pai tincuta, poezia e facuta din cuvinte. nu prea stiu eu sa scriu poezie, dar macar la cuvinte ma mai pricep. tie ti-a ramas voalul. mie, de exemplu, mi-a ramas balustrada. trebuia oare sa scriu ca avea pe ea luciul acelui jeg care se masoara in zeci de ani? sau poate erau prea multe cuvinte...
Remarcabile "Pendulările însinguratului cu felinar" precum şi "Amiaza omului cu felinar" ca titluri. Nu-l cunosc pe Dan Bistricean (pseudonim?)dar aş fi bucuros să am cartea lui pe birou. Felicitări din partea unui necunoscut. zapata
Privind repetiția generală promisă, prin extensie, mă gândesc la William Shakespeare și „lumea-ntreagă e o scenă iar noi toți actori în ea." Această dedublare succesivă a domnului Pa și personalitatea multiplă pe care ți-o atribui vinovat e foarte interesantă. Neașteptată empatie. Finalul mi se pare concludent de altfel "în definitiv, măștile nu pot măștile nu pot relua totul" Toată viața ne pregătim măștile de rigoare cu ipocrizie și prețiozitate: "și eu eueueueueueueueueueueu" Dragostea e doar un carnaval la Veneția.
A.A.A. - citeste regulamentul. IN INTREGIME. - gindeste-te cind citesti - apoi vino si intreaba-ma daca tot n-ai priceput si am sa iti explic. dar atita timp cit nu catadicsesti sa il citesti, si implicit nici sa il respecti banuiesc, faptul ca nu pricepi nu reprezinta vina nimanui decit a celui care te priveste din oglinda
Nu prea inteleg ultima ta intrebare. In ce priveste prima parere, nici acolo nu prea pricep bine, poate sint eu mai ingramadit azi. Nu vad unde este vorba de trese. din cite stiu alea se dau cite doua. iar in ce priveste darurile nici aici nu cred ca ai nimerit-o. cel putin semantic. darul prin definitie eu un "charis", un gest de gratie, sau de caritate. in contextul de mai sus, penitele trebuiesc meritate, sint o recompensa. ai prins diferenta?
„la marginea unei vieţi ruptă de oboseală
de un somn ce-ar fi trebuit să crească bun”
Tocmai "somnul" acesta mi-a obosit într-atât viaţa!
Până ea, viaţa, a dat cu mine de toţi pereţii, să mă trezesc!
autoarea este Mariana Șein Morar, o prietenă de a mea, pictoriță română care locuiește în San Diego. Deci sîntem aproximativ vecini. îi poți vedea o parte din lucrări pe website-ul personal: http://www.sainmorar.com/
„Arlechinul” (http://www.sainmorar.com/HarlequinII.htm) se află în colecția mea personală. no, că m-ai ispitit să mă laud.
mulțumesc pentru observație. am corectat. mă gîndeam la mai multe lucruri deodată și schimbam macazul fără să semnalizez.
aalizeei, fa-ti un blog. nu imi vine sa cred ca nu ai, e inacceptabil la ceea ce faci tu. e o lipsa de manageriat pe care doar tu o poti inlocui la ora actuala. trebuie sa ai si alte deschideri. voi incerca sa te ajut dupa ce faci blogul. parola e: 6 creioane...
margas, uite sînt la un pas să îți anulez contul pe hermeneia pentru hărțuire. n-am să mai spun că de multe ori eu m-am opus la acest lucru. dar nu are asta importanță. vreau însă înainte să fac asta să mă lămurești în ce fel am folosit greșit (evident semantic) cuvîntul caraghios acolo. și cum nu mă exprim corect cînd scriu 'le vei vedea în multe din textele mele'? uite, chiar te rog să mă lămurești. înainte de arunca aberații penibile cu iz de ostilitate față de românii din diaspora. te rog să îmi explici.
Îmi place mult schimbul de idei și aici chiar a fost super. Mă rog, mai puțin partea în care Paul mă acuză de fustiță fără să bage mâna să verifice dacă n-oi avea și eu pe undeva, bine ascunsă, o anagramă ca a lui.
Însă răspunsul meu cred că se găsește destul de clar exprimat în comm-urile anterioare și, dacă îmi este îngăduit, Virgil, o să sintetizez aici încă o dată. Eu cred că nu poezia ar putea fi pe moarte (și nu doar poezia, putem extinde la muzica clasică, la pictură, you name it...) ci forma (formele) ei de manifestare, iar aici tehnologia are un cuvânt greu de spus. Poate ăsta ar fi un subiect mai 'la obiect' ca să zic așa, de dezbătut, și nu o întrebare cvasi-retorică de felul celei din titlul acestei mese rotunde dar care, după cum se dovedește, atunci când la ea apar niște personaje cu o părere mult prea bună despre propria mult prea inflamată persoană, devine colțuroasă.
Margas
Cristina, vezi? Dacă mai dialogăm puţintel, ai sa-mi dai dreptate - nu există absolut nimic interesant în acest text. De inovator - să fim sobri! Pentru că de ce datorită din ce cauză, cum ar spune cineva:
ideile cu care autorul jonglează, intenţionat sau neintenţionat, sunt pentru filosofie ceea ce este tabla înmulţirii pentru matematică. Cu alte cuvinte, atât de elementare sunt. Şi, cred, aici suntem de acord. Bun. Aşadar, ar mai rămâne de discutat către ce vârf stau ele ca bază. Către niciun vârf. Căci, mă întreb, ce ar însemna sa luăm toţi principiile aristotelice şi să ne apucăm să le dovedim într-o analogie literar-artistică? Sau propoziţiile categorice? Sau să ne apucăm să îl liricizăm pe B. Russel? N-ar însemna decât să ne întrecem la fabricat imagini şi discursuri lipsite de orice substanţă. So, argumentul tau - "aduce ca interes extinderea acestor teoretizari elementare asupra cuvantului scris" - cade cu delicateţe.
Partea asta " vezi un text ca imagine, tu, critic, dar cum l-ai putea asimila si simti nefiindu-i autor ci doar privitor in materialitatea lui, in simpla lui dactilografiere? asadar n-ai avea niciun drept sa-l judeci pentru ca ar fi un fals de judecata" e frumos adusă din condei, dar perfect neavenită, pentru că problema nu e deloc nouă, pentru că ea se extinde asupra oricărui lucru şi pentru a o discuta ar trebui să (re)lecturăm suta de mii de pagini de filosofie. Mă rezum să spun doar că noi nu vom şti niciodată cum e cu adevărat ceea ce numin "roşu", şi cu toate astea ne îmbrăcăm în roşu şi stăm la semafor. Vezi tu, "falsa judecată" funcţionează din plin. Pe de altă parte, referitor la problema noastră, un text nu e privit ca o imagine (cu toate alegoriile din lume), ci e absorbit prin simţuri, transformat şi analizat prin concepte, apoi in-format. Încheind, eu, ca cititor, chiar citesc acel text, chiar îl asimilez. Chiar dacă originalul e în autor, eu citesc copia fidelă ("fidelă" în măsura în care autorul e un scriitor veritabil). Când îţi aprinzi o ţigară, puţin îţi mai pasă că ideea originală a brichetei e încă în capul celui care a inventat-o, iar ce ai tu în mână e o copie. Tot ce speri e să ai flacără, iar bricheta să nu-ţi explodeze în ochi. Tot ce speri e să ai o copie fidelă a autorului, iar textul să nu-ţi explodeze pe limba sau, şi mai rau, în creier. Din acest pedeveu, analogia textului cu africanul nu ţine, pentru că: pe de o parte, textul e o copie imediată/ nemijlocită/ intenţională/ esenţială, iar pe de altă parte, fulgul e o copie mijlocită/ contingentă/ ne-esenţială - textul se poate asimila în adevăratul sens, dar fulgul, nu; textul are încărcătură energică (chit că e latentă), iar fulgul e o copie moartă.
Omului, în general, îi place să vadă un univers metafizic în chiuvetă... Asta îi oferă un statut de om cu spirit şi cuget larg. Astfel se explică şi cum un film neînţeles de un milion de oameni devine capodoperă, pentru c-a fost înţeles doar de un om cu spiritul şi cugetul larg, care, ca să vezi, mai era şi în comisia de decernare a oscarului. Iar un credincios mai credibil decât credincioşii de rând îl dibuie pe Isus în zaţ. Şi, brusc, filmul de mai sus devine viral, iar chipul lui Isus vinde, însutit, cafeaua X. Să nu ne apucăm şă vedem aur sau petrol în textul de mai sus.
Şi uite cum cad de acord cu Andu (ceea ce, pentru noi e un fel de revelion) - textul nu e nici, nici, nici... Şi nici măcar filon artistic/ estetic nu are. Poate doar o pagina de jurnal să fie, o pagină pe care nu trebuie s-o citească decât autorul.
interesant desi oscilez intre a "alege" (asa teoretic) fie textul - colaj - intreg, fie varianta de a-l citi ca pe niste texte distincte. ai incercat o coagulare. nu stiu daca e reusita sau e doar artificiala. emilian scrie bine, stie sa te faca sa simti in stomac si in creierul mic ceea ce probabil simte el, sau ceea ce ar vrea sa te faca pe tine sa simti. e o poezie la frontiera intre arta si freud
nu stiu ce sa raspund, hialin, mie nu mi se pare hilara. probabil tine de niste resorturi intime ale imaginatiei sau de vocabularul fiecaruia. oricum mie nu mi se pare a fi hilar ci poate mai degraba putin tragic. regret ca nu ai simtit "ceva poetic". dar e adevarat ca nu e un text "euforic" sau "parnasian". si poate ca asta si vrea sa spuna despre "ars poetica". oare nu e ea un fel de frustrare perpetua in speranta ca putem zugravi ceea ce este menit sa nu poata fi vazut. poezia este doar un cutremur nefericit al unei scoarte in adincul careia se intimpla cu adevarat ceva fierbinte. e doar un efect. bobadil, poate ai vrut sa spui "cutia cu nisip" (dintr-o evidenta dezamagire pe care o ai). interesant ca vorbesti despre tramvai. am mers azi cu un tramvai. din acelea pe cablu, vechi probabil de peste 50 de ani. in ele poti sa urci din mers si sa cam "sari" din mers. probabil si "determinantii" astia au calatorit cu mine o vreme si acum au sarit. nu stiu, nu pot sa spun daca e mai "la repezeala" decit altele. poate.
Dacă textul celălalt mi s-a părut slab, poezia de mai sus, sub forma aceasta finală..după cim văd din comentarii, îmi place. E bine că ai renunțat la 'obrazu-mi'....îți spusesem despre treaba asta și la celălalt poem. Îmi place cum sună degete goale...pt că tind să cred că asta subliniază lipsa unei atingeri propriu-zise. Îmi place că poemul nu abundă de verbe... și mai îmi place 'sărut' acolo..poate să fie atât substantiv, cât și verb. Bun. Revin.
ai dreptate, si eu am incurajat la inceput foarte mult comentariile si continui sa cred ca asta trebuie sa fie motorul site-ului. Dar senzatia mea este ca pentru destui hermeneia nu este decit un alt depozit in care si pun textele. Tocmai de aceea am sustinut atit de mult rau famata regula "a celor doua luni", defuncta acum. Impresia mea este ca oamenii continua sa posteze si sa comenteze prin alte parti. Si uneori li se pare absurd sa dubleze comentariile in alta parte, si probabil au dreptate. Nu ofer aici justificari ci doar explicatii.
Robert, vreau sa te avertizez cu privire la un lucru. si te rog nu o lua in nume de rau. modul in care iti asezi textul in pagina este dezavantajos pentru forma prescurtata in care textul tau apare pe prima pagina. te rog sa il editezi si sa remediezi acest lucru. daca nu o vei face si vei continua sa postezi in felul acesta voi fi nevoit sa fac doua lucruri. primul este ca iti voi retrage posibilitatea de a folosi HTML. al doilea va fi acela ca textele tale nu vor mai apare pe prima pagina. tu alegi.
draga dorin, daca tu vii cu formule din astea memorabile, "regulile le face dumnezeu", eu iti raspund ca fie te hotarasti sa te stabilesti in jungla, fie accepti ideea ca dumnezeu ne-a mai dat si creier pe linga reguli. Cel putin la unii dintre noi... Si asta nu inseamna rebeliune fata de "ordinea divina". Asta doar in cazul in care nu cumva tu ai un monopol special asupra descoperirii "regulilor lui dumnezeu", caz in care ma tem ca ma pierzi de client. In ce priveste ce se intimpla in cazul reducerilor textelor postate pe hermeneia sau a nepublicarii indelungate iti recomand sa citesti regulamentul. Si da, textele iti apartin, dupa cum acest lucru este adevarat cu privire la textele oricui care publica aici. Tot la fel de adevarat este ca hermeneia nu iti apartine. Atit tu cit si ea puteti functiona si fara sa aveti puncte de intersectie. Dar daca iti doresti o colaboarare asta nu se poate face decit in contextul unui acord pe care noi il numim regulament si la care aderi atunci cind te inscrii. Eu traiam cu impresia ca chestia asta este simpla de inteles. Daca nu, ti-o mai pot explica.
O.K. Francisc. Hai sa discutam "fenomenologic". Si, inclusiv, hermeneutic (folosindu-ne de logica lui Hermes cum zice Noica). Putem miza, printre altele, si pe "transpersonalitatea" lui Stanislav Grof, de exemplu (bazata pe experientele in situatii terminale). SEi asta numai in cadrul contextului nostru cultural. Ca daca ne ducem si prin alte parti (e.g. spre logica buddhista) nu stiu daca mai terminam vre-odata. Deci hai, la inceput sa fixam, punandu-ne de acord, nu un univers al discursului (neaparat univoc), ci "natura" unui astfel de univers. Si apoi putem continua. Si este normal sa incercam sa facem acest lucru, spunand cateva cuvinte despre "natura" respectiva pe care am cazut, eventual, de acord s-o adoptam, atata timp cat dorim ca discutia noastra sa fie publica, in sensul de a o intelege cat mai multi participanti la discutii si nu numai doi (sau, la limita, unul singur care discuta cu el insusi; apropo, am auzit - prin cercurile prin care ma mai invartesc si eu de distractie) o definitie cu pretentii a "eu-lui"; i ca ar fi "dialogul sufletului cu el nsusi"; ceea ce i-a lasat pe multi cu gura cascata de admiratie. In final, mi-as permite sa vin cu o propunere "constructiva" (zic eu, nu dau cu parul). Mai bine decat sa discutam "despre" poezie si "filosofie" (si multe altele) cum este astazi, din pacate, la "foarte" moda, mai bine, fiecare dintre noi, sa incercam sa "facem" (adica sa experimentam interior dupa posibilitatile si priceperea fiecaruia si in transmiterea rezultatelor acestor experiente) poezie si/sau filosofie si sa-i lasam pe altii sa "guste" (sau nu) textele pe care noi le propunem, prin "perceperea" lor "directa" (printr-o "punere in paranteza...." ca tot am dicutat de fenomenologie; adica tot fenomenologic).
Adriana, nu cred că trebuie să îți spun despre imanență... așa am simțit! Dacă tu crezi că nu sunt ok versurile acelea e bun și așa. În definitiv sunt semnate de mine! Îți mulțumesc pentru intervenție...
gând bun!
Este vremea cînd se schimbă anotimpul. Conștiințele, chiar și cele mai puțin sensibile, percep această schimbare. Ce simte Eu, este că ne îndreptăm spre o finalitate, o stație, nu spre o finitate. Of, trebuie să las penița cu toate riscurile pe care această periculoasă acțiune le implică... pentru că, trebuie, marcată cu aur această piesă din sipetul de la bordul Hermeneei. Trebuie citit textul în profunzime, în întregime, cu răbdare, cu timp. Discuțiile vor urma, la nivel conștient, sau inconștient, vor fi, dar tu știi deja acest lucru.
nici la asta nu ma gandisem.
n-am vazut ecranizarea, am citit insa cartea de atatea ori copil fiind, ca probabil m-as plictisi.
mi-a facut placere sa recunosc imaginea, poate ca umbla prin mine. shoo-shoo! :o)
Nici nu ştiu, acum, cum să încep o frază. Nu ştiu cui să-i mulţumesc mai întâi pentru un asemenea dar. Am să-l deranjez, totuşi, pe Dumnezeu, mulţumindu-i că există fără chip de unde şi asemănarea mea spirituală cu el. Darul acesta pentru mine este unul spiritual. Am mai simţit aşa ceva doar urcând pe frânghii, anul acesta, jepii mici spre Caraiman. Prin urmare, spiritualul se produce la înălţimi. Nu se poate descrie bucuria din privire, vă spun. Mai bine eram mută. „E de-ajuns o privire” nu este vers dintr-o melodie, este tăcerea prin nerostit a vorbelor noastre reflectate prin ochi, iar ochii sunt lumina sufletului nostru. Adevărata identitate a omului. Am simţit-o ca o avalanşă. Şi Domnul Tudor Cristea ştie despre ce vorbesc. După Dumnezeu, urmează un om, întotdeauna mi-am zis în gând asta. Şi aşa a şi fost. Am avut marea onoare să-l cunosc pe Domnul Tudor Cristea nu ca om, ci ca mare om. Tot ce vă spun acum este sincer. Poate mulţi vor considera versurile mele ca fiind pline de emfază. Nu îmi este ruşine cu ceea ce sunt. Dacă poezia mea este emfază sau trend cum s-a mai spus despre noua generaţie, de hegemonie dusă până la saturaţie, atunci aşa să se numească. Epoca asta nouă a noastră, a generaţiei noastre, aşa să se numească. Este asumată. Că poezia de acum tinde spre proză sau spre eseu, cu ce încurcă acest fapt în fapt? Dacă trăim vremuri ale noastre, în care internetul este o sursă de informaţie, dacă există un yahoo messenger, ş.a.m.d, să lăsăm istoria de hic et nunc să vorbească. Dacă poezia douămiistă va fi slabă comparativ cu alte epoci, atunci să fie considerată o poezie slabă dar să fie! Să fie asumată. Dacă va fi o ratare literară să fie o ratare literară. Zicea un mare gânditor că decât să copiezi pe cineva de dragul unor vremuri, mai bine să dai greş, să eşuezi în felul tău, să pierzi în felul tău pentru că atunci vei câştiga. (parafrază)
Sunt mândră că sunt “culeasă” de Domnul Tudor Cristea, sunt mândră că mi-a dat încredere în mine atunci când aveam nevoie de ea, sunt mândră că public în Litere. Mi-e greu să-i mulţumesc atât de simplu pentru că ar fi prea simplu, iar să mă complic ar fi prea complicat. Sunt onorată că a vorbit atât de frumos despre noul val al literaturii. Domnul Tudor Cristea este din punctul meu de vedere o persoană cu viziune largă asupra literaturii. Dumnealui trăieşte “acum-mereu” ceea ce-l face complex ca şi om. Sper să nu se supere şi să citească aceste rânduri aşa cum le-am scris acum, aici, spontan, din suflet.
Îl felicit cu drag şi pe Adrian. Adrian este un om deosebit, o persoană sensibilă, frumos, educat. Este unul dintre preferaţii mei în scris. Mă bucur că l-am cunoscut şi fizic.
O felicit şi pe Raluca pe care o citesc pe unde apuc, pe unde dau de ea.
Domnule Turdor Cristea, ştiu că am spus câteva rânduri mai sus că e puţin să vă mulţumesc dar domnule, trebuie! Simt acum nevoia să o spun: Vă mulţumesc!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Francisc, numai fetițelor le e teamă până și de petale... Spune-ne, ești fetiță, ca să știm și noi...?
pentru textul : coloana ultimului templu de..l-as fi tinut putin mai din friu (textul, bine-ntels) ~ deci as taia: asemeni, le vom lasa, ca pe niste, ca pe un..
impactul zic eu creste cu slefuirea (insa opiniile mele pot fi/ sint rigide).
pentru textul : nu îmi este frică de cuvinte depai tincuta, poezia e facuta din cuvinte. nu prea stiu eu sa scriu poezie, dar macar la cuvinte ma mai pricep. tie ti-a ramas voalul. mie, de exemplu, mi-a ramas balustrada. trebuia oare sa scriu ca avea pe ea luciul acelui jeg care se masoara in zeci de ani? sau poate erau prea multe cuvinte...
pentru textul : scaranoastradebloc denuanţă:
aş fi înţeles disputa
chiar cu pară şi scînteie
dacă fundul acuzat
era unul de femeie
proverb:
pentru textul : Singurătate în doi; cu luna în piața romană. degura bate curul
asta spune totul
însă n-am aflat
ce ar bate botul
de ce ca de si nu direct de albine? de ce guri stirbe, hodoronc tronc? de ce ultima strofa atat de slaba?
pentru textul : poem înaintaş de primăvară deRemarcabile "Pendulările însinguratului cu felinar" precum şi "Amiaza omului cu felinar" ca titluri. Nu-l cunosc pe Dan Bistricean (pseudonim?)dar aş fi bucuros să am cartea lui pe birou. Felicitări din partea unui necunoscut. zapata
pentru textul : Pendulările însinguratului cu felinar dePrivind repetiția generală promisă, prin extensie, mă gândesc la William Shakespeare și „lumea-ntreagă e o scenă iar noi toți actori în ea." Această dedublare succesivă a domnului Pa și personalitatea multiplă pe care ți-o atribui vinovat e foarte interesantă. Neașteptată empatie. Finalul mi se pare concludent de altfel "în definitiv, măștile nu pot măștile nu pot relua totul" Toată viața ne pregătim măștile de rigoare cu ipocrizie și prețiozitate: "și eu eueueueueueueueueueueu" Dragostea e doar un carnaval la Veneția.
pentru textul : domnul Pa deA.A.A. - citeste regulamentul. IN INTREGIME. - gindeste-te cind citesti - apoi vino si intreaba-ma daca tot n-ai priceput si am sa iti explic. dar atita timp cit nu catadicsesti sa il citesti, si implicit nici sa il respecti banuiesc, faptul ca nu pricepi nu reprezinta vina nimanui decit a celui care te priveste din oglinda
pentru textul : Camilafca iubirii deNu prea inteleg ultima ta intrebare. In ce priveste prima parere, nici acolo nu prea pricep bine, poate sint eu mai ingramadit azi. Nu vad unde este vorba de trese. din cite stiu alea se dau cite doua. iar in ce priveste darurile nici aici nu cred ca ai nimerit-o. cel putin semantic. darul prin definitie eu un "charis", un gest de gratie, sau de caritate. in contextul de mai sus, penitele trebuiesc meritate, sint o recompensa. ai prins diferenta?
pentru textul : Hermeneia v 1.5 dece e aia skipe? am auzit de ceva pe nume skype, un serviciu pe internet. dar de skipe nu am auzit.
pentru textul : Monologul lui tata pe skype demultumesc Andu, observatiile tale sint corecte
pentru textul : beef wellington de„la marginea unei vieţi ruptă de oboseală
pentru textul : eu când nu vreau să mor nu mor dede un somn ce-ar fi trebuit să crească bun”
Tocmai "somnul" acesta mi-a obosit într-atât viaţa!
Până ea, viaţa, a dat cu mine de toţi pereţii, să mă trezesc!
Dar domnule, există scaieți nemulțumiți de lâna oii de care se agață. Un asemenea scaiete este insul Părpuță.
pentru textul : Povestiri de la Borta Rece deautoarea este Mariana Șein Morar, o prietenă de a mea, pictoriță română care locuiește în San Diego. Deci sîntem aproximativ vecini. îi poți vedea o parte din lucrări pe website-ul personal: http://www.sainmorar.com/
pentru textul : de Nașterea Domnului de„Arlechinul” (http://www.sainmorar.com/HarlequinII.htm) se află în colecția mea personală. no, că m-ai ispitit să mă laud.
mulțumesc pentru observație. am corectat. mă gîndeam la mai multe lucruri deodată și schimbam macazul fără să semnalizez.
aalizeei, fa-ti un blog. nu imi vine sa cred ca nu ai, e inacceptabil la ceea ce faci tu. e o lipsa de manageriat pe care doar tu o poti inlocui la ora actuala. trebuie sa ai si alte deschideri. voi incerca sa te ajut dupa ce faci blogul. parola e: 6 creioane...
pentru textul : Lemuria demargas, uite sînt la un pas să îți anulez contul pe hermeneia pentru hărțuire. n-am să mai spun că de multe ori eu m-am opus la acest lucru. dar nu are asta importanță. vreau însă înainte să fac asta să mă lămurești în ce fel am folosit greșit (evident semantic) cuvîntul caraghios acolo. și cum nu mă exprim corect cînd scriu 'le vei vedea în multe din textele mele'? uite, chiar te rog să mă lămurești. înainte de arunca aberații penibile cu iz de ostilitate față de românii din diaspora. te rog să îmi explici.
pentru textul : palimpsest de ani și gunoaie deÎmi place mult schimbul de idei și aici chiar a fost super. Mă rog, mai puțin partea în care Paul mă acuză de fustiță fără să bage mâna să verifice dacă n-oi avea și eu pe undeva, bine ascunsă, o anagramă ca a lui.
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? deÎnsă răspunsul meu cred că se găsește destul de clar exprimat în comm-urile anterioare și, dacă îmi este îngăduit, Virgil, o să sintetizez aici încă o dată. Eu cred că nu poezia ar putea fi pe moarte (și nu doar poezia, putem extinde la muzica clasică, la pictură, you name it...) ci forma (formele) ei de manifestare, iar aici tehnologia are un cuvânt greu de spus. Poate ăsta ar fi un subiect mai 'la obiect' ca să zic așa, de dezbătut, și nu o întrebare cvasi-retorică de felul celei din titlul acestei mese rotunde dar care, după cum se dovedește, atunci când la ea apar niște personaje cu o părere mult prea bună despre propria mult prea inflamată persoană, devine colțuroasă.
Margas
Cristina, vezi? Dacă mai dialogăm puţintel, ai sa-mi dai dreptate - nu există absolut nimic interesant în acest text. De inovator - să fim sobri! Pentru că de ce datorită din ce cauză, cum ar spune cineva:
ideile cu care autorul jonglează, intenţionat sau neintenţionat, sunt pentru filosofie ceea ce este tabla înmulţirii pentru matematică. Cu alte cuvinte, atât de elementare sunt. Şi, cred, aici suntem de acord. Bun. Aşadar, ar mai rămâne de discutat către ce vârf stau ele ca bază. Către niciun vârf. Căci, mă întreb, ce ar însemna sa luăm toţi principiile aristotelice şi să ne apucăm să le dovedim într-o analogie literar-artistică? Sau propoziţiile categorice? Sau să ne apucăm să îl liricizăm pe B. Russel? N-ar însemna decât să ne întrecem la fabricat imagini şi discursuri lipsite de orice substanţă. So, argumentul tau - "aduce ca interes extinderea acestor teoretizari elementare asupra cuvantului scris" - cade cu delicateţe.
Partea asta " vezi un text ca imagine, tu, critic, dar cum l-ai putea asimila si simti nefiindu-i autor ci doar privitor in materialitatea lui, in simpla lui dactilografiere? asadar n-ai avea niciun drept sa-l judeci pentru ca ar fi un fals de judecata" e frumos adusă din condei, dar perfect neavenită, pentru că problema nu e deloc nouă, pentru că ea se extinde asupra oricărui lucru şi pentru a o discuta ar trebui să (re)lecturăm suta de mii de pagini de filosofie. Mă rezum să spun doar că noi nu vom şti niciodată cum e cu adevărat ceea ce numin "roşu", şi cu toate astea ne îmbrăcăm în roşu şi stăm la semafor. Vezi tu, "falsa judecată" funcţionează din plin. Pe de altă parte, referitor la problema noastră, un text nu e privit ca o imagine (cu toate alegoriile din lume), ci e absorbit prin simţuri, transformat şi analizat prin concepte, apoi in-format. Încheind, eu, ca cititor, chiar citesc acel text, chiar îl asimilez. Chiar dacă originalul e în autor, eu citesc copia fidelă ("fidelă" în măsura în care autorul e un scriitor veritabil). Când îţi aprinzi o ţigară, puţin îţi mai pasă că ideea originală a brichetei e încă în capul celui care a inventat-o, iar ce ai tu în mână e o copie. Tot ce speri e să ai flacără, iar bricheta să nu-ţi explodeze în ochi. Tot ce speri e să ai o copie fidelă a autorului, iar textul să nu-ţi explodeze pe limba sau, şi mai rau, în creier. Din acest pedeveu, analogia textului cu africanul nu ţine, pentru că: pe de o parte, textul e o copie imediată/ nemijlocită/ intenţională/ esenţială, iar pe de altă parte, fulgul e o copie mijlocită/ contingentă/ ne-esenţială - textul se poate asimila în adevăratul sens, dar fulgul, nu; textul are încărcătură energică (chit că e latentă), iar fulgul e o copie moartă.
Omului, în general, îi place să vadă un univers metafizic în chiuvetă... Asta îi oferă un statut de om cu spirit şi cuget larg. Astfel se explică şi cum un film neînţeles de un milion de oameni devine capodoperă, pentru c-a fost înţeles doar de un om cu spiritul şi cugetul larg, care, ca să vezi, mai era şi în comisia de decernare a oscarului. Iar un credincios mai credibil decât credincioşii de rând îl dibuie pe Isus în zaţ. Şi, brusc, filmul de mai sus devine viral, iar chipul lui Isus vinde, însutit, cafeaua X. Să nu ne apucăm şă vedem aur sau petrol în textul de mai sus.
Şi uite cum cad de acord cu Andu (ceea ce, pentru noi e un fel de revelion) - textul nu e nici, nici, nici... Şi nici măcar filon artistic/ estetic nu are. Poate doar o pagina de jurnal să fie, o pagină pe care nu trebuie s-o citească decât autorul.
pentru textul : Un elefant într-o cutie de chibrit deDin cauza ca tu nu faci diferenta, inclin sa cred ca sint la Romanii au talent si tu imi dai voturi. Exact titlul de la comul tau.
pentru textul : here comes that rainbow again deinteresant desi oscilez intre a "alege" (asa teoretic) fie textul - colaj - intreg, fie varianta de a-l citi ca pe niste texte distincte. ai incercat o coagulare. nu stiu daca e reusita sau e doar artificiala. emilian scrie bine, stie sa te faca sa simti in stomac si in creierul mic ceea ce probabil simte el, sau ceea ce ar vrea sa te faca pe tine sa simti. e o poezie la frontiera intre arta si freud
pentru textul : re_birth denu stiu ce sa raspund, hialin, mie nu mi se pare hilara. probabil tine de niste resorturi intime ale imaginatiei sau de vocabularul fiecaruia. oricum mie nu mi se pare a fi hilar ci poate mai degraba putin tragic. regret ca nu ai simtit "ceva poetic". dar e adevarat ca nu e un text "euforic" sau "parnasian". si poate ca asta si vrea sa spuna despre "ars poetica". oare nu e ea un fel de frustrare perpetua in speranta ca putem zugravi ceea ce este menit sa nu poata fi vazut. poezia este doar un cutremur nefericit al unei scoarte in adincul careia se intimpla cu adevarat ceva fierbinte. e doar un efect. bobadil, poate ai vrut sa spui "cutia cu nisip" (dintr-o evidenta dezamagire pe care o ai). interesant ca vorbesti despre tramvai. am mers azi cu un tramvai. din acelea pe cablu, vechi probabil de peste 50 de ani. in ele poti sa urci din mers si sa cam "sari" din mers. probabil si "determinantii" astia au calatorit cu mine o vreme si acum au sarit. nu stiu, nu pot sa spun daca e mai "la repezeala" decit altele. poate.
pentru textul : ars poetica I deDacă textul celălalt mi s-a părut slab, poezia de mai sus, sub forma aceasta finală..după cim văd din comentarii, îmi place. E bine că ai renunțat la 'obrazu-mi'....îți spusesem despre treaba asta și la celălalt poem. Îmi place cum sună degete goale...pt că tind să cred că asta subliniază lipsa unei atingeri propriu-zise. Îmi place că poemul nu abundă de verbe... și mai îmi place 'sărut' acolo..poate să fie atât substantiv, cât și verb. Bun. Revin.
pentru textul : Sărutul deai dreptate, si eu am incurajat la inceput foarte mult comentariile si continui sa cred ca asta trebuie sa fie motorul site-ului. Dar senzatia mea este ca pentru destui hermeneia nu este decit un alt depozit in care si pun textele. Tocmai de aceea am sustinut atit de mult rau famata regula "a celor doua luni", defuncta acum. Impresia mea este ca oamenii continua sa posteze si sa comenteze prin alte parti. Si uneori li se pare absurd sa dubleze comentariile in alta parte, si probabil au dreptate. Nu ofer aici justificari ci doar explicatii.
pentru textul : a christmas tale deRobert, vreau sa te avertizez cu privire la un lucru. si te rog nu o lua in nume de rau. modul in care iti asezi textul in pagina este dezavantajos pentru forma prescurtata in care textul tau apare pe prima pagina. te rog sa il editezi si sa remediezi acest lucru. daca nu o vei face si vei continua sa postezi in felul acesta voi fi nevoit sa fac doua lucruri. primul este ca iti voi retrage posibilitatea de a folosi HTML. al doilea va fi acela ca textele tale nu vor mai apare pe prima pagina. tu alegi.
pentru textul : Totul e întâmplător-şi titlul dedraga dorin, daca tu vii cu formule din astea memorabile, "regulile le face dumnezeu", eu iti raspund ca fie te hotarasti sa te stabilesti in jungla, fie accepti ideea ca dumnezeu ne-a mai dat si creier pe linga reguli. Cel putin la unii dintre noi... Si asta nu inseamna rebeliune fata de "ordinea divina". Asta doar in cazul in care nu cumva tu ai un monopol special asupra descoperirii "regulilor lui dumnezeu", caz in care ma tem ca ma pierzi de client. In ce priveste ce se intimpla in cazul reducerilor textelor postate pe hermeneia sau a nepublicarii indelungate iti recomand sa citesti regulamentul. Si da, textele iti apartin, dupa cum acest lucru este adevarat cu privire la textele oricui care publica aici. Tot la fel de adevarat este ca hermeneia nu iti apartine. Atit tu cit si ea puteti functiona si fara sa aveti puncte de intersectie. Dar daca iti doresti o colaboarare asta nu se poate face decit in contextul unui acord pe care noi il numim regulament si la care aderi atunci cind te inscrii. Eu traiam cu impresia ca chestia asta este simpla de inteles. Daca nu, ti-o mai pot explica.
pentru textul : urâții deO.K. Francisc. Hai sa discutam "fenomenologic". Si, inclusiv, hermeneutic (folosindu-ne de logica lui Hermes cum zice Noica). Putem miza, printre altele, si pe "transpersonalitatea" lui Stanislav Grof, de exemplu (bazata pe experientele in situatii terminale). SEi asta numai in cadrul contextului nostru cultural. Ca daca ne ducem si prin alte parti (e.g. spre logica buddhista) nu stiu daca mai terminam vre-odata. Deci hai, la inceput sa fixam, punandu-ne de acord, nu un univers al discursului (neaparat univoc), ci "natura" unui astfel de univers. Si apoi putem continua. Si este normal sa incercam sa facem acest lucru, spunand cateva cuvinte despre "natura" respectiva pe care am cazut, eventual, de acord s-o adoptam, atata timp cat dorim ca discutia noastra sa fie publica, in sensul de a o intelege cat mai multi participanti la discutii si nu numai doi (sau, la limita, unul singur care discuta cu el insusi; apropo, am auzit - prin cercurile prin care ma mai invartesc si eu de distractie) o definitie cu pretentii a "eu-lui"; i ca ar fi "dialogul sufletului cu el nsusi"; ceea ce i-a lasat pe multi cu gura cascata de admiratie. In final, mi-as permite sa vin cu o propunere "constructiva" (zic eu, nu dau cu parul). Mai bine decat sa discutam "despre" poezie si "filosofie" (si multe altele) cum este astazi, din pacate, la "foarte" moda, mai bine, fiecare dintre noi, sa incercam sa "facem" (adica sa experimentam interior dupa posibilitatile si priceperea fiecaruia si in transmiterea rezultatelor acestor experiente) poezie si/sau filosofie si sa-i lasam pe altii sa "guste" (sau nu) textele pe care noi le propunem, prin "perceperea" lor "directa" (printr-o "punere in paranteza...." ca tot am dicutat de fenomenologie; adica tot fenomenologic).
pentru textul : Este limbajul poetic sau cel filosofic cu adevărat limbajul absolut? deAdriana, nu cred că trebuie să îți spun despre imanență... așa am simțit! Dacă tu crezi că nu sunt ok versurile acelea e bun și așa. În definitiv sunt semnate de mine! Îți mulțumesc pentru intervenție...
pentru textul : nu mai deosebesc vocile degând bun!
Este vremea cînd se schimbă anotimpul. Conștiințele, chiar și cele mai puțin sensibile, percep această schimbare. Ce simte Eu, este că ne îndreptăm spre o finalitate, o stație, nu spre o finitate. Of, trebuie să las penița cu toate riscurile pe care această periculoasă acțiune le implică... pentru că, trebuie, marcată cu aur această piesă din sipetul de la bordul Hermeneei. Trebuie citit textul în profunzime, în întregime, cu răbdare, cu timp. Discuțiile vor urma, la nivel conștient, sau inconștient, vor fi, dar tu știi deja acest lucru.
pentru textul : Încă ceva despre frumoasa, adânca și trista singurătate deoana
nici la asta nu ma gandisem.
pentru textul : Life support den-am vazut ecranizarea, am citit insa cartea de atatea ori copil fiind, ca probabil m-as plictisi.
mi-a facut placere sa recunosc imaginea, poate ca umbla prin mine. shoo-shoo! :o)
Nici nu ştiu, acum, cum să încep o frază. Nu ştiu cui să-i mulţumesc mai întâi pentru un asemenea dar. Am să-l deranjez, totuşi, pe Dumnezeu, mulţumindu-i că există fără chip de unde şi asemănarea mea spirituală cu el. Darul acesta pentru mine este unul spiritual. Am mai simţit aşa ceva doar urcând pe frânghii, anul acesta, jepii mici spre Caraiman. Prin urmare, spiritualul se produce la înălţimi. Nu se poate descrie bucuria din privire, vă spun. Mai bine eram mută. „E de-ajuns o privire” nu este vers dintr-o melodie, este tăcerea prin nerostit a vorbelor noastre reflectate prin ochi, iar ochii sunt lumina sufletului nostru. Adevărata identitate a omului. Am simţit-o ca o avalanşă. Şi Domnul Tudor Cristea ştie despre ce vorbesc. După Dumnezeu, urmează un om, întotdeauna mi-am zis în gând asta. Şi aşa a şi fost. Am avut marea onoare să-l cunosc pe Domnul Tudor Cristea nu ca om, ci ca mare om. Tot ce vă spun acum este sincer. Poate mulţi vor considera versurile mele ca fiind pline de emfază. Nu îmi este ruşine cu ceea ce sunt. Dacă poezia mea este emfază sau trend cum s-a mai spus despre noua generaţie, de hegemonie dusă până la saturaţie, atunci aşa să se numească. Epoca asta nouă a noastră, a generaţiei noastre, aşa să se numească. Este asumată. Că poezia de acum tinde spre proză sau spre eseu, cu ce încurcă acest fapt în fapt? Dacă trăim vremuri ale noastre, în care internetul este o sursă de informaţie, dacă există un yahoo messenger, ş.a.m.d, să lăsăm istoria de hic et nunc să vorbească. Dacă poezia douămiistă va fi slabă comparativ cu alte epoci, atunci să fie considerată o poezie slabă dar să fie! Să fie asumată. Dacă va fi o ratare literară să fie o ratare literară. Zicea un mare gânditor că decât să copiezi pe cineva de dragul unor vremuri, mai bine să dai greş, să eşuezi în felul tău, să pierzi în felul tău pentru că atunci vei câştiga. (parafrază)
pentru textul : Autori Hermeneia premiaţi la Târgovişte deSunt mândră că sunt “culeasă” de Domnul Tudor Cristea, sunt mândră că mi-a dat încredere în mine atunci când aveam nevoie de ea, sunt mândră că public în Litere. Mi-e greu să-i mulţumesc atât de simplu pentru că ar fi prea simplu, iar să mă complic ar fi prea complicat. Sunt onorată că a vorbit atât de frumos despre noul val al literaturii. Domnul Tudor Cristea este din punctul meu de vedere o persoană cu viziune largă asupra literaturii. Dumnealui trăieşte “acum-mereu” ceea ce-l face complex ca şi om. Sper să nu se supere şi să citească aceste rânduri aşa cum le-am scris acum, aici, spontan, din suflet.
Îl felicit cu drag şi pe Adrian. Adrian este un om deosebit, o persoană sensibilă, frumos, educat. Este unul dintre preferaţii mei în scris. Mă bucur că l-am cunoscut şi fizic.
O felicit şi pe Raluca pe care o citesc pe unde apuc, pe unde dau de ea.
Domnule Turdor Cristea, ştiu că am spus câteva rânduri mai sus că e puţin să vă mulţumesc dar domnule, trebuie! Simt acum nevoia să o spun: Vă mulţumesc!
Pagini