response appeared well before this, of course. Think of the psalmist's remembering of Zion while weeping by the waters of Babylon. But the term itself seems to be culturally and historically specific.”

“Între nostalgie şi ironie există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune um înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte de un trecut idealizat de pe poziţiile unui present mizer” spune Geo Săvulescu, menţionând că preia un gând al subsemnatului din cadrul unor întâlniri particulare.

Aceasta duplicitate se strecoară din ce în ce mai insistent în unele texte postmoderniste (sau postmoderne care vizează, de această dată, reîntoarcerea la Sacralitate în locul unei învînrtiri în jurul Nimicului. Este ceea ce se întâmpla şi pe la noi, mai ales în producţii ale unor autori, originari din Republica Moldova, cum este şi Eugen Bot (dar ea este la ea acasă, din ce în ce mai frecvent şi la autori autohtoni sau la cei din diasporă, mai ales ceea occidental, mergând din Europa, e. g. Anni- Lorei Mainka până în USA şi Canada, e.g. Luminiţa Suse). O dată şi odată sper să reuşesc o analiză în acest sens.
Poate că nu este cazul cu textul de faţă unde faţeta ironică este estompată până la a nu mai putea fi sesizată. În schimb parte «nostalgic» este «la ea acasă».
„Vântul ne suflă orbește din față,
până ajungem să nu mai vedem
drumul de întoarcere către casă”
Şi citatele pot continua.
Revenind la textul prezent şi urmărind evoluţia în timp a autorului, observ o schimbare în bine a prozodiei care tinde, acum, să evite prozaismul, diluare prin explicaţii discursive care „taie” sugestibilitatea poetică. Rămâne, pe mai departe, să se concentreze pe „concentrarea” exprimării (cu atât mai mult cu cât posibilităţi are) lungirea excesivă a textelor fiindu-i potrivnică (ducând la redundanţe).
Pentru că a venit vorba despre „lungimea” textelor poetice. Este cu totul altul cazul cu scrierile lui Leonard Ancuţa în cadrul cărora delirul psihedelic produce, de multe ori, indisght-uri neaşteptate; dar numai atunci când metaforizarea dusă la extrem, nu devine prohibitivă printr-o aglomerare care oboseşte. Cred că scrierile (atât poetice cât şi cele în proză) ale acestui autor se înscriu în ceea ce s-ar pute numi „creative writting” (a se vedea Huruki Murakami). Dar despre asta cu ală ocazie.