El si ea... imi e cunoscuta povestea... faina si dinamica imaginea aceea cu umbrele... aproape samanica.

Dragă Bobadil,

Nu ştiu cât de "compulsivă" a vrut să fie nuanţa literară pe care ai încercat s-o dai comentariului, însă, în noul comentariu, o dai, cum se zice, din lac în puţ. Căci iată cum scrii: "apăi nici eu nu v-oi mai scrie nimic".
Asta îmi aduce aminte de nunţile de ţară, unde, sub coroana de brad de la poartă, poţi vedea scris pe o scândură precar geluită: "BINE A-ŢI VENIT!"
In rest, numai de bine!

Succes, Hermeneia! Succes tuturor participantilor!

a sorcovi este un frumos obicei ortodox, din cite stiu.

Younger Sister, Îmi place revolta ta, soră mai mică (de fapt, având în vedere vârsta subsemnatului - că nu sunt femei s-o ascund - probabil nepoată). Comentariul tău vădește multă curățenie sufletească. Și spun asta pentru că o cred și nu ironic. Dacă vrei o "cheie" pentru textul meu, care nu se dorește a avea cine știe ce pretenții, atunci, te rog, citește cele de mai jos: "Abstracția azi nu este nimic altceva decât o hartă, o dublură, oglinda or conceptul. Simularea nu este nimic altceva decât un fiindul referențial sau un substitut al teritoriului. Ee este generarea prin modele a unui real fără origine sau realitate: un hyper-real. Teritoriul nu mai precede harta, nici nu-I supraviețuiește. Prin urmare, harta este cea care precede teritoriul - precizia unui simulacru - harta care naște teritoriul și dacă noi reânviem azi fabula, ea ar fi: teritoriul ale cărui zdrențe sunt slabe putreziciuni împrejurul hărții. Este realul și nu harta ale cărui vestigii subsistă acolo în deșert care nu mai este acela al Imperiului, ci al nostru personal. Deșertul realului însuși" (traducerea din engleză îmi aparține). (Baudrillard, 'Simulacra and Simulation', The University Michingan Press, 2004)

Trebuie să recunosc că în faţa acestui tablou înţesat cu descrieri pe fiecare milimetru pătrat, am pierdut şirul ideilor.
Am revenit la scena din spital unde mi s-au clarificat multe, dar nu totul, dar e de bine. O părere sinceră: excelezi în tehnica detaliului, în tot felul de mijloace artisitice, însă cred că uneori abuzezi. Decupate, sunt ok toate, dar ca întreg cred că încarcă inutil. De asemenea, atenţie la atributele genitivale, să nu fie prea multe.
Îmi place că studiezi atent trăiri şi le redai cu uşurinţă. Te citesc :)

Revezi: înodau, înfingea.

ca multe alte poeme ale Dumneavoastra, si acesta se inscrie in aceeasi viziune sumbra a unei societati deformate, hiperatrofiate, intr-o decadenta ireversibila... "tablourile se fură și se vând cu kilogramul pe piață soldații se cumpără și se vând mormintele" deosebit. sensibilitatea pe care o exprima aceste versuri denota un suflet inchistat in propria cochilie virtuala ca intr-un adapost aproape antiatomic impotriva Raului. aceste poeme se regasesc in volume de versuri? as vrea sa le pot reciti si sa le pastrez in biblioteca.

eu percep textul ca pe o poezie, in ciuda tendintei narative care de fapt nu sufoca lirismul din contra il lasa sa curga firesc, se evita artificiile si epatarea dar textul are fior poetic, patos, mai ales in ultima strofa unde cuvintele au inflexiuni sonore, melodice chiar prin aceea repetitie din final care leaga firul povestii si ii da o nota aparte: "Scrâșnitorul era mereu în spatele nostru scrâșnea nuci de fier între dinți scrâșnea pietre în pumni oglinzi mari cu ochii lui sticloși și mai ales scrâșnea în mintea lui urâcioasă gândurile noastre pline de frică" nu incerc o interpretare dar "scrasnitorul" acesta pare a fi coborat din ungherele unei copilarii unde stau ascunse printre amintiri, spaime si adevaruri tarzii... sau poate sunt simple rememorari pe panza unui timp trecut

multumesc pentru trecere si comentariu, elian. probabil ca e "repede chemator" in functie de cine esti, barbat sau femeie, dar evident asta se poate discuta multa vreme. sper sa mai citesti si alta data

vino. mi-a vorbit despre tine. te asteptam.

adaug: este autentic poemul... eu chiar duc o viata de clown. de multe ori prefer sa fiu palmas si sa rad doar soarelui si lanurilor unduindu-se in vant, inainte de seceris...

tu, stoic cetăţean al României, ce vrei mai mult?
ţi-ajunge, zilnic, o tabletă de-asta bobadilică înghiţită cu un cocoloş de apă. crede doar că mâine va fi minunat!

text concret, fără scotociri, smotociri şi smalceva de genul acesta. are nerv, are
optimism. mi-a placut, neică.

vai, vai, ce mi-i frică să stau singurică între coperțile istoriei. mai ieri parleam cu greierasu invizibil despre incomensurabilitatea paradigmelor kuhniene și mi faceam cruce cand orlau frunzulitele prin vii. vai, vai, mi-am zis: ce bunicuta sadica au, sa se ia la toartă cu moartea?! dar, uite, uite, cetitoriule, afara ninge, ninge peste castel si papusi, peste coperțile istoriei, fix in scafarlia ei. cat as vrea sa ma ascund undeva, dar, nu, nu, infinitul cuneiform al neputintei striveste crud si magar respirarea lucrușoarelor! ce bine c-am gasit acest galbenuș pe care-l pictez ca un subret bancar cu bagheta creditelor! și ce m-am bulverse cand vazui atatea ouă primordiale! și ce de-a ouă, ce de-a ouăăă!...

deasupra corbului și a noului flașnetar fulguie acum, mieriu, cuvintele tale, mulțumesc, Marina textul este mai vechi, prafuit - intrat sub masca lui "ignore" mai mult decât sub umbra lui Lenore in mod neobisnuit, imi permit reluarea, explicativă, a catorva considerente – chei pentru acest text, aceleasi din alte vremi, asa cum l-am gandit inca de la scriere: versurile pleaca din romantismul suprarealist al lui Poe (de aceea subtitlul este “poe-zie”, ca prima referinta), exprimat in The Raven (Corbul), trec prin simbolism si ajung la razantul nemetaforic al timpurilor de astazi, mai ales prin versul final, acel “Nevermore” nu este un leit-motiv, precum la Poe, el pica drept ca o ghilotina intre lumi, exprimat in ultima parte a textului de catre noua iubire fantastica, adunand in ea toate iubirile, ca intr-o vraja, noua “Lenore” (flasnetarul, de fapt, “flasnetara”), si nu de catre Corb, acesta avand doar rolul de mesager tacut, indirect (a doua referinta la textul lui Poe), al nenorocirii; revenind la Corb, ca simbol, pentru romanticii gen Poe, el este pasarea neagra care planeaza peste campurile de lupta, hranindu-se cu hoituri, aparitia sa in vise prevestind nenorociri; rezultanta simbolistica a corbului, insa, luand in consideratie diverse credinte, conduce spre acceptia ca acesta are si rol de mesager solar, divin si chiar ghid al sufletelor in ultima lor calatorie; in strofa “Avea-n taciunii ochilor cinabru/ si din clavicula ei alba cresteau gheare/ cu rosu adancit in fiecare/ artera mirosind a candelabru.”, Corbul chiar “creste”, prin ghearele sale ca niste radacini, din clavicula flasnetarei , hranindu-se, tot prin gheare, cu sangele femeii (prin acceptie simbolista, “clavicula” este atat pod cu seminte, fertilizator, cat si cheia magicienilor – clavicula lui Solomon), depasirea cadrului romantic (noaptea) are loc prin introducerea, din start, a atmosferei gri, granita lumilor - de "antimoniu" – simbol alchimic al starii apropiate de perfectiune, inainte de ultima etapa a transformarii plumbului in aur, el exprimand posibilitatea unui elan suprem dar si pe aceea a unui esec definitiv; rolul Lampii – cea care la Poe proiecteaza umbra Corbului pe covor, este preluat, aici, combinat, atat de catre Luna, cat si de catre Soare (“Luna spre casa-mi alungise zorii “), simbolismele acestora fiind si aici corelate, dar intr-o dependenta inversa (pentru ca Luna, ca simbol al ritmurilor biologice, dependenta de lumina Soarelui, simbolizand si principiul feminin, in acest text devine activa, “lungeste zorii” – atat ca lumini cat si ca umbre); in text, ca simbol, flasneta (element nou fata de The Raven) are, pe langa sensul muzical, de vraja si atragere in cursa, si rolul de stafeta, de amuleta (referintele sunt la crucea cu toarta a zeitei Isis, cea reprezentand cerul, pamantul si omul, amuleta numita “Anh”) simbol al unei forte magice, dar care, in combinatia cu simbolistica oferita de Corb (“A disparut, lasandu-mi in flasneta/ alti corbi sa-nvarta muzica de sfere/ de care-atarna acum, doar ca manere,/ mainile mele, cruci de amuleta.”) trimit spre funebru, spre o intensa vitalitate, atat sonora cat si imagistica, dar de car mortuar, impresie adancita si de modul configurararii in text a altor simboluri, precum: arcus, vioara, cinabru, candelabru, chivot, roza, rodie, frunza de acanta, bacanta, arca, ambra…