Doamna sau Domnisoara Maria Marinela Circiumaru, ca sa va raspund pe aceeasi frecventa, zic daca nu stiti cum sa raspundeti unui comentariu atunci nu raspundeti, e simplu, nu? Desi eu nu am spus ca nu stiu cum sa iau textul acesta; am spus altceva.
Hanny: mereu facem comparații, oameni suntem. Mă bucur că ți-a plăcut fiecare strofă, în felul ei. Ai dreptate, și prietenii sunt nevrozele noastre. Dar și noi ale lor :)). Mulțumesc pentru trecerea ta pe aici.
vezi ca ai o greseala aici: "oricum cuvintele lui nu le-a putut pricepe nimeni" text savuros si elegant. ce e al lui aalizeei e al lui aalizeei. ( hai ca era sa imi scrintesc limba..)
...Ce să zic, mtafora însăşi forţează limbajul, dar dacă, pe alocuri am forţat prea mult (ceea ce e posibil) îmi asum abatarea. "Furnici de eşapament drăcuie metalic" nu-i forţat (furnici cu eşapament - maşinile - o simplă metaforă), însă este, intr-adevăr, un vers (prea) încărcat (în special, prin ambiguitatea verbului, apoi prin adverb). În afară de "toată lumea cântăreşte la fel, pe 50 de bani" şi "dar ce folos, când se moare atăt de uniform" eu nu văd explicaţii. Chiar şia acestea pot fi numite cu greu astfel, întrucât mesajul lor nu este sugerat nicăieri, iar ele vin, într-un mod a-poetic (prozaic) ca parte integrată.
...Dar astea-s gândurile mele, ale autorului :). Din afară, e cert, se vede altfel. Pe viitor, voi ţine cont de observaţiile tale, pentru care-ţi mulţumesc!
fara comentariul lui bobadil, sau domnului respectiv ma rog, acest poem si-ar pierde din farmec. iese singuratatea si cineva o prinde. am plans si eu pe aceeasi traiectorie, dar ca la filmele indiene, ca doar nu imi pasa.
Întotdeauna am apreciat la poezia ta bogăția imagistică ancorată în adâncime a trăirilor, atenția la detalii. Viața prezentată ca un lanț trofic, instinctul supraviețuirii, absurdul (sin)uciderii, condiția umană, iubirea - melanj tematic abordat cu mult curaj în universul unui singur poem. Am impresia că nu lucrezi îndelung la formulare, nici la impactul semantic; lași versurile să se scrie singure, natural, așa cum te lovesc. Greșesc? Citez doar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, opțiune evident subiectivă: prima ta zi la call-center a fost un dezastru niciodată nu te-au urît așa de mulți oameni vocea ta niciodată n-a părut mai stinsă în inimă ți-a crescut un robot telefonic bună ziua sînt imitația inimii momentan nu pot răspunde lăsați mesaj după prima sistolă
Remarc "se moare atunci cînd ai făcut tot" (metafora a destinului implinit) si mi se pare de mare sensibiltate versul "o noapte în care facem dragoste atunci oamenii miros a mesteacăn". Plecarea iubitei echivaleaza cu o moarte... iarasi frumos si trist. Adanci mi se par si versurile despre parinti: "părul roșu al mamei mele părul roșu al mamei tale țipătul lor de acvilă/ gușa lor plină cu mici rozătoare sau boabe care ne țin viață./ rînjetul tatălui meu rînjetul tatălui tău mîinile lor de bărbați care pleacă/ și nu se întorc niciodată."
Profetul, Celelalte texte sunt textele 2 și 3. Nu se văd titlurile, numele autorilor? Eu am încercat să le delimitez mai accentuat lăsând mai mult spațiu între ele, însă siteul nu permite așa ceva. Cu privire la biografie, poză etc.. chiar nu văd rostul. Și doar dacă nu există vreun punct în regulament, deși mă îndoiesc, care să oblige la așa ceva, pagina-mi nu va rămâne așa cum este. Dacă totuși acel punct există, mă voi retrage pe baza motivului nerespectării regulamentului de ordin interoară. Toate bune! A.A.A
părerea mea este că arta încetează odată cu sfîrșitul strofei a doua. restul e un fel de găselniță care nu a reușit să se găsească pe ea însăși. dar asta nu înseamnă că textul nu poate fi refăcut. ca o notă de subsol: mă amuză sensibilitățile aparent posandropauzale ale unora. și mă întreb, chiar așa nu mai reușim să identificăm de ce ne place ce ne place. și o altă notă (tot de subsol): nu prea înțeleg cum putea gioconda, care de cînd mă știu era italiancă (sau franțuzoaică) să aibă pielea... verde (fiindcă malahitul este verde - sau albăstrui în situații rare). e doar o enigmă a textului pe care nu am reușit să o exegetez.
Nenea Manolescu mă tot ameninţă de ceva vreme cu ciomagul pamfletului: "las' că-ţi altoiesc eu urechile, măgarule care eşti tu măgar", ar spune neanea. Eu n-am ce face - pun bot, îmi tai unghiile, ca să nu-şi zgârie obrajii în ele, şi-mi ascut pixul. Nenea Manolescu păleşte doborâtor când se enervează, pen' că a citit mult din nişte oameni foarte foarte deştepţi. Plus de asta, eu sunt aproape un ţânc, pe când el, din generaţia lui Gică Petrescu. Deci, cum spunea el, avantaj nenea Manolescu. Mie mi-e drag nenea Manolescu!
Mă bucur să știu că cineva a înțeles noțiunea gândindu-se la "Peste aspidă si vasilisc vei pasi si vei calca peste leu si peste balaur." ...mările agreste...îmi amintesc că acest minipoem a fost acuzat de plagiat în 2002 prin utilizarea termenului agreste (întâlnit tocmai la Cărtărescu) uitându-se că și Ion Barbu îl are într-un anume context. Dar nu "traduc" mările agreste. Unii dintre noi se întâlnesc/se vor întâlni cu ele tot timpul.
mereu mi-au placut la textele tale in proza ideea din dialog, insa modul cum ai scris dialogul nu prea stiu. La fel ca mai restul. Stiu ca proza mea era de-a dreptul infecta, deci nu prea ma pot exprima, insa, daca ar fi sa dau o sugestie( de simplu cititor, bineinteles), deci, daca ar fi sa dau o sugestie as spune sa mai bagi din cand in cand si cate o virgla in loc de punct. Parca se sacadeaza prea tare actiunea scrisa asa. iar cu privire la dialog, eu una par example, mereu m-am gandit cum as vorbi daca as fi personajul respectiv. i-as face o fisa de personaj(data nasterii, traume si bucurii, studii si deficiente etc.). na ca pana la urma is doua, cer iertare.:)
mie titlul nu imi pare foarte inspirat. seamana, cumva, cu un titlu de topic pe un forum medical.
altfel, poemul este prea intimist, prea adresat, ca sa pot empatiza. este ca o scrisoare cu un singur destinatar.
dar este, doar, o parere absolut subiectiva. poate, maine, mi se va parea altfel.
asa e, formele conteaza puțin - îi admir pe cei care pot trece spre esențe, neagasați și neinhibați de "muzichia" versului clasic, mulțumesc, Paul, scuze pentru întârzierea răspunsului
Poemul are prospetimea si transparenta unei picàturi de rouà. Ritmul este construit urmînd un flux interior lejer care este în alt registru decît ultimele poeme din ciclul anterior. Aranca, cu acest poem ne oferi un frumos buchet de tradafiri albi de Saint Valentine. Daniela
omul e o clavicula, femeia o coasta... as taia din text cuvintele figurile de stil explicite inutile: "le aduc sub pleoape pumnii mei lichizi" "tale plânge sau dacă celălalt" "la infinit" "reciproc prin paie aromate" asa obtin interesant.
"mă bucur Elena că ai citit texte mult mai bune la mine, oricum nu ţin minte care";
nu tii minte daca am citit sau daca erau bune? pentru ca in primul caz, nu aveai cum sa stii, doar le-am citit, in cel de-al doilea, eu cred ca autostima ta ca poet e la alt nivel, mult mai ridicat, sau asa ar trebui sa fie;
un text mai aproape de suflet te face in acelasi timp mai subiectiv, ceea ce nu conteaza foarte mult pentru lector; si cred ,da, in voci sensibile si in auzuri asemenea; o zi buna si imi cer scuze daca am revenit poate nu tocmai necesar.
domnule pol mi-a făcut plăcere. cred că nu se va întîmpla ca în versurile lui Ion I. Mioc:
În catrene cînd am pus,
Uneori, puţin venin,
Am avut o poantă-n plus,
Şi-un prieten mai puţin!
Carmen,
mă bucur să te revăd.
Silvia, Raluca,
sînteţi prea generoase. pentru echilibru voi schimba registrul închipuindu-mi că Giuseppe Navarra s-a gîndit la mine cînd a scris epigrama următoare:
Cînd privesc înalta-ţi frunte,
Zic şi eu, pus pe butadă,
Că puteai să fii un munte,
Dacă n-ai fi fost grămadă!
Cred că e bine dacă poezia ta ne scoate din papuci. Cu alte cuvinte, mai întâi m-am enervat. Parantezele. Poate sunt eu prea puțin deschisă, dar nu pot să văd paranteze într-o poezie. Ba, mărturisesc că îmi sunt într-atât de antipatice, încât le ocolesc și în proză, și în acțiuni :-) De ce oare? Pentru că rămân blocată la ele. Am impresia că omul spune de fapt acolo ce era mai important. Restul e decorul, e spoiala, păcăleala. Și citind poezia ta mi-am mai dat, încă o dată, dreptate de una singură. Pentru că uite: "că mereu sunt două iubiri - una din care vii în fiecare zi una spre care tot vrei să pleci", "n-ar trebui să mai scriu la persoana întâi" sunt absolut delicioase. Dar ce caută în paranteze... numai tu știi. Parcă cititorul trebuie luat de mână și pus să citească etichete :-) Așa, că am dezbătut de una singură acest aspect care nu-mi dădea pace (adica da, am monologat), mai vin pe fugă și spun că e mult balast aici, deși e firesc că într-o cabină de probă (ei, numai femeile știu chestia asta ;-))) iei mult mai multe decât cu ce vei pleca până la urmă din magazin, dar, de dragul ideii și al câtorva pasaje care sunt cu adevărat deosebite, eu zic să revii cu un pic de ciudă pe poezia asta, și să tai la greu. Mai ales prima parte mi se pare prea încărcată și descriptivă.
compoziţie de copil care s-a săturat să se joace cu suzeta. mă mir pînă unde vor merge inaptitudinule astea pe situri literare consacrate! ăsta-i text de arătat la o fetiţă de grădiniţă. pardon.
"Amintiri din Londra", cred ca ar suna mai bine ca titlu pentru poem, bineînțeles ținând cont de punctul de vedere al autorului. remarc neplăcută imaginea ce mie mi/a iesit in evidență la citit, adica repetiția: "prin orașul acesta"/"prin tunelul acesta"/"și-n timpul acesta"... restul este halucinant si original...
dragoste absoluta, cea care iarta greselile indragostitilor. un poem in care autoarea se schiteaza in primele strofe pe sine, apoi ceva despre marea iubire. se pierde, se imprastie ideile, se amesteca aici pana la confuzie mesajul. clara ramana iubirea, atat cat poate fi intr/un desen rapid in cuvinte.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Doamna sau Domnisoara Maria Marinela Circiumaru, ca sa va raspund pe aceeasi frecventa, zic daca nu stiti cum sa raspundeti unui comentariu atunci nu raspundeti, e simplu, nu? Desi eu nu am spus ca nu stiu cum sa iau textul acesta; am spus altceva.
pentru textul : autoportret într-un fund de pahar deHanny: mereu facem comparații, oameni suntem. Mă bucur că ți-a plăcut fiecare strofă, în felul ei. Ai dreptate, și prietenii sunt nevrozele noastre. Dar și noi ale lor :)). Mulțumesc pentru trecerea ta pe aici.
pentru textul : engrame devezi ca ai o greseala aici: "oricum cuvintele lui nu le-a putut pricepe nimeni" text savuros si elegant. ce e al lui aalizeei e al lui aalizeei. ( hai ca era sa imi scrintesc limba..)
pentru textul : feng shui în lucernă deLeonard,
...Ce să zic, mtafora însăşi forţează limbajul, dar dacă, pe alocuri am forţat prea mult (ceea ce e posibil) îmi asum abatarea. "Furnici de eşapament drăcuie metalic" nu-i forţat (furnici cu eşapament - maşinile - o simplă metaforă), însă este, intr-adevăr, un vers (prea) încărcat (în special, prin ambiguitatea verbului, apoi prin adverb). În afară de "toată lumea cântăreşte la fel, pe 50 de bani" şi "dar ce folos, când se moare atăt de uniform" eu nu văd explicaţii. Chiar şia acestea pot fi numite cu greu astfel, întrucât mesajul lor nu este sugerat nicăieri, iar ele vin, într-un mod a-poetic (prozaic) ca parte integrată.
...Dar astea-s gândurile mele, ale autorului :). Din afară, e cert, se vede altfel. Pe viitor, voi ţine cont de observaţiile tale, pentru care-ţi mulţumesc!
...Salut!
pentru textul : Lunea se moare uniform depoemul marturiseste intelepciune si experienta de viata. o plimbare prin cimitir, citind epitafuri pe cruci. profund si subtil.
pentru textul : Arginții defara comentariul lui bobadil, sau domnului respectiv ma rog, acest poem si-ar pierde din farmec. iese singuratatea si cineva o prinde. am plans si eu pe aceeasi traiectorie, dar ca la filmele indiene, ca doar nu imi pasa.
pentru textul : uneori|singurătate detrimiteri face acest poem, către atâtea nume mă întoarce, este plin de poezie. poezie în poezie. am citit cu plăcere.
pentru textul : a te întoarce în braţele cuiva deÎntotdeauna am apreciat la poezia ta bogăția imagistică ancorată în adâncime a trăirilor, atenția la detalii. Viața prezentată ca un lanț trofic, instinctul supraviețuirii, absurdul (sin)uciderii, condiția umană, iubirea - melanj tematic abordat cu mult curaj în universul unui singur poem. Am impresia că nu lucrezi îndelung la formulare, nici la impactul semantic; lași versurile să se scrie singure, natural, așa cum te lovesc. Greșesc? Citez doar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, opțiune evident subiectivă: prima ta zi la call-center a fost un dezastru niciodată nu te-au urît așa de mulți oameni vocea ta niciodată n-a părut mai stinsă în inimă ți-a crescut un robot telefonic bună ziua sînt imitația inimii momentan nu pot răspunde lăsați mesaj după prima sistolă
pentru textul : opțional anestezic deRemarc "se moare atunci cînd ai făcut tot" (metafora a destinului implinit) si mi se pare de mare sensibiltate versul "o noapte în care facem dragoste atunci oamenii miros a mesteacăn". Plecarea iubitei echivaleaza cu o moarte... iarasi frumos si trist. Adanci mi se par si versurile despre parinti: "părul roșu al mamei mele părul roșu al mamei tale țipătul lor de acvilă/ gușa lor plină cu mici rozătoare sau boabe care ne țin viață./ rînjetul tatălui meu rînjetul tatălui tău mîinile lor de bărbați care pleacă/ și nu se întorc niciodată."
pentru textul : cocoon deGeorge, fain dar prea multe explicatii prin text. Pai cititorul ce sa mai faca? Imi place discursul, e natural si frust. Andu
pentru textul : Fotografii nonexplicite deProfetul, Celelalte texte sunt textele 2 și 3. Nu se văd titlurile, numele autorilor? Eu am încercat să le delimitez mai accentuat lăsând mai mult spațiu între ele, însă siteul nu permite așa ceva. Cu privire la biografie, poză etc.. chiar nu văd rostul. Și doar dacă nu există vreun punct în regulament, deși mă îndoiesc, care să oblige la așa ceva, pagina-mi nu va rămâne așa cum este. Dacă totuși acel punct există, mă voi retrage pe baza motivului nerespectării regulamentului de ordin interoară. Toate bune! A.A.A
pentru textul : După noi, galopul depărerea mea este că arta încetează odată cu sfîrșitul strofei a doua. restul e un fel de găselniță care nu a reușit să se găsească pe ea însăși. dar asta nu înseamnă că textul nu poate fi refăcut. ca o notă de subsol: mă amuză sensibilitățile aparent posandropauzale ale unora. și mă întreb, chiar așa nu mai reușim să identificăm de ce ne place ce ne place. și o altă notă (tot de subsol): nu prea înțeleg cum putea gioconda, care de cînd mă știu era italiancă (sau franțuzoaică) să aibă pielea... verde (fiindcă malahitul este verde - sau albăstrui în situații rare). e doar o enigmă a textului pe care nu am reușit să o exegetez.
pentru textul : Gioconda și Elefantul deNenea Manolescu mă tot ameninţă de ceva vreme cu ciomagul pamfletului: "las' că-ţi altoiesc eu urechile, măgarule care eşti tu măgar", ar spune neanea. Eu n-am ce face - pun bot, îmi tai unghiile, ca să nu-şi zgârie obrajii în ele, şi-mi ascut pixul. Nenea Manolescu păleşte doborâtor când se enervează, pen' că a citit mult din nişte oameni foarte foarte deştepţi. Plus de asta, eu sunt aproape un ţânc, pe când el, din generaţia lui Gică Petrescu. Deci, cum spunea el, avantaj nenea Manolescu. Mie mi-e drag nenea Manolescu!
pentru textul : Povestea filosofului deconstructiv deMă bucur să știu că cineva a înțeles noțiunea gândindu-se la "Peste aspidă si vasilisc vei pasi si vei calca peste leu si peste balaur." ...mările agreste...îmi amintesc că acest minipoem a fost acuzat de plagiat în 2002 prin utilizarea termenului agreste (întâlnit tocmai la Cărtărescu) uitându-se că și Ion Barbu îl are într-un anume context. Dar nu "traduc" mările agreste. Unii dintre noi se întâlnesc/se vor întâlni cu ele tot timpul.
pentru textul : cine-mi va deschide demereu mi-au placut la textele tale in proza ideea din dialog, insa modul cum ai scris dialogul nu prea stiu. La fel ca mai restul. Stiu ca proza mea era de-a dreptul infecta, deci nu prea ma pot exprima, insa, daca ar fi sa dau o sugestie( de simplu cititor, bineinteles), deci, daca ar fi sa dau o sugestie as spune sa mai bagi din cand in cand si cate o virgla in loc de punct. Parca se sacadeaza prea tare actiunea scrisa asa. iar cu privire la dialog, eu una par example, mereu m-am gandit cum as vorbi daca as fi personajul respectiv. i-as face o fisa de personaj(data nasterii, traume si bucurii, studii si deficiente etc.). na ca pana la urma is doua, cer iertare.:)
pentru textul : Tableta deda, ai dreptate. si totusi am vrut sa sune asa. dar am insa rezerve fata de acel genitiv
pentru textul : liniște și greață demie titlul nu imi pare foarte inspirat. seamana, cumva, cu un titlu de topic pe un forum medical.
pentru textul : degete reci dealtfel, poemul este prea intimist, prea adresat, ca sa pot empatiza. este ca o scrisoare cu un singur destinatar.
dar este, doar, o parere absolut subiectiva. poate, maine, mi se va parea altfel.
asa e, formele conteaza puțin - îi admir pe cei care pot trece spre esențe, neagasați și neinhibați de "muzichia" versului clasic, mulțumesc, Paul, scuze pentru întârzierea răspunsului
pentru textul : rondel-balans deiata un text dificil de comentat. remarc insa ineditul SF. mai rar citesti asa ceva.
pentru textul : aleea cu cireși dePoemul are prospetimea si transparenta unei picàturi de rouà. Ritmul este construit urmînd un flux interior lejer care este în alt registru decît ultimele poeme din ciclul anterior. Aranca, cu acest poem ne oferi un frumos buchet de tradafiri albi de Saint Valentine. Daniela
pentru textul : esquisse à deux dans la chambre verte deGrafică de Florin Pucă

pentru textul : gorunul cunoaşterii deomul e o clavicula, femeia o coasta... as taia din text cuvintele figurile de stil explicite inutile: "le aduc sub pleoape pumnii mei lichizi" "tale plânge sau dacă celălalt" "la infinit" "reciproc prin paie aromate" asa obtin interesant.
pentru textul : omul e o claviculă de"mă bucur Elena că ai citit texte mult mai bune la mine, oricum nu ţin minte care";
nu tii minte daca am citit sau daca erau bune? pentru ca in primul caz, nu aveai cum sa stii, doar le-am citit, in cel de-al doilea, eu cred ca autostima ta ca poet e la alt nivel, mult mai ridicat, sau asa ar trebui sa fie;
un text mai aproape de suflet te face in acelasi timp mai subiectiv, ceea ce nu conteaza foarte mult pentru lector; si cred ,da, in voci sensibile si in auzuri asemenea; o zi buna si imi cer scuze daca am revenit poate nu tocmai necesar.
pentru textul : strada mântuleasa dedomnule pol mi-a făcut plăcere. cred că nu se va întîmpla ca în versurile lui Ion I. Mioc:
În catrene cînd am pus,
Uneori, puţin venin,
Am avut o poantă-n plus,
Şi-un prieten mai puţin!
Carmen,
mă bucur să te revăd.
Silvia, Raluca,
sînteţi prea generoase. pentru echilibru voi schimba registrul închipuindu-mi că Giuseppe Navarra s-a gîndit la mine cînd a scris epigrama următoare:
Cînd privesc înalta-ţi frunte,
pentru textul : autumn sîc deZic şi eu, pus pe butadă,
Că puteai să fii un munte,
Dacă n-ai fi fost grămadă!
Cred că e bine dacă poezia ta ne scoate din papuci. Cu alte cuvinte, mai întâi m-am enervat. Parantezele. Poate sunt eu prea puțin deschisă, dar nu pot să văd paranteze într-o poezie. Ba, mărturisesc că îmi sunt într-atât de antipatice, încât le ocolesc și în proză, și în acțiuni :-) De ce oare? Pentru că rămân blocată la ele. Am impresia că omul spune de fapt acolo ce era mai important. Restul e decorul, e spoiala, păcăleala. Și citind poezia ta mi-am mai dat, încă o dată, dreptate de una singură. Pentru că uite: "că mereu sunt două iubiri - una din care vii în fiecare zi una spre care tot vrei să pleci", "n-ar trebui să mai scriu la persoana întâi" sunt absolut delicioase. Dar ce caută în paranteze... numai tu știi. Parcă cititorul trebuie luat de mână și pus să citească etichete :-) Așa, că am dezbătut de una singură acest aspect care nu-mi dădea pace (adica da, am monologat), mai vin pe fugă și spun că e mult balast aici, deși e firesc că într-o cabină de probă (ei, numai femeile știu chestia asta ;-))) iei mult mai multe decât cu ce vei pleca până la urmă din magazin, dar, de dragul ideii și al câtorva pasaje care sunt cu adevărat deosebite, eu zic să revii cu un pic de ciudă pe poezia asta, și să tai la greu. Mai ales prima parte mi se pare prea încărcată și descriptivă.
pentru textul : automata hari decompoziţie de copil care s-a săturat să se joace cu suzeta. mă mir pînă unde vor merge inaptitudinule astea pe situri literare consacrate! ăsta-i text de arătat la o fetiţă de grădiniţă. pardon.
pentru textul : 100% safe deda, finalul e slab dar eu tot dau o peniță pentru plătica aceea și pentru un text inedit pe Hermeneia
pentru textul : Swedish blue deesti kiki vasilescu, autorul "romanului rominesc pervers"? cit despre text, nu-i nereusit
pentru textul : Rectiliniu de"Amintiri din Londra", cred ca ar suna mai bine ca titlu pentru poem, bineînțeles ținând cont de punctul de vedere al autorului. remarc neplăcută imaginea ce mie mi/a iesit in evidență la citit, adica repetiția: "prin orașul acesta"/"prin tunelul acesta"/"și-n timpul acesta"... restul este halucinant si original...
pentru textul : smog dedragoste absoluta, cea care iarta greselile indragostitilor. un poem in care autoarea se schiteaza in primele strofe pe sine, apoi ceva despre marea iubire. se pierde, se imprastie ideile, se amesteca aici pana la confuzie mesajul. clara ramana iubirea, atat cat poate fi intr/un desen rapid in cuvinte.
pentru textul : crochiu în oglindă dePagini