confesional marturisesc lui Dumnezeu Atotputernicul si acestei foi pacatele mele: in fiecare noapte adorm visnd femei goale si in fiecare dimineata ma trezesc injurind realitatea care mi se pare un Craciun mizerabil petrecut departe de casa cersind ingeri si transformind colindele in cintece de crisma in fiecare zi imi doresc sa scuip de la etaj trecatorii, invidios pe cei care stiu ca cineva ii asteapta acasa visez ca ii dezbrac pe toti si-i las sa umble pe strazi mi-am mintit toti prietenii prefacindu-ma ca ii ascult cind, de fapt, nu mai interesa deloc durerea lor urasc pe cei care primesc telefoane sau scrisori si ma razbun pipaindu-le visul sau sugrumindu-i in versuri albe pentru toate aceste pacate nu-mi pare rau, nu-mi cer iertare vreau doar sa am puterea sa le savirsesc pina cind Dumnezeu ma va trage de par si-mi va spune ca totul e simulare si ca poezia aceasta nu e poezie e o mizerie, dar e satisfacatoare ca penitenta
Am venit pentru ca am vazut titlul insa ma asteptam la total altceva. Dupa ce treci de prima strofa, se duce comicul si ramane doar un tragism melancolic care da putin de tot in cinism. Mi-a placut poemul, iti lasa asa o stare in care ai vrea sa tot ramai pentru ca e o liniste ascunsa pe acolo pe undeva, chiar daca toamna nu mai e asa frumoasa acum. Si intr-adevar, asa cum spunea si Adrian, este un poem care se distinge prin autenticitatea si curgerea sa usoara.
M-a atras de departe parfumul subtil al acestui tablou în care răsăritul marin este prezentat ca o singură linie unind două dimensiuni ale infinitului: centrul ființei noastre (atît cea eternă cît și cea perenă) și centrul luminii încolăcită la capătul pămîntului într-un ghem de valuri pe care albatroșii se chinuiesc să-l deznoade. Un fir al Ariadnei, într-o ipostază inedită Ceea ce dă originalitate și forță acestui poem sînt impresiile, stările, sentimentele. O feminitate delicată voalul aurorei peste umerii de fildeș. Îngenuncherea îmi amintește de o altă dimineață pe malul mării în care un grup de copii îmbrăcați în chimonouri albe, asemenea unui grup de albatroși, lua lecții de zbor de la zeul Marte.
domnisoara katya, textul de fata e o satira adresata societatii, indivizilor care asteapta de la divinitate lucruri materiale, nu beneficii sufletesti, nu asta e e opinia mea despre ingeri, ci o critica ce-o fac laturii mele umane egoiste, nu stiu daca ati remarcat ironia din final În ziua de azi și-o găină e mai utilă decât un înger... din pacate multi gandesc asa e chiar o porcarie textul?, sa stiu sa-l sterg Cu deosebita consideratie, Adelina ps > multumesc pentru comentariu
Hmm... Cred că sufăr de chestia asta, îmi încep poeziile bine și mă pierd pe drum... mă mai atenționa cineva pe aici... Se pare că îmi scapă ceva. La proză am mâna formată, la poezie sunt novice :)
da, si mie imi era dor de spiritul critic al jupinului Vladimir. am recitit textul, nu cred ca glontele din gît e chiar nelalocul lui. mai ales dupa ce am marsaluit o noapte intreaga.
contextul in care eu m-am edificat la timpul respectiv domnule Blaj, era unul de ordine interna si Virgil stie perfect despre ce vorbeam. sugestiile le puteti pastra pentru redactia dumneavoastra.
Daca ma cheama Maia, acilea sunt! :-) Acolo nu lipseste nimic, este o omisiune contextuala. Insa poemul nu se remarca prin nimic, este liniar, previzibil... insa e doar un experiment, dupa cum spune insasi autoarea care are, incredibil (conform biografiei) doar 18 ani. Asa ca eu vreau sa folosesc prilejul acesta pentru a o felicita cu referire la modul cum scrie la o varsta asa de frageda. Sau dupa cum spunea un vechi prieten cu care n-am mai vorbit de cand a intrat la puscarie pentru evaziune fiscala, "atentie fratilor, Labis traieste!" Andu
e că doamna Lucreţia nu a activat prea mult în mediul virtual, sau cel puţin nu într-un spaţiu cu pretenţii. cred că era mai elegant să faceţi trimitere la regulamentul site-ului şi să amintiţi că există persoane care chiar citesc cu atenţie detaliile biografice - şi pun preţ pe ele - decît să lansaţi cuvinte precum "greşeli jenante". în plus comentariile nu se referă neapărat la text, puteau fi la fel de bine trimise într-un email, fie şi cu titlu de avertisment, doar aveţi adresele tuturor membrilor într-o bază de date.
tonul cu care sînt întîmpinaţi unii membri mă supără tare, pentru asta am intervenit aici, şi sper să nu mai simt nevoia aceasta în viitor.
partea a doua mi se pare mai puternica, unde ideea prinde contur, mi-a placut si luna ca un lup sideral. parca " iedera suinda pe minciuna propriei cruci " este in plus.
titlul si subtitlul fac casa buna cu poemul, completeza mult din ideea lui. pe ansamblu, un poem frumos, pe gustul meu. si finalul fain.
să ascultăm deci, să privim şi să ne rugăm
să hăituim aceşti pereţi
în puncte puncte
cu dalta
fiind un mic fan al viziunilor suprarealiste, .. un semn de apreciere.:)
Rãspuns pentru Ela (eratã) 1. In strofa I-a: greșit, într-adevãr, "negrii" sori de la starsit. Trebuia "negri" . De ce când "negri" când "negrii" ? - Aici e mai mult de discutat; sper sã reiasã din context. 2. A doua observație e absolut corecta. G.M.
Foarte bine redată starea de mustrare a constiintei, de fugă, de ascundere...o ascunderea zadarnică fiindcă e prea aproape amintirea, atât de aproape că încălzeste, frige. Îmi aminteste de finalul din ,,Moartea căprioarei".
As fi pus primul vers ca titlu. E doar o părere.
E un poem datorită căruia ,,te-am iertat" că ai aruncat ,,mâţii" în râu :)Te felicit!
Cu drag, Mariana
poemul tău începe într-o notă curajoasă a iubirii morții. în genere nu e nimic șocant, dar, într-un anumit context, ține de revelație. un moment al fluidizării sentimentelor și al crispării actelor. curgerea, scurgerea și prelingerea într-un regim al linului din primele trei strofe se ciocnesc de zbaterea din cele două strofe din final în care se mușcă și se asvârle în nemistuire. crucea sau absența ei e semn al stigmatului. al căderii. în esență, poemul este unul de expresie. deși există o bază comună a poeziei tale, una care s-ar crede că poate fi erodată dacă nu se erodează de la sine, modalitatea prin care tumultul prinde formă iar expresia poetică, deși sinuoasă, nu te aruncă în fascinația alergicelor impromptuuri sau în desemantizare, armonia mesajului liric capătă noi valorizari, iar mesajul în sine poate transmite patima care l-a scris și reala placere a în lecturare. dincolo de actul critic (frate vitreg ce mi-e) al carenței și inabilităților, cred că sunt un admirator al poeziei tale.
spui: daca ajung la mal, daca ajung la mal, nu dzeu, nu aproapele. eu si apoi e doar meritul meu, fie ca ajung fie ca o iau de la capat bine ai revenit, adina!
Adrian, acest "patetism" din textul tău m-a emoţionat. Nu sunt o cunoscătoare a tainelor care separă discursul patetic prin stil de acela patetic prin atitudine, dar simt nevoia să îmi exprim bucuria lecturii acestui poem. Cred că nu este un text bombastic şi mai cred că este pe linia de mijloc, cel puţin pentru mine, fiindcă a reuşit să îmi creeze o cărare emoţională printre gânduri, chiar dacă nu cunoşteam înţelesul stomacului de bronz. Cred că poezia care se apropie de linia de mijloc, indiferent de curentul stilistic, este mai puternică din punct de vedere al forţei de sugestie, prin care şi cititorul este implicat. În rest cred că rămâne viabil citatul "nu aruncaţi mărgăritare..."
Spărgând toate tiparele, chiar și pe cele în care el însuși a scris până acum, Florin Caragiu intră pe Hermeneia "amețitor de aproape". Începe cu o definiție, care conturează orizontul unei priviri evanescente: O bucată ... este ceva... peste care ... unde ce se întâmplă... Orice torni în această formă ultra-carteziană se va supune celei mai severe rigori științifice. Se supune însă? Aceasta e întrebarea. Florin Caragiu ne "împinge" să vedem mai departe de zid, mai departe de definiție. "Umbră", "piatră neatinsă", "aripi răsfoite" (frumos!), "se pierd", "cânt înfipt" nu se mai supun însă nici unei rigori, ci deschid, cum am spus, orizontul unei priviri ce-ndeamnă spre altceva. Strofa a doua amplifică mesajul inițial. "Moartea din palme", atât de apropiată, "limpede", nu sperie, nu înfricoșează. De ce? "Amețitor de aproape / flutură un cuvânt neînceput". Nu e un cuvânt oarecare, cuvântul obișnuit odată rostit e gata sfârșit. Noi nu, noi avem un cuvânt încă neînceput, care abia urmeză să se rostească. Care este deja și nu încă. Strofa a treia cu acel răsuflet, cu suflul care "încrețește marmura", care topește piatra, e o suflare ca de foc ce acompaniază cuvântul care (câtă expresivitate!) "se ascute de răni". Acest cuvânt amețitor de aproape, acest cuvânt încă nerostit, adică mereu nou, mereu gata să înceapă și să se înceapă, "crește-n noi ca un tăiș". Neînceput - se ascute, crescând - devine aurit. Nu el se aurește pe sine, noi îl aurim. Cu genunchii ostenelilor noastre. Peniță pentru forța de sugestie, pentru expresiile rarisime și originale pe care le-am amintit.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Și eu, dle Profesor. Mulțumesc fain!
pentru textul : probă de țesut flori deconfesional marturisesc lui Dumnezeu Atotputernicul si acestei foi pacatele mele: in fiecare noapte adorm visnd femei goale si in fiecare dimineata ma trezesc injurind realitatea care mi se pare un Craciun mizerabil petrecut departe de casa cersind ingeri si transformind colindele in cintece de crisma in fiecare zi imi doresc sa scuip de la etaj trecatorii, invidios pe cei care stiu ca cineva ii asteapta acasa visez ca ii dezbrac pe toti si-i las sa umble pe strazi mi-am mintit toti prietenii prefacindu-ma ca ii ascult cind, de fapt, nu mai interesa deloc durerea lor urasc pe cei care primesc telefoane sau scrisori si ma razbun pipaindu-le visul sau sugrumindu-i in versuri albe pentru toate aceste pacate nu-mi pare rau, nu-mi cer iertare vreau doar sa am puterea sa le savirsesc pina cind Dumnezeu ma va trage de par si-mi va spune ca totul e simulare si ca poezia aceasta nu e poezie e o mizerie, dar e satisfacatoare ca penitenta
pentru textul : Dumnezeu dee plin de clișee pe-aici, asta șoptește musca ta neastânpărată, Vladimir?
pentru textul : adevăr de o noapte depăi se bâzâie mai hotărât! :)
Cred că ai dreptate în privinţa acelui exces de referinţe. Voi condensa cumva acolo.
Mă onorează părerea ta şi îţi mulţumesc.
pentru textul : încă o zi perfectă deo sa vina si poemul insa intai a venit lumina fulgerului se va auzi si sunetul cuvantului... multumesc de trecere...
pentru textul : I live in a yellow water-lily deAm venit pentru ca am vazut titlul insa ma asteptam la total altceva. Dupa ce treci de prima strofa, se duce comicul si ramane doar un tragism melancolic care da putin de tot in cinism. Mi-a placut poemul, iti lasa asa o stare in care ai vrea sa tot ramai pentru ca e o liniste ascunsa pe acolo pe undeva, chiar daca toamna nu mai e asa frumoasa acum. Si intr-adevar, asa cum spunea si Adrian, este un poem care se distinge prin autenticitatea si curgerea sa usoara.
pentru textul : întotdeauna toamna fu frumoasă... dePaul, merci pentru nostalgie şi cuminte :)
pentru textul : doi decu drag
nu este nici o problemă. uite așa se inventează cuvintele.
pentru textul : fugara deM-a atras de departe parfumul subtil al acestui tablou în care răsăritul marin este prezentat ca o singură linie unind două dimensiuni ale infinitului: centrul ființei noastre (atît cea eternă cît și cea perenă) și centrul luminii încolăcită la capătul pămîntului într-un ghem de valuri pe care albatroșii se chinuiesc să-l deznoade. Un fir al Ariadnei, într-o ipostază inedită Ceea ce dă originalitate și forță acestui poem sînt impresiile, stările, sentimentele. O feminitate delicată voalul aurorei peste umerii de fildeș. Îngenuncherea îmi amintește de o altă dimineață pe malul mării în care un grup de copii îmbrăcați în chimonouri albe, asemenea unui grup de albatroși, lua lecții de zbor de la zeul Marte.
pentru textul : penumbră de tine dedomnisoara katya, textul de fata e o satira adresata societatii, indivizilor care asteapta de la divinitate lucruri materiale, nu beneficii sufletesti, nu asta e e opinia mea despre ingeri, ci o critica ce-o fac laturii mele umane egoiste, nu stiu daca ati remarcat ironia din final În ziua de azi și-o găină e mai utilă decât un înger... din pacate multi gandesc asa e chiar o porcarie textul?, sa stiu sa-l sterg Cu deosebita consideratie, Adelina ps > multumesc pentru comentariu
pentru textul : Înger netrebnic deHmm... Cred că sufăr de chestia asta, îmi încep poeziile bine și mă pierd pe drum... mă mai atenționa cineva pe aici... Se pare că îmi scapă ceva. La proză am mâna formată, la poezie sunt novice :)
pentru textul : Le Singe Bleu deda, si mie imi era dor de spiritul critic al jupinului Vladimir. am recitit textul, nu cred ca glontele din gît e chiar nelalocul lui. mai ales dupa ce am marsaluit o noapte intreaga.
pentru textul : cuvintele ne pîndim dePreţiozitate lirică accentuată, poetizare mimetică, pedantism lexical.
pentru textul : trecere. 6. deDa, Ottilia, cred că ai dreptate în privinţa exprimării. Este o mare bucurie să te ştiu aproape de gândurile mele prăfuite de amintiri.
pentru textul : ceainicul detrebuia sa arunci cu altceva
pentru textul : Dezambiguizare decontextul in care eu m-am edificat la timpul respectiv domnule Blaj, era unul de ordine interna si Virgil stie perfect despre ce vorbeam. sugestiile le puteti pastra pentru redactia dumneavoastra.
pentru textul : Boierismul - necenzurat ludic deDaca ma cheama Maia, acilea sunt! :-) Acolo nu lipseste nimic, este o omisiune contextuala. Insa poemul nu se remarca prin nimic, este liniar, previzibil... insa e doar un experiment, dupa cum spune insasi autoarea care are, incredibil (conform biografiei) doar 18 ani. Asa ca eu vreau sa folosesc prilejul acesta pentru a o felicita cu referire la modul cum scrie la o varsta asa de frageda. Sau dupa cum spunea un vechi prieten cu care n-am mai vorbit de cand a intrat la puscarie pentru evaziune fiscala, "atentie fratilor, Labis traieste!" Andu
pentru textul : Înger netrebnic dee că doamna Lucreţia nu a activat prea mult în mediul virtual, sau cel puţin nu într-un spaţiu cu pretenţii. cred că era mai elegant să faceţi trimitere la regulamentul site-ului şi să amintiţi că există persoane care chiar citesc cu atenţie detaliile biografice - şi pun preţ pe ele - decît să lansaţi cuvinte precum "greşeli jenante". în plus comentariile nu se referă neapărat la text, puteau fi la fel de bine trimise într-un email, fie şi cu titlu de avertisment, doar aveţi adresele tuturor membrilor într-o bază de date.
pentru textul : Poveste de iubire detonul cu care sînt întîmpinaţi unii membri mă supără tare, pentru asta am intervenit aici, şi sper să nu mai simt nevoia aceasta în viitor.
partea a doua mi se pare mai puternica, unde ideea prinde contur, mi-a placut si luna ca un lup sideral. parca " iedera suinda pe minciuna propriei cruci " este in plus.
titlul si subtitlul fac casa buna cu poemul, completeza mult din ideea lui. pe ansamblu, un poem frumos, pe gustul meu. si finalul fain.
să ascultăm deci, să privim şi să ne rugăm
să hăituim aceşti pereţi
în puncte puncte
cu dalta
fiind un mic fan al viziunilor suprarealiste, .. un semn de apreciere.:)
pentru textul : Pseudo deRãspuns pentru Ela (eratã) 1. In strofa I-a: greșit, într-adevãr, "negrii" sori de la starsit. Trebuia "negri" . De ce când "negri" când "negrii" ? - Aici e mai mult de discutat; sper sã reiasã din context. 2. A doua observație e absolut corecta. G.M.
pentru textul : Plansu-mi-s-a deFoarte bine redată starea de mustrare a constiintei, de fugă, de ascundere...o ascunderea zadarnică fiindcă e prea aproape amintirea, atât de aproape că încălzeste, frige. Îmi aminteste de finalul din ,,Moartea căprioarei".
pentru textul : Mere târzii deAs fi pus primul vers ca titlu. E doar o părere.
E un poem datorită căruia ,,te-am iertat" că ai aruncat ,,mâţii" în râu :)Te felicit!
Cu drag, Mariana
mulţumesc, Mariana.
pentru textul : Adrian Munteanu- un trubadur tomnatic cu privighetori în suflet devoi aduga subcategoria "alte limbi", cu posibilitatea de a preciza limba in subtitlu. Si veti putea reincadra textul
pentru textul : Circul Chardam depoemul tău începe într-o notă curajoasă a iubirii morții. în genere nu e nimic șocant, dar, într-un anumit context, ține de revelație. un moment al fluidizării sentimentelor și al crispării actelor. curgerea, scurgerea și prelingerea într-un regim al linului din primele trei strofe se ciocnesc de zbaterea din cele două strofe din final în care se mușcă și se asvârle în nemistuire. crucea sau absența ei e semn al stigmatului. al căderii. în esență, poemul este unul de expresie. deși există o bază comună a poeziei tale, una care s-ar crede că poate fi erodată dacă nu se erodează de la sine, modalitatea prin care tumultul prinde formă iar expresia poetică, deși sinuoasă, nu te aruncă în fascinația alergicelor impromptuuri sau în desemantizare, armonia mesajului liric capătă noi valorizari, iar mesajul în sine poate transmite patima care l-a scris și reala placere a în lecturare. dincolo de actul critic (frate vitreg ce mi-e) al carenței și inabilităților, cred că sunt un admirator al poeziei tale.
pentru textul : crucile de"un fluture negru începuse să zboare/ în jurul neonului"
pentru textul : pijamaua albastră a domnului Nae deun accent deosebit
Virgil, usor deranjante la citire versurile "spanzurau caii/ cu corzi lungi".
pentru textul : în atelierul pictorului orb II despui: daca ajung la mal, daca ajung la mal, nu dzeu, nu aproapele. eu si apoi e doar meritul meu, fie ca ajung fie ca o iau de la capat bine ai revenit, adina!
pentru textul : claustro deAdrian, acest "patetism" din textul tău m-a emoţionat. Nu sunt o cunoscătoare a tainelor care separă discursul patetic prin stil de acela patetic prin atitudine, dar simt nevoia să îmi exprim bucuria lecturii acestui poem. Cred că nu este un text bombastic şi mai cred că este pe linia de mijloc, cel puţin pentru mine, fiindcă a reuşit să îmi creeze o cărare emoţională printre gânduri, chiar dacă nu cunoşteam înţelesul stomacului de bronz. Cred că poezia care se apropie de linia de mijloc, indiferent de curentul stilistic, este mai puternică din punct de vedere al forţei de sugestie, prin care şi cititorul este implicat. În rest cred că rămâne viabil citatul "nu aruncaţi mărgăritare..."
pentru textul : Fragmentar deAdriana, si pentru felicitare si pentru imbratisare!
pentru textul : La prânzul luminii cu iarba: Paul Blaj şi „Memorialul dantelelor galbene” deSpărgând toate tiparele, chiar și pe cele în care el însuși a scris până acum, Florin Caragiu intră pe Hermeneia "amețitor de aproape". Începe cu o definiție, care conturează orizontul unei priviri evanescente: O bucată ... este ceva... peste care ... unde ce se întâmplă... Orice torni în această formă ultra-carteziană se va supune celei mai severe rigori științifice. Se supune însă? Aceasta e întrebarea. Florin Caragiu ne "împinge" să vedem mai departe de zid, mai departe de definiție. "Umbră", "piatră neatinsă", "aripi răsfoite" (frumos!), "se pierd", "cânt înfipt" nu se mai supun însă nici unei rigori, ci deschid, cum am spus, orizontul unei priviri ce-ndeamnă spre altceva. Strofa a doua amplifică mesajul inițial. "Moartea din palme", atât de apropiată, "limpede", nu sperie, nu înfricoșează. De ce? "Amețitor de aproape / flutură un cuvânt neînceput". Nu e un cuvânt oarecare, cuvântul obișnuit odată rostit e gata sfârșit. Noi nu, noi avem un cuvânt încă neînceput, care abia urmeză să se rostească. Care este deja și nu încă. Strofa a treia cu acel răsuflet, cu suflul care "încrețește marmura", care topește piatra, e o suflare ca de foc ce acompaniază cuvântul care (câtă expresivitate!) "se ascute de răni". Acest cuvânt amețitor de aproape, acest cuvânt încă nerostit, adică mereu nou, mereu gata să înceapă și să se înceapă, "crește-n noi ca un tăiș". Neînceput - se ascute, crescând - devine aurit. Nu el se aurește pe sine, noi îl aurim. Cu genunchii ostenelilor noastre. Peniță pentru forța de sugestie, pentru expresiile rarisime și originale pe care le-am amintit.
pentru textul : Undeva amețitor de aproape dePagini