vezi ca ai o greseala aici: "oricum cuvintele lui nu le-a putut pricepe nimeni" text savuros si elegant. ce e al lui aalizeei e al lui aalizeei. ( hai ca era sa imi scrintesc limba..)

poemul marturiseste intelepciune si experienta de viata. o plimbare prin cimitir, citind epitafuri pe cruci. profund si subtil.

trimiteri face acest poem, către atâtea nume mă întoarce, este plin de poezie. poezie în poezie. am citit cu plăcere.

Remarc "se moare atunci cînd ai făcut tot" (metafora a destinului implinit) si mi se pare de mare sensibiltate versul "o noapte în care facem dragoste atunci oamenii miros a mesteacăn". Plecarea iubitei echivaleaza cu o moarte... iarasi frumos si trist. Adanci mi se par si versurile despre parinti: "părul roșu al mamei mele părul roșu al mamei tale țipătul lor de acvilă/ gușa lor plină cu mici rozătoare sau boabe care ne țin viață./ rînjetul tatălui meu rînjetul tatălui tău mîinile lor de bărbați care pleacă/ și nu se întorc niciodată."

Profetul, Celelalte texte sunt textele 2 și 3. Nu se văd titlurile, numele autorilor? Eu am încercat să le delimitez mai accentuat lăsând mai mult spațiu între ele, însă siteul nu permite așa ceva. Cu privire la biografie, poză etc.. chiar nu văd rostul. Și doar dacă nu există vreun punct în regulament, deși mă îndoiesc, care să oblige la așa ceva, pagina-mi nu va rămâne așa cum este. Dacă totuși acel punct există, mă voi retrage pe baza motivului nerespectării regulamentului de ordin interoară. Toate bune! A.A.A

Nenea Manolescu mă tot ameninţă de ceva vreme cu ciomagul pamfletului: "las' că-ţi altoiesc eu urechile, măgarule care eşti tu măgar", ar spune neanea. Eu n-am ce face - pun bot, îmi tai unghiile, ca să nu-şi zgârie obrajii în ele, şi-mi ascut pixul. Nenea Manolescu păleşte doborâtor când se enervează, pen' că a citit mult din nişte oameni foarte foarte deştepţi. Plus de asta, eu sunt aproape un ţânc, pe când el, din generaţia lui Gică Petrescu. Deci, cum spunea el, avantaj nenea Manolescu. Mie mi-e drag nenea Manolescu!

mereu mi-au placut la textele tale in proza ideea din dialog, insa modul cum ai scris dialogul nu prea stiu. La fel ca mai restul. Stiu ca proza mea era de-a dreptul infecta, deci nu prea ma pot exprima, insa, daca ar fi sa dau o sugestie( de simplu cititor, bineinteles), deci, daca ar fi sa dau o sugestie as spune sa mai bagi din cand in cand si cate o virgla in loc de punct. Parca se sacadeaza prea tare actiunea scrisa asa. iar cu privire la dialog, eu una par example, mereu m-am gandit cum as vorbi daca as fi personajul respectiv. i-as face o fisa de personaj(data nasterii, traume si bucurii, studii si deficiente etc.). na ca pana la urma is doua, cer iertare.:)

mie titlul nu imi pare foarte inspirat. seamana, cumva, cu un titlu de topic pe un forum medical.
altfel, poemul este prea intimist, prea adresat, ca sa pot empatiza. este ca o scrisoare cu un singur destinatar.
dar este, doar, o parere absolut subiectiva. poate, maine, mi se va parea altfel.

iata un text dificil de comentat. remarc insa ineditul SF. mai rar citesti asa ceva.

Grafică de Florin Pucă

"mă bucur Elena că ai citit texte mult mai bune la mine, oricum nu ţin minte care";

nu tii minte daca am citit sau daca erau bune? pentru ca in primul caz, nu aveai cum sa stii, doar le-am citit, in cel de-al doilea, eu cred ca autostima ta ca poet e la alt nivel, mult mai ridicat, sau asa ar trebui sa fie;

un text mai aproape de suflet te face in acelasi timp mai subiectiv, ceea ce nu conteaza foarte mult pentru lector; si cred ,da, in voci sensibile si in auzuri asemenea; o zi buna si imi cer scuze daca am revenit poate nu tocmai necesar.

Cred că e bine dacă poezia ta ne scoate din papuci. Cu alte cuvinte, mai întâi m-am enervat. Parantezele. Poate sunt eu prea puțin deschisă, dar nu pot să văd paranteze într-o poezie. Ba, mărturisesc că îmi sunt într-atât de antipatice, încât le ocolesc și în proză, și în acțiuni :-) De ce oare? Pentru că rămân blocată la ele. Am impresia că omul spune de fapt acolo ce era mai important. Restul e decorul, e spoiala, păcăleala. Și citind poezia ta mi-am mai dat, încă o dată, dreptate de una singură. Pentru că uite: "că mereu sunt două iubiri - una din care vii în fiecare zi una spre care tot vrei să pleci", "n-ar trebui să mai scriu la persoana întâi" sunt absolut delicioase. Dar ce caută în paranteze... numai tu știi. Parcă cititorul trebuie luat de mână și pus să citească etichete :-) Așa, că am dezbătut de una singură acest aspect care nu-mi dădea pace (adica da, am monologat), mai vin pe fugă și spun că e mult balast aici, deși e firesc că într-o cabină de probă (ei, numai femeile știu chestia asta ;-))) iei mult mai multe decât cu ce vei pleca până la urmă din magazin, dar, de dragul ideii și al câtorva pasaje care sunt cu adevărat deosebite, eu zic să revii cu un pic de ciudă pe poezia asta, și să tai la greu. Mai ales prima parte mi se pare prea încărcată și descriptivă.

da, finalul e slab dar eu tot dau o peniță pentru plătica aceea și pentru un text inedit pe Hermeneia

"Amintiri din Londra", cred ca ar suna mai bine ca titlu pentru poem, bineînțeles ținând cont de punctul de vedere al autorului. remarc neplăcută imaginea ce mie mi/a iesit in evidență la citit, adica repetiția: "prin orașul acesta"/"prin tunelul acesta"/"și-n timpul acesta"... restul este halucinant si original...