ca nu spun nimic dupa... ce anume? ca nu am inteles. da, probabil ca am exagerat cu impotenta. sau poate e influenta limbii engleze asupra mea unde "impotent" nu are procentual vorbind atit de pregnanta incarcatura sexuala ca in limba romana. am sa schimb.
Raluca, nu știu dacă e inovator, revoluționar, pașoptist textul tău. ( în altă ordine de idei poate conta și aceasta), dar cert este că așa cum ai scris, ideea, nu știu, a apăsat pe un buton care mi-a dat un imbold de a-mi așterne niște gânduri pe ”foaie”. și pt că am scris fără să mă gândesc la ce anume va ieși, pentru că m-am simțit bine scriind, îți mulțumesc ! mai aștept provocări din acestea !
succinte si expresive, primele doua. a treia mi-a placut mai putin. ai un spatiu in plus la (1). "femeile nu -s copii fotografice". scapa de el, te rog.
Poetul poate deveni monstru, asta vrea, de fapt, sa demonstreze Profetul pe parcursul mai multor poeme. Unii ii dau penite, altii il lauda - asta a vrut, asta a obtinut. De ce sunteti impotriva lui? E un scriitor bun, in genere. Eu insumi i-am remarcat textele si chiar am dat penite, pentru unele din ele. Vrem ori nu vrem, Profetul, sef de hermeneia fiind, scrie bine. Nu-l poti scoate din circuitul valoric al literaturii de azi. Desigur, ca orice scriitor, o mai da si-n bara, cum a dat-o acuma. IMPRESIE PERSONALA: Profetul s-a apucat de scris in sfarsit. Ce ati citit pana acum sunt poeme scrise in tinerete, orice data ar avea sub textul scris. Profetul a vrut sa fie un scriitor mare. A facut tot ce i-a stat in putinta pentru asta. Daca a reusit ori nu - cei de pe site-ul acesta sa spuna. Eu il cred. Azi, ma cred si pe mine, de aceea apreciez efortul sau. Nu despre o imagine ori alta di poemele sale trebuie sa vorbim, ci despre el ca scriitor. Nu-s multi scriitori de limba romana care scriu ca el, trebuie sa recunoastem. Megalomania asta cu penitele si cu aprecierea superlativa e bataie de joc, e linguseala. De-abia acum incepe sa scrie Profetul. Iar acesta e primul poem scris dupa o indelungata absenta. Te voi citi pe viitor, Sa ai pace, Dancs
ultimul lucru pe care mi l-aș dori este să scriu strălucitor. probabil preocupările tale pentru kitsch te îndreaptă către așa ceva. nu, în textele mele, nu urmăresc așa ceva. în ce privește ideea de pretențios cred că e o chestiune absolut relativă și ține de cine ești. sau cine nu ești. textul nu se adresează nimănui. nu știu de unde ai simțit nevoia să ajungi la concluzia asta. dar e total aiurea. yerba mate și ilex paraguaiensis nu sînt unul și același lucru. ți-o spun pentru că o consum de probabil peste zece ani. să nu crezi că scotocind prin google și wikipedia se numește erudiție, amice. se numește semidoctism. există o diferență între plantă și băutură (sau ceai, cum vrei să o numești). în orice caz am mai scris despre asta și chiar am publicat în modestul (și singurtul meu) volumaș de versuri. cititorii mei sînt familiari cu ciclul yerba mate. așa că nu cred că este neaparat o problemă. și nu încerca să perseverezi în ignoranță că devine trist. guadalajara nu are absolut nici o legătură cu yerba mate. mexicanii beau la fel de multă yerba mate cît și românii sau rușii. așa că las-o moartă.
nu cred că există o temă a profetului și chiar dacă ar exista nu cred că m-a interesat vreodată. este doar un penname pe care îl folosesc de mai bine de șase ani. atît și nimic mai mult. nu citi ceea ce nu scrie.
dar îți dau și eu un sfat, dacă tot ești gata să sfătuiești pe alții, este în primul rînd o chestiune de bun simț să publici tu ceva texte înainte să dai sfaturi sau să critici pe alții. sună mai frumos. și poate nu ar fi rău să îți completezi și profilul. ca să știm cine ești. asta ca să nu fii perceput doar ca un fel de troll lipsit de valoare.
interesant. interesant activismul acesta care te mina. cred ca este autentic. iata cineva care crede intr-o cauza si scrie. e ceva mai rar zilele astea.
Depărtarea dintre silabă și cuvânt pare să exprime o detașare, dar și un interval de criză, un protest față de un timp paradisiac. Faptul că a avut loc o ruptură în cuvânt este și expresia apariției celor câteva mii de limbi ce se vorbesc pe pământ. Poemul pare o rugă dublă. Observ nevoia de a scrie atât despre timpul perfect, redus la eternitate, „atunci”, cât și despre timpul prezent, supus trecerii, sugerate de verbul „așteaptă”. Ingenioasă opoziția dintre verbele „te-am văzut” și „te simt” în contextul dat, având în vedere că în primul caz, vederea a avut loc în condiția apropierii, pe când simțirea are loc în condiția depărtării. Luv spune că silaba „așteaptă”, deși în text cuvântul „așteaptă” silaba. Ce va fi vrut să spună? Mă întreb încotro a plecat silaba și dacă nu cumva e un act de voință în a trimite silaba în lume? Poemul ascunde noțiunea spațiului, lăsând la vedere doar timpul. Aș spune că primul „acum” din versul al doilea reprezintă spațiul. Îmi dă ocazia să susțin că dimensiunile spațiului și timpului se pot substitui uneori cu scopul de a modifica reguli sau stări de lucruri depășite. Notă: nu prea mă împac bine cu poziționarea virgulelor. M-au cam încurcat la citit.
La apa ființei șezut-am și plâns-am. Apocalipsa după Dăncuș vorbește pe înțelesul prietenilor săi, dar și pe înțelesul îngerului. Când prietenii dispar, rămân firele albe, verzi! ca iarba care crește. Când îngerul dispare ("din perimetrul ființei") rămân lacrimile obosite de pe trepte. Prietenii fiind "mereu alții" nu te văd îmbătrânind; îngerul da, îngerul da. Așa cum crește iarba, îmbătrânești, zice Ecclesiastul; prietenii nu, prietenii nu. Ei cred că numai "dispari" așa deodată pentru a apărea în altă parte (până la urmă așa și este, dar îmi place aici simplitatea exprimării unei psihologii umane complicate în ultimă instanță, căci greu ne vine să credem că vom muri vr'odată). Acestea sunt semnele "Apocalipsei după Dăncuș", semnele înverzirii și ale lacrimilor, ale nepăsării pe de o parte și ale obosirii ființei pe de alta. Câteva formule pline de expresivitate în a doua parte, cea gravă, a întâlnirii (iacobiene?) cu îngerul: "porțile negre din ochi", "cearcăne - morminte în care îmi îngrop diminețile", "perimetrul ființei". Pentru toate acestea, peniță.
Cu scuzele de rigoare domnule, dar ca să nu am vreo suspiciune doamne feri că mă faceți proasta, așa, subtil, cum doar Dvs. știți să o faceți, vă rog din suflet să mă luminați și pe mine care ar fi mesajul, sau veți decide să lăsați în noaptea necunoașterii prezența mea... pe care sincer, aș dori să o simțiți candva pe viu ca să puteți decide atunci cu adevărat cât este ea de fermecătoare.
Margas
o lume secretă a-b-c-d în geometria inimii proiectată sub coordonatele unui alt timp, sigur al tinereții: "între a și b există mereu un ce care se cere trecut trecutul tău, trecutul meu și trecutul trecutului nostru". sună a a cacofonie însă "pentru că- cum ar fi" și e păcat...
aranca - frumos ai vazut versurile acestea... cuvintele tale se suprapun aproape pe detaliu peste intentia mea, peste gandurile care au nascut aceste versuri, ma bucura cand treci si gasesti ceva de luat, sau de interpretat, multumesc! yester - un gand insetat gaseste apa si in piatra seaca ... foarte incantata sa-ti potolesc setea:) multumesc de asocierea din gand cu "Maiastra" lui Brancusi si de sapatura la radacina zborului si a pietrei! cami - te-ai oprit la fantana dintre coastele timpului... cea care se sapa singura atunci cand cuvantul cauta calea spre inafara... este imaginea care imi place si mie, multumesc de trecere!
Raluca, Adrian, va multumesc pentru semne. Va marturisesc ca incerc de cateva minute sa compun un comentariu inteligent de multumire si alte chestii pe langa, dar in dimineata asta mintea mea nu pare sa fie prea „spirituala” in chestiuni de genul, asa ca va spun doar atat: Adrian, mereu ma bucur ca un copil cand imi comentezi cate un text, chiar daca il faci praf, nu-i bai:)) si Raluca, mereu am incredre in simtul tau critic, ai un nas foarte bun pentru calitate cat si pentru prostie, iar asta n-o spun ca sa te perii (sau ca sa-mi laud textul, fereasca-ma!)
Virgile, uite am recitit acum lista de comentarii si imi dau seama ca ar trebui sa imi cer scuze pentru ca am fost atat de laconic in primul meu comm - sound like disrespect, si nu e cazul. Ce vreau sa spun? Primele doua strofe sunt o insiruire de "variante" ale acelorasi doua idei filozofice si care au legatura cu "o tempora, o moris". Acest gen de insiruire este la ora actuala epuizat din punct de vedere al posibilitatilor de exprimare prin ultra-uzitare si nimeni nu cred ca mai are rabdarea necesara de a parcurge cu inima treaza si sufletul deschis o astfel de insiruire care de fapt repeta aceeasi idee. Finalul e ok, desi si acesta este cam pe modelul "si daca toate-acestea fi-vor invatate/ restul o sa vina de la sine-apoi/si-or sa se-mplineasca visurile toate/ ce le-ati pus intr-insii mame scumpe, voi" :-) Cred ca o poezie scurta, in care sa rezumi doar chintesenta poetica a primelor doua strofe urmate de un final mai rafinat, fara acel ton de tatic care explica copiilor cum trebuie sa faca exercitii de respiratie, ar fi o reusita. Parerea mea, Bobadil. P.S. Inca mai astept, sa stii, eu ma straduiesc dar tu... nimic! :-)
imi place in mod deosebit aceasta zidire imateriala impalpabila ce lumineaza intunericul la propriu si la figurat. "scriu mai întâi ultimul cuvânt din poem pentru a regăsi începutul luminii puse în voce" multumesc Marlena pentru acest poem in care scrii mai intai lumina...
Adela, antiteza este interesanta, insa, dupa opinia mea, ai multe cuvinte pe care le-ai putea "scutura" din text. si, tot dupa opinia mea, ai putea reformula in anumite locuri. Sper sa-mi ierti indrazneala, dar mi-am permis sa-l recladesc incercand sa nu schimb nimic din arhitectura lui initiala...iata ce-a iesit: Ce aproape de cer, dar totuși departe Bei ceaiul la revărsarea zorilor, Când îngerii își schimbă tura. Porți în portofel o iconiță de aur, Deguști croissantul, uitând de cerșetorul din colț și de iconița lui murdară, Îngerul lui e prea obosit să lupte zilnic cu deșeurile pe care tu le arunci, Spui raspicat Doamne ajută, cerșetorul are îngerul mut, Il duce mândru pe umar până la mănăstirile periferiei Pe tine te doare benzina, te oboseste lumea ce ti se intinde la picioare Mătănile tale sunt hârtii fosnitoare sfințite de popi ale lui sunt ranile prin care simte acut frigul bisericii din cand in cnd sunteti foarte aproape - el iti spala parbrizul tot sperand ca i se va reflecta Dumnezeu în oglinda retrovizoare. Sa nu uit: bine-ai venit pe Hermeneia si mult succes.
o poezie frumoasă, amăruie, nostalgică, se simte lupta cu neliniștea pe care o generează presiunea timpului și am fi cam falși dacă an susține că noi n-am fost atinși de ea... indiferent de sex.;)
mi-a plăcut în întregime, așa că nu mă mai chinui să selecez anumite fragmente. dar mă bucur că de data asta nu te-ai mai ferit de metafore cu atâta cerbicie, cum ai făcut-o la un moment dat. ;)
Poate nu cel mai bun text cu watermark CS.. Sper totusi (si-aici insist :p) sa nu fie ultimul.. intr-o lume paralela, nu necesar ideala, sint convinsa ca ingerul si timpul fac un reverse role-play.
Si nu pot sa nu remarc tendintele culinare ale Ms Stoicovici a carei talent poetic se izbeste in mod constant, ca o vrabie derutata de soare, de acelasi (cum se zice in romaneste?) self-limiting glass ceiling.
Si aici ramin chiar in dilema: sa pling? sa rid?..in fine :p
Reușită poezie de dragoste, cu un eu cosmic depășind hotarele Cătălinei eminesciene. Prin eterizarea trupului - realizată cu mijloace poetice autentice - și topirea amintirii, ultimele lucruri sunt lăsate în urmă. Primele două versuri sunt demne de pana oricărui mare poet. Acest "atunci" la început de poezie, o așează direct în inima lucrurilor, în centrul de gravitație al unei simțiri din care izvorăște ceeea ce urmează să fie spus. Nu e atât de mult o anticipare, cât un prezent continuu în care și dinspre care scrie autoarea.
mulțumesc, Sapphire, pentru sfaturi. ai dreptate, trebuie să renunț atât la conjuncțiile compuse cât și la adjectivele demonstrative. din păcate timpul nu îmi permite să fac aceste modificări acum, dar, într-un viitor volum, poemele mele vor arăta altfel. promit să citesc poemul cu voce tare înainte să dau trimitere. ;) Madim
Bun poem, in stilul cu care, cel putin pe mine, m-a obisnuit Virgil de cativa ani buni incoace. Economie de mijloace, concentrare pe emotia poetica, pe transmiterea acesteia. Bine folostie si substantivele "purtatoare" ale mesajului, cele care aseaza cititorul in postura de "receptare", desi destul de uzitate iata, prin context nimic nu este perimat in vers. Ma refer indeosebi la "vant" care aici se "debanalizeaza" gasindu-si "a patra dimensiune" si de "boala" despre care "nu a auzit nimeni". Am o singura retinere la "adormi ambiguu raspandita prin mine" mi se pare un vers prea incarcat in contextul acestei scriituri. Nu mai dau si eu penita ca dup-aia si-o ia Profetul in cap :-) Andu
Adriana, stii am citit textul acesta atunci cind a aparut si am simtit ca ceva nu merge dar nu mi-am dat seama ce este. Acum am recitit si zic eu ca am putut sa identific acel lucru care ma intriga. In primul vers vorbesti despre timp framintat in palme "ca pe o frunza de nuc" si imaginea, desi putin neclara, e frumoasa sau cel putin sugestiva. Dar apoi asezi totul in mijlocul iernii, si inca o iarna din aia cumplita. Problema e ca mie mi se pare un salt spatio-temporal cam dificil de facut de la frunza evident verde de nuc (altfel e discutabil cita aroma buna de frint in palme ar avea), deci frunza verde de nuc care evident vorbeste despre toamna, chiar poate toamna tirziu, catre cumplita iarna. Eu am probleme cu asta. Dar poate este vorba numai de perceptia mea.
nu iti fa probleme snowdon king, nu ma astept la tine nici la inteligenta, nici la corectitudine si cu atit mai putin la intelegerea poeziei. de fapt nu ma astept nici la echilibru emotional. deci te asigur ca pentru mine este un compliment ce scrii aici. m-as fi simtit jignit daca ar fi fost altfel. esti printre ultimii indivizi de la care sa astept normalitate.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
interesant. mi a amintit de cantecul fratelui soare. dar, finalul nu merge.
pentru textul : În dorul lelii deca nu spun nimic dupa... ce anume? ca nu am inteles. da, probabil ca am exagerat cu impotenta. sau poate e influenta limbii engleze asupra mea unde "impotent" nu are procentual vorbind atit de pregnanta incarcatura sexuala ca in limba romana. am sa schimb.
pentru textul : noi propovăduim un hristos nenăscut deRaluca, nu știu dacă e inovator, revoluționar, pașoptist textul tău. ( în altă ordine de idei poate conta și aceasta), dar cert este că așa cum ai scris, ideea, nu știu, a apăsat pe un buton care mi-a dat un imbold de a-mi așterne niște gânduri pe ”foaie”. și pt că am scris fără să mă gândesc la ce anume va ieși, pentru că m-am simțit bine scriind, îți mulțumesc ! mai aștept provocări din acestea !
pentru textul : muza multilaterală desuccinte si expresive, primele doua. a treia mi-a placut mai putin. ai un spatiu in plus la (1). "femeile nu -s copii fotografice". scapa de el, te rog.
pentru textul : Kore merge mai departe dePoetul poate deveni monstru, asta vrea, de fapt, sa demonstreze Profetul pe parcursul mai multor poeme. Unii ii dau penite, altii il lauda - asta a vrut, asta a obtinut. De ce sunteti impotriva lui? E un scriitor bun, in genere. Eu insumi i-am remarcat textele si chiar am dat penite, pentru unele din ele. Vrem ori nu vrem, Profetul, sef de hermeneia fiind, scrie bine. Nu-l poti scoate din circuitul valoric al literaturii de azi. Desigur, ca orice scriitor, o mai da si-n bara, cum a dat-o acuma. IMPRESIE PERSONALA: Profetul s-a apucat de scris in sfarsit. Ce ati citit pana acum sunt poeme scrise in tinerete, orice data ar avea sub textul scris. Profetul a vrut sa fie un scriitor mare. A facut tot ce i-a stat in putinta pentru asta. Daca a reusit ori nu - cei de pe site-ul acesta sa spuna. Eu il cred. Azi, ma cred si pe mine, de aceea apreciez efortul sau. Nu despre o imagine ori alta di poemele sale trebuie sa vorbim, ci despre el ca scriitor. Nu-s multi scriitori de limba romana care scriu ca el, trebuie sa recunoastem. Megalomania asta cu penitele si cu aprecierea superlativa e bataie de joc, e linguseala. De-abia acum incepe sa scrie Profetul. Iar acesta e primul poem scris dupa o indelungata absenta. Te voi citi pe viitor, Sa ai pace, Dancs
pentru textul : merg cu picioarele goale prin bucătărie I deultimul lucru pe care mi l-aș dori este să scriu strălucitor. probabil preocupările tale pentru kitsch te îndreaptă către așa ceva. nu, în textele mele, nu urmăresc așa ceva. în ce privește ideea de pretențios cred că e o chestiune absolut relativă și ține de cine ești. sau cine nu ești. textul nu se adresează nimănui. nu știu de unde ai simțit nevoia să ajungi la concluzia asta. dar e total aiurea. yerba mate și ilex paraguaiensis nu sînt unul și același lucru. ți-o spun pentru că o consum de probabil peste zece ani. să nu crezi că scotocind prin google și wikipedia se numește erudiție, amice. se numește semidoctism. există o diferență între plantă și băutură (sau ceai, cum vrei să o numești). în orice caz am mai scris despre asta și chiar am publicat în modestul (și singurtul meu) volumaș de versuri. cititorii mei sînt familiari cu ciclul yerba mate. așa că nu cred că este neaparat o problemă. și nu încerca să perseverezi în ignoranță că devine trist. guadalajara nu are absolut nici o legătură cu yerba mate. mexicanii beau la fel de multă yerba mate cît și românii sau rușii. așa că las-o moartă.
pentru textul : ym denu cred că există o temă a profetului și chiar dacă ar exista nu cred că m-a interesat vreodată. este doar un penname pe care îl folosesc de mai bine de șase ani. atît și nimic mai mult. nu citi ceea ce nu scrie.
dar îți dau și eu un sfat, dacă tot ești gata să sfătuiești pe alții, este în primul rînd o chestiune de bun simț să publici tu ceva texte înainte să dai sfaturi sau să critici pe alții. sună mai frumos. și poate nu ar fi rău să îți completezi și profilul. ca să știm cine ești. asta ca să nu fii perceput doar ca un fel de troll lipsit de valoare.
interesant. interesant activismul acesta care te mina. cred ca este autentic. iata cineva care crede intr-o cauza si scrie. e ceva mai rar zilele astea.
pentru textul : Elegie cu pui de brad demultumesc, A.A.A., dar trebuie sa recunosc ca pe mine ma nemultumeste finalul. Recitindu-l dupa postare, am avut senzatia ca ceva imi scapa.
pentru textul : arpegii sub clopot de*simpatie
pentru textul : coborârea în Carte deDepărtarea dintre silabă și cuvânt pare să exprime o detașare, dar și un interval de criză, un protest față de un timp paradisiac. Faptul că a avut loc o ruptură în cuvânt este și expresia apariției celor câteva mii de limbi ce se vorbesc pe pământ. Poemul pare o rugă dublă. Observ nevoia de a scrie atât despre timpul perfect, redus la eternitate, „atunci”, cât și despre timpul prezent, supus trecerii, sugerate de verbul „așteaptă”. Ingenioasă opoziția dintre verbele „te-am văzut” și „te simt” în contextul dat, având în vedere că în primul caz, vederea a avut loc în condiția apropierii, pe când simțirea are loc în condiția depărtării. Luv spune că silaba „așteaptă”, deși în text cuvântul „așteaptă” silaba. Ce va fi vrut să spună? Mă întreb încotro a plecat silaba și dacă nu cumva e un act de voință în a trimite silaba în lume? Poemul ascunde noțiunea spațiului, lăsând la vedere doar timpul. Aș spune că primul „acum” din versul al doilea reprezintă spațiul. Îmi dă ocazia să susțin că dimensiunile spațiului și timpului se pot substitui uneori cu scopul de a modifica reguli sau stări de lucruri depășite. Notă: nu prea mă împac bine cu poziționarea virgulelor. M-au cam încurcat la citit.
pentru textul : Am rămas să te scriu deLa apa ființei șezut-am și plâns-am. Apocalipsa după Dăncuș vorbește pe înțelesul prietenilor săi, dar și pe înțelesul îngerului. Când prietenii dispar, rămân firele albe, verzi! ca iarba care crește. Când îngerul dispare ("din perimetrul ființei") rămân lacrimile obosite de pe trepte. Prietenii fiind "mereu alții" nu te văd îmbătrânind; îngerul da, îngerul da. Așa cum crește iarba, îmbătrânești, zice Ecclesiastul; prietenii nu, prietenii nu. Ei cred că numai "dispari" așa deodată pentru a apărea în altă parte (până la urmă așa și este, dar îmi place aici simplitatea exprimării unei psihologii umane complicate în ultimă instanță, căci greu ne vine să credem că vom muri vr'odată). Acestea sunt semnele "Apocalipsei după Dăncuș", semnele înverzirii și ale lacrimilor, ale nepăsării pe de o parte și ale obosirii ființei pe de alta. Câteva formule pline de expresivitate în a doua parte, cea gravă, a întâlnirii (iacobiene?) cu îngerul: "porțile negre din ochi", "cearcăne - morminte în care îmi îngrop diminețile", "perimetrul ființei". Pentru toate acestea, peniță.
pentru textul : Apocalipsa dupa Dancus deam modificat, sper că e mai bine. și erata la commul anterior: la ceea ce am scris
pentru textul : stâlpnica de"Dar ochii lor/Cu visul lor" e prea mult lor.
"aruncă bulgări cu ardoare" e foarte banal
un sonet slab
pentru textul : Decembrie deCu scuzele de rigoare domnule, dar ca să nu am vreo suspiciune doamne feri că mă faceți proasta, așa, subtil, cum doar Dvs. știți să o faceți, vă rog din suflet să mă luminați și pe mine care ar fi mesajul, sau veți decide să lăsați în noaptea necunoașterii prezența mea... pe care sincer, aș dori să o simțiți candva pe viu ca să puteți decide atunci cu adevărat cât este ea de fermecătoare.
pentru textul : mic tratat de poezie deMargas
o lume secretă a-b-c-d în geometria inimii proiectată sub coordonatele unui alt timp, sigur al tinereții: "între a și b există mereu un ce care se cere trecut trecutul tău, trecutul meu și trecutul trecutului nostru". sună a a cacofonie însă "pentru că- cum ar fi" și e păcat...
pentru textul : din viața noastră secretă dearanca - frumos ai vazut versurile acestea... cuvintele tale se suprapun aproape pe detaliu peste intentia mea, peste gandurile care au nascut aceste versuri, ma bucura cand treci si gasesti ceva de luat, sau de interpretat, multumesc! yester - un gand insetat gaseste apa si in piatra seaca ... foarte incantata sa-ti potolesc setea:) multumesc de asocierea din gand cu "Maiastra" lui Brancusi si de sapatura la radacina zborului si a pietrei! cami - te-ai oprit la fantana dintre coastele timpului... cea care se sapa singura atunci cand cuvantul cauta calea spre inafara... este imaginea care imi place si mie, multumesc de trecere!
pentru textul : cel ce scrie poeme deRaluca, Adrian, va multumesc pentru semne. Va marturisesc ca incerc de cateva minute sa compun un comentariu inteligent de multumire si alte chestii pe langa, dar in dimineata asta mintea mea nu pare sa fie prea „spirituala” in chestiuni de genul, asa ca va spun doar atat: Adrian, mereu ma bucur ca un copil cand imi comentezi cate un text, chiar daca il faci praf, nu-i bai:)) si Raluca, mereu am incredre in simtul tau critic, ai un nas foarte bun pentru calitate cat si pentru prostie, iar asta n-o spun ca sa te perii (sau ca sa-mi laud textul, fereasca-ma!)
pentru textul : consiliere cu freud deVirgile, uite am recitit acum lista de comentarii si imi dau seama ca ar trebui sa imi cer scuze pentru ca am fost atat de laconic in primul meu comm - sound like disrespect, si nu e cazul. Ce vreau sa spun? Primele doua strofe sunt o insiruire de "variante" ale acelorasi doua idei filozofice si care au legatura cu "o tempora, o moris". Acest gen de insiruire este la ora actuala epuizat din punct de vedere al posibilitatilor de exprimare prin ultra-uzitare si nimeni nu cred ca mai are rabdarea necesara de a parcurge cu inima treaza si sufletul deschis o astfel de insiruire care de fapt repeta aceeasi idee. Finalul e ok, desi si acesta este cam pe modelul "si daca toate-acestea fi-vor invatate/ restul o sa vina de la sine-apoi/si-or sa se-mplineasca visurile toate/ ce le-ati pus intr-insii mame scumpe, voi" :-) Cred ca o poezie scurta, in care sa rezumi doar chintesenta poetica a primelor doua strofe urmate de un final mai rafinat, fara acel ton de tatic care explica copiilor cum trebuie sa faca exercitii de respiratie, ar fi o reusita. Parerea mea, Bobadil. P.S. Inca mai astept, sa stii, eu ma straduiesc dar tu... nimic! :-)
pentru textul : fericirea II deimi place in mod deosebit aceasta zidire imateriala impalpabila ce lumineaza intunericul la propriu si la figurat. "scriu mai întâi ultimul cuvânt din poem pentru a regăsi începutul luminii puse în voce" multumesc Marlena pentru acest poem in care scrii mai intai lumina...
pentru textul : Poemul e zidit în insonor deAdela, antiteza este interesanta, insa, dupa opinia mea, ai multe cuvinte pe care le-ai putea "scutura" din text. si, tot dupa opinia mea, ai putea reformula in anumite locuri. Sper sa-mi ierti indrazneala, dar mi-am permis sa-l recladesc incercand sa nu schimb nimic din arhitectura lui initiala...iata ce-a iesit: Ce aproape de cer, dar totuși departe Bei ceaiul la revărsarea zorilor, Când îngerii își schimbă tura. Porți în portofel o iconiță de aur, Deguști croissantul, uitând de cerșetorul din colț și de iconița lui murdară, Îngerul lui e prea obosit să lupte zilnic cu deșeurile pe care tu le arunci, Spui raspicat Doamne ajută, cerșetorul are îngerul mut, Il duce mândru pe umar până la mănăstirile periferiei Pe tine te doare benzina, te oboseste lumea ce ti se intinde la picioare Mătănile tale sunt hârtii fosnitoare sfințite de popi ale lui sunt ranile prin care simte acut frigul bisericii din cand in cnd sunteti foarte aproape - el iti spala parbrizul tot sperand ca i se va reflecta Dumnezeu în oglinda retrovizoare. Sa nu uit: bine-ai venit pe Hermeneia si mult succes.
pentru textul : Dumnezeu, văzut din zgârie-nori deo poezie frumoasă, amăruie, nostalgică, se simte lupta cu neliniștea pe care o generează presiunea timpului și am fi cam falși dacă an susține că noi n-am fost atinși de ea... indiferent de sex.;)
mi-a plăcut în întregime, așa că nu mă mai chinui să selecez anumite fragmente. dar mă bucur că de data asta nu te-ai mai ferit de metafore cu atâta cerbicie, cum ai făcut-o la un moment dat. ;)
pentru textul : siberii suspendate dePoate nu cel mai bun text cu watermark CS.. Sper totusi (si-aici insist :p) sa nu fie ultimul.. intr-o lume paralela, nu necesar ideala, sint convinsa ca ingerul si timpul fac un reverse role-play.
Si nu pot sa nu remarc tendintele culinare ale Ms Stoicovici a carei talent poetic se izbeste in mod constant, ca o vrabie derutata de soare, de acelasi (cum se zice in romaneste?) self-limiting glass ceiling.
Si aici ramin chiar in dilema: sa pling? sa rid?..in fine :p
pentru textul : Lângă deReușită poezie de dragoste, cu un eu cosmic depășind hotarele Cătălinei eminesciene. Prin eterizarea trupului - realizată cu mijloace poetice autentice - și topirea amintirii, ultimele lucruri sunt lăsate în urmă. Primele două versuri sunt demne de pana oricărui mare poet. Acest "atunci" la început de poezie, o așează direct în inima lucrurilor, în centrul de gravitație al unei simțiri din care izvorăște ceeea ce urmează să fie spus. Nu e atât de mult o anticipare, cât un prezent continuu în care și dinspre care scrie autoarea.
pentru textul : penumbră de tine demulțumesc, Sapphire, pentru sfaturi. ai dreptate, trebuie să renunț atât la conjuncțiile compuse cât și la adjectivele demonstrative. din păcate timpul nu îmi permite să fac aceste modificări acum, dar, într-un viitor volum, poemele mele vor arăta altfel. promit să citesc poemul cu voce tare înainte să dau trimitere. ;) Madim
pentru textul : Femeia fără țipăt deBun poem, in stilul cu care, cel putin pe mine, m-a obisnuit Virgil de cativa ani buni incoace. Economie de mijloace, concentrare pe emotia poetica, pe transmiterea acesteia. Bine folostie si substantivele "purtatoare" ale mesajului, cele care aseaza cititorul in postura de "receptare", desi destul de uzitate iata, prin context nimic nu este perimat in vers. Ma refer indeosebi la "vant" care aici se "debanalizeaza" gasindu-si "a patra dimensiune" si de "boala" despre care "nu a auzit nimeni". Am o singura retinere la "adormi ambiguu raspandita prin mine" mi se pare un vers prea incarcat in contextul acestei scriituri. Nu mai dau si eu penita ca dup-aia si-o ia Profetul in cap :-) Andu
pentru textul : delirice VI deAdriana, stii am citit textul acesta atunci cind a aparut si am simtit ca ceva nu merge dar nu mi-am dat seama ce este. Acum am recitit si zic eu ca am putut sa identific acel lucru care ma intriga. In primul vers vorbesti despre timp framintat in palme "ca pe o frunza de nuc" si imaginea, desi putin neclara, e frumoasa sau cel putin sugestiva. Dar apoi asezi totul in mijlocul iernii, si inca o iarna din aia cumplita. Problema e ca mie mi se pare un salt spatio-temporal cam dificil de facut de la frunza evident verde de nuc (altfel e discutabil cita aroma buna de frint in palme ar avea), deci frunza verde de nuc care evident vorbeste despre toamna, chiar poate toamna tirziu, catre cumplita iarna. Eu am probleme cu asta. Dar poate este vorba numai de perceptia mea.
pentru textul : madlenă deVă mulţumesc tuturor! Aş fi vrut să vin la Iaşi, dar mă ţine la Brăila o serbare a colindelor, la fiul meu cel mic. Altă dată, sper ...
pentru textul : ,,Femeia-Mac" de Elena Albu Istrati, lansare de carte la Brăila dePersonal, as elimina "cea" din titlu.
pentru textul : Cămașa cea roșie decred ca-i de bine ce spunneti domnule profesor, va multumesc de trecere si de semn.
pentru textul : Acces denu iti fa probleme snowdon king, nu ma astept la tine nici la inteligenta, nici la corectitudine si cu atit mai putin la intelegerea poeziei. de fapt nu ma astept nici la echilibru emotional. deci te asigur ca pentru mine este un compliment ce scrii aici. m-as fi simtit jignit daca ar fi fost altfel. esti printre ultimii indivizi de la care sa astept normalitate.
pentru textul : scrisori imaginare III dePagini