Domnul Mircea Nincu singura performanta a acestei poezii este monorima. Vă rog să observați că, probabil, în graba dactilografierii, ați comis câteva greșeli: "și lupata" în loc de "lupta", "ghiață" în loc de "gheață". Sunt apoi câteva asocieri desuete, mai puerile decât ale pașoptiștilor: "lupta ca un zmeu", "ninsese la greu", "avânt milităresc" etc. Sunt apoi cuvinte care distonează cu restul poeziei: constant, sufocant, stupoare ș.a. Totul este un amalgam lipsit de unitate stilistică.
draga Aranca, voiesc sa iti spun ca nu am urmarit nicicum rima, cu atat mai mult regulile rimei. poemul l-am scris asa cum am simtit ca trebuie scris. ideea lui si marturisirea ei a primat in fiecare cuvant, in fiecare vers. nimic altceva. eu nu cred in reguli. arta este ceva ce se intampla. arta nu este matematica de gimnaziu, ci cercetare pura. ceea ce se intampla dincolo de bariere, legi, reguli... nu am pretentia ca ceea fac eu este absolut sau perfect, dar fac din suflet.
Ottilia,
chiar este multă muncă răbdare atenţie la detalii şi să ştii să te opreşti acolo unde trebuie.
Virgil,
uite îţi voi da un exemplu. urmăresc zilnic pagini în format electronic sau clasic dedicate graficii digitale. pe un site structurat pe taburi căutam secţiunea photoshop retouching. după cîteva răsfoiri eşuate o găsesc la capitolul photo manipulation structurat la rîndul lui pe retuş, fashion, retuş&fashion şi manipulări foto. surpriză: în alt tab găsesc de data asta clar secţiunea portrait retouching urmată de fashion unde portretele sînt completate cu tatuaje, fantasy make-up, accesorii etc. în concluzie nu greşeşti dar în breaslă chiar dacă secţiunile au elemente înrudite utilizatorii folosesc un limbaj al lor prin care definesc elemente şi proceduri specifice de abordare.
Deși am pecizat condițiile în care voi reveni cu un comentariu, retractez, subliniind câte ceva. Mai întâi, sunt încântat că citiți (deși aș fi vrut să remarc în listă mai mulți poeți de luat în seamă sau care sunt incontestabile repere lirice; v-aș recomanda măcar "Panorama poeziei universale" a lui A. E. Bakonski). Apoi, aș observa că lectura nu face (totuși!) scriitori. Ea e o condiție necesară, dar nu și suficientă. Mai trebuie (horribile dictu!) și talentul. Și mai trebuie ca autorul să aibă cu adevărat ceva de spus. M-am făcut că nu observ, totuși, o interogație insidioasă: "și din faptul ca tinerii scriu, ce vă deranjează mai tare? că sunt tineri? sau că scriu?". Am precizat că, dimpotrivă, mă bucur că tinerii scriu. Și că, înainte de a scrie, citesc. M-aș opri, acum, asupra părții mai grave a interogației: dacă mă deranjează că tinerii sunt tineri. Adică, ei sunt tineri, în vreme ce eu nu mai sunt. Ei bine, (trecând peste ineleganța întrebării), e o problemă...faustiană. Dar pe care o înțelegeți greșit. O să fiu tranșant, pentru că, de multe ori, excesul de precizări creează ambiguități. Sigur că mă tulbură faptul că nu mai sunt tânăr. Dar nu mă raportez la tinerețea dvs., la tinerețea copiilor mei, la tinerețea elevilor mei (și, mai ales, a elevelor, care n-ar pune niciodată întrebarea insidioasă pe care ați pus-o), ci la propria mea tinerețe. Mai simplu și mai clar: n-aș schimba niciodată bătrânețea mea pe tinerețea dumneavoastră. Aș putea să citez niște celebrități în favoarea acestei precizări. Prefer să n-o fac. Posed și niște panseuri (tot celebre!) deloc încurajatoare pentru bătrânețe. Nu le transcriu nici pe acestea. Vă asigur, însă, că ați greșit ținta. Singurul lucru care ar putea să dea, totuși, sens discuției noastre ar fi un progres al dvs. în poezie.
Un poem introspectiv și o foarte bună sugestie a unei stări.
Remarc versurile:
„cuvintele cad ca niște picături de ploaie
grele pe ușa de tablă a unei pivnițe
în care ți-ai ascuns de multă vreme
gîndurile pentru care nu va mai fi niciodată timp”
”dincolo de fumul albăstrui al sufletului
e frig” (aici așa am vrut eu să grupez versurile :) )
„undeva acolo ești și tu la fel de singur ca și călăul tău
undeva între pleoape și retină
o oboseală usturătoare se răsucește microscopic
ca un vierme aducător de somn”
..mi-a placut. este scris cu singe nu inca rece dar care se raceste. ~ am de circotit insa. mi-ar fi placut putin mai dramatic. si am senzatia ca atunci cind descriem asa ceva furia ne taie din cuvinte si ne schimba ritmul, de ex:
Ne-am cunoscut unul celuilalt
umbrele până la înstrăinare.
Decolorate la margini, păreau
lipite cu scoci în mijlocul încăperii
când de pat, când de masă, când de perete.
să mă smulg din brațele tale,
să-mi înfig pixul în inimă,
cu sângele meu să te scriu
Încercam
cu rănile rupte spre lună -
trist măcelar ce-și vinde nopții
carnea de porc la un preț rezonabil.
si as sugera si poate un alt titlu deoarece simbioza este o relatie care functioneaza (cum are fi cea dintre clown fish si anemone). nu vreau sa dau sugestii (sau vreau?) m-am gindit la ceva ce are continuare cu textul, cu primul vers: nu demult, mai stii, Noi, se spune ca, cica..etc
Ioana, poemul tau are asa, o "respiratie" de haiku care nu e haiku pentru ca are metafore. E interesanta aceasta abordare a ta, dar cred ca ti-am mai spus eu candva, demult, ca pentru poezia scurta este nevoie de multa experienta pe care tu ar trebui sa o acumulezi cu rabdare in timp, exersand intai poeme mai de amploare, mai dinamice. Eu constat ca tu te-ai oarecum "oprit" cam devreme la acest gen scurt (te citesc destul de frecvent cand am timp, desigur). Se vede ca "ai mai crescut" insa nu suficient inca pentru a da greutate cuvintelor putine, desigur asta este doar opinia mea. In plus, simbolistica desprinsa direct din poezia post-modernista sud-americana este deja mult prea consacrata ca sa mai poata conferi putina originalitate unor metafore ca "interior de semne", "iubiri de oase", "atingerea neasteptata a carnii". Pe viitor m-as feri de metafore prea multe in poemele scurte, revenind la ce spunea Blaga, "o metafora face poezia iar doua o strica". Succes, rabdare si perseverenta pe mai departe! Bobadil.
curaj au și nebunii frumoșii naivi ai marilor decade istorice cred în revoluții, cred real în posibilitatea ca "homo homini lupus" să își schimbe și năravul, nu numai blana socio-politico-economică; în realitate, linia dintre idealism și prostie, așa cum bine observi, este foarte sensibilă, iar granița ce le separă foarte ușor de încălcat, tranformându-ne pe fiecare dintre noi, chiar de la primul pas mânjit pe talpă cu "libertate" (eventual și "egalitate, fraternitate"), în transfugi ai unei alte orânduiri în care dictatura (nomenclaturistă, în cazul nostru) este/ a fost înlocuită de "tirania majorității"; s-a schimbat ceva? cu siguranță, da; înainte, dacă vorbeai, ți se vâra un pumn în gură; azi, ți se recomandă sirop de tuse (dacă, evident, ai bani să îl cumperi); martirul într-o societate democratică este privit ca un stupid, idealistul ca un inadaptat; turma impune ștampilând copitatic în virtutea "dreptului la vot"; mi-aș putea paria sufletul că, dintre cei care au votat Constituția, de exemplu, 99,99 la sută nu numai că nu au citit-o, dar nici nu ar putea să se exprime asupra a ceea ce este (sau ar trebui să fie) Constituția. Cred în curajul eroilor (pseudo)revoluției, dar, în același timp, deplâng prostia lor. Dumnezeu să-i și să ne ocrotească (deși ar trebui să vedem ce facem cu "sfinții").
contestat și prăfuit de indiferență, revendicat și nerevendicat, șușotit pe la colțuri de suflete sau strigat în spărturi de cer, subiectul "Dumnezeu" (după unii predicatul "Dumnezeu"), Marele Ceasornicar, Marele Arhitect este actual în ceea ce scriem pentru că este actual în ceea ce trăim...Îl creștem și ne crește...Îl plămădim și-L scuipăm...rămâne Marele nostru Anonim! salut inițiativa și postez și eu aruncătura mea de băț în apa Lui cu îngeri Poem din doi în doi 1. Dă-te băă jos de pe cruce! Mama voastră de hoți și de mincinoși! 2. Viața era un lemn cu rădăcini albastre: creșteau deasupra noastră spre pământul cel bun. Lumea era rodul unei iubiri dintre un sus prea sus și nimic altceva. 1. Ce lumină, măă? E plin cimitirul de voi! 2. Pietrele deja șușoteau ștrengărește taina mormântului gol. Drumurile țipau ca toți pruncii lumii! Respirau prima gură de veșnicie din două mâini găurite, curate de sânge și murdare de noi. 1. Mamăăă, ce duhnește Ăsta a cer!
DOREL, evident că sînt sensibil la părerea ta. și eu m-am gîndit la ce spui. dar totuși mi s-ar părea puțin cam „purist” să exclud „improbabile adieri” sau „limba orelor” de vreme ce accept să păstrez „copacul dinăuntru” sau chiar „vara... ca o femeie frumoasă”. nu crezi?
exista o anume agresivitate in faptul de a fi; o camaraderie hazlie in fața unei spaime bine mascate plus o scara pe care urca si coboara ceea ce se cheama si inger. intotdeauna ramane cate ceva, macar un ochi inchis sau o gaura in steag. mai mult insa mi-au placut cei care sustin sportivii la paralele. astfel, textul tau e un fel de purtare-de-grija, o aratare a faptului de a fi altfel. al dvs, francisc, olimpicul
Sfârșitul regelui Ahah-văzut ca un rezultat al fapteleor sale, este reconstituit retrospectiv bucată cu bucată, cliseu cu clișeu, dacă vreți, Spiritul simbolizat de pâine nu va fi subordonat materiei, simbolizată prin pământ. Poetul, ca orice creator are dreptul de a rostui faptele după cum vrea. E singura ocazie să schimbe cursul istoriei( cu riscul de a fi ridicol) solomon: Ai obsevat bine, miserul este detul de palid Poate prin intermediul poeziei viata devine mai calma, mai armonioasa. Nelu Jorz: Am facu si eu ce-am putut. Multumesc tuturor pentru comentarii si pentru gandurile bune, constructive.
asa se spune? Dorin, admir gratia logicii aplicate in demascarea verurilor de mai sus. Intr-o lume in care autenticitatea este pe cale de a deveni un articol de lux pe eBay poetei nu-i ramine decit sa murmure un umil 'merci beaucoup'..
"ultimul frig", da? Am să revin cu amănunte, trebuie poposit mai atent la tine. Nu prea înțeleg ce-i cu gaura cheii; mi se pare cel puțin bizar ca cineva să sufle pe-acolo, nu e un gest prea poetic. Poate mă lămurești. Finalul sună bine de tot... cu corectura (probabil) de rigoare.
tesct fain. imi place. mai putin posibila origine extraterestra a iubirii, pe care o stiu de aici dragostea este un virus extraterestru care ne protejează de noi înșine eu mișc în fiecare zi degetele pe tastele a r i t m încercând să mut în tine toate luptele inimii mele
Boba, Pentru tine, altă interpretare (așa, pentru că îmi place contradicția). Faptul că întinzând mâna să "șterg preful" de pe oglindă constat că ea nu există, asta înseamnă că "oglinda" propriei conștiințe e o iluzie pe care, dacă reușim s-o depășim putem să privim detașați, ca "martor" tot ce se întâmplă. Dar pe "martor" cine-l poate descrie?
Profetul, Sunteti, ca întotdeauna, prompt în comentarii. Dar cum, uneori, suntem tentați să căutăm nod în papură, spuneți că finalul poemului e previzibil. Firește că e previzibil, așa cum nimic nu e mai previzibil decât moartea fiecăruia dintre noi. Importantă este soluția expresivă pe care am găsit-o, pentru a evita banalitatea: "Fustele marii-mume se ridică în timp ce ea stă pe capacul de aeraj / Desface picioarele și ne primește; vom intra cu toții în grota ei uriașă"
remarc traducerea și totuși cred că era mai aproape de sensul intenționat de autor dacă foloseai „pămînt” și nu „cîmpuri”, „nemișcate” în loc de „liniștite” și „atît de puțină plăcere ne este dat să avem” în loc de „atît de puțin știm noi despre plăcere”.
vladut. si nu uita, orice s-ar spune, orice s-ar intampla - toti oamenii sunt buni, undeva in adancul lor, asa ca "menirea" noastra, a celor mai norocosi, e sa-i privim cu blandete.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Domnul Mircea Nincu singura performanta a acestei poezii este monorima. Vă rog să observați că, probabil, în graba dactilografierii, ați comis câteva greșeli: "și lupata" în loc de "lupta", "ghiață" în loc de "gheață". Sunt apoi câteva asocieri desuete, mai puerile decât ale pașoptiștilor: "lupta ca un zmeu", "ninsese la greu", "avânt milităresc" etc. Sunt apoi cuvinte care distonează cu restul poeziei: constant, sufocant, stupoare ș.a. Totul este un amalgam lipsit de unitate stilistică.
pentru textul : Bunicul și Europa dedraga Aranca, voiesc sa iti spun ca nu am urmarit nicicum rima, cu atat mai mult regulile rimei. poemul l-am scris asa cum am simtit ca trebuie scris. ideea lui si marturisirea ei a primat in fiecare cuvant, in fiecare vers. nimic altceva. eu nu cred in reguli. arta este ceva ce se intampla. arta nu este matematica de gimnaziu, ci cercetare pura. ceea ce se intampla dincolo de bariere, legi, reguli... nu am pretentia ca ceea fac eu este absolut sau perfect, dar fac din suflet.
pentru textul : Ceasul meu deYounger Sister,
…sau cîte măşti purtăm
Ottilia,
chiar este multă muncă răbdare atenţie la detalii şi să ştii să te opreşti acolo unde trebuie.
Virgil,
pentru textul : retuş fotografie deuite îţi voi da un exemplu. urmăresc zilnic pagini în format electronic sau clasic dedicate graficii digitale. pe un site structurat pe taburi căutam secţiunea photoshop retouching. după cîteva răsfoiri eşuate o găsesc la capitolul photo manipulation structurat la rîndul lui pe retuş, fashion, retuş&fashion şi manipulări foto. surpriză: în alt tab găsesc de data asta clar secţiunea portrait retouching urmată de fashion unde portretele sînt completate cu tatuaje, fantasy make-up, accesorii etc. în concluzie nu greşeşti dar în breaslă chiar dacă secţiunile au elemente înrudite utilizatorii folosesc un limbaj al lor prin care definesc elemente şi proceduri specifice de abordare.
mulțumesc hopernicus. încercăm, încercăm.
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 deDeși am pecizat condițiile în care voi reveni cu un comentariu, retractez, subliniind câte ceva. Mai întâi, sunt încântat că citiți (deși aș fi vrut să remarc în listă mai mulți poeți de luat în seamă sau care sunt incontestabile repere lirice; v-aș recomanda măcar "Panorama poeziei universale" a lui A. E. Bakonski). Apoi, aș observa că lectura nu face (totuși!) scriitori. Ea e o condiție necesară, dar nu și suficientă. Mai trebuie (horribile dictu!) și talentul. Și mai trebuie ca autorul să aibă cu adevărat ceva de spus. M-am făcut că nu observ, totuși, o interogație insidioasă: "și din faptul ca tinerii scriu, ce vă deranjează mai tare? că sunt tineri? sau că scriu?". Am precizat că, dimpotrivă, mă bucur că tinerii scriu. Și că, înainte de a scrie, citesc. M-aș opri, acum, asupra părții mai grave a interogației: dacă mă deranjează că tinerii sunt tineri. Adică, ei sunt tineri, în vreme ce eu nu mai sunt. Ei bine, (trecând peste ineleganța întrebării), e o problemă...faustiană. Dar pe care o înțelegeți greșit. O să fiu tranșant, pentru că, de multe ori, excesul de precizări creează ambiguități. Sigur că mă tulbură faptul că nu mai sunt tânăr. Dar nu mă raportez la tinerețea dvs., la tinerețea copiilor mei, la tinerețea elevilor mei (și, mai ales, a elevelor, care n-ar pune niciodată întrebarea insidioasă pe care ați pus-o), ci la propria mea tinerețe. Mai simplu și mai clar: n-aș schimba niciodată bătrânețea mea pe tinerețea dumneavoastră. Aș putea să citez niște celebrități în favoarea acestei precizări. Prefer să n-o fac. Posed și niște panseuri (tot celebre!) deloc încurajatoare pentru bătrânețe. Nu le transcriu nici pe acestea. Vă asigur, însă, că ați greșit ținta. Singurul lucru care ar putea să dea, totuși, sens discuției noastre ar fi un progres al dvs. în poezie.
pentru textul : Dureri de ceară deUn poem introspectiv și o foarte bună sugestie a unei stări.
Remarc versurile:
„cuvintele cad ca niște picături de ploaie
grele pe ușa de tablă a unei pivnițe
în care ți-ai ascuns de multă vreme
gîndurile pentru care nu va mai fi niciodată timp”
”dincolo de fumul albăstrui al sufletului
e frig” (aici așa am vrut eu să grupez versurile :) )
„undeva acolo ești și tu la fel de singur ca și călăul tău
undeva între pleoape și retină
o oboseală usturătoare se răsucește microscopic
ca un vierme aducător de somn”
„zborul continuă tot mai sus în adîncuri”
pentru textul : scrisoare neterminată de..mi-a placut. este scris cu singe nu inca rece dar care se raceste. ~ am de circotit insa. mi-ar fi placut putin mai dramatic. si am senzatia ca atunci cind descriem asa ceva furia ne taie din cuvinte si ne schimba ritmul, de ex:
Ne-am cunoscut unul celuilalt
umbrele până la înstrăinare.
Decolorate la margini, păreau
lipite cu scoci în mijlocul încăperii
când de pat, când de masă, când de perete.
să mă smulg din brațele tale,
să-mi înfig pixul în inimă,
cu sângele meu să te scriu
Încercam
cu rănile rupte spre lună -
trist măcelar ce-și vinde nopții
carnea de porc la un preț rezonabil.
si as sugera si poate un alt titlu deoarece simbioza este o relatie care functioneaza (cum are fi cea dintre clown fish si anemone). nu vreau sa dau sugestii (sau vreau?) m-am gindit la ceva ce are continuare cu textul, cu primul vers: nu demult, mai stii, Noi, se spune ca, cica..etc
sper ca interventia mea nu deranjeaza..:)
cheers,
Corina
pentru textul : Simbioză deIoana, poemul tau are asa, o "respiratie" de haiku care nu e haiku pentru ca are metafore. E interesanta aceasta abordare a ta, dar cred ca ti-am mai spus eu candva, demult, ca pentru poezia scurta este nevoie de multa experienta pe care tu ar trebui sa o acumulezi cu rabdare in timp, exersand intai poeme mai de amploare, mai dinamice. Eu constat ca tu te-ai oarecum "oprit" cam devreme la acest gen scurt (te citesc destul de frecvent cand am timp, desigur). Se vede ca "ai mai crescut" insa nu suficient inca pentru a da greutate cuvintelor putine, desigur asta este doar opinia mea. In plus, simbolistica desprinsa direct din poezia post-modernista sud-americana este deja mult prea consacrata ca sa mai poata conferi putina originalitate unor metafore ca "interior de semne", "iubiri de oase", "atingerea neasteptata a carnii". Pe viitor m-as feri de metafore prea multe in poemele scurte, revenind la ce spunea Blaga, "o metafora face poezia iar doua o strica". Succes, rabdare si perseverenta pe mai departe! Bobadil.
pentru textul : Ana M decuraj au și nebunii frumoșii naivi ai marilor decade istorice cred în revoluții, cred real în posibilitatea ca "homo homini lupus" să își schimbe și năravul, nu numai blana socio-politico-economică; în realitate, linia dintre idealism și prostie, așa cum bine observi, este foarte sensibilă, iar granița ce le separă foarte ușor de încălcat, tranformându-ne pe fiecare dintre noi, chiar de la primul pas mânjit pe talpă cu "libertate" (eventual și "egalitate, fraternitate"), în transfugi ai unei alte orânduiri în care dictatura (nomenclaturistă, în cazul nostru) este/ a fost înlocuită de "tirania majorității"; s-a schimbat ceva? cu siguranță, da; înainte, dacă vorbeai, ți se vâra un pumn în gură; azi, ți se recomandă sirop de tuse (dacă, evident, ai bani să îl cumperi); martirul într-o societate democratică este privit ca un stupid, idealistul ca un inadaptat; turma impune ștampilând copitatic în virtutea "dreptului la vot"; mi-aș putea paria sufletul că, dintre cei care au votat Constituția, de exemplu, 99,99 la sută nu numai că nu au citit-o, dar nici nu ar putea să se exprime asupra a ceea ce este (sau ar trebui să fie) Constituția. Cred în curajul eroilor (pseudo)revoluției, dar, în același timp, deplâng prostia lor. Dumnezeu să-i și să ne ocrotească (deși ar trebui să vedem ce facem cu "sfinții").
pentru textul : cu Nimănui decontestat și prăfuit de indiferență, revendicat și nerevendicat, șușotit pe la colțuri de suflete sau strigat în spărturi de cer, subiectul "Dumnezeu" (după unii predicatul "Dumnezeu"), Marele Ceasornicar, Marele Arhitect este actual în ceea ce scriem pentru că este actual în ceea ce trăim...Îl creștem și ne crește...Îl plămădim și-L scuipăm...rămâne Marele nostru Anonim! salut inițiativa și postez și eu aruncătura mea de băț în apa Lui cu îngeri Poem din doi în doi 1. Dă-te băă jos de pe cruce! Mama voastră de hoți și de mincinoși! 2. Viața era un lemn cu rădăcini albastre: creșteau deasupra noastră spre pământul cel bun. Lumea era rodul unei iubiri dintre un sus prea sus și nimic altceva. 1. Ce lumină, măă? E plin cimitirul de voi! 2. Pietrele deja șușoteau ștrengărește taina mormântului gol. Drumurile țipau ca toți pruncii lumii! Respirau prima gură de veșnicie din două mâini găurite, curate de sânge și murdare de noi. 1. Mamăăă, ce duhnește Ăsta a cer!
pentru textul : Dumnezeu dese pare că la tine chiar e aversă mare. dar eu sunt prea bine dispus:)
pentru textul : plouă cu dragoste deDOREL, evident că sînt sensibil la părerea ta. și eu m-am gîndit la ce spui. dar totuși mi s-ar părea puțin cam „purist” să exclud „improbabile adieri” sau „limba orelor” de vreme ce accept să păstrez „copacul dinăuntru” sau chiar „vara... ca o femeie frumoasă”. nu crezi?
pentru textul : copacul dinăuntru deAm intrat special aici sa vad ce e pe prima pagina si bate vantul. Probabil ca Panza asta astepta pentru morile de vant.
pentru textul : login dedaca "L'esser poeti non è un vanto" n-ar trebui tradus, totusi, prin "a fi poet nu este o lauda."
percutant poem.
pentru textul : E' solo un vizio (Eugenio Montale) deexista o anume agresivitate in faptul de a fi; o camaraderie hazlie in fața unei spaime bine mascate plus o scara pe care urca si coboara ceea ce se cheama si inger. intotdeauna ramane cate ceva, macar un ochi inchis sau o gaura in steag. mai mult insa mi-au placut cei care sustin sportivii la paralele. astfel, textul tau e un fel de purtare-de-grija, o aratare a faptului de a fi altfel. al dvs, francisc, olimpicul
pentru textul : V deVă rog să nu mai postaţi mai mult de un text pe zi!
pentru textul : Poveste de iubire deSfârșitul regelui Ahah-văzut ca un rezultat al fapteleor sale, este reconstituit retrospectiv bucată cu bucată, cliseu cu clișeu, dacă vreți, Spiritul simbolizat de pâine nu va fi subordonat materiei, simbolizată prin pământ. Poetul, ca orice creator are dreptul de a rostui faptele după cum vrea. E singura ocazie să schimbe cursul istoriei( cu riscul de a fi ridicol) solomon: Ai obsevat bine, miserul este detul de palid Poate prin intermediul poeziei viata devine mai calma, mai armonioasa. Nelu Jorz: Am facu si eu ce-am putut. Multumesc tuturor pentru comentarii si pentru gandurile bune, constructive.
pentru textul : întoarceri deasa se spune? Dorin, admir gratia logicii aplicate in demascarea verurilor de mai sus. Intr-o lume in care autenticitatea este pe cale de a deveni un articol de lux pe eBay poetei nu-i ramine decit sa murmure un umil 'merci beaucoup'..
Virgil (esti gata? :p): BANG!
pentru textul : Dum vita est de"ultimul frig", da? Am să revin cu amănunte, trebuie poposit mai atent la tine. Nu prea înțeleg ce-i cu gaura cheii; mi se pare cel puțin bizar ca cineva să sufle pe-acolo, nu e un gest prea poetic. Poate mă lămurești. Finalul sună bine de tot... cu corectura (probabil) de rigoare.
pentru textul : azi e frig detesct fain. imi place. mai putin posibila origine extraterestra a iubirii, pe care o stiu de aici dragostea este un virus extraterestru care ne protejează de noi înșine eu mișc în fiecare zi degetele pe tastele a r i t m încercând să mut în tine toate luptele inimii mele
pentru textul : despre falsele principii ale mecanismelor iubirii deBoba, Pentru tine, altă interpretare (așa, pentru că îmi place contradicția). Faptul că întinzând mâna să "șterg preful" de pe oglindă constat că ea nu există, asta înseamnă că "oglinda" propriei conștiințe e o iluzie pe care, dacă reușim s-o depășim putem să privim detașați, ca "martor" tot ce se întâmplă. Dar pe "martor" cine-l poate descrie?
pentru textul : Oglinda dechiar tehnic vorbind o natură moartă nu poate conține ființe vii (inclusiv rănite). deci este o inadvertență.
pentru textul : Haiku ( 2 ) deDomnule Gorun,
Adrian,
vă mulțumesc!
pentru textul : plânsul salcâmilor dee ceva de păstrat și de citit, recitit, tot așa, Cristina... de drag și frumoase ce sunt.
Miha, ești o fericită. eu nu am ajuns. ai mare dreptate în ce spui.
vă mulțumesc frumos!
pentru textul : Adriana Lisandru - despre ea, niciodată dedjamal, esti tare. parca nu-mi vine sa cred ca romîna nu e limba ta nativa. te exprimi curat si frumos
pentru textul : Strigăt deada ce vrei sa spui prin neseriozitate? apropo, te-am citit si imi place cum scrii. daca scap de lene poate las si niste comuri.
pentru textul : ultraviolete deda, ai dreptate. din obsesia mea pentru perfectiune se nasc uneori inutilitati. te mai astept cu opinii
pentru textul : cafeaua şi timpul deProfetul, Sunteti, ca întotdeauna, prompt în comentarii. Dar cum, uneori, suntem tentați să căutăm nod în papură, spuneți că finalul poemului e previzibil. Firește că e previzibil, așa cum nimic nu e mai previzibil decât moartea fiecăruia dintre noi. Importantă este soluția expresivă pe care am găsit-o, pentru a evita banalitatea: "Fustele marii-mume se ridică în timp ce ea stă pe capacul de aeraj / Desface picioarele și ne primește; vom intra cu toții în grota ei uriașă"
pentru textul : Cadavrul martorului va fi aruncat în beton deremarc traducerea și totuși cred că era mai aproape de sensul intenționat de autor dacă foloseai „pămînt” și nu „cîmpuri”, „nemișcate” în loc de „liniștite” și „atît de puțină plăcere ne este dat să avem” în loc de „atît de puțin știm noi despre plăcere”.
pentru textul : Marea e acoperită de trandafiri devladut. si nu uita, orice s-ar spune, orice s-ar intampla - toti oamenii sunt buni, undeva in adancul lor, asa ca "menirea" noastra, a celor mai norocosi, e sa-i privim cu blandete.
pentru textul : trei crai de la răsărit dePagini