Mi-era dor sa te citesc!Imi place foarte mult pasarea de creta cu ,,stări adînci de migratoare" ca si continuarea acestei penultime strofe. Repetitia ,,mi se" din ultima strofa insa imi cade mie mai putin bine, dar mentine/creste tensiunea pentru finalul deschis interpretarilor :)

cauze tehnice...

Am corectat. Mulțumesc.

bun, am citit cu atentie textele tale cat si biografia, intrucat nu stiam cine esti si de ce scrii pe o anume tematica. acuma am inteles de unde apar mereu acei bocanci militaresti si consider ca toate poemele tale pot fi grupate intr-un volum si chiar mi se pare interesanta aceasta abordare venita din partea unei poete. se simte linia poetica, se simte usurinta si sinceritatea scrierii, se simte doza de nostalgie. scrii bine si te rog sa continui la fel.

Felicitari, Adriana! :) Cred ca toti abia asteptam s-o citim, sa vedem ilustratiile. Sunt convinsa ca e o bijuterie. :) Te imbratisez!

dragutel. are cam mult exces de zel si forteaza limbajul pe alocuri, dar cauta sa se desprinda de mediocritate. cu un bisturiu atent, s-ar mai curata de cateva bubite si ar suna mai autentic. oricum, furnici cu esapament dracuie metalic e prea mult. de asemenea nu vad rostul explicatiei, nu e nevoie sa faci chestia asta - cand scrii un tecst e suficient sa ti-l asumi, prin asta dai dovada de nesiguranta. de altfel un oarecare tremur se simte cand lungesti.
ma rog, doar o parere.

Desigur că discuția nu poate fi epuizată. Cu privire la rostul poeziei, sunt convins că fiecare avem un alt răspuns, pe care, probabil, ai curaj să-l spui doar într-un anumit context și nu oricui, deoarece poezia are înțelesuri personale pentru fiecare în parte. Și mai degrabă decât o explicație abstractă, conceptuală, cele mai edificatoare ar fi explicațiile denotative, legate probabil de anumite împrejurări concrete. Poezia cred că are o poziție a-cronică (chiar anacronică, am putea spune), întrucât, ca mesaj, se sustrage timpului, chiar dacă forma se adaptează oarecum tipului de exprimare a societății dintr-o anumită epocă. Există deasemenea o spiritualitate a poeziei, la fel de bine cum există și o imanentizare a ei. Deja, deci, două căi total diferite de urmat în discuție. Fiind receptată în mod subiectiv, cel mai greu este să se încerce o obiectivare a ei, orice tentativă în acest sens neputând fi decât tot o dezvoltare a propriei subiectivități a interpretului. Apoi, cred că e clar că cititorul își alege poezia și nu invers, deci poezia este mai degrabă un termometru decât un termostat. Din perspectiva autorului, poezia este fără doar și poate o stare de grație, cum spune flabra mai sus, dar poate fi și formă de existență. Eu personal înclin să cred că este și o formă de comunicare ce depășește limbajul comun, oferind un alt tip de comunicare umană, prin sugestie, prin imagistică, prin crearea unor relații ce se sustrag unei comunicări denotative, alunecând înspre conotativ, iar prin intersubiectivitate spre, paradoxal, obiectivitate. Poezia cred că e o modalitate de abstractizare (universalizare?) a unor trăiri individuale. Înclin să cred, alături de lingvistul Eugen Coșeriu, că limbajul poetic este limbajul absolut, care cuprinde plenitudinea funcțională a limbajului, unde limbajul de zi cu zi, cel științific chiar, nu sunt decât o deviere și o severă reducere funcțională a limbajului propriuzis. Scopul poeziei deci devine cel al limbajului absolut, de comunicare a ființei. Pentru Coșeriu poezia este "intuiția universalului în faptul individual concret și în același timp, model de universalitate". Continuu, astfel, să cred că o poezie e cu atât mai "mare" cu cât valoarea ei epistemică este mai cuprinzătoare. De aceea un Dante, Shakespeare, Rilke rămân universali. Deci poezia este ieșire din conjuctural, imanent, subiectivism și rutină (așa numita poezie a cotidianului care este distrugătoare pentru autenticul spirit poetic) înspre universal și obiectivare, sau cel puțin o proiectare a lor în universal. Amintesc aici și o expresie tare dragă mie, a lui Vladimir Lossky: "în Paradis limbajul coincidea cu însăși ființa lucrurilor", adică limbajul oferea o comunicare deplină a ființei, fără ascunzișuri ori ocolișuri. Unde cred eu că e marea problemă? Din păcate astăzi predomină poezia banalului cotidian, sau chiar vulgară, poezia jurnalieră, poezia lipsită de conotații, închisă într-un subiectivism fără orizont (asta se publică și asta se premiază), ceea ce este absolut distructiv și este în cele din urmă o trădare a limbajului, a modelului de universalitate coșerian, a spiritualității umane aș adăuga. Acea poezie a cotidianului plat nu poate fi decât o închistare a limbajului la nivelul minim al funcționalității lui, fără a avea măcar intenționalitatea (sau conștiința?) proiectării sale în universal.

care este problema Alina? Daca ai o problema tehnica pe hermeneia cu siguranta ca poti contacta pe webmaster

da și nu; faptul că repeți „mîna mea” în versurile 3 și 4 din strofa a doua este o redundanță neavenită. cam tot la fel se percepe și folosirea repetată a pronumelor „meu”, „mea”, „mine”, „îmi” ăn aceeași strofă. încearcă să o citești cu voce tare și cu atenție și procedează în consecință.

Nu am înţeles ce aţi vrut să spuneţi cu acel pretenţe.
Ogarul amuşină.
Nu cred că este un verb mai potrivit pentru acest fapt.

Îmi permit să adaug un comentariu, notă explicativă în ce priveşte roua de toamnă.
Pentru cei care ştiu limba engleză:

http://www.tangdynastytimes.com/2008/09/the-autumn-world-of-dewdrops.html

Virgil, mă bucură şi măguleşte asemănarea cu proza cărtăresciană. mă bucură reacţia ta, până la urmă, că am reuşit un text ca acesta.

Nicholas, acolo citeşte chiar aşa: un capăt ca o limbă de felină pândeşte să muşte violent. până la urmă all view acela nu este neapărat o marcă, citeşte dincolo de asta.

vă mulţumesc încă o dată, domnilor, pentru rezonanţă.

Oricum, vă mulțumesc pentru observație și citire.

”pleoapele încă se desfac
da da încă se desfac
ochii îmi privesc în tăcere
clipele ce se crucifică pe liniile palmei
fiecare înviind din moartea sa o altă clipă
(...)
tăcerea
vine într-un şerveţel alb
să-mi şteargă petele”

îmi plac fragmentele acestea ale poemului. mai ales finalul, foarte sugesriv.