Nu înțeleg ideea poemului. Cafele și tutun, răpind, răsfirate... elemente perimate, nu aduc Nimic nou. Chiar dacă titlul este "Nimic", poezia, totuși, trebuie să fie Ceva. Mai e de lucrat pe text.

epic un text care mă surprinde plăcut, cred că este și o schimbare de optică poetică. fiecare poveste are farmecul ei.finalul e peste text in ansamblu. asa si trebuia.

nu stiu ce inseamna "b.u." text care putea fi mult mai mult daca nu ceda prea des explicativului si unor note de teribilism

Este adevarat, avem uneori tendinta sa ne pierdem in analiza detaliilor, iar pacatul meu e asumat. Poemul e inchegat si mie cel putin imi place pentru ca apeleaza la o forma de adresare directa, destul de aproape de proza. Este un fel anume de a citi genul acesta de poeme ale lui Virgil care ma duce cu gandul la fotoliul confortabil asezat langa fereastra mare care da spre ocean si de unde poti contempla ceea ce ai patit in ziua care a trecut. M-as feri sa numesc meditatie acest sentiment, ci mai degraba o asezare a spiritului in pozitia fundamentala de relaxare... eu asta am simtit, un fel de continuare "altfel" a ceea ce Virgil a dezvoltat mai pur meditativ in ciclul "yerba mate". Scuze pentru "nodul in papura" de adineaori care poate ca nici nu este :-) Andu

Mă bucur că ți-a plăcut. Te mai aștept. tincuța

vino între secunde
lasă trupul în braţele nopţii
am să-ţi arăt cum e sufletul
când nu se teme de iubire
nici de moarte
nici de gânduri

parodie...dupa care text?

Mi se pare un poem bun și o rescriere modernă a ideii de psalm.
Existența și/sau non-existența lui Dumnezeu la fel ca relația dintre Dumnezeu și poet a făcut obiectul psalmilor pentru mai bine de trei decenii de poezie, hai să o numesc modernă, de la Arghezi încoace. Aici eu văd că Virgil inovează cu o notă de modernism absolut necesară, dacă Arghezi 'înfigea lopata adânc în odaie' pentru a-l descoperi pe Dumnezeu în adâncuri, așa, în urma unei munci asidue specifice acelor vremuri post industrializare, Virgil rămăne fără Dumnezeu așa, pur și simplu, cum ni se întâmplă în epoca noastră când totul (dar mai ales disparițiile) se produc în fracțiuni de secundă. Desigur e și un pic de filozofie în poemul ăsta mie îmi place Nietzsche dar chestia cu Dumnezeu care ne-a părăsit e poate prea evidentă în primele versuri.
Oricum, nu vreau să mă lungesc ca pelteaua, un psalm modern bun.
Iar comentatorul Nicodem mie cel puțin îmi amintește de un personaj foarte în vogă la ora actuală în România și anume de Corneliu V.T. Poet nelipsit de talent dar oricum discutabil, în niciun caz reprezentativ în literatura română, acest om reușește totuși să rămână permanent în atenție printr-un procedeu arhicunoscut dar care iată că nu și-a trăit încă ultimul imperiu... diversiunea intelectualistă.
Oricum, faptul că m-am referit aici la persoana dumitale Nicodem nu înseamnă că cele stabilite anterior între noi s-au schimbat cu ceva. De fapt, după cum am constatat, nimic nu s-a schimbat încă.
Andu

Alma - e un poem despre instrainari. Si senzatiile vin de-a valma, bolovanoase :). Scorojitul taxator nu e legat cu funda, e legat cu altceva de bara din autobuze. Taraborez - Da, se lasa greu de receptat, dar sper ca nu din cauza faptului ca tu te asteptai ca unele versuri sa curga altfel. Primele trei versuri ti se par in plus? Spune-mi ce intelesesi tu din ele ca sa vad daca sunt sau nu in plus :) explicatii - Primele trei versuri. Preocuparea oamenilor de a salva insignifiante aparente atunci cand se indeparteaza de un om. Funda reprezinta inconstientul cinism al unor astfel de momente in care spui, de exemplu, "Te parasesc. Ti s-a desfacut siretul". Urmatoarele trei. Colectionarea in memorie a unor reziduri (cotoarele) sau a unor lucruri maculate (timbrele stampilate care nu au valoare pentru colectionari) si taierea, din cand in cand, a ambalajului in care colectionezi astfel de senzatii, idei, etc. Strofa 2, primele trei. Mi s-a dus inocenta din cauza atator iubiri ratate. Urmatoarele doua. Ciudatul algoritm prin care viata iti scoate in fata unii oameni, poate lasandu-i in plan secund pe cei care lipsesc. Ultimele trei. Da-mi un sens, cuvantandu-mi pasii, cuvantandu-mi gleznele astea, care desi sunt din calcar, nu pot fi scrijelite, sculptate. Ultimul vers. Sensul poemului. Fara anumiti oameni, nu insemnam mai nimic, pentru ca se ajunge la o "confundare", la o "siamizare". Sper ca, desi nu-mi place deloc ce am facut, s-a dovedit a fi nu foarte greu de inteles. Daca lucram doar cu senzatii sau sentimente, poate fi insa o piatra de incercare.

O poezie mai dura decat cele cu care ma obisnuisem in ultimul timp. daca ar fi sa urmez firul narativ si sa incerc sa descopar mesajul acestei poezii as spune ca autorul se afla la o rascruce de drumuri in ce priveste propria creatie. este o stare de tensiune continua:"prin mîinile mele trec batalioanele zilei". mainile certifica ideea ca este vorba despre creatie. apare o presimtire apasatoare:"pentru că eventualitatea unui război trebuie să mă găsească ucis în poziție regulamentară" care explica nevoia de poduri. acestea din urma vor exprima dorinta sau posibilitatea sau mai degraba trebuinta trecerii de la o stare la alta, de la o forma de alta. In dictionarul de simboluri de Jean Chevalier, Alain Gheerbrant se afirma ca "podul il pune pe om pe o cale stramta, unde el intalneste in mod ineluctabil obligatia de a alege. iar alegerea facuta il va osandi sau il va mantui". am reprodus acest citat fiindca observ ca exact aceasta vrea sa sugereze Virgil. acel "chiar daca" accentueaza ideea unei eventuale solutii, dar daca ar alege-o pe aceasta propusa ar insemna sa renunte la ea si la el insusi, pentru a putea ramane din ce in ce mai singur. mi-au placut foarte mult versurile:"pînă cînd și cea mai perfectă metaforă se oprește indecisă ca o fetiță orfană în mijlocul prăfuit al drumului".e atat de nesigura aceasta stare si autorul atat de pierdut incat si metafora se simte aproape tradata, parasita(ca o fetita orfana), aruncata (in mijlocul prafuit al drumului). poezia creste in tensiune pe masura ce inainteaza spre final, poetul striga, cauta, cere, cautand podurile, de fapt, isi doreste o iesire, o solutie, o ceva, mai sus afirma ca ar trebui sa fie singur, iar aici este aproape disperat fiind urmarit de turma, care ar putea fi considerata ca o iluminare, dar e prea putin probabil ca sa il pasca turmele pentru a-i aduce iluminarea. aurul mai simbolizeaza degradarea omului din conditia de nemuritor in cea de muritor, deci turmele acestea de aur il cauta pentru a-l conduce spre o cale gresita, diferita de cea pe care o cauta cu inversunare.lacustele exprima foarte bine ideea de aglomerare, de sufocare. eu am perceput-o ca pe o arta poetica reusita. mi-a placut mult.

scuza-ma Adal, dar textul e slab. Am recitit vers cu vers si am ajuns la aceeasi concluzie. incearca ceva mai bun pentru Hermeneia

asa, dupa politica ce urmeaza? zen? te apuci si tu de cautat spiritualitatea, ca femeile trecute de patruzeci care se apuca de scris? sau poate ceva despre prietenia omului cu natura. scrii oribil, dezgustator, iti iei un aer superior, de atotcunoscator, si cel mai grav, NU convingi. DELOC. semizeule. iubeste-te in continuare, ca toti o facem, dar mai uita-te si-mprejur, inainte de a arunca graguit cu rahat in oameni ca au pierdut timp pretios citindu-ti un text prost prost prost

Acuma, de ce să pui virgulă între subs. şi atribut? De corectat şi "se-aşează " - (se aşază). Câteva aritmii, câteva stereotipii, unele accente prea dramatice - ca să nu zic patetice - dar şi câteva imagini frumoase.

ideea e că, mulțam, Emil, dar eu nu m-aș fi comentat la poemul ăsta. aș fi privit îndelung și aș fi oftat:) ceea ce nu e târziu de făcut:))!
gând bun!