D-le Manolescu, îmi pare rău să văd că vă scapă esenţa "spovedaniei". Nu mă pun la punct, pentru că eram deja acolo. N-aţi provocat nicio revelaţie în mine. Ideea era că sunt atât de exigent cu mine, încât d-voastră nu aţi pierdut niciodată organul liric, pentru că nu l-aţi avut niciodată. Asta e părerea mea. Îmi pare rău să văd că un comentariu onest şi direct pe text îl consideraţi atac, dar mă gratulaţi, gingaş, cu mocofan, ţapi, capre şi altele.

Cuiva care cotrobăie în trecut, sperând să mă demoleze, care, precum ziarele de can can, bârfeşte - vedeţi ce zice x, ce face y - cuiva care numeşte un text de acum juma' de an "pastişă", deşi, la vremea aceea, nimeni n-a făcut asta, nici măcar autorul, deşi la vremea aceea aţi tăcut, cuiva care se împacă atât de bine cu otrava eu nu-i întind mâna. Cel puţin, nu acum.

De vorbit, cred c-o să mai vorbim.

Citit, plăcut, lăsat sermn să știi.

in primul rind am si eu o intrebare. cum se spune corect in romaneste: sa aiba sau sa aiva? in al doilea rind ma asteptam ca sa se observe aparent slaba legatura intre boierism si chestiunea cu semnatura. zic aparent slaba pentru ca asa si este, doar aparent slaba. daca te uiti cu atentie exista un filon comun, subteran care nutreste toate aceste atitudini. bineinteles ca mi s-ar putea reprosa ca asta este doar o suspiciune nefondata. dar, desigur, "if it smells like a cat, if it walks like a cat and if it meows like a cat, it may very well be a cat". dar acest text s-a vrut doar un inceput, legat de acest incident al semnaturii. intentionez sa mai scriu ceva despre acest asa numit boierism, despre care atunci cind am citit prima data am crezut ca cineva face o gluma buna dar se pare exista oameni care chiar cred in asa ceva

ești sigur că „personajul” vorbește engleză? :)
cealaltă limbă e mai cunoscută...

Pentru Matei

ARGUMENTE - Nume pentru acelaşi Dumnezeu
De ce uneori întîlnim “Hristos” scris “Cristos” şi “Iisus” scris “Isus”? Răspunsul îl aflăm de la părintele Constantin Pătuleanu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.

Copiii sînt învăţaţi la ora de religie să scrie într-un anumit fel, altminteri săvîrşesc păcat. Primim cărţi de la inşi pe stradă în care numele Mîntuitorului apare scris altfel decît ni se spune. Cum este însă corect şi mai ales de ce?!

“După mine este foarte sim­plu, Hristos se scrie cu «H», deoarece acest nume provine din limba greacă. Ne ghi­dăm după prima Evan­ghe­lie a Sfîntului Apostol şi Evanghelist Marcu scrisă în limba greacă. Aici apare Hris­tos cu «H». Cu toate că sîntem un popor latin, cultura românească a fost influenţată în mare măsură de cea grecească. De aici am preluat numele Mîntuitorului.” În ceea ce priveşte nu­me­le de “Iisus”, părintele pre­cizează: “Scriem cu doi de «i» pentru a face diferenţa între Fiul lui Dumnezeu şi alte persoane care au purtat în Vechiul Testament şi poartă acest nume ca nume propriu. Este o personalizare”.

Ce se întîmplă în cazul în care scriem diferit? “Dacă scriem altfel, este greşit, pentru că nu Îi respectăm numele propriu, aşa cum ni-l arată tradiţia. Vreau să precizez un fapt şi mi-aş dori să nu se mai perpetueze acest zvon. Se spune că «Isus», scris cu un singur «i», ar însemna în ebraică «măgar». Nimic mai neade­vărat. În dicţionarul ebraic, «Isus» sau «Iisus» este nume propriu.”

Ai dreptate Matei, îţi mulţumesc mult- pe viitor voi scrie corect.

Alma, căutarea este cea care definește altă vârstă. Iar căutarea aceasta întoarce tot timpul, încolăcit cuminte și supus, la picioarele copilăriei. Și uite așa, toate se fac noi. Da, știu că poate ar merge... poate voi reveni asupra lui. Nici eu sunt prea mulțumită. Mă gândeam de fapt la un fel de glob... dar nu detaliez, dacă reușesc să cristalizez imaginea, voi reveni. Vladimir, aici este și poezie, desigur, cred că știi că mi-e greu, foarte greu, să mă desprind și să mă delimitez singură. Uneori însă mă cenzurez... inițial fuseseră mult mai evidente "versurile". Aș mai adăuga ceva la poezia "săpată" de tine... ceva ce nu este cu italice, dar ochiul ascuns al cititorului sper să "ghicească". Linea... cu atât de mult timp în urmă... la începutul unei noi lumi. Ce alt să știm despre noi. Iată oglindirea poveștii în apa limpede a ochiului. Mă bucură.

adriana, ma bucur ca ai găsit ceva pe gustul tău. corectez typo-ul, multumesc!

djamal, si eu scriam asa, acum nu spun cati ani....si daca tot iti place ac...stil nu ar fi interesant ca poemul sa contina numai ultimele 4 randuri?

aşa deci, am o peniţă aici
Silvia, mulţumesc frumos pentru păreri, le iau cu mine.

mă bucură foarte mult aprecierea ta, Adriana, merci(cu aceaşi admiraţie pentru tine.)
cu drag

nu stiu de ce dar finalul mi se pare prea brusc

ce simt eu în acest poem: o amărăciune că din pământ ne tragem și acolo plecăm, că uneori e mai bine să fim indiferenți cu ceea ce simțim pentru a supraviețui, chiar dacă autorul textului nu crede aceasta. pe scurt: e o confesiune tristă, redată tehnic (după mine) fără cusur. prin urmare cred că e un poem de multe semne de apreciere. eu, când l-am citit cu atenție, am zis că e mai bun decât al lui N. Labiș, subiectiv (cum altfel) desigur. pentru că "moartea căprioarei" are mult balast.

Am publicat o variantă adusă la zi a Regulamentului și sper ca aceasta, cel puțin în ce privește anumite probleme, să ducă la o limpezire a lucrurilor și la o liniștire a spiritelor. Dar aceasta va însemna ca de acum nimeni nu va mai putea să invoce faptul ca anumite prevederi nu sănt stipulate în Regulament.

Sunt bucuros că, măcar o dată la câteva luni, mai postaţi câte ceva. Cred că am citit tot ce aţi publicat şi mărturisesc că, în materie de proză internautică, sunteţi unul dintre autorii mei preferaţi.

Aveţi stil şi forţă, scrieţi într-un crescendo continuu, spectaculozitatea frazei/ propoziţiei scurte o folosiţi aproape ireproşabil. Tehnica realităţilor paralele care converg mereu în suprarealism se pare că vă intrigă spre obsesie. Aici intervine o bila gri: de multe ori, pierdeţi orice susţinere raţională. Şi, după cum ştim, orice cantitate de infinit este egală cu infinitul. Pierzând această valenţă, călătoria cititorului va fi una, cel mult, stilistică (ce frumos spune), iar "ce spune-ul" poate deveni motiv de abandon; sau ambiguitate extremă, care, pentru mine cel puţin, e tot motiv de abandon. La jumătatea acestui text, fix la jumătate, m-am oprit. Pierdusem orice fir logic. Bineînţeles, aş fi putut să-i dau eu o interpretare care să împace şi capra, şi varza, şi lupul, dar când citesc proză, îmi place s-o facă autorul; dacă trebuie s-o fac eu, citesc jumătate de text, iar din el intepretez finalul lipsă.

Ce să mai spun: îmi place modul natural de-a folosi expresii originale, care se mulează pe situaţie; imi plac obsesiile tematice (roz, de exemplu); îmi plac şi porţiunile care vor să şocheze prin ieşirea dintr-un context moral/ psihologic/ civic (cinism brusc, ironie ingenuă etc). Nu-mi plac erorile ortografice ("între-deschisă", în loc de "întredeschisă", între-văd, în loc de "întrevăd" etc), şi scăpările punctuaţiei (virgule lipsă, simboluri de genul "???!!!?", care, în treacăt fie spus, nu sunt mai puternice decât bătrâneştile "?" / "!" ?!"). Dar cel mai mult nu-mi place că nu vreţi să fiţi înţeles lăsându-i pe toţi cititorii să înţeleagă ce vor. Din aceste motive tot amân să vă remarc textele şi altfel.

În final, vă recomand un film care cred c-o să vă placă. Personal, îl includ în topul meu 10 all time (maximum 15). Se numeşte "Edmond" (2005)

Uitaţi şi un link:

http://www.imdb.com/title/tt0443496/

La recitire!

Ecaterina, în ultimul tău comentariu promiți a treia oară sub acest text că nu vei mai comenta (adică ai mai promis de cel puțin înca două ori). Chiar nu crezi că e puțin ridicol să tot promiți asta fără să te ții de cuvînt? Eu nu am nimic împotrivă să continui să comentezi dar a promite (avertiza) în felul acesta pentru ca apoi să o faci din no e ceva ce nu prea am mai întîlnit.