Incet-incet incep sa se deschida caile perceptiei, imi amintesc de the doors "if the doors of perception were opened..." tehnic vorbind trebuie sa recunosc ca nu intotdeauna sinceritatea in literatura a dat roadele scontate insa in cazul acesta avem de-a face cu insusi copacul Nim! Citesc acest poem la fel cum as deschide cutia cu vechituri de la mama care, Dumnezeu s-o ierte, mi-a spus sa nu am incredere in nimeni niciodata dar eu nu am ascultat-o pentruca am crezut mereu ca poezia are puterea de a ne feri de toate cele rele de pe lumea asta plina de rele si de alte surprize inca si mai neplacute. Revenind la ideea de pornire, imi place cum Emil reuseste sa pastreze echilibrul stilistic in plina agonie spirituala deschizand aceste usi ale perceptiei. El scrie un reportaj (el mereu scrie reportaj, poezia lui este un nesfarsit reportaj teribil de actual) despre ce simti dupa ce ai murit deja cu nelinistea celui care abia se naste. Inca si mai mult, el nu ne vorbeste intr-o limba moarta, el zice cuvinte vii, gungurite, albe si negre si roz si bleu si purpurii. Dar gata cu metaforele "schimonosite" ! Lectura placuta va doresc aici voua hermenicilor Andu
acum eu ce să mai spun? îmi închipui că sînt un actor (fie și de mîna a doua) care la sfîrșitul spectacolului se pleacă cu egală măsură în fața tuturor spectatorilor. deși unii au aplaudat alții au aruncat biletele de intrare în semn de protest actorul trebuie să zîmbească. dar să îi dăm voie să se întrebe în cabină – de ce domnul acela din rîndul patru (a! nu, banca de la geam e din alt spectacol) nu m-a huiduit doar pe mine ci și pe spectatorii care au aplaudat numindu-i aplaudaci, mama lor?
vă mulțumesc .
Marina Nicolaev, Finalul nu este, firește, întâmplător, ci într-o continuitate evidentă cu restul poemului. Întregul text sugerează repulsia față de accentuata depersonalizare a vieții, prin infinita autoreproducere a formelor, prin coexistența a milioane de clone, prin golirea de sens a limbajului însuși, uzat, tocit, stors de vitalitate, de expresivitate. Dacă ar fi să mă refer strict la final, pentru că la el faceți referire, versurile trebuie citite astfel: "cuvintele cad ca rumegușul / pe rampa sordidă ca alicele / în corpul animalului (deja - n.a.) mort".
Nicodem, aici este un poem îndelung şlefuit, ale cărui îmbinări aproape că nu se văd. Trebuie un ochi format, empatie, multă muncă şi inspiraţie ca să-ţi reuşească un aşa demers artistic. Tu le-ai avut pe toate cu acest prilej. Felicitări!
Dorin, zău dacă am înțeles mare lucru...probabil prea sunt adânci cuvintele tale. Mă voi mai gândi la ce spuneai despre cum poți iubi și apoi să rămâi în urmă...oricum, mulțumesc pentru lectură și semn.
Cristina, eu sunt împotriva detaliilor și a explicațiilor în general. Dar îmi place ideea de scenariu al unei poezii; ideea că numai împreună cu un acest scenariu se poate găsi cheia adevărată a unui text, restul fiind doar posibile trimiteri înșelătoare. Mă bucură foarte mult feed-back-ul tău, asta îmi și doresc, să îmi dau seama în ce măsură ceea ce scriu trece dincolo de ecran și-l provoacă pe cititor să pătrundă în lumea voit creată de mine. Nu am răspunsuri să-ți dau eu, ci doar îți pot spune că analiza ta este foarte profundă. Acum, cu bunăvoința lui Dinu Lazăr, am putut adăuga și poza de la care am plonjat de fapt în această poveste. Și sper ca împreuna, poezia, pasajele la limita dintre proză și scenariu și fotografia, să reușească să adâncească și mai mult iluzia :-) Alma, experimentul a pornit de la o anumită senzație: imposibilitatea de a te mai mișca atunci când ai ajuns într-un loc prutând iluzia perfecțiunii. Sau, dacă vrei să-i spunem așa, tendința de păstrare a unei anumite stări, inerția :-) Fotografia lui Dinu Lazăr pare că spune: aici s-au oprit toate. De aceea senzația ta de static. Eu am spus și povestea. Fiind vorba de umbre, mișcările vor fi întotdeauna iluzorii. Am zâmbit, nu era un regionalismm, doar că gândisem că verbul care e elidat acolo era la negativ "nu cresc decât cele mai vechi rădăcini". La remarca ta, mi-am dat seama că e mai logic ca acolo verbul lipsă să fie la afirmativ, prin urmare corect este "doar". "Pe pământ" nu sună bine în poezie :), dar într-o indicație scenică vei spune: "stau pe pământ", nu vei folosi vreo metaforă și nici nu îți va fi teamă de o falsă cacofonie... Cum altfel aș putea spune? Stau pe o bucată de pământ? :) Francisc, am observat că tu cam așa procedezi, în poeziile tale. Dar tu ești acolo maestru :) Oricum, mă bucur că nu ne interzice nimeni cuvintele. Am reținut critica, aștept răsăritul de soare direct deasupra capetelor noastre, poate atunci scap și de umbre :) Ce ne facem cu luminile artificiale, totuși?
certati-ma! dar sa nu ne pacalim... poemele acestea sunt pentru fiecare dintre noi si modalitati de a comunica altfel, de a ne exprima sentimentele si parerile in afara textului. cine mai sta sa contabilizeze gesturile si intentiile. jocuri de societate cu tema data. contraziceti-ma! va multumesc
Am încercat să înrămez în vers o atmosferă cu totul specială. Dacă se simte asta, înseamnă că le-a fost drag şi cuvintelor să joace şotron la lumina veiozei :)
Paul, mulţumesc mult pentru cuvintele încurajatoare, pentru sugestie, pentru empatia din ,,vale" şi pentru evidenţierea poemului. Ai dreptate, versul final ar trebuie să fie după ,,struguri". De fapt, nici nu contează restul ( sursa şi timpul ) :). Am remarcat şi în timpul recitării că se impune ,,oprire" ( ca în psalmi ).
Deci, voi elimina versurile finale:
,,din via ta
până spre zori" Mulţumesc din nou.
Astăzi trebuie să mai spun cuiva un mare MULŢUMESC! L-am spus :)
Am sa incep cu inceputul... titlul e asezat aici ca un soi de avertizare a faptului ca ceea ce urmeaza dupa trecerea prin poarta presupune o schimbare de perceptie, un fel de atentionare ca lectorul va primi "haine" noi in minutele de lectura a textului. Experimentul mi-a placut... am sa revin.
Despre cum se strica un poem, bineinteles in opina mea: fetus avortat in pocalul erbaceelor. Dumnezeule! Ce pocale au erbaceele? ignoranta lunii te saruta pe gene cu buze rujate. Care fata a lunii are buze? Si mai ales rujate? sete de ocru? E Sec, demisec sau cum? gingur? Poate daca ar fi fost gingurim cu vintul de seara era mult mai tandru. Final ratat, in opinia mea. Nici la 19 ani nu scriam asa. Oricum am remarcat atitudinea ta. Presupun ca esti o clona, never mind. Poemul putea curge frumos fara ce am remarcat.
Textul e un amestec de stiluri din care cu greu pot descâlci ceva asemănător cu o poezie. Neologisme, nume, arhaisme, parcă e deja prea mult. Titlul nu mi se pare captivant, ci din contra. Dacă am ceva de bine de spus? "această plăsmuire a verii" - începe de aici.
scuza-ma dar aberezi nicodem. eu te-am intrebat civilizat unde este poezia pentru ca textul tau nu are absolut nimic poetic. tu m-ai luat cu abureli religioase de doi bani si te-ai lansat si in judecati de natura spiritual-religioasa la adresa mea care, iarta-ma, dar demonstreaza o lipsa primara de bun simt. eu te-am intrebat unde e poezia pentru ca nu e. tu ai incepit sa povestesti cu taina intruparii si alte chestii din astea. te asigur ca nu ma impresioneza. mai degraba te intreb ce are capra cu iapa. pentru ca daca tu amesteci teologia cu poezia si religia cu estetica la modul asta airistic (precum in comentariul tau) nu obtii decit un magiun de prost gust in urma caruia cei care il gusta se leapada si de religie si de arta. asta a nu se intelege ca nu poate exista arta cu subiect religios. dar asa cum am spus de multe ori religia este ca sexul. adica este foarte, foarte greu sa faci arta cu ea (sau cu ele) fara sa devii kitschios sau penibil. pentru ca sint subiecte foarte, foarte incarcate, foarte vii. si daca nu stii sa le abordezi cazi in platitudini cu e ceea ce ai scris tu mai sus sau in zicaturi de mahala lingvistica. iti repet, nu ma impresionezi cu prezumtiile tale de trei lei dar iti spun ce a spus cineva destept: "sa te fereasca Dumnezeu sa ii plictisesti pe oameni cu crestinismul". iar expresia ta "Pruncul e poezia" e una din chestiile cele mai plictisitoare care se pot spune. iti dau un sfat amical, daca nu ai ce spune mai bine taci. tot Scriptura de care te dai asa rotund spune ca pina si prostul cind tace pare a fi destept.
Cred ca ne vom asuma imperfectiunea cu pricina si nu vom modifica textul devotati ideii ca perfectiunea exista doar ca tendinta si nu ca realitate proprie omului... de asemenea, consideram ca semnificatia conceptelor si nivelul de sugestie al starilor induse poetic sunt mai reprezentative decat topica. Pe aceste considerente va asteptam sa comentati textul, desigur reliefand, in masura in care identificati, posibile greseli formale. As avea o rugaminte personala, in coerenta cu regulamentul acestui site... insemnarile de un rand se numesc eventual notite... in masura in care exista posibilitatea am dori comentarii.
Un poem extrem de reușit în opinia mea, până și acea 'haită de câini aliniați' este o metaforă excelentă pentru acele vremuri când, uite, pănă și haitele stăteau 'aliniate în drepți'.
Versul trei are însă un typo 'dicatorii' iar dacă mă întrebi îți voi răspunde cât se poate de sincer că versurile 3 și 4 pot lipsi fără ca poemul să sufere, ba dimpotrivă.
Felicitări!
Margas
Interesanta poezia mai ales ca este scrisa prin recurs la inconstient despre cele traite de tine apoi si de altii... "cauți drumul din ochiul negru treci dintr-un trup în altul distorsionat la ora când eu sunt deja praf de lună galbenă" Am un singur amendament... ochiul acela negru era de fapt verde iar acesta nu este in nici un caz "ultimul cerc" desi aparent toate efluviile se intorc cu o putere inzecita inapoi la proprietarul ce a deschis din nepricepere "poarta vantului".
„ce sunt eu pentru barca asta
sau pentru apa în care înot
încă nu știu” - timpul între așteptare cuminte a dezvăluirii și proiectul căutării sensului, stare lucidă a unuia care a înțeles că nu știe „încă”, omenescul între plutirea în „siguranță” și „aruncarea” în apă. tare îmi plăcu! numa de bine!
... lucian, textul este școlăresc. nu merită a fi postat și cred că îți dai seama și singur. pentru orice eventualitate: 1) tău/meu/bombeu/antreu și aș putea continua; 2) nu ai ritm, nu ai picior metric adicătelea; 3) nu ai niciun trop reușit: ce sunt acestea: "constelație înflorită","constelație castă" 4) promit să mai postez o părere doar când voi avea ceva pozitiv de remarcat, nu îmi place să supăr oamenii, însă este un atelier;
Ah, atenția la detalii a Alinei, cu acea dezinvoltură, acea simplitate a frumosului, de care nu îți dai seama decât după ce ești prins iremediabil de poveste. Foarte greu de spus "am remarcat asta" sau cealaltă; am senzația că am pășit într-un spațiu privilegiat, intim, molcom, luminat de undeva de deasupra. Era de așteptat și povestea ei, Alma... Am citit-o și recitit-o, singura mea critică (ce este mai jos nu sunt critici, sunt așa... artificii) este că pare a se fi terminat prea devreme. Atenție la "adapă câinii din stații și se", și poate la versul următor.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Incet-incet incep sa se deschida caile perceptiei, imi amintesc de the doors "if the doors of perception were opened..." tehnic vorbind trebuie sa recunosc ca nu intotdeauna sinceritatea in literatura a dat roadele scontate insa in cazul acesta avem de-a face cu insusi copacul Nim! Citesc acest poem la fel cum as deschide cutia cu vechituri de la mama care, Dumnezeu s-o ierte, mi-a spus sa nu am incredere in nimeni niciodata dar eu nu am ascultat-o pentruca am crezut mereu ca poezia are puterea de a ne feri de toate cele rele de pe lumea asta plina de rele si de alte surprize inca si mai neplacute. Revenind la ideea de pornire, imi place cum Emil reuseste sa pastreze echilibrul stilistic in plina agonie spirituala deschizand aceste usi ale perceptiei. El scrie un reportaj (el mereu scrie reportaj, poezia lui este un nesfarsit reportaj teribil de actual) despre ce simti dupa ce ai murit deja cu nelinistea celui care abia se naste. Inca si mai mult, el nu ne vorbeste intr-o limba moarta, el zice cuvinte vii, gungurite, albe si negre si roz si bleu si purpurii. Dar gata cu metaforele "schimonosite" ! Lectura placuta va doresc aici voua hermenicilor Andu
pentru textul : rece deMultam de trecere si apreciere. Asa este, cei care mor raman tineri, iar noi ii prindem din urma, imbatranim...
pentru textul : Aceeaşi vârstă deCu simpatie,
Iuri.
err: constituIe in loc de constitue
pentru textul : Alb şi roşu demultumesc frumos, din pacate , asa e , multa ipocrizie in ideea de iubire de semeni
pentru textul : pas d'applaudissements, s 'il vous plaît! demda... si cam atat.
pentru textul : The perfect Mona Lisa deacum eu ce să mai spun? îmi închipui că sînt un actor (fie și de mîna a doua) care la sfîrșitul spectacolului se pleacă cu egală măsură în fața tuturor spectatorilor. deși unii au aplaudat alții au aruncat biletele de intrare în semn de protest actorul trebuie să zîmbească. dar să îi dăm voie să se întrebe în cabină – de ce domnul acela din rîndul patru (a! nu, banca de la geam e din alt spectacol) nu m-a huiduit doar pe mine ci și pe spectatorii care au aplaudat numindu-i aplaudaci, mama lor?
pentru textul : timidă umbra ta de fată devă mulțumesc .
Marina Nicolaev, Finalul nu este, firește, întâmplător, ci într-o continuitate evidentă cu restul poemului. Întregul text sugerează repulsia față de accentuata depersonalizare a vieții, prin infinita autoreproducere a formelor, prin coexistența a milioane de clone, prin golirea de sens a limbajului însuși, uzat, tocit, stors de vitalitate, de expresivitate. Dacă ar fi să mă refer strict la final, pentru că la el faceți referire, versurile trebuie citite astfel: "cuvintele cad ca rumegușul / pe rampa sordidă ca alicele / în corpul animalului (deja - n.a.) mort".
pentru textul : mă dor tâmplele deNicodem, aici este un poem îndelung şlefuit, ale cărui îmbinări aproape că nu se văd. Trebuie un ochi format, empatie, multă muncă şi inspiraţie ca să-ţi reuşească un aşa demers artistic. Tu le-ai avut pe toate cu acest prilej. Felicitări!
Sărbători fericite ţie şi membrilor Hermeneia!
pentru textul : aşa a spus el deDorin, zău dacă am înțeles mare lucru...probabil prea sunt adânci cuvintele tale. Mă voi mai gândi la ce spuneai despre cum poți iubi și apoi să rămâi în urmă...oricum, mulțumesc pentru lectură și semn.
pentru textul : și se scuturau caiși în urma lui dede corectat și "Vei știi" ...
pentru textul : Duios șurub deCristina, eu sunt împotriva detaliilor și a explicațiilor în general. Dar îmi place ideea de scenariu al unei poezii; ideea că numai împreună cu un acest scenariu se poate găsi cheia adevărată a unui text, restul fiind doar posibile trimiteri înșelătoare. Mă bucură foarte mult feed-back-ul tău, asta îmi și doresc, să îmi dau seama în ce măsură ceea ce scriu trece dincolo de ecran și-l provoacă pe cititor să pătrundă în lumea voit creată de mine. Nu am răspunsuri să-ți dau eu, ci doar îți pot spune că analiza ta este foarte profundă. Acum, cu bunăvoința lui Dinu Lazăr, am putut adăuga și poza de la care am plonjat de fapt în această poveste. Și sper ca împreuna, poezia, pasajele la limita dintre proză și scenariu și fotografia, să reușească să adâncească și mai mult iluzia :-) Alma, experimentul a pornit de la o anumită senzație: imposibilitatea de a te mai mișca atunci când ai ajuns într-un loc prutând iluzia perfecțiunii. Sau, dacă vrei să-i spunem așa, tendința de păstrare a unei anumite stări, inerția :-) Fotografia lui Dinu Lazăr pare că spune: aici s-au oprit toate. De aceea senzația ta de static. Eu am spus și povestea. Fiind vorba de umbre, mișcările vor fi întotdeauna iluzorii. Am zâmbit, nu era un regionalismm, doar că gândisem că verbul care e elidat acolo era la negativ "nu cresc decât cele mai vechi rădăcini". La remarca ta, mi-am dat seama că e mai logic ca acolo verbul lipsă să fie la afirmativ, prin urmare corect este "doar". "Pe pământ" nu sună bine în poezie :), dar într-o indicație scenică vei spune: "stau pe pământ", nu vei folosi vreo metaforă și nici nu îți va fi teamă de o falsă cacofonie... Cum altfel aș putea spune? Stau pe o bucată de pământ? :) Francisc, am observat că tu cam așa procedezi, în poeziile tale. Dar tu ești acolo maestru :) Oricum, mă bucur că nu ne interzice nimeni cuvintele. Am reținut critica, aștept răsăritul de soare direct deasupra capetelor noastre, poate atunci scap și de umbre :) Ce ne facem cu luminile artificiale, totuși?
pentru textul : Fotografiind umbre decertati-ma! dar sa nu ne pacalim... poemele acestea sunt pentru fiecare dintre noi si modalitati de a comunica altfel, de a ne exprima sentimentele si parerile in afara textului. cine mai sta sa contabilizeze gesturile si intentiile. jocuri de societate cu tema data. contraziceti-ma! va multumesc
pentru textul : Sub Acoperire deAm încercat să înrămez în vers o atmosferă cu totul specială. Dacă se simte asta, înseamnă că le-a fost drag şi cuvintelor să joace şotron la lumina veiozei :)
Paul, mulţumesc mult pentru cuvintele încurajatoare, pentru sugestie, pentru empatia din ,,vale" şi pentru evidenţierea poemului. Ai dreptate, versul final ar trebuie să fie după ,,struguri". De fapt, nici nu contează restul ( sursa şi timpul ) :). Am remarcat şi în timpul recitării că se impune ,,oprire" ( ca în psalmi ).
Deci, voi elimina versurile finale:
,,din via ta
până spre zori" Mulţumesc din nou.
Astăzi trebuie să mai spun cuiva un mare MULŢUMESC! L-am spus :)
pentru textul : Lumina veiozei în zori deAm sa incep cu inceputul... titlul e asezat aici ca un soi de avertizare a faptului ca ceea ce urmeaza dupa trecerea prin poarta presupune o schimbare de perceptie, un fel de atentionare ca lectorul va primi "haine" noi in minutele de lectura a textului. Experimentul mi-a placut... am sa revin.
pentru textul : nimicitor deDespre cum se strica un poem, bineinteles in opina mea: fetus avortat in pocalul erbaceelor. Dumnezeule! Ce pocale au erbaceele? ignoranta lunii te saruta pe gene cu buze rujate. Care fata a lunii are buze? Si mai ales rujate? sete de ocru? E Sec, demisec sau cum? gingur? Poate daca ar fi fost gingurim cu vintul de seara era mult mai tandru. Final ratat, in opinia mea. Nici la 19 ani nu scriam asa. Oricum am remarcat atitudinea ta. Presupun ca esti o clona, never mind. Poemul putea curge frumos fara ce am remarcat.
pentru textul : între două solstiții deTextul e un amestec de stiluri din care cu greu pot descâlci ceva asemănător cu o poezie. Neologisme, nume, arhaisme, parcă e deja prea mult. Titlul nu mi se pare captivant, ci din contra. Dacă am ceva de bine de spus? "această plăsmuire a verii" - începe de aici.
pentru textul : La piață deOriginalul in franceza: l-am postat, multumesc pentru sugestie, Alma
pentru textul : Primero escribo la última palabra del poema deoana,
venind din partea ta, penita nu numai ca ma bucura, dar imi da sentimentul ca ceva din mine nu s-a pierdut. ce bine.
pentru textul : Solniţa de hârtie făcută de tante descuza-ma dar aberezi nicodem. eu te-am intrebat civilizat unde este poezia pentru ca textul tau nu are absolut nimic poetic. tu m-ai luat cu abureli religioase de doi bani si te-ai lansat si in judecati de natura spiritual-religioasa la adresa mea care, iarta-ma, dar demonstreaza o lipsa primara de bun simt. eu te-am intrebat unde e poezia pentru ca nu e. tu ai incepit sa povestesti cu taina intruparii si alte chestii din astea. te asigur ca nu ma impresioneza. mai degraba te intreb ce are capra cu iapa. pentru ca daca tu amesteci teologia cu poezia si religia cu estetica la modul asta airistic (precum in comentariul tau) nu obtii decit un magiun de prost gust in urma caruia cei care il gusta se leapada si de religie si de arta. asta a nu se intelege ca nu poate exista arta cu subiect religios. dar asa cum am spus de multe ori religia este ca sexul. adica este foarte, foarte greu sa faci arta cu ea (sau cu ele) fara sa devii kitschios sau penibil. pentru ca sint subiecte foarte, foarte incarcate, foarte vii. si daca nu stii sa le abordezi cazi in platitudini cu e ceea ce ai scris tu mai sus sau in zicaturi de mahala lingvistica. iti repet, nu ma impresionezi cu prezumtiile tale de trei lei dar iti spun ce a spus cineva destept: "sa te fereasca Dumnezeu sa ii plictisesti pe oameni cu crestinismul". iar expresia ta "Pruncul e poezia" e una din chestiile cele mai plictisitoare care se pot spune. iti dau un sfat amical, daca nu ai ce spune mai bine taci. tot Scriptura de care te dai asa rotund spune ca pina si prostul cind tace pare a fi destept.
pentru textul : Pe drum cu Iosif și Maria deCred ca ne vom asuma imperfectiunea cu pricina si nu vom modifica textul devotati ideii ca perfectiunea exista doar ca tendinta si nu ca realitate proprie omului... de asemenea, consideram ca semnificatia conceptelor si nivelul de sugestie al starilor induse poetic sunt mai reprezentative decat topica. Pe aceste considerente va asteptam sa comentati textul, desigur reliefand, in masura in care identificati, posibile greseli formale. As avea o rugaminte personala, in coerenta cu regulamentul acestui site... insemnarile de un rand se numesc eventual notite... in masura in care exista posibilitatea am dori comentarii.
pentru textul : Orléans deîncearcă să îți configurezi corect fusul orar în profilul personal și apoi spune-mi dacă mai observi eroarea.
pentru textul : clavier deUn poem extrem de reușit în opinia mea, până și acea 'haită de câini aliniați' este o metaforă excelentă pentru acele vremuri când, uite, pănă și haitele stăteau 'aliniate în drepți'.
pentru textul : Frizerul, dictatorul și lasoul deVersul trei are însă un typo 'dicatorii' iar dacă mă întrebi îți voi răspunde cât se poate de sincer că versurile 3 și 4 pot lipsi fără ca poemul să sufere, ba dimpotrivă.
Felicitări!
Margas
Interesanta poezia mai ales ca este scrisa prin recurs la inconstient despre cele traite de tine apoi si de altii... "cauți drumul din ochiul negru treci dintr-un trup în altul distorsionat la ora când eu sunt deja praf de lună galbenă" Am un singur amendament... ochiul acela negru era de fapt verde iar acesta nu este in nici un caz "ultimul cerc" desi aparent toate efluviile se intorc cu o putere inzecita inapoi la proprietarul ce a deschis din nepricepere "poarta vantului".
pentru textul : Five Seconds detextul are unele parti care promit dar si expresii banalizate precum "pagina vietii", "umarul sperantei" titlul si finalul merita un text mai bun
pentru textul : iz de madona dee clar...i-am cumparat! de vecini vorbesc. toate bune.
pentru textul : prea cruzi pentru rouă de„ce sunt eu pentru barca asta
pentru textul : nimeni nu pune la îndoială aerul desau pentru apa în care înot
încă nu știu” - timpul între așteptare cuminte a dezvăluirii și proiectul căutării sensului, stare lucidă a unuia care a înțeles că nu știe „încă”, omenescul între plutirea în „siguranță” și „aruncarea” în apă. tare îmi plăcu! numa de bine!
elena, ești drăguță. apreciez cuvintele tale. da, ai dreptate, sînt rare. și cu atît mai mult apreciate.
pentru textul : Rămas bun Hermeneia... de... lucian, textul este școlăresc. nu merită a fi postat și cred că îți dai seama și singur. pentru orice eventualitate: 1) tău/meu/bombeu/antreu și aș putea continua; 2) nu ai ritm, nu ai picior metric adicătelea; 3) nu ai niciun trop reușit: ce sunt acestea: "constelație înflorită","constelație castă" 4) promit să mai postez o părere doar când voi avea ceva pozitiv de remarcat, nu îmi place să supăr oamenii, însă este un atelier;
pentru textul : Mișcare deloool...Sorin, ți-ai propus cumva să bați recordul construcțiilor genitivaleși acuzative per strofă?
pentru textul : Kenningar deAh, atenția la detalii a Alinei, cu acea dezinvoltură, acea simplitate a frumosului, de care nu îți dai seama decât după ce ești prins iremediabil de poveste. Foarte greu de spus "am remarcat asta" sau cealaltă; am senzația că am pășit într-un spațiu privilegiat, intim, molcom, luminat de undeva de deasupra. Era de așteptat și povestea ei, Alma... Am citit-o și recitit-o, singura mea critică (ce este mai jos nu sunt critici, sunt așa... artificii) este că pare a se fi terminat prea devreme. Atenție la "adapă câinii din stații și se", și poate la versul următor.
pentru textul : femeia domnului Pa dePagini