confesional marturisesc lui Dumnezeu Atotputernicul si acestei foi pacatele mele: in fiecare noapte adorm visnd femei goale si in fiecare dimineata ma trezesc injurind realitatea care mi se pare un Craciun mizerabil petrecut departe de casa cersind ingeri si transformind colindele in cintece de crisma in fiecare zi imi doresc sa scuip de la etaj trecatorii, invidios pe cei care stiu ca cineva ii asteapta acasa visez ca ii dezbrac pe toti si-i las sa umble pe strazi mi-am mintit toti prietenii prefacindu-ma ca ii ascult cind, de fapt, nu mai interesa deloc durerea lor urasc pe cei care primesc telefoane sau scrisori si ma razbun pipaindu-le visul sau sugrumindu-i in versuri albe pentru toate aceste pacate nu-mi pare rau, nu-mi cer iertare vreau doar sa am puterea sa le savirsesc pina cind Dumnezeu ma va trage de par si-mi va spune ca totul e simulare si ca poezia aceasta nu e poezie e o mizerie, dar e satisfacatoare ca penitenta

Cred că ai dreptate în privinţa acelui exces de referinţe. Voi condensa cumva acolo.

Mă onorează părerea ta şi îţi mulţumesc.

Am venit pentru ca am vazut titlul insa ma asteptam la total altceva. Dupa ce treci de prima strofa, se duce comicul si ramane doar un tragism melancolic care da putin de tot in cinism. Mi-a placut poemul, iti lasa asa o stare in care ai vrea sa tot ramai pentru ca e o liniste ascunsa pe acolo pe undeva, chiar daca toamna nu mai e asa frumoasa acum. Si intr-adevar, asa cum spunea si Adrian, este un poem care se distinge prin autenticitatea si curgerea sa usoara.

nu este nici o problemă. uite așa se inventează cuvintele.

domnisoara katya, textul de fata e o satira adresata societatii, indivizilor care asteapta de la divinitate lucruri materiale, nu beneficii sufletesti, nu asta e e opinia mea despre ingeri, ci o critica ce-o fac laturii mele umane egoiste, nu stiu daca ati remarcat ironia din final În ziua de azi și-o găină e mai utilă decât un înger... din pacate multi gandesc asa e chiar o porcarie textul?, sa stiu sa-l sterg Cu deosebita consideratie, Adelina ps > multumesc pentru comentariu

da, si mie imi era dor de spiritul critic al jupinului Vladimir. am recitit textul, nu cred ca glontele din gît e chiar nelalocul lui. mai ales dupa ce am marsaluit o noapte intreaga.

Da, Ottilia, cred că ai dreptate în privinţa exprimării. Este o mare bucurie să te ştiu aproape de gândurile mele prăfuite de amintiri.

contextul in care eu m-am edificat la timpul respectiv domnule Blaj, era unul de ordine interna si Virgil stie perfect despre ce vorbeam. sugestiile le puteti pastra pentru redactia dumneavoastra.

e că doamna Lucreţia nu a activat prea mult în mediul virtual, sau cel puţin nu într-un spaţiu cu pretenţii. cred că era mai elegant să faceţi trimitere la regulamentul site-ului şi să amintiţi că există persoane care chiar citesc cu atenţie detaliile biografice - şi pun preţ pe ele - decît să lansaţi cuvinte precum "greşeli jenante". în plus comentariile nu se referă neapărat la text, puteau fi la fel de bine trimise într-un email, fie şi cu titlu de avertisment, doar aveţi adresele tuturor membrilor într-o bază de date.
tonul cu care sînt întîmpinaţi unii membri mă supără tare, pentru asta am intervenit aici, şi sper să nu mai simt nevoia aceasta în viitor.

Rãspuns pentru Ela (eratã) 1. In strofa I-a: greșit, într-adevãr, "negrii" sori de la starsit. Trebuia "negri" . De ce când "negri" când "negrii" ? - Aici e mai mult de discutat; sper sã reiasã din context. 2. A doua observație e absolut corecta. G.M.

mulţumesc, Mariana.

poemul tău începe într-o notă curajoasă a iubirii morții. în genere nu e nimic șocant, dar, într-un anumit context, ține de revelație. un moment al fluidizării sentimentelor și al crispării actelor. curgerea, scurgerea și prelingerea într-un regim al linului din primele trei strofe se ciocnesc de zbaterea din cele două strofe din final în care se mușcă și se asvârle în nemistuire. crucea sau absența ei e semn al stigmatului. al căderii. în esență, poemul este unul de expresie. deși există o bază comună a poeziei tale, una care s-ar crede că poate fi erodată dacă nu se erodează de la sine, modalitatea prin care tumultul prinde formă iar expresia poetică, deși sinuoasă, nu te aruncă în fascinația alergicelor impromptuuri sau în desemantizare, armonia mesajului liric capătă noi valorizari, iar mesajul în sine poate transmite patima care l-a scris și reala placere a în lecturare. dincolo de actul critic (frate vitreg ce mi-e) al carenței și inabilităților, cred că sunt un admirator al poeziei tale.

Virgil, usor deranjante la citire versurile "spanzurau caii/ cu corzi lungi".

Adrian, acest "patetism" din textul tău m-a emoţionat. Nu sunt o cunoscătoare a tainelor care separă discursul patetic prin stil de acela patetic prin atitudine, dar simt nevoia să îmi exprim bucuria lecturii acestui poem. Cred că nu este un text bombastic şi mai cred că este pe linia de mijloc, cel puţin pentru mine, fiindcă a reuşit să îmi creeze o cărare emoţională printre gânduri, chiar dacă nu cunoşteam înţelesul stomacului de bronz. Cred că poezia care se apropie de linia de mijloc, indiferent de curentul stilistic, este mai puternică din punct de vedere al forţei de sugestie, prin care şi cititorul este implicat. În rest cred că rămâne viabil citatul "nu aruncaţi mărgăritare..."