chiar nu vreau tonul din comm-ul tău... și îmi asum vina de a fi dat primul cu piatra!
dacă îmi fac mea culpa promiți că o să acorzi mai multă importanță poeziei decât acestor filozofii cărora le pot oricând opune altele mult mai valabile?
știi Virgil, eu chiar nu te-aș bate la cap dacă nu aș crede că merită cerneala virtuală
eu cred doar că tu te irosești uneori, dar e doar o părere... însă reacționez cam deplasat când cred că faci asta, pentru că te consider capabil de a crea poezie, ceea ce nu stă la îndemâna oricui.
însă pot accepta că iei pauze
pauze în care vrei să te dai mare
și deci pauze în care nu mai vrei să fii poet
degeaba o dai cu god crap... poetul este într-o relație foarte discutabilă cu dumnezeu... dacă crezi că l-ai descoperit pe dumnezeu îți dau o veste proastă... nicholas a făcut-o înaintea ta
deci îți rămâne doar poezia, de care nicholas se îndepărtează tot mai mult, probabil pe măsură ce crede el că se apropie de dumnezeu
tare fain arata incarligaturile alea arabesti... fascinante, ma simt in fata lor ca in fata Codului Enigma... arabescurile astea sunt deja jumatate de poezie... felicitari pentru idee
nu sunt resentimentar; încerc să evit pe cât posibil anumite disensiuni personale sau certuri care se iscă uneori în lumea virtuală. Întotdeauna am încercat să-mi focalizez atenţia pe texte şi nu pe autorul său. Şi las de obicei semne de trecere sub textele în care îmi place ceva, nu neapărat totul. Şi eu îţi citisem pe alte site-uri mai multe texte, scrise în diferite registre şi lăsasem semne de lectură la unele din ele care îmi plăcuseră în mod deosebit.
Oricum, încă mai caut moduri noi de exprimare, temele rămân aceleaşi, nu se schimbă.
Nu sînt convins, Marga, că mă cunoști atît de bine ca să știi de ce „friguri” sînt eu cuprins sau nu. Tot la fel mi se pare deosebit de naivă și pripită, deci probabil eronată, logica ta conform căreia din cauza sfîrșitului unui text tu poți să îmi pui un diagnostic. De fapt, această optimistă convingere conform căreia tu ai putea pune un „diagnostic literar-creativ” (to anybody) îmi pare, la urma urmei, undeva între bombastic și fandosit. Dacă o faci de dragul petardelor sau luminii reflectoaelor te înțeleg. Small minds like small things. Dar dacă tu chiar crezi ceea ce scrii, atunci este mai degrabă tragic decît hilar. Anyway, pe text vorbind, nu sînt convins că părerea ta, conform căreia literatură se poate scrie numai pe baza unui rețetar care, în mintea ta, presupune versuri șlefuite „ce din coadă au să sune”, este ceea ce înseamnă de fapt literatură.
O descriere iniţială a personajelor ar fi făcut predictibil dialogul. Ele se dezvăluie astfel cititorului treptat, interacţionând. Am încercat o tehnică oarecum regizorală, o punere în scenă cu indicaţii cât mai precise.
Nu întâmplător Lucian îi ceruse acea carte lui Jean.
La început, mijloc şi sfărşit sunt trimiteri clare la Veneţia şi măştile ei.
Apreciez la dvs. faptul că aţi reuşit, dincolo de stridenţe, să auziţi ritmul povestirii. Asta înseamnă că aveţi "ureche literară".
Vă felicit pentru locul onorant la Concursul de proză scurtă Agonia 2009 !
a acestui text, va rugasem sa renuntati la virgulele care sfideaza gramatica- cele dintre subiect si predicat.
credeti-ma, nu aduc niciun plus textului.
scrisul tau a prins consistenta, imi place cum gasesti si dezvolti ideile, demonstrezi ca se poate scrie poezie buna religioasa!
foarte reusita prima strofa! mai departe nu am prea putut face legatura dintre semintele din oase si zapada topita pe ranile pitrelor, la fel finalul (contrar altor finaluri ale tale) parca nu are aceeasi forta pe care o simt in prima strofa.
la fel, eu personal as incerca sa elimin din adjective: imblanzitorul sau - fara "batran", sunetul zapezii - fara "topite", cum imi incoltesc semintele in trup - fara "toate"... in rest inspiratie si numai bine iti doresc, Ioan!
mulțumim consiliului pentru urări. deopotrivă lui și utilizatorilor/vizitatorilor acestui site un Crăciun cu bucurie și îngăduință. zile bune cu sănătate și inspirație. La Mulți Ani!
Îţi dau exemplul meu clar. Am lucrat şapte ani la un roman, în tot acest timp, a trebuit sa evoluez (atât cât m-am priceput) ca scriitoare de proză, şi, culmea sau nu, nici acum nu cred că mi-a reuşit asta pe cât mi-aş fi dorit. Zeci de listări, zeci de corecturi, dezămagire cu privire la ceea ce scriam, văzând ca nu a ieşit tocmai cum aş fi vrut. Acum, după cei 7 ani de muncă asiduă, pot spune că ceva s-a schimbat. De la acea povestire pe care am început-o, destul de timid atunci, adică acum 7 ani de zile. Nu înţelegeam, în unele momente, de ce editurile îmi refuzau scrierea. De ce eşuam. Acum ştiu. Pentru că nu muncisem cât trebuie. Pentru că nu evoluasem, ca scriitoare. Şi aş fi plâns, după orele de muncă, dar nu mă auzea nimeni. Şi nu-mi plăcea de mine atunci, pentru că nu-mi ieşise ce mi-am propus. Mi se părea că muncisem în van. Şi totuşi am mers înainte. Am continuat să scriu. Să lupt. Cu mine insămi, cu faptul că fusesem refuzată în atâtea rânduri. Pentru că viaţa este o luptă. Şi o carte înseamnă, până la urmă, tot o luptă. O luptă cu tine însuţi, să demonstrezi că eşti în stare de ceva, sau să demonstrezi că poţi, ca scriitor. De aceea, daca vrei rezultate, trebuie să trudeşti. De aceea îţi spun că şi poezia, în felul ei, e o luptă. Nu în aceeaşi măsură ca scrierea unui roman, care este cu mult mai solicitantă, şi cei care au dus la bun sfârşit un asemenea proiect ştiu ce spun. Revenind la poezie, tu ştii, cu timpul te perfecţionezi. Citeşti mai mult, evoluezi, ca poet. Asta înseamna luptă! Nu vorbeam în niciun caz despre măşti, un scriitor nu poartă măşti, dar ramane un luptător. E naiv, ca soldatul.
Să ştii că nici eu nu port măşti. Nu am intenţia să fac asta vreodată. Dar o sa rămân, sper, o luptătoare. Şi o sa îmi spun, acum scriu mai uşor o carte, pentru că am învăţat, odată, prometeic, şi plângând, cum să ajung de la rizibil la ceva mai mult de atât.
E adevărat, poţi să gândeşti că până la urmă nu merită. De ce să lupţi? De ce să nu dormi nopţile, de ce să munceşti ani şi ani ca să scrii un roman? Sau, în general. De ce să te documentezi să scrii un eseu foarte bun, sau o proză excelentă, de ce să scrii un poem minunat, care oricum se va pierde în noianul de informaţie de pe net? Oricum, ca scriitor român, nu poţi trăi din literatură. Răspunsul e totuşi la îndemână. Raportandu-te la tine ca om, primeşti satisfacţia. Când, după ani, eşti mulţumit că ai lăsat în urmă ceva, şi că ai muncit pentru asta, că ai crescut odată cu scrierea ta. Că cineva a citit-o. Şi poate că a rămas cu ceva din asta.
Margas, iată voi face ceva ce nu am mai făcut. Voi pune alături două comentarii pe care le-ai făcut sub textele mele și în care, așa cum obișnuiești, ai făcut vorbire și despre scrierea mea în general:
„Poate mă repet, iertat să-mi fie dar la asta mă obligă lectura, am citit aici un alt text din 'noua generație' Virgil Titarenco în care se citește același talent al condeiului cu care m-a obișnuit acest autor, însă ceva mai multă hai să-i spun 'încrâncenare', o tentație de a impune, concluziv, o stare fundamental meditativă. Această contradicție 'sui-generis' am notat-o cam în toate ultimele creații ale acestui autor și recunosc, îmi vine greu acum să aplic orice fel de șablon critic aici. Desigur, suibiectiv vorbind este simplu, îmi plăcea mai mult ambiguitatea de altădată, însă asta nu înseamnă că un ceai cu esențe mai puține dar mai pregnante (chiar în sensul nativ anglo-saxon) nu este mai recomndat în ziua de azi.
Margas”
și
„Poemul e frumos, deacord cu antecomentatorii... dar mie nu-mi place că e prea 'însiropat' pentru Virgil Titarenco. Acest autor parcă se lamentează puțin în acest poem, o haină care, în opinia mea, nu-l prinde. Desigur, incipitul poemului face o precizare necesară dar hai să o numesc 'evazivă' adică 'vă spun ce mi s-a spus și mie', cu tente mistice de asemenea... interesantă abordare, however, însă nu cred că îi stă bine lui Virgil Titarenco, un autor care cel puțin pe mine m-a obișnuit cu forța și sinceritatea duse la extrem, poetic dar frust este pentru mine marca Virgil Titarenco.”
Întrebarea mea ar fi: care este de fapt stilul care „îți plăcea ție mai mult”, sau cu care „îi stă bine lui Virgil Titarenco”:
- „ambiguitatea de altădată” sau „forța și sinceritatea duse la extrem”?
Iată că, în ciuda aparențelor, urmăresc ceea ce comentează cititorii textelor pe care le scriu.
Deci, care este „stilul Virgil Titarenco”, Margas?
te asigur Sapphire ca aceste "zvonuri" nu sint "imaginatiuni" de-ale mele. si m-am cam saturat sa vad si sa tolerez rautatea si dezinformarea haladuind prin unele "zone". Am tacut de foarte multe ori; mult prea multe ori zic eu. si da, sint de acord cu tine ca este nevoie de mult mai multa munca si de mult mai multa calitate. facilul cu care se poate scrie pe internet, cu care se poate deschide azi un blog sau alta gaselnita din asta de trei lei, a facut pe multi sa se creada brusc scriitori. si asta e o prostie. o iluzie. pentru ca indiferent pe ce sau unde scrii a scrie bine ramine o problema de talent, de munca si de inspiratie. daca nu le ai mai bine te duci la pescuit sau la mall.
Revin pt ca datorez o lamurire: Virgil, este vorba despre acel 'inner eye', acel ochi ce ne permite sa 'focus' daca vrei - ca atunci cind tragi cu pusca si nu ai decit un singur cartus ramas :p.
desi se poate interpreta de catre cititor si dpdv estetic ori -de ce nu - socio-politic (i.e. de ce sa excludem ciclopii?:p)
Mai avea ochi? Exista un obicei barbar al păsărarilor de a scoate ochii păsărilor ca acestea să cînte mai frumos... Dar poate că aceasta a murit înainte. Cred că așa reiese din text. Numai Caragiale ar putea spune despre un necrolog că este frumos. Acest poem este sălbatic și dureros și...
cred ca inainte sa imi pierd timpul si sa iti ofer un raspuns va trebui sa ne oferi macar o bruma de decenta si sa iti completezi datele biografice si sa pui o fotografie. Asta pentru ca sa stim cu cine avem de a face. Pentru ca de vreme ce poti sa o faci si nu completezi asta, din punctul meu de vedere poti la fel de bine sa fii o clona sau un impostor. In orice caz, o persoana fara identitate, fara fata. Iar tupeul si obraznicia cu care ne tragi pe noi la raspundere este si mai lipsit de bun simt in conditiile acestea. Deci, prezinta-te, fa-te cunoscuta, asa cum fac oamenii civilizati si apoi eventual, in limita timpului vom putea sta de vorba. Deocamdata remediaza-ti problemele de decenta si comenteaza texte. Iar functionarea site-ului las-o pe seama celor care sint indrituiti sa se ocupe de ea. Iar daca ai plingeri cu privire la aspectele tehnice sau administrative exista adrese de email special destinate pentru asa ceva.
Incearca sa citesti poezia pe melodia celor de la Dire Straits - Brothers in arms... se potriveste chiar bine :) Mi-a placut dar... as scoate de tot "nasturii îmi fuseseră smulși brusc de fapt"... "explodase" sa se faca printr-o minune "exploda". Fara "de undeva"... nu ai nevoie de el. Adu in prezent "îmi zburase" si "se eliberase" ca sa nu devii prea melancolic. "și bătea"... fara "si" As modifica "unei biserici/neiertătoare" cu "biserica". Hai sa vedem ce iese... mi s-a propus sa imi construiesc propria realitate mîntuitoare descheiat la suflet ca o grenadă aruncată de sus ziua explodeaza lîngă mine peste buzele-mi crăpate de soare îmi zboara o mînă un ochi o grămadă nedefinită de ani inima se elibereaza din strînsoare bate pe umărul meu ca un ciot de aripă senzația aceea de înger amputat din cornișa bisericii nu îmi mai amintesc spuneam ceva despre risipire si întoarcerea zilelor Ma rog, finalul mi se pare slabut, cu toate trimiterile biblice.
mărturisire: mereu mă ia cu sfîrșeală cînd văd comentarii făcute la textele mele; un copil care nu știe ce să facă în fața unei jucării noi! să se uite în tăcere și cu sfială la ea din toate părțile sau să apese pe butonul de pornire cu trufie. Între mulțumesc și tăcere există o cale - plecăciuni pentru cititorii mei; pomelnicul meu unde îi trec la vii. Între șovăială și amintirea țărmurilor albe, da -„desculță-te” este voit.
Laurentiu, uite ca fac o exceptie si mai scriu un comentariu ca sa explic mai bine ce vreau sa spun. Eu cred ca tu esti un inhibat. Nu in viata reala (ca nu te cunosc) ci in chestia asta cu scrisul. Cred ca ar trebui sa iti dai drumul. Adica singura parte in care se pare ca renunti putin la inhibitii este acolo un de spui ca "luna e un soare travestit si psihopat". In rest, cind citesc expresii precum "hlamide faurite" sau "acest meleag" sau "patimi celeste" ma apuca asa un cascat si o plictiseala dulceaga de imi vine sa mor. Parol.
poem tradus din swahili// un sublucru bijuterie...cum zic eu...rotite mici pentru aspectul muzical al existentei...filozofie clasa 1 ...
ar trebui să râdem mai încet
soarele ar putea să ne audă
crezând că suntem bine
ar arunca şi mai multă căldură
când vom culege flori pentru ea
să stai întins(ă) pe pământ
altfel se vor speria
retrăgându-şi petalele în adâncuri
să facem dragoste până o să ne usture
sub piele o să înflorească lichidul acela alb
curat precum izvorul din care bea noaptea antilopa gnu!
incadrate intre celelalte, parca mi-am dat seama de valoarea lor pentru mine si mai mult.
la sfarsit parca ele invinsesera/versurile care imi placeau mie/ si:
mi-e dor de amiezile în care amintirile cad dintr-un arbore al pâinii
poţi hrăni un sat de chirpici cu ele
între noi un zid se vede pe lună
îmi ţin răsuflarea de teamă să nu dispară totul
sapphire, bineinteles ca alta cale nu este ptr talpile noastre si, fara a fi patetic (sper) marturisesc ca ati vorbit cu totii mai frumos decat as fi reusit eu. ma bucur ca v-a placut crucea. multumesc
Cu riscul de a parea rau intentionat, fac pariu ca persoanele care au dat penitele nu le pot justifica...(sau ma rog acum se vor forta s-o faca, so humour me, please !). Textul asta e un soi de joaca "haihui", pe alocuri fortat (drag de sine si haihui, prea alba, fosnea prelung -mici artificii care nu se mai "practica" de ceva decenii). Stiind cine e autorul, nu cred ca a intentionat vreun moment sa "plasmuiasca" vreo capodopera cu textul asta, repet, pare un simplu joc.
Alina, probabil că ai vrut să mă rogi frumos să pun anunțul cu Virtualia pe prima pagină.
Nu înțeleg cum adică să nu uit să îi dau nivel de autor lui Leonard. În rest cred că ți-a răspuns foarte bine Vlad.
În orice caz, dacă există cereri la adresa consiliului Hermeneia, toată lumea știe cum să se adreseze lui.
Nu am înțeles de ce este finalul ratat.
mă bucură mult cuvintele voastre, mai ales că ele vin după o perioadă de ”„tăceri mai lungi” (cum bine zici, Adrian) - nu neapărat autoimpuse, ci mai degradă pricinuite de împrejurări... :)
Lucian, spațiul destinat comentariilor nu este pentru comunicări de natură personală. Ai primit o critică, dacă poți/vrei să o combați sau să o iei în considerare, fă-o. Răspunsul tău nu vorbește despre text.
"Mie mi se pare ca "hartie de sugativa" este constructia potrivita pentru a nu denatura versul, in limba romana actuala substantivul scris singular "sugativa" denomineaza in proportie de peste 80% o persoana alcoolica." (bobadil). - eu atribui înțelesul propriu unui cuvânt de sine stătățor, bobadil. Abia după, în context, îi caut sau găsesc conotațiile. Citind, undeva, doar atât: "Sugativă" - eu mă voi gândi la o sugativă. Nicidecum la un alcoolist. Dacă nu există un context, este de preferat să atribuim cuvântului înțelesul primordial, zic eu. Apoi, revenind la concret, la text, sub nicio formă, dar sub niciuna, "sugativa" aia nu suportă denaturarea sensului său figurativ. Nici luată singură, și, mai ales, nici în context. "Hartia de sugativa e alt exemplu unde comentatoarea se leaga de banalitati. " - banalități mari, dacă pe această panta tu ai alcătuit jumătate de pagină de comentariu. :). Amical.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
chiar nu vreau tonul din comm-ul tău... și îmi asum vina de a fi dat primul cu piatra!
pentru textul : dificultatea de a fi creștin dedacă îmi fac mea culpa promiți că o să acorzi mai multă importanță poeziei decât acestor filozofii cărora le pot oricând opune altele mult mai valabile?
știi Virgil, eu chiar nu te-aș bate la cap dacă nu aș crede că merită cerneala virtuală
eu cred doar că tu te irosești uneori, dar e doar o părere... însă reacționez cam deplasat când cred că faci asta, pentru că te consider capabil de a crea poezie, ceea ce nu stă la îndemâna oricui.
însă pot accepta că iei pauze
pauze în care vrei să te dai mare
și deci pauze în care nu mai vrei să fii poet
degeaba o dai cu god crap... poetul este într-o relație foarte discutabilă cu dumnezeu... dacă crezi că l-ai descoperit pe dumnezeu îți dau o veste proastă... nicholas a făcut-o înaintea ta
deci îți rămâne doar poezia, de care nicholas se îndepărtează tot mai mult, probabil pe măsură ce crede el că se apropie de dumnezeu
tare fain arata incarligaturile alea arabesti... fascinante, ma simt in fata lor ca in fata Codului Enigma... arabescurile astea sunt deja jumatate de poezie... felicitari pentru idee
pentru textul : المرأه في الحب denu sunt resentimentar; încerc să evit pe cât posibil anumite disensiuni personale sau certuri care se iscă uneori în lumea virtuală. Întotdeauna am încercat să-mi focalizez atenţia pe texte şi nu pe autorul său. Şi las de obicei semne de trecere sub textele în care îmi place ceva, nu neapărat totul. Şi eu îţi citisem pe alte site-uri mai multe texte, scrise în diferite registre şi lăsasem semne de lectură la unele din ele care îmi plăcuseră în mod deosebit.
Oricum, încă mai caut moduri noi de exprimare, temele rămân aceleaşi, nu se schimbă.
Mulţumesc pentru revenire,
pentru textul : Deşertul indigo deEugen
Nu sînt convins, Marga, că mă cunoști atît de bine ca să știi de ce „friguri” sînt eu cuprins sau nu. Tot la fel mi se pare deosebit de naivă și pripită, deci probabil eronată, logica ta conform căreia din cauza sfîrșitului unui text tu poți să îmi pui un diagnostic. De fapt, această optimistă convingere conform căreia tu ai putea pune un „diagnostic literar-creativ” (to anybody) îmi pare, la urma urmei, undeva între bombastic și fandosit. Dacă o faci de dragul petardelor sau luminii reflectoaelor te înțeleg. Small minds like small things. Dar dacă tu chiar crezi ceea ce scrii, atunci este mai degrabă tragic decît hilar. Anyway, pe text vorbind, nu sînt convins că părerea ta, conform căreia literatură se poate scrie numai pe baza unui rețetar care, în mintea ta, presupune versuri șlefuite „ce din coadă au să sune”, este ceea ce înseamnă de fapt literatură.
pentru textul : iarnă și eminescu deinteresant text. te rog sa îl editezi cu mai multă atenție și să corectezi greșelile de tipărire. tocmai de aceea există facilitatea concept
pentru textul : Suflet albastru deO descriere iniţială a personajelor ar fi făcut predictibil dialogul. Ele se dezvăluie astfel cititorului treptat, interacţionând. Am încercat o tehnică oarecum regizorală, o punere în scenă cu indicaţii cât mai precise.
Nu întâmplător Lucian îi ceruse acea carte lui Jean.
La început, mijloc şi sfărşit sunt trimiteri clare la Veneţia şi măştile ei.
Apreciez la dvs. faptul că aţi reuşit, dincolo de stridenţe, să auziţi ritmul povestirii. Asta înseamnă că aveţi "ureche literară".
Vă felicit pentru locul onorant la Concursul de proză scurtă Agonia 2009 !
Cu prietenie
pentru textul : Gust de septembrie dehialin , mulțumit?! mersi de trecere.
pentru textul : Naufragiu?! dedoamne
pentru textul : zăpadă și soare deînchid ochii mai ții minte
eram amîndoi fericiți
fără rugăciuni fără minuni
fără nimic ieftin
era doar zăpadă și soare
a acestui text, va rugasem sa renuntati la virgulele care sfideaza gramatica- cele dintre subiect si predicat.
pentru textul : Simboluri decredeti-ma, nu aduc niciun plus textului.
scrisul tau a prins consistenta, imi place cum gasesti si dezvolti ideile, demonstrezi ca se poate scrie poezie buna religioasa!
pentru textul : voi străluci în ochii fratelui meu Abel defoarte reusita prima strofa! mai departe nu am prea putut face legatura dintre semintele din oase si zapada topita pe ranile pitrelor, la fel finalul (contrar altor finaluri ale tale) parca nu are aceeasi forta pe care o simt in prima strofa.
la fel, eu personal as incerca sa elimin din adjective: imblanzitorul sau - fara "batran", sunetul zapezii - fara "topite", cum imi incoltesc semintele in trup - fara "toate"... in rest inspiratie si numai bine iti doresc, Ioan!
mulțumim consiliului pentru urări. deopotrivă lui și utilizatorilor/vizitatorilor acestui site un Crăciun cu bucurie și îngăduință. zile bune cu sănătate și inspirație. La Mulți Ani!
pentru textul : Sărbători bune - 2008 deCristina,
Îţi dau exemplul meu clar. Am lucrat şapte ani la un roman, în tot acest timp, a trebuit sa evoluez (atât cât m-am priceput) ca scriitoare de proză, şi, culmea sau nu, nici acum nu cred că mi-a reuşit asta pe cât mi-aş fi dorit. Zeci de listări, zeci de corecturi, dezămagire cu privire la ceea ce scriam, văzând ca nu a ieşit tocmai cum aş fi vrut. Acum, după cei 7 ani de muncă asiduă, pot spune că ceva s-a schimbat. De la acea povestire pe care am început-o, destul de timid atunci, adică acum 7 ani de zile. Nu înţelegeam, în unele momente, de ce editurile îmi refuzau scrierea. De ce eşuam. Acum ştiu. Pentru că nu muncisem cât trebuie. Pentru că nu evoluasem, ca scriitoare. Şi aş fi plâns, după orele de muncă, dar nu mă auzea nimeni. Şi nu-mi plăcea de mine atunci, pentru că nu-mi ieşise ce mi-am propus. Mi se părea că muncisem în van. Şi totuşi am mers înainte. Am continuat să scriu. Să lupt. Cu mine insămi, cu faptul că fusesem refuzată în atâtea rânduri. Pentru că viaţa este o luptă. Şi o carte înseamnă, până la urmă, tot o luptă. O luptă cu tine însuţi, să demonstrezi că eşti în stare de ceva, sau să demonstrezi că poţi, ca scriitor. De aceea, daca vrei rezultate, trebuie să trudeşti. De aceea îţi spun că şi poezia, în felul ei, e o luptă. Nu în aceeaşi măsură ca scrierea unui roman, care este cu mult mai solicitantă, şi cei care au dus la bun sfârşit un asemenea proiect ştiu ce spun. Revenind la poezie, tu ştii, cu timpul te perfecţionezi. Citeşti mai mult, evoluezi, ca poet. Asta înseamna luptă! Nu vorbeam în niciun caz despre măşti, un scriitor nu poartă măşti, dar ramane un luptător. E naiv, ca soldatul.
Să ştii că nici eu nu port măşti. Nu am intenţia să fac asta vreodată. Dar o sa rămân, sper, o luptătoare. Şi o sa îmi spun, acum scriu mai uşor o carte, pentru că am învăţat, odată, prometeic, şi plângând, cum să ajung de la rizibil la ceva mai mult de atât.
E adevărat, poţi să gândeşti că până la urmă nu merită. De ce să lupţi? De ce să nu dormi nopţile, de ce să munceşti ani şi ani ca să scrii un roman? Sau, în general. De ce să te documentezi să scrii un eseu foarte bun, sau o proză excelentă, de ce să scrii un poem minunat, care oricum se va pierde în noianul de informaţie de pe net? Oricum, ca scriitor român, nu poţi trăi din literatură. Răspunsul e totuşi la îndemână. Raportandu-te la tine ca om, primeşti satisfacţia. Când, după ani, eşti mulţumit că ai lăsat în urmă ceva, şi că ai muncit pentru asta, că ai crescut odată cu scrierea ta. Că cineva a citit-o. Şi poate că a rămas cu ceva din asta.
Nimic nu e în van.
pentru textul : rupestră/ rupestrian deMargas, iată voi face ceva ce nu am mai făcut. Voi pune alături două comentarii pe care le-ai făcut sub textele mele și în care, așa cum obișnuiești, ai făcut vorbire și despre scrierea mea în general:
„Poate mă repet, iertat să-mi fie dar la asta mă obligă lectura, am citit aici un alt text din 'noua generație' Virgil Titarenco în care se citește același talent al condeiului cu care m-a obișnuit acest autor, însă ceva mai multă hai să-i spun 'încrâncenare', o tentație de a impune, concluziv, o stare fundamental meditativă. Această contradicție 'sui-generis' am notat-o cam în toate ultimele creații ale acestui autor și recunosc, îmi vine greu acum să aplic orice fel de șablon critic aici. Desigur, suibiectiv vorbind este simplu, îmi plăcea mai mult ambiguitatea de altădată, însă asta nu înseamnă că un ceai cu esențe mai puține dar mai pregnante (chiar în sensul nativ anglo-saxon) nu este mai recomndat în ziua de azi.
Margas”
și
„Poemul e frumos, deacord cu antecomentatorii... dar mie nu-mi place că e prea 'însiropat' pentru Virgil Titarenco. Acest autor parcă se lamentează puțin în acest poem, o haină care, în opinia mea, nu-l prinde. Desigur, incipitul poemului face o precizare necesară dar hai să o numesc 'evazivă' adică 'vă spun ce mi s-a spus și mie', cu tente mistice de asemenea... interesantă abordare, however, însă nu cred că îi stă bine lui Virgil Titarenco, un autor care cel puțin pe mine m-a obișnuit cu forța și sinceritatea duse la extrem, poetic dar frust este pentru mine marca Virgil Titarenco.”
Întrebarea mea ar fi: care este de fapt stilul care „îți plăcea ție mai mult”, sau cu care „îi stă bine lui Virgil Titarenco”:
- „ambiguitatea de altădată” sau „forța și sinceritatea duse la extrem”?
Iată că, în ciuda aparențelor, urmăresc ceea ce comentează cititorii textelor pe care le scriu.
Deci, care este „stilul Virgil Titarenco”, Margas?
pentru textul : imun la spinii palmierului evantai depe cuvânt că știam și eu care-i spectrul solar, Nicodem! crede-mă! :)
tu elimină ce vrei... eu vreau toate „culorile” acasă. mulțumesc.
pentru textul : rogvaiv dete asigur Sapphire ca aceste "zvonuri" nu sint "imaginatiuni" de-ale mele. si m-am cam saturat sa vad si sa tolerez rautatea si dezinformarea haladuind prin unele "zone". Am tacut de foarte multe ori; mult prea multe ori zic eu. si da, sint de acord cu tine ca este nevoie de mult mai multa munca si de mult mai multa calitate. facilul cu care se poate scrie pe internet, cu care se poate deschide azi un blog sau alta gaselnita din asta de trei lei, a facut pe multi sa se creada brusc scriitori. si asta e o prostie. o iluzie. pentru ca indiferent pe ce sau unde scrii a scrie bine ramine o problema de talent, de munca si de inspiratie. daca nu le ai mai bine te duci la pescuit sau la mall.
pentru textul : dezghețul și miturile obscure deIronia amară a unui nou Turn Babel ce tinde să se dărâme.
pentru textul : tapiserie II ▒ deSincere felicitări, Paul!
pentru textul : Felicitări, Raluca ! deSincere felicitări,Raluca!
Revin pt ca datorez o lamurire: Virgil, este vorba despre acel 'inner eye', acel ochi ce ne permite sa 'focus' daca vrei - ca atunci cind tragi cu pusca si nu ai decit un singur cartus ramas :p.
pentru textul : Control Panel.Test 01 dedesi se poate interpreta de catre cititor si dpdv estetic ori -de ce nu - socio-politic (i.e. de ce sa excludem ciclopii?:p)
Mai avea ochi? Exista un obicei barbar al păsărarilor de a scoate ochii păsărilor ca acestea să cînte mai frumos... Dar poate că aceasta a murit înainte. Cred că așa reiese din text. Numai Caragiale ar putea spune despre un necrolog că este frumos. Acest poem este sălbatic și dureros și...
pentru textul : colivia de oțel decred ca inainte sa imi pierd timpul si sa iti ofer un raspuns va trebui sa ne oferi macar o bruma de decenta si sa iti completezi datele biografice si sa pui o fotografie. Asta pentru ca sa stim cu cine avem de a face. Pentru ca de vreme ce poti sa o faci si nu completezi asta, din punctul meu de vedere poti la fel de bine sa fii o clona sau un impostor. In orice caz, o persoana fara identitate, fara fata. Iar tupeul si obraznicia cu care ne tragi pe noi la raspundere este si mai lipsit de bun simt in conditiile acestea. Deci, prezinta-te, fa-te cunoscuta, asa cum fac oamenii civilizati si apoi eventual, in limita timpului vom putea sta de vorba. Deocamdata remediaza-ti problemele de decenta si comenteaza texte. Iar functionarea site-ului las-o pe seama celor care sint indrituiti sa se ocupe de ea. Iar daca ai plingeri cu privire la aspectele tehnice sau administrative exista adrese de email special destinate pentru asa ceva.
pentru textul : make-up atras în spirala ADN-ului deIncearca sa citesti poezia pe melodia celor de la Dire Straits - Brothers in arms... se potriveste chiar bine :) Mi-a placut dar... as scoate de tot "nasturii îmi fuseseră smulși brusc de fapt"... "explodase" sa se faca printr-o minune "exploda". Fara "de undeva"... nu ai nevoie de el. Adu in prezent "îmi zburase" si "se eliberase" ca sa nu devii prea melancolic. "și bătea"... fara "si" As modifica "unei biserici/neiertătoare" cu "biserica". Hai sa vedem ce iese... mi s-a propus sa imi construiesc propria realitate mîntuitoare descheiat la suflet ca o grenadă aruncată de sus ziua explodeaza lîngă mine peste buzele-mi crăpate de soare îmi zboara o mînă un ochi o grămadă nedefinită de ani inima se elibereaza din strînsoare bate pe umărul meu ca un ciot de aripă senzația aceea de înger amputat din cornișa bisericii nu îmi mai amintesc spuneam ceva despre risipire si întoarcerea zilelor Ma rog, finalul mi se pare slabut, cu toate trimiterile biblice.
pentru textul : evanghelii inoportune II demărturisire: mereu mă ia cu sfîrșeală cînd văd comentarii făcute la textele mele; un copil care nu știe ce să facă în fața unei jucării noi! să se uite în tăcere și cu sfială la ea din toate părțile sau să apese pe butonul de pornire cu trufie. Între mulțumesc și tăcere există o cale - plecăciuni pentru cititorii mei; pomelnicul meu unde îi trec la vii. Între șovăială și amintirea țărmurilor albe, da -„desculță-te” este voit.
pentru textul : tablou din cartierul de nord deLaurentiu, uite ca fac o exceptie si mai scriu un comentariu ca sa explic mai bine ce vreau sa spun. Eu cred ca tu esti un inhibat. Nu in viata reala (ca nu te cunosc) ci in chestia asta cu scrisul. Cred ca ar trebui sa iti dai drumul. Adica singura parte in care se pare ca renunti putin la inhibitii este acolo un de spui ca "luna e un soare travestit si psihopat". In rest, cind citesc expresii precum "hlamide faurite" sau "acest meleag" sau "patimi celeste" ma apuca asa un cascat si o plictiseala dulceaga de imi vine sa mor. Parol.
pentru textul : Dor indoor demi-au placut versurile astea la nebunie:
poem tradus din swahili// un sublucru bijuterie...cum zic eu...rotite mici pentru aspectul muzical al existentei...filozofie clasa 1 ...
ar trebui să râdem mai încet
soarele ar putea să ne audă
crezând că suntem bine
ar arunca şi mai multă căldură
când vom culege flori pentru ea
să stai întins(ă) pe pământ
altfel se vor speria
retrăgându-şi petalele în adâncuri
să facem dragoste până o să ne usture
sub piele o să înflorească lichidul acela alb
curat precum izvorul din care bea noaptea antilopa gnu!
incadrate intre celelalte, parca mi-am dat seama de valoarea lor pentru mine si mai mult.
la sfarsit parca ele invinsesera/versurile care imi placeau mie/ si:
mi-e dor de amiezile în care amintirile cad dintr-un arbore al pâinii
pentru textul : anima depoţi hrăni un sat de chirpici cu ele
între noi un zid se vede pe lună
îmi ţin răsuflarea de teamă să nu dispară totul
sapphire, bineinteles ca alta cale nu este ptr talpile noastre si, fara a fi patetic (sper) marturisesc ca ati vorbit cu totii mai frumos decat as fi reusit eu. ma bucur ca v-a placut crucea. multumesc
pentru textul : crucile deCu riscul de a parea rau intentionat, fac pariu ca persoanele care au dat penitele nu le pot justifica...(sau ma rog acum se vor forta s-o faca, so humour me, please !). Textul asta e un soi de joaca "haihui", pe alocuri fortat (drag de sine si haihui, prea alba, fosnea prelung -mici artificii care nu se mai "practica" de ceva decenii). Stiind cine e autorul, nu cred ca a intentionat vreun moment sa "plasmuiasca" vreo capodopera cu textul asta, repet, pare un simplu joc.
ialin
pentru textul : timidă umbra ta de fată deAlina, probabil că ai vrut să mă rogi frumos să pun anunțul cu Virtualia pe prima pagină.
pentru textul : să nu îți faci prieteni deNu înțeleg cum adică să nu uit să îi dau nivel de autor lui Leonard. În rest cred că ți-a răspuns foarte bine Vlad.
În orice caz, dacă există cereri la adresa consiliului Hermeneia, toată lumea știe cum să se adreseze lui.
Nu am înțeles de ce este finalul ratat.
mă bucură mult cuvintele voastre, mai ales că ele vin după o perioadă de ”„tăceri mai lungi” (cum bine zici, Adrian) - nu neapărat autoimpuse, ci mai degradă pricinuite de împrejurări... :)
pentru textul : nu lăsa depărtarea deschisă deLucian, spațiul destinat comentariilor nu este pentru comunicări de natură personală. Ai primit o critică, dacă poți/vrei să o combați sau să o iei în considerare, fă-o. Răspunsul tău nu vorbește despre text.
pentru textul : Ceasornicarul cuvintelor de"Mie mi se pare ca "hartie de sugativa" este constructia potrivita pentru a nu denatura versul, in limba romana actuala substantivul scris singular "sugativa" denomineaza in proportie de peste 80% o persoana alcoolica." (bobadil). - eu atribui înțelesul propriu unui cuvânt de sine stătățor, bobadil. Abia după, în context, îi caut sau găsesc conotațiile. Citind, undeva, doar atât: "Sugativă" - eu mă voi gândi la o sugativă. Nicidecum la un alcoolist. Dacă nu există un context, este de preferat să atribuim cuvântului înțelesul primordial, zic eu. Apoi, revenind la concret, la text, sub nicio formă, dar sub niciuna, "sugativa" aia nu suportă denaturarea sensului său figurativ. Nici luată singură, și, mai ales, nici în context. "Hartia de sugativa e alt exemplu unde comentatoarea se leaga de banalitati. " - banalități mari, dacă pe această panta tu ai alcătuit jumătate de pagină de comentariu. :). Amical.
pentru textul : blue moon dePagini