este adevarat, probabil titlul nu este neaparat reusit si de aici porneste si implicata foto. am vrut sa fie o continuare a seriei "despre falsele principii ale mecanismelor iubirii" pe care am inceput-o mai demult. poate nu este. problema este insa ca toate textele din serie au foto. si am vrut sa fiu consecvent. poate nu am reusit sa fiu decit artificial. sau "chinuit", cum spune leonard. dar la urma urmei nu este iubirea cel mai chinuit lucru pe lume...?

Laurentiu, iti multumim! Te rog primeste invitatia de a trimite texte pentru volum (pana pe 15 nov., apoi ma apuc de lucru la el si la tipografie).

Iertata sa fii atunci, Luminita! (abia-mi stapanesc rasul). simpatic comentariul tau, chiar m-a binedispus. e un text ceva mai vechi, gasit din intamplare. multumesc de trecere.

Frumos scris...

merci lucian si aranca pentru trecere aritmosa unde este textul la care te referi?

Nu ştiu dacă o să supăr sau nu autorul poeziei de mai sus, întru-cât s-au spus multe despre Crăciun şi alma în comentariul ei sub textul "Crăciun e când s-a născut Isus", vorbeşte despre naşterea Domnului prin primăvară, am să aduc aici o posibilă si foarte veridică dată asupra naşterii lui Isus. Nu este clară data naşterii Sale, şi, deşii evangheliştii Matei, Luca şi oarecumva Ioan au scris extensiv despre naşterea Sa, circumstanţele şi contextul istoric în care s-a născut, Luca spunându-ne că a făcut cercetări amănunţite cu privire la aceasta, nu ni se spune data precisă. Uneori lucrurile se pot lua de la coadă la cap, în elucidarea unei probleme. Ştim că Hristos a murit la Passover. Passoverul (sau Paştele, de unde şi expresia în Biblie: "Hristos paştele nostru") este la jumătatea anului ebraic, an format din 360 de zile, calendarul ebraic fiind unul lunar, al nostru (gregorian) fiind solar. Ştim că Isus a lucrat în ungerea Sa mesianică exact trei ani şi jumătate. Cu trei ani şi jumătate înainte de răstignirea Sa pe cruce (cu o zi înaintea Sabatului, dar în ziua Passoverului din anul 30) El se arătase la râul Iordan şi a fost botezat în apă de către Ioan Botezătorul. Era toamna, Rosh Hashanah, începutul anului ebraic. Aici, în această perioadă a anului, în Israel au loc festivalurile celor 10 zile de "awe" sau "the High Holy Days" perioada între Rosh Hashanah şi Yom Kippur. Isus a lucrat pe pământ trei ani şi jumătate, lucrare de mesianism, de uns al lui Dumnezeu, încheiată cu răstignirea Sa. Iar la evrei nu exista dreptul de a lucra într-o capacitate religioasă de rabin, fariseu, saducheu sau preot până nu împlineai vârsta de 30 de ani. Când Hristos a împlinit vârsta de 30 de ani, cu depline drepturi de a se înfăţişa public înaintea poporului într-o capacitate religioasă, a ieşit la Iordan, unde aşa cum se ştie a fost botezat de Ioan. Atunci, în momentul cufundării în apă, s-a şi auzit un glas din înalţime spunând: "Acesta este Fiul meu prea iubit, de El să ascultaţi". Inceputul celor 30 de ani de obscuritate si pregătire intensă a lui Isus pentru lucrarea pentru care fusese trimis, ne duce în toamna anului 4 Î.H. la sărbătorile de "awe" care încep cu trâmbiţele zilei anului nou - Rosh Hashanah şi se termină cu sărbătoarea corturilor. Aceasta este şi perioada Sa de reîntoarcere pe pământ, într-un viitor nedeterminat, întru-cât profetul Zaharia spune că la revenirea Sa pe norii cerului, când orice om de pe pământ îl va vedea şi orice genunchi se va pleca înaintea Lui, Israelul va fi prins în mijlocul Yom-Kippurului, ziua ispăşirii şi a plângerii păcatelor sale, încercuit şi îngenunchiat de duşmanii ei de moarte, la un pas de extinţie, iar sărbătoarea corturilor va fi o sărbătoare mondială începând cu acea dată, in memoriam...

Sancho Panza, am schimbat incadrarea textului. Multumesc pentru sugestie. Te mai astept pe la mine si sper ca in viitor textele mele sa ti se para mai bune. Teo

in primul rand intrebarea este ofensatoare. si nu o schimb. deci: alina ghiceste dara:)

Aşa cum spuneam, iata-mă la final. Am citit tot şi, cu părere de rău, nu a meritat. În prima parte, am crezut că avem de-a face cu o mână sigură, acum, aş spune că tremură nepermis de mult.

Povestea în sine e un soi de doua feluri de nimic. Când au fost inserate pasajele aproape sf (pachetul de ţigări/cuplul rupt parcă din povestea eroului - apropo, au rămas neexplicate!) vedeam deja un final neaşteptat, care să închindă, rotund, povestea. În loc de asta, nimic - ea se scuză că l-a folosit, inconştient, dup-o plasă întinsă de iubitul ei, el publică, totuşi, schiţa şi rămâne cu impresia că cei doi l-au manipulat pentru a scrie o poveste a lor, pe care, mai apoi, s-o nege, rămânând totuşi in ea. Adică bla bla bla, dacă-mi permiteţi, sau bla bla telenovist. :).

La partea tehnică, la fel de rău. Am să pomenesc doar de ghilimele: atunci când ele nu sunt folosite pentru a atrage atenţia asupra unei erori/invenţii lingvistice vrute, acestea nu se folosesc, domnule, sub nicio formă pentru a evidenţia ironia, metafora etc... În felul acesta, jigniţi inteligenţa cititorilor. Personal, la faze de genu', arunc cartea cât colo :). Ar mai fi erori de topică, punctuaţie, redundanţe şi multe, multe discuţii despre stil.

In concluzie, dacă mi-ar fi permis un sfat, acela ar fi să rămâneţi la poezie, acolo vă descurcaţi bine spre admirabil. Cel putin, din ce-am citit eu la d-voastră.

Seara faină!

Prima oară când am venit aici, m-am oprit după "pământule întreg". Fiind virgulă, am revenit. Am citit până la italice. A treia oară, am înțeles și rostul. Sunt pasaje la care ai putea renunța. Ce rost are sensul lui "nu l-am avut niciodată"? Fă-l să aibă sens (acolo mai lipsesc vreo 2-3 cuvinte, pentru legătură). La fel, "eu" - o silabă care modifică ritmul interior (citește fără). Nu pentru: "părea că doarme de secole". Da pentru chei.

regret, Vlad, nu-mi place cum ar arata poezia in urma schimbarilor sugerate de tine.
o lasam asa, sa nu se supere autorul. multumesc de efort si de citire.

bun în întregul lui, dar ultima strofă excelează prin naturaleţe, gingăşie, metaforă, efect vizual.
cum ar fi după o ploaie zdravănă să alergi prin bălţi de sentimente?!
să-şi închipuie cine poate!

Admirabil (şi dureros) poem de dragoste. Cu ceva (dar în alt stil, desigur) din blagianul "Risipei se dedă florarul" - că tot suntem în luna mai. Cum s-ar zice: "Visând, întrezarim prin doruri –/ latente-n pulberi aurii -/ Păduri ce ar putea sa fie/ si niciodată nu vor fi."

prima strofa e reusita, a doua parca e din alt univers poetic fata de prima. poate asa ai vrut tu sa fie. mi-a placut