Lucian, atentie la cacofonii: "mică ca mine" si in strofa I si in a II-a. suna prost... in strofa III "vațiascunselea" se scrie altfel, gramatical vorbind. e o diferenta foarte mare si in sens negativ intre acest text si restul...

mie mi-ar place asta :
"tăcerile, un abur istovit
ce-l respiram"

te-as sfatui sa te orientezi catre curentele actuale ale poeziei, formele de trecut ale verbelor, mi se par prea chinuite.. in sensul de nenaturale. O poezie trebuie sa curga lin, si omenesc, de aceea (chiar si in proza am inceput..) sa ma feresc de cuvinte cum ar fi univers, infinit, sau eternitate, caci par artificiale, acolo unde e numai... omenesc de fapt. :) Oricum, las cuvintele acestea cu prietenie, si-ti urez succes la urmatoarele scrieri.

pentru că, la un moment dat, percepţia e opusă direcţiei obişnuite, fireşti a lucrurilor. convieţuirea se face intre mine şi femeia din cartea de buzunar, femeia reala pierde teren împotriva personajul fictiv. iniţial versul era "ca printr-un vizor inversat traiesc un concubinaj perpetuu...", poate că aşa era mai clar, nu ştiu.
cât despre "în scop medicinal" nu am cine ştie ce explicaţie, recunoaşterea şi acceptarea fiecărui minut care trece, degeaba sau nu, e întotdeauna ca o vindecare, ca un leac pentru cele ce urmează.
cam atât...merci mult de citire si de comm
spor la scris

poezia aceasta ma conduce, nu stiu de ce, spre mitul creatorului, a unui Pygmalion care se indragosteste de propria sa creatie, in cautarea perfectiunii, de propria ura/dragoste (atit de identice la gradul maxim de intensitate), tot urind/iubind. ura/dragostea cad parca sub efectul negarii negatiei (negatia se intoarce impotriva sa si se substituie siesi) : "urăsc cuvintele care îmi vin în minte despre tine/ seducători eunuci adulmecîndu-te laș" si "urăsc această dragoste/ cu care te mîzgălesc pe față/ negru demențial de subțire/ caligrafic pe umeri și coapse" (expresii poetice de un lirism seducator). poezia nu este decit un manifest, un fel de a iubi/a uri o Galatee unica, aceasta rana ascunsa maligna sfisietoare. nu este ura/dragoste sa nu te striveasca...transcenderea (trecerea dincolo - de la ura la dragoste) este o punte atit de subtire, de paianjen... a iubi sau a uri nu este decit un exercitiu in "aruncarea sortilor" pentru a afla voia Lui, (practicata atit in Vechiul cit si Noul Testament) caruia de altfel ne subordonam in totalitate.

de dragul jocului ea se nascuse cu doua capete dimineata privea colajele artistic atarnate de cei patru pereti ai camerei cu cei patru ochi ai ei fiecare clipind in ritmul lui mai tarziu facea doua cafele si doua omlete asezonate in functie de cota bursiera le dadea sa manance si sa bea celor doua guri mereu flanande mereu gata sa inghita sabii pe la pranz, il astepta pe omul ei si cei doi saci de lucerna pe care isi odihnea capetele grele deja de atatea ganduri contradictorii “sunt obosita”, ii spunea, “capul meu stang are sa doarma si cel drept are sa spuna povestea viselor lui” “ce bine”, ii raspundea el mereu, “am sa fumez o mahoarca si am sa scriu visele tale prescurtate” inutil sa va spun, ea avea vise suprarealiste, cu oameni inalti cu talpile crapate si ingeri si ceara epilatoare si agrafe colorate. Inutil sa va mai spun, mana lui stanga scria repede povestea spusa intr-o limba necunoscuta, cu cealalta mana stanga aprindea mahoarce, una-dupa-alta, una-dupa-alta si-i pieptana parul intins pe sacii de lucerna, pana cand inflorea, el – parul, nu lucerna. au fost doar norocosi fara sa stie si atat. au trait foarte fericiti pe langa campul de rachita privind viata prin sase ochi taiand felii de paine pe care intindeau colaje de vise si lucerna cu cele trei maini stangi ale lor ar fi putut trai de doua ori privind lumea distributiv odata va continua

Mulțumesc, alma, pentru părtășia cu mine la trecut și toate celelalte. am înlocuit coliziunea cu ciocnire, nu sînt multe posibilități aici în afară de ciocnire și întâlnire. ar trebui să refrazez întreg paragraful, probabil, dar nu am îndemn. dacă aș renunța la ceea ce-mi sugerezi, aș tăia legatura între cele trei părți ale textului, lăsând ultima parte undeva suspendată. prefer să mă mai gândesc.

am reușit, stimată doamnă! am modificat ceea ce mi-ați sugerat și vă mulțumesc încă odată. aștept nerăbdător noile aprecieri.

De acord că e ideatic şi la fel de acord că nu neapărat modernist. Şi asta deoarece îmi pare că Veronica Văleanu face din poezie o ştiinţă exactă. Şi totodată viceversa, din ştiinţă o poezie aleatorie. Cred că în aceasta constă atracţia irezistibilă pe care o exercită întotdeauna textele ei. Sunt apofatice.

voi remedia problema pleonasmului

un poem de atmosfera. un crochiu pe marginea frigului din afara si dinauntrul nostru. o imagine originala: "oceanul moare îngropat în nisip" poezia este peste tot, chiar daca gindurile umbrelor serii sint in berna.

Da, Bobadil, ai dreptate. Și mie mi-a picat prost cum sună acolo. Dar încă nu am găsit o altă formulă. Dorel, nu știu cum să răspund. Nu cred că am citit poezia anilor 60 iar la vremea respectivă nici nu cred că mă interesa poezia. Cel puțin aceea de tipul acesta. O fi vreo coincidență. Așa scriu eu. Uneori.

un poem compact. debutul incepe cu o comparatie inedita "camera ta-cusca rinocerului", aceeasi placere in ambele. apoi: "esti naiva si pe deasupra si inauntru", "scrisorile inchise cu scaieti", "gleznelor murdare asemenea/microbuzelor portocalii ce sosesc duminica/în fața sălii olimpia" finalul care inchide etans cu o tzucahara de nota 10 tot printr-o comparatie: maini-strazile reci din Figueres, si vorbind de aceeasi deosebita plecere. prima ninsoare mi-a provocat o deosebită plăcere îmi imaginez brațele tale străzile reci din Figueres nu e ca și când ne-am iubi as sugera: caligrafii calde, folosirea diminutivului "caldute", opreste din mesajul puternic si estompeaza oarecum mersul triumfator al poemului. un poem care te priveste de sus, nonsalant, :la final parca spune: ia o pauza de o tigara, ai mainile reci ):), scris cu un stilet care scrijeleste fruntea pana la un nou rid, brusc aparut. un poem cu usile inchise ermetic, ca si cum ar tine in el un butoi de pulbere gata sa explodeze, de aceea autorul apelaza la multe lacate. deci, un text remarcabil. mcm

nu valoarea literara este aici de apreciat, ci sentimentul puternic ce il traieste autorul experimentand. citind cu placere.

ai observat faptul ca utilizarea conceptelor in Candelabrele nu tine cont de mitul contextului; aici e iluzia si jocul ei, si riscurile ei si ale cititorului, caruia sper sa-i placa. din acelasi motiv si alegorizarea prea....fortată (?) - permite manifestarea imaginatiei fara limite normal ca pun capcane vanatorilor, fiecare prada isi are coltii ei, apropos de tinerea la distanta ....